In continuarea examinarii pe care o facem a conceptului biblic al pocaintei vom descoperi ca pocainta nu este o notiune de mica importanta in Noul Testament, dimpotriva ea se afla chiar in centrul intregului plan de mantuire. Totusi uneori noi privim pocainta ca fiind un fel de adaugire sau supliment la credinta. Spunem ca indreptatirea noastra este prin credinta si din acest motiv avem tendinta sa credem ca pocainta poate sau nu poate sa fie implicata. Insa eu sper ca atat acum cat si in urmatoarea lectie noi sa intelegem ca indreptatirea si convertirea implica si includ intotdeauna pocainta, conform Scripturilor. Deja noi am aflat in ce fel pocainta este reprezentata in Vechiul Testament. Prima data in termenii expresiilor ei religioase prin intermediul ritualului si asa mai departe. Apoi, am aflat in ce fel este prezentata dintr-o perspectiva profetica. Astazi, vreau sa privim cu atentie la rugaciunea model de pocainta pe care o putem gasi in Psalmi, mai precis in Psalmul 51. Am pomenit in trecut faptul ca mai multi psalmi sunt categorisiti drept psalmi penitentiali, adica de pocainta. Dar exemplul suprem de pocainta il gasim in Psalmul 51 scris de David dupa ce a fost confruntat de catre profetul Natan, cel care-l instiintase pe David "tu esti omul acesta!" (vezi, 2Sam.12:7). Ce este important pentru noi privind la acest exemplu nu este neaparat sa percepem chinul personal exprimat de David, sentimentul profund de remuscare resimtit de acesta, caci ne dam seama ca in primul rand pocainta este cauzata in inima omului prin lucrarea lui Dumnezeu Duhul Sfant. Asadar ne este infatisat aici un om pocait care se caieste datorita influentei Duhului Sfant asupra sa si care in plus isi consemneaza rugaciunea tot sub inspiratia Acestuia. Astfel, intr-un fel Duhul Sfant ne invata ce trebuie Duhul Sfant sa produca in noi atunci cand isi face lucrarea de pocainta in inimile noastre. Sa tineti minte acest lucru in timp ce studiem acest psalm.
El incepe cu aceste cuvinte: "Ai mila de mine, Dumnezeule, in bunatatea Ta! Dupa indurarea Ta cea mare, sterge faradelegile mele!" Gasim aici un element fundamental pocaintei. Si anume, atunci cand un om ajunge in situatia sa-si dea seama de pacatul sau si se intoarce de la acesta, de regula el se incredinteaza total in indurarea aceasta a lui Dumnezeu. Acela este primul semn al unei pocainte autentice. Sa recunosti ca singura speranta ca sa stai inaintea lui Dumnezeu este ca odata ce ti-ai recunoscut vina, El sa-ti faca potrivit cu mila Lui. De aceea, David nu-i cerea dreptate lui Dumnezeu. Stia ca daca Dumnezeu l-ar fi judecat potrivit dreptatii Sale, el ar fi fost nimicit. In consecinta, el isi confeseaza pacatul inaintea lui Dumnezeu si-si incepe psalmul prin implorarea si cererea, "Ai mila de mine, Dumnezeule, in bunatatea Ta! Dupa indurarea Ta cea mare, sterge faradelegile mele!"
Exista un tablou sugestiv pentru asta, o metafora. O gasim la Shakespeare. Va amintiti ca atunci cand Lady Macbeth si-a vazut mainile patate cu sange a incercat din rasputeri sa elimine proba fizica a crimei ei. Dar nu exista un sapun destul de puternic care sa-i inlature sangele de pe maini. A inceput atunci sa strige cu disperare (va amintiti replica?), "Iesi, iesi pata nenorocita!" Dar nu putea sa scape de ea! Imaginea aceasta a curatirii se gaseste si in miezul notiunii biblice a iertarii. Pe David il vedem cerandu-i lui Dumnezeu sa-i stearga pata sangelui din suflet, apoi ca Dumnezeu sa-i acopere nelegiuirea si sa-l curete de pacatul care-i stapanea viata in acel moment.
Asa ca el ii spune: "Spala-ma cu desavarsire de nelegiuirea mea, si curateste-ma de pacatul meu!"
Ce conteaza sa retinem este ca dovada convertirii cuiva care vine in urma pocaintei este ca cel ce se caieste cere nu doar iertare ci si curatire. Acestea nefiind unul si acelasi lucru. Intelegem acest lucru din Noul Testament acolo unde Ioan ne spune ca daca vreunul din noi pacatuieste sa ne amintim ca avem la Tatal un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihanit, dar precizand, "Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nelegiuire". Asa ca atunci cand ne gasim intr-o atitudine de pocainta, venim inaintea lui Dumnezeu si ne marturisim pacatul, dispretuim pacatul acesta, cerem iertarea lui, dar nu doar atat, ci cerem si puterea de a ne abtine sa-l mai repetam. Cerem ca acea parte a sufletului sau duhului nostru care ne-a impins la nelegiuire, sa fie curatita. Acesta este strigatul infatisat in acest psalm.
In versetul 3 David continua: "Caci imi cunosc bine faradelegile, si pacatul meu sta necurmat inaintea mea." Of, avem treburi serioase aici! Aceasta nu a fost doar o recunoastere banala a vinovatiei. In acest moment, David este un om chinuit, bantuit. Unul care spune "stiu ca sunt vinovat". De aceea, nu vedem la el nici o tentativa de minimalizare a vinei. Nici o incercare de indreptatire de sine. In schimb, cu totii noi suntem niste maestri ai dezvinovatirilor. Ne grabim sa ne scuzam si oferim tot felul de motive pentru purtarea noastra pacatoasa. Asta pana ce Duhul Sfant ne aduce sufletele in punctul in care sa fim sinceri inaintea lui Dumnezeu si sa putem spune, "stai asa, sunt un om vinovat si-mi dau seama ca sunt asa. Nu voi incerca sa-mi micsorez aceasta vina, iar pacatul imi sta vesnic inainte. Nu ma pot scapa de el, el ma urmareste". Acela este un om bantuit: de fiecare data cand isi inchide ochii, isi vede propria vina inaintea lui.
Dupa acea exclama: "Impotriva Ta, numai impotriva Ta, am pacatuit si am facut ce este rau inaintea Ta...". Despre asta am comentat in alte prilejuri in clasa spunand ca David se foloseste intr-un fel de hiperbola cand declara ca "impotriva Ta, numai impotriva Ta am pacatuit", deoarece el pacatuise impotriva Batsebei, impotriva lui Urie, a pacatuit impotriva nevestei sale si a pacatuit impotriva intregii natiuni. Insa David realizeaza ca in ultima instanta pacatul inseamna sfidarea lui Dumnezeu. Fiindca Dumnezeu este singura Fiinta perfecta din lume, El este judecatorul pamantului si al cerului, iar pacatul se defineste in lumina incalcarii Legii lui Dumnezeu ca fiind o jignire adusa sfinteniei Sale. Astfel ca David marturisea exact acest lucru. Si nu minimaliza deloc realitatea pacatului sau savarsit impotriva oamenilor si impotriva lumii. Doar ca numai acum se simtea parca gol inaintea lui Dumnezeu si marturisea ca, "impotriva Ta in ultima instanta eu am pacatuit si am comis aceasta nelegiuire."
Apoi el face o afirmatie care adesea este trecuta cu vederea. Ea se gaseste in a doua parte a versetului 4. Cu toate acestea eu cred ca ea este una dintre cele mai puternice expresii ale adevaratei pocainte pe care o avem in Scripturi: "Asa ca vei fi drept in hotararea Ta, si fara vina in judecata Ta." Pavel a citat-o in epistola sa catre Romani. Ceea ce David spune inseamna "O Doamne, Tu ai tot dreptul sa ma judeci. E limpede ca nu merit decat judecata si mania Ta." Asta face parte din pocainta. Inseamna a recunoaste. Una inseamna sa ceri iertare si alta sa pretinzi iertarea, sa te inchipui deja iertat si sa uiti ca Dumnezeu ar avea de fapt tot dreptul sa-ti arate dreptatea Sa in locul milei Sale. David stie asta si de aceea a spus, "Doamne, vei fi fara vina cand vorbesti si curat cand judeci. Ai tot dreptul sa ma gasesti vinovat fara drept de apel." O stie si o recunoaste! Din aceasta cauza nici nu-l vedem sa se targuiasca sau sa negocieze cu Dumnezeu.
"Iata ca sunt nascut in nelegiuire, si in pacat m-a zamislit mama mea. Dar Tu ceri ca adevarul sa fie in adancul inimii: fa dar sa patrunda intelepciunea inauntrul meu!" Acest verset l-am mentionat in trecere atunci cand am studiat doctrina adevarului. Ceea ce Dumnezeu doreste de la noi nu este adevar doar la suprafata, ci vrea un adevar care sa vina chiar din adancul fiintei noastre. Asa ca David ii spune "stiu ce-ti doresti. Iar ce-ti doresti, eu nu ti-am oferit. Ce-ai poruncit, eu n-am facut. Ce eram obligat sa achit, n-am achitat. Ce vrei Tu O Doamne, este o adevarata integritate. Nu doresti numai niste ritualuri exterioare, ci vrei ca adevarul sa se gaseasca in mine. Vrei ca el sa fie in adancul fiintei mele. Vrei adevar inauntrul meu. Iar eu nu m-am conformat."
Din nou el implora curatirea sa. "Curateste-ma cu isop, si voi fi curat; spala-ma, si voi fi mai alb decat zapada." Aici dam iarasi peste acea nota de dependenta totala fata de Dumnezeu, observam o completa neajutorare la el. David nu a spus, "Doamne stai un pic! Inainte sa continui acest dialog in rugaciune, trebuie sa merg sa-mi spal mainile. Trebuie sa ma curat". Nu a zis asa fiindca David isi dadea bine seama ca era incapabil sa inlature de la el pata vinei sale. Nici nu mai putea sa repare ce-a facut. Dragilor, noi nu putem sa ne ispasim pacatele! Astfel ca David a spus, "singura sansa ca eu sa fiu curatit este daca Tu ma speli, daca tu ma scapi. Vestea buna este ca daca Tu, O Dumnezeule, ma speli, eu voi fi curat, voi fi mai alb ca zapada." Aceasta fiind de fapt o promisiune a lui Dumnezeu ce a fost exprimata mai tarziu prin intermediul profetului Isaia: "Veniti totusi sa ne judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum e carmazul, se vor face albe ca zapada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face ca lana." In respectiva invitatiei Dumnezeu spunea cu alte cuvinte "doar Eu va pot curati. Numai eu pot." Intr-adevar, lui Dumnezeu ii face placere sa ne curete atunci cand ne gaseste plini de noroi.
"Fa-ma sa aud veselie si bucurie,..." Iata ce se intampla aici. De multe ori eu am spus ca pocainta este ceva dureros. Cui poate sa-i faca placere sa treaca prin marturisirea pacatului si recunoasterea propriei vini? Vina este cel mai strasnic inamic al bucuriei din cati exista! Asa ca David nu este prea fericit in acest moment. Cu toate acestea, ii cere lui Dumnezeu sa-i restabileasca sufletul si in aceasta vindecare sa-l faca sa cunoasca iarasi veselia si bucuria. In acest pasaj, el a repetat aceasta tema mai mult decat o data. "...si oasele, pe care le-ai zdrobit Tu, se vor bucura." Oare nu este aceasta o expresie interesanta? Ca si cum i-ar fi spus lui Dumnezeu: "Doamne, Tu m-ai zdrobit. Oasele mele sunt frante. Nu, nu diavolul mi-a rupt oasele! Nici Natan nu este cel care mi le-a rupt. Tu ai facut-o atunci cand m-ai facut sa-mi dau seama de vinovatia mea. Astfel ca acum ma aflu inaintea ta ca un om infrant. Singura sansa de a mai trai ar fi ca Tu sa ma tamaduiesti si sa-mi redai veselia si bucuria."
"Intoarce-Ti privirea de la pacatele mele, sterge toate nelegiuirile mele!" Apare din nou aici imaginea curatirii. David ii cerea, "Dumnezeule, nu mai privi la pacatul meu. Intoarce-ti fata, dar nu de la mine, ci ascundeti-o de pacatele mele."
In continuare a spus "zideste in mine o inima curata, Dumnezeule, pune in mine un duh nou si statornic!" Repet, singura sansa ca sa pot avea o inima curata se gaseste in savarsirea unei lucrari de creatie de catre Dumnezeu. Eu sunt incapabil sa-mi fac singur asa ceva. Doar Dumnezeu poate zidi, adica crea, o inima curata. Numai Dumnezeu poate crea o inima curata, intr-adevar El face inimile curate si a facut-o si pentru David.
"Nu ma lepada de la Fata Ta,..." a mai spus apoi. A fi alungat din prezenta Lui este cel mai rau lucru care i se poate intampla lui David sau oricarui pacatos. Este lucrul pe care omul necait nu-l poate intelege. Si anume, ca daca continuam sa ramanem nepocaiti, fara doar si poate Dumnezeu ne va alunga din prezenta Lui. Parca David i-ar spune aici, "Tu, Doamne ai trimis judecata in familia mea, mi-ai pedepsit familia. Apoi ai trimis judecata asupra neamului meu, dar orice ai face Doamne, te rog nu ma parasi. Nu ma izgoni din prezenta Ta." Isus ne-a avertizat ca in ziua de pe urma El va spune celor ce in viata lor au insistat sa nu se pocaiasca, "departati-va de la Mine. Niciodata nu v-am cunoscut". "Nu ma lepada de la Fata Ta, si nu lua de la mine Duhul Tau cel Sfant." Cel mai interesant lucru de mentionat aici este faptul ca asta era de fapt rugaciunea unui credincios. Noi nu asistam la convertirea cuiva aici. Acesta este un om deja convertit, dar care a cazut in niste pacate grave.
Sa continuam: "Da-mi iarasi bucuria mantuirii Tale, si sprijineste-ma cu un duh de bunavointa! Atunci voi invata caile Tale pe cei ce le calca, si pacatosii se vor intoarce la Tine." Adeseori auzim spus de unii ca nu le place sa se gaseasca in prezenta unor crestini deoarece acestia dau dovada de o atitudine ingamfata de neprihaniti de sine si par a fi "mai catolici ca papa." Dar David spunea ca "s-ar bucura sa mearga sa-i invete caile Lui pe cei ce le incalca. Insa n-o pot face pana ce eu insumi nu sunt refacut, nu am din nou bucuria mantuirii si inteleg ca sunt un om iertat." Odata un predicator spunea ca "de fapt tot ce se petrece intr-o evanghelizare este ca un cersetor ii spune altuia unde sa gaseasca paine." Nu e deloc vorba despre corectarea celui stramb de catre "cel drept". Principala diferenta dintre un credincios si un necredincios se gaseste in iertare, iar singurul lucru care-l face vrednic pe un om sa devina un slujitor in Numele lui Hristos este ca acesta sa fi cunoscut iertarea si sa-si doreasca sa o poata aduce si la cunostinta altora. "Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele! Izbaveste-ma de vina sangelui varsat, si limba mea va lauda indurarea Ta. Doamne, deschide-mi buzele, si gura mea va vesti lauda Ta." In aceasta cerere gasim atitudinea si secretul a ceea ce denumeam in lectia trecuta "pocainta dintr-o perspectiva profetica".
"Daca ai fi voit jertfe, Ti-as fi adus: dar Tie nu-Ti plac arderile de tot. Jertfele placute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispretuiesti o inima zdrobita si mahnita." Adevarata natura a pocaintei placute lui Dumnezeu se regaseste in aceasta expresie: "Tu nu dispretuiesti o inima zdrobita si mahnita." Daca s-ar putea sa-mi ispasesc pacatele aducand jertfe sau facand o donatie bisericii, ori incercand sa-mi indrept singur purtarea, daca toate acestea ar merge, le-as face pe toate. Insa stiu ca aceste lucruri nu pot sa-mi dea ce caut. Singura mea nadejde este ca Tu Dumnezeule, sa nu ma dispretuiesti ci sa te arati bun cu mine, potrivit milei si indurarii Tale. Biblia se asigura sa ne repete de mai multe ori, cum o face si Iacov, si anume ca Dumnezeu se opune celor mandri insa da har celor ce se smeresc. David se arata increzator in acest moment si oricat de frant ar fi, el il cunoaste pe Dumnezeu. Stie cum se raporteaza Dumnezeu la omul pocait. Mai intelege si ca Dumnezeu nu uraste niciodata sau nu dispretuieste o inima zdrobita si cuprinsa de remuscari. De fapt este exact ce-si doreste Dumnezeu de la noi. Este ceea ce Isus a vrut sa spuna prin cuvantarea "fericirilor" atunci cand a declarat, "ferice de cei ce plang, caci ei vor fi mangaiati", lucru care nu se aplica asa pur si simplu doar la pierderea cuiva drag, ci se mai aplica intristarii si mahnirii pe care o resimtim cand suntem cuprinsi de vina si venim la Dumnezeu pentru a-i implora iertarea. Isus sublinia ca pentru cei care se tanguiesc din pricina pacatului lor, acelasi Duh Sfant care i-a adus in respectiva stare de remuscare devine si Mangaietorul care le va reda bucuria mantuirii lor. Nu ar strica sa invatati pe de rost Psalmul 51!
Ganduri de incheiere
Am afirmat la sfarsitul acestei lectii ca n-ar strica sa memorati Psalmul 51. V-as recomanda sa o faceti pentru binele vostru. Dar daca gasiti ca va vine prea greu sa memorati intreg psalmul, fiind destul de lung, atunci va sugerez sa selectati doar niste pasaje din el pe care sa le pastrati in minte fiindca in mod sigur va veti intalni in viata cu prilejul sa aveti nevoie de ele. Eu unul am intalnit o multime de ocazii in viata mea in care sa ma gasesc pe genunchi inaintea lui Dumnezeu si sa-i spun, "zideste in mine o inima curata, o Dumnezeule", sau "sterge-mi faradelegile si curateste-ma cu isop, spala-ma si fa-ma curat." In rugaciunile mele i-am spus de multe ori lui Dumnezeu "O Doamne, da-mi iarasi bucuria mantuirii Tale" si i-am marturisit, "impotriva Ta, numai impotriva Ta, eu am pacatuit." Fiind coplesiti de vina noastra ni se intampla sa nu gasim cuvintele care sa exprime pocainta noastra inaintea lui Dumnezeu. Atunci vom putea sa apelam la cuvintele Scripturii, cuvinte care in primul rand au fost revelate de catre Duhul Sfant si care ne indica ce se cuvine sa exprimam lui Dumnezeu in acele momente.
Tradus de Teo Macavei