Multi oameni cred despre credinta ca fiind inerent nobila. Un cantec popular lauda virtutiile care se gasesc in a crede spunand: "cred ca dupa fiecare picatura de ploaie ce cade, creste o floare". Bineinteles ca nimeni nu crede cu adevarat asa ceva, dar nu asta vreau sa spun. Cantecul este o oda adusa credintei, dar fara sa considere continutul acelei credinte. Obiectul credintei nu constituie o preocupare pentru autorul cantecului. Sentimentul pe care acel cantec il exprima nu este deloc biblic. Este un ecou al celor mai oribile minciuni ale erei noastre - ideea ca nu conteaza ce crezi atata vreme ce o crezi cu destula pasiune.
Stiati ca credinta poate fi de fapt foarte daunatoare? Unele feluri de credinta pot de fapt sa indeparteze pe cineva de la adevaratul Dumnezeu, inlocuind adevarul cu superstitia, cu falsul sau cu insasi credinta. In mod inevitabil o asemenea credinta duce la dezastru spiritual. Aceasta este o credinta nesabuita.
Credinta nesabuita are doua extreme. De la un capat al spectrului priveste inauntru, bazandu-se pe simtaminte, voci launtrice, fantezie sau senzatii subiective. De la cealalta extrema isi fixeaza speranta pe vreo autoritate umana externa ei. Pe invataturile unui lider suprem, pe traditia religioasa, pe dogma sau pe un alt canon arbitrar.
Un exemplu evident necrestin al primei extreme este misticismul New Age-ului. Un al doilea exemplu evident al celei de-a doua este Islamul. Insa chiar printre grupurile care se marturisesc crestine sunt vizibile ambele varietati de credinta nesabuita. Spre exemplu, miscarea carismatica tinde inspre prima extrema. Romano-Catolicismul o intruchipeaza pe cea de-a doua. Printre crezurile religioase care sunt etichetate "crestine" se afla nenumarate idei care sunt credinta nesabuita de un fel sau altul si adesea un amestec de tendinte ale ambelor extreme.
Observati ca la ambii poli, credinta nesabuita cauta adevarul spiritual in afara Scripturii iar acesta este chiar punctul in care aceasta devine nesabuita. Ambele feluri de credinta nesabuita mai au de asemenea in comun urmatorul lucru: sunt irationale si anti-intelectuale. Prin "anti-intelectual", totusi a nu se intelege ca se opun snobismului intelectual. Inseamna ca respinge intelectul si incurajeaza o incredere oarba si naiva. Adesea, anti-intelectualii pun credinta impotriva ratiunii, ca si cum acestea doua ar fi opuse una celeilalte. Acel fel de "credinta" inseamna credulitate. Este nechibzuinta, nu credinta biblica. Credinta biblica nu este niciodata irationala.
Pentru inceput trebuie facute trei deosebiri foarte atente. Intai, aparand rationalismul nu sugerez ca ratiunea umana chiar in cele mai bune momente ale ei, poate duce un om la credinta mantuitoare. Pacatul a corupt si a intunecat mintea si inima oricarui om in asa fel incat nici unul din noi nu putem sa ne gasim rational calea mantuirii noastre. De aceea, Dumnezeu ne-a oferit revelatie supranaturala in inspiratul Sau Cuvant, Biblia. Scriptura este revelatia lui Dumnezeu facuta noua. Este adevarata fiindca Dumnezeu este adevarat (Rom.3:4). Nu rationalizam acest adevar, ci mai degraba incepem prin a-l crede pe Dumnezeu pe Cuvant asezand Scriptura ca temelie pe baza careia se rationeaza.
In al doilea rand, spunand ca oamenii nu-si pot gasi rational singuri calea la adevarul Scripturii nu inseamna ca aceasta este in sine irationala. Biblia este perfect rationala, consecventa in sine, adevarata in toate partile ei, demna de incredere ca si baza a logicii noastre, credibila ca baza a unei bune judecati si autoritara ca test final al doctrinei sanatoase. Fiindca, este purul adevar, ea este perfect rationala. In al treilea rand, a combate irationalismul nu inseamna a lua apararea rationalismului. Rationalismul este o filozofie care neaga revelatia divina. Rationalismul este contra supranaturalului, este anti-biblic si este adesea cinic fata de toate religiile. Rationalistii considera ratiunea umana ca fiind atat sursa cat si testul final al adevarului. Pe scurt, pun ratiunea umana in locul Scripturii. Pe drept cuvant, crestinii au respins din totdeauna rationalismul ca fiind ostil credintei crestine.
Iata ce-i de facut: desi trebuie sa respingem rationalismul, sa nu indraznim sa repudiem rationalitatea - folosirea corecta a ratiunii sfintite, a logicii sanatoase, a gandirii clare si a bunului simt. Aceia care resping rationalitatea anuleaza prin absurd, tot adevarul. Acestia abandoneaza toate facultatile mintale esentiale intelegerii. Ei descriu credinta ca fiind un salt in gol, ca fiind ceva ce ocoleste intelectul. O asemenea "credinta" este fie bazata pe sentimente fie este transformata intr-un act ce apartine in intregime vointei. Oricum ar fi, tot credinta nesabuita este.
Credinta autentica nu poate ocoli mintea. Nu poate fi irationala. La urma urmei, credinta priveste adevarul. Adevarul este informatie obiectiva ce trebuie studiata, contemplata si inteleasa. Toate acestea sunt activitati care angajeaza intelectul. Lucrul acesta inseamna ca Crestinismul nu poate fi anti-intelectual. Adevarul pe care este bazata credinta noastra are profunzimi care sunt tainice, de neadancit sau de nepatruns pentru mintea umana, insa adevarul nu este niciodata irational. Ca prin urmare, ceea ce Dumnezeu spune este adevarat iar antiteza acelui lucru este falsa. Adevarul nu se poate contrazice singur. Adevarul are sens. Nonsensul nu poate fi adevarat.
In plus, doctrina pe care ne bazam credinta noastra trebuie sa fie sanatoasa, care inseamna a spune ca trebuie sa fie biblica (1 Tim.4:6; 2 Tim.4:2-3; Tit 1:9; 2:1). "Daca invata cineva pe oameni invatatura deosebita si nu se tine de cuvintele sanatoase ale Domnului nostru Isus Hristos si de invatatura care duce la evlavie, este plin de mandrie si nu stie nimic" (1 Tim.6:3-4, cu sublinierile autorului). Ca prin urmare, doctrina biblica si sanatoasa sta la baza oricarei intelepciuni adevarate si a credintei autentice. Atitudinea care dispretuieste doctrina in timp ce eleveaza sentimentele sau credinta oarba nu poate in mod legitim sa fie numita credinta, chiar daca se da drept crestina. Ea este in realitate o forma irationala de necredinta. Dumnezeu ne considera raspunzatori pentru ceea ce credem cat si pentru ce credem despre adevarul pe care El l-a revelat. Intreaga Scriptura marturiseste faptul ca Dumnezeu vrea ca noi sa cunoastem si sa intelegem adevarul. El doreste ca noi sa fim intelepti. Vointa lui este ca noi sa ne folosim mintile. Se asteapta de la noi sa gandim, sa meditam - sa avem discernamant. Luati spre exemplu, aceste bine cunoscute versete. Observati utilizarea repetata a unor cuvinte ca, adevar, cunoastere, pricepere (discernamant), intelepciune si intelegere:
* "Dar tu ceri ca adevarul sa fie in adancul inimii; fa dar sa patrunda intelepciunea inauntrul meu! " (Ps.51:6)
* "Frica Domnului este inceputul intelepciunii; toti cei ce o pazesc, au o minte sanatoasa" (Ps.111:10)
* Invata-ma sa am intelegere (cunoastere) si pricepere (discernamant), caci cred in poruncile Tale" (Ps.119:66)
* "...daca vei lua aminte la intelepciune si daca-ti vei pleca inima la pricepere; daca vei cere intelepciune (in acest caz cu sensul de "discernamant") si daca te vei ruga pentru pricepere (intelegere), daca o vei cauta ca argintul si vei umbla dupa ea ca dupa o comoara, atunci vei intelege frica de Domnul, si vei gasi cunostinta lui Dumnezeu. Caci Domnul da intelepciune; din gura lui iese cunostinta si pricepere (aici, cu sensul de "intelegere")" (Prov.2:2-6)
* "Iata inceputul intelepciunii: dobandeste intelepciunea si cu tot ce ai, dobandeste priceperea (intelegerea)" (Prov.4:7)
* "...nu incetam sa ne rugam pentru voi, si sa cerem sa va umpleti de cunostinta voii Lui, in orice fel de intelepciune si pricepere duhovniceasca" (Col.1:9)
* "Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire" (2 Tim.3:16)
Ca si crestini nu trebuie sa ne temem sa ne folosim facultatile noastre mintale. Nu e nevoie sa discreditam logica sanatoasa. Nu trebuie si nu putem indrazni sa abandonam ratiunea. Cand Luther a fost chemat la Dieta de la Worms in 1521 si i-a fost cerut sa-si retraga invataturile el a raspuns: "Pana ce nu sunt convins de Scriptura si de simpla ratiune, constiinta mea este captiva Cuvantului lui Dumnezeu. Nu pot si nu voi retrage nimic, caci a ma impotrivi constiintei nu ar fi nici drept si nici sanatos. Sa ma ajute Dumnezeu. Iata-ma, nu pot s-o fac."1
Binecunoscuta formula a lui Luther, "Scriptura si simpla ratiune" (mai poate insemna si "bunul simt"), este singura baza pe care putem intemeia cum se cuvine, un adevarat discernamant spiritual. Discernamantul este puterea de a intelege, a interpreta si a aplica adevarul cu maiestrie. Discernamantul este un act de cunoastere. De aceea, cel ce respinge doctrina dreapta sau ratiunea sanatoasa nu poate avea cu adevarat discernamant.
Un autentic discernamant spiritual trebuie sa inceapa de la Scriptura - adevarul revelat. Fara o ferma inradacinare in revelatia divina, ratiunea umana va aluneca intotdeuna in scepticism (negand ca ceva s-ar putea cunoaste sigur), rationalism (teoria conform careia ratiunea este o sursa a adevarului), secularism (principiul de viata care in mod deliberat il exclude pe Dumnezeu), sau oricare alta filozofie anti-crestina. Daca Scriptura condamna intelepciunea omeneasca (vezi, 1 Cor.3:19), ea o face nu fiindca denunta ratiunea propriu-zisa, ci ideologia umanista ce este divortata de adevarul divin revelat al Cuvantului lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ratiunea lipsita de Cuvantul lui Dumnezeu duce inevitabil la idei nesanatoase, dar o ratiune supusa Cuvantului lui Dumnezeu poate sta la baza unui discernamant spiritual plin de intelepciune.
Confesiunea de credinta de la Westminster, recunoaste clar ca formula Scriptura si ratiunea sanatoasa este baza discernamantului. Confesiunea afirma: Tot sfatul lui Dumnezeu...este fie redat cu claritate in Scriptura, fie printr-o chibzuire buna si necesara acesta poate sa fie dedus din Scriptura (capitolul 1, sectiunea a 6-a). Altfel spus, o logica atenta si sanatoasa trebuie aplicata Scripturii pentru a obtine o intelegere deplina si matura a adevarului spiritual pe care Dumnezeu l-a descoperit. Aceasta insa nu este o negare a suficientei Scripturii. Formula nu spune, Scriptura plus filozofie, ci Scriptura interpretata de o gandire atenta, profunda si directionata de Duhul. Aceasta este esenta discernamantului.
Pe scurt, anti-intelectualismul este incompatibil cu intelepciunea spirituala veritabila. Cei ce cred despre credinta ca fiind abandonul ratiunii nu pot fi cu adevarat intelepti. Irationalitatea si discernamantul se afla la poluri opuse. Cand Pavel s-a rugat ca dragostea filipenilor sa "creasca tot mai mult in cunostinta si orice pricepere (sau, discernamant)" (Filip.1:9), el afirma rationalitatea credintei adevarate. De asemenea, el a vrut sa sugereze ca discernamantul si cunoasterea merg indiscutabil mana-n mana cu o veritabila crestere spirituala.
Ca prin urmare, credinta biblica este rationala, logica si inteligenta. Are sens. Iar adevarul spiritual este de asteptat sa fie contemplat rational, examinat logic, studiat, analizat si folosit ca unica baza de incredere pentru luarea unor decizii intelepte. Acest proces este exact ceea ce Scriptura numeste discernamant.
Acest articol este o pledoarie pentru discernamant. Este o aducere aminte a faptului ca adevarul lui Dumnezeu este un bun pretios care trebuie tratat cu grija, nu diluat de crezuri capricioase sau legat de traditii omenesti. Atunci cand o biserica isi pierde vointa ei de a discerne intre doctrina sanatoasa si eroare, intre bine si rau, intre adevar si minciuni, acea biserica este pierduta.
Apostolul Ioan a stabilit o foarte clara distinctie (deosebire) intre Crestinism si duhul lui Antihrist si cu ravna a sustinut teza ca "oricine o ia inainte si nu ramane in invatatura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine ramane in invatatura aceasta, are pe Tatal si pe Fiul. Daca vine cineva la voi si nu va aduce invatatura aceasta, sa nu-l primiti in casa si sa nu-i ziceti, "Bun venit!" Caci cine-i zice, "Bun venit!" se face partas faptelor lui rele" (2 Ioan 9-11). Astfel, Ioan le-a poruncit celor ce erau in grija lui spirituala sa vegheze cu atentie si discernamant (la orice doctrina, invatatura) si sa nu aibe nimic de a face cu eroarea anticrestina sau cu cei ce-o promoveaza. Contrastati aceasta atitudine cu atitudinea multor crestini ai zilelor noastre care se linistesc singuri cu opinia ca exista doar putine lucruri care sunt cu adevarat negru pe alb. Problemele doctrinare, chestiunile morale si principiile crestine, toate sunt prezentate in nuante confuze, cenusii. Nu se presupune ca cineva sa traseze linii clare sau sa declare absoluturi. Fiecare este incurajat sa faca ce-i drept in ochii lui, adica exact ce-a oprit Dumnezeu (vezi, Deut.12:8, Judecatori 17:6, 21:25). Biserica nu-si va manifesta niciodata puterea in societate pana ce nu va recapata o dragoste pasionata pentru adevar si o ura fireasca pentru eroare. Adevaratii crestini nu pot tolera sau desconsidera influentele anticrestine din mijlocul lor si apoi sa se astepte la binecuvantarea lui Dumnezeu. "Este ceasul sa va treziti in sfarsit din somn, caci acum mantuirea este mai aproape de noi decat atunci cand am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Sa ne dezbracam dar de faptele intunericului si sa ne imbracam cu armele luminii" (Rom.13:11-12).
Fiule, daca vei primi cuvintele mele, daca vei pastra cu tine invataturile mele, daca vei lua aminte la intelepciune si daca-ti vei pleca inima la pricepere; daca vei cere intelepciune, si daca te vei ruga pentru pricepere (discernamant), daca o vei cauta ca argintul, si vei umbla dupa ea ca dupa o comoara, atunci vei intelege frica de Domnul si vei gasi cunostinta lui Dumnezeu. Caci Domnul da intelepciune; din gura Lui iese cunostinta si pricepere. (Prov.2:1-6)
1 Din Henry Bettenson, Documents of the Christian Church (New York: Oxford, 1963), 201.
(Intr-o societate ostila tuturor celor ce declara unele absoluturi, care tolereaza credinta indiferent de continutul ei, care valoreaza emotiile mai presus de ratiune si preferintele o iau inaintea convingerilor, nu este nici o surpriza ca multe biserici si multi credinciosi si-au pierdut puterea de a discerne adevarul biblic de eroarea doctrinara. O asemenea credinta bazata pe simtaminte, o credinta nesabuita, duce inevitabil la dezastru spiritual si ii lasa pe toti adeptii ei fara aparare in fata invaziei de doctrine cultice si false. Acest articol este extras din cartea CREDINTA NESABUITA - CE SE INTAMPLA ATUNCI CAND BISERICA ISI PIERDE VOINTA DE A DISCERNE, a pastorului si binecunoscutului autor crestin, John F.MacArthur, o pledoarie fierbinte, inspirata din Biblie, in favoarea renasterii discernamantului spiritual la membrii tuturor bisericilor crestine. O invitatie adresata Bisericii de a se reintoarce la adevar si de a-l pretui cum se cuvine!)
CAPELA CRESTINA PETROSANI, Aurel Vlaicu nr.28, Petrosani, HD, 2675, ROMANIA. Teodor Macavei.