Lanţul de aur

R.C.Sproul


În timp ce continuăm, acum, cu studiul nostru dificilei şi dezbătutei probleme a predestinării, ne amintim că în ultima noastră sesiune am făcut o descriere scurtă a două dintre cele mai importante concepţii concurente asupra doctrinei predestinării. Este vorba despre concepţia pe care am numit-o concepţia preştiiţei predestinării. Şi o voi rezuma rapid pentru voi. Preştiinţa sau pre ştiinţa este simplu un sinonim al expresiei "precunoaştere" şi este numită concepţia preştiinţei predestinării pentru că arată cam aşa. Ideea este că Dumnezeu priveşte de-a lungul tunelului timpului, coridorului istoriei şi cunoaşte în avans cine va răspunde pozitiv la oferta Evangheliei lui Hristos. Şi pe baza acestei precunoaşteri, El alege pe aceia care El ştie că vor spune da Evangheliei, pentru viaţă veşnică. Şi astfel, alegerea sau predestinarea se bazează fundamental pe precunoaşterea lui Dumnezeu.
Cealaltă concepţie, concepţia augustiniană, este că Dumnezeu predestinează oamenii să creadă. Adică, dacă nu ar fi fost harul alegerii nimeni nu ar veni de bună voie la Hristos. Şi numai aceia care au fost predestinaţi sunt cei care, de fapt, răspund pozitiv la Evanghelie. Dar acestea sunt cele mai importante două concepţii concurente.

Şi vreau să petrec un timp astăzi privind asupra acestei idei a preştiinţei şi precunoaşterii pentru că poate cel mai important text biblic ce este folosit pentru a susţine doctrina preştiinţei, sau ideea că alegerea este bazată pe precunoaşterea lui Dumnezeu, se găseşte în scrisoarea lui Pavel către Romani în capitolul al optulea începând cu unul dintre cele mai renumite versete din această carte, Romani 8:28. Citim textul după cum urmează:
"De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi (sau aleşi) după planul Său."
Şi versetul 29 este locul unde găsim locaţia clasică pentru acest concept al preştiinţei.
"Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi-născut dintre mai mulţi fraţi."
Şi apoi avem în versetul 30 acest faimos text:
"Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit."

Versetul pe care tocmai l-am citit este deseori numit în limbaj popular, "lanţul de aur" pentru că este un lanţ de acţiuni răscumpărătoare sau evenimente rezumate aici. Acei pe care El i-a predestinat, El de asemenea i-a chemat; aceia pe care El i-a chemat, El i-a justificat; cei pe care El i-a justificat, pe aceia El i-a şi glorificat. Ceea ce avem aici este deasemenea numit o versiune prescurtată a, din nou, ceea ce în teologie este denumit tehnic, ordo salutis. Mă întreb câţi dintre voi aţi auzit această expresie vreodată, "ordo salutis". Voi ruga audienţa mea să ridice mâinile dacă au auzit vreodată această frază, această mică frază în limba latină, "ordo salutis". Haideţi să vă văd mâinile; ridicaţi-le ca să le pot vedea. Ştiţi, aceia care ascultaţi la radio ar trebui să îi vedeţi pe prietenii mei de aici ce sunt adunaţi. Sunt atât de timizi. Ridicaţi mâinile să le văd. Asta e aproximativ o treime din cei ce suntem aici. Deci ar trebui să presupun că nici cei ce ascultaţi la radio de asemenea nu aţi auzit această frază "ordo salutis". Dar cam aşa e, R. C. nu poate parcurge nici o sesiune fără un pic de latină. Deci trebuie să avem şi puţină latină. Ordo salutis... nu e aşa de greu de tradus. "Ordo" înseamnă "ordine." Şi "salutis" este termenul în limba latină pentru "mântuire." Aţi auzit cu toţii fraza "planul mântuirii." Şi "ordinea mântuirii" are de-a face cu vechea întrebare despre "găină şi ou." Ce vine mai întâi, cel puţin logic? Şi ce avem aici este o ordine ce începe în versetul 29 cu precunoaşterea pentru că "aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte... şi aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; (vedeţi ordinea aici) şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit." Deci, există o ordine aici. Şi primul pas în această ordine este "precunoaşterea." Cei ce susţin concepţia preştiinţei predestinării consideră acest lucru extrem de semnificativ. Cei ce susţin că alegerea lui Dumnezeu se bazează pe precunoaşterea Lui despre evenimentele din viitor şi pe ceea ce noi, de fapt, vom face în viitor.

Observaţi, mai înainte de toate, că textul nu spune explicit că cei pe care El i-a ştiut mai dinainte, pe baza cunoştinţei Lui mai dinainte, El i-a predestinat. Acest lucru nu este în text. Textul nu o spune. Tot ce spune este că aceia pe care El i-a ştiut mai dinainte El i-a şi predestinat. Această concepţie presupune că predestinarea se bazează, într-un fel, pe cunoştinţa mai dinainte. Înţelege toată lumea acest lucru? Bine, dar este o implicaţie. Este o implicaţie rezonabilă. Nu este neapărat o implicaţie dar este o posibilă implicaţie chiar din ordinea modului în care apar aceste lucruri.
Uneori găsim că apostolul Pavel menţionează multe lucruri într-o listă în care le enunţă în serie. Adică, el dă o serie de idei cum ar fi roadele Duhului sau darurile Duhului. Şi este o treabă periculoasă, privind la listele care apar în Scriptură şi transformându-le în liste ce comunică o prioritate dacă textul nu stabileşte o prioritate explicită a importanţei acestor idei. Şi de asemenea este periculos să presupunem că ideile apar într-o ordine succesivă, doar pentru faptul că apar într-o listă. Dar în acest caz, cred că este o presupunere prudentă. Şi în special dacă mergem la sfârşitul acestei liste, la sfârşitul evenimentelor care sunt descrise aici în ordine şi parcurgem invers şirul, ultimul lucru din această listă care este menţionat în Romani 8 care este? Glorificarea. Şi în termenii succesiunii desfăşurării mântuirii noastre, mai întâi avem credinţă; şi după ce avem credinţă suntem îndreptăţiţi; şi îndreptăţirea produce sfinţire; şi pasul final al sfinţirii este glorificarea. Noi nu suntem glorificaţi şi apoi îndreptăţiţi. Glorificarea urmează după sfinţire. Sfinţirea urmează după îndreptăţire. Şi, bineînţeles, una dintre întrebările pe care le voi pune lui Pavel când voi ajunge în cer este, de ce nu menţionează sfinţirea în această listă. Dar, în orice caz, cred că este prudent să presupun aici în acest text că avem o anumită ordine de vreme ce începe cu cunoştinţa dinainte şi se sfârşeşte cu glorificare.

Mai sunt şi alte presupuneri care se fac atunci când ne apropiem de acest text. Textul nu spune că toţi aceia care sunt cunoscuţi mai dinainte sunt predestinaţi şi că toţi cei care sunt predestinaţi sunt chemaţi şi toţi cei care sunt chemaţi sunt îndreptăţiţi şi toţi cei ce sunt îndreptăţiţi sunt glorificaţi. Nu spune aceasta explicit. Totuşi, dacă am aduce o sută de persoane care interpretează cartea Romani în această sală, erudiţi ai Noului Testament din diferite medii teologice şi grupuri confesionale, cred că aş putea spune corect că cel puţin 95 dintre ei, poate chiar toţi, ar admite că deşi cuvântul "toţi" nu se găseşte explicit în acest text, acest text este eliptic şi implică această idee în mod tacit. Pentru că ceea ce spune textul este "aceia care au fost cunoscuţi sunt de asemenea predestinaţi; aceia care sunt predestinaţi sunt chemaţi; aceia care sunt chemaţi sunt îndreptăţiţi; aceia care sunt îndreptăţiţi sunt glorificaţi." Şi cu siguranţă există motive să credem, presupun, că toţi cei care sunt îndreptăţiţi sunt cu siguranţă glorificaţi şi că acest "toţi" este o implicaţie necesară a acestui text.
Totuşi, dacă este, atunci ridică probleme serioase pentru concepţia preştiinţei. Pentru că este o mică legătură în acest lanţ aurit care iese în evidenţă ca o mare problemă dacă anticipăm semnificaţia lui "toţi" în acest text. Daţi-mi voie să explic. Ni se spune că aceia care sunt predestinaţi sunt chemaţi; şi aceia care sunt chemaţi sunt îndreptăţiţi. Acum, haideţi să presupunem că acest cuvânt "toţi" nu este corect să îl introducem în înţelegerea noastră asupra acestui text şi să punem cuvântul "unii" în locul său. Unii din cei ce sunt cunoscuţi mai dinainte sunt predestinaţi; unii dintre cei ce sunt predestinaţi sunt chemaţi; unii dintre cei chemaţi sunt îndreptăţiţi; unii dintre cei îndreptăţiţi sunt glorificaţi. Începeţi să simţiţi problema aici? Aceasta este o problemă foarte serioasă în ceea ce priveşte tot ceea ce învaţă Biblia despre destinaţia finală a oamenilor îndreptăţiţi şi destinaţia finală a oamenilor predestinaţi. Ar exista unii dintre cei predestinaţi care nu sunt îndreptăţiţi. Şi unii dintre cei aleşi care nu sunt glorificaţi. Distruge şi concepţia clasică augustiniană a predestinării şi de asemenea distruge şi concepţia preştiinţei predestinării. Vedeţi că, dacă punem cuvântul "unii" aici, acest lucru s-ar întâmpla? Deci, este mult mai bine să înţelegem că vorbim aici despre categorii universale în mod consistent de-a lungul acestui lanţ de aur. Astfel că toţi cei care sunt cunoscuţi mai dinainte, în orice sens este înţeleasă această cunoştinţă aici, sunt predestinaţi, şi dintre cei predestinaţi toţi sunt chemaţi şi toţi cei care sunt chemaţi sunt îndreptăţiţi şi toţi cei ce sunt îndreptăţiţi sunt glorificaţi.

Problema apare cu acest cuvânt "chemare." Ce vrea Pavel să spună? La ce se gândeşte el când vorbeşte despre aceia care sunt chemaţi şi care în consecinţă sunt îndreptăţiţi? Ştiţi, Biblia foloseşte acest cuvânt "a chema" în mai multe moduri. Isus, de exemplu, a spus "mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi." Şi distingem în teologie, dintre chemarea externă a lui Dumnezeu şi chemarea internă a lui Dumnezeu. Acum, chemarea externă este proclamarea primară a Evangheliei care este predicată oamenilor. Unii oameni răspund pozitiv la aceasta şi unii o resping. Vă amintiţi când a vorbit Pavel în Areopag filosofilor care erau adunaţi acolo. Unii l-au batjocorit şi i-au respins învăţătura. Alţii au acceptat cu bucurie acest anunţ al învierii. Şi totuşi o a treia categorie de oameni doreau să se mai gândească o vreme şi să analizeze lucrurile mai mult. Ideea este că Pavel, în acel moment, a chemat în mod deschis pe toţi cei ce erau prezenţi să se pocăiască şi să Îl primească pe Hristos. Toţi cei ce erau acolo au auzit chemarea cu urechile lor dar nu toţi au crezut în chemarea externă. Şi noi înţelegem aceasta. Evanghelia este predicată multor oameni care nu se supun chemării lui Dumnezeu sau răspund pozitiv la chemarea lui Dumnezeu la Hristos. Aceasta este chemarea externă.

Chemarea internă are de-a face cu operaţiunea secretă a Duhului Sfânt care cheamă bărbaţi şi femei în interior. Care schimbă dispoziţia inimii lor; care îi grăbeşte la credinţă şi îi trezeşte din somnul lor îngust şi îi împinge spre credinţă. Aceasta vrem să spunem prin chemarea internă a lui Dumnezeu.

Întrebarea este care din acestea, dacă este vreuna, se are în vedere în acest text când Pavel spune "aceia pe care El i-a chemat, El i-a îndreptăţit?" Care este cerinţa absolută pentru îndreptăţire, conform lui Pavel şi conform Noului Testament? Ce trebuie să ai pentru a fi îndreptăţit? Trebuie să ai credinţă. Deci numai cei care au credinţă sunt îndreptăţiţi. Şi dacă vorbim despre chemarea externă aici, numai cei care răspund la chemarea externă în credinţă sunt îndreptăţiţi. (Trebuie să vă menţineţi mintea trează aici o clipă.) Dacă această chemare este chemarea externă, atunci aceasta ar însemna că toţi cei ce aud chemarea externă sunt îndreptăţiţi. Aceasta ar însemna că toţi cei ce aud evanghelia au credinţă. Dar noi ştim că nu acesta este cazul. Deci nu se poate să se refere la chemarea externă, nu-i aşa? Se poate referi doar la chemarea internă. Pentru că numai cei ce răspund în interior la chemarea din exterior a Evangheliei sunt îndreptăţiţi. Deci presupunerea mea, privind la acest text, este, atunci când spune, "cei pe care El i-a chemat, i-a justificat", că referinţa de aici este la chemarea internă. Acum, observaţi că această chemare internă, în acestă ordine şi în această secvenţă, vine după cunoştinţa mai dinainte şi după predestinare.
Acum, ceea ce spune concepţia preştiinţei este asta: că Dumnezeu cunoaşte în avans pe toţi cei care vor răspunde la chemarea externă a Evangheliei. Şi pe baza acestora pe care El ştie că vor primi chemarea, El apoi îi predestinează spre îndreptăţire şi glorificare. Acum noi schimbăm ordinea acestui lanţ cu totul pentru a se potrivi cu asta. Şi mai important, concepţia preştiinţei are în vedere oameni despre care Dumnezeu cunoaşte din veşnicie că vor răspunde la o chemare la care toţi răspund dintre cei ce primesc această chemare.

Şi poziţia clasică este că Dumnezeu predestinează oameni pentru a fi chemaţi în interior de către Duhul Sfânt. Şi toţi cei pe care Dumnezeu îi predestinează să fie chemaţi sunt de fapt îndreptăţiţi. Şi cei care sunt îndreptăţiţi sunt apoi glorificaţi. Deci, concepţia augustiniană este aceasta: că Dumnezeu nu poate predestina pe nimeni pentru nici un motiv spre ceva despre care El nu are cunoştinţă. Dumnezeu nu predestinează oameni necunoscuţi. Evident, cunoştinţa mai dinainte trebuie să aibă loc întâi în orice succesiune de decrete ale lui Dumnezeu pentru că el nu hotărăşte nimic pentru cineva despre care nu ştie nimic. Şi ordinea naturală aici în acest lanţ de aur este că predestinarea urmează după cunoştinţa mai dinainte, nu în sensul că se bazează pe cunoştinţa lui Dumnezeu despre ceea ce vom face noi când vom fi lăsaţi de capul nostru, ci cunoştinţa mai dinainte trebuie să vină înainte de orice hotărăşte Dumnezeu în legătură cu persoanele. Sper că înţelegeţi asta şi că este clar. Şi Biblia nu spune că predestinarea se bazează pe cunoştinţa dinainte a lui Dumnezeu referitor la ceea ce vor face oamenii, ci este pur şi simplu cunoaşterea lui Dumnezeu în avans a acestor oameni. Că cei aleşi, care sunt aleşi pentru un anume lucru, şi în acest caz ei sunt predestinaţi să fie chemaţi, şi toţi cei care sunt predestinaţi să fie chemaţi sunt chemaţi şi toţi cei care trebuie să fie chemaţi sunt îndreptăţiţi şi toţi cei ce urmează să fie îndreptăţiţi sunt glorificaţi.
Nu există un grup al celor care au fost avuţi în vedere în mod specific privitor la această cunoaştere dinainte care nu sunt îndreptăţiţi. Tot ceea ce spune textul este că predestinarea lui Dumnezeu include o cunoştinţă în avans a obiectelor lucrării Sale predestinatoare. Unii traducători traduc aceasta diferit. Ei spun, "acelora pe care Dumnezeu îi iubeşte mai dinainte, pe care El îi cunoaşte într-un mod răscumpărător, El le dă harul predestinării, spre harul chemării interioare, înspre lucrarea de îndreptăţire, înspre mântuirea ultimă care se găseşte în glorificarea noastră."

Şi astfel, ceea ce spun eu este că dacă privim cu atenţie la lanţul de aur, la care se apelează din nou şi din nou de către cei ce doresc să bazeze predestinarea pe cunoştinţa mai dinainte în sensul răspunsului uman cunoscut mai dinainte, acest lanţ de fapt întoarce acest argument invers şi este unul dintre cele mai puternice versete din întreaga Scriptură în favoarea concepţiei augustiniene.

Concluzie
Am parcurs câteva lucruri foarte dificile astăzi şi am făcut-o destul de rapid. Ca un rezumat, daţi-mi voie să vă spun acelora dintre voi care aţi urmărit acest proces dificil, că vom continua să explorăm unele dintre celelalte chestiuni care se referă la această idee a cunoştinţei mai dinainte şi cele similare. Dar vreau să vă rog să faceţi o mică temă de a medita la această analiză pe care v-am dat-o astăzi despre lanţul de aur. Şi să înţelegeţi că Pavel spune aici că aceia pe care Dumnezeu îi cunoaşte mai dinainte, toţi, toţi cei aleşi sunt cunoscuţi mai dinainte de Dumnezeu. El nu poate avea alegerea separată de cunoştinţa în avans. Dar ceea ce face predestinarea este că ea predestinează oameni pentru a fi chemaţi înspre a fi îndreptăţiţi pentru a fi glorificaţi. Şi mi se pare interesant că acest lanţ aurit urmează imediat după acest verset minunat cu care toţi ne mângâiem, "că toate lucrurile lucrează împreună spre binele (nu al tuturor) ci pentru cei ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său." Adică, ceea ce spune Pavel în cuvinte simple este, că toate lucrurile lucrează împreună prin mâna divină a providenţei pentru cei aleşi. Pentru că este planul veşnic al lui Dumnezeu să asigure răscumpărarea completă a acelora pe care El i-a predestinat.

Tradus de Cristian Coţovan


Cuprins | Doctrine