Imi amintesc cand eram in liceu, am citit o carte despre al doilea razboi mondial si despre razboiul din Pacificul de Sud unde Marinarii americani au fost chemati pentru a asalta front dupa front. In locuri ca Guadalcanal, Tarawa, Iwo Jima si asa mai departe. Si imi amintesc si un mic detaliu din cartea pe care o citeam care spunea ca in timpul acestor aterizari in Pacificul de Sud timpul mediu cat se astepta sa traiasca un locotenent in Marina ce trebuia sa-si conduca trupele in zona de lupta, era de aproximativ 5 minute si jumatate. Si nu stiu de ce acest detaliu mi-a ramas in minte atat de multi ani, dar dupa ce am devenit profesor de seminar am ajustat aceasta statistica putin. Am spus ca timpul mediu de care are nevoie un student de seminar pentru a se implica intr-o dezbatere sau o contrazicere despre predestinare, dupa ce soseste in campus, este 5 minute si jumatate. Deci, poate ca ar trebui sa-i ordinam locotenenti in misiune mai degraba decat pastori.
Dar, evident nu exista nici o doctrina in credinta crestina care starneste mai multe dezbateri si mai multe contraziceri decat cea a predestinarii. Asa cum spun, cand veniti in campusul unui seminar teologic, veti gasi o anumita placere rautacioasa, un fel de fascinatie innascuta pe care studentii o au cu aceasta doctrina specifica si care a alimentat atat de multe discutii nocturne cu privire la credinta.
Acum, oamenii nu numai ca sunt impartiti semnificativ pe baza vederilor lor cu privire la aceasta chestiune, dar sunt de asemenea profund divizati fata de cum ar trebui tratata aceasta doctrina. Unii sunt convinsi, ca religia in general si politica, nu ar trebui sa fie discutata niciodata in companie politicoasa; ca predestinarea este doar una dintre acele probleme controversate care sfarseste intotdeauna in contrazicere neevlavioasa si discutie sau dezbatere inutila ce nu are nici o valoare de zidire spirituala pentru oamenii care sunt angajati in ea. Altii, pe cealalta parte, adopta pozitia ca doctrina predestinarii este profund importanta pentru perspectiva completa pe care o avem in legatura cu relatia noastra cu Dumnezeu si cu mantuirea noastra, incat ar fi o chestiune de neglijare rautacioasa sa ignori sau sa minimalizezi in orice fel importanta ei. Acum, eu nu iau pozitia aceasta. Eu as spune, impreuna cu Martin Luther, ca doctrina predestinarii este, ceea ce Luther a numit, cor ecclesia. Aceste cuvinte latine inseamna... cuvantul cor este in latina pentru inima si ecclesia este cuvantul latin pentru biserica. Si astfel, ceea ce spune Luther aici numind predestinarea cor ecclesia este ca doctrina predestinarii este inima bisericii. Acum, daca cunoasteti cat de cat ceva despre Martin Luther, veti sti ca el a existat in timpuri de extravagante si afirmatii exagerate si hiperbole si poate va ganditi ca acesta este un exemplu clar a implicarii reformatorilor in hiperbole.
Ma intreb cati oameni astazi, daca ii intrebati daca predestinarea este inima bisericii, chiar miezul ei, cati oameni ar fi de acord cu aceasta? Ce ati spune despre asta? Ati crede, de exemplu, ca doctrina predestinarii este chiar in centrul credintei crestine? Cred ca mi-am descoperit deja pozitia mea. Mi-am dat cartile pe fata. Cred ca este. Nu stiu despre o alta doctrina care demonstreaza mai clar dependenta noastra stransa de harul si mila divina cum o face doctrina predestinarii. Nu stiu o alta doctrina mai mangaietoare pentru lupta personala a credintei pe care o induram fiecare decat doctrina alegerii.
Acum, sunt de acord, preaiubitilor, cu Luther si Edwards si Calvin si Augustin si sfintii din istorie care cred ca doctrina predestinarii nu a fost un lucru periferic, secundar sau tertiar, ci apartine chiar in inima intelegerii noastre despre crestinism. Ca imediat ce au afirmat cu putere acest lucru, ei au oferit sfaturi intelepte despre grija pe care o necesita aceasta doctrina. Pentru ca aceasta doctrina poate fi atat de usor distorsionata. Este atat de usor sa fie inteleasa gresit. Si neintelegerile care apar in urma doctrinei predestinarii pot fi neintelegeri care ne conduc intr-o vedere atat de distorsionata despre Dumnezeu incat Dumnezeu devine aproape demonic. Sau aceasta doctrina ne poate conduce intr-o vedere atat de exaltata a omului incat omul devine demonic in cautarea lui de a fi Dumnezeu. Se risca multe lucruri aici in aceasta doctrina. Si cum am spus, sunt momente cand e dificil sa fim extraordinari in sensibilitatea si in grija noastra in tratarea acestei probleme.
Nu stiu de cate ori ma aflu in situatii in care, la fel ca si la interviurile de la radio, programe in care publicul suna si asa mai departe, unde stau intr-un studio radio si au aceste linii deschise unde oamenii pot suna si pune diferite intrebari. Si aceasta intrebare a aparut chiar cand ceasul intrase in zona rosie (adica, atunci cand mai ramasesera mai putin de 60 de secunde), si am stiut ca orice raspuns voi da, trebuia prin natura cazului, sa fie extrem de scurt. Nu stiu de cate ori am fost in aceasta situatie cand ultima persoana ce suna ma intreba despre predestinare. Si stiu ca am mai putin de 60 de secunde. Si stiu ca acea persoana a asteptat rabdatoare pentru ocazia de a pune aceasta intrebare si ultimul lucru pe care vor sa-l auda de la mine e ca nu pot raspunde sau ca incerc sa evit raspunsul. Uneori trebuie sa o fac. Si toti cei ce ma cunosc stiu ca eu sunt foarte binevoitor sa discut aceasta doctrina atat timp cat este necesar si asa mai departe. Dar, daca trebuie sa dau o explicatie referitoare la predestinare in 60 de secunde sau mai putin sau sa fiu perceput ca cineva care incearca sa evite sa raspunda la intrebare, aleg a doua varianta decat prima. Si eu le spun oamenilor, prefer sa nu spun nimic, sa nu dau nici un raspuns intrebarii tale datorita constrangerii timpului, decat sa dau un raspuns superficial care ar ridica mai multe intrebari decat ar putea raspunde si care te-ar conduce intr-o serioasa confuzie.
Si astfel, la inceputul acestei serii in care vom studia doctrina predestinarii, vreau sa fie clar ca vom parcurge cu mare grija si nu vom trage concluzii pripite. Inca vad imaginea lui Lance Ito in mintea mea. Dupa fiecare sesiune a procesului lui O. J. Simpson cand dadea pauza juriului pentru pranz sau altceva, le dadea instructiuni specifice juratilor, stiti, sa nu discute aceste lucruri intre ei, sa nu traga concluzii si asa mai departe. Si nu puteam sa uit de cate ori aceasta responsabilitate era data juriului.
Acum, va voi da si eu o responsabilitate. Daca va veti imbarca alaturi de mine pentru urmatoarele zile in acest studiu al predestinarii, va consider raspunzatori de aceasta, sa aveti grija si daca pierdeti o sesiune, sa incercati sa obtineti o inregistrare a acesteia sau ceva pentru ca sa nu facem acest lucru incomplet, in bucatele si fragmente si sa ajungem in tot felul de dificultati. Pentru ca studiem ceva ce, cred eu, este profund important pentru intelegerea noastra cu privire la caracterul lui Dumnezeu si harul lui Dumnezeu si mantuirea noastra. Si totusi, este o problema usor inflamabila. Si una prin care multi oameni au ajuns la ruina prin lipsa de grija si discernamant in ascultarea Cuvantului lui Dumnezeu.
Deci, cu aceste principii de baza, haideti sa incepem aceasta prelegere, mai inainte de a intra in definitiile predestinarii. Permiteti-mi sa spun aceasta, ca din punct de vedere istoric, fiecare denominatiune, fiecare biserica de fapt, care s-a format vreodata, care a avut o marturisire de credinta sau crez, si-a dezvoltat o doctrina anume referitor la predestinare. Dati-mi voie sa reformulez. Fiecare crestin care a trait vreodata are o anumita doctrina a predestinarii. Nu putem spune, "pai prezbiterienii cred in predestinare si metodistii nu. Sau episcopalienii cred in predestinare si romano-catolicii nu cred." Nu asa stau lucrurile. Fiecare biserica are o anumita doctrina a predestinarii. Acum, nu fiecare biserica are aceeasi doctrina a predestinarii. Nu fiecare crestin e de acord cu toti ceilalti crestini in ceea ce priveste intelegerea pe care o au despre predestinare. Dar, motivul pentru care spun ca toate bisericile au o anumita doctrina a predestinarii si toti crestinii au o doctrina a predestinarii este pentru ca Biblia are o doctrina a predestinarii. Si orice trup bisericesc sau orice crestin care incearca sa ia in serios continutul Noului Testament, mai devreme sau mai tarziu trebuie sa se confrunte cu doctrina predestinarii. Pentru ca, la inceput, cuvantul "predestinare" nu a fost inventat de Sfantul Augustin, sau de Luther sau Calvin. Este un cuvant care se gaseste in Noul Testament. Deci nu este ceva care a aparut in mod ciudat in vreo miscare din istoria bisericii separat de era apostolica. Cuvantul in sine, "predestinare", este un concept biblic. Si daca te lasi convins de autoritatea Scripturii, atunci recunosti ca daca te vei supune cuvantului apostolic, atunci si tu trebuie sa ai o anumita intelegere a doctrinei predestinarii. Acesta este primul punct.
Al doilea este, ca aceasta doctrina nu este invatata intr-un colt. Va amintiti atunci cand Pavel a fost judecat pentru viata sa in fata imparatului Agripa si Festus? Si Pavel a depus marturie pentru convertirea sa si pentru adevarul crestinismului si a chemat pe imparat sa creada in Hristos si in invierea Sa? Si Pavel a spus, "Stiu ca tu crezi ca aceste lucruri pentru ca aceste lucruri nu au fost facute in ascuns." Crestinismul nu este o religie misterioasa care are anumite ritualuri ascunse pe care numai cei initiati le cunosc si toti ceilalti nu au nici o idee despre ce se intampla in aceste societati secrete. Si cand este vorba de doctrina predestinarii aici, vorbim despre o doctrina despre care nu numai Biblia vorbeste si invata dar o face deschis. Nu numai deschis, iubitilor, ci frecvent. Si nu numai frecvent ci, in parerea mea, clar. Deci, daca este deschisa, daca este frecventa si daca este clara, atunci cu siguranta trebuie sa o luam in serios si sa o cercetam minutios.
Dati-mi voie sa va indrept atentia spre o sectiune din Noul Testament unde se mentioneaza acest concept al predestinarii. Deschideti va rog Bibliile la epistola lui Pavel catre biserica din Efes, Epistola catre Efeseni, la primul capitol. Dati-mi voie sa citesc la inceputul acestui capitol introducerea pe care apostolul o face. Va voi ruga sa va folositi imaginatia. Sa presupunem ca sunteti membru al unei comunitati crestine, nu din America secolului douazeci, ci ca sunteti un credincios din primul secol. De fapt, chiar tanjesti dupa un cuvant de la Hristos; o invatatura plina de autoritate. Si ca stii faptul ca apostolul principal al neamurilor este Saul din Tars. Acum, cuvantul tocmai a venit la tine din partea pastorului bisericii tale din Efes ca un predicator calator tocmai a sosit in oras cu un manuscris, adresat tuturor crestinilor din Efes, care vine chiar de la apostolul Pavel. Si astfel, se organizeaza o adunare speciala in comunitate unde va fi citita aceasta epistola. Esti si tu in acest grup si o auzi pentru prima oara. Nu ai avut niciodata vreo contrazicere despre predestinare. Nu ai fost niciodata implicat intr-o discutie teologica. Esti doar un crestin nou-nout din Efes. Foloseste-ti imaginatia. Ce doresc este un raspuns direct. Ascultati cum incepe.
"Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, catre sfintii care sunt in Efes si credinciosii in Hristos Isus:
Har si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Isus Hristos."
Cum numim noi aceasta? Introducerea. Salutul in care Pavel se identifica, salutarile sale. Si acum incepem textul.
"Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvantat cu tot felul de binecuvantari duhovnicesti, in locurile ceresti, in Hristos. In El, Dumnezeu ne-a ales inainte de intemeierea lumii..."
Amintiti-va ca sunteti in Efes si ca prima afirmatie din cuprinsul epistolei pe care tocmai ai auzit-o de la apostolul insusi, face o referinta la faptul ca tu ai fost ales de Dumnezeu inainte de intemeierea lumii. Asta chiar ca iti atrage atentia. Pavel nu va include acest lucru chiar la sfarsitul epistolei sale ca si cum ar fi un post script conclusiv, nestiintific. El il include chiar la inceput. Ei bine, el nu a terminat.
"ca sa fim sfinti si fara prihana inaintea Lui, dupa ce, in dragostea Lui..."
Punct. Ai auzit? "...Dumnezeu ne-a ales inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara prihana inaintea Lui, dupa ce, in dragostea Lui..."
Punct. Ce nu e in regula cu imaginea asta? Nu e punct aici. V-am pacalit. Este o virgula. Versetul cinci.
"ne-a randuit mai dinainte sa fim infiati prin Isus Hristos, dupa buna placere a voiei Sale, spre lauda slavei harului Sau pe care ni l-a dat in Prea Iubitul Lui."
Haideti sa ne mutam la versetul 11.
" In El am fost facuti si mostenitori, fiind randuiti mai dinainte, dupa Hotararea Aceluia, care face toate dupa sfatul voiei Sale..."
Vedeti ca la fiecare pasaj al acestei epistole, Pavel se avanta in adancimile si bogatiile doctrinei predestinarii. Si el o face punctul central al invataturii sale. Pentru ca continutul acestei predestinari nu consta in cursul stelelor. El nu vorbeste aici in termenii generali ai supravegherii providentei asupra universului in suveranitatea Sa peste legile naturale. El vorbeste despre mantuire. El vorbeste despre o mantuire predestinata prin care, de la intemeierea lumii, noi care suntem credinciosi, am fost ordonati de Dumnezeu ca sa fim mantuiti.
Acum, ce concluzie trebuie sa tragem noi din asta? Acesta este subiectul la care vom privi in zilele ce urmeaza. Doream doar sa stabilesc regulile de baza astazi, ca sa intelegem ca aceasta este o doctrina importanta, ca este o doctrina periculoasa, dar ca este un concept biblic pe care trebuie sa-l abordam daca dorim sa crestem in maturitatea in Hristos.
Cat de importanta este doctrina predestinarii pentru credinta ta sau pentru gandirea ta? Stiu ca atunci cand am devenit crestin, nu era prea importanta pentru mine. Credeam ca aceasta era ceva ce doar teologii trebuie sa discute. Simteam ceva ca si acel orb din nastere care isi depunea marturia. Nu stiam nimic despre teologie. Spuneam si eu ca si el, tot ce stiu este ca odata am fost orb si acum vad. Doream sa pastrez lucrurile simple. Dar intrebarile continuau sa apara, de ce unii oameni cred in Hristos si altii nu vin la credinta? Si asta ma deranja. Si cu cat citeam mai mult Scripturile si cu cat ma loveam tot mai mult de aceasta doctrina a predestinarii, cu atat mai mult ma luptam. Si trebuie sa va marturisesc, ca in primii cinci ani ai vietii mele crestine, am urat aceasta doctrina. Si m-am luptat cu ea. Si cand eram la seminar, am avut un mic cartonas pe biroul meu si am scris pe acest cartonas urmatoarele cuvinte. "Ti se cere sa crezi si sa predici si sa inveti ceea ce Biblia spune ca este adevar. Nu ceea ce crezi tu ca trebuie sa fie." Aceasta era o nota pentru mine pentru a permite Bibliei sa il supuna pe R. C. Sproul la critica decat R. C. Sproul sa critice Scriptura. Si in final, cu greu, m-am conformat doctrinei predestinarii. Dar nu imi placea. Am spus, "Bine Doamne, daca acest lucru e adevarat, voi face exceptie dar nu trebuie sa imi placa." Dar imediat ce am vazut-o, am inceput sa-i vad dulceata. Excelenta si mangaierea sa. Si acum trebuie sa-mi petrec viata pocaindu-ma pentru cei cinci ani de rezistenta pe care i-am avut. Dar sper ca in acest studiu veti ajunge sa priviti aceste doctrine de har ca pe o mare mangaiere si o dulceata minunata pentru buzele voastre.
Tradus de Cristian Cotovan