Ce este adevarata pocainta, si de ce trebuie subliniata in vietile noastre?
Inainte sa definesc adevarata pocainta, voi raspunde la a doua intrebare, "De ce este importanta in vietile noastre?" Motivul pentru care are o importanta suprema in vietile noastre, conform Noului Testament, este pentru ca ea constituie cerinta indispensabila pentru intrarea in Imparatia lui Dumnezeu. Subliniez aceasta idee pentru ca in cultura noastra e larg raspandita conceptia ca Dumnezeu ii iarta pe toti de toate pacatele lor, indiferent daca se pocaiesc sau nu. Acest concept pur si simplu nu vine din Scriptura.
Daca exista vreun lucru pe care oamenii l-au invatat de la Isus, atunci e faptul ca e absolut esential pentru cineva care a pacatuit impotriva lui Dumnezeu sa paraseasca acel pacat si sa se pocaiasca. De fapt, atunci cand Isus Si-a inceput lucrarea publica, primele cuvinte pe care le-a predicat au fost: "Pocaiti-va, caci Imparatia cerurilor este aproape." Nu exista nimic mai urgent si mai necesar decat pocainta, daca cineva vrea sa scape de mania lui Dumnezeu. Dumnezeu cheama fiecare fiinta umana sa se pocaiasca - nu e vorba de ceva optional.
Pavel a vorbit de vremurile de nestiinta, de care Dumnezeu nu tine seama; dar Dumnezeu porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca. Cine e inclus aici? Intreaga lume. Toti avem aceasta responsabilitate, dar nu toti o indeplinim. Dumnezeu a vorbit serios cand a spus-o. El cere pocainta.
Poate intrebi, ce e adevarata pocainta? Nu stiu daca ai auzit vreodata rugaciunea romano-catolica de cainta, dar cred ca e rugaciune excelenta. Efectiv fiecare persoana romano-catolica o stie pe de rost. Eu nu o stiu pe de rost, dar am auzit-o de cateva ori si mi-au ramas cateva fraze in memorie: "O, Dumnezeul meu, regret din toata inima ca Te-am suparat... nu numai din cauza pierderii rasplatii, sau a fricii de pedeapsa, ci pentru ca Te-am ranit."
In teologie noi facem distinctie intre ceea ce numim pocainta de frica pedepsei si pocainta motivata de dragostea lui Dumnezeu. In primul caz renunti la pacatul tau sau la vina ta doar pentru a scapa de pedeapsa. Copilului nu-i pare rau ca fura prajituri pana cand nu e prins cu mana in farfurie iar mama vine cu batul. E ceva suspect in legatura cu acest gen de pocainta. E pocainta cu scopul de a evita pedeapsa - i-am putea spune o scutire de iad. Adevarata pocainta merge mult mai departe decat teama de pedeapsa, ajungand la ceea ce numim zdrobirea inimii. Atunci cand inima lui David a fost zdrobita inaintea lui Dumnezeu si el a zis: "Dumnezeule, Tu nu dispretuiesti o inima zdrobita si mahnita", el a simtit o parere de rau autentica, o parere de rau conforma cu voia lui Dumnezeu. Adevarata pocainta este o constientizare a faptului ca am pacatuit, si ea ne determina sa alegem sa renuntam la pacat.
Te poti pocai in momentul mortii si totusi sa obtii aceeasi mantuire la fel ca cineva care a fost crestin de multi ani?
E o intrebare delicata, dar cred ca e fascinanta, o intrebare pe care si-o pun multi oameni. Vorbim aici despre pocainta din transee, cand oamenii striga la Dumnezeu in momente de disperare sau de criza, sau atunci cand amana pana pe patul mortii momentul in care sa-si incredinteze vietile lui Hristos. Unii spun ca nu e logic ca cei ce au fost crestini o viata intreaga sa fie pe aceeasi pozitie cu cei ce au facut ce-au vrut o viata intreaga si au asteptat pana in ultima secunda ca sa-si regleze conturile cu Dumnezeu.
Exista o pilda in Noul Testament in care Isus vorbeste despre unii care accepta sa lucreze pentru o anumita suma, iar apoi in ultima clipa sunt angajati altii care lucreaza doar cateva minute dar primesc aceeasi plata. Cei din primul grup sunt foarte suparati si spun: "Ce se intampla aici? Nu e drept!" Primesc cei din al doilea grup aceeasi mantuire? Da si nu. Ei sunt adusi intr-o stare de mantuire; altfel spus, ei scapa de pedeapsa iadului si intra in Imparatie daca intr-adevar pocainta rostita cu ultima rasuflare e autentica. Conditia de baza pentru intrarea in Imparatia lui Dumnezeu e sa te pocaiesti si sa crezi in Hristos.
Talharul de pe cruce a facut acest lucru in ultimele minute ale vietii sale, iar Isus l-a asigurat ca va fi cu El in paradis. Avem aici Proba A din Noul Testament in care cineva a facut intr-adevar acest lucru si caruia Insusi Domnul nostru i-a promis ca va avea parte de Imparatia lui Dumnezeu. Cu siguranta e posibil ca o persoana, in ultimele momente ale vietii, sa se pocaiasca, sa creada si sa fie indreptatit ca sa poata primi toate beneficiile unui membru al Imparatiei cerurilor.
Cu toate acestea, Pavel vorbeste despre cei ce intra in Imparatie ca prin urechile acului. Cred ca cineva care devine credincios "pe patul de moarte" se incadreaza in aceasta categorie. Avem tendinta sa credem ca tot ce conteaza e sa ajungem acolo, pentru ca exista o prapastie de netrecut intre a fi in cer si a nu fi acolo. Si totusi Isus ne spune sa lucram si sa ne adunam comori in cer, promitandu-ne ca vor exista rasplati ce vor fi acordate celor din poporul Sau in functie de ascultarea si de faptele lor. Nu ajungi in cer prin faptele tale, dar rasplata ta din cer va fi in functie de acele fapte, conform Noului Testament. Eu inteleg din aceasta ca desi unii pot ajunge in cer ca prin urechile acului, pocaindu-se cu ultima rasuflare, cu toate acestea gradul lor de fericire nu va fi nici pe departe la fel de mare ca al celor ce L-au slujit pe Hristos timp de multi, multi ani.
Tradus de Florin Vidu