Suntem condusi
Rick Warren, pastorul bisericii comunitatii din Saddleback Valley, in Orange County, California, a scris cartea fundamentala care promoveaza conceptul evanghelizarii si cresterii conduse de piata a bisericii. Biserica condusa de scopuri [The Purpose-Driven Church], in care trebuie sa recunoastem ca exista un numar considerabil de sfaturi practice si folositoare, cu toate acestea contine o filozofie a nevoilor pe care le simt oamenii, lucru care, in opinia mea, submineaza valoarea intregii carti. Pozitia lui Warren este ca, pentru a-i putea castiga pe cei pierduti, trebuie sa incepem mai intai cu nevoile pe care le simt acestia (p. 197 si urmatoarele). El scrie: "[Pentru ca] oricine poate fi castigat pentru Hristos daca descoperi cheia catre inima acelei persoane" (p. 219). Pentru a descoperi care sunt nevoile pe care le simt locuitorii din Saddleback Valley, el a organizat un sondaj de opinie printre cei care nu mergeau la nici o biserica (p. 139). Odata ce nevoile au fost descoperite, s-a implementat un program care sa castige comunitatea oferindu-L pe Isus Hristos, Evanghelia si Biserica drept mijloace pentru implinirea acelor nevoi. Warren este atat de devotat acestei abordari incat in statutul bisericii din Saddleback exista urmatoarea declaratie: "Aceasta biserica exista pentru binele locuitorilor din Saddleback Valley, ca sa se ingrijeasca de implinirea nevoilor spirituale, fizice, emotionale, intelectuale si sociale ale acestora" (p. 220).
Pentru a sprijini aceasta filozofie, Warren face doua lucruri. Mai intai Il aduce pe Isus ca model de castigare a celor pierduti prin intermediul nevoilor simtite de acestia (vezi p. 197 si urmatoarele). Din nefericire pentru pozitia lui Warren, pasajele pe care acesta le foloseste sunt intelese si aplicate gresit, ele pur si simplu nu ne invata ca Isus s-a apropiat de cei pierduti prin intermediul nevoilor pe care acestia le simteau. Dimpotriva, in evanghelizarea facuta de Isus, El intotdeauna a mers direct la inima nevoii reale a ascultatorilor sai - pacatul care ii separa de Dumnezeu (de ex. Ioan 3, 4; Marcu 10:17-31) (in contrast cu singuratatea, imaginea negativa despre propria persoana, lipsa de implinire, etc.). In continuare, Warren se apara spunand: "Inceperea unui mesaj cu nevoile pe care le simt oamenii este mai mult decat o metoda de marketing! Se bazeaza pe adevarul teologic ca Dumnezeu alege sa Se descopere omului tinand cont de nevoile noastre" (p. 295). Warren nu ofera nici o dovada teologica pentru aceasta afirmatie pentru ca, desigur, nu exista nici una. Apostolii ar fi fost absolut uimiti sa descopere ca invataturile lor, care Il aveau in centru pe Dumnezeu, au fost rastalmacite pentru a pune in centrul lor omul.
Aceasta abordare a vietii crestine, orientata catre nevoi, este atat de predominanta in tabara celor "sensibili la cautatori" incat zicala "Gaseste o nevoie si implineste-o, gaseste o rana si vindec-o" a devenit motto-ul lor neoficial. Os Guinness observa: "Putini sunt aceia care nu sunt de acord ca invatatura de crestere a bisericii reprezinta o trecere de la dimensiunea verticala la cea orizontala, de la teologic la practic, de la profetic la prietenos cu cautatorii, de la etern la relevant si contemporan, de la intaietatea inchinarii la intaietatea evanghelizarii, de la prioritatea ucenicizarii crestine in toate domeniile vietii la prioritatea slujirii spirituale a bisericii in cadrul bisericii. Insa ce se intampla atunci cand descoperim ca principiile atat de laudate si accentuate sunt pur si simplu gresite, daca le privim din punctul de vedere al Scripturii? Ce se intampla daca 'nevoia' de maine este tocmai lucrul trecut cu vederea astazi? (La masa cu diavolul [Dining with the Devil], de Os Guinness, p. 84).
Continuand linia intrebarilor lansate de Guinness ne-am putea intreba: Ce ofera in realitate bisericile noii paradigme, astfel incat sa atraga mari multimi de oameni? Este aceasta oferta acelasi vechi mesaj (mesajul biblic) intr-un nou ambalaj, sau este o mutatie a originalului autentic? Daca se dovedeste a fi o mutatie, ce efect are ea in prezent si ce efect va avea asupra bisericii moderne?
Noul mesaj
A. W. Tozer ne avertiza cu zeci de ani in urma despre un vant nou care sufla pe campiile bisericii evanghelice:
Daca inteleg eu bine, crucea evanghelicalismului popular nu este crucea Noului Testament. Ea este, mai degraba, o podoaba noua si stralucitoare pe pieptul crestinismului increzator si materialist. Vechea cruce ucidea oamenii; noua cruce ii distreaza. Vechea cruce condamna; noua cruce amuza. Vechea cruce distrugea increderea in firea pamanteasca; noua cruce o incurajeaza.
In urmatorul articol vom examina care este mesajul Evangheliei. Insa acum vrem sa privim la problema tot mai des discutata a nevoii (sau nevoilor) omenirii. Ce cred eu ca s-a intamplat este ca biserica evanghelica a devenit un reflector al timpurilor noastre in loc sa fie un dezvaluitor al adevarului. "Problema nu e ca crestinii au disparut, ci credinta crestina a devenit atat de deformata. Sub influenta modernismului, noi, crestinii moderni, suntem literalmente capabili sa castigam lumea in timp ce ne pierdem sufletele" (Guinness, p. 43).
O istorisire personala
Cum s-a ajuns aici? Ce a reusit sa ne schimbe mesajul dintr-o forta intr-o farsa? O mare parte a raspunsului o putem gasi in acceptarea aproape in intregime a psihologiei de catre comunitatea crestina. Primul meu contact cu incercarea de infiltrare a psihologiei in biserica a avut loc in 1972, ultimul meu an la colegiul biblic. In timp ce ma pregateam pentru lucrarea de pastorat la Institutul Biblic Moody, m-am cufundat in studiul Scripturii si al teologiei. Pentru ca eram in ultimul an, a trebuit sa fac un curs de "consiliere pastorala", care s-a dovedit a fi aproape identic cu un curs de psihologie pe care l-am facut la Universitatea din Virginia. In acelasi an mi s-a cerut sa fiu supraveghetor la dormitorul internatului. In timpul pregatirii pentru aceasta functie, am fost instruiti cu privire la ultimele tendinte in psihologia populara, tendinte care, apropo, au ajuns in prezent la gramada de gunoi a psihologiei. Insa pe atunci imi amintesc cat de uimit am fost sa constat ca, aparent, toate studiile mele despre Scriptura nu au reusit sa ma pregateasca suficient ca sa ma ocup de problemele reale cu care urma sa ma confrunt in viitoarea mea slujire. Studiul biblic si cunostintele dobandite erau foarte bune pentru mantuire si sfintire, insa se parea ca "acolo, in lume", existau anumite probleme care necesitau ceva mai mult decat solutiile "simpliste" descoperite in Cuvantul lui Dumnezeu. Scriptura, daca priveai mai atent, avea nevoie de ajutorul lui Freud. Insuficient pregatit sa folosesc noile cunostinte, le-am lasat deoparte. Mai tarziu, la inceputul lucrarii ca pastor, am decis sa obtin masteratul in psihologie, pentru a-i putea ajuta pe oameni in problemele lor "reale". Insa imediat mi-a fost cat se poate de clar ca ceva nu era deloc in regula. Aproape tot ce invatam la cursurile de psihologie contrazicea Scriptura. In concluzie, mi-am incheiat cariera de asa-zis pastor/psiholog si m-am intors la studiul Scripturii, care s-a dovedit de-a lungul anilor mai mult decat adecvata pentru orice nevoie si problema cu care m-am confruntat. Intre timp, cufundat in slujirea mea si in studiul Scripturii, se pare ca am ignorat deturnarea bisericii evanghelice de catre psihologie din anii 1970 si 1980. Intr-o zi m-am trezit, la fel ca Rip Van Winkle din nuvela lui Washington Irving, ca sa descopar ca lumea mea, lumea bisericii, s-a schimbat, iar eu am ramas in urma. Unde s-au dus toti? Cele mai multe biserici vorbeau de-acum despre familii disfunctionale, imagine neadecvata despre propria persoana, dependenta, programe in 12 pasi, si nevoi, multe, multe nevoi pe care biserica se presupunea ca trebuie sa le implineasca. Din ce in ce mai multi crestini isi luau filozofia de viata din emisiunile lui Oprah si Sally Jesse decat de la Isus si Pavel.
Cand liderii crestini au vazut aceasta metamorfoza a poporului lui Dumnezeu, o metamorfoza la crearea careia au ajutat si ei, puteau fie sa stranga fraiele, sa denunte aceasta caricatura a credintei crestine si sa se pocaiasca de partea pe care au avut-o la nasterea ei, sau puteau sa urce la bord si sa se alature paradei. Recunoscand ca asta vroiau oamenii de-acum, asta asteptau, asta au fost instruiti sa "aiba nevoie", cei mai multi lideri crestini au ales a doua abordare. Dati-le crestinilor psihologia populara orientata spre implinirea nevoilor, pe care au ajuns sa o iubeasca, au decis ei, insa modificati-o putin, adaugand putina Scriptura si cateva referinte la Isus - asa nu vor descoperi ca ceea ce inghit nu e deloc crestinismul biblic, ci o pervertire aproape de nerecunoscut. Nu conteaza daca aceasta abordare a fost calculata sau a fost adoptata din naivitate, rezultatul e acelasi: o comunitate crestina psihologizata care nu mai recunoaste diferenta dintre invataturile Scripturii si cele ale lui Carl Rogers (psiholog american, unul din fondatorii abordarii umaniste a psihologiei), si nu ii mai pasa de aceasta diferenta.
Deoarece crestinul nu se mai deosebea de-acum de necrestin in ce priveste filozofia, amandoi s-au indragostit de limbajul incarcat de termeni psihologici, iar ofensa crucii a devenit mult mai putin ofensatoare. Pentru unii a fost nevoie doar de un mic pas (cazul lui Robert Schuller, dupa cum vom vedea) ca sa dezvolte o biserica psihologizata pentru un Harry (dupa cum il numesc cei din Willow Creek) deja psihologizat. O astfel de biserica ii poate oferi lui Harry aceleasi lucruri pe care i le ofera societatea seculara, insa mai bine, pentru ca Isus e mai bun decat Carl Rogers, Oprah si Freud la un loc. Astfel se face ca - "Bisericile noii paradigme par sa aiba succes, nu pentru ca ofera o alternativa la cultura noastra moderna, ci pentru ca vorbesc cu vocea acesteia, imitandu-i miscarile" (Pierderea virtutii [Losing Our Virtue], de David Wells, p. 32).
Putina istorie
Miscarea de crestere a bisericii ii datoreaza mult lui Robert Schuller, care pretinde ca este fondatorul miscarii, cel putin in America, fiind primul care a lansat abordarea condusa de piata in crestinism. "Secretul aducerii oamenilor din lume la biserica," spunea Schuller, "este cat se poate de simplu. Aflati ce ii impresioneaza pe cei din comunitatea voastra care nu merg la biserica" apoi dati-le aceste lucruri (citat din Serviciile pentru cautatorii din Willow Creek [Willow Creek Seeker Services], de G.A. Pritchard, pag. 51). Crezand ca predicarea expozitionala este o pierdere de vreme, si imprumutand filozofia mentorului sau, Norman Vincent Peale, Schuller "a inceput sa comunice un mesaj al crestinismului concentrat asupra implinirii nevoilor emotionale si psihologice ale oamenilor" (Pritchard, pag. 53). Schuller si-a descris filozofia de slujire in cartea sa din 1982 intitulata Pretuirea de sine: Noua Reforma [Self Esteem: The New Reformation], in care a chemat la o schimbare radicala a orientarii bisericii de la Dumnezeu catre nevoile oamenilor. Cea mai importanta problema pentru Schuller era sa determine prin diverse mijloace care era cea mai adanca nevoie omeneasca asupra careia trebuia sa se concentreze biserica. El a decis ca cea mai adanca nevoie a omenirii era pretuirea de sine, o "nevoie", fiindca veni vorba, care nu e mentionata, nu se face referire la ea, nu e nici macar sugerata in Scriptura. El a mers mai departe, infasurandu-si teologia si strategia de crestere a bisericii in jurul acestei nevoi extrem de importante. La inceput, filozofia lui Schuller de crestere a bisericii a fost intampinata cu dispret si a fost denuntata de crestinii conservatori de pretutindeni. Insa in timp ce liderii crestini erau in prima linie a frontului teologic impotriva crestinismului orientat catre nevoi, ei au fost invaluiti din toate partile de pragmatism. Astfel s-a intamplat ca filozofia lui Schuller a avut succes, iar cei care au folosit-o au avut parte de o crestere numerica exponentiala in bisericile lor. In cele mai multe domenii, adevarul nu are nici o sansa impotriva succesului; la fel s-a intamplat si in razboaiele cresterii bisericii.
Daca Robert Schuller a fost arhitectul bisericii prietenoase cu utilizatorul, atunci Bill Hybels, pastor in biserica comunitatii din Willow Creek a devenit constructorul. Pornind de la premisa ca "Cele mai eficace mesaje pentru cautatori sunt acelea care se adreseaza nevoilor pe care le simt acestia" (Inauntrul mintii lui Harry si Mary, care nu merg la biserica [Inside the Mind of Unchurched Harry and Marry], de Lee Strobel, pag. 214,215), Hybels si tovarasii lui s-au hotarat sa determine caror nevoi simtite trebuia sa li se acorde cea mai mare atentie. Lider al grupului, Hybels a decis ca nu era vorba de pretuirea de sine, desi nu a respins-o nici pe aceasta, ci implinirea personala (sau cautarea fericirii), urmata de identitate, companie, casatorie, familie, eliberarea de stres, semnificatia si moralitatea (ibid., pag. 70-73). Pentru Hybels, implinirea era nevoia simtita care le cuprindea si le definea pe toate celelalte.
Deoarece, pentru fondatorii bisericii noii paradigme, nevoile simtite sunt forta motoare din spatele actiunilor si atitudinilor oamenilor, si deoarece crestinismul, argumenteaza Hybels, este cel mai bun mijloc de rezolvare a problemelor si de satisfacere a nevoilor de implinire (ibid., pag. 143), el a dezvoltat evanghelia implinirii personale. Conform cercetarilor din cartea Serviciile pentru cautatorii din Willow Creek [Willow Creek Seeker Services], de G.A. Pritchard, canonul dinauntrul canonului la Willow Creek este acela ca fiintele umane pot fi implinite. Implinirea impregneaza totul la Willow Creek, conducand chiar la o redefinire a pacatului. "In loc sa prezinte pacatul doar ca egoism si razvratire impotriva lui Dumnezeu, Hybels il mai descrie si ca o strategie gresita de obtinere a implinirii" (ibid., p. 177).
Trebuie sa observam ca, desi aceasta strategie a nevoilor simtite nu este derivata din Scriptura, avandu-si sursele in mod clar in psihologia seculara, cu toate acestea ea va deveni temelia pentru biserica noii paradigme.
Consecintele
Rezultatul invaziei psihologiei in cultura noastra a fost, dupa cum observa R. Albert Mohler, acela ca "Americanii sunt acum adeptii fanatici ai cultului implinirii de sine si al autonomiei personale" (Viitoarea criza evanghelica [The Coming Evangelical Crisis], editata de John H. Armstrong, 'Evanghelic': Ce cuprinde un nume? ['Evangelical': What's in a Name?] de R. Albert Mohler, Jr., pag. 40). Rolul bisericii a fost sa confrunte duhul veacului, pentru ca, asa cum arata Wells, "Biserica este interesata de adevar, nu de profit" (Dumnezeu in pustie [God in the Wasteland], de David Wells, pag. 76). Din nefericire, "vindecatorii vremurilor noastre - psihoterapeutii si producatorii de reclame - si-au extins influenta si in viata bisericii. Vindecatorii nostri seculari au populat biserica cu verisorii lor apropiati" (Pierderea virtutii [Losing Our Virtue], de David Wells, pag. 197). Chiar si "limbajul teologiei a fost inlocuit cu vocabularul terapiei" (Mohler).
Acesti noi verisori au afectat fiecare aspect al vietii bisericii. Luati inchinarea, de exemplu. Pastorul noii paradigme, Wes Dubin, intra in ofensiva atunci cand sunt criticate serviciile sale de inchinare orientate catre divertisment. "Ea (inchinarea) nu se rezuma la tristete si judecata de apoi," declara el, "in care ne luam toti Bibliile si ne plictisim unii pe altii; haideti sa le aratam ca ne putem si distra" (In Numele lui Dumnezeu [In the Name of God], video cu Peter Jennings. Exista o vreme si pentru distractie in biserica, insa, categoric, "scopul inchinarii este in mod clar sa exprime maretia lui Dumnezeu si nu pur si simplu o eliberare interioara sau, si mai putin, amuzamentul. Inchinarea este teologica, nu psihologica" (Pierderea virtutii [Losing Our Virtue], pag. 40).
Apoi mai este problema pacatului. Intr-o lume psihologica, pacatul este redus la boala si dependenta. Pacatosul nu mai este considerat un depravat, ci o victima. Ce se pierde astfel este capacitatea noastra de a intelege viata, si pe noi insine, ca pacatosi. Atunci cand biserica sensibila la cautatori adopta limbajul si teologia psihologiei, ea incearca sa ofere retetele psihologice pentru problemele vietii, nu pe cele biblice, pentru ca, argumenteaza ea, lumea gandeste acum in contextul psihologiei iar noi trebuie sa fim relevanti. In loc sa provoace si sa infrunte intelepciunea lumii, biserica moderna urmareste sa o sfinteasca. Rezultatul este, asa cum avertiza profetul Ieremia in zilele lui, ca ei "Leaga in chip usuratic rana fiicei poporului Meu" (Ieremia 6:14).
Accentul pus pe psihologie schimba de asemenea si punctul central al bisericii. Pritchard are dreptate atunci cand spune ca "In loc sa priveasca la fata lui Dumnezeu, aceasta invatatura le sugereaza oamenilor sa priveasca in oglinda distorsionata a psihologiei moderne" (Pritchard, pag. 233). Pritchard afirma ca, pe cand participa la serviciile acelei biserici (ibid., pag. 227,235), majoritatea cartilor vandute in libraria din Willow Creek erau despre psihologie si autoperfectionare, in topul vanzarilor fiind cartea "Nu mai sunt codependent [Codependent No More]" de Melody Beattie, o carte categoric anti-crestina. Acest accent pus pe psihologie, "in loc sa-i incurajeze pe cei din Willow Creek sa Il cunoasca si sa Il iubeasca pe Dumnezeu, ii incurajeaza sa se cunoasca si sa se iubeasca pe sine, sa dezvolte o puternica pretuire de sine. Scopurile si mijloacele eticii unei persoane se schimba, de la o orientare centrata pe Dumnezeu catre una centrata pe om... Crestinii din Willow Creek au acceptat contextul psihologic ca fiind fundamental pentru intelegerea de sine si ca un ghid de incredere pentru viata de zi cu zi" (Pritchard, pag. 234).
Evaluarea facuta de Pritchard influentei psihologice la Willow Creek este letala. "Ca o ironie, in timp ce Hybels ii evanghelizeaza pe cei din lume catre crestinism, ii evanghelizeaza in acelasi timp pe crestini catre lume. In timp ce aceia din audienta care nu merg la biserica (10 procente) se apropie de crestinism, crestinii din audienta (90 procente) devin adesea mai psihologici si mai lumesti... In efortul de a fi relevanta, biserica din Willow Creek, in mod ironic, este in pericol de a deveni irelevanta" (Pritchard, pag. 238-239 - procentele crestinilor si necrestinilor care participa la serviciile bisericii din Willow Creek sunt estimari bazate pe cercetarile autorului).
Critica adusa de Pritchard abordarii orientate catre nevoi in felul in care intelegem biserica merita un citat mai lung:
Consecintele neintentionate ale acestei abordari sunt acelea ca Hybels incorporeaza in invataturile sale de baza parti mari din perspectiva asupra vietii a psihologiei americane, aratand ca implinirea este o consecinta a vietii crestine. Exista o lipsa de evaluare critica in abordarea folosita de Willow Creek pentru relevanta. Aceasta abordare bazata pe nevoile simtite in cele din urma le distorsioneaza crestinismul.O abordare mai biblica pentru preocuparea curenta a americanilor in legatura cu implinirea este sa o numim idolatrie, pentru ca asta este. Isus nu garanteaza celor care Il urmeaza ca se vor simti impliniti. De fapt, in repetate ocazii, se afirma exact opusul: "Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea va uraste lumea" (Ioan 15:19); "N-am venit sa aduc pacea, ci sabia" (Matei 10:34); "Daca m-au prigonit pe Mine si pe voi va vor prigoni" (Ioan 15:20). Tentatia de a spune ca crestinismul va satisface toate nevoile unui om si ii va asigura implinirea nu este loiala crestinismului biblic (Pritchard, pag. 200 - sublinierea imi apartine).
Esecurile neintentionate ale celor din Willow Creek sunt rezultatul unei utilizari necritice ale diverselor unelte si idei culturale (marketing, psihologie, mijloacele mass-media). In particular, greselile lor isi au radacina intr-o intelegere superficiala a culturii americane si o stapanire insuficienta a teologiei crestine (Pritchard, pag. 207).
Expertii sensibili la cautatori vor sa apere marketingul ca o unealta pe care o folosesc pentru a-i atrage pe mai multi dintre cei asemenea lui Harry, care nu merge la biserica, sa auda Evanghelia. Metodele se schimba, mesajul ramane acelasi - acesta a cliseul. Ce nu par sa inteleaga in naivitatea lor este ca mesajul in cele din urma va fi modelat de metoda. Acest lucru e adevarat in special in ce priveste marketingul, pentru ca el "modeleaza felul in care cineva priveste lumea. Oamenii devin 'consumatori' si 'audiente tinta'. Acesti consumatori au 'nevoi simtite', pe care 'cercetarea' le descopera cu scopul de a modifica 'produsul' pentru a implini aceste nevoi" (Pritchard, pag. 244).
Exista o diferenta subtila, dar totusi importanta, intre biserica Noului Testament si biserica noii paradigme. Biserica, ne invata Noul Testament, trebuie sa Il slaveasca pe Dumnezeu si sa-i invete pe oameni cum sa-I fie placuti. In acest proces, s-ar putea ca nevoile sa fie implinite, insa scopul bisericii nu este sa implineasca nevoile oamenilor (cu exceptia nevoii evlaviei). In biserica moderna, nevoia domneste; Dumnezeu exista ca sa implineasca nevoile lui Harry. Harry vine la Hristos, nu ca sa Il slaveasca, ci pentru a gasi implinirea si fericirea promisa pentru viata lui. Atunci cand Harry este atras printr-o filozofie a nevoilor simtite, el nu va ramane atunci cand se renunta la folosirea acestei abordari. In alte cuvinte, daca Harry este atras la biserica pentru a primi ceva, pentru a-si satisface firea, el nu va ramane in biserica cand si daca va descoperi ca Hristos il cheama sa-si dea viata pentru El (Matei 16:25). Rezultatul este ca bisericile ridicate pe mlastina superficialului trebuie sa ramana superficiale daca spera sa-i pastreze pe Harry si pe Mary.
Rezumat
David Wells a pus intrebarile potrivite pentru aceste biserici sensibile la cautatori: "Indrazneste oare Biserica sa devina relevanta devenind biblica? Este ea gata sa rupa legaturile cu obiceiurile culturale ale timpului si sa-si propuna ceva cat se poate de absurd, cum ar fi recuperarea atat a cuvantului cat si a semnificatiei pacatului?" (Pierderea virtutii [Losing Our Virtue], pag. 199). "Ma tem ca au fost semanate de-acum semintele liberalismului total, iar in generatia urmatoare aceste seminte vor ajunge cu siguranta la maturitate" (ibid., p. 205). Sunt de acord cu ultimul paragraf din cartea Pierderea virtutii: "Avem nevoie de credinta veacurilor, nu de reconstructia unei credinte condusa de terapie sau inspirata de comercial. Nu ne putem multumi cu nimic mai putin decat aceasta credinta, pentru ca fara ea lumea noastra postmoderna va pieri de foame din cauza lipsei Cuvantului lui Dumnezeu" (ibid., pag. 209).
Tradus de Florin Vidu