Ce ar trebui sa facem in cazul pacatelor care se incapataneaza sa ramana in vietile noastre, de care se pare ca nu scapam nici dupa multa rugaciune si o dorinta de schimbare sincera si din toata inima?
Una din marile lucrari clasice ale crestinismului este o brosura devotionala scrisa de Sfantul Thomas a Kempis, intitulata Imitarea lui Hristos. In acea carte el vorbeste despre lupta pe care atat de multi crestini o poarta cu obiceiurile pacatoase. El spune ca lupta pentru sfintire este adesea dificila, iar biruintele pe care le castigam par sa fie atat de putine si de rare, incat chiar si in cazul celor mai mari sfinti, putini sunt cei ce au fost in stare sa invinga obiceiurile cu care s-au deprins. Vorbim aici despre oameni care mananca prea mult si sunt ispititi in felul acesta, nu despre cei inrobiti de pacate odioase si scandaloase. E adevarat, cuvintele lui Thomas a Kempis nu sunt sacre asa cum e Scriptura, dar el ne ofera intelepciune din viata unui mare sfant.
Autorul cartii Evrei spune ca suntem chemati sa ne impotrivim pacatului care ne infasoara asa de lesne si suntem avertizati si indemnati pur si simplu sa incercam mai din greu sa biruim aceste pacate. Ma intrebati cum putem scapa de aceste pacate care se incapataneaza sa ramana in vietile noastre, in ciuda dorintei noastre sincere si din toata inima de a nu le infaptui? Daca dorinta de a nu le infaptui este intr-adevar sincera si din toata inima, suntem 90% victoriosi. De fapt, trebuie sa lamurim un lucru. Motivul pentru care continuam sa facem aceste pacate in mod repetat este pentru ca dorim din toata inima sa le continuam, nu pentru ca dorim din toata inima sa le oprim. Ma intreb oare cat de sincer este angajamentul nostru de a renunta la ele. Exista tendinta sa ne inselam singuri in aceasta privinta ori de cate ori imbratisam un pacat favorit. Trebuie sa intelegem faptul ca infaptuim pacatul pentru ca in acel moment dorim sa il facem mai mult decat dorim sa ascultam de Hristos. Asta nu inseamna ca nu dorim sa scapam de el, dar nivelul dorintei noastre oscileaza. E usor sa treci pe regim dupa un banchet; e greu sa continui regimul daca n-ai mancat nimic toata ziua. Asa stau lucrurile mai ales in cazul pacatelor cu care ne-am obisnuit si care implica dorinte fizice sau senzuale. Fluxul si refluxul dorintei este crescut si scazut. Ea creste si se atenueaza. Hotararea de a ne pocai e mare atunci cand dorintele ne-au fost saturate, dar atunci cand nu sunt, exista o atractie sporita sa practicam acele pacate, oricare ar fi ele.
Cred ca ce trebuie sa facem mai intai de toate este sa fim sinceri si sa recunoastem ca de fapt avem un conflict de interese intre ceea ce vrem noi sa facem si ceea ce Dumnezeu vrea sa facem. Cred ca trebuie sa ne hranim sufletele cu Cuvantul lui Dumnezeu, astfel incat sa intelegem clar ceea ce Dumnezeu vrea sa facem si apoi sa ne intarim dorinta de a asculta.
Scripturile ne spun ca "omul este asa cum gandeste in inima lui". Adesea gandurile mele par sa fie pline de pacat, si totusi sunt crestin. Cum rezolv aceasta problema?
Versetul pe care l-ati citat este unul foarte crucial. [Prov. 23:7, in traducerea engleza -n.trad.] Suna un pic ciudat, pentru ca atunci cand vorbim despre gandire, de obicei identificam gandurile si procesul gandirii cu capul, cu creierul. De ce spune Biblia: "omul este asa cum gandeste in inima lui"? Noi nu gandim in inimile noastre; gandim in capetele noastre. Cred ca Scriptura foloseste cuvantul inima pentru a descrie ceea ce noi numim miezul, esenta. Insusi cuvantul miez [core in engleza -n.trad.] vine din cuvantul latin pentru inima. Se refera la lucrul asupra caruia ne concentram intreaga atentie, astfel incat centrul, miezul, inima gandurilor noastre este ceea ce face din noi ce suntem. In alte cuvinte, lucrul asupra caruia se concentreaza mintea mea determina ce devin eu ca persoana.
E un concept critic pentru ca oamenii imi spun intotdeauna ca nu vor sa studieze teologia si nu vor sa studieze probleme intelectuale, pentru ca singurele lucruri care-i intereseaza sunt dimensiunile practice ale trairii crestine. Si totusi, pentru fiecare practica exista intotdeauna o teorie. Fiecare din noi traieste o teorie semnificativa a vietii. Noi traim de fapt conform cu ceea ce gandim. Poate ca nu putem articula acea teorie intr-un mod tehnic, dar toti avem o teorie dupa care traim viata noastra practica. De aceea Isus ne spune sa ne corectam gandirea. Ceea ce consideri ca fiind important iti va controla aspectele practice ale modului in care traiesti.
Ati mentionat frustrarea pe care o simtiti din cauza conflictului dintre lucrurile la care stiti ca trebuie sa va ganditi si lucrurile care se furiseaza de fapt in mintile voastre. Unul dintre cele mai bune tratate despre rugaciune pe care l-am citit vreodata a fost scris de John Calvin, teologul reformator francez, in Institutele sale. Intotdeauna le-am cerut studentilor mei sa citeasca capitolul sau despre rugaciune inainte de orice altceva, ca sa se poata familiariza cu Calvin, gigantul spiritual, omul care a avut o pasiune atat de mare pentru inima lui Dumnezeu. El a avut o viata devotionala deosebit de aprinsa. Calvin se plange de faptul ca, in mijlocul rugaciunii fiind, mintea sa era invadata de ganduri pacatoase. Acest lucru e normal, pentru ca suntem fiinte umane, si trebuie sa invatam sa biruim astfel de ganduri cotropitoare, la fel cum invatam sa tratam alte aspecte ale naturii noastre pacatoase. Apostolul ne spune ca orice lucru curat, orice lucru adevarat si vrednic de iubit, acestea sunt lucrurile la care trebuie sa ne gandim. In lumea calculatoarelor exista o expresie numita Principiul GIGO: gunoi inauntru, gunoi afara. Daca ne umplem mintile cu gunoi, vietile noastre vor incepe sa imprastie mirosul greu al acelui gunoi. Cred ca cheia este sa ne umplem mintile cu lucrurile lui Dumnezeu.
Tradus de Florin Vidu