Tatăl nostru

R.C. Sproul


Am vorbit săptămâna trecută despre rugăciune şi am început să dezbatem pe marginea acestui subiect uitându-ne pentru început la ucenicii lui Isus care au venit la un moment dat la El şi I-au adresat următoarea rugăminte: "Doamne, învaţă-ne cum să ne rugăm". Am văzut că Isus Şi-a început învăţătura despre rugăciune, spunându-ne cum să NU ne rugăm. El ne-a spus că nu trebuie să fim asemenea ipocriţilor din vremea Lui, al căror scop unic în timp ce se rugau era să fie văzuţi de oameni, sau să ofere un spectacol public de evlavie, care era de fapt o minciună. Dimpotrivă, Isus ne-a spus că trebuie să ne ducem în casele noastre, să intrăm în cămăruţele noastre, să închidem uşa şi să ne rugăm lui Dumnezeu în ascuns, fără să atragem atenţia oamenilor, iar Dumnezeu ne va răsplăti în mod public.
De asemenea, am mai văzut că Isus ne-a avertizat, nu numai să nu ne rugăm ca ipocriţii, ci şi ca păgânii. Noi nu trebuie să ne rugăm ca păgânii, care se gândeau că Îl pot manipula pe Dumnezeu folosind o formulă magică, sau recitări speciale, sau încântaţii de cuvinte şi fraze care se repetă la nesfârşit; acestea erau rugăciuni formale, recitate din memorie, care aveau scopul, aşa cum am mai spus, de a-L manipula pe Dumnezeu. Există tendinţa în unii oameni de a crede că Dumnezeu poate fi manevrat prin magie. În acea perioadă a păgânismului magia era la tot pasul; oamenii credeau în tărâmul magiei, credeau că prin magie îi pot manevra pe zei şi pot modifica mediul înconjurător; ei se foloseau de încântaţii magice sau formule magice speciale.

Toate aceste lucruri ni se pot părea cu totul străine dacă ţinem cont de cultura sofisticată în care trăim astăzi. Haideţi totuşi să ne gândim la următoarele aspecte. Întreg sistemul acesta de manipulare a mediului în care trăim îl găsim în miezul religiei New Age; el s-a infiltrat totodată foarte adânc în viaţa Bisericii şi în mod particular în biserica evanghelică, unde am observat multe lucruri ce ţin de magie. Uitaţi-vă de exemplu la semnele de pe acţibildurile lipite pe bara din spate a maşinilor sau la panourile pe care stă scris cu litere mari "Imaginează-ţi că poţi păstra pacea în lume". Am văzut nu demult un acţibild pe care scria "Imaginează-ţi ..." şi apoi continua cu "whirled peas". Bineînţeles că era o glumă făcută pe seama simplei afirmaţii care era în faţa ochilor noştri: "Imaginează-ţi că poţi păstra pacea în lume".
Ce stă de fapt în spatele acestei afirmaţii? Ce vrea să ne transmită de fapt această idee de a ne imagina că putem păstra pacea în lume? Ideea care se desprinde de aici este că, dacă începem să ne concentrăm în gândirea noastră, vom emana cumva o anumită putere din miezul fiinţei noastre şi dacă vom aduna destui oameni care să-şi focalizeze câmpurile de energie pe ce anume dorim să se întâmple, lucrul acesta va implica de fapt o desfăşurare a unui anumit fel de activitate psihocinetică cu ajutorul căreia mintea va lua locul spiritului - aşa a făcut Uri Geller, care s-a concentrat asupra unei cozi de lingură şi a făcut-o să se îndoaie (a fost doar un truc, nimic mai mult; nu a fost nimic real). Ceea ce vreau să spun însă, este că tindem să credem astfel de idei care circulă printre noi, tindem să credem că putem apela la resursele din interiorul unei persoane şi putem invoca acea putere care să schimbe mediul în care trăim. O astfel de "credinţă" nu este o credinţă religioasă în sensul biblic al cuvântului, ci este magie. Şi nu contează cât de mult vei încerca să o înveleşti în expresii cu substrat religios, pentru că ea tot magie va rămâne. Trebuie să fim foarte atenţi când este vorba de această intruziune a gândirii New Age-ului în credinţa creştină. Pentru că Isus, înainte de a-i învăţa pe oameni cum anume trebuie să se roage, i-a avertizat cu privire la aceste două feluri de rugăciune necorespunzătoare. Modul ipocrit de a se ruga şi modul păgân de a se ruga. Dumnezeu nu este slăvit prin rugăciunea de tip păgân care încearcă să-L manipuleze folosindu-se de puterea magiei pentru a schimba un anumit context în care ne aflăm.

După ce în prima parte a scos în evidenţă aceste avertizări, Isus Îşi axează discursul pe o expunere pozitivă a ceea ce rugăciunea evlavioasă ar trebui să conţină, punând totodată accentul şi pe cum anume ar trebui să arate o astfel de rugăciune. Această rugăciune a fost doar un exemplu pe care El l-a încredinţat Bisericii, până când în cele din urmă a devenit cunoscută sub numele de rugăciunea Tatăl nostru. Rugăciunea Tatăl nostru este parte integrantă din închinarea creştinilor de pretutindeni. Majoritatea serviciilor creştine de închinare de duminică dimineaţa includ la un anumit punct această rugăciune.
Vă rog să nu mă înţelegeţi greşit! Şi vă rog să nu mă sunaţi, nici să nu-mi scrieţi în legătură cu acest aspect. Nu, nu sunt împotriva rostirii rugăciunii Tatăl nostru la serviciile de închinare de duminică dimineaţă. Ceea ce vreau să spun este că trebuie să fim cu băgare de seamă chiar şi atunci când este vorba de rugăciunea Tatăl nostru. Există pericolul ca în momentul în care "recităm" această rugăciune să fim implicaţi, chiar într-o recitare. Da, chiar într-o recitare. Însăşi rugăciunea Tatăl nostru poate deveni o ocazie în care putem încălca poveţile pe care ni le-a dat Isus cu privire la ce anume trebuie să evităm atunci când ne rugăm. Ea poate deveni un exerciţiu de memorie, la fel ca şi în păgânism, încărcat din plin cu lipsă de sens, repetări fără sfârşit şi apatie. Aşa va fi, dacă noi doar vom spune rugăciunea. Uneori mă necăjesc când îi văd pe unii creştini adunaţi laolaltă pentru o gustare şi aud la un moment dat pe unul din ei spunând unei persoane din mulţime: "Johnny Smith, vrei să spui tu rugăciunea înainte să mâncăm?". În loc să zică "condu-ne în rugăciune", el zice "spune rugăciunea". Lucrul acesta ne arată de fapt că suntem pe cale să o spunem, să o recităm. Şi tot ceea ce auzim apoi este acea recitare.

Aşadar, ceea ce vreau să spun este că orice rugăciune poate deveni o ocazie pentru a face o repetare searbădă, o repetare spusă din memorie, care nu vine cu adevărat din inimă. Aş mai putea adăuga la acesta încă o avertizare. Când Isus a lăsat Bisericii această rugăciune, El nu a spus "Când vă rugaţi, să vă rugaţi această rugăciune". Daţi-mi voie să repet. Isus n-a spus "Când vă rugaţi, să vă rugaţi această rugăciune". Ceea ce a spus El de fapt ucenicilor a fost "Când vă rugaţi, să vă rugaţi aşa". Apoi le-a dat acest exemplu de rugăciune evlavioasă. El le-a dat un model de rugăciune din care putem învăţa; este ceea ce noi numim principii transferabile. Am început acest studiu despre rugăciune, relatându-vă acea povestioară despre întâlnirea pe care am avut-o cu profesorul de pian George Miladin, o figură proeminentă pe plan naţional, cel care aplică un sistem de studiu de tip corespondenţă - îi scrii şi primeşti apoi propria lui metodă pentru a învăţa cum să cânţi la pian. De fapt, tehnica lui George de a-şi instrui studenţii, este ceea ce el însuşi a numit principii transferabile în domeniul muzicii. Astfel că, dacă înveţi un anumit principiu - ca de exemplu cum să foloseşti o serie de cinci note muzicale - vei avea apoi o tehnică sau un principiu care nu se aplică doar la un singur cântec sau doar la un anumit gen de muzică, ci este transferabil. Vei putea să foloseşti acel principiu într-o gamă foarte largă de compoziţii muzicale sau aranjamente muzicale. Ceea ce el face de fapt, este să-ţi dea un exemplu despre ceva ce poate fi folosit la un nivel mult mai înalt.
Exact acelaşi lucru îl face Isus aici, când ne lasă rugăciunea Tatăl nostru. El ne dă principii transferabile. El ne arată cum să ne rugăm, ce fel de conţinut ar trebui să includem în rugăciune şi ce anume ar trebui să implice această rugăciune. El nu ne dă această rugăciune ca s-o repetăm, nu ne dă mandatul de a repeta la nesfârşit exact aceleaşi cuvinte din rugăciunea Lui. Aş dori să subliniez din nou pericolul de a reduce rugăciunea Tatăl nostru la o simplă repetare searbădă, fără sens, lipsită de raţiune. Dar să trecem acum la celălalt aspect important pe care aş dori să-l subliniez.

Am spus adesea că una din liturghiile mele favorite din viaţa Bisericii este ceremonia tradiţională cu ocazia căsătoriei. Cu toţii aţi auzit-o pe parcursul vieţii de foarte multe ori, de fiecare dată când mergeaţi la o nuntă. "Preaiubiţilor, suntem adunaţi aici, astăzi, în prezenţa lui Dumnezeu şi a acestor martori, ca să-l unim pe acest bărbat şi pe această femeie în sfânta legătură a căsătoriei care a fost instituită de Dumnezeu şi sfinţită de Domnul nostru la sărbătoarea nunţii din Canaan." Şi apoi continuă mai departe ...
Este o ceremonie foarte scurtă. Ea conţine angajamente; conţine jurăminte; conţine porunci; conţine rugăciuni. Este unul din acele lucruri prin care mă îmbogăţesc spiritual; cu cât oficiez mai multe căsătorii sau cu cât aud mai multe ceremonii de căsătorie oficiate în Biserică, cu atât sunt mai binecuvântat de pe urma conţinutului frazelor exprimate cu ocazia acelei părtăşii, cu ocazia acelei închinări. Aceasta înseamnă că, cu cât devin mai familiar cu limbajul, cu atât încep să mă gândesc şi să meditez la el mai mult, să analizez şi să aprofundez toţi termenii pe care-i conţine această scurtă ceremonie de căsătorie. Cât belşug de bogăţie are să ne ofere sanctitatea acestei instituţii, câte lucruri noi!!! Este minunată!!! Tot aşa este şi cu rugăciunea Tatăl nostru. Ascultând-o de atâtea şi atâtea ori, am căzut în pericolul de a nu mai vedea în ea nimic fascinant, ci doar o repetare searbădă, fără sens. Sau discutând întruna pe marginea acestor cuvinte şi a acestor principii, am ajuns să ni le întipărim în minte şi în conştiinţă prin repetarea lor. Repetarea, în sine însăşi, nu este un lucru rău. Dimpotrivă, este unul din cele mai importante aspecte ale învăţării. Trecem peste o anumită informaţie din nou şi din nou. De ce? Pentru că persoanele care ajung să stăpânească un concept doar prin auzire, sunt foarte rare. Marii maeştri ai pianului şi ai violinei au ajuns să stăpânească seriile de note muzicale, cântând de nenumărate ori şi apoi repetându-le din nou şi din nou.
Era odată un mare profesor de pian care îl învăţa pe unul din studenţii săi seriile de note muzicale. La un moment dat studentul s-a plictisit până peste cap să tot cânte acele note muzicale, încât a zis: "Nu mai vreau să cânt seriile acestea de note muzicale. Vreau să cânt ca şi Van Cliburn. Vreau să cânt ca un mare maestru de pian". Profesorul I-a zis studentului: "Ştii, poate niciodată nu vei fi în stare să cânţi la pian o melodie ca Van Cliburn. De fapt, după toate probabilităţile, nici n-ai fi capabil să stăpâneşti măcar jumătate din nivelul pe care-l are Van Ciburn. Există însă un lucru pe care-l poţi face! Studentul l-a întrebat: "Care-i acela?". Profesorul i-a răspuns: "Poţi să-ţi cânţi propriile-ţi serii de note muzicale". Apoi a continuat: "Poţi să le cânţi pe ale tale la fel de bine cum le cântă el pe ale lui". Şi să nu crezi niciodată că Van Cliburn a devenit Van Cliburn fără să cânte şi să exerseze aceleaşi şi aceleaşi serii de note muzicale, până când acele tonuri au devenit a doua lui natură.
Acesta însă este un alt aspect important. Când ne rugăm o dată şi încă o dată şi încă o dată rugăciunea Tatăl nostru, ea începe să devină parte din mecanismul gândirii noastre, iar rezultatele nu întârzie să apară. Ea începe să devină parte din sufletul nostru. Şi ajunge să fie ceva la care putem să apelăm atunci când nu ştim cum anume să ne rugăm. Întotdeauna putem să ne rugăm rugăciunea Tatăl nostru.

O.K. Acum că am terminat cu aceste avertizări, haideţi să aruncăm o privire la această rugăciune pe care Isus a lăsat-o Bisericii ca un model de rugăciune suprem. Răspunzând la întrebarea "Doamne, învaţă-ne, cum să ne rugăm?", Isus a zis: "Când vă rugaţi, iată cum să procedaţi. Când vă rugaţi, rugaţi-vă aşa". Apoi începe cu aceste cuvinte: Tatăl nostru care eşti în ceruri.
Aceia dintre voi care aţi fost în grupuri de creştini unde aceştia se rugau des sau în grupuri de părtăşie din biserică în care oamenii se plimbau de jur împrejurul camerei şi se rugau individual, poate aţi remarcat deja cât de obişnuiţi sunt creştinii să-şi înceapă rugăciunile cu termenul "Tată" sau "Tatăl nostru" sau "Tatăl nostru ceresc". Din nou şi din nou majoritatea rugăciunilor personale, puternic exprimate emoţional, încep cu una din formulele de adresare către Dumnezeu ca şi "Tată". Avem o tendinţă să luăm acest titlu al lui Dumnezeu ca pe ceva care ni se cuvine. Ne este atât de familiar, suntem atât de obişnuiţi cu el ca făcând parte din viaţa noastră sau din serviciul divin, încât dacă este ceva pe care-l putem spune fără să ne gândim la rugăciunea Tatăl nostru, atunci este chiar formula de adresare de început: "Tatăl nostru"; şi astfel pierdem din vedere cât de esenţială este această expresie.
Un teolog german, un erudit specializat în studiul Noului Testament, a făcut un studiu (întrebat fiind de cineva), iar rezultatele cercetării sale au fost următoarele. A căutat prin scrierile Vechiului Testament şi prin scrierile rabinice existente în sursele evreieşti timpurii şi nu a putut găsi măcar un singur exemplu de scriitor sau autor evreu care să se fi adresat vreodată în rugăciune lui Dumnezeu cu termenul "Tată", până în sec. al X-lea d.Hr. Nu a putut găsi nici măcar o singură rugăciune evreiască scrisă, care să fi rămas intactă pe vreun document, decât la aproximativ o mie de ani după Hristos; aceasta include într-adevăr o adresare directă lui Dumnezeu ca "Tată". Bineînţeles că, găsise texte unde Dumnezeu era prezentat ca şi "Tatăl", dar niciodată sub forma unei adresări directe, personale. Această adresare directă a întâlnit-o de abia în sec. al X-lea. Partea extraordinară a cercetării acestui teolog a fost următoarea: el a examinat rugăciunile lui Isus aflate în paginile Noului Testament şi a descoperit că fiecare rugăciune a Lui, cu excepţia uneia, începe adresându-se lui Dumnezeu cu "Tată". Dar care este importanţa acestui fapt? Ei bine, el a afirmat că importanţa constă în faptul că Isus, ca evreu şi ca rabin, s-a delimitat El Însuşi faţă de tradiţie, îndepărtându-se de ea. Şi nu era doar o îndepărtare nesemnificativă ci una radicală. Era o îndepărtare care a întâmpinat o mare ostilitate din partea contemporanilor Săi. Când Isus I s-a adresat lui Dumnezeu ca "Tată", contemporanii Săi - fariseii, de exemplu - au început să-I zică "Cine te crezi tu, de îndrăzneşti să-I spui lui Dumnezeu 'Tată'? Eşti doar un om!!! Ba mai mult, ei au început să gândească şi mai în profunzime, mult mai mult decât am fi făcut noi doar uitându-ne la aceste cuvinte şi I-au zis: "Tu care eşti doar un om, te consideri pe tine însuţi ca fiind egal cu Dumnezeu?". Ei au înţeles că pentru a I se adresa lui Dumnezeu într-un mod atât de familiar, pentru a arăta un sens atât de profund al intimităţii dintre El şi Tatăl, El trebuie să fie cineva foarte important. De fapt chiar era, era Fiul lui Dumnezeu, într-un sens unic pe care doar El îl înţelegea.

Uitaţi-vă cu atenţie la ceea ce spune Isus: "Vreţi să învăţaţi cum să vă rugaţi? Ei bine, când vă rugaţi să spuneţi Tatăl nostru". El le spune de fapt: "Nu numai că am permisiunea să Mă adresez lui Dumnezeu cu termenul "Tată", ci vă încredinţez şi vouă chiar acum acest privilegiu".
Cred că realizaţi, dragi prieteni, că una dintre cele mai importante doctrine ale Noului Testament care scoate în evidenţă răscumpărarea noastră este doctrina adopţiei. Din perspectiva firii pământeşti suntem copii ai mâniei. Dumnezeu nu este Tatăl nostru natural, în termenii unei relaţii intime, personale, de Tată-fiu. Dar noi am fost adoptaţi în familia lui Dumnezeu prin Hristos. Hristos este singurul născut al Tatălui (monogenes), singurul Fiu al Tatălui, singurul care are dreptul pe acest pământ să I se adreseze lui Dumnezeu cu Ava, adică Tată. În acel moment El Îşi invită ucenicii să I se alăture pentru a începe şi ei să folosească acea formă de adresare ... pentru a intra şi ei într-o relaţie specială cu Tatăl.
Bineînţeles că nu numai Fiul ne dă dreptul acesta şi autoritatea de a ne adresa lui Dumnezeu cu "Tată", ci şi Duhul Sfânt, Cel care ne asistă în viaţa noastră de rugăciune, Cel care ne ajută, Cel care mijloceşte pentru noi şi ne dă dreptul să strigăm "Ava! Tată!".
În concluzie, ideea principală este că lucrul acesta nu trebuie luat ca pe ceva ce ni se cuvine şi nu trebuie tratat cu uşurinţă. De fiecare dată când spunem rugăciunea Tatăl nostru, de fiecare dată când ne deschidem buzele şi spunem "Tatăl nostru", ar trebui să ne îndreptăm cu gândul la faptul că am fost adoptaţi în familia lui Dumnezeu, am fost altoiţi în Hristos şi am fost plasaţi într-o relaţie intimă, personală cu Dumnezeu, de tipul Tată-fiu, o relaţie în care nu putem intra prin firea pământească. Ea a fost câştigată pentru noi prin ascultarea desăvârşită a Fiului care a primit o moştenire ce I-a fost promisă încă de la întemeierea lumii, o moştenire pe care o împarte cu fraţii şi surorile Lui, care sunt în El. Şi când ne aducem aminte de toate aceste lucruri, ne rugăm rugăciunea Tatăl nostru.

Cuvinte de încheiere
Cunosc oameni care se luptă din greu pentru a putea să I se adreseze lui Dumnezeu cu termenul "Tată". Am avut persoane care au venit la mine şi mi-au zis: "Îmi vine foarte greu să rostesc acest cuvânt pentru că în experienţa mea cu tatăl meu pământesc, am avut parte numai de cruzime şi de vicii; era o persoană insensibilă ... m-a violat." Am avut persoane care mi-au spus despre hărţuire sexuală, şi fel şi fel de lucruri prin care unii taţi abuzează sexual de copiii lor. Mi-aduc aminte că mi-au zis: "După o asemenea experienţă cum aş mai putea să mă adresez lui Dumnezeu cu "Tată", căci până şi termenul în sine îmi provoacă repulsie". Da, pot înţelege prin ce au trecut şi pot să simt într-o oarecare măsură durerea care le-a fost provocată; tot ceea ce pot spune este următorul lucru: "Chiar şi în durerea şi în presiunea psihică care a venit o dată cu acele experienţe mizerabile la care aţi fost supuşi de către taţii voştri pământeşti, chiar şi atunci aţi ştiut şi aţi înţeles că durerea care vă era provocată nu se putea compara cu nimic altceva. De ce? Pentru că ea nu venea de la uşa vecinului vostru, nici chiar de la unchiul vostru. Ci ea venea chiar de la tatăl vostru. Chiar şi firea vă învăţase că ar fi trebuit să primiţi cu totul altceva da la tatăl vostru pământesc.
Însă acum, oricât de greu v-ar fi să folosiţi cuvântul "tată" şi oricât de dificil v-ar fi să-l rostiţi cu încredere atunci când vă adresaţi lui Dumnezeu, fără să vă îngroziţi, încercaţi să vă concentraţi atenţia asupra cuvântului care vine după el: "nostru". Penru că Tatăl nostru nu este tatăl tău. Tatăl nostru nu este tatăl care te-a violat şi a abuzat în fel şi chip de tine. Tatăl nostru este Tatăl ceresc. Este Tatăl în care nu este nici o formă de necurăţie, este Tatăl care nu va abuza niciodată de tine.

Tradus de Nelu Giosanu


Cuprins | Studii Biblice