Cat de grav e faptul ca oamenilor, atunci cand Il primesc pe Hristos, li se vorbeste doar despre Hristos ca Mantuitor, fara sa li se vorbeasca despre Hristos ca Domn?
E de neconceput pentru mine ca o astfel de intrebare se poate ridica in Biserica Noului Testament - ca si cum am putea separa calitatea de Mantuitor a lui Hristos de calitatea Sa de Domn. Amintiti-va, prima marturisire de credinta din Noul Testament a fost Kaiser Curios, "Isus e Domnul".
Dar atunci cand o persoana Il primeste pe Hristos ca Mantuitor, ea nu recunoaste doar ca are nevoie de un Mantuitor, ci vine in smerenie cu credinta si pocainta, increzandu-se in Hristos. Cum poate o persoana sa se increada in Hristos ca Mantuitor si in acelasi timp sa ignore cu desavarsire sau sa respinga invatatura clara despre Isus care ne spune ca El nu e doar Mantuitor, ci si Domn?
Ma tem ca ce se furiseaza aici in aceasta dihotomie intre Isus ca Mantuitor si Isus ca Domn este o foarte grava distorsiune a doctrinei protestante a indreptatirii doar prin credinta, distorsiune numita antinomianism. Antinomianism inseamna pur si simplu anti-lege. Unii oameni au pus atata zel in raspandirea doctrinei ca suntem mantuiti doar prin credinta, nu prin fapte, incat au tras concluzia ca felul de credinta care mantuieste este credinta simpla, dezbracata de orice altceva. Ei cred ca credinta nu are nevoie vreodata sa fie urmata de vreo fapta iar ascultarea nu este relevanta pentru viata crestina. In alte cuvinte, pot pacatui cat doresc fara sa ma pocaiesc, si totusi sa fiu iertat de pacat pentru ca cerul e un dar gratuit iar indreptatirea e prin credinta, asa ca ce mai conteaza daca eu continui sa pacatuiesc?
Acest gen de interpretare este chiar motivul pentru care Luther si parintii protestanti au subliniat cu atata grija ca indreptatirea doar prin credinta implica nu doar o simpla marturisire a credintei, ci o credinta autentica - genul de credinta care isi arata caracterul autentic prin roadele ascultarii. Faptele facute in ascultare nu ne castiga mantuirea, dar daca nu exista nici o roada a ascultarii de Domnia lui Hristos, acest lucru e un indicator clar ca credinta este o credinta moarta, credinta despre care Sfantul Iacov spune ca nu ne foloseste la nimic. Deci, atunci cand cineva spune "nu trebuie sa crezi in Domnia lui Hristos ca sa fii mantuit", ce aud eu de fapt e o falsa doctrina a indreptatirii. Ea sustine ca putem crede anumite lucruri dar ca putem trai oricum vrem.
Uneori noii convertiti nu inteleg semnificatia domniei lui Hristos, in principal pentru ca nu le este explicata cu claritate. Mai ales daca nu sunt familiari cu acesti termeni crestini, iar crestinii din jurul lor presupun ca in "primirea lui Hristos ca Mantuitor" este inclusa automat Domnia Sa, acesti noi convertiti raman cu o lacuna serioasa in cunoasterea doctrinelor de baza. Trebuie sa fim atenti si sa prezentam aceste lucruri in detaliu atunci cand le explicam noilor credinciosi.
Ce legatura exista intre faptele noastre bune si mantuirea noastra?
Dintr-o anume perspectiva, faptele noastre bune nu au absolut nimic de-a face cu mantuirea noastra; din alta perspectiva insa, ele sunt esentiale. Acesta e miezul polemicii care exista intre crestini inca de la Reforma protestanta.
Eu sunt convins ca faptele noastre bune nu ne castiga mantuirea. A castiga mantuirea inseamna a o dobandi prin munca sau a o merita. Faptele ar trebui sa fie atat de bune, atat de perfecte, fara nici o urma de pacat in ele, astfel incat sa Il oblige pe Dumnezeu sa ne acorde mantuirea. Cred ca Noul Testament este extrem de clar atunci cand arata ca nici unul dintre noi nu traieste o viata suficient de buna ca sa ne castige mantuirea. Primim mantuirea lui Dumnezeu pe cand suntem inca pacatosi (Efeseni 2:1-6). De aceea avem nevoie de un Mantuitor, de ispasire - de aceea avem nevoie de har.
Oamenii spun adesea, "Nimeni nu e perfect." Suntem cu totii de acord ca asa e. Dar nici macar o persoana dintr-o mie nu isi da seama de semnificatia acestei afirmatii. Cumva ei se gandesc ca Dumnezeu ii va nota pe fiecare in raport cu ceilalti, si "cata vreme viata mea e mai putin pacatoasa decat a altcuiva, atunci, vorbind relativ, e suficient de buna ca sa ajung in Imparatia lui Dumnezeu." Uitam ca Dumnezeu cere o ascultare desavarsita fata de Legea Lui, iar daca nu reusim sa Il ascultam la modul perfect, atunci va trebui sa cautam in alta parte pentru a ne obtine mantuirea. Aici intervine Hristos. Hristos ne pune la dispozitie meritele Sale. Cand ma incred in El prin credinta, atunci neprihanirea Sa devine neprihanirea mea inaintea lui Dumnezeu. Astfel ca faptele bune ale lui Hristos sunt cele care ne mantuiesc pe mine si pe tine - nu faptele noastre.
Cu toate acestea, suntem chemati sa ascultam ca un raspuns al recunostintei. Isus a spus: "Daca Ma iubiti, veti pazi poruncile Mele." Martin Luther a invatat ca indreptatirea se capata doar prin credinta. Dar el a dezvoltat conceptul spunand ca indreptatirea e doar prin credinta, insa nu printr-o credinta singura. O persoana care se increde cu adevarat in Hristos si care se bazeaza pe Hristos pentru rascumparare primeste binefacerile meritelor lui Hristos prin credinta. Dar daca acea persoana are o credinta adevarata, acea credinta adevarata se va manifesta intr-o viata de ascultare. Mai simplu: Ajung in cer prin neprihanirea lui Isus, dar rasplata mea din cer imi va fi acordata in functie de ascultarea mea sau de lipsa acesteia.
Tradus de Florin Vidu