Anterior, intr-una dintre celelalte emisiuni pe care le-am transmis in cadrul acestui program, fiind cuprins de o oarecare nostalgie v-am povestit tuturora despre o intamplare petrecuta pe cand eram doar un baietel in biserica unde cantam in corul copiilor, dar nu datorita ravnei sau vreunui devotament religios deosebit, ci fiindca nu prea aveam de ales. Fusesem obligat de parintii mei sa fac parte din acel cor al copiilor unde ma trezeam pus intr-o situatie extrem de stanjenitoare fiindca trebuia sa aparem imbracati in niste robe si camasi albe purtand un guler mare alb cu o funda mare neagra la gat. Atunci cand ne gateam asa, ceilalti baieti pe mine ma strigau "micutul Lord Fauntleroy" (un personaj dintr-o povestire pentru copii; n.tr.), facandu-ma sa intru in pamant de rusine.
Poate la fiecare doua luni cantam o data in serviciul de inchinare din biserica noastra locala. Insa punctul culminant din an al corului era atunci cand cantam un anume imn acompaniati de solistul principal al corului celor mari, un tenor magnific. Cantecul pe care-l cantam era imnul "Cautati-L pe Domnul". Pe atunci eu nu eram un crestin, dar cuvintele respectivului cantec erau cantate atat de grandios de catre acel solist incat mi-au ramas in minte. Adesea ma miram cum Dumnezeu isi arata puterea Cuvantului Sau atunci cand niste versete preluate din Scripturi erau puse in contextul unui cantec ce-l asculti si cum acestea reuseau sa ti se strecoare incetul cu incetul in suflet si-n minte, pana ce-ti intrau in sange. La fel s-a intamplat si cu acel cantec. Parca-l vad inca pe Dick Dodds (asta aproape cu 50 de ani in urma!) cum aparea pe platforma corului si interpreta, "Cautati-L pe Domnul cata vreme se poate gasi. Chemati-L cat este aproape. Sa-si lase cel rau gandurile sale si pacatosul de calea sa. Caci El va avea mila (parca-l pot auzi cantand!). Va avea mila si va ierta generos". Dupa asta tenorul schimba registrul muzical cantand foarte inalt acelasi refren - "El va avea mila, va avea mila si va ierta generos". Desigur si aceste versuri erau preluate direct din Scripturi, mai precis din cuvintele acelor profeti care s-au aratat extrem de preocupati ca pocainta reala sa se regaseasca in viata poporului lui Dumnezeu.
Vizavi de acest subiect al pocaintei am examinat deja ritualurile pe care poporul iudeu le tinea in Vechiul Testament. Am recapitulat obiceiurile pe care le respecta cu sfintenie in zilele randuite pentru postire si pocainta, am aflat de schimbarea hainelor, de plansetul si bocitul care le insoteau. Dar mai ales, am mentionat profetii celui de-al VIII-lea si ai celui de-al VII-lea secol (in.de H.), de Amos si Osea care s-au infatisat poporului asa cum au facut un Ieremia si Isaia pentru a-i aminti ca genul de pocainta pe care Dumnezeu o pretindea de la el era cel care venea din inima. Ideea fiind aceasta, ca ei sa-si sfasie inimile, nu vestmintele. Insa cand profetii declarau asta ei nu exprimau opozitie fata de obiceiul sfasierii hainelor, doar subliniau ca acesta nu era indeajuns ca sa se faca demonstratia unei pocainte reala. Si inima trebuia franta! Avem nevoie sa resimtim o reala zdrobire a sufletului nostru cand ne dam seama ca l-am ofensat pe Dumnezeu.
Pentru a pricepe mai bine aceasta perspectiva profetica asupra pocaintei vreau sa va indrept azi atentia inspre una dintre cartile micilor profeti care se concentreaza asupra relatiei dintre ritualurile pocaintei si realitatea pe care acele ritualuri erau menite sa o reprezinte, si anume la cartea profetului Ioel. Haideti sa aflam cum debuteaza aceasta! Din primul capitol aflam despre "Cuvantul Domnului care a fost spus lui Ioel, fiul lui Petuel." Apoi asa cum au obisnuit toti profetii cand proclamau cuvantul pe care Dumnezeu le-a dat, Ioel le cere si el sa faca o adunare solemna pentru a asculta vestile care le aducea de la El: "Ascultati lucrul acesta, batrani! Si luati seama, toti locuitorii tarii!". Apoi ii indeamna: "S-a intamplat asa ceva pe vremea voastra, sau pe vremea parintilor vostri? Povestiti copiilor vostri despre lucrul acesta, si copiii vostri sa povesteasca la copiii lor, iar copiii lor sa povesteasca neamului de oameni care va urma!". Le-a vorbit apoi despre judecata de nimicire care le-a distrus tara, si le-a spus: "Ce a lasat nemancat lacusta Gazam, a mancat lacusta Arbeh, ce a lasat lacusta Arbeh, a mancat lacusta Ielec, ce a lasat lacusta Ielec, a mancat lacusta Hasil", in acest fel descriind copiilor lui Dumnezeu cum au fost loviti de napasta dupa napasta venita de la Dumnezeu si atragandu-le atentia cum mai intai tara le-a fost devastata de seceta, apoi de invazia de insecte care le-au devorat recoltele. Toate acestea sunt interpretate de profet ca reprezentand judecata cu care Dumnezeu i-a lovit pentru pacatul lor. Dupa acestea vine chemarea de a se schimba si de a se trezi: "Treziti-va, betivilor, si plangeti! Vaitati-va toti cei ce beti vin, caci vi s-a luat mustul de la gura!" Chiar si recoltele viilor le-au fost nimicite! Iar cei ce cazusera sub ameteala bauturii trebuiau acum sa se trezeasca si sa-si dea seama ca pana si placerea pe care rodul vitei le-o dadea, le-a fost refuzata. Venise vremea, declara Ioel, ca poporul sa planga, sa se boceasca si de aceea le pune in vedere ca trebuiau acum sa tina acele rituri ale pocaintei. Despre ele le-a vorbit in vers.8 cand le spune: "Boceste-te, ca fecioara incinsa cu un sac dupa barbatul tineretei ei!" Ce imagine!
Saptamana trecuta am fost la o nunta. La nunti eu ma uit foarte atent la rochia miresei. Stiu ca in viata unei femei probabil nu exista alt moment in care sa se acorde o atentie mai mare alegerii unei rochii cum se face pentru rochia de mireasa. Cred ca asa ati facut toate doamnele! Sotia mea isi pastreaza inca rochia ei de mireasa. Dar ce se mai intampla este ca dupa cheltuieli serioase pentru aceasta rochie care lasa falite multe familii si este purtata o singura data de mireasa, ea ajunge sa fie impachetata foarte atent intr-o punga de plastic si pusa in pod, in speranta ca moliile sa n-o atinga. Insa toata lumea asteapta acel moment in care apare mama miresei iar orga schimba registrul interpretand marsul nuptial si toata lumea se intoarce pentru a urmari alaiul miresei. Atunci se aud acele nelipsite exclamatii spontane de uluire si uimire la adresa femeii imbracate probabil cu cea mai frumoasa rochie pe care o va purta vreodata.
Revenind, profetul tocmai spunea ca Israelul sa fie asemenea unei mirese fecioare care este impodobita intr-o panza de sac. Inchipuiti-va ca mergeti la o cununie la care mireasa va aparea imbracata in panza de sac! Nu va puteti imagina asa ceva, nu-i asa? Cu toate acestea, a fost imaginea folosita in acest moment de catre profetul Ioel pentru a arata cum se presupune sa fie demonstrata pocainta.
Dupa aceea, in a doua parte a versetului 9 si in versetul 10 el spune, "preotii, slujitorii Domnului, jelesc. Campia este pustiita, pamantul intristat, caci graul este nimicit, mustul a secat, untdelemnul nu mai este". Daca aveti idee despre economia Israelului antic, stiti ca era o societate agricola care se baza in principal pe cultivarea granelor si vanzarea produselor, ca era o tara care depindea enorm de rodul vitei, de strugurii si vinul provenit de la acestia. Insa cel mai important pentru economie era industria de uleiuri de masline. Ati auzit de muntele Maslinilor si de presele folosite pentru extragerea uleiului de masline pentru care se gasise de asemenea foarte multe rosturi. Astfel ca ceea ce profetul le spune este ca in acel moment intreaga industrie, toata economia nationala a Israelului era ruinata. Totul secase! "Inmarmuriti, plugari, vaitati-va, vieri, din pricina graului si orzului, caci bucatele de pe camp sunt pierdute. ... Si s-a dus bucuria de la copiii oamenilor!" s-a spus in vers.11 si 12, iar in vers.13 le este repetat indemnul la pocainta: "Incingeti-va, preoti, si plangeti! Bociti-va, slujitori ai altarului; veniti si petreceti noaptea imbracati cu saci, slujitori ai Dumnezeului meu! ..."
Observati ca exista o chemare la pocainta adresata si plugarilor, lucratorilor ogoarelor. Exista si o chemare la pocainta care se adreseaza tuturora, in general. Insa cea mai severa chemare la cainta din acest moment de suferinta nationala se adreseaza clerului, preotilor si slujitorilor templului. Ei sunt aceia care poarta raspunderea vinii nationale. Profetii Israelului spuneau despre preoti ca ei ar fi constiinta neamului. Astfel ca sarcina profetilor care se dovedea cea mai grea era sa-i cheme la pocainta pe preotii din tara. Fiindca acestia devenisera corupti si s-au stricat, adevarata evlavie le-a fost ascunsa oamenilor. Iar in loc de a-i invata pe oameni despre frica de Dumnezeu si adevarul despre El, acesti preoti stricati si-au abandonat vocatia lor fundamentala. In loc de a le sluji oamenilor, ei incercau sa placa acestora. In loc de a-i indemna, ii linguseau. In loc de a-i chema la pocainta pe oameni atunci cand pacatuiau, ca sa nu-i jigneasca si sa nu fie alungati de poporul maniat, preotii si-au dat mana cu el in nelegiuire si l-a amagit. Se ajunsese la genul de religie "comoda". Asa ca acum apare in mijlocul lor acest profet care vesteste Cuvantul lui Dumnezeu din gura lui si care le spune slujitorilor, "jeliti si plangeti-va, ...bociti...veniti si petreceti noaptea imbracati cu saci". Dupa care in vers. 14 le declara: "Vestiti un post, chemati o adunare de sarbatoare; strangeti pe batrani, pe toti locuitorii tarii, in Casa Domnului, Dumnezeului vostru, si strigati catre Domnul." Toate acestea reprezentand elementele ritului (ceremonialului) pocaintei regasite in tot Vechiul Testament. Daca mergem mai incolo in text, citim aceste lucruri in capitolul 2, vers.12 si prima parte a vers.13: ,,Dar chiar acuma, zice Domnul, intoarceti-va la Mine cu toata inima, cu post, cu planset si bocet!" "Sfasiati-va inimile nu hainele...".
Elementul care este central conceptului profetic al pocaintei din Vechiul Testament poate fi exprimat intr-un singur cuvant pe care-l auzim frecvent in jargonul folosit astazi de crestini. Punctul focal al chemarii profetice la pocainta se poate deduce din acest cuvant: convertire. Adeseori eu insami povestesc despre convertirea mea la Crestinism. Nimeni nu se naste automat un crestin. Pentru a deveni un crestin trebuie sa se intample ceva care sa ne schimbe, sa ne transforme. Acel ceva este legat de conceptul biblic de "metanoia" (greaca), o schimbare a gandirii care nu inseamna doar insusirea unui crez, adaptarea la o noua idee. Este vorba de schimbarea si transformarea intregii vieti a omului. Pentru acest profet pocainta nu inseamna doar un ritual, sau ceremonial tinut in biserica. Pentru el pocainta este indispensabila convertirii esentiale a sufletului. Inseamna o schimbare a intregului om si face referire la o anume intoarcere.
In viata fiecaruia exista un punct de cotitura. As putea sa va intreb pe voi care a fost punctul vostru de cotitura in viata. Voi insa s-ar putea sa va ganditi la cunoasterea unei anumite persoane care mie mi-a schimbat viata pentru totdeauna. Sau, un punct de cotitura a fost atunci cand mi-am gasit slujba care o am acum. Poate tu iti spui ca pentru tine a fost un dezastru sau o nenorocire care a venit. Asa privim noi acele momente cruciale care ne definesc existenta. Dar pentru iudeu si pentru profetul lui Israel, punctul suprem de cotitura al vietii cuiva era momentul convertirii. Era o schimbare care era inteleasa si de Vechiul Testament ca fiind un fel de intoarcere. ,,Cautati pe Domnul cata vreme se poate gasi; chemati-L, cata vreme este aproape... sa se intoarca la Domnul..." (Is.55:6,7). Deci insemna nu doar sa se intoarca la Domnul, ci amintiti-va ca in Israel Domnul mai era de asemenea si intemeietorul natiunii. Dumnezeu pusese bazele acestui popor si le-a dat o identitate de popor al Sau. El a facut un legamant cu ei. Tot El le-a dat anumite precepte de urmat. Iar poporul a facut la randul sau un juramant ca-l vor urma pe Dumnezeu si ca-i vor respecta poruncile, ca-l vor iubi din toata inima. Insa poporul s-a departat dupa aceea. Astfel ca profetii au venit la el si l-au anuntat: trebuie sa va intoarceti si sa va intoarceti la Domnul.
Acest lucru poate incurca un pic deoarece cu o clipa in urma am spus ca nimeni nu este mantuit din start. Din fire ii suntem vrajmasi lui Dumnezeu. Astfel ca am putea sa vorbim mai precis despre o intoarcere de la viata pe care o traim acum si a ne intoarce la Dumnezeu. Insa imediat la inceput dupa creatie, toata umanitatea era cuprinsa in capul nostru comun care era Adam si care a aratat ascultare si se bucurase de o legatura desavarsita cu Dumnezeu. Milton a descris-o in opera sa epica "Paradisul pierdut". Intr-adevar, noi am pierdut paradisul cand ne-am departat de Dumnezeu si fiecare si-a vazut de calea lui. Asa ca acum cand ii indemnam pe oameni la convertire, nu gresim daca le-o spunem sub forma ca, "e vremea sa ne intoarcem acasa". Ca s-ar cuveni sa ne revenim unde ne gaseam la inceput, in prezenta lui Dumnezeu, in partasia cu El, redevenind supusi Lui. Asadar, chemarea la pocainta suna in gura profetului ca o invitatie la reintoarcere, sau la intoarcerea acasa.
Cel mai important punct de cotitura al vietii mele a fost convertirea mea. Nu cunosc nici un alt eveniment din viata mea care sa fi avut un impact atat de radical asupra a tot ce-a urmat dupa aceea. Intreaga mea viata a fost schimbata si intoarsa pe dos. Adevarat, n-am fost facut perfect. Nu scapam de pacat peste noapte! Insa "metanoia", aceasta transformare a gandirii laolalta cu aceasta convertire indica faptul ca inaintea punctului de intoarcere viata ta se indrepta intr-o anume directie. Acea directie, dragilor, este indepartarea de Dumnezeu. Si cu cat mai mult traim in impietrirea inimii si ramanem mai mult intr-o stare neconvertita, ne indepartam si mai mult de El. Ce se intampla la convertire nu este trecerea instantanee de la pacat la perfectiune. Este mai degraba o schimbare de directie a vietii. Din clipa convertirii noastre, vietile ni se indreapta intr-o directie diferita. Inapoi in prezenta lui Dumnezeu. De ce i se spune atunci pocainta? Fiindca acest punct de cotitura nu reprezinta doar o indreptare intr-o anume directie, ci si o intoarcere de la ceva. Acela este elementul pe care-l vom discuta in urmatoarea lectie.
Ganduri de incheiere
As vrea acum sa-ti recapitulezi intreaga ta viata. Daca ai timpul si placerea, totodata locul comod unde sa fii singur si netulburat, sa-ti asterni pe un carnetel de notite o lista a celor mai cruciale momente din viata ta. Care au fost acele momente, care au fost deciziile, evenimentele care te-au indepartat pe tine de la Dumnezeu? Noi avem expresia "m-am lasat de Dumnezeu". Sau, care au fost acele momente din viata ta care reprezinta momente de cotitura in care te-ai schimbat in bine? Mai ingaduie-mi sa-ti mai cer si asta: intreaba-te singur, "sunt un om convertit?" Incotro te indrepti? In ce directie te deplasezi? Va aduceti aminte cum Alice in Tara Minunilor a ajuns la o raspantie de drumuri si nu stie incotro s-o apuce. Acolo ea a privit in sus si ochii i-au cazut pe Motanul de Cheshire care era cocotat in copac. In confuzia ei Alice priveste la el si ii spune: "Nu stiu incotro sa merg. Pe care drum s-o apuc?" La care Motanul de Cheshire ii zambeste si-i raspunde, "pai, depinde". "Depinde de ce?" a intrebat Alice. "Incotro mergi?" a fost ea intrebata si raspunse, "nu stiu". Ce-a spus atunci motanul? "Atunci nu conteaza!". Atunci asta-i intrebarea pe care eu ti-o pun. Incotro mergi tu? In ce directie ai apucat? Este nevoie de o intoarcere in viata ta?
Tradus de Teo Macavei