Continuand studiul nostru dedicat celor mai frecvente intrebari si obiectii ridicate de oameni cu privire la Crestinism, acum ne vom intoarce atentia catre una dintre cele mai importante intrebari - dupa parerea mea - care se ridica despre acest subiect. Cei care mi-au dat aceasta lista cu intrebari in primul rand, sunt oamenii care au fost implicati in programul evanghelistic, numit Explozia Evanghelistica, care au folosit intrebari de diagnostic prin care i-au angajat pe oameni in discutii serioase despre lucrurile lui Dumnezeu. Ei de obicei incep conversatia punand aceste doua intrebari. Prima intrebare suna cam asa, "Ai ajuns intr-un moment in viata ta spirituala sau in gandirea ta in care stii cu siguranta ca in momentul mortii vei merge in Ceruri?" Iar aceasta intrebare este folosita pentru ca este o intrebare la care oamenii pot raspunde confortabil cu nu. Deschide o discutie semnificativa despre destinul nostru. Si multi, foarte multi oameni vor raspunde la aceasta intrebare spunand, "Nu, nu stiu cu siguranta ca atunci cand mor voi merge in cer." Dar un alt raspuns pe care il vom auzi frecvent este, "Nu sunt sigur nici ca exista cer. Nu sunt sigur ca viata continua dupa moarte." Si unii oameni chiar afirma hotarat aceasta. Ei spun, "Ehei, cand mori se termina totul. Aceasta viata este tot ce exista. Ai o singura sansa." Ce dovezi avem; ce speranta avem pentru a crede in viata de dupa moarte? Dar, cu siguranta, din perspectiva biblica, in chiar miezul credintei crestine exista puternica afirmatie cu privire la Hristos, anume ca El a inviat. Ne amintim discutia pe care Isus a avut-o cu prietenii Sai cand a zis, "Eu sunt invierea si viata. Si cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai." Ne amintim afirmatia Lui, facuta prietenilor Lui, in camera de sus, in noaptea in care a fost vandut, cand a spus, pentru a-si imbarbata ucenicii, "Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta in Dumnezeu, si aveti credinta in Mine...". Iar apoi continua spunand, "In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri si Eu Ma duc sa va pregatesc un loc." Si apoi, ca o paranteza, Isus face un comentariu care pare a fi aproape pe nepregatite, si pe care trebuie sa vi-l spun ca pe cele mai incurajatoare cuvinte pe care le pot gasi pe buzele lui Isus, in care Isus spune, "Daca n-ar fi asa, v-as fi spus." Cu alte cuvinte, Isus spune aici, 'Daca as descoperi ca aveti anumite sperante pentru un viitor frumos, pentru victorie asupra mormantului, si acestea ar fi doar o iluzie, sau ar fi doar un panaceu psihologic, un sedativ care sa aline durerea doliului si a necazului, nu v-as fi lasat, sau nu v-as fi permis sa ramaneti in aceasta deziluzie. As fi corectat aceasta neintelegere.'
Dar, probabil cea mai completa aparare a vietii dupa moarte pe care o gasim in Noul Testament este in Epistola lui Pavel catre biserica din Corint. Prima epistola a apostolului Pavel catre Corinteni. In capitolul cincisprezece. Si as dori sa petrec ceva timp astazi privind la felul in care Pavel raspunde acestei intrebari. Asadar, daca ne uitam in intai Corinteni, capitolul cincisprezece, doresc sa incep la versetul 12. Pavel scrie aceste cuvinte, "Iar daca se propovaduieste ca Hristos a inviat din morti, cum zic unii dintre voi, ca nu este o inviere a mortilor?" Iar aici, Pavel se adreseaza membrilor unei adunari crestine. El nu vorbeste acum cu necredinciosi, sau unei culturi seculare. Dar chiar printre oamenii din Corint, in adunarea pe care Pavel a fondat-o, se naste aceasta intrebare. "Cum putem sa stim cu siguranta?" Sunt unii care afirmau, da ei cred ca Hristos a inviat. Numai ca ei nu au tras din aceasta concluzia ca, asadar, noi vom participa in inviere. Ca vom supravietui mormantului. Iar acum, Pavel ridica intrebarea, "Acum dar, cum se poate ca desi Hristos este propovaduit printre voi ca fiind inviat din morti, totusi unii dintre voi spun ca nu este inviere a mortilor." Si observati cum continua. In versetul 13 el spune, "Daca nu este o inviere a mortilor, nici Hristos n-a inviat."
Acum, ce vreau eu sa observam aici este ca Pavel se implica intr-o complexa linie de argumentare succesiva. Pavel activeaza ca un perfect apologet pentru viata de dupa moarte. Si el foloseste o metoda de argumentare, o tehnica larg raspandita printre filozofii si ganditorii din zilele lui. Era o metoda care a fost perfectata de filozofii greci, numita forma de argumentare ad hominem. Acum, cei dintre d-voastra aici de fata, care sunteti logicieni sau studenti in filozofie, cunoasteti ca exista o eroare de rationare numita eroarea ad hominem. Termenul ad hominem pur si simplu inseamna "la omul". Acum, forma eronata de gandire ad hominem este aceasta; atunci cand tu faci o afirmatie, sau prezinti un argument iar eu privesc la tine si iti spun, "Dar..., tu esti urat, si de aceea argumentul tau nu are cum sa fie adevarat." In loc sa imi concentrez atacul asupra postulatelor tale sau asupra rationarii in relevanta argumentului, eu te atac pe tine personal. Spun lucruri urate despre tine. Aceasta este eroarea logica deoarece noi stim ca si oamenii urati pot avea un argument rezonabil. Si chiar daca o persoana este urata aceasta nu are nimic de a face cu relevanta pozitiei ei. Asadar aceasta este o eroare de logica. Si apare intr-o mare varietate de modele, marimi si forme in fiecare zi.
Dar exista si o forma legitima de rationare ad hominem care nu este gresita, si este in felul acesta. Tu adopti o pozitie care difera de pozitia mea, iar eu spun in regula, da-mi voie sa imi asum, de dragul argumentului, pozitia ta. Voi lua partea ta in dezbatere si voi rationa atat de tenace pe cat voi sti, si voi duce acea pozitie la concluzia ei logica. Si voi incerca sa iti demonstrez ca daca adopti acea pozitie pe care o imbratisezi si o gandesti pana la capat, la concluzia ei logica, vei sfarsi in absurditate. Zeno, filozoful antic, folosea aceasta metoda si o numea argument reductio ad absurdum (argumentul redus la absurd). Cand adopti pozitia oponentului tau si o urmaresti in mod consecvent si arati ca in final se reduce la nonsens sau la absurd.
Acelasi lucru il face Pavel aici. Si el foloseste o serie complicata de argumente "daca/atunci". El spune, "In regula, haideti sa consideram afirmatia ca Hristos nu este inviat." El spune, "Dar daca Hristos nu a inviat..." El nu spune ca Hristos nu a inviat. Pozitia lui nu este aceasta. El este convins ca Hristos este inviat. Dar el spune, "Sa presupunem doar, de dragul argumentului, ca Hristos nu este inviat. Si daca aceasta ipoteza este adevarata, daca Hristos nu este viu, atunci, ce inseamna aceasta? Care ar fi concluzia pe care ar trebui sa o tragem nemijlocit din aceasta ipoteza?" El afirma, "Daca nu exista inviere din morti, atunci primul lucru care l-ar insemna aceasta, daca nu exista inviere, daca invierea este o imposibilitate evidenta, atunci primul lucru pe care il vom descoperi din aceasta este ca Hristos nu a inviat. Pentru ca, daca Hristos este inviat, atunci aceasta ar desfiinta teoria care afirma ca nu exista asa ceva ca invierea." Tot ce trebuie sa facem este sa avem un caz demonstrat pentru a arata ca asa ceva se poate intampla. Dar daca nu exista inviere din morti, atunci Hristos nu este inviat. Pavel afirma, "Bine, ce ar insemna aceasta?" Asadar, el continua in aceasta linie de argumentare. In versetul 14 din capitolul 15 din 1 Corinteni, "Si daca n-a inviat Hristos, atunci propovaduirea noastra este zadarnica, si zadarnica este si credinta voastra."
Acum, Pavel nu face altceva aici decat sa ia taurul de coarne. El spune, "Haideti sa nu devenim sentimentali aici. Haideti sa infruntam realitatea. Daca Hristos nu a inviat, si voi mergeti in dreapta si-n stanga propovaduind ca El a inviat, propovaduirea voastra este goala. Este zadarnica. Este fara valoare. Este nesemnificativa. Si nu numai atat. Daca Hristos nu a inviat, atunci credinta voastra in Hristos, increderea voastra in El este, la fel, o practica a zadarniciei." Asadar, ceea ce face Pavel aici este sa demonstreze un caz foarte primejdios. Deoarece facand acest lucru cu credinta crestina, el transforma invierea lui Hristos intr-o propozitie intransigenta.
Acum insa, stiu ca in zilele noastre exista tot felul de oameni care se numesc pe ei insisi crestini si care spun, "Dar, eu nu cred in nasterea din fecioara sau eu nu cred in asta sau in aia." Si vor spune chiar, "eu sunt crestin dar nu cred in invierea lui Hristos." Pavel s-ar uita la o astfel de persoana si ar spune, "Te rog, cand afirmi acest lucru nu folosi cuvantul Crestin deoarece tocmai ai golit complet de inteles Crestinismul." Deoarece credinta crestina fara o credinta in inviere este o credinta goala, este o credinta zadarnica, este o credinta neinsemnata si ai banalizat intelesul termenului de Crestin.
Cu toate acestea, haideti sa urmarim in continuare argumentul lui aici. "Ba inca noi suntem descoperiti si ca martori mincinosi ai lui Dumnezeu; fiindca, am marturisit despre Dumnezeu ca El a inviat pe Hristos, cand nu L-a inviat, daca este adevarat ca mortii nu inviaza." Trebuie sa va spun ca iubesc acest argument. Apostolul ne ofera un argument apropiat aici. Logica stransa. Si el continua intr-o secventa la foc continuu. El spune, "Nu numai ca predicarea noastra este fara continut, dar este si falsa. Am putea fi numiti "Falsi Martori ai lui Iehova" pentru ca hoinarim dintr-un loc in altul spunand tuturor nu numai ca Hristos a inviat ci ca Dumnezeu este cel care L-a inviat. Aceasta inseamna acum ca am adus o marturie mincinoasa impotriva lucrarii lui Dumnezeu. Si, bineinteles, suntem martori mincinosi cand afirmam ca Dumnezeu L-a inviat pe Hristos daca nu exista o inviere din morti, nu numai ca n-a inviat Hristos, dar nici Dumnezeu nu L-a inviat pentru ca nu exista inviere a mortilor." El ne aminteste aceasta intr-o succesiune la foc continuu.
Dupa aceasta el merge mai departe spunand, versetul 16, "Caci, daca nu inviaza mortii, nici Hristos n-a inviat." Versetul 17, "Si daca n-a inviat Hristos, credinta voastra este zadarnica..." O spune din nou. Apoi el spune asta, " voi sunteti inca in pacatele voastre." Dupa cum afirma Pavel in alta parte ca Hristos a murit pentru pacatele noastre si a inviat pentru indreptatirea noastra. Si lucrul la care ajunge Pavel aici este ca, daca ar exista un Dumnezeu, iar voi ati fi vinovati inaintea acestui Dumnezeu, si daca Hristos ar fi inca mort, atunci aceasta ar insemna (in modelul de gandire al Apostolului) ca ispasirea lui Hristos pentru voi nu a fost acceptata de Dumnezeu. Ceea ce inseamna ca voi sunteti inca vinovati. Voi nu aveti un mantuitor. Deci vedeti ca Pavel leaga intreaga lucrare a mantuirii lui Hristos nu numai de cruce, dar si de inviere. Fara inviere, voi sunteti inca in pacatele voastre.
"Si prin urmare si cei ce au adormit in Hristos, sunt pierduti." El spune, "Bine, haideti din nou, sa atingem coarda sensibila. Haideti sa infruntam realitatea. Haideti sa mergem la marginea mormantului unde ne imbratisam unul pe altul si incercam sa gasim cuvinte de incurajare pentru cei care i-au pierdut pe cei dragi si spunem "au mers intr-un loc mai bun. Ii vom vedea din nou."" Pavel afirma, "Nu. Daca nu exista inviere din morti atunci, fiecare persoana pe care ai cunoscut-o vreodata, pe care ai iubit-o vreodata, la care ai tinut vreodata si care a murit, acea persoana a fost pierduta." Ceea ce transforma insasi viata intr-o ironie cosmica.
Acum, una din zilele de neuitat ale vietii mele a fost ziua in care s-a nascut fiul meu. In acea seara mi-am dus mama la spital si ea mi-a spus dupa ce ne-am intors acasa de la spital dupa ce l-a vazut pe nepotelul ei, mi-a spus, "Aceasta este cea mai fericita zi a vietii mele." Si-a pus capul pe perna. A adormit. Si a murit. Cand i-am spus noapte buna era o fiinta umana vie si plina de viata. Dimineata am strigat-o. Nu am primit nici un raspuns. Am intrat in camera, am mers catre ea si am atins-o, trupul ei insa, era rece ca gheata. Se instalase deja rigor mortis. Si am trait acest moment profund de o irationalitate de necrezut. Lucrul acesta nu are nici un interes. Ieri am fost martorul intrarii in aceasta lume a fiului meu. Am vazut inceputul vietii lui pe acest pamant. Iar acum sunt confruntat cu sfarsitul vietii. Fiul meu se naste si mama mea moare exact in aceeasi zi. Si acest contrast mi-a atras atentia pe loc despre nebunia mortii. Am spus, "Asta nu poate fi totul!" fiecare fibra a fiintei mele tipa impotriva finalitatii mortii. Dar in acelasi timp am inteles ca aceasta ar putea fi doar o emotie umana complexa. Nu doream sa infrunt realitatea.
Si Pavel spune, "Haideti s-o recunoastem. Daca nu este inviere, atunci cei ce au murit sunt pierduti pentru totdeauna." Apoi continua spunand, "Daca numai pentru viata aceasta ne-am pus nadejdea in Hristos, atunci suntem cei mai nenorociti dintre toti oamenii!"
Asadar, le spun oamenilor care sunt ostili Crestinismului, (le spun,) "Nu fiti maniosi pe noi. Compatimiti-ne. Daca nu sunteti de acord cu credinta noastra, aratati-ne putina bunatate umana. Uitati-va la mine si spuneti, "bietul om, el doar isi iroseste viata urmand o iluzie, o nadejde falsa, un Mantuitor mort.""
Si Pavel spune ca acestea sunt implicatiile dar nu vreau sa ratati intelesul. Pavel nu argumenteaza in intai Corinteni ca noi trebuie sa credem in viata de dupa moarte deoarece daca nu exista viata dupa moarte, atunci viata este fara sens si insuportabila. Tot ceea ce spune el este, fii gata sa suporti consecintele aici. Priveste-o drept in ochi si urmeaz-o pana la concluzie. Daca nu exista inviere din morti, atunci viata ta este un exercitiu in nesemnificativ. Confrunta realitatea. El nu spune, asadar, deoarece aceasta este o idee oribila sau o optiune oribila deci, noi ar trebui sa credem fara ratiune si sa ne agatam de speranta invierii. Nu de aici isi extrage el siguranta. Ci merge mai departe si spune aici, "Dar acum, Hristos a inviat din morti, parga celor adormiti."
Acum, el se intoarce la inceputul capitolului. Cu buna stiinta eu am inceput la mijlocul capitolului. Acum permiteti-mi sa va amintesc ce spune la inceputul capitolului. Versetul 1, "Va fac cunoscut, fratilor Evanghelia, pe care v-am propovaduit-o, pe care ati primit-o, in care ati ramas, si prin care sunteti mantuiti... V-am invatat inainte de toate, asa cum am primit si eu: ca Hristos a murit pentru pacatele noastre, dupa Scripturi; ca a fost ingropat si a inviat a treia zi, dupa Scripturi; si ca S-a aratat lui Chifa, apoi celor doisprezece. Dupa aceea S-a aratat la peste cinci sute de frati deodata, dintre care cei mai multi sunt inca in viata, iar unii au adormit. In urma s-a aratat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. Dupa ei toti, ca unei starpituri, mi s-a aratat si mie."
"Eu nu va ofer doar o idee filozofica. Nu va creez o speranta abstracta. Eu nu argumentez din disperare spre speranta. Motivul pentru care eu proclam invierea lui Hristos este, in primul rand, ca a fost prorocita in Scripturi. A fost implinita public. A fost vazut de ucenicii lui. A fost vazut de cinci sute de oameni deodata. A fost vazut de cei doisprezece. A fost vazut de Iacov. A fost vazut de Ioan. Iar daca asta nu-i de-ajuns, eu L-am vazut! De ce credeti ca am luptat cu animale salbatice la Efes? De ce mi-am oferit trupul sa fie ars? De ce am fost atat de incrancenat in aceasta lucrare? Pentru ca eu L-am vazut viu."
Apoi Pavel concluzioneaza, "De aceea, prea iubitii mei frati, fiti tari, neclintiti, sporiti totdeauna in lucrul Domnului, caci stiti ca osteneala voastra in Domnul nu este zadarnica." Nu este in zadar.
Ganduri la final
La final pentru azi permiteti-mi sa va amintesc concluzia lui Pavel in pledoaria sa pentru inviere. Si anume ca semnificatia invierii lui Hristos pentru noi este ca truda noastra, zbaterea noastra, lacrimile noastre, durerea noastra, insistenta noastra, nici unul din aceste lucruri nu este o actiune a zadarniciei. Viata nu este lipsita de sens pentru ca moartea nu este finalul. Hristos a biruit mormantul. El a inlaturat boldul mortii. Asa incat Pavel aproape poate sa tachineze inamicul nostru, moartea. Voi stiti, "Unde iti este biruinta, moarte? Unde iti este boldul, moarte? Boldul mortii este pacatul; si puterea pacatului este Legea. Dar multumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne da biruinta ..." Iar aceasta victorie vine prin invierea lui Hristos. Aceasta este speranta noastra. Si aceasta este ancora sufletului nostru.
Tradus de Sergiu Bradean