Unul dintre cele mai cunoscute pasaje din Noul Testament printre crestini este cel in care Pavel le scrie romanilor, in Romani 8:28, astfel:
De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau.
Unul din lucrurile care imi atrag imediat atentia atunci cand citesc acest verset este taria convingerii pe care Apostolul o exprima scriind aceste cuvinte. El nu spune "Sper din toata inima ca pana la urma totul va fi bine" sau "Cred ca lucrurile se vor rezolva dupa voia lui Dumnezeu". El spune: "De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau." El vorbeste aici cu o siguranta apostolica despre o idee care e atat de esentiala, atat de fundamentala pentru trairea unei vieti crestine incat eu cred ca putem primi o mare mangaiere din acest pasaj. Dar in acelasi timp ma tem ca in zilele noastre taria convingerii exprimata aici de Pavel este intr-o mare masura absenta din bisericile si din comunitatile noastre crestine. Exista o schimbare izbitoare in intelegerea noastra culturala a modului in care vietile noastre se raporteaza la guvernarea suverana a lui Dumnezeu.
Unii dintre voi ati avut posibilitatea sa urmariti in ultimii ani un serial la televiziune, un mini serial despre Razboiul Civil. Una dintre cele mai miscatoare secvente ale acestui serial este cea in care povestitorul citeste scrisorile care ne-au ramas de la soldatii din ambele tabere ale Razboiului Dintre State. In timp ce scriau acasa celor dragi, sotiilor, mamelor si tatilor lor, in ajunul unei batalii, ei vorbeau despre ingrijorarile, temerile si nelinistile lor. Si totusi, in scrisorile lor ei spuneau frecvent: "Dar viata mea este in mainile unei Providente bune si binevoitoare. Lui imi incredintez trupul si sufletul."
A fost o vreme in care oamenii se stabileau in aceasta tara si-si alegeau ca nume pentru oras "Providenta", la fel ca orasul din Rhode Island. Dar cine ar face asa ceva in cultura noastra de azi? Intregul concept al unei providente divine aproape ca a disparut din cultura noastra. Si e tragic acest lucru. Cred ca daca exista vreun mod in care gandirea lumeasca a intrat in comunitatile crestine, acela e conceptia celor din lume ca tot ce se intampla aici se intampla in conformitate cu cauze naturale bine stabilite. Iar Dumnezeu, daca exista pe undeva si face ceva, atunci e deasupra tuturor lucrurilor si in afara lor, un simplu spectator din ceruri care priveste in jos spre noi si poate ne incurajeaza si ne imbarbateaza, dar El nu are control direct asupra a ceea ce se intampla aici. Pe de alta parte, crestinii din Biserica de-a lungul secolelor au avut din totdeauna un sentiment puternic ca aceasta e lumea Tatalui nostru si toate problemele oamenilor si natiunilor pamantului sunt in cele din urma in mainile Lui. Aceasta e convingerea exprimata aici de Pavel in scrisoarea sa catre romani, in Romani 8:28; o recunoastere a providentei divine.
De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau
Apoi el trece imediat din nou la secventa predestinarii.
Caci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a si hotarat mai dinainte sa fie asemenea chipului Fiului Sau, pentru ca El sa fie cel intai nascut dintre mai multi frati. Si pe aceia pe care i-a hotarat mai dinainte, i-a si chemat; si pe aceia pe care i-a chemat, i-a si socotit neprihaniti; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihaniti, i-a si proslavit.
Citesc aici continuarea acestui pasaj, ca sa putem ajunge la concluzie. Pentru ca Pavel spune apoi:
Deci, ce vom zice noi in fata tuturor acestor lucruri?
Altfel spus, care ar trebui sa fie raspunsul nostru in fata suveranitatii lui Dumnezeu si in fata faptului ca El Isi indeplineste scopul divin in aceasta lume si in vietile noastre? Care ar trebui sa fie raspunsul nostru? Raspunsul lumii este: "Nu vreau sa aud despre asta. Nu e drept. Nu-mi place." Si altele asemenea. Iata raspunsul lui Pavel la propria sa intrebare, "Ce vom zice noi in fata tuturor acestor lucruri?" Raspunsul lui este:
Daca Dumnezeu este pentru noi, cine va fi impotriva noastra? El, care n-a crutat nici chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fara plata, impreuna cu El, toate lucrurile? Cine va ridica para impotriva alesilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care-i socoteste neprihaniti! Cine-i va osandi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a si inviat, sta la dreapta lui Dumnezeu, si mijloceste pentru noi! Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia sau sabia?
Iar apoi continua si spune:
Totusi, in toate aceste lucruri noi suntem mai mult decat biruitori, prin Acela care ne-a iubit.
Deci, ce vom zice? Una dintre cele mai vechi devize ale bisericii din vechime, care a incercat sa rezume esenta relatiei dintre Dumnezeu si poporul Sau, este expresia: Deus pro nobis, "Dumnezeu pentru noi". La aceasta se rezuma doctrina providentei. Este vorba despre Dumnezeu care e pentru poporul Sau. "Ce vom zice noi in fata tuturor acestor lucruri?", intreaba Pavel. Ei bine, ar trebui sa spunem: "Daca Dumnezeu este pentru noi, cine va fi impotriva noastra? Si cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos?" Sa fie oare necazul? Stramtorarea? Sabia? Sa fie oare persecutia? Suferinta? Boala? Dusmania oamenilor? Ar fi putut continua lista la nesfarsit. El vrea sa spuna aici ca toate aceste suferinte pe care trebuie sa le induram ca si crestini in aceasta lume, indiferent cat de intense ar fi, nu au puterea sa rupa sau sa reteze relatia pe care o avem cu o Providenta suverana, binevoitoare si iubitoare.
Cand am vorbit cu ocazia prelegerii despre predestinatie, in care am mentionat cartea mea, "Ales de Dumnezeu" ("Chosen by God"), am spus ca aceasta doctrina e atat de dificila incat necesita mult mai mult decat o singura prelegere. As putea spune acelasi lucru despre providenta. Am scris o carte intitulata "Mana invizibila" ("The invisible hand"). Avem mai multe serii de studii care intra in mult mai multe detalii cu privire la providenta lui Dumnezeu decat o pot face eu astazi intr-o singura prelegere. Dar, ca o scurta introducere, ca un rezumat al conceptului, haideti sa privim la cuvantul "providenta". E un cuvant format dintr-un prefix si o radacina. Radacina vine din latina, videre, din care avem cuvantul "video". Ne amintim de cuvintele lui Cezar, veni, vidi, vici, "Am venit, am vazut, am cucerit." Aici, "am vazut" vine din latinescul videre. Deci, verbul videre inseamna "a vedea". De aceea numim televiziunea, "video". Iar "pro" video sau "providenta" inseamna sa vezi mai dinainte. O vedere anticipata. O anticipare. Cu toate acestea, inca facem distinctie in teologie intre precunoasterea lui Dumnezeu si providenta lui Dumnezeu. Pentru ca, desi din punct de vedere etimologic cuvantul providenta inseamna acelasi lucru ca si cuvantul precunoastere, din punct de vedere teologic acest concept inseamna mult mai mult decat ideea de precunoastere. De fapt, cel mai apropiat de aceasta radacina in limba noastra este cuvantul "provizie". Din nou, vedeti cum acest cuvant "provizie" inseamna in mod clar "a vedea mai dinainte".
Ce ne spune biblia despre responsabilitatea barbatului intr-o familie? Daca nu poarta cineva de grija de cei din casa lui, este mai rau decat un necredincios. Deci, barbatului ii este data responsabilitatea sa fie cel ce poarta de grija. El face provizii. In alte cuvinte, el trebuie sa stie mai dinainte ca familia sa va avea nevoie maine de hrana, va avea nevoie de adapost, va avea nevoie de toate lucrurile esentiale pentru viata. Uneori intelegem gresit invatatura lui Isus din Predica de pe Munte, atunci cand El spune: "Nu va ingrijorati de nimic. Nu va ingrijorati de viata voastra, gandindu-va ce veti manca, sau ce veti bea; nici de trupul vostru, gandindu-va cu ce va veti imbraca." Acolo Domnul nostru ne vorbeste despre ingrijorare. Nu trebuie sa ne temem. Nu trebuie sa ne infricosam sau sa ne speriem. Trebuie sa ne punem increderea in Dumnezeu, pentru ca El va implini nevoile noastre. Si, in acelasi timp, acelasi Dumnezeu in care trebuie sa ne incredem, incredinteaza aceasta responsabilitate capului familiei, sa fie cel prevazator. Adica sa se gandeasca la ziua de maine si sa se asigure ca exista hrana si imbracaminte pentru familie. El e cel ce poarta de grija.
Intalnim cuvantul pentru providenta pentru prima data in Vechiul Testament in capitolul 22 din Geneza, atunci cand Avraam l-a adus pe Isaac ca jertfa pe altar. Cunoasteti aceasta povestire de profunda suferinta existentiala in care Dumnezeu il cheama pe Avraam sa-si ia fiul, pe singurul lui fiu, fiul pe care il iubeste, pe Isaac, sa-l duca pe un munte indepartat si acolo sa-l ofere ca jertfa lui Dumnezeu. Cunoasteti si lupta din sufletul lui Avraam. In timp ce Avraam se indreapta impreuna cu fiul sau Isaac spre acel loc indepartat, Isaac face urmatoarea observatie: "Vad lemnul si toate lucrurile de care e nevoie pentru jertfa, dar unde e mielul?" Va imaginati chinul constiintei lui Avraam atunci cand fiul sau il priveste si il intreaba: "Tata, unde e animalul pentru jertfa?" Avraam nu-i raspunde: "Ei bine, tu esti acela." Ii spune in schimb: "Jehovah Jireh, Dumnezeu va purta de grija."
In acest episod vedem pentru prima oara cum Biblia vorbeste despre providenta lui Dumnezeu. Se refera la modul in care Dumnezeu pregateste o provizie care sa ne implineasca nevoile. Si, evident, provizia suprema pe care El o face, in virtutea suveranitatii Sale divine, este Mielul suprem care va fi jertfit in locul nostru.
Doctrina providentei trateaza mai multe aspecte diferite. In primul rand ea cuprinde asa numita sustinere a creatiei. In Vechiul Testament citim despre lucrarea de creatie a lui Dumnezeu, unde ni se spune ca "La inceput Dumnezeu a creat cerurile si pamantul", iar apoi continua si explica modul in care a creat toate lucrurile. Cuvantul ebraic folosit pentru "a crea", bara, inseamna mai mult decat ideea ca El face ceva si apoi se detaseaza de creatia Sa, lasand-o sa se descurce singura. Dimpotriva, acest cuvant descrie ideea ca Dumnezeu sustine lucrul pe care il creeaza si il aduce la viata. El il pastreaza. De aceea, acest cuvant imi arata ca nu sunt dependent de Dumnezeu doar pentru originea mea, pentru inceputul meu, ci sunt total dependent de Dumnezeu pentru existenta mea clipa de clipa.
Va amintiti ca atunci cand am privit la doctrina despre Dumnezeu, am spus ca poate atributul principal al lui Dumnezeu, si care nu poate fi impartasit de catre om, pentru ca Ii apartine doar lui Dumnezeu, este existenta Sa intrinseca. In alte cuvinte, numai Dumnezeu exista prin Sine Insusi. Numai Dumnezeu are inauntrul Sau puterea sa existe. Va amintiti acest lucru. De asemenea, daca va intoarceti si mai mult in cursul nostru va amintiti cum am spus la inceput ca teologia este sistematica. Iata unul din modurile in care vedem lucrul acesta. Atunci cand vorbim despre puterea de creatie a lui Dumnezeu si despre faptul ca El sustine ceea ce creeaza, Isi pastreaza in existenta creatia, acest lucru se leaga imediat de relatia dintre doctrina providentei si doctrina existentei intrinseci a lui Dumnezeu. In El avem viata, miscarea si fiinta. Intreaga idee a sustinerii este ca Dumnezeu creeaza si pastreaza. Din nou, depindem de El nu doar pentru nasterea noastra sau pentru intrarea noastra in lume, ci si pentru fiecare respiratie in lumea aceasta. Depindem de Dumnezeu, Cel care ne sustine si ne pastreaza.
Am vorbit acum cateva clipe despre modul in care cultura noastra a fost puternic influentata de opinia pagana a lumii care spune ca natura opereaza in conformitate cu legile ei stricte si independente. Ca si cum lumea sau universul ar fi o masina impersonala care cumva a fost alcatuita din intamplare. Exista legea gravitatiei, legea electromagnetismului, si asa mai departe. Iar toate aceste forte interne fac toate lucrurile sa functioneze. Exista o infrastructura inglobata in univers care il face sa continue. Perspectiva biblica este ca in primul rand nu poate exista un univers decat prin actul divin al creatiei si ca atunci cand Dumnezeu a creat universul El nu s-a dat deoparte si l-a lasat sa functioneze de unul singur. Ceea ce noi numim legile naturii reflecta doar modul normal in care Dumnezeu sustine sau guverneaza lumea naturala.
Poate ca cel mai pacatos concept care a pus stapanire pe mintile oamenilor moderni este ideea ca tot ce se intampla in acest univers are loc la voia intamplarii. Acesta e nivelul cel mai de jos al absurditatii. Din nou, am scris o carte intreaga intitulata "Nici o sansa" ("Not a chance") in care am incercat sa demasc imposibilitatea rationala si stiintifica a incercarii de atribuire a unei puteri acestui lucru numit sansa, sau intamplare. Pentru ca sansa e un simplu cuvant care descrie posibilitati matematice. Sansa nu e un lucru. Ea nu are vreo putere. Nu poate face nimic. Nu poate influenta nimic pentru ca nu este nimic. De-asta am spus ca e atat de diabolica pentru ca am luat acest cuvant "sansa", care este gol de orice semnificatie, si l-am folosit ca inlocuitor pentru conceptul de Dumnezeu. Biblia arata clar faptul ca nimic nu are loc la intamplare. Toate lucrurile sunt sub guvernarea suverana a lui Dumnezeu. Si acest lucru e extrem de incurajator pentru crestinul care il intelege.
Ma ingrijorez pentru ziua de maine, iar acest lucru e un pacat. Ma ingrijorez din cauza sanatatii mele, si acest lucru e un pacat. Noi nu trebuie sa ne ingrijoram, nu trebuie sa fim nelinistiti, dar e firesc pentru noi sa ne ingrijoram din pricina lucrurilor care ne pot rani, din pricina vreunei pierderi suferite. Nu vrem sa ii pierdem pe cei dragi, nu vrem sa ne pierdem sanatatea, nu vrem sa ne pierdem siguranta, nu vrem sa ne pierdem proprietatile. Dar chiar daca pierdem toate aceste lucruri, Biblia ne spune ca Dumnezeu face ca toate lucrurile sa fie spre binele nostru, chiar si boala noastra, chiar si pierderile pe care le suferim in aceasta lume, toate sunt supuse providentei lui Dumnezeu. Si e o providenta buna. Numai de am crede acest lucru... Daca am putea sa il intelegem... Dar ne e atat de greu pentru ca nu putem privi in perspectiva. Simtim durerea acum. Simtim pierderea acum. Si nu vedem sfarsitul de la inceput, asa cum face Dumnezeu. Dumnezeu ne spune ca suferintele pe care trebuie sa le induram in aceasta lume nu merita sa fie comparate cu slava pe care El a pregatit-o pentru poporul Sau in ceruri. De aceea suntem incurajati de Pavel atunci cand spune: "Stim..." pentru ca providenta divina, pentru ca Dumnezeu este in control, nu numai in controlul universului, a mecanismelor si functionarii lui, dar El este si Domnul istoriei. Biblia ne spune cu privire la providenta lui Dumnezeu: "El ridica imparatii si tot El le doboara." Pozitia sociala de care ne bucuram in aceasta viata are de-a face, in ultima instanta, cu ceea ce Dumnezeu, in providenta Sa, a pregatit pentru noi. Vietile noastre sunt in mainile Lui. Carierele noastre sunt in mainile Lui. Prosperitatea sau smerirea noastra, toate aceste lucruri sunt guvernate de catre El si sunt conduse prin intelepciunea si prin bunatatea Sa.
In final, poate cea mai dificila parte cu privire la providenta este ceea ce noi numim doctrina "convergentei". Intr-un sens, trebuie sa spunem ca tot ce se intampla in aceasta lume, chiar si pacatul nostru, este voia lui Dumnezeu. Imediat ce spunem aceasta am putea fi invinuiti ca Il facem pe Dumnezeu autorul raului si il invinuim pe El pentru rautatea noastra. Dar acest lucru este ceva ce nu este permis sa facem potrivit sfintelor scripturi. Dumnezeu nu este creatorul pacatului. Dar chiar si pacatul meu este infaptuit sub autoritatea suverana a lui Dumnezeu. Cel mai clar exemplu in sensul acesta se gaseste in textul Vechiul Testament, unde ni se arata cum Iosif a fost adanc ranit de catre proprii lui frati care, in gelozia lor, s-au ridicat si au complotat impotriva lui apoi l-au vandut unei caravane de negustori care se indrepta spre Egipt. Cunoasteti continuarea povestirii, cum Iosif a fost cumparat din piata de sclavi, apoi a fost acuzat pe nedrept de catre nevasta lui Potifar si aruncat in inchisoare pentru multi, multi ani, suferind cumplit din pricina asta. Pe urma a fost eliberat din inchisoare din pricina capacitatilor sale deosebite si, pentru ca mana lui Dumnezeu era peste el, a fost ridicat la nivelul de Prim Ministru peste tot Egiptul. Apoi a venit o mare foamete. Intre timp, fiii lui Iacov sufereau acasa de foame. Asa ca Iacov si-a trimis fiii sa se coboare in Egipt si sa vada daca pot cumpara ceva de mancare, ca sa-si scape familiile de foamete. Cand au ajuns acolo, pe cine altcineva intalnesc daca nu pe Iosif. Iosif nu le spune o vreme cine este. Cunoasteti relatarea. Dar in final totul iese la iveala. Iar fratii lui isi dau seama ca vorbesc cu Primul Ministru al Egiptului, care nu e altcineva decat fratele lor caruia i-au facut atata rau. Acum sunt ingroziti ca acesta se va razbuna pe ei. Dar va amintiti raspunsul lui Iosif: "Voi ati vrut sa-mi faceti rau, dar Dumnezeu mi-a facut bine." Acesta e marele mister al providentei. Acela ca exista o convergenta atunci cand doua rauri care curg separat se unesc intr-unul singur. Are loc acolo o confluenta, o unire a doua curente diferite. Iata unul aici. Si inca unul aici. Amandoua se unesc acum intr-unul singur. In misterul providentei divine, Dumnezeu isi implineste voia chiar si prin deciziile noastre intentionate. Dumnezeu ne spune prin Iosif cu acea ocazie: "Voi ati vrut sa faceti rau si sunteti raspunzatori pentru ce ati facut, pentru ca aceasta a fost intentia voastra, ati dorit un lucru rau. Dar chiar si atunci, deasupra vointelor voastre pacatoase a stat providenta buna a lui Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu a lucrat prin rautatea voastra ca sa faca bine poporului." Din nou, vedem acelasi lucru in cazul lui Iuda. Iuda a vrut sa faca raul. Dar Dumnezeu a folosit pacatul lui Iuda ca sa infaptuiasca mantuirea noastra.
Tradus de Florin Vidu