Biserica condusă de piaţă - Partea a 4-a

Gary E. Gilley


Banii falşi sunt recunoscuţi de cei ce ştiu să-i identifice pe cei autentici. Înainte să examinăm mesajul Evangheliei din bisericile noii paradigme, cel mai bine e să examinăm mesajul Evangheliei aşa cum îl găsim în Biblie. În esenţă, mesajul Evangheliei e următorul: Harry (ca să folosim termenul folosit la Willow Creek pentru cei nemântuiţi) este un păcătos, în răzvrătire totală împotriva lui Dumnezeu (Rom. 3:23; 5:1-12). Deşii unii ca Harry sunt religioşi în exterior şi unii chiar doresc darurile şi binefacerile pe care le poate da Dumnezeu, nici un Harry nu Îl poate căuta cu adevărat pe Dumnezeu şi nici nu Îl poate dori (Rom. 3:10-18). Ca rezultat al păcătoşeniei lui Harry, el se găseşte sub mânia lui Dumnezeu (Rom. 1:18), se va confrunta cu judecata viitoare (Evrei 9:27), va muri atât fizic cât şi spiritual (Rom. 6:23) şi îşi va petrece veşnicia în iad (Apoc. 20:11-15).

Din cauza situaţiei deznădăjduite în care se găseşte Harry şi a faptului că nu poate face nimic ca să se răscumpere în ochii lui Dumnezeu (Tit 3:5), Isus Hristos (numai prin har, nu datorită valorii sau importanţei lui Harry, Efes. 2:8) a devenit om, a murit pe cruce (Rom. 5:8) (luând astfel păcatul lui Harry asupra Lui şi satisfăcând mânia lui Dumnezeu, Evrei 2:17), a înviat din morţi pentru ca Harry să poată fi mântuit de păcatul lui şi să primească neprihănirea lui Hristos (Rom. 4). Deşi toate acestea sunt un dar din partea lui Dumnezeu, Harry primeşte acest dar prin exercitarea credinţei (Efes. 2:8,9) - doar crezându-L pe Dumnezeu pe cuvânt, încrezându-se că Dumnezeu îl va mântui doar dacă el crede cu adevărat.

Ce vreau să demonstrez în acest articol este că, deşi mulţi din tabăra celor sensibili la căutători vor subscrie la cea mai mare parte a definiţiei Evangheliei de mai sus, în realitate nu acesta e felul în care i se prezintă Evanghelia lui Harry. Dimpotrivă, lui Harry i se spune că, datorită valorii pe care o are în faţa lui Dumnezeu, Dumnezeu Şi-a trimis Fiul ca să moară pentru el (o negare a harului, conform pasajului din Evrei 1-2, unde se prezintă argumentul pentru harul lui Dumnezeu printr-o metodă unică, arătând că Hristos nu a murit pentru îngerii care au o valoare mai mare decât oamenii, ci a murit pentru oameni - numai prin har). Lui Harry i se spune că, dacă vine la Hristos, Hristos îi va împlini toate nevoile pe care el le simte şi îl va conduce spre împlinirea personală. Lui Harry i se cere să se încreadă în Hristos, marele "Împlinitor al Nevoilor", lucru care va reprezenta sfârşitul căutării unei vieţi de fericire şi împlinire.

Eu vreau să spun că aceasta nu e deloc Evanghelia, e mai degrabă "Evanghelia după Mine", sau "Evanghelia Autoîmplinirii", "Noua Evanghelie". "Nu trebuie să confundăm niciodată dorinţa noastră ca oamenii să accepte Evanghelia," ne avertiza Oswald Chambers cu mulţi ani în urmă, "cu producerea unei Evanghelii care să fie acceptată de oameni." "Felul în care definim problema ne va defini Evanghelia. Dacă 'marea problemă' a universului este lipsa mea de auto-preţuire, Evanghelia va fi 'descoperirea persoanei drăguţe care se găseşte în tine'. Dacă marea întrebare este 'Cum putem repara societatea?', Evanghelia va fi un set de agende morale completat cu o listă de candidaţi aprobaţi. Însă oare cât de des discutăm 'marea problemă' aşa cum este ea definită de Scriptură? Problema este mânia lui Dumnezeu" (Viitoarea criză evanghelică [The Coming Evangelical Crisis], editată de John Armstrong, "Recuperarea firului cu plumb [Recovering the Plumb Line]," de Michael S. Horton, pag. 256).

Harry ar veni la biserică, însă...

Motivul pentru care Harry nu vine la biserică este, în opinia susţinătorilor metodelor conduse de piaţă, că Harry e o făptură căzută care L-a respins pe Dumnezeu şi este atras prea puţin, sau deloc, de lucrurile lui Dumnezeu. Corect? Nu, nicidecum. Dimpotrivă, Harry ar veni cu drag la biserică, şi L-ar primi în cele din urmă pe Hristos, dacă biserica ar învăţa cum să-şi facă reclamă şi cum să-şi prezinte mai bine produsul. Lee Strobel, fost pastor învăţător la Willow Creek, acum în Saddleback Community, ne asigură că studiile de marketing au arătat că "Harry a respins biserica, însă asta nu înseamnă neapărat că L-a respins pe Dumnezeu" (Înăuntrul minţii lui Harry şi Mary, care nu merg la biserică [Inside the Mind of Unchurched Harry and Marry], de Lee Strobel, pag. 45). Totuşi, Scriptura e foarte clară atunci când declară că omenirea Îl respinge pe Dumnezeu (Rom. 3:10-18; 5:1-12; 1Cor. 1:18 şi în cont.). Lucrul pe care ni-l arată studiile de marketing este că oamenii nu şi-au respins dumnezeii creaţi de imaginaţia lor - însă ei nu Îl caută pe adevăratul Dumnezeu.

Ce am învăţat de fapt din studiile de marketing este că motivul real pentru care Harry nu vine la biserică este pentru că biserica e plictisitoare, previzibilă, irelevantă, flămândă după bani (ibid., pag. 80) şi nu îi împlineşte nevoile (ibid., pag. 58). Biserica noii paradigme operează sub credinţa că Harry este "Ostil faţă de biserică, prietenos faţă de Isus Hristos" (ibid., pag. 47). Ei "au concepţia greşită că, dacă vrem să câştigăm lumea pentru Hristos, trebuie mai întâi să câştigăm favoarea lumii. Dacă putem face lumea să ne iubească, Îl vor accepta şi pe Mântuitorul nostru. Scopul exprimat de filozofia 'prietenoasă cu utilizatorul' este să-i facă pe păcătoşii neconvertiţi să se simtă comfortabil auzind mesajul creştin" (Credinţa nechibzuită [Reckless Faith], de John MacArthur pag. 52 [tradusă în Română cu titlul Criza spiritualităţii - n.trad.]).

Cum să ajungem la Harry cu Evanghelia

Este clar, atunci când cineva studiază Scriptura şi nu studiile de marketing, că mesajul Evangheliei prezentat de biserica sensibilă la căutători este greşit încă de la rădăcină - are o antropologie defectă. Ea îl consideră pe Harry ca având o atracţie, chiar o prietenie faţă de Dumnezeu, însă aceasta e înăbuşită de metodele învechite ale bisericii. Odată ce este acceptată această premisă, metodologiile bisericii 'prietenoase cu utilizatorul' sunt logice. Tot ce rămâne de descoperit este ce doreşte Harry într-o biserică, şi într-un Dumnezeu, pentru ca să-i putem oferi aceste lucruri într-un ambalaj atractiv. În alte cuvinte, să-i facem o ofertă pe care să n-o poată refuza. Pe partea negativă, trebuie să înţelegem că "Harry, care nu merge la biserică, nu răspunde bine la cineva care predică despre porunci de genul 'Aşa vorbeşte Domnul' (ibid., pag. 50). Nu vom ajunge la inima lui Harry folosind cheia adevărului. Pentru că, vedeţi dumneavoastră, Harry e un pragmatist; întrebarea lui e: funcţionează creştinismul? (ibid., pag. 56). Harry mai e şi un existenţialist; Experienţa - nu evidenţa - este modul lui de a descoperi lucrurile" (ibid., pag. 59).

Ştiind de-acum că Harry nu este motivat de poruncile lui Dumnezeu, nici nu e interesat de adevăr, putem abandona abordarea directă. Pentru că el caută ceva care să-l ajute să-şi atingă scopurile în viaţă şi să se simtă bine în acest proces, suntem gata să împachetăm Evanghelia într-un fel care să-i atragă atenţia. Biserica noii paradigme face acest lucru concentrându-se asupra Evangheliei nevoii simţite. "Problema Bisericii din zilele noastre este că pur şi simplu crede că, fără ajustări, Evanghelia nu va fi prea interesantă pentru oamenii moderni" (Pierderea virtuţii [Losing Our Virtue], de David Wells, pag. 207). Trebuie deci să trecem la ajustări.

Evanghelia nevoii simţite

Din psihologie, biserica sensibilă la căutători a descoperit că atât generaţia de după al Doilea Război Mondial cât şi cea imediat următoare, -->

Au învăţat să se aştepte să le fie împlinite nevoile, să li se asigure slujbe, să aibă bani disponibili, să li se rezolve problemele. Rezultatul este o generaţie de tineri adulţi care doresc şi aşteaptă totul imediat. Viaţa trebuie trăită pentru prezent. Prea puţini sunt conştienţi că există o filozofie care spune că trebuie să ne facem planuri pe termen lung, trebuie să lucrăm din greu pentru ca mâine lucrurile să fie mai bune. E generaţia "acum", prea puţin interesată de vreo religie care vorbeşte despre sacrificii, cer, sau o viaţă mai bună cândva, în viitor. Ei vor să audă despre o credinţă care funcţionează acum şi are rezultate imediate (Strobel, pag. 57).

Dacă aşa stau lucrurile, cum trebuie să proclamăm Evanghelia în faţa unei generaţii răsfăţate, egocentrice, care cere societăţii să-i îndeplinească orice moft? Generaţiile anterioare, inclusiv cele biblice, ar fi folosit aceste trăsături drept dovezi ale păcatului în viaţa lui Harry. Ele l-ar fi chemat pe Harry să se pocăiască de un astfel de stil de viaţă, l-ar fi chemat la credinţa în Hristos pentru iertarea acestor păcate. Apoi l-ar fi provocat pe noul credincios Larry să-şi abandoneze egocentrismul, l-ar fi chemat la o viaţă de sacrificiu de sine, lăsând cu smerenie ca Duhul lui Dumnezeu să-l transforme după asemănarea cu Hristos.

Însă biserica modernă vede lucrurile diferit. Strobel scrie: "Provocarea noastră, în acest caz, este să ajutăm această nouă generaţie de oameni care nu merg la biserică să înţeleagă că creştinismul funcţionează, adică Dumnezeul Bibliei ne oferă înţelepciune supranaturală şi ajutor în problemele noastre, în dificultăţi, în vindecarea de rănile trecutului" (ibid.). Strobel sugerează că "această nouă generaţie" este diferită de generaţiile anterioare, de aceea trebuie să ajungem la ea altfel decât am făcut-o în trecut. Ce a funcţionat cândva pur şi simplu nu mai are relevanţă pentru Harry din zilele noastre. Wells a definit clar care e atitudinea predominantă atunci când a scris: "Cultura noastră sugerează că toate marile comori ale vieţii ne stau la dispoziţie, cât se poate de simplu, înăuntrul nostru. Omul religios s-a născut ca să fie mântuit, însă omul psihologic s-a născut pentru a i se face pe plac. 'Cred' a fost înlocuit cu 'simt'. Problema e că în ultima vreme nu ne-am simţit prea bine" (Pierderea virtuţii [Losing Our Virtue], de David Wells, pag. 107).

Există suficient adevăr în declaraţia lui Strobel ca să ne găsească nepregătiţi pe cei mai mulţi dintre noi. Funcţionează oare creştinismul? Ne oferă Dumnezeu înţelepciune şi ajutor în vremuri de restrişte? Cu siguranţă, însă aceasta este Evanghelia? Este ea vestea bună că Hristos a murit pentru păcatele noastre ca să ne elibereze de mânia lui Dumnezeu şi să ne dea neprihănirea lui Hristos; sau este vestea bună că Hristos a murit ca să ne simţim mai bine cu privire la propria persoană şi să ni se împlinească nevoile? Sunt două Evanghelii separate.

Încă vreo câteva citate din cartea lui Strobel ne vor ajuta să identificăm exact ce oferă celor necredincioşi biserica noii paradigme. "Noi, din generaţia de după Al Doilea Război Mondial, nu venim la biserică pentru a deveni membri," spunea un pastor. "Venim să experimentăm ceva. Da, chiar să obţinem ceva" (Strobel, pag. 71 - sublinierile în original). Ce vrea să experimenteze Harry? Strobel ne dă câteva exemple. "Dacă descoperi că Harry, care nu vine la biserică, suferă de o părere foarte proastă despre sine... îi poţi spune cât de mult s-a îmbunătăţit propria ta imagine despre tine însuţi după ce ai aflat cât de preţuit eşti de Dumnezeu" (ibid., pag. 92). Nu contează că acest concept al auto-aprecierii este străin de Scriptură, chiar anti-scriptural; nu contează că problema reală cu care se confruntă Harry, conform Bibliei, este mândria, nu lipsa de auto-apreciere; Evanghelia este împachetată acum astfel încât să-i ofere lui Harry ce a fost condiţionat să creadă că are nevoie.

Totuşi, nu toată lumea are nevoie de o îmbunătăţire a ego-ului; unii caută senzaţii, emoţie şi aventură. Din fericire pentru evanghelistul care gândeşte rapid, Evanghelia este asemenea unui cameleon, luând orice culoare e nevoie. Strobel îi asigură pe amatorii de senzaţii că el a "învăţat că nimic nu e mai încântător, mai provocator şi mai plin de aventuri decât o viaţă trăită ca urmaş devotat al lui Isus Hristos. Am descoperit că există o mare diferenţă între emoţii şi emoţiile care împlinesc" (ibid,. pag. 124 - sublinierile în original).

Deci Isus Hristos poate fi oferit de-acum ca o sursă de senzaţii, sursa supremă de încântare. Nu numai că aceasta e o reprezentare greşită a lui Hristos, ea nici măcar nu corespunde faptelor. Mă întreb cât de încântaţi au fost sfinţii descrişi în Evrei 11:36-38 când erau batjocoriţi, bătuţi, omorâţi, lipsiţi de locuinţe, trăind în gropi făcute în pământ. Biserica noii paradigme oferă o marcă de creştinism pur americanizată, a oamenilor de afaceri tineri şi prosperi, care nu se găseşte nicăieri în Noul Testament. "O mare parte a Evangheliei prezentate astăzi seamănă mai puţin cu Dumnezeul veacurilor şi mai mult cu Zâna cea bună - oferind oamenilor din mâna lui Dumnezeu lucrurile pe care aceştia n-au fost în stare să le obţină singuri: bogăţie, faimă, mângâiere şi securitate" (Wayne Jacobsen, citată în revista Leadership, Vol. IV, #1, p. 50).

Evanghelia împlinirii

G.A. Pritchard, după ce a petrecut un an studiind lucrarea de la Willow Creek, a ajuns în cele din urmă la concluzia că "Hybels cred că preocuparea principală a lui Harry este împlinirea personală... Hybels învaţă că creştinismul va satisface nevoia pe care o simte Harry şi îi va asigura împlinirea... Hybels şi alţi vorbitori nu condamnă căutarea după împlinire. Dimpotrivă, ei argumentează că Harry nu a căutat în locul potrivit. Întrebarea rămâne aceeaşi, însă răspunsul s-a schimbat. Harry întreabă: 'Cum pot să fiu fericit?' 'Primeşte-L pe Isus', răspunde Hybels" (Serviciile pentru căutătorii din Willow Creek [Willow Creek Seeker Services], de G.A. Pritchard, pag. 250). Analiza făcută de Pritchard e cât se poate de justă.

Să aibă oare dreptate cei din Willow Creek atunci când învaţă că relaţia cu Hristos va asigura o viaţă de împlinire? Într-un cuvânt, nu... Împlinirea personală este ţelul dominant al vastei majorităţi a americanilor. În acest context, e mare ispita ca evanghelicii americani să argumenteze că creştinismul este un mijloc de obţinere a împlinirii iar biserica devine un loc care promite să satisfacă dorinţele emoţionale. ... A argumenta în favoarea creştinismului arătând în primul rând cât este de util în satisfacerea nevoilor simţite, înseamnă de fapt a-i submina scopul principal. A învăţa că creştinismul este doar un mijloc de atingere a unor obiective înseamnă a învăţa că în cele din urmă acesta va deveni de prisos. Dacă cineva îşi poate satisface nevoile fără Hristos, atunci mesajul creştinismului poate fi dat la o parte.... Motivul decisiv pentru care oamenii trebuie să se pocăiască şi să se închine lui Dumnezeu este că Dumnezeu merită acest lucru. Teologia împlinirii nu reflectă învăţătura Bibliei. Găsim în Scriptură numeroase dovezi care arată că creştinismul adesea "nu împlineşte"; Isus le promite ucenicilor că "în lume veţi avea necazuri"... Domnul nu a promis împlinire, nici măcar alinare, în această lume, ci doar în următoarea.... Împlinirea nu este dreptul spiritual din naştere al creştinilor. Ţelul vieţii creştinului este credincioşia, nu împlinirea (Pritchard, pag. 254-256).

Sociologul Robert Wuthnow, încercând să examineze creştinismul modern, "sugerează că în America zilelor noastre, Dumnezeu a fost modelat ca să satisfacă nevoile oamenilor... Dumnezeu este relevant pentru americanii contemporani în principal datorită faptului că simţirea prezenţei lui Dumnezeu este o mângâiere subiectivă; în alte cuvinte, religia rezolvă problemele personale, fără să se ocupe de problemele mai mari" (citat în Pritchard, pag. 260). Hybels a prins această idee şi îi prezintă lui Harry, care nu merge la biserică, un portret optimist al lui Hristos care ar putea fi rezumat în cuvintele: "Dumnezeu te iubeşte şi te va primi acolo unde eşti, te va ierta, îţi va satisface nevoile pe care le simţi şi te va împlini" (Pritchard, pag. 260). John MacArthur comentează: "Înţelepciunea marketingului cere ca ofensa crucii să nu iasă în evidenţă. Arta vânzărilor cere ca subiectele negative, cum ar fi mânia divină, să fie evitate. Pentru a satisface consumatorul trebuie ca standardele neprihănirii să nu fie ridicate prea sus. Seminţele unei Evanghelii diluate sunt astfel semănate chiar în filozofia care conduce multe organizaţii în zilele noastre" (Ruşinat de Evanghelie [Ashamed of the Gospel], de John MacArthur, pag. 24 [tradusă în Română cu titlul Când sarea îşi pierde gustul - n.trad.]).

Rezumat

Răspunzând celor care obiectează faţă de noua evanghelie, Strobel ripostează spunând că "aceste obiecţii se referă în general la metoda folosită pentru comunicarea Evangheliei, nu la mesajul în sine, în consecinţă suntem liberi să folosim creativitatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu pentru a prezenta mesajul lui Hristos în moduri noi, relevante pentru audienţa noastră ţintă" (Strobel, pag. 168). Lucrurile pur şi simplu nu stau aşa. Deşi unele metode ne deranjează, mesajul transmis este cel care ne îngrijorează cu adevărat. Biserica noii paradigme vrea să proclame cu putere că mântuirea este numai prin har, numai prin credinţă, numai în Hristos. Însă ei au redefinit mântuirea. Mântuirea, conform noii evanghelii, nu mai este pur şi simplu iertarea de păcat şi trecerea neprihănirii lui Hristos în contul celui mântuit. Nu e eliberarea de mânia lui Dumnezeu faţă de un popor răzvrătit, care o merită pe deplin.

Noua evanghelie înseamnă eliberarea de o lipsă a auto-aprecierii, de goliciune şi singurătate, un mijloc de obţinere a împlinirii şi fericirii, un mod de a primi dorinţele inimii, o metodă de satisfacere a nevoilor noastre. Vechea Evanghelie era despre Dumnezeu; noua Evanghelie este despre noi. Vechea Evanghelie era despre păcat; noua Evanghelie este despre nevoi. Vechea Evanghelie era despre nevoia de neprihănire; noua Evanghelie este despre nevoia noastră de împlinire. Vechea Evanghelie este o nebunie pentru cei de pe calea pierzării; noua Evanghelie este atractivă. Mulţi urmează noua Evanghelie, însă întrebarea e câţi sunt mântuiţi cu adevărat. Într-un moment de reflecţie la validitatea metodelor folosite în Willow Creek, însuşi Hybels şi-a întrebat ascultătorii: "Câţi dintre noi am fost vaccinaţi cu o concentraţie slabă de creştinism? Câţi dintre noi avem adevărata boală?" (citat de Pritchard, pag. 316)

"Nimic din Scriptură nu sugerează că biserica ar trebui să-i atragă pe oameni la Hristos prezentându-le creştinismul ca o opţiune atractivă... Mesajul crucii este o nebunie pentru cei ce pier (1Cor. 1:18). Nu îl putem face altfel, dacă vrem să fim loiali mesajului... Evanghelia este dezagreabilă, neatractivă, repulsivă şi alarmantă pentru lume. Ea dă în vileag păcatul, condamnă mândria, condamnă inima necredincioasă şi arată că neprihănirea omenească - chiar cele mai bune, cele mai atrăgătoare aspecte ale naturii umane - sunt nişte zdrenţe lipsite de valoare, întinate (cf. Isaia 64:6)" (MacArthur, pag. 72, 111, 128).

Spurgeon avertiza pe vremea lui că "Atunci când vechea credinţă s-a dus, când entuziasmul pentru Evanghelie s-a stins, nu e de mirare că oamenii caută altceva care să le facă plăcere. Lipsindu-le pâinea, se hrănesc cu cenuşă; respingând calea Domnului, aleargă cu lăcomie pe calea nebunilor" (citat în Ruşinat de Evanghelie [Ashamed of the Gospel], de John MacArthur, pag. 67).

Suntem siliţi să întrebăm, împreună cu Peter Jennings în documentarul care ne-a pus pe gânduri În Numele lui Dumnezeu [In the Name of God]: "Încercând să atragă mulţimile, nu cumva aceste biserici sunt în pericol să vândă Evanghelia?" Bună întrebare. În loc ca cei pierduţi să fie câştigaţi pentru Hristos, adevărul e mai aproape de evaluarea lui Well: "Biserica îşi pierde vocea. Ar trebui să vorbească cu putere despre vieţile distruse din această lume postmodernă, să aplice balsamul adevărului peste rănile proaspete şi deschise, însă nu o face. Biserica este în derivă" (Pierderea virtuţii [Losing Our Virtue], de David Wells, pag. 207).

Tradus de Florin Vidu


Apologetică