In ultima noastra sesiune am prezentat noul document ce a fost pregatit cu privire la unitatea evanghelica, ce este o celebrare a unitatii noastre, ca si crestini evanghelici, in Evanghelie. Am mentionat ca acest document include afirmatii si negari. Dupa ce am prezentat istoria formularii acestui document, am putut, in ultima noastra sesiune, sa discutam prima afirmatie si negare.
Si astazi vreau sa incep prin a privi la articolul doi al acestui document, al carui enunt urmeaza:Afirmam ca Evanghelia este puterea mantuitoare a lui Dumnezeu, in faptul ca Evanghelia produce mantuire oricarui om care crede, fara deosebire. Aceasta eficienta a Evangheliei este prin puterea lui Dumnezeu Insusi.
Negam ca puterea Evangheliei ramane in elocventa predicatorului, in tehnica evanghelistului, sau in insistenta argumentelor rationale.
La fel cum si articolul unu si-a avut radacinile si fundatia in afirmatia nou-testamentala ca Evanghelia este a lui Dumnezeu, avandu-si originea in Dumnezeu asa cum Pavel declara in primul capitol din Romani, si articolul doi face o afirmatie foarte similara cu ceea ce apostolul declara mai tarziu in primul capitol din Romani. Poate va amintiti ca in Romani, capitolul unu, incepand cu versetul 14, Pavel face urmatoarea afirmatie:
14. Eu sunt dator si Grecilor si Barbarilor, si celor invatati si celor neanvatati.
15. Astfel, in ce ma priveste pe mine, am o vie dorinta sa va vestesc Evanghelia voua celor din Roma.
16. Caci mie nu mi-e rusine de Evanghelia lui Hristos; fiindca ea este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede: intai a Iudeului, apoi a Grecului;
17. deoarece in ea este descoperita o neprihanire pe care o da Dumnezeu, prin credinta si care duce la credinta, dupa cum este scris: ,,Cel neprihanit va trai prin credinta."
Si eu cred ca fiecare erudit al Noului Testament care a scris vreodata un comentariu la scrisoarea catre Romani este de acord ca aceste cuvinte pe care tocmai le-am citat reprezinta afirmatia tematica pentru intreaga epistola. In scrisoarea sa catre Romani, Pavel nu face altceva decat ca explica cititorilor sai semnificatia si continutul acestei Evanghelii pe care o prezinta in primul capitol, si cu care s-a declarat pe el insusi dator fata de greci si barbari sa o predice, spunand ca nu ii este rusine de Evanghelie pentru ca Evanghelia, spune Pavel, este puterea lui Dumnezeu pentru mantuire.
Acum, veridicitatea acestui enunt este atat de evidenta pentru crestinatatea evanghelica istorica, incat apare intrebarea de ce este necesar ca cineva, la sfarsitul secolului douazeci sa faca o astfel de afirmatie pentru a atrage atentia la ceva evident. Este ca si cum ai ,,cara apa la rau," sa spui ca Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mantuire. Si apoi, in negare, sa respingi ideea ca puterea de mantuire, puterea salvatoare a lui Dumnezeu, sta in tehnicile evanghelistului, in elocventa predicatorului, sau in istetimea argumentelor rationale.
Cred ca motivul pentru care acest lucru este necesar in ziua de astazi si in timpul nostru, este pentru ca noi am devenit atat de priceputi in a studia tehnici de marketing, in a nascoci diferite formule si rezultatele lor previzibile, si in a ne pune sperantele in programe si tehnici care, credem noi, vor reusi sa puna oamenii intr-o stare de mantuire. Si este atat de usor sa ne lasam prinsi in aceste metode, incat incepem sa credem ca puterea de a schimba vietile oamenilor se gaseste in programele, metodele sau tehnicile noastre. Si uneori devenim atat de captivati de tehnicile si metodele noastre, incat ne temem de vreo influenta negativa a unei prezentari clare si indraznete a Evangheliei insasi.
Ne amintim de avertismentul lui Luther din secolul XVI, ca oricand Evanghelia este proclamata cu indrazneala si claritate, rezultatul va fi conflictul. Si chiar daca acel conflict este manifestat de ofensiva care exista in Evanghelie si pe care multi oameni cauta cu disperare sa o evite. Noi nu dorim sa aducem vreo ofensa. Noi nu dorim sa pierdem membrii bisericii. Noi dorim sa crestem la numar. Si astfel, ceea ce se intampla de fapt, este ca uneori noi facem tot posibilul sa obstructionam Evanghelia de teama ca puterea ei de a introduce conflict in biserica noastra va avea o influenta negativa asupra congregatiei. Si in acest fel, pentru a evita conflictele, ne concentram asupra oricarui alt lucru in afara de Evanghelie, uitand ca ea este Evanghelia careia Dumnezeu i-a dat puterea Lui si puterea Duhului Sfant. Pentru ca chiar si atunci cand Pavel spune ca Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mantuire, ceea ce spune el de fapt aici este ca in acest mesaj Dumnezeu a investit resursele Cerului pentru a produce rezultatul dorit al rascumpararii omenirii. Dumnezeu este Cel care imputerniceste Evanghelia Sa. Evanghelia este cea pe care Duhul Sfant o insoteste si promite sa o foloseasca spre a convinge lumea de pacat si neprihanire si a aduce oamenii la credinta si viata vesnica. Si daca noi deconectam aceasta putere si cautam sa o substituim cu o alta putere umana, ratam inca de la inceput intreaga misiune a bisericii. Si astfel, avem intr-adevar nevoie sa ni se reaminteasca din nou si din nou ca daca dorim sa vedem prezenta puternica a lui Dumnezeu si prezenta puternica a Duhului Sfant in mijlocul nostru si in mijlocul bisericilor noastre, atunci trebuie sa ni se reaminteasca faptul ca aceasta putere este eliberata prin predicarea Evangheliei. Si da, vor aparea conflicte, si da, va fi impotrivire pentru unii. Dar, acesta este pretul pe care trebuie sa-l platim pentru credinciosie si pentru ca deschidem usile bisericii pentru ca vantul Duhului sa sufle si pentru puterea lui Dumnezeu de a aduce oameni la mantuire.
Acum, in negare citim:
Negam ca puterea Evangheliei sta in elocventa predicatorului...
Mai inainte de toate, dati-mi voie sa va reamintesc ca nu este nici un pacat in elocventa si nu este nimic rau la predicatorii ce cauta sa-si imbunatateasca darul de vorbire in public. La cursurile noastre se petrece mult timp ajutand si instruind predicatorii in metode corecte de discurs public si organizare a continutului predicilor lor, si asa mai departe. Si toate acestea sunt bune atat timp cat nu incepem sa ne incredem in chestiuni de forma si elocventa ca si energia ce alimenteaza eficienta Evangheliei.
Ni se aminteste din nou prin invatatura lui Pavel din 1 Corinteni, capitolul 1, versetul 18. Acolo spune:
18. Fiindca propovaduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzarii: dar pentru noi, care suntem pe calea mantuirii, este puterea lui Dumnezeu.
19. Caci este scris: ,,VOI PRAPADI INTELEPCIUNEA CELOR INTELEPTI, SI VOI NIMICI PRICEPEREA CELOR PRICEPUTI."
20. Unde este inteleptul? Unde este carturarul? Unde este vorbaretul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu intelepciunea lumii acesteia?
21. Caci intrucat lumea, cu intelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu in intelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a gasit cu cale sa mantuiasca pe credinciosi prin nebunia propovaduirii crucii.
Si mai tarziu, in capitolul 2, apostolul declara:
1. Cat despre mine, fratilor, cand am venit la voi, n-am venit sa va vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau intelepciune stralucita.
2. Caci n-am avut de gand sa stiu intre voi altceva decat pe Isus Hristos si pe El rastignit.
3. Eu insumi, cand am venit in mijlocul vostru, am fost slab, fricos si plin de cutremur.
4. Si invatatura si propovaduirea mea nu stateau in vorbirile induplecatoare ale intelepciunii, ci intr-o dovada data de Duhul si de putere,
5. pentru ca credinta voastra sa fie intemeiata nu pe intelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.
Acum, Pavel ne da un indiciu ca ar fi avut vreo neputinta in vorbire, dar daca scrierile pe care le avem in epistolele sale din Noul Testament sunt vreo indicatie, nimeni nu ar acuza vreodata pe apostolul Pavel ca nu s-ar fi putut exprima clar si fluent. Pavel, in scrierea sa, cel putin, este cu siguranta elocvent. Si Pavel manifesta cu certitudine intelepciunea iesita din comun, iar patrunderea mintii sale si forta argumentelor rationale sunt convingatoare. Dar desi Pavel era considerat a fi, poate, cel mai educat om din Palestina la timpul cand isi exercita lucrarea, el nu si-a pus increderea in aceste abilitati omenesti si iscusinte pentru a vedea efectul Evangheliei. El era convins ca puterea nu statea in indemanarea sau tehnica lui, ci in Dumnezeu. Si lucrurile pe care Dumnezeu le considera intelepte, sunt deseori privite ca nebunie de catre aceasta lume. Deci din nou, ceea ce se neaga aici nu este valoarea oratoriei sau valoarea tehnicilor evanghelistice sau valoarea argumentelor rationale, ci puterea acestor lucruri de a produce mantuire. Din nou, intregul articol, articolul doi, isi concentreaza atentia asupra necesitatii de a privi la Dumnezeu si la Evanghelia Sa daca dorim sa experimentam putere eficienta in viata noastra spirituala.
Haideti sa trecem la articolul trei. Aici, afirmatia suna astfel:
Afirmam ca Evanghelia diagnosticheaza conditia umana universala ca una de revolta pacatoasa impotriva lui Dumnezeu, care, daca ramane neschimbata, va duce fiecare persoana la pierdere vesnica sub condamnarea lui Dumnezeu.Noi negam orice respingere a decaderii naturii omenesti sau orice declaratie a bunatatii prezente, sau a divinitatii, rasei umane.
Ei bine, daca am sta sa examinam continutul Evangheliei asa cum apare el in Noul Testament... Evanghelia este vestea buna si ea rezuma, mai inainte de toate, persoana si lucrarea lui Cristos si ne spune cum putem beneficia de ceea ce a facut Cristos pentru noi, asa cum vom vedea. Evident, declararea conditiei umane universale de razvratire pacatoasa inaintea lui Dumnezeu nu face parte din vestile bune. Deci, de ce ar contine acest document o afirmatie despre pacatul omenesc? Ei bine, pentru a raspunde la aceasta intrebare am putea intreba mai intai pe apostolul Pavel de ce a procedat in modul in care a facut-o, din nou, in epistola sa catre Romani. Dupa ce prezinta Evanghelia in capitolul unu si afirmatiile tematice ca Evanghelia este puterea lui Dumnezeu spre mantuire, si vorbeste despre descoperirea acestei Evanghelii inainte de a lamuri continutul sau, aproape pare ca el deviaza acolo unde incepe sa discute destul de mult despre conditia umana decazuta. In versetul 18 al capitolului unu el spune:
18. Mania lui Dumnezeu se descopera din cer impotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si impotriva oricarei nelegiuiri a oamenilor, care inadusa adevarul in nelegiuirea lor.
Si ceea ce face Pavel, incepand cu versetul 18 din capitolul unu si pana la sfarsit, apoi pe tot parcursul capitolului doi si la inceputul capitolului trei, este ca el pune fundatia pentru necesitatea Evangheliei. Observati ca aceasta afirmatie spune ca Evanghelia diagnosticheaza, implicit, conditia umana pentru ca Evanghelia nu este altceva decat un remediu si tratamentul pentru maladia ce ne tine in aceasta ruina. Orice medic, mai inainte de a vindeca o boala, sau de a lucra la aceasta, va incepe, mai inainte de toate, lucrarea de diagnosticare, pentru a cunoaste, prin examinarea sa, care este conditia pacientului sau. Si astfel, fundalul sau prezumtia, presupunerea pe baza careia cineva urmeaza sa auda Evanghelia ca veste buna, este ca mai intai sa inteleaga vestile rele. Sa inteleaga de ce avem nevoie de Evanghelie pe primul loc.
In biserica noastra, in fiecare dimineata de Duminica avem o sectiune din slijba in care citim una din legile Decalogului, urmata de o expunere a sa din Catehismul Heidelberg, si apoi o rugaciune de marturisire a incalcarii acelei porunci specifice. Si eu explic congregatiei ca motivul pentru care ne concentram atentia la lege este pentru ca legea ne conduce la Evanghelie. Si pana cand oamenii nu inteleg legea, faptul ca am incalcat legea si ca suntem sub acuzarea sa si expusi judecatii lui Dumnezeu pentru ca am incalcat legea, nu este nici o valoare in vestile Evangheliei. Multi oameni din ziua de astazi aud Evanghelia si spun ,,si ce?" pentru ca ei sunt complet insensibili fata de situatia primejdioasa in care se gasesc ca si rebeli in fata lui Dumnezeu. Chiar in centrul Evangheliei se afla mesajul impacarii. Una din conditiile absolute, cerintele necesare, pentru impacare este alienarea sau instrainarea. Nu poti sa ai impacare decat daca a existat o instrainare initiala ce necesita reconciliere. Si oamenii nu devin entuziasmati fata de Evanghelie astazi pentru ca ei nu cred ca exista o instrainare reala intre ei si Dumnezeu. Dar Scripturile, in special Pavel in Romani in capitolele 1, 2 si 3... ceea ce face el este ca arata ca toate fiintele umane s-au razvratit impotriva lui Dumnezeu. Toti au distorsionat adevarul Sau. Conditia noastra umana fundamentala ca rebeli in creatia lui Dumnezeu este de a refuza sa-L onoram ca Dumnezeu sau sa fim recunoscatori. Ca acesta nu este un caz izolat de pacatosi intr-o stare grava sau de criminali. Aceasta stare este universala. Si el ii aduce pe toti. Mai intai pe Iudei, apoi pe Greci si aduce intreaga lume inaintea tribunalului lui Dumnezeu, si arata ca fiecare persoana este vinovata. Ca nu este nimeni neprihanit, nici unul. Ca nu este nici unul care sa faca binele si ca toti au pacatuit si sunt lipsiti de gloria lui Dumnezeu.
Daca nu intelegem aceasta, nu vom intelege niciodata cu adevarat semnificatia Evangheliei. De ce este atat de importanta indreptatirea numai prin credinta? Este importanta pentru ca Dumnezeu este drept si noi nu suntem. Si pana cand nu intelegem ca Dumnezeul care guverneaza cerul si pamantul este un Dumnezeu sfant, un Dumnezeu neprihanit care ne va judeca conform dreptatii sale desavarsite; pana cand nu intelegem pe langa aceasta si faptul ca noi suntem nedrepti, si ca daca Dumnezeu ne judeca dupa standardul Sau de dreptate, noi vom fi vesnic sub condamnarea Sa. Pana cand nu intelegem aceste lucruri, doctrina indreptatirii este nesemnificativa sau fara importanta. Dar daca Dumnezeu este drept si noi nu suntem drepti, atunci intrebarea despre cum o persoana nedreapta poate fi indreptatita in fata unui Dumnezeu sfant si drept, devine cea mai importanta intrebare cu care ne-am confruntat vreodata.
Si astfel, negarea articolului trei spune:
Noi negam orice respingere a decaderii naturii omenesti sau orice declaratie a bunatatii prezente, sau a divinitatii, rasei umane.
Ganduri de incheiere
Unul dintre cele mai infricosatoare lucruri pe care le-am citit in ultimii ani a fost un sondaj desfasurat printre evanghelici in care majoritatea covarsitoare sustineau ca sunt de acord cu afirmatia ca omul este in esenta bun. Si aceasta negare fundamentala a pacatului original si adoptarea umanismului ma inspaimanta. Si tu poate esti una dintre aceste persoane care cred, ca desi nu esti perfect si desi ai facut anumite lucruri gresite, totusi, fundamental, esentialmente, esti o persoana buna. Daca te bazezi pe aceasta convingere, iti promit, te bazezi pe o casa construita pe nisip si esti intr-un pericol urias de esec in fata tronului de judecata al lui Dumnezeu. Poate, chiar si mai dramatica este cresterea unei noi forme de gnosticism din zilele noastre cu influenta gandirii New Age care a penetrat si biserica la scara larga, in care oamenii sunt incurajati sa creada ca ei, intr-un anume sens, sunt, ei insisi, divini. Si, bineanteles, cei ce sunt divini nu au nevoie de Evanghelie. Ei nu au nevoie de rascumpararea lui Cristos. Pentru ca daca ei deja sunt Dumnezeu, ei au iesit de sub amenintarea judecatii.
Dar aceasta negare din articolul trei confirma negarea oricarei declaratii sau pretentii de bunatate prezenta a oamenilor sau a divinitatii lor. Si v-as incuraja sa reflectati la aceste lucruri si sa realizati ca datorita pacatului nostru, noi avem nevoie de Evanghelie. Eu am nevoie de Evanghelie. Tu ai nevoie de Evanghelie.
Tradus de Cristian Cotovan