Edward McKendree Bounds
Predica care ucide poate fi, si adesea este, ortodoxa, dogmatica, indiscutabil de dogmatica. Noi iubim ortodoxia. Este buna. Ea este cea mai buna. Este invatatura curata si limpede a Cuvantului lui Dumnezeu, reprezentata de trofeele dobandite de adevar in confruntarea sa cu eroarea, parapetii pe care credinta i-a ridicat impotriva torentelor dezolante ale necredintei sau ereziei. Dar, ortodoxia clara si dura ca si cristalul, banuitoare si militanta, poate fi slova bine-rotunjita si bine-definita, care totusi omoara. Nu este nimic mai mort decat o ortodoxie moarta, prea moarta pentru a specula, prea moarta pentru a gandi, a studia, sau a se ruga.
Predicarea care omoara poate avea intelegerea si revelatia principiilor, poate fi savanta si critica in gusturi, poate poseda fiecare detaliu al derivatiilor si gramaticii literei, poate fi in stare sa potriveasca litera perfect, s-o ilumineze ca si Plato sau Cicero, sau poate sa fie studiata cum isi studiaza un jurist manualele pentru a-si pregati pledoaria, si totusi sa fie ca si o bruma inghetata si ucigatoare. Predicarea slovei s-ar putea sa fie elocventa, presarata cu poezie si retorica, stropita cu rugaciune, aromata de senzatie, iluminata de geniu, si totusi, toate acestea sa fie costisitoarele podoabe masive si caste, florile rare si minunate ce stau pe sicriul ce adaposteste cadavrul.
Predicarea care omoara poate fi lipsita de pregatirea savanta, lipsita de prospetimea gandului sau a sentimentului, investmantata in generalitati vagi sau in detalii plictisitoare, cu un stil dezordonat, grosolan, neaducand nici a camaruta de rugaciune si nici a studiu, golita de idee, expresie sau rugaciune. Cat de mare si de cumplita este dezolarea unei asemenea predicari! Cat de profunda este moartea spirituala ce o aduce!
Aceasta predicare se ocupa de suprafata si de umbra lucrurilor, si nu cu lucrurile in sine. Nu patrunde in partile launtrice. Nu are nici o perspectiva asupra vietii ascunse a Cuvantului lui Dumnezeu, si nici o pricepere a ei. Ea poate fi fidela exteriorului, dar pentru ea interiorul este coaja care trebuie sparta pentru a ajunge la miez. Litera poate fi imbracata in asemenea fel incat sa atraga si sa fie atragatoare, dar atractia sa nu fie a lui Dumnezeu si nici inspre ceruri. Vina este a predicatorului. Dumnezeu nu l-a format. Niciodata, el nu s-a aflat in mainile lui Dumnezeu, ca si lutul in mainile olarului. A fost ocupat cu predica, cu ideea ei si finisarea ei, de cuprinsul ei si forta ei de atractie, insa lucrurile adanci ale lui Dumnezeu nu au fost niciodata cautate de el, nu le-a studiat, nu le-a adancit si nu le-a cunoscut. El nu a stat niciodata inaintea "tronului mare si inaltat", nu a auzit niciodata serafimul cantand, niciodata nu a avut vedenia si nici nu a simtit tulburarea acelei sfintenii infricosatoare in care sa strige intr-o renuntare totala la el, strivit de slabiciune si vina, si sa aibe viata inoita, inima atinsa, purificata, aprinsa de carbunele de pe altarul lui Dumnezeu. S-ar putea ca lucrarea lui sa-i atraga pe oameni la el, la Biserica, la forma si ceremonie; dar atractia la Dumnezeu sa lipseasca cu desavarsire, fara participare intr-o intima si sfanta comuniune divina. Biserica a fost zugravita, dar nu si zidita, impresionata, dar nu si sfintita. Viata a fost starpita; racoarea pluteste in aerul verii, solul este parjolit. Cetatea Dumnezeului nostru devine cetatea mortilor; Biserica, cimitirul, si nu tabara unei armate vii. Slava si rugaciunea sunt inabusite; inchinarea este moarta. Predica si predicatorul au asistat pacatul si nu sfintenia, au populat iadul, nu cerul.
Predicarea care omoara este predicarea fara rugaciune. Fara rugaciune, predicatorul aduce moarte, nu viata. Predicatorul care este slab in rugaciune va fi neputincios sa reinvie dand viata. (unei adunari moarte) Predicatorul care a renuntat la rugaciune, ca fiind un element predominant si firesc al lucrarii sale, a golit predicarea lui de puterea de a da viata. Rugaciunea profesionala este si va ramane profesionala, insa rugaciunea de ochii lumii, (caci asta este rugaciunea profesioanala - n.tr.) va ajuta predicarea sa-si faca lucrarea ucigatoare. Rugaciunea profesionala, raceste si ucide atat predica cat si rugaciunea. Mare parte din devotiunea absenta si multe din atitudinile ireverente si lenese ale rugaciunilor bisericii, se pot atribui rugaciunilor profesionale de la amvon. Lungi, discursive, seci si moarte, sunt rugaciunile multor amvoane. Lipsite de ungere sau de inima, ele cad asemenea gerului pe toate binecuvantarile inchinarii. Niste rugaciuni aducatoare de moarte, ucigatoare, asta sunt. La suflarea lor, piere orice urma de devotiune. Cu cat sunt mai moarte cu atat mai mult se vor lungi. Nevoia unei rugaciuni scurte, vii, din inima, prin Duhul Sfant, directa, exacta, simpla si unsa, de la amvon, este in mare cautare. O scoala care sa-i invete pe predicatori cum sa se roage, asa cum Dumnezeu valoreaza rugaciunea, ar fi mai benefica unei adevarate pietati, inchinari si predicarii, decat toate seminariile teologice.
Opriti-va ! Stati; chibzuiti ! Unde am ajuns? Ce facem? Predicam ca sa ucidem? Ne rugam pentru a omori? A ne ruga lui Dumnezeu, marelui Dumnezeu, Creatorul Universului, Judecatorul tuturor oamenilor? Ce respect, ce simplitate, ce sinceritate, cat adevar in partile launtrice, se cere! Ce reali trebuie sa fim ! Cat de inimosi ! Rugaciunea la Dumnezeu, este cel mai nobil exercitiu, cel mai maret efort al omului, este lucrul cel mai real, cel mai adevarat! Sa nu renuntam odata pentru totdeauna la blestemata predicare care ucide si rugaciune care omoara, pentru a face ce este adevarat si minunat - a ne ruga cu adevarat, a predica cu viata, a cobori pe pamant puterile cerului, a primi si deschide, pentru omul sarac si slab, comorile inepuizabile ale lui Dumnezeu ?