Epistola lui Pavel catre Biserica din Roma, cartea Romani, este probabil cel mai puternic document din toata istoria omenirii. Influenta acestei scrisori asupra civilizatiei occidentale in general si asupra crestinatatii in particular este pur si simplu uimitoare. Doua exemple ne-ar putea ajuta sa intelegem mai clar acest lucru.
In a doua jumatate a secolului al patrulea, un tanar foarte inteligent a fost coplesit de sentimentele sale de desertaciune. Era un om de lume in toata puterea cuvantului. A fost o figura in ascensiune in lumea religioasa dar a ajuns la o rascruce de drumuri in viata sa. A ajuns la sfarsitul cautarilor sale in incercarea de a rezolva indoielile care il bantuiau in legatura cu orice lucru. Nimic din ce facea nu-i aducea vreun raspuns in cautarea lui dupa siguranta si in cele din urma indoielile l-au coplesit. Astfel ca, in disperarea sa, a alergat din casa intr-o gradina din apropiere si a inceput sa planga deznadajduit sub un smochin. Dintr-o data a auzit vocea unui copil din curtea unui vecin cantand "tolle lege, tolle lege", "ia si citeste, ia si citeste". Crezand ca Dumnezeu ii vorbeste prin cuvintele acestui cantec de copii, tanarul a alergat inapoi in casa, a apucat Biblia si a deschis-o la intamplare, credea el, iar ochii i s-au oprit asupra urmatoarelor cuvinte: "Sa traim frumos, ca in timpul zilei, nu in chefuri si in betii; nu in curvii si in fapte de rusine; nu in certuri si in pizma; ci imbracati-va in Domnul Isus Hristos, si nu purtati grija de firea pamanteasca, pentru ca sa-i treziti poftele." Instantaneu toate indoielile i-au disparut. Omul era Sfantul Augustin iar pasajul din Scriptura era Romani 13:13.
Cei mai multi dintre voi cunoasteti istoria lui Martin Luther. Un alt tanar stralucit, bantuit nu de indoiala, ci de vinovatie. Cum ar putea sa-l mantuiasca Dumnezeu, cand el se stia cat de pacatos era? Si astfel, fiind un calugar augustinian constiincios, Luther s-a hotarat sa gaseasca alinare pentru agonia sa ingrozitoare. A petrecut ore intregi spovedindu-se, crezand ca marturisindu-si pacatele poate scapa de vina lor. Dar duhovnicii lui Luther au obosit inaintea lui, iar Martin tot nu a gasit pacea. Batranul si inteleptul sau mentor, Johann Von Staupitz, i-a dat tanarului sau protejat un sfat bun. "Martin, mananca mai mult. Dormi mai mult si invata despre Dumnezeu." Astfel, stralucitul dar tulburatul tanar a devenit profesor de Biblie la Universitatea din Wittenberg. Invatandu-i pe studenti mai intai din Geneza, apoi din Psalmi, Romani, Galateni si Evrei, intr-un sfarsit Luther a gasit raspunsul. In Romani 1:17 Pavel scrie: "Deoarece in ea [in Evanghelie] este descoperita o neprihanire, pe care o da Dumnezeu, prin credinta si care duce la credinta." Acest text l-a pus pe Luther inaintea unei dileme fara iesire. Dumnezeu cere de la noi o neprihanire desavarsita iar Luther stia ca tocmai aceasta ii lipsea lui. Dar apoi ochii lui Luther au fost atrasi catre randul urmator din acest verset. "Cel neprihanit va trai prin credinta." Astfel, Luther a descoperit ca lucrul pe care il cere Dumnezeu de la noi in Lege este exact lucrul pe care ni-l da in Evanghelie. Cautarea lui Luther dupa pace s-a sfarsit si de-acum avea sa urmeze Reforma. Asa cum glumea odata bunul nostru prieten Rod Rosenbladt: "Cel mai neinspirat lucru pe care l-a facut vreodata Biserica Catolica a fost sa-l numeasca pe Luther profesor de Biblie."
De la Sfantul Augustin, cel mai influent ganditor in prima mie de ani din istoria Bisericii, pana la Martin Luther si Reforma Protestanta (am putea continua, incluzandu-l aici pe Wesley, in A Doua Mare Trezire. Am putea vorbi despre Carl Bart si despre felul in care comentariul sau la cartea Romani a revolutionat lumea teologica), cartea Romani este adesea fantana din care s-a revarsat intelegerea cu adevarat biblica a pacatoseniei omenesti si a harului mantuitor al lui Dumnezeu in Isus Hristos, reformand Biserica, intarind poporul lui Dumnezeu pentru a fi martori credinciosi ai lui Isus Hristos, si aducand toate lucrurile in supunere fata de domnia lui Hristos. Desi intreaga Scriptura e insuflata de Dumnezeu si intreaga Scriptura Il descopera pe Isus Hristos prin cele doua cuvinte, Lege si Evanghelie, nu poate exista nici o indoiala ca Epistola lui Pavel catre Romani a fost esentiala pentru sanatatea spirituala si bunastarea Bisericii lui Hristos. Ori de cate ori cartea Romani este proclamata de la amvon, oriunde ea e studiata si onorata de poporul lui Dumnezeu, acolo Dumnezeu aduce reforma.
Cum se face ca aceasta carte, Romani, este atat de centrala pentru reforma si innoirea Bisericii? Un numar de scriitori au incercat sa raspunda la aceasta intrebare, dar unul dintre ei cred ca a rezumat cel mai bine raspunsul. Citez: "Istoria Bisericii crestine este martora faptului ca Epistola catre Romani a furnizat intr-un mod deosebit impulsul pentru reinnoirea crestinismului. Cand omul a alunecat de la Evanghelie, un studiu profund al cartii Romani a fost adesea mijlocul prin care cel pierdut a fost recuperat." Cred ca a prins foarte bine ideea. Din moment ce cartea Romani vorbeste cu atata claritate si cu atata putere despre Evanghelie, aceasta scrisoare antica iese la viata in special in acele perioade in care Evanghelia este pierduta, cand este intunecata, cand oamenii nu mai stiu ce sa creada in legatura cu ea sau cand Biserica o neglijeaza. Daca ne gandim ca traim intr-o vreme cand Evanghelia este foarte clara, ne inselam singuri. Nu numai ca multor asa-zisi evanghelici nu le este prea clara Evanghelia, dar Bisericile Reformate sunt acum din ce in ce mai napadite de cei ce cred ca de fapt Martin Luther a inteles gresit si ca in realitate in cartea Romani nu se vorbeste despre modul in care pacatosii vinovati sunt indreptatiti inaintea unui Dumnezeu sfant. Dimpotriva, argumenteaza multi, unii chiar din cadrul taberei noastre, cartea Romani este inteleasa mai corect ca fiind incercarea lui Pavel de a inlatura acele bariere etnice care ii separau pe evrei de neamuri si ca doctrina indreptatirii nu are prea mult de-a face cu statutul pacatosului inaintea lui Dumnezeu. Exista un cor de voci care ne spun acum ca in Romani Pavel prezinta felul in care oamenii inclusi in legamant prin alegerea plina de har a lui Dumnezeu, raman in acel legamant prin propria lor ascultare. Dar, inca o data, intunericul a coborat peste noi si trebuie sa readucem ce s-a pierdut inapoi la lumina adevarului.
Nu as putea fi mai mult de acord cu Stephen Westerholm, care a incercat sa respinga categoric pozitia expertilor in Noul Testament care cred ca Luther a perceput gresit pozitia lui Pavel prin lupa propriei sale constiinte apasate de vinovatie. Citez din Westerholm: "Daca nu crezi ca ai prea multe de invatat despre Pavel de la Martin Luther, atunci ar trebui sa te gandesti la o cariera in metalurgie." Martin Luther este cel ce a declarat ca Epistola catre Romani este partea principala a Noului Testament, cea mai pura Evanghelie care nu numai ca merita sa fie cunoscuta pe de rost de orice crestin, cuvant cu cuvant, dar merita studiata zilnic, fiind painea zilnica a sufletului. Niciodata nu va ajunge sa fie citita si studiata prea mult sau prea bine. Cu cat cineva se apropie de ea mai mult, cu atat devine mai pretioasa si are un gust mai bun.
De ce a recomandat Luther crestinilor sa citeasca, sa studieze si sa cunoasca aceasta carte in profunzime, mai mult decat alte carti din Biblie? Pentru ca, prea iubitilor, Luther a inteles exact acel lucru pe care atat de multi dintre contemporanii nostri nu au reusit sa-l priceapa, si anume adevarul valoros ca doctrina justificarii prezentata de Pavel e strans legata de modul in care un pacatos vinovat este indreptatit inaintea unui Dumnezeu sfant. Si Luther nu e singurul care sustine aceasta pozitie. John Calvin comenta odata: "Daca intelegem aceasta Epistola, avem un pasaj care ne deschide drumul catre intelegerea intregii Scripturi." Calvin a spus asta pentru ca Epistola catre Romani contine peste saizeci de citate directe din Vechiul Testament, mai mult decat oricare carte din Noul Testament. Prin urmare, daca intelegem scrisoarea lui Pavel catre Romani, avem o busola cu ajutorul careia ne putem gasi drumul prin tot restul Scripturii. De aceea Luther si Calvin ne indeamna sa citim si sa recitim, sa studiem si sa meditam, chiar sa memoram aceasta carte, Epistola catre Romani. Dati-mi voie sa va prezint lucrurile cat de simplu sunt in stare. Pentru a putea trai o viata crestina sanatoasa, trebuie sa cunoastem ce este scris in aceasta Epistola. Daca nu suntem siguri de propria noastra pozitie inaintea lui Dumnezeu (Oare ma iubeste Dumnezeu? Cum ramane cu pacatele mele? Dar cu acel pacat de la care nu ma pot nicidecum opri?), daca nu suntem siguri cum stam inaintea lui Dumnezeu, luptandu-ne cu aceste intrebari, atunci vom fi atacati de indoiala. Daca nu reusim sa intelegem adancimea pacatului nostru si gravitatea vinovatiei noastre inaintea lui Dumnezeu, atunci nu vom renunta la propria noastra neprihanire, pe care Scriptura o aseamana cu niste haine manjite. Am putea avea chiar indrazneala sa stam inaintea Dumnezeului Sfant in ziua judecatii si cumva sa ne asteptam ca El sa ne permita accesul in cer pentru ca ne-am inselat pe noi insine crezand ca am implinit cu adevarat cerintele Legii lui Dumnezeu. De aceea, prea iubitilor, avem nevoie de lumina pe care ne-o poate aduce aceasta Epistola, acum mai mult ca niciodata.
Cand, de ce si cui a fost scrisa aceasta mareata scrisoare? Aproape toti invatatii in Noul Testament sunt de acord (si acesta este el insusi un punct semnificativ), toti invatatii in Noul Testament sunt de acord ca Pavel a scris aceasta Epistola pe cand se afla in Grecia, cel mai probabil in timpul iernii si primaverii din anii 55-56 d.Hr. Romani capitolul 15 versetul 25 ne spune ca Pavel se gasea in drum spre Ierusalim pentru a aduce ajutoare pentru saraci, dupa ce si-a terminat calatoria misionara in Macedonia, pe care o gasim descrisa in Fapte 20 si 21. In Romani capitolul 1 versetele 10-13, Pavel ne spune ca doreste sa viziteze Roma, dar pana acum a fost impiedicat sa o faca. El spera sa ajunga in Spania dupa ce va incheia calatoria la Ierusalim si pe drum vrea sa se opreasca si sa viziteze Roma. Epistola catre Romani este cu adevarat cea mai timpurie dovada concreta pe care o avem ca in cetatea Romei a existat o Biserica crestina, in Roma, capitala Imperiului. Dar intr-o scrisoare compusa prin 49 d.Hr. il vedem pe secretarul Imparatului Adrian, Claudius, mentionandu-l pe un anume Crestus care a provocat o mare tulburare printre evreii din sinagogile din Roma. Dupa cum stiti, evreii au fost alungati prin edictul lui Claudius cativa ani mai devreme. Ei se intorceau acum si acest Crestus provoca tot felul de probleme prin sinagogi. Ei bine, cine e Crestus? E probabil o referire la Hristos. Predicarea lui Hristos in sinagogile din Roma a provocat tot felul de tulburari, pentru ca stim din cartea Faptelor Apostolilor ca oriunde se predica Evanghelia, izbucneau rascoale. Acelasi lucru se intampla probabil in cetatea Romei. Stim ca Roma era o cetate deschisa. Crestinii calatoreau acolo la fel ca peste tot. Din Fapte 2:10 aflam ca in ziua Cincizecimii erau prezenti si vizitatori din Roma, care au auzit predica lui Petru. Avem astfel argumente solide pentru a arata ca Evanghelia ajunge in Roma, capitala Imperiului, la o data foarte timpurie. Amintiti-va ca sfarsitul cartii Faptele Apostolilor ni-l prezinta pe Pavel arestat in Roma. Aceasta e o dovada incontestabila ca in cetate exista o biserica prospera si ca rugaciunile lui Pavel au fost ascultate. A ajuns intr-adevar pana la urma sa se intalneasca cu cei carora le scrie acum. Din acest pasaj si din alte comentarii pe care le face Pavel in capitolul 16 aflam ca Biserica din Roma este compusa dintr-o serie de biserici ce se adunau in case si care erau raspandite in intreaga cetate. Pavel nu vorbeste niciodata despre biserica din Roma referindu-se la acest grup ca la un intreg. In instructiunile pe care le da, el o trimite pe diaconita Fivi, o femeie, sa contacteze toate aceste grupuri individuale, ca sa se asigure ca toti cunosc aceasta scrisoare.
Despre ce vorbeste cartea Romani? E un lucru des intalnit sa-i auzi pe oameni vorbind despre cartea Romani ca si cum Pavel ar fi scris o teologie sistematica a credintei crestine. Cu siguranta, Pavel are un ansamblu sistematic de credinte, dar trebuie sa ne amintim ca Epistola catre Romani este o scrisoare scrisa membrilor unei anumite biserici pentru a-i ajuta sa inteleaga problemele prin care treceau. Avem sentimentul real ca atunci cand citim Romani, citim de fapt corespondenta altei persoane, asa cum spunea cineva. Astfel, Romani e o scrisoare conjuncturala, nu o teologie sistematica a credintei crestine. Multi dintre cei care au scris comentarii la cartea Romani au incercat sa identifice o tema individuala care sa domine intreaga scrisoare. Reformatorii au mers pe drumul deschis de Luther, care a avut tendinta sa considere discutia lui Pavel despre indreptatire ca fiind tema centrala a cartii Romani. Mai recent, mai multi invatati au considerat ca adevaratul punct central din Romani se gaseste de fapt in Romani 6-8, unde Pavel discuta in detaliu unirea credinciosului cu Hristos. Altii cred ca inima cartii Romani se gaseste in Romani 9-11, unde Pavel discuta rolul evreilor si neamurilor in istoria rascumpararii. Cred ca lucrurile sunt foarte simple. Diversitatea de opinii ne aminteste ca toate aceste lucruri sunt importante pentru Pavel intr-o masura sau alta, desi indreptatirea se gaseste intr-adevar in inima predicarii lui Pavel. De fapt, cu toate aceste probleme s-au confruntat majoritatea bisericilor pe care le gasim pe paginile Noului Testament.
Toate aceste probleme pot fi reduse la o singura intrebare. Care trebuie sa fie relatia dintre evrei si neamuri in cadrul Bisericii? Acei evrei care au ajuns sa creada ca Isus era Mesia lui Israel se intrebau acum ce sa faca in legatura cu Moise si Legea. Ce facem cu vechea noastra credinta, acum ca am crezut in Isus ca Mesia? In acelasi timp, neamurile, care ajuns sa creada ca Isus era Fiul lui Dumnezeu, ei nu au auzit niciodata de Moise. Nu au citit niciodata Vechiul Testament. Se luptau din greu sa se debaraseze de obiceiurile pagane pe care le practicau inainte sa vina la credinta in Hristos. Multi evrei doreau ca neamurile convertite sa traiasca la fel ca evreii. Acesta e unul din lucrurile pe care Pavel le condamna in mod explicit. In acelasi timp, multi dintre neamuri nu pareau sa inteleaga de ce evreii aveau o problema cu faptul ca ei mancau carne de porc si nu erau circumcisi. Pavel ii avertizeaza pe cei dintre neamuri: "Hei, ar trebui sa fiti mai sensibili si sa respectati constiintele evreilor."
Aceasta lupta, exact aceasta lupta dintre evrei si neamuri in legatura cu Moise, cu Legea si cu doctrina indreptatirii in viata crestina explica de fapt de ce cartea Romani vorbeste cu atata putere crestinilor dintr-o vreme ca a noastra, cand Evanghelia e intunecata, daca nu pierduta cu totul. Pentru ca evreii din Roma se luptau cu legalismul. Ce cere Dumnezeu de la mine ca sa fiu indreptatit? Ce trebuie sa fac? E oare numai prin credinta? Sau e prin credinta plus inca ceva? Spune-mi, Pavel, cum e? Si Pavel ne spune. Neamurile din Roma se confruntau cu antinomianismul. In regula, am inteles, sunt mantuit prin viata, moartea si invierea lui Isus. Acum ca sunt crestin, ce asteapta Dumnezeu de fapt de la mine? De aceea lupta evreilor din Romani vorbeste tuturor celor din zilele noastre care se lupta cu problema vinovatiei, care se lupta cu problema constiintei, care se intreaba daca sunt sau nu intr-o pozitie corecta inaintea lui Dumnezeu. Pentru cei dintre neamuri, cartea Romani raspunde intrebarilor de genul: "Acum ca sunt crestin, ce se asteapta de la mine sa fac in Biserica? Cat de mult ar trebui sa ascult? Ce imi spune Legea mie, daca sunt un nou-nascut in credinta crestina?" Astfel, aceste subiecte ies la suprafata si ne arata de ce cartea Romani continua sa vorbeasca atat de puternic de-a lungul veacurilor.
In timpul care ne-a mai ramas, haideti sa deschidem la primele patru versete din Romani, care reprezinta aproape jumatate din salutul cu care Pavel isi intampina cititorul. Iar apoi, in urmatoarea Zi a Domnului, daca va voi Domnul, vom incheia salutul si ne vom ocupa de mesajele personale de salut ale lui Pavel pentru cei din biserica, in versetele 5-15. Pavel isi incepe scrisoarea prezentandu-se si definindu-si relatia sa, atat cu Hristos cat si cu Evanghelia. El spune: "Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat sa fie apostol, pus deoparte ca sa vesteasca Evanghelia lui Dumnezeu..." Primul lucru pe care il face Pavel este sa se prezinte ca fiind un rob al lui Isus Hristos. Daca Isus Hristos este Domnul, atunci e destul de evident ca cei ce Il urmeaza sunt robii Lui. Sunt sclavii Lui. Numai ca acest fel de sclavie nu e aceeasi sclavie pe care au cunoscut-o inainte.
Pavel este un apostol pentru ca a fost chemat in aceasta slujba in timp ce calatorea pe drumul Damascului, ca sa-i vaneze si sa-i aresteze pe crestini. Gasim aceasta relatare in Fapte capitolul 9. Asa cum ne aminteste Calvin, insasi ideea ca Pavel a fost chemat sa fie un apostol e absolut remarcabila. Pentru ca, asa cum spune Calvin, Dumnezeu a luat un lup nemilos si l-a facut nu doar una din oile Sale, dar l-a numit pe acest fost lup in functia de pastor al turmei neamurilor. Pavel nu e un evreu nemultumit care cauta ceva mai bun. In Filipeni capitolul 3 Pavel ne spune: "Sunt pe deplin incredintat de neprihanirea mea inaintea lui Dumnezeu." Dar Pavel, pentru ca era convins de neprihanirea lui inaintea lui Dumnezeu, era un dusman al lui Isus Hristos atunci cand Isus Hristos i-a aparut brusc in fata pe drumul spre Damasc, l-a orbit, apoi l-a vindecat, iar apoi l-a transformat intr-un apostol al neamurilor. Calvin are dreptate. E un lucru absolut remarcabil. O astfel de chemare porneste din vointa lui Dumnezeu, nu din vreun lucru bun in inima pacatoasa pe care Dumnezeu il vede si la care raspunde.
Verbul "a chema" se refera nu doar la chemarea generoasa a lui Dumnezeu, la chemarea Sa plina de har adresata pacatosilor sa vina la viata si la credinta in mantuire prin predicarea Evangheliei (e plina de har pentru ca, amintiti-va, noi eram moti in pacatele noastre atunci cand am fost chemati); o astfel de chemare determina un anumit gen de ascultare, pe care Pavel il va discuta in continuare, un anume fel de slujire in Biserica, amintita si aceasta in continuare. Toti crestinii sunt chemati de Dumnezeu la credinta prin Evanghelie. Dar ideea subliniata de Pavel aici este ca romanii trebuie sa-si aminteasca: "Nu am obtinut aceasta slujba prin ambitie. Am obtinut-o pentru ca asta a fost voia Domnului." Din moment ce Hristos l-a chemat, Pavel scrie acestei adunari cu autoritatea lui Hristos. Asta inseamna sa fii un apostol. De-asta slujba unui apostol nu mai exista in Biserica de azi. Apostolii au lasat dupa ei pastori, batrani si diaconi, nu noi apostoli, nici papi sau cardinali.
Chemarea lui Hristos pentru Pavel il pune deoparte pe Pavel pentru Evanghelie, iar Pavel defineste Evanghelia in 1Corinteni 15:1-8 ca fiind moartea, ingroparea si invierea lui Isus Hristos, dupa Scripturi. Prin urmare, Evanghelia nu are absolut nimic de-a face cu vreo actiune umana. Nu are nimic de-a face nici cu raspunsul nostru inaintea lui Dumnezeu, atunci cand suntem chemati de catre Evanghelie. Dimpotriva, Evanghelia are totul de-a face cu actul mantuitor al lui Dumnezeu in Isus Hristos, in Persoana iubitului Sau Fiu. Din nou, Martin Luther a avut perfecta dreptate cand ii spunea nevroticului sau protejat, Philip Melancthon, "Uite ce e, Philip, tu esti din nou in pacat, dar important este ca intreaga Evanghelie este in afara ta." Evanghelia nu include nasterea din nou. Nu include acceptarea lui Isus ca Mantuitorul tau personal. Evanghelia este relatarea acelor lucruri pe care le-a facut Dumnezeu ca sa mantuiasca pacatosii, si anume, moartea, ingroparea si invierea lui Isus Hristos, dupa Scripturi. Raspunsul nostru la Evanghelie, credinta si pocainta, nu inseamna Evanghelia. Trebuie sa fim foarte clari in aceasta privinta.
Pavel este de asemenea clar si atunci cand arata ca Evanghelia nu e un lucru inventat de el. Asa cum declara in versetul 2, el vorbeste despre aceasta Evanghelie care a fost fagaduita mai inainte, pe care Dumnezeu a promis-o mai dinainte profetilor Sai in Sfintele Scripturi. Pavel ii aminteste cititorului ca Evanghelia era cunoscuta deja in Vechiul Testament, chiar din primul moment al pacatului uman. Pentru ca imediat ce Adam si Eva au incalcat legamantul faptelor, citim despre promisiunea unui Rascumparator care va veni prin samanta femeii, si anume prin Eva, si care va mantui rasa cazuta a lui Adam, zdrobind capul sarpelui. In intreaga carte a Genezei citim despre promisiunea din legamantul cu Avraam, in care Dumnezeu promite sa fie Dumnezeul lui Avraam si al urmasilor lui. Promite sa-l faca pe Avraam o mare natiune, sa-l faca tatal a nenumarati urmasi, dar si cel prin care Dumnezeu va trimite intr-o zi Rascumparatorul promis. Acest fir glorios al rascumpararii, aceasta promisiune glorioasa a rascumpararii finale se continua in intreg Vechiul Testament, fiind probabil cel mai bine cristalizata in profetia lui Ieremia despre un nou legamant (care este de fapt lectia noastra din Vechiul Testament pentru aceasta dimineata). In Ieremia citim: "Domnul va face un nou legamant cu casa lui Israel." Si, intr-o zi indepartata din viitor, profetul spune rostind cuvintele lui Dumnezeu: "Voi pune Legea Mea inauntrul lor, o voi scrie in inima lor." Amintiti-va ca pana atunci Legea era scrisa doar pe table de piatra. "Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu." Din nou se repeta marea promisiune din legamant. "Ei vor fi poporul Meu. Nici unul nu va mai invata pe aproapele, sau pe fratele sau, zicand: 'Cunoaste pe Domnul!' Ci toti Ma vor cunoaste, de la cel mai mic pana la cel mai mare, zice Domnul." Si cum se incheie aceasta profetie?" "Caci le voi ierta nelegiuirea, si nu-Mi voi mai aduce aminte de pacatul lor." Pentru Pavel, ce a fost promis in intregul Vechi Testament a devenit acum o realitate in Isus Hristos. Pavel nu inventeaza aceste lucruri pe masura ce continua sa scrie. Aceeasi Evanghelie pe care o predica el a fost promisa mai dinainte.
In toate scrisorile sale, Pavel vorbeste despre Evanghelie ca despre un mister care acum este revelat. Putem gasi mai multe exemple in Efeseni, in Coloseni si in 1Corinteni. Este o tema majora in scrisorile lui Pavel. In alte cuvinte, aceasta promisiune a rascumpararii, ascunsa in Vechiul Testament in modele, in umbra, a fost dezvaluita acum pentru ca toti sa o poata vedea in viata, in moartea si in invierea lui Isus.
Prin urmare, acea Evanghelie pentru care Pavel a fost pus deoparte de catre Isus Hristos ca sa o predice are un subiect foarte specific. Acesta este prezentat in versetele 3-4, unde ni se vorbeste despre Evanghelia care priveste pe Fiul lui Dumnezeu, "nascut din samanta lui David, in ce priveste trupul, iar in ce priveste duhul sfinteniei dovedit cu putere ca este Fiul lui Dumnezeu, prin invierea mortilor; adica pe Isus Hristos, Domnul nostru." Importanta cristologica a acestor versete e evidenta. Pavel declara ca Isus, in ce priveste natura Sa umana, este acelasi Isus declarat ca Fiu al lui Dumnezeu pe baza invierii Sale. Din moment ce cartea Romani a fost scrisa foarte timpuriu in cariera lui Pavel, la mijlocul anilor '50 din primul secol, ea este o dovada foarte puternica impotriva argumentului mult prea des intalnit care spune ca Isus a fost divinizat ulterior de catre Biserica primara. Acest concept are doua naturi distincte, o natura divina si o natura umana existand intr-o unire ipostatica intr-o singura persoana, in Isus, este proclamatia crestina inca de la inceput. Asa cum ne aminteste B.B. Warfield, "Nu e vorba aici de o speculatie stranie. Nu e o inventie a lui Pavel sau a altora din Biserica primara. Acesta e Isus pe care Il predica Pavel. Acesta si nimeni altul." Gasim afirmatii asemanatoare din partea lui Pavel in Coloseni 1:15-20 unde Pavel vorbeste despre Isus ca imagine, chipul Dumnezeului celui nevazut, intaiul nascut din toata creatia, creatorul tuturor lucrurilor, cel in care (ascultati acest limbaj) Dumnezeu a vrut sa locuiasca toata plinatatea Sa. Filipeni 2 versetele 6-7, din nou cuvinte bine cunoscute. Pavel spune despre Isus Hristos: "El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe sine insusi si a luat un chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor." Astfel, Isus nu este doar un descendent din David in ce priveste trupul, stabilindu-si astfel acreditarile Sale Mesianice si implinind profetia din Vechiul Testament, ci invierea Sa din morti dovedeste ca El este Fiul lui Dumnezeu. Asta inseamna ca Isus este Cel promis in intreg Vechiul Testament. Iar apoi, in invierea Sa, El poseda aceeasi natura umana, de-acum proslavita, pe care a avut-o inainte sa invie dintre cei morti.
Este clar din aceste versete, si din multe altele pe care le aduce Pavel, ca invierea ocupa un loc foarte important in felul in care Pavel intelege persoana si lucrarea lui Hristos. Pentru ca, prin invierea lui Hristos, Duhul Sfant confirma cu mare putere calitatea de Fiu divin a lui Isus, iar odata cu invierea Domnului nostru a inceput o noua era a mantuirii. Isus este fiul uman al lui David, in ce priveste trupul. Dar El este si Fiul divin al lui Dumnezeu, asa cum dovedeste invierea prin puterea Duhului Sfant. In toate scrisorile lui Pavel, trupul, sau firea pamanteasca, si duhul sunt intotdeauna in contrast unul cu celalalt. E o idee la care vom reveni cu mai multe detalii in Romani capitolul 8. In 1Corinteni 15:20 Pavel vorbeste folosind, cu privire la invierea Domnului nostru, aceasta analogie din agricultura, a primelor roade ale celor care au adormit. In acelasi fel, in Coloseni 1:18 Pavel vorbeste despre Hristos ca fiind cel intai nascut dintre cei morti. Ramificatiile acestui lucru sunt importante in special deoarece inseamna ca trebuie sa ne gandim la invierea lui Hristos in relatie cu propria noastra inviere. Asa cum o vede Pavel, invierea lui Isus Hristos reprezinta primele roade ale unei recolte glorioase. Un seceris pe care il asteptam sa vina, in care toti cei ce fac parte din poporul lui Dumnezeu, uniti cu Isus Hristos prin credinta, vor fi la randul lor inviati dintre cei morti. Prea iubitilor, asta inseamna ca victoria lui Hristos asupra mortii va deveni intr-o zi victoria noastra asupra mortii si a mormantului. Cat de multa mangaiere ne aduce acest gand in vreme de suferinta! Sa stim ca, la fel de sigur cum Isus a inviat, toti cei ce sunt in El vor invia la randul lor. Sa nu uitam ca, intr-un fel, moartea lui Hristos de pe cruce e o infrangere, daca o separam de inviere. Invierea este cea care pune sigiliul lui Dumnezeu pe cruce si arata cu claritate victoria ei decisiva. Pentru Pavel si pentru ceilalti scriitori ai Noului Testament, invierea este adevaratul concept prin care crestinismul se ridica sau cade. Pentru ca Hristos a inviat pentru indreptatirea noastra.
Importanta acestei legaturi dintre cruce si mormantul gol in gandirea lui Pavel poate fi vazuta intr-un pasaj pe care probabil il stim cu totii pe de rost. Romani 10 versetul 9: "Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, si daca crezi in inima ta (ce?) ca Dumnezeu L-a inviat din morti, vei fi mantuit." In mintea lui Pavel, crucea si mormantul gol sunt intim legate. A marturisi un lucru inseamna a-l marturisi si pe celalalt. Pentru Pavel, victoria atarna de invierea lui Hristos. In 1Corinteni 15:14 Pavel declara categoric: "Daca n-a inviat Hristos, atunci propovaduirea noastra este zadarnica, si zadarnica este si credinta voastra." Un Mesia mort nu este un Mesia. Dar un Mesia inviat nu este doar fiul promis al lui David, este si Insusi Fiul lui Dumnezeu. Astfel, triumful lui Hristos asupra mortii si asupra mormantului marcheaza inceputul unei noi ere, o era ce va veni si in care toate promisiunile mantuirii din vechiul legamant se vor implini in sfarsit pe deplin si intr-un mod glorios. Jertfa lui Isus Hristos pentru pacat si triumful Sau asupra mortii si a mormantului devine baza pentru mantuirea fiecarui crestin credincios. Triumful lui Hristos, in intregul lui, devine al nostru in virtutea unirii noastre cu El prin credinta. Pentru ca Isus traieste, si noi traim. Amintiti-va, Isus este Cel ce declara despre Sine in Ioan 11: "Eu sunt invierea si viata." Prin urmare, Evanghelia lui Pavel se bazeaza pe faptul ca Isus Hristos a inviat in trup din mormant. Tot ce trebuie sa faca cineva este sa priveasca pur si simplu la intalnirile lui Pavel cu necredinciosii in tot Noul Testament pentru a vedea importanta acordata invierii. In Fapte 13. In Fapte 17. In Fapte 26. Si in 1 Corinteni 15, un pasaj la care am privit deja. Invierea este dovada ca mesajul lui Pavel este adevarat. B.B. Warfield ne aminteste din nou ca "Invierea lui Isus Hristos este doctrina cardinala a sistemului nostru. De ea depind toate celelalte doctrine." Warfield spune: "Evanghelia contine declaratiile martorilor oculari ai invierii lui Hristos si ea, daca rezista in fata probelor, dovedeste acest fapt. Daca Hristos a inviat dintre cei morti, toate motivele, toate posibilitatile de negare a vreunui fapt al crestinismului sunt inlaturate pentru totdeauna." Daca Isus Hristos a inviat dintre cei morti, atunci crestinismul este adevarat, indiferent daca tu il crezi sau nu. Deoarece Isus Hristos a biruit mormantul, El este Domnul si are tot dreptul sa-ti ceara sa renunti la propria ta neprihanire si sa o cauti pe a Lui.
Astfel, Evanghelia lui Pavel sta in picioare pentru ca Isus Hristos a inviat dintre cei morti. Iar indemnul lui Pavel pentru Biserica din Roma este centrat in aceasta Evanghelie glorioasa a Fiului lui Dumnezeu, care "priveste pe Fiul Sau, nascut din samanta lui David, in ce priveste trupul, iar in ce priveste duhul sfinteniei dovedit cu putere ca este Fiul lui Dumnezeu, prin invierea mortilor; adica pe Isus Hristos, Domnul nostru." Desi Evanghelia n-a fost inventia lui Pavel si nici n-a fost adusa prin ambitia umana (a fost promisa mai dinainte, este scrisa in sangele crucii si este sigilata de mormantul gol), Hristosul inviat l-a chemat pe Pavel si L-a pus deoparte sa predice aceasta Evanghelie. E o Evanghelie pe care o gasim prezentata cu o claritate neintrecuta, cu o mare simplitate si cu o putere incredibila in Evanghelia catre Romani. Haideti deci sa luam aminte la sfaturile intelepte ale parintilor nostri in credinta si sa ne straduim sa citim, sa studiem si sa memoram cuvintele lui Pavel. Pentru ca in aceasta scrisoare uimitoare descoperim cu adevarat cum un Dumnezeu plin de har ii indreptateste pe pacatosi si cum unirea noastra cu acelasi Hristos inviat ne elibereaza, ne ofera libertatea sa traim vieti de recunostinta inaintea acestui Dumnezeu plin de har si de indurare.
Haideti sa ne rugam. Tatal nostru, Iti multumim pentru maretele adevaruri pe care ni le-ai descoperit in cartea Romani. Ne rugam, o Doamne, sa invatam din aceasta carte. Sa descoperim si sa intelegem mesajul ei. Iar credinta noastra sa fie adusa la viata si sa fie intarita. Suntem recunoscatori, Doamne, ca prin viata si moartea lui Isus Hristos Tu il indreptatesti cu adevarat pe pacatosul care vine la Tine cu o credinta smerita. Si mai suntem recunoscatori pentru ca am fost ingropati cu Fiul Tau drag in botez iar apoi am fost inviati sa traim vieti de sfintenie si recunostinta inaintea Lui. Pentru ca Tu nu ne mai tii in socoteala pacatul. Da-ne constiinte curate inaintea Ta. Fiindca Isus a fost inviat cu puterea Duhului Sfant, prin slujirea aceluiasi Duh binecuvantat fa-ne in stare sa umblam in sfintenie si ascultare inaintea Ta, asteptand slava vremii ce va veni, cand vom primi in toata plinatatea mostenirea pe care ne-ai promis-o. Pentru ca Te rugam in Numele Domnului nostru Isus cel inviat. Amin.
Tradus de Florin Vidu