In ultimele doua studii, pe cand incercam sa intelegem ce inseamna sa gandesti ca un crestin, nu cum gandeste lumea, am mentionat numele lui Harry Blamires. Harry Blamires e un englez care a studiat impreuna cu C.S. Lewis si a scris doua carti foarte bune in care trateaza acest subiect. Prima se numeste "Mintea crestina. Cum trebuie sa gandeasca un crestin?" ("The Christian Mind. How should a Christian think?"), iar a doua este "Recuperarea mintii crestine. Cum sa infrunti provocarea secularismului" ("Recovering the Christian mind. Meeting the challenge of secularism"). Prima a fost publicata in 1963 iar a doua in 1988. In fiecare din aceste carti, Blamires ne incurajeaza sa incetam sa mai gandim in felul lumii si sa incepem sa gandim crestineste. Exact acelasi lucru ni-l spune si Pavel in Romani 12:2. Acesta e textul nostru, acolo unde Pavel spune:
"Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin innoirea mintii voastre."
Asta inseamna ca gandirea noastra nu trebuie sa fie determinata de tiparele de gandire ale culturii in care traim, oricare ar fi aceasta cultura. Dimpotriva, trebuie sa avem o perspectiva diferita asupra vietii si a lumii, o perspectiva crestina bine definita si in expansiune. Ajungem astfel la intrebarea: "Ce inseamna de fapt sa ai o astfel de perspectiva?" Sau, schimband putin termenii folositi, "Cum experimentam aceasta innoire a mintii, despre care pomeneam mai devreme, intr-o lume peste masura de irationala?"
Sa vedem mai intai ce nu inseamna acest lucru, desi cred ca cei mai multi oameni presupun contrariul: nu inseamna sa incepi sa te gandesti mai mult la lucruri crestine. Desigur, trebuie sa facem acest lucru. Dar nu la asta ne referim atunci cand vorbim despre dezvoltarea unei minti crestine. Aici e vorba sa gandim intr-un mod crestin in legatura cu orice lucru. Asta include si cele mai obisnuite activitati ale fiecarei zile. Adevarul este, desigur, ca e posibil sa gandesti intr-un mod cat se poate de lumesc chiar si cu privire la lucrurile spirituale. E posibil sa te gandesti intr-un mod lumesc chiar si despre Cina Domnului. Cei mai multi crestini spun ca acesta e cel mai spiritual moment din viata lor. Cand sunt impreuna cu poporul lui Dumnezeu, dupa ce au auzit predicandu-se Cuvantul, ei se impartasesc din painea si vinul care reprezinta insasi inima, esenta marturisirii noastre. Aceea ca trupul lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost zdrobit si sangele Sau a fost varsat pentru pacatele noastre, ca noi sa putem fi mantuiti. Dar poti sta in acele momente gandindu-te intr-un fel cat se poate de lumesc chiar la Cina. Poate esti membru in comitetul de conducere al Bisericii, de exemplu. Poate iti spui: "Vai, am facut bugetul si am uitat sa trec in buget banii necesari pentru cumpararea painii si vinului. A fost o scapare din partea mea, pe care trebuie sa o rezolv saptamana viitoare." Sau poate esti in mijlocul serviciului si te gandesti: "Stii, sa iei parte la Cina Domnului e intr-adevar un lucru foarte bun, e un lucru bun faptul ca crestinii tin aceste practici religioase. Ii face sa se simta bine in legatura cu propria persoana si au cateva momente in care se pot opri sa mediteze. E bine sa facem acest lucru in aceasta viata trepidanta, de-asta e bine ca avem biserici care mai procedeaza astfel in societatea noastra."
In fiecare din aceste cazuri, desi procedeaza diferit, oamenii implicati gandesc lumeste. Pe de alta parte, e posibil sa gandesti crestineste chiar si in legatura cu cele mai obisnuite lucruri. Harry Blamires, in cartea pe care am mentionat-o, sugereaza ca poti face acest lucru chiar si atunci cand te opresti la o statie de benzina sa faci plinul la masina. Un lucru cat se poate de banal, dar, spune el, poti gandi in felul acesta... poti reflecta, de exemplu, la felul in care o lume atat de mecanizata ca a noastra, cu tot felul de masini si aparate, tinde sa ii faca pe cei mai multi oameni sa creada ca se pot lipsi de Dumnezeu. In vremurile trecute, cand oamenii erau mult mai expusi elementelor naturii, te rugai pentru vreme buna iar atunci cand o primeai, te gandeai ca Dumnezeu ti-a trimis-o. Acum nu mai trebuie sa-ti faci astfel de griji. Te urci in masina si mergi mai departe. Ai stergatoare la parbriz si tot felul de astfel de lucruri. Nu conteaza concluziile la care ajungi dupa astfel de meditatii, important e ca gandesti crestineste chiar in legatura cu un lucru cat se poate de banal.
Revin deci la unde am ramas mai devreme cand puneam intrebarea: "De unde incepem?" Cum putem incepe sa gandim si, in consecinta, sa actionam ca niste crestini? Putem spune intr-un anumit sens ca poti incepe de oriunde. Daca adevarul e un intreg, atunci poti plonja in el din orice punct. De multe ori eu spun ca daca incepi cu Genesa 1:1 vei termina cu ultimul verset din Apocalipsa. Poti incepe cu ultimul verset din Apocalipsa si sa mergi inapoi spre Genesa 1. Adevarul e un intreg. Prin urmare il poti aborda si in acest fel, dar cred ca nu exista un loc de pornire mai bun sau mai necesar decat doctrina despre Dumnezeu. Pentru ca, pana la urma, doctrina despre Dumnezeu e raspunsul specific crestinismului in fata secularismului. Trebuie sa iti spui: "Daca Dumnezeu exista, ce inseamna aceasta? Cum ar trebui sa afecteze acest lucru modul nostru de gandire?" Ei bine, un rezultat al acestui lucru este convingerea in existenta supranaturalului. Atunci cand folosesc cuvantul "supranatural" il folosesc in cel mai literal sens. Supra natural. Adica, deasupra, peste, pe langa sau dincolo de natura. In alte cuvinte, in acest punct noi spunem exact contrariul celor spuse de Carl Sagan in a sa pop credo (marturisire de credinta populara), atunci cand afirma: "Cosmosul este tot ce este, ce a fost sau ce va fi vreodata." Noi afirmam ca acest cosmos nu e tot ce este, a fost sau va fi vreodata. Dumnezeu in schimb este. Dumnezeu exista. Dumnezeu e in spatele cosmosului si, de fapt, numai pentru ca Dumnezeu exista, exista si cosmosul. Pentru ca intr-un cosmos al cauzei si efectului trebuie mai intai sa existe prima cauza care sa puna totul in miscare. Dati-mi voie sa folosesc un limbaj filosofic. Daca exista ceva, e inevitabil necesar sa existe in sine insasi o prima cauza necauzata, responsabila pentru acel lucru.
Voi vorbi peste cateva momente despre implicatiile existentei lui Dumnezeu asupra gandirii noastre, dar trebuie mai intai sa adaug la aceasta inca o doctrina. Aceasta doctrina suplimentara este doctrina revelatiei. Pentru ca, pe langa faptul ca Dumnezeu exista si El a creat lumea, Dumnezeu S-a descoperit pe Sine Insusi. S-a facut cunoscut. Va amintiti cum suna titlul acelei carti a lui Francis Schaeffer, prin anii '70, sau poate '78? A fost a treia sau a patra lucrare publicata a lui Schaeffer. Avea urmatorul titlu: "El e acolo si nu tace" ("He is there and He is not silent"). Vedeti, lucrurile stau exact asa. Dumnezeu exista dar El nu ramane ascuns. S-a descoperit pe Sine Insusi si a facut-o intr-o multime de feluri. S-a descoperit in natura, pentru ca natura marturiseste despre existenta Lui si ne spune ceva despre El. S-a descoperit in istorie, pentru ca a intervenit in istoria omenirii. Putem invata ceva despre El si din aceste lucruri, dar sursa principala din care putem invata despre El este Scriptura. Acolo El ne vorbeste despre Sine Insusi.
Cu putin timp in urma, acum doua duminici, vorbeam despre patru "ism-uri". Secularism, umanism, relativism si materialism. Tocmai am spus ca doctrina despre Dumnezeu este raspunsul specific crestin pentru secularism, ca si pentru alte cateva lucruri. Revelatia este raspunsul specific crestin pentru relativism. Pentru ca, vedeti, daca Dumnezeu a vorbit si daca Dumnezeu e adevarul, atunci ce spune Dumnezeu e adevarat si e un adevar absolut. Acest adevar nu permite compromisuri. Avem astfel un cadru de referinta de la care putem porni. Aceasta a fost dintotdeauna convingerea Bisericii. De-a lungul veacurilor, Dumnezeu a vorbit, El ni S-a descoperit prin Scriptura. Doar recent in istoria Bisericii acest lucru e pus sub semnul intrebarii de catre lume, si, din pacate, si din interiorul Bisericii. Rezultatele acestui fapt sunt insa dezastruoase. Pentru ca, vedeti, daca Dumnezeu nu a vorbit si, prin urmare, nu avem un cuvant sigur din partea lui Dumnezeu, un cuvant in care sa ne putem increde, atunci toate cuvintele sunt la fel de valide iar crestinismul nu e cu nimic mai sigur sau convingator decat orice alta teorie sau filosofie omeneasca.
Observati acum urmatorul lucru. Daca Dumnezeu a vorbit, atunci intotdeauna va exista o anume rigiditate in credinta crestina si in crestinism. Nu vreau sa spun ca crestinii trebuie sa fie rigizi, in special in relatia lor cu alti oameni. Nu trebuie sa fim rigizi fata de ceilalti. Trebuie sa fim cei mai amabili oameni, sensibili si intelegatori. Dar vreau sa spun ca, in ce priveste adevarul, intotdeauna va exista o anume inflexibilitate in convingerile noastre, daca actionam cu adevarat ca niste crestini si gandim crestineste. De exemplu, vom insista ca acesta e adevarul si, chiar daca se fac mari presiuni, nu ne vom pleca in fata notiunii ca "aceasta e doar o opinie".
Cu cativa ani in urma zburam spre Chicago dinspre coasta de vest a Statelor Unite. Stateam in avion langa o femeie si am inceput o conversatie cu ea, care s-a indreptat spre lucrurile spirituale. Spuneam ceva despre credinta crestina, cand ea a replicat: "Ei bine, asta e doar opinia dumneavoastra." Nu am fost sigur cum sa reactionez la aceasta, dar Domnul m-a ajutat sa o fac intr-un mod in care am putut atat sa pastrez inflexibilitatea teologiei crestine dar sa fiu si amabil in acelasi timp. I-am spus ceva de felul: "Aveti dreptate, aceasta e opinia mea, dar de fapt nu despre asta e vorba, nu-i asa? Ce conteaza de fapt este: e adevarat sau nu?" N-a stiut ce sa-mi raspunda la aceasta. A trebuit sa iasa din tiparul relativist de gandire. N-a mai fost niciodata confruntata cu o astfel de intrebare. Asa ca n-a stiut ce sa-mi raspunda, iar conversatia a continuat. La scurt timp dupa aceea, am spus ceva si din nou femeia a replicat: "Ei bine, asta e doar opinia dumneavoastra." La care am raspuns cu exact aceleasi cuvinte: "Aveti dreptate, aceasta e opinia mea, dar de fapt nu despre asta e vorba, nu-i asa? Ce conteaza de fapt este: e adevarat sau nu?" Acest schimb de replici a avut loc de aproximativ 12 ori in timpul conversatiei, iar spre final femeia a inceput sa inteleaga. Stia ce avea sa urmeze. Spuneam ceva, iar ea incepea cu "Aceasta e doar..." apoi incepea sa zambeasca, pana cand in final a inceput sa rada de-a binelea, pentru ca i-am demonstrat ca aveam dreptate. Cand am ajuns acasa, i-am trimis o copie a cartii lui C.S. Lewis, "Esenta crestinismului" ("Mere Christianity"). Vedeti, cu astfel de lucruri ne confruntam si impotriva lor trebuie sa luptam.
O alta semnificatie pe care o are pentru noi doctrina revelatiei este aceea ca nu vom ceda sau accepta compromisuri in probleme morale. Stiti cum e ori de cate ori vorbesti impotriva vreunui lucru gresit. Esti acuzat de judecata morala, de evaluare subiectiva. Bineinteles, acesta e cel mai grav lucru pe care il poti face in cultura noastra, sa faci o judecata morala. Iar daca nu ti-o spun politicos, asa cum mi-a spus mie acea femeie, "Ei bine, aceasta e doar opinia dumneavoastra", atunci te ataca personal. Iti spun lucruri ca acestea: "Daca ai fi in situatia ei, ai face exact acelasi lucru." Sau iti spun: "Cine te crezi? Crezi ca esti mai bun decat el?" Nu trebuie sa ne lasam intimidati de astfel de atacuri. Nu trebuie sa fim rautaciosi in raspunsul nostru, dar trebuie sa raspundem cam asa. Trebuie sa spunem: "Te rog, uite ce e. Nu vorbeam despre ce as fi facut eu in acea imprejurare. Sunt un pacatos. Crestinii cred ca sunt pacatosi. Poate as face exact acelasi lucru. Poate as face chiar mai rau de-atat. Poate as ceda mai devreme. Dar, vezi, nu despre asta vorbeam eu. Ma refeream la ce trebuie facut. Si cred ca trebuie sa vorbim despre ce e bine, pentru ca daca nu vorbim despre ce e bine si nu cadem de acord care e binele ce trebuie facut, nici unul dintre noi nu vom proceda mai bine decat acum. Si trebuie sa procedam mai bine, nu-i asa?" Vedeti, asa putem mentine inflexibilitatea si putem vorbi direct despre problema morala.
Iata cateva dintre aceste probleme morale. Copiatul la examene. Pentru ca toti practica aceasta metoda. Numai asa poti absolvi facultatea, nu-i asa? Promiscuitatea. Ei bine, acesta e stilul de viata modern. Mai mult, nu-i treaba nimanui ce faci tu. Nu raneste pe nimeni. Desigur ca ii raneste pe ceilalti. Avortul. Pentru ca e legal. Divortul. Pentru ca pare cea mai buna solutie. Iata ce spune Blamires: "Ce nu poate intelege mintea omului lumesc este ca credinta crestina nu-i lasa crestinului nici o alta alternativa in multe probleme de felul acesta." De ce? Vedeti, pentru ca noi suntem un popor sub autoritatea lui Dumnezeu. Dumnezeu a vorbit. Aceasta e revelatia. Iar autoritatea lui Dumnezeu este exprimata pentru noi in Biblie.
Spuneam ca ma voi intoarce la cateva din implicatiile doctrinei despre Dumnezeu, si vreau sa o fac acum. Intai de toate, daca exista un Dumnezeu si daca El ne-a creat ca sa avem o partasie vesnica impreuna cu El, asa cum ne invata Biblia, si daca noi marturisim ca scopul suprem al omului este sa-I dea slava lui Dumnezeu si sa se bucure impreuna cu El pentru totdeauna, atunci vom privi esecul, suferinta, durerea si moartea altfel decat necrestinii. Pentru crestin, acestea nu sunt cele mai mari nenorociri. E adevarat, sunt lucruri rele care ni se intampla. Diavolul este dusmanul nostru. Biblia numeste moartea "dusman". Pacatul provoaca haos in lume. Dar, vedeti, astfel de lucruri nu sunt nenorocirea suprema, daca esti crestin. Lucrurile eterne inclina balanta in sensul opus.
Sau, haideti sa abordam problema din cealalta perspectiva. Succesul si placerea nu vor fi binele suprem pentru noi. Nu vom trai doar ca sa avem succes sau sa traim in placeri. Succesul si placerea sunt lucruri bune, dar nu se compara cu cunoasterea lui Dumnezeu si petrecerea vesniciei impreuna cu El. Iata ce spunea Isus: "Si ce foloseste unui om sa castige toata lumea, daca isi pierde sufletul?" Asta vor oamenii din zilele noastre. Vor sa castige intreaga lume. Nu le pasa de sufletele lor. Sau, spunea El pe de alta parte, "Nu va temeti de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeti-va mai degraba de Cel ce poate sa piarda si sufletul si trupul in gheena." Vorbea despre Dumnezeu. Ne spune: "Voi va temeti de oameni si de ce va pot face ei. Temeti-va mai bine mult mai mult de Dumnezeu."
Aceasta ne conduce la raspunsul crestinului pentru problema materialismului. Un alt "ism" pe care l-am mentionat cu doua studii in urma. Dati-mi voie sa spun ca sunt doua feluri de materialism. Exista materialismul doctrinar sau filosofic, care este caracteristic comunismului. Nu exista Dumnezeu. Apoi mai este materialismul practic, mult mai caracteristic tarilor occidentale. Avem in mintea noastra un fel de fals rationament deductiv. El suna cam asa: "Noi nu suntem comunisti. Comunistii sunt materialisti. Prin urmare, noi nu suntem materialisti." Dar, vedeti acesta este un rationament fals. Teoria aceasta nu rezista deloc, atunci cand privim la materialismul nostru cat se poate de practic. Acesta ne deformeaza sufletele, ne opreste cresterea spirituala si impiedica in mare masura raspandirea Evangheliei in vremea noastra.
Cea mai buna critica adusa materialismului occidental vine din Est. Vine din partea lui Alexander Solzenitzen. El a spus: "Uite, socialismul nu e pur si simplu zero, e chiar mai putin decat zero. Nu il laud, dar asculta. Daca cineva m-ar intreba daca as indica spre Vest, asa cum este el azi, drept model pentru tara mea, sincer, ar trebui sa raspund negativ. Prin suferinta intensa, tara noastra a atins acum un nivel de dezvoltare spirituala de o asa intensitate incat sistemul occidental in starea sa actuala de epuizare spirituala nu pare deloc atractiv. Dupa ce a suferit decenii de violenta si opresiune, sufletul uman tanjeste dupa lucruri mai inalte, mai calde si mai curate decat cele oferite de obiceiurile maselor din zilele noastre, introduse de revoltatoarea invazie a intimitatii, de letargia provocata de televizor si de muzica insuportabila." Ce ne spunea el de fapt era ca Vestul a urmarit bunastarea fizica si acumularea de bunuri (materialismul nostru), excluzand aproape in totalitate orice este spiritual.
In 1989, popoarele occidentale au fost uimite de rapidele schimbari politice care au avut loc in tarile din Blocul Sovietic. Tara dupa tara si-a abandonat mostenirea comunista a ultimilor 70 de ani, si-a respins liderii si a pornit pe calea democratiei alegandu-si noi lideri. Am aplaudat toate aceste lucruri si bine am facut, dar ascultati, trebuie sa ne amintim doua lucruri. In primul rand, in timp ce aceste tari foste comuniste au pornit intr-o directie mai democratica, noi, de partea noastra, am pornit in directia materialismului lor, traind ca si cum singurul lucru care conteaza in viata este cat de multe bunuri putem agonisi acum. "Ce foloseste unui om sa castige toate tipurile de detergent din lume, daca isi pierde sufletul?"
Iar acesta e al doilea lucru pe care trebuie sa ni-l amintim. Chiar daca presa americana, orbita fiind fata de lucrurile spirituale, nu ni-l va spune. Schimbarile care au avut loc in Europa Rasariteana nu s-au produs ca urmare a vointei unui om, Mihail Gorbaciov, sau ale altcuiva, ci din cauza foamei spirituale si vitalitatii oamenilor. In Polonia, puterea lor a constat in Miscarea Solidaritatea Poloneza, care avea la baza vitalitatea spirituala a Bisericii Romano-Catolice. Si in Germania de Est, la baza schimbarilor a stat tot puterea spirituala. Intelepciunea conventionala ne spune ca schimbarile au inceput in 9 octombrie in acel an, cand peste 70.000 de demonstranti au marsaluit in Lipsick. Lucrurile ar fi decurs in Germania de Est in mod normal cam asa: armata ar fi fost chemata si ar fi deschis focul asupra demonstrantilor, imprastiind multimea. De aceasta data insa, protestatarii s-au regrupat iar strigatul lor a fost: "Lasa-i sa traga, noi mergem inainte." Armata n-a atacat, iar dupa aceea protestul a crescut pana cand guvernul a fost rasturnat.
In Romania, presedintele Nicolae Ceausescu, cu doar cateva saptamani inaintea acestor evenimente, spunea: "Merii vor face pere inainte ca socialismul sa fie in pericol in Romania." Sfarsitul a inceput in casa unui pastor protestant ai carui enoriasi l-au inconjurat, declarand ca sunt gata mai degraba sa moara decat sa lase ca pastorul lor sa fie arestat de politia de stat. Lozinca maselor a fost: "Dumnezeu e viu!"
Am vazut si noi demonstratii. Au loc si in tara noastra. Va puteti imagina o demonstratie ca aceea in care oamenii striga la unison: "Dumnezeu e viu! Dumnezeu e viu! Dumnezeu e viu!" Si asta intr-o fosta tara ateista si comunista, in care oamenii striga: "Libertate! Libertate! Libertate! Nu ne pasa daca murim!" Erau gata sa moara. La asta se reduce totul, nu-i asa? Aceasta e esenta si, in definitiv, singurul test valid daca suntem cu adevarat materialisti in inima sau credem in ceva mai mare si mai important decat lucrurile materiale. Ma intreb in ce categorie ne incadram. Sunt sigur ca exista occidentali care cred ca viata e mai mult decat acumularea de lucruri, dar acestia nu sunt multi. Prin anii '60, negrii erau gata sa moara pentru libertate, pentru valorile acesteia, si au fost unii albi care le-au luat partea. Cred ca am pierdut acel spirit. Mi-aduc aminte de incercarea esuata a lui Jimmy Carter din 1978 de a reinstaura serviciul militar obligatoriu pentru tineri. Atunci un ziar prezenta fotografia unui student de la Universitatea Princeton care flutura un poster pe care scria: "Nu exista nici un lucru pentru care se merita sa mori". Chuck Colson se refera la acest episod in cartea sa: "Impotriva noptii" ("Against the Night"). El pune intrebarea: "Daca nu exista nimic pentru care se merita sa mori, exista vreun lucru pentru care se merita sa traiesti?" Vedeti, daca nu exista nimic pentru care sa se merite sa traiesti sau sa mori, atunci care e scopul final al omului? Crestinismul are raspunsul la aceasta intrebare. Crestinii din trecut il cunosteau. Raspunsul este acesta: "Ca sa obtina o inviere mai buna", ni se spune in Evrei. Ce inseamna de fapt aceste cuvinte este ca conteaza daca faci ce e corect. Pentru cine conteaza? Conteaza inaintea lui Dumnezeu. Iar sa-i fii pe plac lui Dumnezeu este ce conteaza in definitiv. Cine va trai in felul acesta? Nimeni n-o va face, daca crestinii, inaintea tuturor, nu vor incepe sa gandeasca ca niste crestini.
Tradus de Florin Vidu