Ce e doctrina sigurantei vesnice?
Cand vorbim despre doctrina sigurantei vesnice, folosim descrierea populara a unei doctrine clasice pe care o numim perseverenta sfintilor. Ea inseamna ca odata ce o persoana a fost adusa la viata de Duhul Sfant, a fost nascuta din Duhul si indreptatita prin credinta in Hristos, fiind astfel asezata intr-o stare de mantuire, acea persoana, in realitate, nu-si va pierde niciodata mantuirea. E un punct foarte controversat in contextul crestinismului istoric.
Sunt multi crestini care nu cred ca odata ce o persoana ajunge intr-o stare de har, ea va ramane in acea stare de har. Biserica romano-catolica, de exemplu, invata din punct de vedere istoric deosebirea dintre pacatele scuzabile si pacatele mortale. Pacatul de moarte este definit ca fiind astfel deoarece are capacitatea de a ucide sau de a distruge harul indreptatitor care exista in suflet, un astfel de pacat facand necesara o restaurare a indreptatirii acelei persoane prin sacramentul penitentei. Alte grupuri de crestini cred de asemenea ca e posibil ca un crestin sa-si piarda mantuirea.
Sustinatorii sigurantei vesnice spun ca mantuirea noastra e sigura odata ce a fost indeplinita prin credinta si nimic nu ne va desparti de dragostea lui Hristos. Pozitia lor se bazeaza pe cateva pasaje din Scriptura, cum ar fi invatatura lui Pavel din Filipeni. Ni se spune ca "Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare, o va ispravi pana in ziua lui Isus Hristos." De asemenea, Scripturile vorbesc despre lucrarea Duhului Sfant in viata crestinului. Duhul Sfant nu numai ca ne regenereaza, sau ne aduce la viata, incepand intregul proces al trairii unei vieti crestine, dar, asa cum ne spune Biblia, Dumnezeu da fiecarui crestin pecetea Duhului Sfant si arvuna Duhului. Acest cuvant e putin obscur in vocabularul de zi cu zi, desi atunci cand cumparam o casa agentul imobiliar ne cere sa depunem o mica suma de bani pe care o numim garantie. E o expresie din economie, iar in Scriptura e folosita cu acelasi sens. Arvuna era un avans, o garantie absoluta ca suma totala va fi in cele din urma platita in intregime. Cand Dumnezeu Duhul Sfant depune un avans in legatura cu ceva, El nu se sustrage de la plata. Dumnezeu Duhul Sfant nu iti ofera o arvuna care isi pierde valoarea in timp. E cat se poate de hotarat sa duca pana la capat ce a inceput in tine.
De asemenea, conceptul pecetluirii de catre Duhul Sfant isi are originea in limbajul stravechi al inelului cu sigiliul imparatului. Cand ceva era sigilat si pecetluit cu pecetea regelui sau a proprietarului, atunci devenea proprietatea acestuia. Cred ca trebuie sa aducem aici o rezerva: Daca ar fi dupa noi, nu cred ca vreunul din noi ar persevera, si nu am putea fi siguri de prea multe lucruri. Cu toate acestea, conceptul, asa cum il inteleg eu in lumina Bibliei, ne arata ca Dumnezeu promite ca nimeni nu ne va smulge din mainile lui Hristos, si El e Cel ce ne va pastra in siguranta.
Daca indreptatirea e doar prin credinta, cum putem aplica versetul din Iacov 2:24, unde ni se spune ca omul este socotit neprihanit prin fapte, nu numai prin credinta?
Intrebarea e critica nu doar astazi, ci a fost centrul furtunii pe care o numim Reforma Protestanta, ce a strabatut si a divizat biserica crestina din secolul al saisprezecelea. Martin Luther si-a declarat pozitia: Indreptatirea e doar prin credinta, iar faptele nu adauga absolut nimic la indreptatirea noastra, noi neavand vreun merit pe care sa-L oferim lui Dumnezeu intr-un mod care sa ne mareasca indreptatirea. Acest lucru a provocat cea mai mare schisma din istoria crestinatatii.
Refuzand sa accepte pozitia lui Luther, Biserica romano-catolica l-a excomunicat, apoi a raspuns la raspandirea miscarii protestante printr-un conciliu major al bisericii, Conciliul din Trent, care a fost parte a asa-numite Contrareforme ce a avut loc la mijlocul secolului al saisprezecelea. A sasea sesiune din Trent, in care au fost articulate canoanele si decretele referitoare la indreptatire si credinta, a apelat la Iacov 2:24 ca text biblic pentru a mustra protestantii care spuneau ca ei sunt indreptatiti doar prin credinta: "Vedeti ca o persoana e socotita neprihanita prin ceea ce face, nu doar prin credinta." Cum ar fi putut Iacov sa o spuna mai clar? Se parea ca acel text il va discredita pe Luther pentru totdeauna.
Desigur, Martin Luther era cat se poate de constient ca acest verset se gaseste in cartea lui Iacov. Luther citea cartea Romani, unde Pavel explica foarte clar ca omul nu e socotit neprihanit prin faptele legii si ca suntem socotiti neprihaniti prin credinta si numai prin credinta. Ce avem aici? Unii invatati spun ca avem un conflict ireconciliabil intre Pavel si Iacov, ca Iacov a scris dupa Pavel si a incercat sa-l corecteze pe acesta. Altii spun ca Pavel a scris cartea Romani dupa Iacov si incerca sa-l corecteze pe Iacov.
Sunt convins ca nu exista vreun conflict in acest punct. Iacov spune de fapt: Daca o persoana spune ca are credinta, dar nu ofera nici o dovada exterioara a acelei credinte prin fapte neprihanite, atunci credinta sa nu il va indreptati. Martin Luther, John Calvin, sau John Knox, au fost absolut de acord cu Iacov. Nu suntem mantuiti printr-o marturisire a credintei sau printr-o credinta pretinsa. Credinta trebuie sa fie autentica inainte ca meritele lui Hristos sa fie trecute in contul cuiva. Nu poti spune pur si simplu ca ai credinta. Adevarata credinta in mod absolut si necesar va aduce roadele ascultarii si faptele neprihanirii. Luther spunea ca acele fapte nu adauga la indreptatirea cuiva inaintea scaunului de judecata al lui Dumnezeu. Dar ele ii confirma pretentia ca are credinta. Iacov nu spune ca omul e socotit neprihanit inaintea lui Dumnezeu prin faptele sale ci afirmatia lui ca are credinta e adevarata atunci cand prezinta si demonstreaza dovezile acestei pretentii prin faptele sale.
Tradus de Florin Vidu