Edward McKendree Bounds
Cele mai minunate binecuvantari pot, doar printr-o usoara pervertire, sa aduca cea mai amara roada. Soarele da viata, insa insolatiile sunt ucigatoare. Predica care trebuie sa dea viata, poate omori. Predicatorul are cheile: el poate incuia sau descuia. Predicarea este institutia lui Dumnezeu menita sa sadeasca si sa maturizeze viata spirituala. Cand este exercitata cum trebuie beneficiile ei sunt de nedescris. Dar, cand este gresit folosita, nici un rau nu-i poate depasi rezultatele daunatoare. Este usor sa distrugi turma sau pasunea daca pastorul este neatent, este usor sa cuceresti citadela daca strajerii dorm, au mancarea sau apa otravita. Investita cu prerogative atat de inalte, expusa la rele atat de mari si implicand atat de multe responsabilitati serioase, ar fi o parodie la adresa vicleniei, o jignire caracterului si reputatiei diavolului, daca acesta nu si-ar folosi puternicele influente ca sa strice predicatorul si predica lui. Avand in vedere toate acestea, exclamatia interogativa a lui Pavel, "Cine este de ajuns pentru toate aceste lucruri?", este cat se poate de potrivita.
De aceea, Pavel spune: "Destoinicia (suficienta, priceperea, competenta) noastra vine de la Dumnezeu, care ne-a si facut in stare sa fim slujitori ai unui legamant nou, nu al slovei, ci al Duhului; caci slova omoara, dar Duhul da viata". Slujba adevarata, este aceea atinsa de Dumnezeu, facuta in stare, imputernicita, de El, si data de El. Duhul lui Dumnezeu este peste predicator prin puterea din ungere, roada Duhului se afla in inima lui, si Duhul lui Dumnezeu vitalizeaza atat omul cat si cuvantul sau. Atunci predicarea lui da viata; da viata asa cum da viata izvorul; da viata asa cum invierea, da viata; da o viata arzatoare asa cum vara da, si da o viata roditoare, asa cum numai toamna da viata cu roadele ei.
Predicatorul care da viata este un om al lui Dumnezeu a carui inima este tot timpul insetata dupa Dumnezeu, al carui suflet intotdeauna sta aproape de Dumnezeu, al carui ochi este atintit la El, si un om in care, prin puterea Duhului lui Dumnezeu, firea si lumea au fost rastignite, un om a carui lucrare este asemenea largului torent al unui fluviu datator de viata.
Predica care omoara este predica nespirituala. Puterea acestei predici nu vine de la Dumnezeu. Surse inferioare Lui, i-au dat energie si stimulent. Duhul nu este evident in predicator si nici in predica lui. Multe forte felurite pot fi stimulate de predica care ucide, dar acestea nu sunt forte spirituale. Pot sa aduca a forte spirituale, dar nu sunt decat o umbra, o imitatie. Pot avea viata, dar acea viata sa fie falsificata. Predica care omoara este cea a slovei; ea poate fi ordonata si finisata, dar este inca doar slova, seaca, greoaie, slova masiva, doar o coaja goala si uscata. Litera poate avea samburele vietii in ea, dar fara adierea de primavara care sa o faca sa rasara. In ea nu sunt decat samburii iernii, la fel de tari ca si solul iernii, inghetati ca aerul ei, nici vorba de dezghet sau germinare. Aceasta predicare a literei contine adevarul. Dar, nici chiar adevarul divin nu poseda singur energia datatoare de viata. El trebuie sa fie energizat de Duhul si in spatele lui sa stea toate fortele lui Dumnezeu. Adevarul care nu este adus la viata de Duhul lui Dumnezeu, omoara la fel, daca nu chiar mai mult decat minciuna. Acesta poate fi chiar un adevar fara amestec strain, dar fara Duhul, umbra si atingerea lui sa fie mortala, adevarul lui, minciuna, lumina lui, intuneric. Predicarea slovei este lipsita de ungere, nici inmuiata sau unsa de Duhul. S-ar putea sa provoace lacrimi, dar lacrimile nu pun in miscare masinaria lui Dumnezeu. Lacrimile pot fi doar adierea de vara asupra aisbergului acoperit de zapada, care sa aduca doar o zloata (inmuiere) de suprafata. Sa starneasca sentimente si sa inspire sinceritate, dar sentimentele sa fie cele ale actorului, iar sinceritatea, a unui avocat aflat in proces. Predicatorul s-ar putea sa simta caldura propriilor lui scantei, sa fie elocvent din pricina propriei lui exegeze, sincer in comunicarea produsului propriului sau creier, dar...confesorul poate uzurpa locul apostolului si ii poate imita pasiunea. Intelectul si tupeul pot sluji in locul Duhului lui Dumnezeu si il pot simula, iar la lumina lor, slova sa licareasca si sa scanteieze ca un text iluminat, dar licarirea si scanteia sa fie sterpe ca ogorul semanat cu perle. Elementul aducator de moarte se afla in spatele cuvintelor, in spatele predicii, in spatele ocaziei, manierei si actiunii. Marea piedica o reprezinta insusi predicatorul. Nu are in el puterea datatoare de viata. In el poate ca nu se gaseste nici o abatere de la ortodoxie, de la sinceritate, sau de la curatie, insa omul, omul launtric inca nu s-a smerit si daruit lui Dumnezeu vreodata in cotloanele lui tainice, viata lui interioara nu este o autostrada de transmitere a mesajului si puterii lui Dumnezeu. Intr-un fel, eu-l, sinele, si nu Dumnezeu, domneste in locul prea sfant. Intr-un fel, complet inconstient de sine, el a fost atins launtric de un nonconductor spiritual, iar curentul divin din el, a fost oprit. Fiinta lui interioara nu si-a simtit niciodata stricaciunea totala, neputinta absoluta si niciodata el nu a invatat sa strige cu strigatul inefabil al deznadejdii si neajutorarii de sine, pana ce puterea si focul lui Dumnezeu, au venit sa-l umple, sa-l purifice si sa-i dea putere. Niste forme ascunse ale respectului de sine, ale increderii in sine, au pangarit si au violat templul ce trebuia pastrat sacru pentru Dumnezeu. Predica care sa dea viata il costa foarte mult pe predicator - in moartea fata de sine, in crucificarea fata de lume, in truda propriului sau suflet. Doar predica crucificata poate da viata. Dar, predica crucificata poate veni doar de la un om crucificat.