MISTICISMUL: IRATIONALISM DUS IN EXTREMA

Misticismul este ideea ca realitatea spirituala se gaseste privind inspre interior, launtric. Misticismul se potriveste perfect existentialismului religios. Intr-adevar, reprezinta consecinta lui inevitabila. Misticul dispretuieste intelegerea rationala si cauta in schimb adevarul prin intermediul sentimentelor, simturilor, imaginatiei, viziunilor, vocilor launtrice, iluminarii private, si alte mijloace pur subiective. Adevarul obiectiv devine practic zadarnic.

Ca prin urmare, experientele mistice se auto-autentifica, se confirma singure, adica nu sunt supuse niciunei forme obiective de verificare. Ele sunt unice pentru persoana care le traieste. Devreme ce acestea nu se nasc in urma unui proces rational si nici nu depind de el, ele sunt invulnerabile vreunei infirmari aduse rational.

Arthur L.Johnson scrie ca:

"Experienta il convinge pe mistic intr-un asemenea fel si intr-o asemenea masura, incat pur si simplu el nu-i poate pune la indoiala valoarea si corectitudinea lucrurilor pe care le "spune".

...Sub forma ei cea mai cruda aceasta pozitie spune ca, a crede ceva face acel lucru sa fie adevarat. Ideea este ca realitatea fundamentala e pur mintala, ca prin urmare omul este in stare sa creeze orice realitate doreste. Astfel misticul prin experienta lui isi "creaza" propriul lui adevar. Intr-o forma mai putin extrema, conceptia pare sa afirme existenta unor "realitati alternative", una la fel de reala ca cealalta, si ca acestea se "descopera" misticului in experienta lui. Orice forma ar lua, criteriul adevarului, devine din nou o experienta in special particulara si subiectiva ce nu ofera nici un fel de mijloc de verificare si nici protectie impotriva erorii. Cu toate acestea, ea este considerata de mistic, ca fiind mai presus de orice dubiu.

Rezultatul practic al tuturor acestor lucruri este imposibilitatea de a mai discuta rational cu un mistic convins. In general astfel de oameni nu mai pot fi abordati rational"¹².

Misticismul este ca prin urmare, antitetic discernamantului. Este o forma extrema a credintei nesabuite.

Misticismul este oala mare in care neo-ortodoxia, miscarea carismatica, evanghelicii anti-intelectuali si chiar unele segmente ale Romano-Catolicismului, s-au amestecat. Din ea s-au nascut miscari ca, Cel de-al Treilea Val (Third Wave - o miscare neo-carismatica care subliniaza in mod excesiv semnele, minunile si profetiile personale), Reinnoirea (Renovare - din latina; o organizatie care imbina invataturi ale monasticismului, misticismului catolic stravechi, religiilor orientale si ale altor traditii mistice), miscarea razboiului spiritual (care cauta sa angajeze puterile demonice in confruntare directa), si miscarea moderna a profetiei (care-i incurajeaza pe credinciosi sa caute revelatie personala directa de la Dumnezeu, revelatie care nu se gaseste in Biblie). Infuzia de misticism i-a facut interesati pe evanghelici in concepte New Age, cum ar fi, controlul subliminal (subconstient - n.tr.) de gandire, vindecarea launtrica, comunicarea cu ingerii, canalizarea, analiza viselor, marturisirea pozitiva si o gama variata de alte terapii si practici care provin direct din ocultism si din religiile orientale.

Imaginea evanghelicilor s-a modificat atat de mult in ultimii douazeci de ani incat ceea ce astazi se numeste curent evanghelic al zilelor noastre a ajuns sa semene mai mult cu neo-ortodoxia trecutului. De fapt, unele segmente ale curentului evanghelic contemporan sunt chiar mai subiective in interpretarea adevarului decat a fost vreodata neo-ortodoxia.

Se poate chiar afirma ca evanghelicii nu au rezistat niciodata cu succes neo-ortodoxiei. Cu douazeci de ani in urma evanghelicii luau o pozitie eroica impotriva influentelor neo-ortodoxiei asupra chestiunii inerantei biblice (inerant - fara greseala; n.tr.). Dar oricare ar fi fost victoria castigata in acea batalie, acum ea este sacrificata pe altarul misticismului. Misticismul considera ineranta bibica, lipsita de importanta. La urma urmei, daca adevarul suprem este subiectiv si vine din launtrul nostru, atunci nu conteaza deloc daca detaliile Scripturii sunt adevarate, sau nu. Daca continutul credintei nu reprezinta chestiunea esentiala, ce mai conteaza daca Biblia are erori sau nu?

Cu alte cuvinte, neo-ortodoxia ataca inspiratia obiectiva a Scripturii. Insa, misticismul evanghelic ataca acum, interpretarea obiectiva a Scripturii. Efectul practic este acelasi. Prin acceptarea relativismului existential, evanghelicii pierd valorile pentru care au luptat atat de mult sa le conserve. Daca noi putem dobandi o calauzire de valoare de la personajele ce apar in fanteziile noastre, de ce sa ne mai deranjam cu ceea ce Biblia spune? Daca desconsideram sau chiar respingem verdictul biblic impotriva homosexualitatii, ce mai conteaza daca problemele istorice si reale descoperite in Biblie, sunt precise sau nu? Daca profetiile personale, viziunile, visele si fiintele ingeresti se afla la dispozitia noastra pentru a ne oferi calauzire spirituala "a-la-minut", "revelatii proaspete", cum sunt adesea numite, cui ii mai pasa daca Scriptura este fara erori ca si intreg sau in parte?

Misticismul nulifica Scriptura, indepartandu-i pe oameni de la Cuvantul sigur al lui Dumnezeu ca si obiect unic al credintei. Avertizand despre pericolul misticismului, Schaeffer a scris:

"Probabil putem cel mai bine sa descriem acest concept al teologiei moderne spunand ca este o credinta in credinta, in loc de a fi o credinta indreptata inspre un obiect care de fapt exista... Omul modern nu mai poate vorbi despre obiectul credintei sale, ci doar despre credinta in sine. Astfel, el poate discuta existenta credintei sale si "marimea" ei impotriva rationalului, insa asta este tot. Credinta omului modern se indreapta spre interior... Credinta este introvertita, deoarece nu are nici un obiect real... nu este in mod rational deschisa nici unei discutii. As indrazi ca sugerez ca aceasta pozitie, inseamna de fapt o mai mare disperare si orbire decat chiar a oamenilor din zilele noastre care se sinucid.¹³

Credinta misticismului este o iluzie. "Adevarul care este valabil (deci, adevarat) pentru mine" este irelevant pentru altcineva fiindca-i lipseste orice baza obiectiva. In consecinta si in cele din urma, credinta existentialismului este neputincioasa in a ridica pe cineva mai presus de nivelul disperarii. Tot ce poate sa faca este sa caute mai multe experiente si sa aibe mai multe sentimente. Multimile sunt prinse in capcana ciclului deznadajduit al trairii dintr-o experienta in timp ce o cauta, cu ravna, pe urmatoarea. Asemenea oameni nu poseda nici un concept real al adevarului; ei cred, doar. O credinta ca acestora este nesabuita.

INTRE TIMP, LA CELALALT CAPAT AL SPECTRULUI...

Cu toate acestea, misticismul nu este singura forma de credinta nesabuita care ameninta biserica contemporana. O noua miscare a inceput sa castige proportii in ultima vreme. Evanghelicii isi parasesc ograda si migreaza inspre Ortodoxia Rasariteana, Romano-Catolicism si bisericile liturgice ale Protestantismului evoluat. Respingand neobositul subiectivism al Protestantismului existentialist, acestia cauta o religie cu radacini istorice. Dezgustati de superficialitatea credula care stapaneste miscarea evanghelica, ei doresc o abordare mult mai autoritara. Poate sezisand pericolul unei religii care-i calauzeste launtric pe oameni, acestia aleg in schimb o religie care pune accentul pe ceremoniile exterioare si pe autoritatea ierarhica dogmatica.

Am ascultat odata marturia inregistrata a unuia dintre convertitii la Romano-Catolicism, fost predicator protestant. El a spus ca a absolvit cu cele mai bune calificative un cunoscut seminar protestant. A continuat sa relateze ascultatorilor sai cat de profund anti-catolic era ca si student, si cat de dedicat doctrinei protestante Reformate (desi, el insusi a infirmat acest lucru recunoscand ca deja a respins cruciala doctrina a indreptatirii prin credinta). Dupa colegiu, a inceput sa citeasca scrieri romano-catolice si astfel s-a trezit atras de teologia si liturghia catolica. A descris impotrivirea pe care a aratat-o la inceput fata de doctrinele purgatoriului, a fecioriei vesnice a Mariei, a transubstantierii (transformarii literare, la Cina, a panii in trupul fizic al Domnului Isus si a vinului, in sangele Sau - n.tr.) si rugaciunilor aduse Mariei si sfintilor. Toate aceste doctrine sunt cu usurinta infirmate de Biblie¹⁴. Insa, acest om desi a recunoscut ca nu poate gasi nici o confirmare in Scripturi a rugaciunilor aduse Mariei, in ciuda acestui fapt, si-a schimbat complet parerea asupra acestor chestiuni de indata ce s-a rugat de incercare cu matanii si dupa ce primit un raspuns la o anume rugaciune a sa. Astfel a concluzionat el, ca probabil Maria este cea care i-a raspuns rugaciunii sale si atunci a inceput sa se roage ei in mod regulat. In cele din urma a decis ca doar Biblia singura, nu constituie un etalon suficient pentru credinciosi, si a decis sa creada in autoritatea papala si traditia bisericii.

Saltul in credinta al acestui om poate nu se poate categorisi existential, dar cu toate acestea a fost un salt orb. El a ales extrema cealalta a credintei nesabuite, felul de credinta care face din traditia religioasa nebiblica, obiectul credintei cuiva.

Felul acesta de credinta este nesabuit pentru ca subjuga Cuvantul scris, traditiei orale, autoritatii bisericesti sau altui criteriu omenesc. Este o incredere naiva, lipsita de discernamant, intr-o autoritate religioasa pamanteasca - fie ca-i vorba de papa, traditie, sau un auto-intitulat profet ca David Koresh, etc. - dar fortand Cuvantul lui Dumnezeu pe calapodul traditiei religioase, invalidandu-l astfel si facandu-l fara efect (vezi, Matei 15:6).

Omul a carui marturie inregistrata am ascultat-o, este acum un apologet al Bisericii Romano-Catolice. El se adreseaza congregatiilor catolice si le spune cum sa replice argumentelor biblice potrivnice Catolicismului. La sfarsitul casetei sale, descrie pe scurt pozitia catolica oficiala fata de Scriptura. El se grabeste sa-i asigure pe ascultatorii sai ca Biserica Romano-Catolica nu are nimic impotriva citirii Scripturii de catre enoriasii catolici. Chiar studiul biblic personal, este permis, afirma el, dar apoi se grabeste sa precizeze ca nu trebuie sa se exagereze: "un verset sau doua pe zi, este suficient".

Acest personaj, absolvent de seminar, ar trebui sa fie in mod sigur constient ca un asemenea comentariu submineaza grav importanta Cuvantului scris al lui Dumnezeu. Noua ni s-a poruncit sa meditam asupra Scripturii, zi si noapte (Iosua 1:8; Psalmul 1:2). Sa-i ingaduim sa ne umple inima in toata vremea (Deut.6:6-9). Sa o studiem cu seriozitate si s-o impartim drept (2 Tim.2:15). Doar Biblia ne poate da intelepciunea care duce la mantuire, si apoi sa ne echipeze pentru orice fapta buna (2 Tim.3:15-17).

Discernamantul depinde de o cunoastere a Scripturii. Cei ce se multumesc sa asculte cu credulitate vocea unei autoritati umane in loc de a asculta de Cuvantul lui Dumnezeu vorbindu-le, nu pot fi considerati intelepti. Credinta acestora este o credinta nesabuita si irationala.

Am identificat extrema credintei nesabuite orientate spre interior ca insemnand misticism. Celalalt fel, insa, il putem numi, traditie invatata, deprinsa. In Isaia 29:13, avem caracterizarea pe care i-o face Dumnezeu: "Cand se apropie de Mine poporul acesta, Ma cinsteste cu gura si cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, si frica pe care o are de Mine, nu este decat o invatatura de datina omeneasca" (sublinierile apartin autorului).

Scriptura condamna fara echivoc traditia invatata. Ritualul religios sterp, formalismul sacerdotal, sau liturghia din carte, nu sunt totuna cu inchinarea. Inchinarea adevarata, asemenea credintei, trebuie sa angajeze mintea. Isus a spus ca, "inchinatorii adevarati se vor inchina Tatalui in duh si in adevar; fiindca astfel de inchinatori doreste si Tatal" (Ioan 4:23).

Ai inteles ca traditia invatata, sau poruncile omenesti invatate pe de rost ca datini omenesti (in intreaga terminologie a lui Cornilescu! n.tr.), sunt eroarea pentru care Isus i-a condamnat pe farisei? El le-a spus:

"Fatarnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, dupa cum este scris: "Norodul acesta Ma cinsteste cu buzele, dar cu inima lui este departe de Mine. Degeaba Ma cinstesc ei, dand invataturi care nu sunt decat niste porunci omenesti". Voi lasati porunca lui Dumnezeu, si tineti datina asezata de oameni, precum: spalarea ulcioarelor si a paharelor, si faceti multe alte lucruri de acestea". El le-a mai zis: "Ati desfiintat frumos porunca lui Dumnezeu, ca sa tineti datina voastra." (Marcu 7:6-9)

Traditia invatata nu se aseamana misticismului, deoarece ea nu ocoleste mintea, pe cand misticismul o face. Pavel a spus despre Iudeii care erau atat de absorbiti in traditiile lor religioase desarte ca,

"...marturisesc ca ei au ravna pentru Dumnezeu, dar fara pricepere: pentru ca n-au cunoscut neprihanirea, pe care o da Dumnezeu, au cautat sa-si puna inainte o neprihanire a lor insisi, si nu s-au supus astfel neprihanirii, pe care o da Dumnezeu. Caci Hristos este sfarsitul Legii, pentru ca oricine crede in El, sa poata capata neprihanirea". (Romani 10:2-4)

Problema lor nu era lipsa zelului. Nu era lipsa de entuziasm, sau dezinteresul si neglijenta respectarii ritualurilor religioase. Problema era faptul ca zelul aratat de ei era o traditie invatata, "dar fara pricepere - cunoastere". Ei nu aveau destul discernamant, de aceea credinta lor era deficienta.

Pavel spune exact in ce consta ignoranta lor. Ignoranta lor se gasea in incercarea lor de a dobandi o neprihanire a lor proprie, in loc de a se supune neprihanirii lui Dumnezeu. Acest pasaj se gaseste la culminarea discutiei doctrinare a lui Pavel din Romani. Este foarte clar, din context, ca el vorbeste despre doctrina indreptatirii prin credinta. Acest subiect, el l-a expus pe larg incepand de la capitolul 3. Acolo a spus ca, "suntem socotiti neprihaniti (deci, indreptatiti - n.tr.), fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Hristos Isus" (Rom.3:24), si ca, indreptatirea (justificarea noastra - n.tr.) este prin credinta, fara faptele Legii" (3:28), iar "Dumnezeu, fara fapte, il socoteste neprihanit" (4:6), pe cel ce crede.

Dar, in loc de a cauta neprihanirea perfecta a lui Hristos, pe care Dumnezeu le-o socoteste (atribuie - n.tr.) celor ce cred, Iudeii necredinciosi au decis sa incerce sa-si gaseasca o neprihanire a lor dobandita prin fapte. La asta va duce intotdeauna traditia invatata. Este o religie a faptelor. In acest fel, necredinciosii si ritualistii farisei, sunt o paralela perfecta a Romano-Catolicismului, a Ortodoxiei Rasaritene precum si a tuturor formelor de Protestantism incarcat de ritual. Toate, neaga indreptatirea prin credinta.

Daca fariseii sau urmasii acestora ar fi folosit Scripturile ca si etalon al adevarului, in locul traditiei rabinice, ar fi stiut ca Dumnezeu ii socoteste neprihaniti pe pacatosi prin credinta. De nenumarate ori Isus le-a spus, "N-ati citit niciodata in Scripturi...?" (Mat.21:42), "Va rataciti! Pentru ca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu" (22:29), sau, "Tu esti invatatorul lui Israel, si nu pricepi aceste lucruri?" (Ioan 3:10). Motivul pentru care in permanenta El i-a ocarat, a fost ignoranta lor fata de Scripturi. Au pus traditia deprinsa prin repetare in locul Cuvantului scris al lui Dumnezeu (Matei 15:6) si pentru asta au fost condamnati.

Priviti la felul in care Luca ii lauda pe cei din Berea pentru mintea (sau inima -n.tr.) lor inobilata: "Au primit Cuvantul (evanghelia Noului Testament, de la apostoli) cu toata ravna, si cercetau Scripturile (cartile Vechiului Testament) in fiecare zi, ca sa vada daca ce li se spunea, este asa" (Fapte 17:11). Ce i-a facut pe cei din Berea sa fie vrednici de lauda? Sa se spuna despre ei ca, "aveau o inima mai aleasa"? Dorinta lor de a discerne. Ei au refuzat sa accepte orbeste invatatura cuiva (fie si pe cea a apostolilor), fara sa aibe confirmarea clara a lui Dumnezeu.

Asta este ceea ce Dumnezeu ne cere... Discernamantul spiritual este, cred, antidotul impotriva existentialismului epocii noastre. Pana ce crestinii nu-si regasesc vointa de a testa totul cu etalonul Scripturii, de a respinge ce este fals si de a pazi cu tarie ce este adevarat, biserica se va chinui si va schiopata, iar marturia pe care o aducem unei lumi in pacat, va fi ciuntita.

Dar daca biserica se va ridica si va apara adevarul Cuvantului lui Dumnezeu impotriva tuturor minciunilor acestei lumi rele, atunci vom putea vedea puterea adevarului de a-i face pe oameni liberi (Ioan 8:32).

1 John W.Kennedy, "Hunting for Heresy", Christianity Today (16 Mai 1994).

2 Robert Bretall, ed., A Kierkegaard Anthology (Princeton, N.J.:Princeton University Press, 1946), 5 (sublinierile apar in original).

3 Idem.

4 Soren Kierkegaard, Fear and Trembling, Howard V.Hong and Edna Hong, translation. (Princeton, N.J.: Princeton University Press, 1983), pag.55.

5 Idem.

6 Idem, pag,57.

7 Karl Barth, The Epistle to the Romans, Edwyn C.Hoskyns, trans. (London: Oxford University Press, 1993). Barth il citeaza de mai multe ori pe Kierkegaard, in acesta lucrare a lui, una din primele.

8 Francis Schaeffer, The God Who Is There, din The Complete Works of Francis Schaeffer, Volumul 1 (Wheaton, Ill: Crossway Books, 1982).

9 Idem, pag.53

10 Idem, pag.55

11 Idem, pag.58

12 Arthur L.Johnson, Faith Misguided: Exposing the Dangers of Mysticism (Chicago: Moody Press, 1988), pag.31-32.

13 Schaeffer, pag.64-65. Subinierile apartin autorului.

14 Purgatoriul : Luca 23:42-43 si 2Cor.5:8, ne spun ca credinciosul se va afla in prezenta lui Hristos, imediat dupa moarte. Fecioria vesnica a Mariei : Matei 1:25, afirma ca Iosif a pastrat-o fecioara pe Maria pana la nasterea lui Isus, iar Ioan 2:12 si Fapte 1:14, ne descopera faptul ca Isus a mai avut si alti frati. Transubstantierea : Evrei 7:27 si 10:12 ne invata ca Isus S-a adus o singura data, jertfa pentru pacate, si odata pentru totdeauna, de aceea nu este nevoie de jertfele zilnice ale Mesei (slujbei catolice - n.tr.). Rugaciuni aduse Mariei si sfintilor : rugaciunile, adorarea, dragostea si venerarea spirituala fata de oricine altcineva decat Dumnezeu este condamnata cu strictete de catre prima porunca, cat si de alte pasaje ale Scripturii (Ex.20:3; Mat.4:10; Fapte 10:25-26; Apoc.19:10; 22:8-9).

(din, "RECKLESS FAITH - WHEN THE CHURCH LOSES ITS WILL TO DISCERN" - "CREDINTA NESABUITA - CAND BISERICA ISI PIERDE VOINTA DE A DISCERNE", de John F.MacArthur Jr., capitolul 1, The War Against Reason, editata de, Crossway Books, a division of Good News Publishers, copyright 1994 - traducere, Teodor Macavei, CAPELA CRESTINA PETROSANI str.Radu Sapca 2B, Petrosani, HD, 2675, ROMANIA. Petrosani, Noiembrie 1997. Vedeti de asemenea, materialul intitulat CREDINTA NESABUITA!!)