Una dintre cele mai importante teme din teologia lui Pavel este conceptul unirii cu Hristos. Prin credinta, toti credinciosii sunt uniti cu Isus Hristos, primind astfel toate binefacerile mantuirii Sale. In Romani capitolul 6 Pavel demonstreaza ca, deoarece suntem in Hristos, noi am fost rastigniti impreuna cu Hristos. Am fost ingropati si inmormantati impreuna cu Hristos, datorita botezului nostru, si am fost inviati din morti impreuna cu Hristos la o viata noua. Am fost eliberati de consecinta oribila a pacatului, care este moartea. Am fost eliberati de vina lui rusinoasa, care este condamnarea. Am fost eliberati de tirania lui disperata, care este robia fata de firea pamanteasca. Astfel, pentru a pune o temelie pentru sfintire, Pavel ne aminteste ca in Hristos am murit si am inviat la o viata noua. Acesta e motivul pentru care discutia lui Pavel despre sfintire incepe cu un indemn pentru toti crestinii sa se considere morti fata de pacat dar vii pentru Dumnezeu.
Dupa ce a aratat in Romani 5, versetele 12-21, ca Adam este capetenia federala a rasei umane sub legamantul faptelor iar Isus Hristos este capetenia federala a celor de sub legamantul harului, in Romani capitolul 6 versetele 1-14 Pavel se ocupa acum de subiectul sfintirii. Pentru a intelege corect felul in care Pavel prezinta doctrina sfintirii, trebuie sa intelegem ca cele spuse in Romani 6, Romani 7 si Romani 8 au sens doar in lumina distinctiei foarte importante prezentate in Romani capitolul 5. Dezastrul adus asupra noastra de neascultarea lui Adam trebuie vazut in lumina binecuvantarii aduse de ascultarea lui Hristos, prin care multi sunt facuti sau sunt socotiti neprihaniti.
Deci, pe masura ce Pavel isi prezinta Evanghelia, devine clar ca toti cei ce sunt indreptatiti doar prin credinta, in mod gratuit si instantaneu, incep totodata procesul sfintirii prin acelasi act de credinta indreptatitoare, in momentul indreptatirii lor. Acest lucru e foarte important, de aceea am sa il repet. Pavel nu poate concepe ca cineva sa fie indreptatit dar sa nu treaca prin procesul sfintirii. Asta desi in cercurile evanghelice, cercurile in care am crescut eu si stiu ca si multi dintre voi, era un lucru obisnuit sa-i auzi pe oameni vorbind despre o viata crestina cu doua niveluri, sau in doua etape. Cineva il accepta pe Isus ca Mantuitor dar nu Il face Domn al vietii lui. Insa o astfel de idee e absolut de neconceput pentru Pavel, pentru ca noi suntem fie in Adam, fie in Hristos. Daca ramanem in Adam, suntem robii pacatului, ai condamnarii si mortii, insa daca suntem in Hristos, suntem eliberati de aceste lucruri care ne-au inrobit, noi am murit impreuna cu El si am inviat impreuna cu El la o viata noua. Astfel, dupa cum scria cineva, "am fost transferati prin credinta din imparatia lui Adam in imparatia lui Hristos", lucru despre care Pavel ne va spune mai tarziu ca reiese dintr-o legatura directa cu predicarea Evangheliei.
In momentul acestui transfer de la Adam la Hristos a avut loc un eveniment definitiv, observat in felul in care Pavel vorbeste in toata aceasta sectiune, folosind timpul aorist din limba greaca, timp care inseamna un act complet, ceva decisiv care s-a intamplat deja. Pentru ca acum suntem sub domnia lui Hristos, trebuie sa privim la modelul vietii lui Hristos, al mortii, ingroparii si invierii Lui, ca model pentru propria noastra sfintire. La fel cum Isus e rastignit, moare si e ingropat, tot asa suntem si noi. La fel cum Isus a fost inviat din morti, tot asa si noi. Aceasta e prisma prin care trebuie sa privim la propria noastra sfintire.
Desi ne-am astepta ca Pavel sa-si inceapa invatatura despre sfintire cu o lista de reguli pe care trebuie sa le respectam, poate chiar cu o expunere a Legii, dimpotriva, primul imperativ, prima porunca a lui Pavel din Romani 6:11 este ca pacatosii indreptatiti sa se socoteasca morti fata de pacat si vii pentru Dumnezeu. Pacatul nu mai este stapanul nostru, spune Pavel in versetul 14. Am murit fata de pacat. Atunci cum sa mai traim in pacat, intreaba el in versetul 2. Daca pacatul caracterizeaza fiecare fapta a noastra in Adam, in Hristos pacatul nu ne mai e caracteristic. Chiar daca vom lupta cu pacatul dinauntrul nostru pana in ziua cand vom muri, in Hristos simtim de-acum vinovatia si rusinea pentru pacat, ceea ce nu se intampla pe cand eram in Adam. De aceea Pavel ne spune ca trebuie sa ne socotim incontinuu morti fata de pacat si vii ca pacatosi indreptatiti ce suntem. Luther vorbeste despre acest lucru asemanandu-l cu barba unui om. O radem in fiecare dimineata dar pana seara creste la loc. Acesta e procesul sfintirii in care trebuie sa ne angajam - sa ne socotim incontinuu morti fata de pacat si sa fim constienti ca suntem vii pentru Dumnezeu. Pavel spune ca nu mai trebuie sa traim la fel ca oamenii ce sunt sclavii poftelor, existand doar pentru a ne urmari placerile pacatoase si incercand sa evitam consecintele pacatelor noastre.
Pavel porunceste acum tuturor pacatosilor indreptatiti sa nu-si mai ofere trupurile ca instrumente ale pacatului. Dimpotriva, trebuie sa ne oferim lui Dumnezeu, ca instrumente ale neprihanirii. Astfel, discutia lui Pavel despre sfintire incepe cu recunoasterea celor intamplate atunci cand am fost indreptatiti. Am fost transferati din imparatia pacatului, Legii, condamnarii si mortii din Adam, in imparatia libertatii, indreptatirii, ascultarii si vietii in Hristos. Acum ca suntem sub domnia lui Hristos, trebuie sa traim ca atare.
Dar, asa cum am vazut data trecuta, versetele 12-14 apartin de fapt sectiunii anterioare din Romani, versetelor 1-11 din capitolul 6. Aceste versete servesc ca baza pentru textul nostru din versetele 15-23. Vom reveni deci la acestea pe scurt, inainte sa trecem la continuarea discutiei lui Pavel despre ce inseamna sa fim eliberati de pacat si sa devenim, dupa cum spune el, robi ai neprihanirii. In versetul 14 Pavel face o distinctie foarte importanta. El spune ca "pacatul nu va mai stapani asupra voastra, pentru ca nu sunteti sub Lege, ci sub har", fraza care nu numai ca insumeaza comentariile anterioare despre faptul ca nu trebuie sa lasam pacatul sa domneasca asupra trupurilor noastre muritoare, ci ne ajuta si sa explicam de ce nu mai trebuie sa ne oferim trupurile ca instrumente ale pacatului - pentru ca pacatul nu mai este stapanul nostru. Pacatul nu ne mai inrobeste. Noi nu mai suntem ai pacatului. Nu mai suntem sub domnia lui, asa cum eram in Adam. Suntem acum sub domnia imparatiei lui Hristos. Desigur, marele paradox in toate acestea este ca, doar atunci cand suntem in Hristos si suntem robi ai lui Isus, suntem de fapt eliberati de pacat si de consecintele acestuia.
Cea mai buna metoda pentru a intelege comentariile lui Pavel de aici, si anume ca "nu mai suntem sub lege, ci sub har", este sa privim prin perspectiva celor doua domenii sau imparatii despre care tot am vorbit pana acum - a lui Adam si a lui Hristos. Dupa cum arata un comentator, "Multi cred ca acest verset ne spune ca, pentru credinciosi, autoritatea Legii a fost desfiintata, fiind inlocuita de o alta autoritate. Aceasta interpretare ar fi plauzibila, trebuie sa recunoastem, daca am lua in considerare doar aceasta propozitie, singura." Insa, daca sunteti familiari cu cartea Romani, atunci stiti ca aceasta propozitie nu sta singura. In Romani 3, versetul 31, Pavel ne-a spus: "Deci, prin credinta desfiintam noi Legea?" Care e raspunsul? "Nicidecum!" In Romani 7:12 Pavel ne spune ca Legea e sfanta. Poruncile sunt sfinte, neprihanite si drepte. Iar in prima parte a versetului din Romani 7:14 Pavel ne spune ca Legea e duhovniceasca, spirituala. In Romani 8, versetul 4, Pavel vorbeste despre cerintele neprihanite ale Legii, iar apoi, in Romani 13, versetele 8-10, Pavel vorbeste despre Lege astfel: Cel ce isi iubeste aproapele, a implinit Legea. Deci, tinand cont de referirile repetate la Lege ale lui Pavel din Romani, ca autoritate pentru crestinul indreptatit doar prin credinta si nu prin fapte, teoria ca Pavel ne spune ca crestinul nu mai este obligat sa asculte de poruncile lui Dumnezeu este una foarte putin probabila. Indiferent la ce se refera Pavel atunci cand spune ca nu mai suntem sub Lege, el nu declara ca nu mai suntem obligati sa ascultam de cele Zece Porunci.
Intrebarea insa ramane: la ce se refera Pavel atunci cand spune ca nu mai suntem sub Lege? Vrea el oare sa ne spuna ca Legea este un principiu general in care indreptatirea se bazeaza pe meritul uman, in contrast cu harul? Sau se refera specific la Legea Mozaica, aratand ca crestinul nu mai este obligat sa asculte de cele Zece Porunci? Dispensationalistii argumenteaza in favoarea celei de-a doua ipoteze. Ei folosesc acest text pentru a argumenta ca Legea Mozaica nu mai are un caracter obligatoriu sub Noul Legamant. Conform unui scriitor dispensationalist, William Newell, "Dumnezeu nu ne spune ca nu mai suntem sub Lege, Legea Mozaica. Neamurile n-au fost niciodata sub aceasta lege. Dumnezeu ne spune insa ca nu mai suntem sub lege, sub principiul legii." Ei bine, acest lucru ar fi corect daca Newell s-ar referi la faptul ca Dumnezeu nu a intentionat niciodata ca Legea lui Moise sa fie mijlocul indreptatirii. Insa Newell continua si recunoaste: "Eu sunt inclinat sa cred ca, pentru a avea o interpretare consecventa a Noului Testament, trebuie sa aratam cu scrupulozitate ca numai Israel a fost asezat sub Lege, desi fara indoiala toti oamenii au o responsabilitate morala." Daca ati crescut in acest mediu, atunci stiti incotro se indreapta rationamentul. Inseamna ca Legea a fost limitata la Israel sub dispensatia Vechiului Legamant, iar Legea nu mai are nici un rol, nici un loc in Noul Legamant, sau noua dispensatie. Crestinii nu sunt deloc obligati sa asculte de cele Zece Porunci.
Un alt cunoscut teolog dispensationalist, J. Dwight Pentecost, este de acord. El spune: "Scripturile ne invata cu claritate ca legamantul Mozaic al Legii a fost facut doar cu natiunea Israel." El citeaza acest pasaj ca dovada. E evident ca Dumnezeu a dat Legea lui Israel. Nu acesta e subiectul disputei. Insa, asa cum arata Newell, toti oamenii au o responsabilitate morala. Dar responsabilitatea morala nu inseamna ascultarea de cele Zece Porunci, spune Newell. Din acest motiv bisericile dispensationaliste sunt dominate de aceste legi puritane sau reguli interne. In vacuumul creat de absenta celor Zece Porunci, aceste reguli interne sunt necesare pentru a ne arata ce este responsabilitatea morala. Astfel, in locul celor Zece Porunci, ni se spune: "nu consuma alcool", "nu fuma", "nu participa la jocuri de noroc", "nu dansa", "nu viziona filme considerate nepotrivite pentru copii", si asa mai departe. Pentru dispensationalisti, aceasta distinctie intre Lege si Evanghelie, despre care noi credem ca e fundamentala pentru intelegerea Evangheliei si fundamentala pentru intelegerea lui Pavel, aceasta deosebire consta in aceea ca Legea a fost data lui Israel pentru o vreme iar Evanghelia este modul prin care Dumnezeu mantuieste neamurile sub Noul Legamant. Acesta e motivul pentru care dispensationalistii considera ca cele Zece Porunci nu au nici un rol in era Bisericii (aceasta e dispensatia harului), dar le e greu sa explice Evanghelia in Vechiul Testament, pentru ca dispensatia anterioara a fost dispensatia Legii.
Un mod foarte bun de respingere a acestui argument este sa aratam pur si simplu ca cele Zece Porunci date lui Moise sunt reafirmate in Noul Testament ca obligatorii pentru crestini. Si asta pentru ca poruncile date lui Moise sub Lege reflecta si codifica (adica astern in scris) ce i s-a cerut la inceput lui Adam sub legamantul faptelor. Luati, de exemplu, doar primele doua porunci. Prima porunca: "Sa nu ai alti dumnezei in afara de Mine". In Luca 4, versetul 8, citim: "Drept raspuns, Isus i-a zis: 'Este scris: Sa te inchini Domnului, Dumnezeului tau si numai Lui sa-I slujesti.'" Apoi, in Ioan 17:3 gasim scris: "Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu." In acelasi fel privim la a doua porunca, si anume: "Sa nu-ti faci chip cioplit." In Ioan 4:24, Isus spune: "Dumnezeu este Duh; si cine se inchina Lui, trebuie sa I se inchine in duh si in adevar." Cred ca ati inteles deja ce vreau sa spun. Am putea face acelasi lucru cu fiecare din cele Zece Porunci, pentru ca toate sunt reafirmate in Noul Testament ca obligatorii pentru crestini. Ar trebui deci sa ne fie foarte clar ca, indiferent la ce se refera Pavel atunci cand spune ca nu mai suntem sub lege, el nu declara ca cele Zece Porunci nu mai sunt obligatorii pentru crestin.
Insa daca Legea ramane obligatorie intr-un anume sens, atunci ce inseamna cuvintele lui Pavel care spun ca crestinii nu mai sunt sub Lege? Raspunsul trebuie gasit in analogia din Romani 5 intre Hristos, Adam si cele doua domenii, cele doua imparatii pe care ei le reprezinta. Pavel nu vorbeste despre Lege la modul general ci la functia specifica a Legii, aceea de condamnare a pacatosilor - asa-numita "a doua intrebuintare a Legii". Din moment ce contrastul e intre har, care e o favoare nemeritata, si Lege, Legea trebuie privita aici in termenii rolului sau de condamnare a tuturor celor ce o incalca. Stim ca asa stau lucrurile pentru ca in Romani 8:1 Pavel va spune: "Acum, deci, nu este nici o osandire pentru cei ce sunt in Hristos Isus." De ce? Pentru ca nu mai suntem sub Lege, suntem sub har. Nu mai e nici o condamnare pentru cei ce sunt in Hristos.
Mai mult, asa cum am vazut in lectia noastra din Vechiul Testament de saptamana trecuta, Ezechiel 11:16-21, dar si in lectia din Vechiul Testament de acum, care este profetia glorioasa a lui Ieremia referitoare la un nou legamant, in versetele 31-34 din Ieremia 31, profetii lui Israel priveau spre viitor, prevestind era mesianca, un timp in care Legea nu mai condamna poporul lui Dumnezeu, pentru ca ea va fi scrisa pe inimile omenesti. De aceea, atunci cand Pavel spune ca nu mai suntem sub Lege ci sub har, el se refera la faptul ca suntem in Hristos, nu mai suntem in Adam. Am fost eliberati de sub condamnarea Legii si suntem acum obiecte ale harului si favorii lui Dumnezeu. In Hristos am fost eliberati de pacat si moarte. Suntem liberi acum sa ascultam de aceleasi porunci care inainte ne aduceau condamnarea. Prin urmare, Pavel prezinta contrastul dintre principiul legii, al meritului, si principiul harului, care este o favoare nemeritata. Putem fi mantuiti doar de ultimul, niciodata de primul. Astfel, nu suntem sub principiul legii si meritului ca mijloc de mantuire, ci suntem sub principiul harului. Aceasta antiteza dintre Lege, Evanghelie, credinta, fapte si merite este caracteristica pentru Pavel. Nu putem intelege scrisorile lui Pavel fara sa folosim si sa intelegem acesti termeni. Pentru ca am fost transferati sub domnia lui Hristos, suntem sub har si nu sub condamnarea Legii, asa cum eram in Adam. Pentru ca acest lucru e adevarat, urmeaza anumite consecinte.
Mai devreme in Romani 6, versetul 1, Pavel s-a ocupat de intrebarea pe care i-o puneau unii din biserica. "Sa continuam sa pacatuim, ca sa se inmulteasca harul?" Iar in versetul 15 Pavel se ocupa acum de urmatoarea intrebare: "Ce urmeaza de aici? Sa pacatuim pentru ca nu mai suntem sub lege ci sub har?" La fel ca in cazul intrebarii anterioare, in care cel ce intreba presupunea in mod gresit ca, daca pacatul se inmulteste, harul se inmulteste si mai mult, de data asta intrebarea e formulata din perspectiva falsei presupuneri ca, deoarece harul s-a inmultit, intr-un fel suntem liberi de-acum sa pacatuim. Din nou, raspunsul lui Pavel este unul accentuat: "Nicidecum! Nici pomeneala de asa ceva!" Chiar si gandul ca cineva ar putea pune o asemenea intrebare il supara pe Pavel. Deoarece crestinul a fost eliberat de sub condamnarea Legii, asta nu inseamna sub nici o forma ca suntem intr-un fel sau altul liberi sa pacatuim. Dimpotriva, suntem de-acum liberi sa ascultam. Pavel va continua ideea in Romani 8:2, spunand: "In adevar, legea Duhului de viata in Hristos Isus, m-a izbavit de legea pacatului si a mortii." Pentru ca crestinul a fost eliberat de legea pacatului si a mortii, insasi esenta a ce inseamna sa fii sub har, crestinii nu mai sunt de-acum liberi sa pacatuiasca, ei sunt liberi sa asculte - lucru pe care nu-l puteam face pe cand eram sclavi ai pacatului si ai mortii.
Astfel, in versetul 16 Pavel le aminteste cititorilor sai un lucru pe care ei trebuiau sa-l stie deja. "Nu stiti ca, daca va dati robi cuiva, ca sa-l ascultati, sunteti robii aceluia de care ascultati, fie ca este vorba de pacat, care duce la moarte, fie ca este vorba de ascultare, care duce la neprihanire?" Sclavia era un lucru obisnuit in lumea greco-romana, de aceea era o metafora utila. Chiar daca sclavia era considerata un lucru cu care nimeni nu vrea sa aiba de-a face, e o metafora utila pentru a ilustra faptul ca nimeni nu poate sluji la doi stapani. Ori esti sclav al pacatului, ori nu esti. Insa metafora sclaviei are perfecta logica pe fundalul analogiei de mai devreme a lui Pavel dintre Hristos si Adam. In Adam noi eram sclavi ai pacatului, ceea ce duce la moarte. Pentru ca eram sclavi ai pacatului, ne puneam in slujba stapanului nostru, care era pacatul. Insa acum suntem in Hristos. Suntem sclavii unui Stapan care ne-a rascumparat, care ne iubeste, care a indepartat de la noi mania lui Dumnezeu si care, prin ascultarea Sa desavarsita de poruncile lui Dumnezeu, ne-a eliberat de pacatul si de moartea care ne tineau legati. Deoarece suntem acum in Hristos, ne punem de-acum in slujba noului nostru Stapan, nu a stapanului tiranic care ne tinea in robie. Ideea subliniata de Pavel e simpla, stapanul de care ascultam arata ai cui sclavi suntem de fapt. Necredinciosii sunt sclavii pacatului si se comporta ca atare. Crestinii, pe de alta parte, sunt acum sclavii ascultarii. Asta inseamna ca, pe cand eram in Adam, pacatul ne caracteriza vietile: asta eram, asta faceam. Pacatul era stapanul nostru. Acum ca suntem in Hristos, pacatul devine o anomalie. Pacatul devine exceptia, pentru ca sclavia fata de pacat nu ne mai caracterizeaza. Noul nostru stapan este Isus Hristos.
E foarte important sa ne amintim contextul de aici. Raspunsul lui Pavel este formulat in contextul acestei obiectii antinomiene. Oamenii intrebau: daca totul e prin har, de ce mai trebuie sa ascult? Intr-adevar, crestinul va aduce rodul indreptatirii sola fide, numai prin credinta; mai specific, Dumnezeu va face prin noi fapte bune. El ne-a creat pentru fapte bune. Vom aduce roadele Duhului Sfant in vietile noastre, si asa mai departe. Insa asta nu inseamna ca crestinii vor inceta sa mai pacatuiasca. Sau ca crestinii vor inceta sa mai lupte cu pacatul. Dar inseamna totusi ca viata crestinului nu mai este caracterizata de pacat, ci de rodire. Crestinii sunt de-acum sclavi ai ascultarii, pentru ca ei au murit in Hristos - un act incheiat - si au fost inviati la o viata noua in Hristos - un act incheiat.
In versetul 17 Pavel se revarsa printr-o izbucnire de recunostinta, dupa ce a privit la maretia minunata a lucrarilor facute de Dumnezeu. "Dar multumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru ca, dupa ce ati fost robi ai pacatului, ati ascultat acum din inima de dreptarul invataturii pe care ati primit-o." Pavel este miscat si aduce lauda lui Dumnezeu pentru cele intamplate cu crestinii romani - pentru eliberarea lor din robie. Insa observati ca nu-i lauda pe crestinii romani pentru marele lor progres in sfintenie. Nu spune nici un cuvant despre asta. Crestinii romani au fost sclavi ai pacatului, insa acum, cu bucurie, acesti crestini asculta din inima de invatatura pe care au primit-o - Evanghelia.
In versetul 18 Pavel descrie natura schimbarii care rezulta ca urmare a transferului de la Adam la Hristos. Din nou, acest lucru e foarte important daca vrem sa-l intelegem pe Pavel. Indicativul, ceea ce suntem, precede imperativul, ceea ce trebuie sa facem. Observati indicativul. "Si prin chiar faptul ca ati fost izbaviti de sub pacat, v-ati facut robi ai neprihanirii." Indicativul slujeste ca baza pentru tot ce urmeaza in versetele 19-23. Credinciosii au fost eliberati de vina si condamnarea pacatului. Insa nu am fost eliberati doar ca sa traim ca sclavi ai pacatului. Am fost eliberati de pacat si moarte ca sa devenim sclavi ai neprihanirii - pentru ca am fost uniti cu Hristos in crucea Lui, in moartea Lui, in ingroparea Lui si in invierea Lui. Leon Morris spune (este un citat mai lung dar este foarte, foarte important sa-l intelegem):
"Libertatea este o notiune foarte importanta pentru Pavel, pe care o foloseste mai mult decat oricare alt scriitor din Noul Testament. El vorbeste despre crestini ca fiind liberi de legea pacatului si a mortii, in Romani 8:2, sau liberi de pacat, in versetul 22, iar despre creatie spune ca e eliberata de pacat - de robia putrezirii (Romani 8:21). Insa adesea el vorbeste pur si simplu despre libertate, spunand: 'Ramaneti dar tari, si nu va plecati iarasi sub jugul robiei" (Galateni 5:1). Oamenii au fost tinuti sub apasarea tiranilor - pacatul, moartea si putrezirea. Pentru Pavel a contat imens faptul ca Hristos a adus adevarata libertate."Acesta e un lucru foarte, foarte important, pentru ca toate celelalte religii ale lumii sunt religii ale legii, religii ale meritelor umane, religii ale sclaviei fata de pacat si moarte. Crestinismul, prin contrast, este religia libertatii. John Calvin ne aminteste ceva care e atat de important:
"Cel ce isi propune sa rezume invatatura Evangheliei nu trebuie nicidecum sa omita o explicare a acestui subiect - libertatea crestina. E un lucru de prima necesitate caci, fara o cunoastere a libertatii crestine, constiintele nu indraznesc sa intreprinda nimic fara sa se indoiasca; ezita si dau inapoi in fata multor lucruri; intotdeauna sovaie si se tem."
Aceasta e cunoasterea adevarului ca vina pacatelor noastre a fost inlaturata, ca suntem liberi de jugul Legii, ca constiintele noastre nu mai sunt legate de regulile oamenilor sau de alte lucruri. Aceasta e baza libertatii noastre crestine. Fara aceasta cunoastere, aceea ca suntem liberi de toate aceste lucruri prin sangele si neprihanirea lui Hristos, nu vom avea niciodata siguranta. Nu vom asculta niciodata cu bucurie, pentru ca intotdeauna vom trai in indoiala si teama. Haideti sa nu cadem prada argumentului ca ideea lui Pavel de libertate, doctrina sa despre libertatea crestina, ne da cumva licenta de a pacatui. Argumentul ca, daca ii dai unui sclav libertatea el nu va sti cum sa se foloseasca de ea si o va abuza, este un subterfugiu periculos. Omul liber nu mai este proprietatea pacatului sau - adica a fostului sau stapan - ci este acum proprietatea lui Isus Hristos. Omul eliberat este acum un rob al neprihanirii, in mod paradoxal. Suntem liberi de sub stapanirea pacatului. Suntem proprietatea lui Hristos. Spre deosebire de jugul Legii, jugul lui Hristos este usor. Dupa cum arata un scriitor, trebuie sa ne amintim ca conceptul lui Pavel de libertate nu este acela de calauzire autonoma, egoista si independenta, ci de eliberare de acele puteri inrobitoare care pot impiedica fiintele umane sa devina ce a intentionat Dumnezeu. E important acest lucru, pentru ca accentul pus aici pe libertate inseamna libertate de conditia si de sclavia tiranica a pacatului, nu e conceptul perfectionist pe care il gasim la Wesley si la altii, acela care presupune ca de-acum suntem capabili sa nu mai comitem vreun pacat. Dupa cum vom vedea cand vom ajunge in Romani capitolul 7, versetele 14 si urmatoarele, desi puterea pacatului este cu siguranta sfaramata, totusi razboiul total cu pacatul incepe in momentul convertirii si continua pana la ultima suflare.
Tinand cont de faptul ca in Roma multi dintre Neamuri nu aveau sa inteleaga conceptele din Vechiul Testament pe care Pavel le foloseste aici, el spune acum: "Vorbesc omeneste, din pricina neputintei firii voastre pamantesti." Pavel va vorbi despre aceste lucruri in termeni care il ajuta sa explice foarte clar si usor de inteles ideea pe care vrea sa o prezinte. Desi sclavia era o stare degradanta si era atat de respingatoare pentru cultura greco-romana incat in mod normal nu ar fi fost acceptata ca metafora, cu toate acestea se potriveste perfect. Poate ca oamenilor nu le place sa li se vorbeasca despre asta, insa sclavia este o ilustratie perfecta a efectelor pacatului asupra copiilor lui Adam. Iar, pentru ca oamenii nu pricep prea usor lucrurile spirituale, Pavel risca si foloseste o metafora grafica (sclavia), desi nepopulara, pentru a-si demonstra spusele.
Astfel, el ne da acum un imperativ, in a doua jumatate a versetului 19 - o porunca. "Dupa cum odinioara v-ati facut madularele voastre roabe ale necuratiei si faradelegii, asa ca savarseati faradelegea, tot asa, acum trebuie sa va faceti madularele voastre roabe ale neprihanirii, ca sa ajungeti la sfintirea voastra!" Pavel spune ca crestinii din Roma trebuie sa fie la fel de devotati umblarii in caile lui Dumnezeu cum au fost pe vremea cand erau sclavii pacatului. Acest timp aorist, aceasta actiune terminata, indica din nou catre un devotament din toata inima. In Adam, ei s-au pus in intregime la dispozitia pacatului. Haideti acum sa ne dedicam vietile din toata inima pentru neprihanire. In cuvintele lui Pavel despre dedicarea noastra, a persoanelor noastre, pentru neprihanirea care duce la sfintire, avem prima mentionare a sfintirii in aceasta sectiune, desi intreaga epistola, de la jumatatea capitolului 5 si pana acum, s-a ocupat de acest subiect. Mai devreme in Romani Pavel a vorbit despre sfintirea definitiva, sau o data pentru totdeauna, folosind un limbaj al transferului. Romani 6 prezinta cu adevarat o perspectiva definitiva asupra sfintirii prin moartea lui Hristos. Din aceasta sfintire definitiva rezulta sfintirea ca stare sau conditie care trebuie exprimata in viata de fiecare zi. Am mai auzit expresia: "Fii ce esti. Traieste ce esti."
E posibil sa intelegem aici sfintirea ca un proces de reinnoire morala. Este intr-adevar alternativa la ceea ce eram - necurati, sclavi ai Legii. De asa ceva am fost eliberati. Sfintirea este negarea acestui lucru. Astfel, e important si aspectul moral al sfintirii. Insa e secundar celor spuse de Pavel aici. Pentru ca sfintirea in Noul Testament nu consta atat de mult intr-o anume calitate morala care a fost obtinuta ci intr-o anume relatie cu Dumnezeu care ne-a fost daruita. Avem din nou aici limbajul transferului. Am fost transferati de la Adam la Hristos. Pentru ca am fost transferati de la Adam la Hristos, am fost pusi deoparte pentru scopurile lui Dumnezeu si pentru a fi folositi de El. Asta inseamna ca doctrina lui Pavel despre sfintire are doua aspecte foarte importante. Elementul definitiv, in care transferul de la Adam la Hristos marcheaza inceputul vietii crestine. Si elementul progresiv, care se refera la lupta noastra zilnica si continua cu pacatul, care incepe in momentul convertirii noastre. Desi am fost transferati in mod definitiv de la Adam la Hristos, lupta noastra cu pacatul nu va scadea in intensitate, nu se va opri, nu va inceta pana vom muri sau pana va reveni Domnul, oricare se va intampla mai intai. Veacul viitor nu se va realiza pe deplin pana la inviere. Ne vom lupta cu pacatul pana vom muri sau pana va reveni Domnul, oricare eveniment va avea loc primul.
In versetul 20 Pavel aminteste crestinilor din Roma de conditia lor inainte sa fie in Hristos prin credinta si inainte sa fie ingropati cu El prin botez. Pavel spune: "Caci, atunci cand erati robi ai pacatului, erati slobozi fata de neprihanire." In alte cuvinte, necrestinul se gaseste in afara controlului neprihanirii, fiind liber fata de aceasta, pentru ca e sclav al pacatului. Astfel de oameni nu se lupta cu pacatul pentru ca nu stiu ce este pacatul. Nu stiu nimic despre sclavia in care se gasesc. Insa oamenii liberi fata de neprihanire, in gandirea lui Pavel, sunt sclavi si de aceea sunt doritori, sunt gata, sunt capabili sa comita toate acele pacate descrise care caracterizeaza comportamentul Neamurilor, despre care Pavel a vorbit in Romani 1:18-32. A fi liber fata de neprihanire inseamna a te lasa in voia pacatului. Insa a fi liber de pacat, in mod paradoxal, inseamna a fi sclav al neprihanirii. Acesta e paradoxul suprem din viata crestinului. Numai atunci cand suntem sclavii lui Hristos, suntem liberi fata de pacat.
Pavel ne ofera in versetul 21 o intrebare retorica, pentru a-si sustine si mai mult ideea. "Si ce roade aduceati atunci? Roade, de care acum va este rusine: pentru ca sfarsitul acestor lucruri este moartea." Asa cum au aratat multi comentatori, cuvantul "castig" sau "folos" din traducerea NIV trebuie tradus de fapt prin "roade". Cu acest sens e folosit in tot restul Noului Testament. De obicei, Pavel foloseste cuvantul roade cu un sens pozitiv. Insa aici, persoana pre-crestina este sub puterea pacatului si aduce roadele corespunzatoare. In alte cuvinte, ca si sclavi ai pacatului, ce fel de roade avem? Avem un comportament de care ne e rusine. Poate un pom rau sa aduca roadele pocaintei? Nu! Cel putin nu inainte ca pomul sa se transforme dintr-unul rau intr-un pom bun prin regenerare, prin transferul de la Adam la Hristos. Privind inapoi la vechile lor identitati din perspectiva credintei, crestinilor din Roma in mod clar le era rusine de comportamentul lor anterior. Din acest motiv Pavel le cere simplu sa se gandeasca daca acela e genul de roade care ar trebui sa le caracterizeze comportamentul, acum ca sunt in Hristos.
In versetul 22 Pavel le aminteste cititorilor sai ca in vietile lor a avut loc o schimbare radicala din care rezulta lucruri total diferite de cele dinaintea convertirii. Pavel spune: "Dar acum, odata ce ati fost izbaviti de pacat si v-ati facut robi ai lui Dumnezeu, aveti ca rod sfintirea, iar ca sfarsit: viata vesnica." Aceasta expresie, "dar acum", indica inapoi spre ce am vazut in Romani capitolul 5. Eram liberi fata de neprihanire; in mod paradoxal, eram sclavi ai pacatului. Insa acum Pavel spune ca crestinii au fost eliberati prin acest act decisiv al lui Dumnezeu in Isus Hristos ca sa devenim sclavii lui Dumnezeu. Pavel vorbeste despre consecinta acestui fapt. Aveti acum roade. Roadele care duc la sfintire. Insa nu ne spune care sunt aceste roade. Face acest lucru in Galateni. Aici ne spune insa la ce duc ele, la acest proces de devenire a ceea ce suntem. Aceasta posedare a roadelor Duhului Sfant ne da asigurarea deplina ca suntem, de fapt, implicati in viata vesnica, viata care intr-o zi se va realiza pe deplin. De aceea aici, la fel ca in versetul 19, Pavel vorbeste despre aspectele progresive ale sfintirii. Pentru ca suntem in Hristos, intr-o zi vom incepe sa manifestam roadele faptului ca suntem in Hristos. Vom manifesta sfintenia vietii care reflecta viata vesnica pe care o avem deja, care ne-a fost data deja in Hristos Isus.
In incheierea acestei foarte importante sectiuni despre sfintire, Pavel le aminteste cititorilor sai ca pacatul este un stapan crud, insa noul stapan al crestinilor, Isus Hristos, nu este asa. Cei mai multi dintre noi am memorat aceste cuvinte din tinerete, "Fiindca plata pacatului este moartea: dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Isus Hristos, Domnul nostru." E interesant ca Pavel nu mai foloseste imaginea sclavului si a stapanului, ci foloseste ideea ca cineva plateste pe altcineva. Cuvantul folosit se refera la un general care isi plateste soldatii. Ce fel de plata ofera acest general (pacatul)? Care este plata? Moartea. Aceasta sta in total contrast cu ce a castigat pentru noi al doilea Adam, Isus Hristos, care nu ne aduce o plata, ci ne ofera in mod gratuit viata vesnica. Daca pentru cei in Adam exista o plata, moartea, cei in Hristos primesc gratuit darul vietii vesnice, viata castigata pentru noi de Isus Hristos prin viata Lui, prin moartea Lui si prin invierea Lui. Un scriitor rezuma acest lucru foarte bine spunand: "Dumnezeu nu plateste salarii, pentru ca nici un om nu si-L poate face dator. Insa darul gratuit pe care El il ofera nu este nimic mai putin decat viata vesnica." Contrastul e clar. Ce castigam de la Dumnezeu? Ne castigam plata. Castigam moartea. Din cauza pacatului, daca cerem dreptate, daca ne cerem plata, la sfarsitul zilei ni se va da, vom primi ceea ce meritam, vom muri. Insa viata vesnica o putem primi numai prin credinta in Isus Hristos. Aici ni se spune ca e un dar milostiv din partea lui Dumnezeu pentru pacatosii nelegiuiti, pentru oamenii care renunta la propria lor neprihanire, pentru oamenii care cauta neprihanirea si ascultarea lui Hristos. Aceasta viata o primesc toti cei ce au fost eliberati de un stapan crud, un tiran crud - pacatul si toata rasplata adusa de acest stapan, care duce la moarte.
Haideti sa ne rugam. Tata din ceruri, Iti suntem recunoscatori pentru vestile glorioase pe care ni le aduce apostolul Pavel. Am fost eliberati de pacat si de moarte. Am fost eliberati de sub condamnarea Legii, pentru ca am murit, am fost ingropati si acum am fost inviati impreuna cu Hristos Isus ca sa traim o viata noua. Ajuta-ne pe toti, o Doamne, in lupta cu pacatul, sa ne dam seama ca aceasta lupta incepe cu intelegerea adevarului ca in Hristos Isus am murit fata de pacat si am fost inviati la o viata noua. Ajuta-ne, o Doamne, in lupta noastra de potrivire cu modelul adus de Hristos, de rastignire zilnica, de inviere zilnica la o viata noua. Intareste-ne, o Doamne, prin Cuvantul Tau si prin Cina Domnului din aceasta dimineata. Intareste-ne si incurajeaza-ne sa facem intr-adevar ce ne-a invatat Pavel si sa ne socotim, din pricina lui Hristos, morti fata de pacat dar vii pentru Tine. Da-ne inimi recunoscatoare, o Doamne, care sa manifeste aceasta sfintenie despre care vorbeste Pavel. Umple-ne inimile de recunostinta atunci cand ne gandim ca Isus a murit pentru toate pacatele noastre, chiar si pentru cele pe care le-am facut ca si crestini. Neprihanirea lui desavarsita ne acopera chiar acum. El mijloceste pentru noi pentru ca, in final, credinta noastra sa nu se prabuseasca si sa perseveram pana la sfarsit. Pentru aceste lucruri Iti aducem multumirea si lauda. In Numele lui Hristos. Amin.
Tradus de Florin Vidu