Mai devreme in cartea Romani Pavel a vorbit despre gravitatea pacatului omenesc si despre impactul acestuia asupra rasei umane. Evaluarea facuta de Pavel conditiei umane este una sumbra. Nu este nici unul neprihanit, nici unul macar. Toti s-au indepartat. Insa Pavel a vorbit si despre modul in care pacatosii nelegiuiti, atat Evrei cat si Neamuri, sunt eliberati de pacatele lor prin viata, moartea si invierea lui Isus Hristos. Astfel ca in Romani 5:12-21 Pavel se va ocupa de problema sursei pacatului omenesc, Adam, punandu-l pe Adam in contrast cu Cel care a reparat consecintele pacatului lui Adam, si anume Isus Hristos, care este al doilea Adam. Daca primele 11 versete din Romani 5 au fost incarcate cu termeni teologici importanti, ultimele 10 versete din Romani 5 se ocupa de cele doua personaje cheie ale acestei drame marete a rascumpararii. Primul om, Adam, este capul atat biologic cat si federal, adica el este reprezentantul nostru, al intregii rase umane, inaintea lui Dumnezeu. Adam indeplineste amandoua rolurile, de cap biologic si federal in timpul perioadei de incercare din gradina Edenului, sub ceea ce noi numim legamantul faptelor. In Geneza 3, lectia noastra din Vechiul Testament pentru aceasta dimineata, citim care a fost rezultatul incercarii lui Adam. Nu a fost unul foarte bun. Dupa cum spuneau puritanii, "In caderea lui Adam cu totii am pacatuit." Insa moartea nu este ultimul cuvant pentru poporul lui Dumnezeu. Unde pacatul abunda, harul e si mai abundent. Al doilea Adam, Isus Hristos, este Capul viu si federal al tuturor celor rascumparati si indreptatiti, toti aceia pe care Tatal i-a ales in Hristos si pentru care El indeplineste lucrarea Sa de Preot. De aceea, in pasajul din Romani 5:12-21 Isus este descris de Pavel ca fiind al doilea Adam, a carui ascultare desavarsita pana la moarte, spre deosebire de neascultarea primului om Adam, revoca efectiv condamnarea la moarte care atarna asupra intregii rase umane ca rezultat al caderii lui Adam in pacat.
Desi acest pasaj este foarte important din punct de vedere doctrinar, el este si unul din pasajele cu cele mai variate interpretari. Punctul cheie al acestei dezbateri este semnificatia expresiei de la sfarsitul versetului 12, "din pricina ca toti au pacatuit". Probabil este important sa vorbim pe scurt despre istoria modului in care a fost interpretat acest pasaj. Exista patru interpretari majore ale acestei expresii din versetul 12, "din pricina ca toti au pacatuit", si toate patru au avut o influenta foarte semnificativa asupra istoriei Bisericii crestine si asupra teologiei crestine. Una din cele mai vechi si mai influente interpretari este cea a lui Pelagius, principalul oponent al Sfantului Augustin, care argumenta ca Pavel se refera prin aceasta expresie, "din pricina ca toti au pacatuit", doar la pacatul efectiv; la pacatul nostru, doar la pacatele noastre efective. Din moment ce plata pacatului este moartea, noi toti murim pentru ca toti facem pacate. Conform acestei interpretari, legatura noastra cu Adam este doar una istorica. Atunci cand Adam s-a razvratit impotriva lui Dumnezeu, el a introdus pacatul in lume iar tot pacatul omenesc care i-a urmat este o imitare a actului de razvratire al lui Adam. Noi calcam pe urmele pasilor primului nostru parinte si pacatuim asa cum si el a pacatuit.
Desi aceasta interpretare recunoaste ca toti suntem vinovati pentru propriile noastre pacate, ea nu reuseste sa explice contrastul pe care il face Pavel de-a lungul acestei intregi analogii intre pacatul lui Adam si ascultarea celui de-al doilea Adam. Dezastrul produs de actul de razvratire al lui Adam este reparat de ascultarea celui de-al doilea Adam. Astfel ca pelagianul trebuie sa fie consecvent aici. Daca nu putem fi trasi la raspundere pentru actul de razvratire al lui Adam (pelagienii spun ca nu ar fi corect sa fim trasi la raspundere pentru o fapta facuta de altcineva), atunci nici nu putem fi considerati neprihaniti pe baza neprihanirii altcuiva, a lui Hristos. Astfel, neimputarea pacatului lui Adam este o sabie cu doua taisuri.
Inca o problema cu interpretarea pelagiana este faptul ca nu poate explica realitatea tragica a mortii infantile. Conform lui Pelagius, copiii sunt inocenti pana cand sunt suficient de maturi ca sa comita propriile lor pacate. Dar daca sunt inocenti si prea imaturi ca sa comita pacate, de ce mor atat de tragic? Moartea nu e naturala, spune Pavel. Ea este consecinta pacatului. Ei bine, al cui pacat? Cu siguranta nu al copiilor.
A doua interpretare principala este cunoscuta ca semi-pelagianism, considerata de unii ca fiind interpretarea romano-catolica, insa ea e sustinuta si de multi wesleyeni si arminieni. Dupa semi-pelagieni, atunci cand Pavel spune "din pricina ca toti au pacatuit", el vorbeste despre propriile noastre pacate pe care le facem din cauza ca mostenim de la Adam o natura pacatoasa care ne provoaca o inclinatie sau o tendinta catre rau. Aceasta inclinatie catre rau este cunoscuta in teologia romano-catolica sub numele de concupiscenta. Este o atractie puternica inspre natura noastra cazuta, rea si pacatoasa.
Insa aceasta interpretare nu rezista din motive exegetice, pentru ca in tot acest pasaj Pavel atribuie vina intregii rasei umane actului de razvratire al lui Adam, nu pacatelor efective ale copiilor lui Adam. Pentru Pavel, aceasta natura pacatoasa sau firea inseamna mult mai mult decat o simpla inclinatie sau o tendinta catre rau. Pentru ca ne nastem cu o natura pacatoasa, noi suntem in totalitate depravati, dupa cum spune traditia noastra, suntem vinovati inaintea lui Dumnezeu, suntem incapabili sa facem vreun bine, oricat de mic. Nu suntem doar bolnavi de pacat. Dimpotriva, Pavel spune ca suntem morti in pacat si nelegiuire.
A treia interpretare este cea a lui Calvin, care este o modificare a interpretarii semi-pelagiene. Dupa Calvin, Pavel vorbeste aici despre pacate efective bazate pe coruptia mostenita de la Adam. Insa Calvin spune ca aceasta coruptie mostenita nu este doar o tendinta spre pacat, asa cum afirma pelagienii. Aceasta coruptie inseamna o depravare totala si aduce toti copiii lui Adam sub judecata lui Dumnezeu. Astfel, desi este o imbunatatire majora a interpretarii semi-pelagiene, nici interpretarea lui Calvin nu poate explica de ce ideea subliniata de Pavel aici este ca noi nu suntem doar total depravati si meritam judecata lui Dumnezeu, dar suntem si vinovati pentru actul de razvratire al lui Adam. Acel pacat al lui Adam a adus condamnarea asupra intregii rase umane.
A patra interpretare este interpretarea protestanta istorica in care se sustine ca expresia "din pricina ca toti au pacatuit" se refera la vina pacatului lui Adam care este imputata, atribuita sau trecuta in contul tuturor urmasilor acestuia. Conform acestei interpretari, Adam este capul federal al rasei umane iar vina pentru pacatul lui este imputata tuturor acelora pe care el ii reprezinta in cadrul legamantului faptelor. Desigur, e vorba aici de intreaga rasa umana. Aceasta e ideea subliniata de analogia lui Pavel dintre primul Adam si al doilea Adam, pentru ca Isus Hristos este Acela care implineste legamantul faptelor, pe care primul Adam l-a incalcat. Ascultarea desavarsita a lui Hristos sub acel legamant este creditata tuturor acelora pe care El ii reprezinta conform termenilor legamantului harului. Astfel, Adam este capul biologic si federal al rasei umane sub legamantul faptelor, aducand condamnarea universala asupra rasei umane. Insa Isus este mediatorul legamantului harului. El aduce harul imbelsugat al lui Dumnezeu pentru toti cei pe care ii reprezinta sub acest legamant, legamantul harului.
Cu acest context istoric in minte, haideti sa revenim la textul nostru din aceasta dimineata. Romani capitolul 5, versetele 12-21. In Romani 5:12 Pavel scrie: "De aceea, dupa cum printr-un singur om a intrat pacatul in lume si prin pacat a intrat moartea si astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricina ca toti au pacatuit..."
Acest verset incepe cu o conjunctie (foarte tipic pentru scrierile lui Pavel), "de aceea", care ar trebui sa ne atentioneze de faptul ca Pavel prezinta aici o noua idee (desi acest subiect este rezultatul discutiei anterioare despre impacare). Asa cum ne-a spus Pavel in Romani 5:10, crucea lui Hristos a adus impacarea dintre Dumnezeu si pacatosi, inlaturand motivul instrainarii dintre cele doua parti, si anume pacatul nostru. Daca nu ar fi existat o cadere a rasei umane in pacat, nu ar fi fost nevoie de o impacare. Insa, din cauza pacatului omenesc, trebuie sa existe o impacare daca vrem sa fim salvati de mania lui Dumnezeu. Insa de unde vine acest pacat omenesc? Si de ce s-au instrainat Dumnezeu si omenirea? Dupa cum arata Andres Nygren, comentatorul luteran suedez, "Gandurile lui Pavel se revarsa aici ca un parau torential de munte, pe masura ce prezinta aceasta mareata panorama a istoriei rascumpararii."
Deci, cuvintele lui Pavel pur si simplu curg la vale si castiga viteza pe masura ce inainteaza. El se ocupa acum de subiectul fundamental care sta la baza intregii sale discutii de mai devreme, din Romani 1 pana in Romani 3, prin care explica originea urii care exista intre Dumnezeu si om si care trebuie rezolvata de cruce. Pentru a face acest lucru, Pavel ne duce inapoi la primul om si la caderea istorica a rasei umane in Eden. Pavel spune: "pacatul a intrat in lume si prin pacat a intrat moartea si astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor..." Daca rasa umana cazuta sta sub mania lui Dumnezeu, ea se gaseste acolo din cauza pacatului si razvratirii primului om, Adam. Adam nu este doar capul legamantului faptelor, el este si cel cu care se identifica intreaga rasa umana si in care noi suferim blestemul pacatului si plata lui, care este moartea. Din punct de vedere escatologic, sau in lumina zilelor din urma, a vremurilor din urma, Adam este reprezentantul acestui veac pacatos, in el noi ne gasim cu totii sub domnia sau stapanirea pacatului. In Adam noi murim cu totii. Prin urmare, Pavel poate spune ca pacatul a intrat in lume prin fapta acestui singur om. Asta inseamna (si e foarte important sa intelegem acest lucru) ca pacatul nu e o caracteristica normala a naturii umane. Pacatul este o depravare a naturii umane. Pacatul nu este consecinta inevitabila a limitarilor umane. Pacatul intra ca o consecinta directa a caderii. Iar pacatul nostru are consecinte oribile. Moartea.
Asa cum pacatul omenesc este rezultatul caderii, la fel este si moartea. Moartea este rezultatul pacatului, nu al limitarilor umane. Se spune ca singurele certitudini in viata sunt moartea si impozitele. S-ar putea ca acest lucru sa fie adevarat, insa cu siguranta amandoua sunt rezultatul caderii. Trebuie sa fim foarte clari aici. Moartea este rodul neascultarii lui Adam si consecinta caderii rasei umane in pacat. De aceea accentueaza Pavel atat de mult ideea invierii trupului ca implinire a rascumpararii noastre. Isus moare pe cruce ca sa realizeze impacarea noastra cu Dumnezeu, sa ne rascumpere de vina pentru pacatele noastre. Insa Isus invie din morti ca prim rod al unui mare seceris in care si noi vom fi inviati din morti in trup la sfarsitul veacurilor.
Atunci cand vorbim despre pacat si moarte ca rezultat al caderii, trebuie sa intelegem ca mantuirea atrage dupa sine eliberarea noastra de pacat si de toate consecintele oribile ale acestuia, inclusiv moartea. Deci, rascumpararea include rascumpararea trupurilor noastre.
Ajungem astfel la expresia critica "din pricina ca toti au pacatuit". Ce vrea sa spuna Pavel prin aceste cuvinte? Vorbeste doar despre pacatele efective? Vorbeste despre pacatul efectiv care izvoraste din depravarea noastra mostenita, sau se refera la faptul ca noi toti am pacatuit in Adam, din moment ce Adam a fost reprezentantul nostru sub legamantul faptelor si, in realitate, a actionat in numele tuturor celor pe care ii reprezenta? Din mai multe motive, ultima interpretare este cea corecta. De-a lungul acestei intregi analogii, Pavel argumenteaza ca moartea domneste asupra intregii rase umane fara exceptie. Daca moartea e universala, atunci motivul acestei morti, pacatul, trebuie sa fie la randul lui universal. Adam nu se reprezinta doar pe sine ci el reprezinta intreaga rasa umana, al carei cap biologic si federal este.
Observam apoi o a doua idee in versetele 15-19, in care Pavel arata cat se poate de clar ca moartea vine asupra intregii rase umane prin pacatul unui singur om, Adam, si nu prin pacatele efective ale urmasilor lui Adam. Dupa cum spune Pavel in versetul 19, "prin neascultarea unui singur om, cei multi au fost facuti (in sensul ca au fost considerati sau priviti ca) pacatosi."
Atunci cand Pavel spune "din pricina ca toti au pacatuit", aceasta expresie nu se refera la pacatele individuale pe care le facem, nici la coruptia morala mostenita, sau la concupiscenta ce a fost transmisa in mod natural de catre Adam tuturor urmasilor sai, desi ea este o consecinta a pacatului lui Adam. Mai degraba, atunci cand Pavel spune "din pricina ca toti au pacatuit", el se refera la faptul ca Adam este capul federal sau reprezentantul rasei umane. Din moment ce Adam i-a reprezentat pe toti urmasii lui in legamantul faptelor, intreaga omenire se trage din el si, prin urmare, a pacatuit in Adam si impreuna cu Adam. Aici este inclusa atat vina pentru pacatul lui Adam cat si coruptia morala ce a urmat, care devine baza pentru pacatele efective pe care le facem. La acest lucru ne referim atunci cand vorbim despre pacatul originar. Cu totii am devenit pacatosi in urma caderii lui Adam. Pentru ca toti am devenit pacatosi in urma caderii lui Adam, noi facem de-acum ce este firesc pentru noi sa facem, si anume pacatuim.
Exista un motiv intemeiat pentru care toate versiunile moderne ale Biblie in limba engleza incheie versetul 12 cu puncte de suspensie, lasand propozitia neterminata pana in versetul 18. Pavel devine emotionat. De aceea facea Nygren acel comentariu cu paraul torential de munte. Pavel devine emotionat si se intrerupe in mijlocul propozitiei ca sa explice cuvintele pe care tocmai le-a spus despre pacat, moarte si legatura dintre acestea si noi. Cum se potrivesc pacatul si moartea in cursul istoriei rascumpararii? De aceea, Pavel se intrerupe, se abate de la subiect de doua ori in urmatoarele cinci versete. Prima digresiune o gasim in versetele 13-14, unde Pavel se opreste la conditia propozitiei din versetul 12 - o lasa pur si simplu neterminata. El face acest lucru ca sa ofere o explicatie pentru pacat si moarte. Apoi mai face o digresiune in versetele 15-17 ca sa aduca lumina asupra acestui urias contrast care exista intre ce a adus neascultarea lui Adam si ce a realizat ascultarea lui Hristos.
In versetele 13-14 Pavel scrie: "(Caci inainte de lege pacatul era in lume. Dar pacatul nu este tinut in seama cata vreme nu este o lege. Totusi moartea a domnit, de la Adam pana la Moise, chiar peste cei ce nu pacatuisera printr-o calcare de lege asemanatoare cu a lui Adam, care este o icoana preinchipuitoare a Celui ce avea sa vina."
Daca sunteti familiari cu cartea Romani, stiti ca acest verset ridica o problema evidenta. Conform Romani 4:15, oamenii nu pot incalca legea daca nu exista nici o lege care sa fie incalcata. In ciuda acestui lucru, Pavel spune ca pacatul era in lume de pe vremea lui Adam pana pe vremea lui Moise, insa cum e posibil acest lucru daca nu a existat o lege pana la Moise? Exista doua rezolvari des intalnite ale acestei probleme. Un mod de a rezolva problema este sa spunem ca Legea este mai cuprinzatoare decat Legea lui Moise. In Romani 2 versetele 12-16 Pavel a vorbit deja despre o lege care este inscrisa in inimile oamenilor si, dupa cum reiese cu claritate din Geneza 6 de exemplu, pacatul a fost o realitate prezenta in intreaga perioada dintre Adam si Moise. Atat de prezenta incat Dumnezeu a trimis potopul peste intregul pamant ca un act de judecata asupra locuitorilor pamantului, despre care citim ca gandurile lor erau indreptate incontinuu numai spre rau.
Cealalta interpretare este ca, din moment ce Pavel accentueaza atat de puternic ce a facut Adam, el s-ar putea referi la faptul ca pacatul lui Adam a adus moartea asupra tuturor. Insa eu cred ca nici una din aceste doua interpretari nu sunt satisfacatoare.
Exista o a treia interpretare care, cel putin pentru mine, este foarte plauzibila. Este si pozitia mai multor scriitori protestanti cum ar fi Francis Turretin si altii. A fost reafirmata recent de Meredith Kline. Conform acestei interpretari, Pavel nu vorbeste despre intregul curs al istoriei umane de la Adam pana la Moise. El vorbeste despre administrarea legamintelor - legamintele pe care le-a mentionat deja pe masura ce se desfasoara in istoria rascumpararii. Deci, pentru a valida aceasta interpretare, revenim pur si simplu la contrastul Lege/Evanghelie pe care l-a prezentat Pavel, ne referim la legamintele de care s-a ocupat deja in Romani si aplicam aceste lucruri la comentariile lui Pavel de aici. Astfel, pentru a explica consecintele pacatului si moartea, Pavel ne ofera o scurta recapitulare a istoriei rascumpararii - mai precis a istoriei legamintelor. In Romani 5:12-21, Pavel s-a concentrat asupra rolurilor jucate de Adam si Isus in istoria rascumpararii. Atat Adam cat si Isus sunt capetenii federale pentru cei din legamantul faptelor, Adam, si pentru cei din legamantul harului, Hristos. Ascultarea sau neascultarea lor in aceste roluri este imputata sau atribuita celor multi pe care ii reprezinta ca si cap al legamantului. De aceea, cheia pentru intelegerea acestei prime digresiuni este sa pastram in minte distinctia paulina dintre har si fapte, cat si cea dintre Lege si Evanghelie. E foarte simplu.
Prin urmare, prima parte a versetului 13 trebuie interpretata dupa cum urmeaza: "Caci pacatul a fost in lume inainte de Lege, sau inainte de Moise." Astfel, Pavel stabileste limita finala, inainte de Lege, ca fiind vremea lui Moise. Pacatul a existat inainte de Moise. Stim din relatarea Genezei ca pacatul a fost prezent pentru ca Adam a incalcat... ce? Legamantul faptelor.
Apoi, trecand la a doua jumatate a versetului 13, observati ca Pavel spune ceva diferit. "Dar pacatul nu este tinut in seama cata vreme nu este o lege." La ce se refera aici? Lucrul vital ce trebuie observat este accentul pe care il pune Pavel aici pe har. Neimputarea pacatului. Unde am mai citit despre asta? In Romani capitolul 4, cand Pavel vorbeste despre Avraam, care l-a precedat pe Moise, si David, care a venit dupa Moise, acestia amandoi au fost binecuvantati pentru ca pacatul nu le-a fost tinut in seama. Luand in considerare aceasta perioada de timp, de la Adam pana la Moise, si faptul ca aici se vorbeste despre har, pacatele nu le sunt tinute in seama celor de sub legamantul harului, e clar ca aceasta este o istorie a liniei legamantului si ca e vorba aici despre rascumparare. Pavel vorbeste aici despre cei de sub legamantul harului carora le sunt iertate pacatele, desi pacatul exista deja in lume.
Acelasi lucru se aplica si in versetul 14. Pavel scrie: "moartea... (consecinta pacatului) a domnit de la Adam pana la Moise." Adam este capul legamantului faptelor in timp ce Moise este cel ce a primit Legea la Sinai. Asta inseamna ca Pavel, inca o data, ne arata ca perioada de la Adam pana la Moise ne indica faptul ca moartea a domnit din cauza vinovatiei pacatului lui Adam pentru ca a incalcat legamantul faptelor. Mergeti inapoi si amintiti-va ce stiti despre Geneza capitolul 5, de exemplu, in acele lungi genealogii - cutare a nascut pe cutare, cutare a nascut pe cutare, si a trait atatia ani. Dupa fiecare persoana ce citim? "Apoi a murit." Moartea este un factor critic aici, pentru ca moartea a domnit de la Adam pana la Moise din cauza ca legamantul faptelor ramane in picioare. Oamenii mor pentru ca au pacatuit in Adam si pentru ca s-au nascut cu o natura pacatoasa care produce pacatele efective care au adus mania lui Dumnezeu sub forma potopului, printre altele. Aceasta e marturia repetata a profetilor lui Israel care privesc inapoi spre aceste evenimente. In Isaia 24:5 citim: "Caci tara a fost spurcata de locuitorii ei; ei calcau legile, nu tineau poruncile si rupeau legamantul cel vesnic!" In Osea 6:7, profetul declara despre Israel: "Dar ei au calcat legamantul, ca oricare om de rand; si nu Mi-au fost credinciosi atunci." Ce legamant a fost incalcat? Legamantul faptelor, pe care l-a facut Dumnezeu cu Adam.
Observati cum, in versetul 14, Pavel spune: "moartea a domnit... chiar peste cei ce nu pacatuisera printr-o calcare de lege asemanatoare cu a lui Adam." Aceste cuvinte sunt in contrast cu ce s-a spus mai devreme, insa intr-un sens ele repeta ce Pavel tocmai a spus - ca oamenii la care se refera aici nu sunt ca Adam si nu sunt sub legamantul faptelor, care nu prevedea o clauza de iertare a pacatelor. Dimpotriva, acesti oameni nu sunt ca Adam pentru ca sunt sub legamantul harului iar pacatul lor este tratat diferit deoarece sunt sub legamant, spre deosebire de cei din afara legamantului. Pentru ei exista aceasta clauza plina de har. Pacatul lor nu le este tinut in seama.
Apoi, in ultima parte a versetului 14 citim ca Adam este o icoana preinchipuitoare a Celui ce avea sa vina. Pavel revine aici la punctele de suspensie pe care le-a lasat in versetul 12, unde si-a intrerupt gandul. Adam este capul federal al rasei umane. Adam este modelul, prototipul Celui ce avea sa vina, care este Isus Hristos. Prin urmare, Romani 5:13-14 nu se refera la istoria lumii in general, de la Cadere pana la Moise. Acest pasaj este o recapitulare a istoriei rascumpararii de la legamantul faptelor pana la noul legamant care s-a implinit odata cu Isus Hristos. Pavel completeaza aceasta istorie dintre primul si ultimul legamant in Romani 5 trasand caracteristicile principale ale istoriei rascumpararii. Legamantul faptelor si capul acestuia, care este Adam. Legamantul harului, aparut mai intai lui Avraam si apoi lui Hristos. Iar apoi acel legamant cu Moise. In lumina acestei istorii trebuie sa intelegem noi, cititorii lui Pavel, ce este pacatul, moartea si care este relatia noastra cu pacatul si cu moartea acum ca ne gasim in legamantul harului iar pacatele noastre nu ne mai sunt tinute in seama.
In versetele 15-17 Pavel este foarte emotionat. El face o noua paranteza. De data asta se concentreaza asupra imensei deosebiri dintre Hristos si Adam, inainte sa ii compare din nou in versetul 18. Este prezentat aici contrastul dintre rezultatele dezastruoase ale pacatului lui Adam si rascumpararea minunata realizata de al doilea Adam. Pavel tocmai ne-a spus ca Adam a fost o icoana preinchipuitoare a lui Hristos, de aceea ar trebui sa observam puternicul cuvant de contrast cu care incepe versetul 15. "Dar". El ne arata ca ceea ce urmeaza va prezenta deosebirile care exista intre Adam si Hristos. Neascultarea lui Adam este pusa in contrast cu ascultarea lui Hristos. Astfel, Pavel spune simplu: "Dar cu darul fara plata nu este ca si cu greseala."
Adam si Isus se aseamana in anumite privinte - amandoi sunt capetenii federale ale legamintelor majore de rascumparare. Insa exista si deosebiri majore, pentru ca darul lui Hristos pentru noi nu este la fel cu greseala lui Adam care a adus pacatul, moartea si distrugerea asupra rasei umane. Observati ca moartea vine prin pacatul lui Adam si nu prin pacatele urmasilor lui Adam. Pavel spune: "caci, daca prin greseala unuia singur, cei multi au fost loviti cu moartea..." Prin urmare, expresia "din pricina ca toti au pacatuit" se refera la intreaga omenire care a pacatuit in Adam si impreuna cu Adam. Pentru Pavel e semnificativ faptul ca pacatul lui Adam a adus moartea asupra intregii rase umane - asupra celor multi (referindu-se la toti cei pe care Adam ii reprezinta sub legamantul faptelor). Prin urmare, pacatul lui Adam a avut consecinte dezastruoase. Asta inseamna ca noi toti vom muri.
Insa ascultarea lui Hristos este mai puternica decat neascultarea lui Adam. Pavel spune: "...cu mult mai mult harul lui Dumnezeu si darul pe care ni l-a facut harul acesta intr-un singur om, adica in Isus Hristos, s-au dat din belsug celor multi." Observati folosirea termenilor care sugereaza contrastul. Hristos realizeaza cu mult mai mult decat raul facut de Adam. Dupa cum spune un scriitor atat de elocvent: "Lucrarea lui Hristos este rezumata aici prin cuvantul 'har'. Harul care face legatura in primul caz cu Dumnezeu si in al doilea caz cu Hristos. Impreuna cu harul, Pavel asociaza darul care a venit prin harul unui singur om. Cuvantul 'dar' subliniaza gratuitatea si in Noul Testament este folosit doar pentru darurile bune ale lui Dumnezeu pentru omenire - gratuitatea subliniata prin legatura cu harul. Acest dar a venit printr-un singur Om, fapt care ne arata clar ca intreaga lucrare de mantuire este indeplinita de Hristos." De fapt, acest dar s-a dat din belsug celor multi. Cine sunt cei multi de aici? Toti cei pe care Hristos ii reprezinta sub legamantul harului.
Pavel se grabeste sa treaca mai departe si continua contrastul in versetele 16 si 17 atunci cand scrie (ascultati la cuvintele care sugereaza aici contrastul): "Si darul fara plata nu vine ca printr-acel unul care a pacatuit; caci judecata venita de la unul, a adus osanda; dar darul fara plata venit in urma multor greseli a adus o hotarare de iertare. Daca deci, prin greseala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, in toata plinatatea, harul si darul neprihanirii, vor domni in viata prin acel unul singur, care este Isus Hristos!)"
Contrastul este imens. Darul e plin de har - referindu-se la aceasta neimputare a pacatului mai devreme in versetul 13, si nu e vorba de pacatul unui singur om; actul de razvratire al lui Adam, care a adus pacatul si moartea asupra rasei umane, ne-a fost imputat si noua. Cu aceasta Pavel lanseaza aici patru comparatii distincte. In prima dintre acestea Pavel scrie: "...judecata venita de la unul, a adus osanda...". Aceasta expresie nu are nici un sens pentru o interpretare pelagiana sau semi-pelagiana. Judecata, moartea prin pacat, este adusa de acel act al lui Adam, nu prin transmitere naturala, nu prin pacatul meu si nu prin imitarea mea. Acest lucru, desigur, sprijina interpretarea protestanta istorica, si anume ca intregul pasaj se refera la actul de razvratire al lui Adam - nu la faptele noastre pacatoase care izvorasc din natura cazuta pe care am mostenit-o.
Apoi, in al doilea contrast citim: "...dar darul fara plata venit in urma multor greseli a adus o hotarare de iertare." Darul plin de har al lui Hristos a venit in urma multor pacate. A adus indreptatirea. Daca harul este o favoare nemeritata si daca Dumnezeu nu ne datoreaza nimic, atunci Dumnezeu in mod gratuit si plin de indurare ne asigura acest dar care repara tot ce a stricat Adam. Care este darul pe care ni-l asigura Dumnezeu? Este neprihanirea desavarsita a lui Isus Hristos.
In al treilea contrast, Pavel scrie: "Daca deci, prin greseala unuia singur, moartea a domnit prin el singur...". O propozitie incompleta dar un contrast important. Dupa cum spune Martin Lloyd Jones (si cred ca e un lucru cu care toti trebuie sa ne confruntam): "Lumea este un loc al cimitirelor." Indiferent cat de mult am ignora moartea, noi toti vom muri. Daca nu va reveni Hristos pe pamant pana atunci, moartea va domni si asupra noastra. Boala este un rod al acelui act de razvratire al lui Adam si ne aminteste de domnia hidoasa a mortii. Rezultatul actului de razvratire al lui Adam a fost o boala universala care ne infecteaza pe toti, din cap pana in picioare, si care lucreaza chiar acum in noi. Chiar in aceasta clipa, noi suntem pe moarte.
Insa observati contrastul final. Pavel declara: "cu mult mai mult cei ce primesc, in toata plinatatea, harul si darul neprihanirii, vor domni in viata prin acel unul singur, care este Isus Hristos!)" Pavel ajunge astfel la punctul principal al celei de-a doua digresiuni. Deosebirea dintre Hristos si Adam este de-acum evidenta. Pacatul lui Adam a adus moartea, dar este de-acum inghitit de harul lui Hristos care, prin moartea Lui si prin neprihanirea Lui repara pe deplin ce a stricat Adam. Cu adevarat, cei care primesc in toata plinatatea harul asigurat de Dumnezeu vor primi toate binefacerile triumfului lui Hristos, inclusiv triumful Sau asupra mortii si asupra mormantului, pentru ca lor le este atribuita neprihanirea Lui. Domnia pacatului si a mortii va fi distrusa iar aici atentia trece din nou asupra dimensiunii escatologice, devenind clar ca in Adam noi suntem sub domnia pacatului si a mortii, deci in Hristos suntem sub domnia neprihanirii si a vietii, pentru ca Hristos este Domnul neprihanirii.
Dupa doua digresiuni, Pavel completeaza acum in versetul 18 propozitia pe care a intrerupt-o in versetul 12. In versetul 18 Pavel scrie: "Astfel, deci, dupa cum printr-o singura greseala, a venit o osanda, care a lovit pe toti oamenii, tot asa, printr-o singura hotarare de iertare a venit pentru toti oamenii o hotarare de neprihanire care da viata."
Pavel reia acum aceasta idee de baza din versetul 12. Printr-o singura greseala a lui Adam, a venit o osanda, care a lovit pe toti oamenii. Aceasta propozitie e foarte dificil de tradus din greaca. Nu exista nici un verb care sa se aplice aici, asa ca trebuie sa deduci verbul in engleza ca sa-ti dai seama ce vrea sa insemne in greaca. In orice caz, rezultatul e cat se poate de clar. Fapta lui Adam a adus condamnarea asupra tuturor oamenilor. Modul in care fapta lui Adam a adus condamnarea nu este prin imitare sau prin transmitere naturala, ci prin imputare. Adam actioneaza ca reprezentant al intregii rase umane. Prin urmare, vina pacatului sau este trecuta in contul tuturor urmasilor lui, le este creditata sau imputata acestora. Toti, spune Pavel, au pacatuit in Adam si au fost condamnati in virtutea celor facute de Adam. Insa, la fel cum Adam a adus pacatul peste toti oamenii (toti cei care sunt sub legamantul faptelor), fapta lui Hristos de neprihanire inseamna indreptatire pentru toti oamenii (toti cei care sunt sub legamantul harului, toti cei reprezentati de Hristos). Si aici limbajul folosit in greaca e dificil de tradus. De aceea versiunile din limba engleza sunt putin diferite. Insa NIV [Noua Versiune Internationala] il vede in mod corect pe Pavel facand o antiteza intre pacatul si greseala lui Adam si actul de neprihanire al lui Hristos. Fapta lui Hristos aduce viata pentru toti cei pe care El ii reprezinta ca si cap al legamantului harului, in acelasi fel in care fapta lui Adam de condamnare a adus moartea asupra tuturor celor reprezentati de Adam.
In versetul 19 Pavel spune, facand lucrurile si mai clare: "Caci, dupa cum prin neascultarea unui singur om, cei multi au fost facuti pacatosi, tot asa, prin ascultarea unui singur om, cei multi vor fi facuti neprihaniti."
Observati echilibrul - acest echilibru foarte atent in analogia lui Pavel dintre cele doua parti ale propozitiei. Dupa cum prin Adam, tot asa prin Hristos. In mod clar, "cei multi" de aici din prima parte a versetului sunt cei de sub legamantul faptelor care au fost facuti pacatosi in virtutea actului de razvratire al lui Adam. Nu e vorba aici de pacatul lor sau de pacatul parintilor lor. Astfel interpretarea pelagiana este respinsa. Cei multi au fost facuti pacatosi in virtutea faptului ca actul de razvratire al lui Adam este imputat tuturor descendentilor lui. La fel stau lucrurile si cu cei multi care au fost socotiti neprihaniti in a doua jumatate a versetului. E vorba aici de o atribuire, o creditare sau o considerare. In virtutea unui pacat al lui Adam, toti cei pe care el ii reprezinta sunt declarati vinovati in el si impreuna cu el. Vina lui e imputata tuturor celor pe care ii reprezinta. Insa ceea ce urmeaza e un complement perfect. Pentru ca, datorita ascultarii desavarsite a lui Hristos, datorita faptului ca El a implinit toate cerintele Legii si datorita mortii Sale sacrificiale, ascultarea lui Hristos este in acelasi fel atribuita tuturor celor pe care El ii reprezinta sub legamantul harului. Cei multi vor fi facuti neprihaniti in virtutea atribuirii neprihanirii lui Hristos, nu printr-o transformare interioara si nu prin ceva ce noi facem, ci din cauza ca neprihanirea lui Hristos ne-a fost atribuita noua. Printr-o greseala a lui Adam sub legamantul faptelor noi suntem considerati pacatosi. In acelasi fel, prin ascultarea lui Hristos, cei multi, cei pe care Hristos ii reprezinta sub legamantul harului, vor fi socotiti neprihaniti. Aceasta este doctrina noastra a indreptatirii.
In incheiere, ajungem aici in punctul culminant al unui argument care a inceput de fapt in versetul 5:12, insa daca priviti la intreaga carte Romani veti observa ca acest punct culminant rezuma intreaga carte, de la Romani 3:21 in continuare... Pavel incheie aici iar punctul central al ultimelor versete nu mai este contrastul dintre Adam si Hristos. Pavel face acum o declaratie foarte simpla si directa despre lucrarea pe care a facut-o Hristos pentru noi, sfaramand domnia pacatului si a mortii care a venit prin greseala lui Adam. Incheind in versetele 20-21, Pavel spune (observati schimbarea de subiect de aici): "Ba inca si Legea a venit ca sa se inmulteasca greseala; dar unde s-a inmultit pacatul, acolo harul s-a inmultit si mai mult; pentru ca, dupa cum pacatul a stapanit dand moartea, tot asa si harul sa stapaneasca dand neprihanirea, ca sa dea viata vesnica, prin Isus Hristos, Domnul nostru."
E destul de interesant ca Pavel face referire la Lege, facand de fapt legatura cu comentariile din Romani 2-4. Observati ca Legea nu a fost data ca sa impiedice pacatul sau ca sa ne faca sfinti. Dimpotriva, Pavel spune ca Legea ne-a fost data ca sa se inmulteasca pacatul. Pentru ca Legea poate doar sa ne condamne. Ea nu ne ofera nici o putere cu ajutorul careia sa-i putem indeplini cerintele. Legea starneste natura noastra pacatoasa, facand ca pacatosenia noastra intrinseca sa izbucneasca, la fel ca atunci cand turnam benzina peste niste taciuni aprinsi. Pavel va explica acest lucru mai in detaliu in Romani 7. Insa acum, facand contrastul dintre pacat si har, Pavel ne spune ca harul s-a inmultit si mai mult. Dumnezeu infrange efectele pacatului, aceasta domnie a pacatului si a mortii asupra noastra, printr-un har care se inmulteste si mai mult pentru toti cei ce sunt in Hristos. Acest har super-imbelsugat ne elibereaza de acest tiran crud, pacatul si moartea. Toate acestea au in centru gratuitatea si indurarea lui Dumnezeu cu care El ne ofera in Isus Hristos tot ce este necesar pentru eliberarea noastra. Dumnezeu nu ne datoreaza nimic. Insa pe cand eram noi morti in pacat, cand nu vroiam si nu eram in stare sa venim la El, Dumnezeu in harul Lui Si-a turnat indurarea asupra noastra in Persoana Fiului Sau si in fata domniei pacatului si a mortii asupra noastra. Harul lui Dumnezeu, spune Pavel, se inmulteste si mai mult. Celor ce eram morti in pacat, care nu vroiam sa-L cautam pe Dumnezeu, care nu eram neprihaniti, noua, celor nelegiuiti, ni se promite acum victoria, aceasta mareata victorie asupra tiraniei pacatului si mortii. Cei ce erau sub tirania mortii, sub legamantul faptelor, sunt de-acum sub domnia vietii in legamantul harului. Harul super-imbelsugat vine la noi ca sa rastoarne tirania mortii. Pacatul ne-a robit, ne-a tinut legati, noi nu ne puteam elibera singuri. La fel spune Pavel ca domneste pacatul peste cei din Adam. Insa exact pe acest tiran cu doua capete a venit Isus Hristos sa-l distruga. Asa cum ne aminteste Pavel, prin Isus Hristos se ivesc zorii acestei ere a mantuirii, in care noi suntem eliberati, suntem liberi de tirania pacatului si a mortii pentru ca Hristos domneste acum in viata poporului Sau, in locul pacatului si al mortii. Pentru ca Hristos domneste in neprihanire, in El noi avem viata vesnica. El e al doilea Adam, a carui ascultare a castigat pentru noi acel har super-imbelsugat, nu doar restaurandu-ne in pozitia pe care am pierdut-o in Adam ci si daruindu-ne atat de multe in plus. In Isus Hristos noi, cei ce eram pacatosi nelegiuiti, vom primi toate bogatiile si comorile cerului. Toate acestea le-am primit prin ascultarea unui Singur Om, acel om in care harul lui Dumnezeu pentru noi se inmulteste si mai mult. Aceasta e vestea buna a Evangheliei.
Haideti sa ne rugam.
Tata Ceresc, ne amintim din nou de realitatea descurajanta a ceea ce suntem noi in Adam si cum acea greseala a lui a adus un asa de mare dezastru asupra rasei umane. Insa suntem recunoscatori, o Doamne, ca ne amintesti in aceasta dimineata prin cuvintele lui Pavel ca, acolo unde s-a inmultit pacatul, harul s-a inmultit si mai mult, rasturnand acele lucruri care ne robeau, pacatul si moartea, si eliberandu-ne de sub tirania lor ca sa putem trai in viata si neprihanire, stiind ca Hristos este Capul nostru si ca noi suntem trupul Lui, ca El ne da viata, pacea si neprihanirea si ne elibereaza de toate acele lucruri care ne robeau. De aceea, ajuta-ne, o Doamne, sa avem inimi pline de bucurie. Ajuta-ne sa traim vieti de recunostinta inaintea Ta. Ajuta-ne, o Doamne, sa traim in libertatea pe care ai castigat-o pentru noi prin harul super-imbelsugat al lui Isus Hristos, Domnul nostru. In Numele Lui ne rugam. Amin.
Tradus de Florin Vidu