Capela Calvarului Cluj
Razvan Pop
Dumnezeu ne vorbeste, de ceva vreme incoace, despre evanghelizare, despre mila (compasiune), despre iubirea aproapelui! 1Ioan este o carte care vorbeste foarte mult despre dragoste; nu demult, Vasile ne-a vorbit despre mila; iar Joe ne-a vorbit in 2 randuri despre mila, compasiune si dragoste.
Intr-adevar, nu putem merge sa vestim evanghelia fara sa avem dragoste si compasiune fata de cei pierduti!
Este, insa, aceasta compasiune suficient de puternica in inimile noastre? Reuseste ea sa ne motiveze si sa ne puna in miscare? Cu totii (sau cel putin majoritatea dintre noi) avem in noi dorinta de a vesti evanghelia! In ce proportie este, insa, aceasta dorinta motivata de dorinta de a-L sluji pe Dumnezeu si cat este motivata de mila si de dorinta de a-i vedea pe oameni intorsi la Dumnezeu! Sau cu alte cuvinte, cat de departe putem merge in mila noastra?
Pasajul pe care il vom studia ne va face constienti de trei nivele ale pasivitatii noastre in fata celor in nevoie! Totodata, este si un indemn si o incurajare pentru noi la a iesi si a le sluji celor in nevoie!
Un lucru trebuie stabilit de la bun inceput: si anume faptul ca mila nu este o senzatie viscerala (acel ghem in stomac, sau junghi prin inima!) ci este atunci cand iti zici "nu pot sa-l las pe omul asta asa!" (si, bineinteles, si actionezi) Asta este ceea ce Dumnezeu a spus in tot parcursul istoriei omenirii: "nu pot sa-l las pe om pe drumul asta!"
Fapte 3:1-10
Cum m-a atins acest pasaj? Hruba, batranul, igrasia...
v.1 Petru si Ioan se indreptau spre Templu, pentru rugaciunea de la ora 15. Nu aveau programata o sedinta de evanghelizare, cu atat mai putin de vindecari! A fost o actiune spontana si in totalitate condusa de Duhul Sfant. Nu combat prin aceasta idee evanghelizarile programate si organizate! Dar prin spontan se intelege ceva volitiv fara nici un grad de retinere! Daca mergi la evanghelizare pentru ca si ceilalti o fac este = 0
v.2-3 Toti oamenii sunt ologi din nastere din punct de vedere spiritual. In cazul acestui om era o exprimare fizica a conditiei lui spirituale. Ca si in cazul acestui olog, oamenii sunt, intr-o oarecare masura, constienti de conditia lor; ca dovada, cauta implinirea spirituala; cauta, ca si ologul, ajutor in alta parte (decat unde trebuie); si ca si ologul, cauta altceva care sa raspunda nevoii lor!!
"era dus si pus (...) sa ceara de mila" Omul, dupa cum am vazut intr-un studiu de-a lui Cristi, se poate afla doar in doua situatii, din punct de vederea al apartenentei lui: din familia lui Dumnezeu, sau din familia lui Satan. Cei din familia lui Satan sunt "dusi si pusi" sa-si satisfaca poftele lor si ale tatalui lor. Mila, in viziunea lor, este sa accepti conditia lor si sa implinesti ceea ce ei considera ca este nevoia lor!
De ce sunt importante aceste versete? pentru ca trebuie sa fim constienti ca cel mai decent necrestin se afla in situatia aceasta! Parintii nostri, fratii nostri se afla in situatia aceasta, respectabilul vecin cu care ne intalnim zilnic este in situatia aceasta; toti sunt niste semicadavre, pe care doar aceasta viata fizica - un fir de par - ii mai separa de moartea vesnica! Oare nu ne aflam noi de foarte - foarte - foarte multe ori pasivi in fata acestor situatii?
v.4 Acest verset ne pune in fata primului nivel de pasivitate pe care o adoptam in fata celor in nevoie:
"s-au uitat tinta la el" Uitandu-te tinta la un om, poti sa-i identifici nevoia, Ii poti da o sansa lui Dumnezeu sa lucreze in tine compasiune! Haideti sa ne gandim fiecare, de cate ori am trecut pe langa oameni fara sa-i bagam prea mult in seama. Le aruncam o privire, simtim acea senzatie viscerala si trecem mai departe! Luca 10:31,32 Sunt sigur ca, desi Isus nu intra in aceste detalii despre ce a simtit fiecare - El ramane la nivelul faptelor - ca si preotul si levitul au avut acea senzatie viscerala si au trecut mai departe! Nici nu ne trece prin gand sa aflam care este nevoia lor si sa incercam sa-i ajutam, sa spunem "nu pot sa-l las pe omul asta asa!" In cel mai bun caz ii aruncam omului ceva cu care sa-si ameteasca nevoia (niste bani, sau mancare, sau un zambet...); dar in nici intr-un caz nu ne oprim sa ne uitam tinta la el si sa-l ajutam in adevarata lui nevoie, cu tot ce implica aceasta (mai ales timp).
Petru si Ioan s-au uitat tinta la olog si au inteles care era adevarata lui nevoie; nu cea pentru care se afla el acolo! Un alt lucru important este - "uita-te la noi" - adica sa-l faci pe acel om atent; sa inteleaga ca vrei sa-l ajuti si sa te asiguri ca primeste ajutorul tau! Isus spunea:
Sa nu dati canilor lucrurile sfinte, si sa nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare, si sa se intoarca sa va rupa.
Sa te asiguri ca acel om este in starea propice pentru a primi ajutorul pe care i-l oferi este important altfel margaritarele tale vor ajunge in tarana! (v.5) Petru si Ioan s-au asigurat de acest lucru cerandu-i ologului sa-i priveasca si ca urmare, el era pregatit sa primeasca ceva de la ei!
Deci acest nivel al pasivitatii noastre este cel in care, ca si preotul si levitul din pilda bunului samaritean, trecem pe langa cei in nevoie fara a-i baga in seama, obisnuiti fiind cu ei in peisaj!
Ce se intampla atunci cand cineva ne cere ceva? Acesta este al doilea nivel al pasivitatii noastre:
v.6 "Argint si aur n-am, dar ce am iti dau..." De obicei noi ne oprim la prima parte: "n-am sa-ti dau bani!" sau eventual "asta este tot ce pot sa-ti dau" De cate ori nu am facut lucrul acesta, uitand de adevarata comoara pe care o detinem, daca suntem copii ai lui Dumnezeu - o viata noua, dragostea Lui, pace, indelunga rabdare... cand a fost ultima data cand i-ai spus unui om: "material nu am prea multe sa-ti ofer, dar ceea ce am iti dau..." Oare pomana se face doar cu lucruri materiale? "In Numele lui Isus Cristos din Nazaret, scoala-te si umbla!" Petru si Ioan nu s-au rugat pentru vindecare, ci au spus "ologule, primeste ceea ce Dumnezeu iti da!" Dumnezeu este pregatit si dispus sa vindece pe toata lumea, intrebarea este acceptam noi vindecarea Lui? (pentru ca trebuie sa o acceptam toata - sa umblam in Numele lui Isus Cristos din Nazaret)
Acest al doilea nivel este, deci cel in care tinem ascuns ceea ce Dumnezeu are pentru aproapele nostru, recurgand in cel mai bun caz la resursele noastre umane. (ca exemplu ar putea sluji pana si faptul ca in loc sa-i spunem vecinului "buna dimineata, Isus te iubeste si ar vrea sa se implice in viata ta" spunem "buna dimineata, ce zi racoroasa")
Ce se intampla atunci cand omul este prea slab ca sa poata primi ceea ce-i dai? Al treilea nivel al pasivitatii noastre:
v.7 "L-a apucat de mana..." nimic altceva decat un ajutor fizic, palpabil... ceva ce noi omitem frecvent! Fara acest ajutor, ologul poate n-ar fi incercat sa se ridice singur, respingand, astfel, vindecarea "De 40 de ani sunt olog si tocmai acum o sa ma vindece?"; Omul in fata caruia fluturi tu retete spirituale ar putea, la fel, spune "De o viata intreaga sunt betiv; crezi ca ma mai pot schimba?" sau "care Dumnezeu? de o viata traiesc in mizerie!" sau "daca exista, de ce nu m-a ajutat cand am avut nevoie?" Te-ai gandit vreodata sa adaugi ceva palpabil la ceea ce-i dai spiritual acelui om? Si stiti la ce ma refer in special la ucenicie! Care evanghelizare poate fi mai eficienta decat aceea in care petrecandu-ti timp in a-l ajuta si indruma pe acel om, ii dai sansa sa probeze veridicitatea "retetei" tale! Foarte putin suntem dispusi sa ne sacrificam timpul pentru asa ceva dar oamenii au nevoie de acest ajutor fizic! Isus se intreba la un moment dat cu durere (as putea spune) in glas, o intrebare retorica:
"...cand va veni Fiul omului, va gasi El credinta pe pamant?"
Credinta oamenilor este asa de slaba, incat, ca si ologul, au nevoie de ceva sa-i impulsioneze! Cand tatal unui indracit a venit la Isus acesta i-a spus:
"'Tu zici: ,Daca poti!'... Toate lucrurile sunt cu putinta celui ce crede!' Indata tatal copilului a strigat cu lacrimi: 'Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!'"
Oamenii au nevoie sa le fie ajutata credinta! Ologului i s-au intarit talpile si gleznele imediat dupa acest gest al lui Petru! Lui Saul i-a revenit vederea indata ce Anania si-a pus mainile peste el! Doar Dumnezeu stie in ce fel alege sa ne foloseasca sa intarim credinta cuiva!
Deci acesta este al treilea nivel al pasivitatii noastre, cand, fie ca este vorba despre a trece pe cineva strada, sau a-l ajuta sa-si curete gradina, a-i da o coaja de paine, sau, pur si simplu, a-l asculta, nu o facem si in felul acesta il privam pe om de ajutorul de care credinta lui are nevoie!
Acum urmeaza indemnul si incurajarea!v. 8-11 Enuntul acesta are doua tinte, bate in doua directii!
Intrebare: Cand devine un cadou desavarsit?
Petrecem o multime de timp alegand un cadou, intrebandu-ne daca este cel potrivit, impachetandu-l, scriindu-ne dedicatia si urarea si asteptam cu infrigurare momentul cand persoana, careia i l-am destinat, il primeste. Ei bine, momentul acela decide desavarsirea acelui cadou! Cand respectivul deschide cadoul si explodeaza de bucurie, il probeaza si apoi zi de zi il vezi nedespartit de acel obiect, cadoul tau a fost facut desavarsit! Daca, insa, desfacand cadoul, vazandu-l, il pune deoparte, cu un multumesc de complezenta, iar pe urma il face uitat in dulap, te gandesti ca ai facut un cadou fara rost! Ba, mai mult, daca vezi acel cadou in aceiasi stare, pe raft, atunci te simti respins!
Spuneam ca aceste afirmatii au dubla bataie! Fie ca esti sau nu copil al Lui, Dumnezeu iti face un cadou!
I-a facut un cadou ologului, pe care acesta l-a desavarsit (v.8) acesta umbla, sarea si lauda pe Dumnezeu, le-a facut un cadou lui Petru si lui Ioan pe care acestia l-au desavarsit: au folosit imputernicirea pe care Duhul Sfant le-a dat-o sa-l faca pe acel om sa umble si au fost binecuvantati nu numai cu rezultatul scontat, ci si cu prilejul de a vorbi unei multimi cand eventual au avut alte binecuvantari!
Deci fie ca esti sau nu copil al lui Dumnezeu, El iti face un cadou! Poti alege sa-l primesti si sa-l desavarsesti, sau nu...asta este responsabilitatea fiecaruia!
"duceti pana la capat [desavarsiti] mantuirea voastra, cu frica si cutremur""M-am luptat lupta cea buna, mi-am ispravit alergarea, am pazit credinta. De acum ma asteapta cununa neprihanirii, pe care mi-o va da, in "ziua aceea", Domnul, Judecatorul cel drept. Si nu numai mie, ci si tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui."