Pavel a clarificat deja lucrurile cat de bine putea. Dumnezeu indreptateste pacatosii prin credinta in Isus Hristos. Motivul, sau baza pentru indreptatirea noastra nu sta in propriile noastre fapte ci in meritele lui Isus Hristos, inclusiv in moartea Lui pentru pacatele noastre - actul Sau de ascultare, despre care am citit data trecuta, prin care multi au fost facuti sau au fost socotiti neprihaniti - neprihanirea fiind primita doar prin credinta. Prin urmare, in nici un fel noi nu suntem indreptatiti datorita lucrarii lui Dumnezeu in noi. Dimpotriva, suntem indreptatiti datorita lucrarii lui Dumnezeu pentru noi.
Insa incepand cu Romani 6 versetul 1 si pana la sfarsitul capitolului 8 din Romani, Pavel va explica acum adevarul foarte important ca toti cei indreptatiti vor fi si sfintiti. Apostolul nu poate concepe ca cineva, care este indreptatit in mod gratuit si instantaneu prin meritele lui Hristos, sa nu treaca in acelasi timp prin procesul sfintirii. Asa cum am vazut in saptamanile anterioare, pivotul literar care face legatura dintre discutiile lui Pavel despre indreptatire si sfintire in Romani se gaseste in capitolul 5, in special in versetele 12-21. Pentru ca in ultimele 10 versete din Romani 5 Pavel prezinta o panorama, descriind in termeni foarte generali cele doua figuri centrale din istoria rascumpararii si cele doua legaminte cu care sunt acestea identificate. Vorbesc desigur despre Adam si despre Isus, despre modul in care aceste doua personaje sunt prezentate in contrast. Adam este capul biologic si federal al rasei umane, iar sub termenii legamantului faptelor (faceti asa si veti trai), Adam este reprezentantul intregii rase umane. Din cauza actului de neascultare al lui Adam, spune Pavel, intreaga rasa umana este considerata vinovata, intra sub blestemul pacatului, care este moartea. Astfel Pavel poate spune ca in Adam noi toti pacatuim si in Adam noi toti murim.
Insa Isus Hristos, al doilea Adam, reprezinta capul legamantului harului. Prin actul Sau de ascultare, care este intr-un contrast evident cu actul de neascultare al lui Adam, toti cei pe care Isus ii reprezinta sunt socotiti, considerati, creditati, priviti ca neprihaniti. "Dupa cum prin neascultarea unui singur om, cei multi au fost facuti pacatosi, tot asa, prin ascultarea unui singur om, cei multi vor fi facuti neprihaniti." Dupa cum in Adam am fost facuti pacatosi si supusi mortii, la fel in Hristos suntem considerati neprihaniti, eliberati de-acum de tirania pacatului si a mortii, astfel ca in Hristos sa putem trai. Dupa cum spune Pavel, "unde s-a inmultit pacatul, acolo harul s-a inmultit si mai mult."
Analogia dintre Adam si Hristos, capeteniile federale sau reprezentative ale legamantului faptelor si legamantului harului, devine baza pentru intelegerea discutiei lui Pavel despre sfintire. In tot pasajul din Romani 6 pana la 8 vom cauta cele doua categorii - cei ce sunt in Adam, despre care ni se spune ca sunt sub domnia pacatului, a Legii si a mortii; insa despre cei ce sunt in Hristos, pe de alta parte, ni se spune ca sunt eliberati de sub domnia pacatului si a Legii, iar acum traiesc in Hristos. Astfel, analogia prezentata de Pavel in Romani capitolul 5, intre ce a adus caderea lui Adam si ce a anulat ascultarea lui Hristos, devine cheia pentru intelegerea tuturor celor spuse de Pavel cu privire la sfintire.
Un scriitor spune ca ar trebui sa incadram aceste lucruri in termeni escatologici, sau in termenii zilelor din urma, si sunt pe deplin de acord cu aceasta, pentru ca, atunci cand Pavel vorbeste despre Adam si despre Hristos, el vorbeste despre doua capetenii reprezentative pentru doua imparatii sau doua domenii. Astfel, atunci cand suntem dusi de la Adam la Hristos, noi suntem transferati, intr-un sens, intr-o noua imparatie. Acest lucru se potriveste perfect cu mai vechea structura a asa-numitei teologii federale sau a legamantului. Sub imparatia sau domeniul lui Adam noi suntem condamnati, pentru ca Adam este reprezentantul nostru sub legamantul faptelor. Suntem indreptatiti, deci, atunci cand suntem mutati sau transferati prin harul lui Dumnezeu din imparatia lui Adam in imparatia sau domeniul lui Hristos, pentru ca acum noi suntem sub legamantul harului. In lumina acestui transfer, un comentator spunea astfel: "Partea din Romani de care ne ocupam acum discuta felul in care cel neprihanit prin credinta va trai. Cel ce crede in Hristos a intrat, prin El, intr-o noua era si acum isi traieste viata in Hristos."
Insa ce inseamna mai exact acest lucru? Ei bine, Pavel ne spune imediat. Ne putem doar imagina, pe baza experientelor personale, intrebarile pastorale care s-au ridicat imediat in biserica din Roma odata cu sublinierea de catre Pavel a indreptatirii gratuite, prin har, bazata pe meritele lui Hristos si primita doar prin credinta. Acest subiect e foarte bine formulat de Leon Morris: "Invatatura lui Pavel ca mantuirea este un dar de la Dumnezeu, ca ea este rezultatul mortii lui Hristos si nu al realizarilor noastre, ca noi ajungem la ea prin credinta si nu prin propriile noastre eforturi, a marcat o revolutie. Ea a ridicat tot felul de intrebari care nu ar fi aparut cata vreme se sustinea ca Legea era intr-un fel poarta catre sfintenie." Astfel, daca nu suntem indreptatiti ca rezultat al propriei noastre ascultari fata de Lege, atunci ce rol mai are Legea in ce priveste indreptatirea noastra? Daca nu suntem indreptatiti pentru ca tinem Legea, mai trebuie sa o tinem?
Intr-adevar, odata ce Pavel a inceput sa raspunda la aceasta intrebare, "Cum sunt mantuit, cum sunt eliberat de aceasta manie escatologica a lui Dumnezeu, care urmeaza sa vina, de iad si de judecata?", si odata ce a raspuns la aceasta intrebare afirmand ca indreptatirea este prin neprihanirea lui Hristos ce imi este atribuita doar prin credinta, Apostolul se intoarce acum la cealalta intrebare, necesara si care este legata de prima. Acum ca sunt mantuit prin meritele lui Hristos, cum trebuie sa traiesc in Hristos? In mod clar, centrul atentiei se muta acum de la indreptatire, un act declarativ odata pentru totdeauna, inspre sfintire, care este atat un act declarativ cat si un proces care dureaza intreaga viata. Pavel va prezenta modul in care aceste doua lucruri sunt legate in mod necesar atunci cand el ne porunceste sa ne consideram morti fata de pacat si vii pentru Dumnezeu. Nimeni altul decat John Calvin este cel care ne aminteste: "In tot acest capitol Apostolul sustine ca cei ce isi inchipuie ca Hristos ne acorda in mod gratuit indreptatirea fara sa ne dea si o viata noua il impart fara rusine pe Hristos in doua parti." Calvin declara explicit: "Nu putem primi neprihanirea in Hristos fara sa primim in acelasi timp si sfintirea."
Aceasta descrie exact cele prezentate in aceasta sectiune a epistolei lui Pavel. Pentru ca, despre toti cei ce sunt indreptatiti doar prin har, doar prin credinta, doar datorita lui Hristos, se spune ca sunt in procesul de sfintire doar prin har, doar prin credinta, doar datorita lucrarii Duhului Sfant. Haideti sa fim cat se poate de clari aici. Biblia nu concepe ca un pacatos indreptatit sa nu fie in proces de sfintire. In aceasta sectiune din Romani, care ne va purta pana la sfarsitul capitolului 8 din Romani, Pavel pune mai multe intrebari retorice foarte directe, la care tot el va raspunde - intrebari care foarte probabil indica framantarile din cadrul bisericii din Roma. Aceste intrebari puse de Pavel le auzim puse si de contemporanii nostri. Daca totul e prin har, atunci sa pacatuim ca harul sa creasca? Daca totul e prin har, sa pacatuim si mai mult ca harul sa fie si mai imbelsugat? Raspunsul lui Pavel din nou si din nou la aceste intrebari din cartea Romani este un rasunator "NU! Nicidecum!" Este foarte categoric in greaca. "Nu asta vreau sa spun. Nu la asta ma refer."
Pentru a raspunde la aceste intrebari, Pavel gandeste in felul urmator. Voi acoperi toate aceste lucruri incepand cu Romani 6 si pana in capitolul 8, tratandu-le in detaliu pe masura ce ajungem la ele. Trebuie sa incepem insa cu o privire de ansamblu. Mai intai, in Romani 6:1-11, Pavel se ocupa de problema abuzului de har, de ceea ce noi numim antinomismul (impotriva legii) si va prezenta distinctia dintre indicativ (ce suntem in Hristos) si imperativ (ce facem in Hristos). Pavel isi va prezenta aici doctrina sa despre botez, invatatura sa despre unirea cu Hristos si conceptul sau ca pacatosii indreptatiti sunt acum morti fata de pacat, morti fata de vinovatia pacatului si morti fata de puterea pacatului. Toate acestea au o mare semnificatie pentru noi, daca vrem sa intelegem doctrina lui Pavel cu privire la viata crestina.
Apoi, in Romani 6:12-23 Pavel merge mai departe si da pacatosilor indreptatiti o serie de imperative - o serie de porunci. De fapt, el defineste si prezinta aici ceea ce catehismul nostru numeste "regula recunostintei". Aici gasim rolul Legii in viata crestina. Aceasta este asa numita "a treia intrebuintare a Legii". Pacatosii indreptatiti nu mai sunt sclavii Legii insa sunt de-acum sclavii neprihanirii si trebuie sa se comporte ca atare. Crestinii trebuie sa-si traiasca indreptatirea refuzand sa-si mai ofere trupurile ca instrumente ale pacatului.
In al treilea rand, in Romani 7, primele 6 versete, Pavel va folosi o ilustratie din sfera casatoriei pentru a arata cum se face ca noi suntem morti fata de Lege, nu mai suntem controlati de natura pacatoasa, fiind de-acum liberi sa slujim in felul Duhului Sfant. Aici introduce Pavel pentru prima oara conceptul ca Duhul Sfant este agentul sfintirii noastre.
Apoi, in a patra sectiune, Romani 7:7-12, Pavel trebuie sa se ocupe de intrebarea: Cum se face ca, desi Legea e sfanta, neprihanita si buna, cu toate acestea Legea slujeste, in mod inevitabil, la dezvaluirea pacatului nostru si la starnirea acestuia in si mai mare masura. Raspunsul este ca, desi poruncile sunt sfinte, neprihanite si bune, noi suntem pacatosi. Prin urmare, poruncile lui Dumnezeu, care sunt bune, aduc de fapt moartea. De ce e asa? Pavel va localiza problema in firea pamanteasca, nu in Lege.
In al cincilea rand, Pavel merge mai departe si se ocupa de lupta cu pacatul, care caracterizeaza viata crestina normala si sanatoasa, in Romani 7, versetele 13-25, care este probabil cel mai disputat pasaj din tot Noul Testament. Cum se face ca, desi noi vrem sa ascultam de Legea lui Dumnezeu, desi dorim sa facem binele, pana la urma ajungem sa pacatuim? Cum se face ca Legea, desi e buna, duce numai la moartea noastra? De ce oare Apostolul se lamenteaza la sfarsit: "O, nenorocitul de mine! Cine ma va izbavi de acest trup de moarte?"
Iar apoi, in al saselea rand, in Romani 8 Pavel trece la antiteza dintre firea pamanteasca si Duhul, in versetele 1-11. Necrestinul traieste doar in firea pamanteasca, in timp ce crestinul isi traieste acum viata in Duhul. Intr-adevar, viata in Duhul este caracteristica fiecarui crestin. In tot acest capitol, in mod surprinzator, nu exista nici un imperativ, sunt doar indicative. Pavel nu ne spune sa umblam dupa indemnurile Duhului; el descrie ce inseamna sa umbli in Duhul. In versetele 12-17 Pavel vorbeste despre faptul ca pacatosul indreptatit nu este doar in procesul de sfintire, ci el este adoptat in familia lui Dumnezeu si acum se bucura de o relatie intima cu Dumnezeu. Apoi, in versetele 18-27 Pavel ne aminteste ca Duhul Sfant mijloceste pentru credinciosi atunci cand ei se roaga si ca Insusi Dumnezeu va elibera intr-o zi intreaga creatie din robia stricaciunii, pentru ca pacatosenia umana este de fapt aceea care supune intreaga creatie acestei stricaciuni. Mai departe, in versetele 28-30 Pavel vorbeste despre scopul suveran al lui Dumnezeu. Cei ce sunt cunoscuti mai dinainte sunt si predestinati. Cei predestinati sunt si chemati. Cei chemati sunt si indreptatiti. Cei indreptatiti sunt si proslaviti. In final, acest capitol glorios culmineaza in ceea ce este cunoscuta drept cantarea de triumf din versetele 31-38, in care pacatosul care se zbatea in Romani capitolul 7 se va bucura cu toate acestea de victoria completa in Hristos si are promisiunea lui Dumnezeu ca, in ciuda luptelor cu pacatul, fiecare pacatos indreptatit este mai mult decat biruitor in Isus Hristos. Pentru poporul lui Dumnezeu, harul triumfa asupra pacatului.
Si astfel, avand aceasta mareata imagine inaintea noastra, haideti sa ne intoarcem la textul nostru din Romani 6, versetele 1-14. Primul verset ne arata ca ceea ce urmeaza este rezultatul faptului ca in Adam noi toti murim, in timp ce in Hristos suntem adusi la viata. Pentru ca asa stau lucrurile, se ridica intrebarea: "Ce vom zice dar? Sa pacatuim mereu, ca sa se inmulteasca harul?" Aceasta intrebare se ridica din cauza faptului ca noi suntem socotiti neprihaniti datorita actului de ascultare al lui Hristos, iar fara indoiala unii se intrebau: "Foarte bine, daca acest lucru e adevarat, atunci ce rost mai are propria mea ascultare, din moment ce sunt indreptatit datorita ascultarii altcuiva?" E foarte probabil ca unii din biserica din Roma au ajuns la concluzia gresita si periculoasa ca, din moment ce pacatul s-a inmultit iar harul s-a inmultit si mai mult, nu e nevoie ca pacatosul indreptatit sa inceteze activitatea pacatoasa, pentru ca aceasta activitate pacatoasa produce har din belsug.
Dupa cum citim in versetul 2, raspunsul lui Pavel pentru o astfel de gandire este cat se poate de clar: "Nicidecum! Noi, care am murit fata de pacat, cum sa mai traim in pacat?" Acest emfatic "me genoito" din greaca inseamna "Nici pomeneala, nici gand de asa ceva!" Motivul pentru care nu putem continua sa pacatuim este explicat clar. Noi am murit fata de pacat. Verbul este la timpul aorist. Veti auzi de multe ori acest cuvant. Inseamna ca e ceva deja incheiat, terminat. Pavel spune ca, atunci cand am fost mutati de sub autoritatea federala a lui Adam sub cea a lui Isus Hristos, in urma trecerii dintr-o imparatie in alta, noi am murit fata de pacat. Cand am venit la credinta in Isus Hristos a avut loc un eveniment definitiv. Am murit fata de pacat inainte sa fim inviati pentru viata. In toata aceasta sectiune din Romani, Pavel va vorbi despre aceasta moarte si inviere cu Hristos in patru feluri distincte dar la fel de importante. Primul fel este ca, atunci cand Hristos a murit pe cruce si apoi a fost inviat din morti, noi am murit impreuna cu Hristos. Am fost inviati din morti impreuna cu Hristos. Astfel, in primul caz avem referinta istorica obiectiva la Hristos. Insa in versetul urmator Pavel va vorbi despre aceasta moarte si inviere facand legatura cu botezul. El va mai vorbi despre aceasta moarte si inviere si ca imperativ, o porunca pe care toti crestinii trebuie sa o practice zilnic. Trebuie sa murim zilnic fata de pacat si sa inviem zilnic la o viata noua. Iar apoi, in final, Pavel va vorbi despre acest lucru intr-un sens escatologic. Desi noi am murit fizic din cauza pacatului, intr-o zi vom fi cu totii inviati in trup impreuna cu Hristos. Astfel, asta inseamna ca modelul pentru viata crestina, modelul pe care trebuie sa il urmam cu totii este modelul lui Hristos - viata Lui urmata de moarte, urmata de inviere. Acesta este modelul pentru sfintirea noastra. In Hristos am murit fata de pacat. In Hristos inviem la o viata noua.
In versetul 3 Pavel introduce subiectul botezului, spunand: "Nu stiti ca toti cati am fost botezati in Isus Hristos, am fost botezati in moartea Lui?" Desi introducerea botezului ar putea fi o surpriza pentru unii, daca ne gandim putin n-ar trebui sa fim surprinsi. Daca Pavel le poate spune membrilor unei biserici pe care n-a vizitat-o niciodata, "nu stiti ca botezul in Isus Hristos inseamna botezul in moartea Lui", inseamna ca probabil aceste cuvinte au facut parte din formula de botez folosita in toate bisericile apostolice. Romanii au auzit deja aceste cuvinte in legatura cu botezul lor si al copiilor lor. Pavel invoca acum aceste cuvinte cu scopul de a le aminti romanilor faptul ca, atunci cand ei au fost botezati, asupra lor au fost pronuntate aceste cuvinte. A fi botezat in Hristos inseamna a fi botezat in moartea Lui. Imaginea folosita este clara. Crestinii sunt oameni care au murit deja fata de vechiul fel de viata. De aceea, noi nu mai putem continua sa traim in pacat. Insa a fi botezat in Hristos inseamna sa fii botezat in Hristos si in moartea Lui. Botezul ne uneste cu Hristos ca semn si sigiliu al acelei uniri pe care o avem cu Hristos prin credinta.
Botezul in Hristos este un fel de vorbire foarte caracteristic pentru Pavel. In Galateni 3:27 Pavel spune: "Toti care ati fost botezati pentru Hristos, v-ati imbracat cu Hristos." Apoi, in 1Corinteni 12, versetul 13, citim: "Noi toti, in adevar, am fost botezati de un singur Duh, ca sa alcatuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; si toti am fost adapati dintr-un singur Duh." Ideea subliniata aici in Romani 6 este ca botezul ne uneste in Hristos, mai specific in moartea Lui. Dupa ce am fost transferati prin credinta din imparatia lui Adam in imparatia lui Hristos, noi am murit fata de pacat iar semnul si sigiliul acelei morti este botezul nostru in Hristos. Cuvintele folosite de Pavel aici ne amintesc de cuvintele Domnului nostru consemnate in Marcu 10:38, unde Isus vorbeste despre moartea Lui ca despre un astfel de botez. "Puteti voi sa beti paharul pe care am sa-l beau Eu sau sa fiti botezati cu botezul cu care am sa fiu botezat Eu?", a intrebat Isus.
Ca asa stau lucrurile vedem clar in versetul 4. "Noi deci, prin botezul in moartea Lui, am fost ingropati impreuna cu El, pentru ca, dupa cum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, tot asa si noi sa traim o viata noua." Pavel spune ca noi nu doar am murit impreuna cu Hristos, ci am fost si ingropati impreuna cu Hristos. Asa cum spunea un scriitor (si cred ca e absolut corect), "In botez, intr-un mod simbolic si retoric noi suntem ingropati impreuna cu Hristos in mormant." Aceasta idee a fost inclusa si in crezul crestin, pentru ca accentueaza finalitatea mortii lui Hristos. Pentru ca Isus a murit cu adevarat, El a fost ingropat. Tot asa si noi - suntem ingropati atunci cand suntem botezati in Hristos.
Insa moartea si ingroparea lui Hristos nu reprezinta sfarsitul, pentru ca Isus a inviat din nou din morti. Asa cum moartea Lui a fost urmata de un triumf glorios in invierea Lui, tot asa si unirea noastra cu Hristos nu se termina odata cu botezul nostru in moartea Lui. Asa cum suntem ingropati cu Hristos si inmormantati impreuna cu el, tot asa si inviem impreuna cu El. Pavel ne spune ca invierea lui Hristos a fost spre slava Tatalui, cel mai probabil o referinta la faptul ca Dumnezeu a adus aceasta noua era a mantuirii odata ce Hristos a biruit moartea si blestemul adus asupra noastra de Adam. Atunci cand Dumnezeu, prin marea Sa putere, L-a inviat pe Isus din morti, in acel moment a inceput o noua creatie. Pavel explica acest lucru foarte clar in 2Corinteni 5:17-6:2, unde ne spune ca noua creatie constituie aceasta noua zi a mantuirii. Prin urmare, atunci cand Isus a fost inviat din morti de catre Tatal, domnia, imparatia si tirania mortii au fost distruse.
Pentru ca Isus Hristos a distrus imparatia mortii, dupa ce am murit si am fost ingropati impreuna cu El, noi vom si invia la o viata noua - ideea prezentata de Pavel in versetul 5. " In adevar, daca ne-am facut una cu El, printr-o moarte asemanatoare cu a Lui, vom fi una cu El si printr-o inviere asemanatoare cu a Lui." A fi in Hristos inseamna sa fii unit cu El in moartea Lui si in invierea Lui. In Adam noi eram sclavii pacatului si ai mortii. In Hristos suntem eliberati de pacate si de moarte. In Hristos am murit si in Hristos traim.
Din acest motiv in versetele 6 si 7 Pavel reia aceeasi idee, de data asta insa aprofundand-o ceva mai mult. "Stim bine ca omul nostru cel vechi a fost rastignit impreuna cu El, pentru ca trupul pacatului sa fie dezbracat de puterea lui, in asa fel ca sa nu mai fim robi ai pacatului; caci cine a murit, de drept, este izbavit de pacat." Pentru ca suntem uniti cu Hristos, omul nostru cel vechi (o expresie tipic paulina folosita in Efeseni 4 si Coloseni 3), vechiul nostru om a fost omorat impreuna cu Hristos atunci cand El a murit pe cruce. Cuvantul "rastignit" de aici este din nou la timpul aorist, indicand o moarte decisiva, un sfarsit definitiv al omului vechi. El e mort. Ea e moarta. Vechiul eu, ce eram in Adam, nu mai domneste. Haideti sa fim clari aici. Desi moartea omului vechi este definitiva, asta nu inseamna sfarsitul oricarei lupte cu pacatul. De fapt, Pavel ne invata clar in toata aceasta sectiune ca obiceiurile pacatoase, pacatul dinauntrul nostru ramane si ne opune o rezistenta indarjita pana murim. Dar, daca odata pacatul ne era caracteristic pe cand eram sub domnia sau sub imparatia lui Adam, acum ca suntem in Hristos pacatul nu ne mai este caracteristic. Pacatul era regula. Acum pacatul e exceptia. Nu putem trai impreuna cu el acum ca suntem in Hristos. Pentru ca omul cel vechi a fost tintuit pe cruce impreuna cu Hristos, am terminat cu trupul pacatului, acesta a fost lasat fara putere. Desi un numar de comentatori inteleg ca Pavel vorbeste aici despre trupul fizic, in sensul ca, fiind cazuti, noi suntem in mod inerent supusi poftelor si pasiunilor trupesti, cuvantul soma sau trup se poate referi si la persoana in intregul ei. Daca luam cuvantul cu sensul acesta, Pavel ne spune ca persoanele noastre au fost eliberate de sub domnia pacatului - altfel spus, ce eram in Adam - ca sa nu mai fim sclavii lui. In virtutea unirii noastre cu Hristos in moartea si invierea Lui, noi am fost eliberati din aceasta imparatie. Ceea ce eram in Adam nu ne mai inrobeste, acum ca am fost uniti cu Hristos. Omul cel vechi e mort. A fost rastignit. A fost ingropat impreuna cu Hristos in botez. Iar noi am fost facuti fapturi noi.
Ideea pe care am prezentat-o mai devreme este declarata aici in mod explicit de catre Pavel in versetul 8. Ma refer la faptul ca indreptatirea si sfintirea sunt legate in mod inseparabil. Pavel scrie: "Acum, daca am murit impreuna cu Hristos, credem ca vom si trai impreuna cu El." Am murit impreuna cu Hristos. Din nou timpul aorist, un act incheiat care se refera la natura definitiva a mortii. Insa pentru toti cei ce sunt in Hristos, moartea nu reprezinta niciodata sfarsitul. Pe baza lucrarii facute de Dumnezeu in Isus Hristos, prin credinta noi credem ca si noi vom trai impreuna cu Hristos. Desi Pavel foloseste aici timpul viitor, in sensul ca se refera la sfarsitul veacului, atunci cand Dumnezeu va invia trupurile noastre muritoare, asta nu inseamna ca aceste cuvinte nu au ramificatii si in prezent. Pentru ca Hristos a murit (un act definitiv), noi acum traim. Iar intr-o zi, la fel cum Isus a fost inviat, si noi vom fi inviati din morti. Pentru ca invierea noastra in trup este un lucru sigur, viata noastra din prezent trebuie sa fie transformata. Trebuie sa traim acum in lumina lucrarii facute de Dumnezeu in Hristos si in lumina lucrarii pe care Dumnezeu urmeaza sa o faca in Hristos.
In versetele 9-10 Pavel face inca o data apel la cunostintele generale ale cititorilor sai. "Intrucat stim ca Hristosul inviat din morti nu mai moare: moartea nu mai are nici o stapanire asupra Lui. Fiindca prin moartea de care a murit, El a murit pentru pacat, odata pentru totdeauna; iar prin viata pe care o traieste, traieste pentru Dumnezeu." Intelegerea noastra cu privire la indreptatire si sfintire se bazeaza pe ce a facut Dumnezeu in Isus Hristos ca sa ne mantuiasca de pacate. Este un punct foarte important si sper ca il intelegeti toti. E foarte semnificativ faptul ca Pavel nu isi incepe discutia despre sfintire cu o lista de lucruri pe care trebuie sa le evitam si o lista de lucruri pe care trebuie sa le facem. La asa ceva ne-am fi asteptat. Asta vor sa ne faca sa credem fundamentalistii si moralistii. Dimpotriva, Pavel vorbeste despre obiectivitatea lucrarii facute de Dumnezeu. El foloseste aici in mod repetat timpul aorist, foloseste in mod repetat actul incheiat ca baza pentru noua viata in Hristos. Hristos a murit - e un act incheiat. Iar noi am inviat impreuna cu El. Dupa ce Hristos a inviat (un act incheiat), El nu mai poate muri inca o data. Moartea nu mai are putere asupra Lui. Isus a invins moartea odata pentru totdeauna. Moartea Lui a implinit tot ce a intentionat Dumnezeu. Astfel, dupa ce a fost inviat din morti, viata Lui este devotata in totalitate lui Dumnezeu, asa cum dovedesc spusele lui Pavel din Filipeni, capitolul 2, versetele 8-11. "La infatisare [Isus] a fost gasit ca un om, s-a smerit si s-a facut ascultator pana la moarte si inca moarte de cruce. De aceea si Dumnezeu L-a inaltat nespus de mult si I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentru ca, in Numele lui Isus, sa se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pamant si de sub pamant, si orice limba sa marturiseasca, spre slava lui Dumnezeu Tatal, ca Isus Hristos este Domnul."
Astfel, consecintele mortii si invierii lui Hristos pentru sfintirea noastra sunt clarificate acum de Pavel in versetul 11. Pentru ca Isus a fost rastignit, pentru ca El a murit, pentru ca a fost ingropat, pentru ca a fost inviat din morti si pentru ca noi suntem uniti cu El prin botez atat in moartea Lui cat si in invierea Lui, exista anumite consecinte. E tipic pentru scrierile lui Pavel faptul ca indicativul (ce suntem) precede imperativul (ce facem). E vital sa notam ca primul imperativ pe care ni-l da Pavel atunci cand vorbeste despre sfintire este o declaratie categorica, o porunca accentuata pentru crestini sa-si aminteasca, sa recunoasca faptul ca Hristos a murit, ca Hristos a inviat si ca fiecare dintre noi am fost botezati in moartea si invierea lui Hristos; de aceea, fiecare trebuie sa tragem de aici concluziile cuvenite. Pavel ne porunceste in versetul 11: "Tot asa [in acelasi fel in care Hristos a murit si a fost inviat] si voi insiva, socotiti-va morti fata de pacat si vii pentru Dumnezeu, in Isus Hristos, Domnul nostru." La fel cum Hristos a murit si la fel cum Hristos a fost inviat, si crestinii trebuie sa se socoteasca morti fata de pacat in ce priveste vinovatia si puterea acestuia, dar vii pentru Dumnezeu, eliberati de pacat si eliberati de moarte. In alte cuvinte, Pavel spune: "fiti ceea ce sunteti." Acum ca ati fost eliberati de pacat si moarte, nu mai traiti ca sclavi. Purtati-va ca niste barbati si femei liberi.
Datorita unor declaratii ca aceasta, protestantii au vorbit despre sfintire ca incluzand doua parti - mortificarea, un cuvant vechi care inseamna omorarea vechiului eu, si vivificarea, care este intarirea vietii noi ce ne-a fost data in Hristos. Vom reveni la aceasta idee data viitoare, insa atunci cand versetul 12 incepe cu cuvantul "Deci", acesta ar trebui sa fie un indiciu pentru noi ca ceea ce urmeaza este o concluzie a cuvintelor pe care Pavel tocmai le-a rostit. Deoarece ne socotim morti fata de pacat si vii pentru Dumnezeu, asta inseamna in mod necesar cateva lucruri. Primul dintre acestea este prezentat in versetul 12: "Deci, pacatul sa nu mai domneasca in trupul vostru muritor si sa nu mai ascultati de poftele lui." Pentru ca am murit si pentru ca am fost inviati in Hristos, ni se spune acum ca nu mai suntem in Adam ci suntem in Hristos. Deoarece Adam nu mai domneste, nici pacatul nu mai domneste. Pentru ca asa stau lucrurile, Pavel ne spune sa incetam sa ne mai purtam ca si cum pacatul inca ar mai domni, fiindca domnia lui asupra noastra a fost inlaturata, noi fiind de-acum in Hristos. Aceasta referire de aici la trupurile noastre muritoare ar putea indica faptul ca trupurile noastre sunt supuse pasiunilor pacatoase. De aceea, noi nu trebuie sa ascultam de dorintele si poftele lor pacatoase, care sunt starnite datorita existentei noastre cazute. Exista un adevar aici. Insa in mod clar este vorba aici si de o latura escatologica. Accentul pus asupra caracterului muritor al trupurilor noastre (Pavel nu spune aici: natura pacatoasa a trupurilor noastre. El vorbeste in primul rand despre caracterul muritor al trupurilor noastre) inseamna ca inca traim intr-un veac pacatos si suntem supusi la tot felul de lucruri care au legatura cu acest veac pacatos. Trebuie sa ne dam seama ca acum suntem in Hristos si traim in lumina veacului viitor, nu in lumina acestui veac pacatos din prezent. De aceea, noi ne consideram sub domnia lui Hristos. Ne dam seama ca suntem imbracati cu neprihanirea desavarsita a lui Hristos. Pentru ca acest lucru e adevarat, noi nu mai trebuie sa ne traim vietile doar ca sa ne satisfacem pasiunile pacatoase. Am murit fata de toate acestea.
Al doilea lucru pe care ni-l porunceste Pavel se gaseste in versetul 13. "Sa nu mai dati in stapanirea pacatului madularele voastre, ca niste unelte ale nelegiuirii; ci dati-va pe voi insiva lui Dumnezeu, ca vii, din morti cum erati; si dati lui Dumnezeu madularele voastre, ca pe niste unelte ale neprihanirii." Deoarece nu mai suntem sub domnia lui Adam, in imparatia lui, ci suntem de-acum sub domnia imparatiei lui Hristos, in loc sa mai traim pentru satisfacerea pasiunilor pacatoase ale firii pamantesti noi trebuie sa renuntam la astfel de pacate si sa ne daruim in mod continuu lui Dumnezeu. Facem acest lucru ca sa putem trai in neprihanire, folosindu-ne de trupurile noastre ca sa-I aducem slava si onoare lui Dumnezeu, in loc sa aducem dezonoarea asupra noastra. Asa cum Hristos S-a da pe Sine Insusi pentru pacatele noastre, si noi trebuie sa ne dam lui Dumnezeu pentru slava Lui. Vom reveni data viitoare la versetele 12-14 si vom vorbi despre modul in care aceste versete sunt atat de gresit interpretate.
Pavel face acum o declaratie remarcabila in versetul 14, in incheiere, atunci cand spune, "Caci pacatul nu va mai stapani asupra voastra, pentru ca nu sunteti sub Lege, ci sub har." Acum ca am fost transferati din imparatia lui Adam in imparatia lui Hristos, pacatul nu mai este stapanul nostru. Am fost eliberati de sub tirania lui si a Legii care ne condamna, care ne da pacatele in vileag si care ne starneste si mai mult pacatosenia. Legea nu mai are stapanire asupra noastra. Pentru ca in Hristos harul este principiul conducator, nu Legea si condamnarea. Prin urmare, pentru toti cei ce sunt in Hristos, Evanghelia, ce a facut Dumnezeu pentru noi, si nu Legea, ce trebuie sa facem noi, are ultimul cuvant.
Asa cum am vazut in lectia noastra din Vechiul Testament pentru aceasta dimineata (vom reveni la ea data viitoare), profetul Ezechiel, in capitolul 11, si Ieremia, in capitolul 31 al profetiei sale, au prevestit ca era Mesianica va fi una in care Legea va fi scrisa in inimile noastre. Asta datorita faptului ca nu mai suntem sub domnia lui Adam si nu mai suntem legati de tablele Legii, niste table de piatra. Suntem acum sub domnia lui Hristos, domnia harului. Pentru ca suntem in imparatia lui Hristos, vietile noastre vor aduce roade - roade care nu pot fi aduse prin Lege ci roade aduse prin Duhul Sfant.
In concluzie, cele spuse de Pavel aici sunt foarte clare. Pacatul nu mai este stapanul nostru. Suntem barbati si femei liberi care vom aduce roadele Duhului si care vom omori roadele firii pamantesti. Toate acestea datorita faptului ca Hristos a murit pentru pacatele noastre. El a fost inviat pentru indreptatirea noastra. Noi toti am fost botezati in moartea si invierea lui Hristos, astfel incat omul nostru cel vechi, vechiul nostru eu este mort - rastignit impreuna cu Hristos, inecat in apa botezului, ingropat in mormant impreuna cu Hristos, ca sa putem fi inviati ca oameni noi, barbati si femei noi care sunt cu adevarat liberi de acum sa asculte poruncile lui Dumnezeu cu inimi recunoscatoare pentru tot ce a facut Dumnezeu pentru noi in Hristos. Fiindca am murit impreuna cu Hristos si fiindca am fost inviati la aceasta viata noua glorioasa, haideti sa nu mai lasam ca pacatul sa domneasca in trupurile noastre muritoare. Socotiti-va morti fata de pacat si vii pentru Dumnezeu. Aduceti toata slava lui Dumnezeu care ne-a eliberat in Isus Hristos de sub tirania pacatului, de sub tirania Legii, de sub blestemul mortii, prin moartea, ingroparea si invierea lui Isus Hristos. Amin.
Tradus de Florin Vidu