O, Dumnezeule neschimbator, sub convingerea Duhului descopar ca, cu cat lucrez mai mult, cu atat mai rau sunt, cu cat stiu mai mult, cu atat stiu mai putin, cu cat sunt mai sfant, cu atat sunt mai pacatos,
cu cat iubesc mai mult, cu atat am mai mult de iubit. O, nenorocitul de mine!
O Doamne, am o inima razvratita si nu pot sta inaintea Ta; sunt ca o pasare inaintea unui om.
Cat de putin iubesc adevarul Tau si caile Tale! Neglijez rugaciunea, gandindu-ma ca m-am rugat destul si cu ravna, stiind ca Tu mi-ai mantuit sufletul. Dintre toti ipocritii, nu lasa ca sa fiu un ipocrit evanghelic,
care pacatuieste mai mult pentru ca harul e din belsug, care spune poftelor ca sangele lui Hristos le curata,
care argumenteaza ca Dumnezeu nu-l poate arunca in iad, pentru ca e mantuit, un om care iubeste predicarea evanghelica, biserica, crestinii, dar traieste fara sfintenie.
Mintea mea e ca o galeata fara fund, fara pricepere spirituala, fara dorinta dupa Ziua Domnului,
Intotdeauna invatand dar niciodata ajungand la adevar, intotdeauna la fantana Evangheliei dar niciodata pastrand apa ei.
Constiinta mea nu este convinsa de pacat si nu simte remuscarea, crede ca nu are de ce se pocai. Vointa mea este fara puterea deciziei sau a hotararii. Inima mea este fara dragoste, plina de sparturi. Memoria mea nu tine minte, asa ca uit imediat lectiile invatate, iar adevarurile Tale se preling in afara. Da-mi o inima zdrobita dar care totusi sa duca acasa apa harului.

Tradus de Florin Vidu