Continuam acum studiul controversatei doctrine a alegerii sau predestinarii. In ultima noastra sesiune am privit la lantul de aur al lui Pavel in capitolul al optulea din Romani in care el vorbea despre secventa in care exista precunoastere, apoi predestinare, apoi chemare, apoi justificare, apoi glorificare. Aceasta este ordinea mantuirii asa cum am examinat-o. Si am incercat sa indic cateva dintre problemele inerente ce se gasesc in acest text cu cei ce vor sa afirme ca tot ceea ce implica predestinarea tine de cunostinta dinainte a lui Dumnezeu cu privire la ce vom face noi cand ajungem la oportunitatea de a auzi Evanghelia si sa raspundem intr-un fel sau altul.
Problema de baza in aceasta dezbatere este urmatoarea: in analiza finala, care este factorul decisiv pe baza caruia mantuirea unei persoane depinde in cele din urma? Este oare bazata pe decizia umana, pe raspunsul uman pe care Dumnezeu il cunoaste in avans sau pe alegerea suverana a lui Dumnezeu prin care El aduce oamenii in mod suveran la credinta in Isus Hristos? In asta consta dezbaterea.
Eu am un prieten care preda la un seminar reformat si care timp de multi multi ani a fost conducatorul departamentului de teologie la Seminarul Gordon Conwell, un om din Elvetia, marele teolog baptist francez, Roger Nicole. Si Doctor Nicole a facut odata un comentariu fata de mine. El a spus, "R. C., toti oamenii sunt nascuti, in mod natural, Pelagieni.", asta insemnand ca toti cred, in mod natural, ca omul in mod fundamental nu este inrobit de pacat ca si rezultat al caderii lui Adam si Eva si inca au putere asupra propriei naturi cazute, daca sunt cazuti, pentru a face aceasta miscare decisiva indreptandu-se spre credinta si luand aceasta hotarare pentru Hristos. Aproape toti evanghelistii contemporani presupun ca pacatosii au abilitatea morala de a-si indrepta propriile suflete si inimi spre un raspuns pozitiv fata de Evanghelie. Si Nicole a continuat, spunandu-mi, "regenerarea sau convertirea nu elimina in mod automat acest mod de gandire din mintile noastre." Si cand mi-a spus aceasta, am fost putin jenat pentru ca a trebuit sa spun, "vinovat," caci atunci cand am devenit crestin, in experienta mea crestina, am presupus ca eu am fost cel ce a fost responsabil. Stiti, eu stiam ca nu pot fi rascumparat fara harul lui Dumnezeu sau fara lucrarea lui Isus Hristos. Dar am presupus ca motivul pentru care am crezut si pentru care prietenii mei (care persistau in necredinta) ramaneau necredinciosi era pentru ca eu am luat decizia corecta si ei au luat decizia gresita. Si nu sunt sigur de ce dar am realizat ca actiunea decisiva a fost in mine, nu in planul lui Dumnezeu. Si cand am citit Noul Testament pentru prima oara si am citit toate aceste aspecte ale alegerii si predestinarii si a suveranitatii lui Dumnezeu si toate acestea, am fost confuz de ele si nu imi placea idea unei alegeri divine, ca Dumnezeu alege anumiti oameni pentru a fi obiectele milei Sale vesnice si trece cu vederea pe altii. Parea atat de necinstit pentru mine si degradant. Si am pus intrebarile care sunt puse de obicei. Cum ar fi, ce inseamna acest lucru pentru vointa libera si ce inseamna asta pentru caracterul lui Dumnezeu? Este Dumnezeu arbitrar? Este El capricios? Hotaraste El la intamplare, si asa mai departe? Si fundamental, este El drept? Acestea erau intrebarile pe care le puneam si voi raspunde la ele, apropo, cu voia lui Dumnezeu, inainte ca aceasta serie sa se incheie.
Dar daca cineva s-a luptat cu aceasta doctrina a alegerii cu forta si ferocitate, acela am fost eu. Timp de cinci ani, si impotriva unor invatatori foarte competenti. Am avut un profesor in colegiu care avea un doctorat in filosofie de la Universitatea Pennsylvania cat si un masterat in teologie la un seminar reformat. Si el mi-a predat conceptia augustiniana a predestinarii timp de patru ani in colegiu si i-am rezistat in toti acesti patru ani si am absolvit inca crezand conceptia prestiintei si nu cea augustiniana. Si apoi am mers la seminar. Si am ajuns fata in fata cu regele calvinistilor, John Gerstner, care este probabil cel mai bun aparator al conceptiei augustiniene ce traieste in vremea noastra. Si am avut indrazneala de a-i rezista lui Gerstner pentru o vreme destul de lunga.
Si apoi, doua lucruri s-au unit pentru a ma dobori. Unul era expus in lucrarea lui Jonathan Edwards si capodopera sa, "Libertatea Vointei", un volum foarte profund ce trateaza aceasta chestiune. A fost, cu adevarat, in timp ce studiam "Libertatea Vointei", momentul cand m-am razgandit. Dar nu a fost doar datorita lui Jonathan Edwards sau doar datorita lui Gerstner; a fost vorba despre amandoi si m-au fortat sa tratez textul biblic si, cel mai important, Romani capitolul noua. A fost al noualea capitol din Romani, nu al optulea capitol, la care ne-am uitat deja, peste care pur si simplu nu puteam trece. Si eu, in final, cu greu, am cazut de acord cu doctrina dar nu cu bucurie. Am spus, "Bine, daca asta invata Biblia, atunci, e in regula, o voi inghiti. Dar nu trebuie sa-mi placa." Dar apoi, asa cum am mentionat mai tarziu, nu a durat mult pana cand am inceput sa vad dulceata doctrinei si am inceput sa ma bucur in ea.
Dar exista o dreptate ironica aici, pentru ca de atunci, am predat teologie timp de 30 de ani si am predat aceasta doctrina timp de 30 de ani si a trebuit sa ma lovesc in viata de zi cu zi de oameni care rezista puternic la ceea ce predau si imi dau aceleasi argumente pe care le-am folosit si eu pentru a contrazice in trecut si am spus, o merit. Am dobandit aceasta dilema in care ma aflu. Dar ceea ce incerc sa spun aici cu adevarat este, daca te lupti cu aceasta, vei primi simpatie din partea mea pentru ca si eu m-am luptat cu ea timp indelungat. Si sunt sigur ca unii dintre voi veti fi convinsi ca eu nu m-am luptat cu ea suficient de mult si ca inca ar trebui sa ma mai lupt cu doctrina pe care am imbratisat-o.
Dar haideti sa lasam putin la o parte istoria si experienta mea personala. Si haideti sa privim la acest text. Este atat de important in Noul Testament, in legatura cu aceasta chestiune a alegerii, ceea ce gasim in al noualea capitol din Romani. Este interesant ca Pavel incepe al noualea capitol din Romani facand un juramant. Sa faci un juramant, ceea ce este un lucru foarte serios pentru un apostol. Cititorii sai vor prinde impactul acestui lucru, ca Pavel isi risca integritatea aici cand face acest juramant. Si acest juramant priveste sentimentele sau atitudinile sale fata de cei care nu sunt mantuiti. Si in mod concret el este preocupat de aceia din Israel din primul secol care L-au respins pe Hristos. Si el jura ca ar fi dispus sa isi piarda propria mantuire daca aceasta ar insemna mantuirea celor din neamul sau, Israel. Nu exista loc in inima, sufletul sau mintea nimanui, care crede ca a primit mila lui Dumnezeu prin har, sa aiba o atitudine triumfala sau aroganta in legatura cu ea. Daca intelegem doctrina alegerii, intelegem ca aici vorbim despre faptul ca noi suntem recipientele harului care este un har pur si absolut. Nu exista nimic in har cu care eu ma pot lauda. Eu nu pot spune, "priveste-ma; Dumnezeu m-a ales datorita unui lucru pe care l-am facut sau datorita unui lucru pe care El stia ca il voi face." Eu nu am absolut nici un merit pe care sa-l aduc inaintea Lui in asta. Doctrina alegerii, daca este inteleasa ca un concept biblic, ar trebui sa insemne sfarsitul oricarei arogante. Si cu siguranta a fost asa in cazul apostolului Pavel.
Dar dupa plangerea sa la vederea esecului neamului sau de a veni la credinta, el spune in versetul trei,
"Caci aproape sa doresc sa fiu eu insumi anatema, despartit de Hristos, pentru fratii mei, rudele mele trupesti. Ei sunt Israeliti, au infierea, slava, legamintele, darea Legii, slujba dumnezeiasca, fagaduintele, patriarhii, si din ei a iesit, dupa trup, Hristosul, care este mai pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvantat in veci. Amin!"
Acest pasaj ar fi trebuit sa fie suficient, in Cuvantul lui Dumnezeu, pentru a reduce la tacere orice anti-semitism in inima fiecarui crestin care a trait vreodata. Pentru ca in ciuda tuturor lucrurilor, mantuirea vine de la evrei. Prin legamantul pe care L-a facut Dumnezeu cu Israel vin promisiunile rascumpararii noastre la noi. Si ca noi sa dispretuim pe cei ce au purtat mesajul rascumpararii de-a lungul secolelor este de-a dreptul absurd. Si cu siguranta, Pavel a inteles asta.
Dar apoi el continua,
"Dar aceasta nu inseamna ca a ramas fara putere Cuvantul lui Dumnezeu. Caci nu toti cei ce se coboara din Israel, sunt Israel; si, macar ca sunt samanta lui Avraam, nu toti sunt copiii lui Avraam; ci este scris: 'In Isaac vei avea o samanta, care-ti va purta numele.' Aceasta insemneaza ca nu copiii trupesti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii fagaduintei sunt socotiti ca samanta. Caci cuvantul acesta este o fagaduinta: 'Pe vremea aceasta Ma voi intoarce, si Sara va avea un fiu.'"
Acum ce face el este ca le reaminteste prietenilor sai despre istoria Israelului. Nu toti cei ce sunt copii ai lui Avraam au fost alesi de Dumnezeu pentru a primi binecuvantarea. Ismael a fost nascut din Avraam. Ismael a fost un copil al lui Avraam dar el nu a primit binecuvantarea. Isaac a primit binecuvantarea rascumpararii. Si am putea merge si mai inainte sa privim la Avraam insusi. V-ati oprit vreodata sa va intrebati de ce a venit Dumnezeu la Avraam pe cand el inca era pagan? Traia intr-o tara de pagani. Practica o religie pagana. Si Dumnezeu, in mod unilateral, suveran, S-a descoperit pe El Insusi lui Avraam si l-a mutat din acest mediu si l-a folosit pentru a crea o samanta cu totul noua a rascumpararii. De ce nu a facut El acest lucru cu Hammurabi? De ce a aparut Hristos lui Saul din Tars, care era declarat inamic al Bisericii, si care sufla foc pe nari intr-o misiune de a extirpa comunitatea crestina? De ce i-a aparut Hristos lui in glorie si l-a schimbat chiar acolo, instantaneu, pe drumul spre Damasc? De ce nu a facut Isus asta pentru Pilat din Pont? De ce nu a facut asta pentru Caiafa? De ce nu pentru Anania? Evident ca nu a facut-o, nu-i asa?
Ceea ce vreau sa spun este, ca este clar, din istoria rascumpararii, ca Avraam a primit o masura de har de care alti oameni nu au avut parte si ca Pavel a primit o masura de har pe care alti oameni nu au primit-o. Deci, Pavel acum isi continua afirmatiile aici si ajunge la cea mai deosebita parte. Versetul 10,
"Ba mai mult; tot asa a fost cu Rebeca. Ea a zamislit doi gemeni numai dela parintele nostru Isaac. Caci, macar ca cei doi gemeni nu se nascusera inca, si nu facusera nici bine nici rau, -- ca sa ramana in picioare hotararea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se facea o alegere..."
Acum, aceasta clauza, in greaca, este la modul subjunctiv. Si spune, "hotararea." Si Pavel spune aici clar ca ceva s-a intamplat inainte ca acesti copii sa se fi nascut. Mai inainte ca ei sa faca bine sau rau. Pentru ce scop? Pentru ca hotararile lui Dumnezeu, conform alegerii sa ramana in picioare.
"s-a zis Rebecii: 'Cel mai mare va fi rob celui mai mic.', dupa cum estes scris: 'Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urat.'"
Si apoi, mai tarziu el spune in versetul 17,
"Fiindca Scriptura zice lui Faraon: 'Te-am ridicat inadins, ca sa-Mi arat in tine puterea Mea, si pentru ca Numele Meu sa fie vestit in tot pamantul.' Astfel El are mila de cine vrea si impietreste pe cine vrea."
Acum, Pavel in alta parte spune ca aceste lucruri sunt facute pentru a indica faptul ca nu este la latitudinea celui ce alearga sau a celui ce vrea, ci a lui Dumnezeu care are mila. (Romani 9:16).
Si acum, ceea ce vrea conceptia prestiintei sa credem noi este ca Dumnezeu priveste inainte ca Esau si Iacov sa se fi nascut. Dar El stie ce vor face ei. Si, ca pe baza acestei cunostinte despre cum se vor purta ei, El alege pe Iacov si nu pe Esau. Vedeti ca acest lucru vine impotriva invataturii clare a Apostolului? Apostolul subliniaza aici ideea ca alegerea noastra nu se bazeaza pe ceea ce facem. Nu se bazeaza pe alegerea noastra. Nici pe vointa noastra. Nici pe bunatatea noastra. Nici pe rautatea noastra. Ci mai inainte de a ne naste, si fara vreo importanta fata de ce facem sau nu facem, pentru ca hotararile alegerii lui Dumnezeu sa ramana in picioare, Dumnezeu alege pe unul si nu pe altul. Si este fascinant ca El nu face o distinctie simpla aici doar intre doi oameni diferiti si doua culturi diferite, doua tari diferite si doua religii diferite. Ci el vorbeste despre fii ai aceluiasi tata, in aceeasi familie. Si, de fapt, ei nu sunt doar fii, ei sunt gemeni. Si ca si gemeni, ei sunt colegi de camera, sa zicem asa. Si Pavel foloseste aceasta ilustratie pentru a clarifica ideea ca acest lucru a fost facut pentru a arata scopurile alegerii lui Dumnezeu si ale milei Sale. Si pentru a face absolut clar ca alegerea noastra nu este bazata pe cine alearga sau cine voieste, ci mai degraba, pe suveranitatea lui Dumnezeu. Aceasta este ideea critica pe care Paul o transmite aici.
Acum, unii oameni incearca sa ocoleasca acest text spunand ca Pavel nu vorbeste aici despre alegerea individului. El vorbeste aici despre alegerea natiunilor. Ca din Iacov provine natiunea Israel si din Esau provin Edomitii sau natiunile Arabe care au fost opuse crestinismului. Ei bine, raspunsul la asta este usor si rapid. Nu exista natiuni, ci doar grupuri alcatuite din indivizi. Ceea ce Pavel vrea sa spuna aici este ca se refera la indivizi. O persoana a fost aleasa si alta nu. Iacov a fost ales, Esau nu a fost. Si nici unul nu a fost ales pentru ca s-a vazut vreun lucru pe care vreunul din ei l-a facut sau il va face. Alegerea lor, reia apostolul, se bazeaza pe scopurile suverane ale lui Dumnezeu pentru a-Si arata harul Sau.
Acum, celalalt lucru care cred ca este foarte important de vazut in acest text este ceva la care vom privi in amanunt mai tarziu. Dar doar acum, in incheiere, este raspunsul pe care Pavel il da imediat. Pavel anticipeaza intrebarea care apare de fiecare data cand se invata aceasta doctrina. Prima intrebare pe care o avem este, "Dar cat de cinstit este acest lucru daca Dumnezeu alege pe o persoana si nu pe alta, si de ce nu pe baza a ceea ce facem noi?" Daca s-ar baza pe ceea ce facem noi, am putea vedea cat este de cinstit. Corect? Dar Pavel anticipeaza aceasta cand face urmatoarea afirmatie.
14 "Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate in Dumnezeu?"
Si ce raspuns da el la intrebarea proprie? Unele traduceri spun, "Nicidecum!" Altele spun, "Doamne, fereste!" Motivul pentru asta este cuvantul folosit aici in limba greaca care este cel mai puternic termen de negare posibil in aceasta limba. Si raspunsul pe care Pavel il da la intrebarea, "Exista nedreptate in Dumnezeu?" este, "Absolut, nu!"
Acum, dati-mi voie sa va intreb ceva. Fiti sinceri. Cine a adus aceasta obiectie sau protest impotriva conceptiei prestiintei, sau arminiene? Unul din lucrurile care confirma convingerea mea ca eu inteleg ceea ce spune Pavel aici este ca el anticipeaza o anumita obiectie, care nu ar fi aparut daca el ar fi invatat ideea ca alegerea lui Dumnezeu se bazeaza pe ceea ce facem noi. Pentru ca daca alegerea Lui s-ar baza pe ceea ce facem, nimeni nu ar mai protesta spunand, asta nu este cinstit, daca, intr-adevar, s-ar baza pe faptele noastre. Noi avem o idee fundamentala a corectitudinii ca oamenii sunt judecati pe baza comportamentului lor, conform actiunilor lor, conform raspunsurilor lor, dupa merit, apoi pedeapsa, si toate celelalte. Pavel stie ca oamenii se vor lovi de aceasta pentru ca ei vad ca ceea ce spune apostolul este, ca in cazul lui Iacov si Esau, mantuirea lor a fost planificata de la intemeierea lumii de catre Dumnezeu in alegerea Sa suverana fara vreo consideratie a ceea ce ei au facut vreodata.
Concluzie
De fiecare data cand privesc la captolul noua din Romani sau invat din acest pasaj, apar imediat persoane care raspund spunandu-mi (si poate si voi va ganditi la asta), "Ei bine, eu nu sunt credincios acum, de ce ar trebui sa ma preocupe aceste lucruri. Pentru ca daca nu sunt ales, nu voi fi mantuit si de ce ar trebui sa ma mai ingrijorez? Cred ca am ratat la loterie si am pierdut decizia din vesnicie."
Vreau sa va spun acelor dintre voi care nu aveti credinta in Isus Hristos acum, ca daca nu aveti credinta in Hristos in acest moment, nu exista nici un motiv sa presupuneti ca nu ati fost alesi. Pentru ca fiecare persoana care a venit la credinta in Hristos a avut o perioada in viata care a precedat acest moment al credintei si ca toti cei alesi care vin la credinta, au fost necredinciosi odata. Si poti sa te numeri printre cei alesi si nu ai realizat inca acest lucru. Si una dintre cele mai importante intrebari pe care le ridica Noul Testament sau indemnuri este sa ne asiguram de alegerea si chemarea noastra. Si daca nu stii daca te numeri printre cei alesi, nu ma pot gandi la o intrebare mai importanta asupra careia sa iti concentrezi atentia pana cand afli raspunsul, decat asta.
Si iata vestile bune. Daca te lupti cu intrebarea asta, aceasta nu este o dovada pozitiva ca esti ales, dar este un semn bun pentru ca celor mai multi dintre cei ne-alesi nu le-ar putea pasa mai putin daca sunt impacati cu Dumnezeu sau nu.
Dar vom privi mai departe la aceste intrebari dificile in sesiunea urmatoare.
Tradus de Cristian Cotovan