Cand Pavel ne spune in Romani 6:14 ca nu mai suntem sub Lege ci sub har, el se refera la faptul ca acum, odata ce suntem in Hristos si prin urmare sub har, Legea nu ne mai condamna. In Romani 7:1-6, textul nostru de data trecuta, Pavel continua sa discute despre acest lucru, amintindu-ne ca, despartiti de Hristos, eram prizonierii Legii; Legea starnea patimile pacatului astfel ca aduceam roade pentru moarte. Insa acum suntem eliberati de Lege pentru ca am murit impreuna cu Hristos. In Romani 7, versetele 7-13, Pavel continua sa discute despre relatia crestinului cu Legea. Legea lui Dumnezeu e sfanta iar poruncile sunt sfinte, neprihanite si bune. Si totusi, aceeasi Lege starneste in noi dorinta de a pacatui. De ce e asa? Cum se face ca un lucru bun a devenit moarte pentru noi? Asa cum ne va spune Pavel, Dumnezeu ne-a dat Legea ca sa ne arate ca pacatul nostru este din cale-afara de pacatos. N-am fi stiut ce e pacatul, spune Pavel, daca nu am fi avut poruncile lui Dumnezeu.
Ne continuam drumul in seria noastra de studii din Romani. Suntem in capitolele 6-8 si privim la doctrina lui Pavel despre sfintire, construind in continuare pe distinctia prezentata de Pavel in Romani 5, versetele 12-21. Pavel pune in contrast paguba si dezastrul aduse asupra rasei umane de Adam, cu harul super imbelsugat adus de Isus Hristos. Pavel argumenteaza acum ca toti cei ce sunt in Hristos au murit impreuna cu Hristos si vor invia la o viata noua. Dupa ce a prezentat moartea, ingroparea si invierea lui Hristos ca model pentru sfintirea noastra, Pavel isi incepe discutia despre sfintire nu cu o lista de lucruri pe care trebuie sa le facem sau lucruri pe care trebuie sa le evitam, ci amintindu-ne ca sfintirea incepe cu recunoasterea faptului ca am murit impreuna cu Hristos, am fost ingropati si inmormantati impreuna cu Hristos, si ca am fost inviati impreuna cu Hristos. Dupa ce ne-a amintit aceste lucruri glorioase, Pavel ne intreaba cum putem atunci sa mai traim ca sclavi ai pacatului si sa ne oferim pe noi insine ca unelte ale nelegiuirii. In contrast, ideea subliniata de Pavel este ca, dupa ce am fost eliberati de pacat si de condamnarea acestuia, suntem acum pentru prima data liberi sa ne oferim pe noi insine lui Dumnezeu ca unelte ale neprihanirii. Insa, pentru ca Pavel s-a concentrat pana acum asupra indicativului, ceea ce suntem in Hristos, el trebuie sa se ocupe la un moment dat si de subiectul care provoca cea mai mare dezbinare in biserica apostolica, si anume relatia crestinului cu Legea. Daca Dumnezeu ne socoteste neprihaniti prin credinta si nu prin fapte, atunci de ce Legea, care este o descoperire a voii lui Dumnezeu, aduce doar moarte, pacat si condamnare, cand poruncile lui Dumnezeu sunt in ele insele sfinte, neprihanite si bune?
Pavel va clarifica acum ca nu exista absolut nimic gresit in legatura cu Legea. Problema e ca noi suntem pacatosi. Pentru ca trebuie sa vorbim despre multe lucruri in aceasta dimineata si timpul nostru este scurt, haideti sa trecem direct la textul din Romani 7, versetele 7-13. Pe tot parcursul cartii Romani, ori de cate ori Pavel prezinta un punct teologic important, el se ocupa si de obiectiile posibile ale cititorilor sai punand intrebari retorice. Astfel ca in versetul 7 el mai pune o astfel de intrebare. "Deci ce vom zice? Legea este ceva pacatos?" Raspuns: "Nicidecum!"
Cu aceasta intrebare Pavel tinteste direct la inima problemei si anume la rolul Legii in viata crestinului, in special tinand cont de posibilitatea ca, datorita efectelor pe care Legea le are asupra pacatosilor (pacat, moarte si condamnare), unii ar putea considera ca Legea este un lucru pacatos. Chiar faptul ca Pavel pune aceasta intrebare constituia o provocare pentru felul in care crestinii evrei din biserica din Roma intelegeau Legea. Cum se poate ca un lucru pe care Dumnezeu l-a intentionat sa fie bun, sa aduca de fapt atata distrugere asupra rasei umane?
Pavel a spus deja cateva lucruri foarte socante despre Lege, astfel incat cititorii si ascultatorii sai puteau crede ca Apostolul privea poruncile lui Dumnezeu ca fiind ceva rau. In Romani 5:20 Pavel scria: "Legea a venit ca sa se inmulteasca greseala." In Romani 6:14 el a spus: "Caci pacatul nu va mai stapani asupra voastra, pentru ca nu sunteti sub Lege, ci sub har." Iar acum Pavel pune intrebarea: "Legea este ceva pacatos?" tocmai ca sa se ocupe de aceasta problema. Inca o data, Pavel raspunde la propria intrebare cu un negativ emfatic: "Nicidecum!" Pavel va explica faptul ca Legea nu este ceva pacatos, ci Legea ne arata cat de pacatosi suntem noi. De fapt, predicarea Legii in fata pacatosilor este ca si cum ai arunca benzina peste niste taciuni aprinsi. Legea isi va face lucrarea.
In versetul 7, Pavel spune: "Dimpotriva, pacatul nu l-am cunoscut decat prin lege." Problema nu e la Lege. Problema e la noi. Desigur, e binevenita in acest punct o explicatie, pentru ca toti cunoasteti cartea Romani; stiti ca in Romani capitolul 2 Pavel a spus deja ca oricine cunoaste poruncile lui Dumnezeu pentru ca sunt inscrise pe inima. Toti oamenii au o anumita notiune despre bine si rau iar codul moral este practic universal. Cei care nu au Legea stiu foarte bine ca au facut ceva gresit. Insa oamenii care nu au Legea nu inteleg ce este in realitate facerea raului - un pacat impotriva unui Dumnezeu sfant. Deci, exista o mare diferenta intre incalcarea unui cod moral omenesc si infaptuirea pacatului pe care Dumnezeu Insusi il interzice. Avem nevoie ca Legea sa ne arate ca facem raul. Avem nevoie ca Legea sa ne arate ca raul pe care il facem este pacat. Iar atunci cand vad ca relele pe care le fac sunt pacate impotriva lui Dumnezeu, in mod inevitabil asta inseamna ca devin nelinistit si incep sa vad ca am nevoie de un Mantuitor. Dupa cum spune Pavel in Galateni 3:24: "Astfel, Legea ne-a fost un indrumator spre Hristos, ca sa fim socotiti neprihaniti prin credinta."
Acest lucru e important din mai multe puncte de vedere, pentru ca legea e inscrisa pe inimile tuturor barbatilor si femeilor, fara exceptie, datorita creatiei si sub legamantul original al faptelor. Iar aceasta lege este codificata in Legea scrisa, in legamantul mozaic. De aceea predicarea Legii li se pare oamenilor ceva cunoscut, pentru ca Legea pune in cuvinte ceea ce ei stiau deja ca e adevarat. Deci, putem spune ca, intr-un fel, oamenii stiu ce este pacatul chiar si fara sa aiba Legea, insa nu asta vrea sa arate Pavel aici. Pavel vrea sa demonstreze ca, din moment ce Legea este scrisa pe inima, atunci cand Legea este proclamata pacatul care zace ascuns in noi dintr-o data se trezeste la viata. Legea scrisa ne muta de la subiectiv - simt ca ce fac ar putea fi gresit, la obiectiv - Dumnezeu spune ca e gresit. Cand cineva aude proclamandu-se Legea, nu se mai simte doar vinovat; el stie ca de-acum ca a pacatuit impotriva lui Dumnezeu, care a dat Legea. Calvin ne aminteste ca pacatul se gaseste in noi, nu in Lege. Cauza lui este dorinta corupta a firii noastre pamantesti. Ajungem sa o cunoastem atunci cand descoperim neprihanirea lui Dumnezeu declarata in Lege. Fara Lege, spune Calvin, suntem fie prea impietriti ca sa discernem propria noastra depravare, fie am ajuns total insensibili prin auto-magulire.
Legea ne arata ce suntem de fapt prin natura si prin alegerea noastra - pacatosi. Legea ne aduce inapoi la realitate. Legea ne arata cum ne vede Dumnezeu - ca pacatosi. Ni se aminteste din nou care sunt consecintele serioase ale predicarii Legii. Legea ne starneste si mai mult sa pacatuim. Legea ne descopera pacatosenia. Legea aduce vinovatia. Aduce condamnarea. Aduce moartea asupra pacatosului, fara ca acesta sa mai aiba vreo speranta de eliberare. Predicarea Legii fara Evanghelie este legalism si inseamna sa lasi oamenii fara speranta, sub condamnare. Predicarea moralizatoare, cu care suntem obisnuiti cei mai multi dintre noi, lasa si ea oamenii cu impresia falsa ca crestinismul este o religie de etica si morala, in timp ce toate aceste predici moralizatoare devin de fapt terenul propice pentru niveluri si mai mari de imoralitate. Legea isi va face lucrarea.
Acelora dintre noi care am crescut in biserici legaliste ni se va parea familiara evaluarea facuta de John Warwick Montgomery. El spune: "In micul orasel din statul New York in care am crescut era o biserica in care se condamna cu desavarsire dansul si majoritatea celorlalte forme de contact social intre tineri. Aceasta biserica avea un succes destul de mare in acest sens, dar exista o mica problema. Numarul fetelor care ramaneau insarcinate in acea adunare era cu mult mai mare decat in oricare alta biserica din comunitate. De ce? Pastorul era atat de preocupat sa predice lucruri pe care Biblia le lasa ca probleme deschise incat predicarea impotriva imoralitatii s-a pierdut pe drum." E trist, dar adevarat. Legalistul nu ofera ascultatorilor sai vreo eliberare de vina. Iar moralistul le spune ascultatorilor sai ca pacatul este ceva extern si problema pacatului poate fi rezolvata daca ne hotaram sa ne straduim mai mult. Acesta e motivul pentru care atat legalismul cat si moralismul sunt extrem de distructive pentru crestinismul biblic.
In ultima parte a versetului 7 Pavel trece de la teoretic la concret. "De pilda, n-as fi cunoscut pofta, daca legea nu mi-ar fi spus: 'Sa nu poftesti!'" A zecea porunca este cea mai potrivita in acest scop pentru a explica ce face predicarea Legii, pentru ca e singura porunca in care se merge mai departe de actiunea exterioara ajungand la radacina interioara a problemei. Stim acest lucru din Matei capitolul 5. Isus s-a ocupat de fiecare porunca aproximativ in acelasi fel, spunandu-le fariseilor: "Ati auzit ca s-a zis..., dar Eu va spun..." Substantivul folosit in traducerea NIV pentru a arata ce inseamna sa poftesti prezinta ideea unei dorinte puternice si este folosit ocazional in Noul Testament pentru dorinte bune, insa in majoritatea coplesitoare a cazurilor inseamna lucruri de genul pofta sau lacomie dupa lucruri pacatoase. Deci cuvantul pofta este o traducere corecta, un mod potrivit de a prezenta lucrurile. Pavel citeaza aici din Lege (Exod 20 sau Deuteronom 5), desi nu mentioneaza lucrurile specificate in poruncile originale. Deci cel mai bine e sa luam referirea lui Pavel la pofta intr-un sens mai larg - dorinta dupa orice lucru pacatos. Asa se face ca, atunci cand Legea este predicata, ea starneste in noi dorinta sa facem tocmai acel lucru pe care Legea l-a declarat ca fiind pacatos. Nu as fi stiut ca ceva e gresit daca Legea nu mi-ar fi spus sa nu-l fac.
Cheia aici este aceasta prefata escatologica, a timpurilor din urma, la cartea Romani, pe care ne-am straduit sa o prezentam pana acum. Pavel vorbeste despre ce era el - timpul trecut - ca reprezentant al lui Israel, inca in Adam, inca sub condamnarea Legii, inainte de rastignirea sa impreuna cu Hristos si ingroparea impreuna cu El prin botez. Ca evreu, rob al pacatului, al Legii si al mortii, Pavel nu avea nici un fel de putere sa reziste dorintelor pacatoase care il chinuiau. Atunci cand a auzit Legea, a dorit sa faca lucrurile interzise de Lege. Se gasea inca sub controlul firii pamantesti. Era caracterizat de dominatia stapanirii lui Adam. Era fara putere. In textul nostru din Romani 7:14 si versetele urmatoare, Pavel va continua sa vorbeasca despre ce face Legea pentru cei ce sunt in Hristos. Legea inca starneste dorinte pacatoase in crestini, pentru ca inca suntem in aceste trupuri de carne pana la inviere. Insa diferenta consta in faptul ca in Hristos dorim acum sa facem binele - ceea ce nu s-a intamplat pe cand eram in Adam. Dorim sa implinim poruncile. Avem puterea sa facem acest lucru pentru ca pacatul nu mai stapaneste peste noi. Nu mai suntem sub stapanirea Legii. Dimpotriva, suntem sub har. Cu toate acestea, mult prea adesea ne comportam ca si cum am fi in Adam. De aceea ne porunceste Pavel sa ne socotim morti fata de pacat dar vii pentru Dumnezeu. Aici incepe sfintirea - cu intelegerea a ce am fost in Adam si ce suntem acum in Hristos.
Deci, ce se intampla cu cineva care este inca in Adam - un necrestin care aude Legea? Pavel ne arata cum trece pacatul la actiune, in versetul 8, folosindu-se de Lege. "Apoi pacatul a luat prilejul si a facut sa se nasca in mine prin porunca tot felul de pofte; caci fara Lege, pacatul este mort." Imaginea introdusa aici de Pavel este imaginea unui razboi. Cand se predica Legea, pacatul se trezeste la viata. Pavel foloseste un termen care descrie pacatul angajat intr-un fel de operatiune militara. Pacatul ia porunca si foloseste porunca drept baza de operatiuni. Din acel moment, el produce tot felul de dorinte pacatoase. Cineva scria: "E o caracteristica trista a naturii umane aceea ca orice interdictie tinde sa trezeasca in noi dorinta de a incalca acea interdictie." Preaiubitilor, cand auzim Legea, pacatul se trezeste la viata si aprinde in noi dorinta sa facem tocmai lucrul pe care n-ar trebui sa-l facem. In noi izbucneste un razboi. De aceea spunem ca Legea starneste si inrautateste pacatosenia umana. Pacatul de-abia asteapta sa se trezeasca la viata. Iar Legea de-abia asteapta sa starneasca pacatul.
In continuare, trebuie sa vedem ce vrea sa spuna Pavel prin cuvintele "fara Lege, pacatul este mort", in a doua parte a versetului 8. Raspunsul e relativ simplu. Daca n-ar exista Legea, nu ar exista vreo incalcare a Legii. Fara porunca nu poate exista neascultarea. Pavel stabileste faptul ca, in practica, Legea nu functioneaza ca o metoda de mantuire. Dimpotriva, ea este o metoda prin care se stabileste vinovatia noastra inaintea lui Dumnezeu. Ne ofera un lucru impotriva caruia sa pacatuim. In acest fel, ea devine un aliat al pacatului. Porunca este intentionata pentru binele nostru, insa e posibil sa vedem porunca drept o limitare a libertatii noastre. Vazuta in aceasta lumina, ea devine un motiv de resentiment. Devine un lucru impotriva caruia ne opunem. Fara ceva impotriva caruia sa ne razvratim, n-ar exista razvratirea. Fara Lege, stim ca pacatul este prezent dar pacatul nu este starnit pana cand nu-l starneste Legea. Pavel ne spune in 1Corinteni 15:56: "Puterea pacatului este Legea." El ne sugereaza ca pacatosenia adormita se trezeste la viata ori de cate ori se predica Legea. De fapt, putem vedea acest lucru inca din zorii istoriei rascumpararii, pentru ca in relatarea din Geneza va amintiti ca sarpele l-a putut ataca pe Adam doar dupa ce s-a dat porunca in Geneza 2:17. Doar dupa ce omul a primit porunca sa nu manance din acel pom, Satan a avut un obiectiv specific pe care sa il atace. Calvin a tras concluzia din acest lucru ca toate relele apar datorita pacatului si firii pamantesti corupte. Insa Legea da ocazie pacatului. De aceea legalismul si moralismul sunt atat de distructive. Cand se predica Legea, ea isi va face lucrarea. Ne va lasa fara speranta. Va oferi motiv si sansa pacatului sa erupa in niveluri din ce in ce mai mari de rautate.
In versetul 9, Pavel declara: "Odinioara, fiindca eram fara Lege, traiam; dar cand a venit porunca, pacatul a inviat si eu am murit." Exista mai multe interpretari ale acestui verset foarte complicat, incepand cu cea a lui Calvin, care a argumentat ca Pavel vorbeste despre felul in care a vazut Legea inainte de convertire si cum, pe atunci, isi imagina ca implineste cerintele Legii, doar ca sa ajunga in momentul convertirii la descoperirea cumplita ca de fapt nu a implinit deloc cerintele Legii. Este o interpretare foarte plauzibila. Are sens. Insa toate interpretarile moderne o ajusteaza putin, si eu cred ca pe buna dreptate, aratand ca Pavel foloseste in greaca un "eu" emfatic - cum obisnuieste sa faca atunci cand vrea sa arate ca aceasta nu e doar experienta lui ci vorbeste in numele tuturor celor ce sunt sub Lege, a celor ce sunt in Adam, si care, din perspectiva sclaviei lor fata de pacat, cred ca implinesc cerintele neprihanite ale Legii, cand de fapt nu o fac. Cheia aici pentru o intelegere corecta este expresia: "Odinioara, fiindca eram fara Lege, traiam..." Folosirea timpului trecut, "odinioara", inseamna clar ca Pavel vorbeste despre o experienta trecuta, nu o realitate prezenta. Contrastul e si mai clar in Romani 7:14 si in continuare pentru ca acolo Pavel foloseste timpul prezent. E greu de inteles cum un baiat evreu evlavios ca Pavel a putut sa fie fara Lege. Inca din primele zile ale vietii a fost instruit cum sa-L slujeasca pe Dumnezeu. Insa expresia "fara Lege" ar putea fi folosita in sensul ca a fost un timp in experienta lui cand nu si-a dat seama de forta cerintelor Legii; un timp cand nu s-a gasit sub condamnarea pacatului. Stim ca in alta parte chiar Pavel se refera la o vreme cand a fost fara vina in ce priveste neprihanirea data de Lege. El descrie acest lucru in Filipeni 3, cand spune ca se considera neprihanit. Se credea in deplina conformitate cu Legea. Seamana in acest sens cu tanarul bogat care, cand a fost confruntat de Isus cu cerintele Legii, a spus: "Am facut toate aceste lucruri din tineretea mea." Pavel nu e viu pentru ca inca nu a fost convertit. Vorbind retoric, Pavel inca nu si-a dat seama ca nu a implinit Legea, iar aceasta neimplinire a Legii i-a adus sentinta mortii. Parafrazand, Pavel spune: "Credeam ca sunt viu. Credeam ca totul e in regula. Ignoranta insemna fericire." Pavel nu isi dadea seama de adevarata lui stare si credea ca totul e in regula. Apoi a venit porunca, a fost predicata Legea si Pavel a inteles: "Sunt un om mort." Succesiunea evenimentelor de aici e foarte importanta. "Odinioara (timpul trecut) eram viu pentru ca credeam ca implinesc Legea." Asta inseamna expresia "fara Lege" inteleasa corect. "Apoi a venit porunca (porunca sa nu poftesc) si pacatul s-a trezit la viata iar eu am murit." Ca un evreu evlavios, Pavel credea ca traieste in conformitate cu Legea. Credea ca e viu. Asta doar pentru ca era fara Lege - fara Legea inteleasa corect. Insa cand a venit aceasta porunca specifica de a nu pofti, acum inteleasa corect, dintr-o data Pavel a inceput sa pofteasca in asa masura incat si-a dat seama ca a incalcat Legea si ca se gasea sub sentinta mortii. Pacatul a fost prezent tot timpul, insa era adormit. Cand a venit porunca, n-a mai fost posibila ignorarea realitatii cumplite si astfel pacatul s-a trezit la viata. Cand au venit poruncile, l-au omorat pentru totdeauna pe acest fariseu mandru care ii multumea lui Dumnezeu ca nu este la fel ca ceilalti oameni; era atat de sigur de neprihanirea lui inaintea lui Dumnezeu, insa acest pacatos fericit (cum spune un scriitor) a fost omorat. Pentru ca i-a fost aratata seriozitatea pacatului, nu atat a pacatului la modul general, cat a propriului sau pacat. Pavel realizeaza acum ca Legea, care este sfanta, poate aduce moartea. Pacatul a fost demascat si aratat ce este in realitate.
Astfel ca in versetul 10 Pavel cauta acum un raspuns la intrebarea fundamentala ridicata de aceasta linie de argumentatie. Legea trebuia sa aduca viata sau sa aduca moartea? Pavel spune, intr-un fel surprinzator: "Si porunca, ea, care trebuia sa-mi dea viata, mi-a pricinuit moartea." Cu siguranta, se cer aici cateva explicatii. Legamantul mozaic, Legea, se baza in mod clar pe un principiu al faptelor. Conform termenilor legamantului incheiat de Dumnezeu cu Israel pe Muntele Sinai, legamantul mozaic, poporul lui Dumnezeu, nu Dumnezeu Insusi, jura pentru a-l ratifica. Asta inseamna in mod simplu ca ascultarea poruncilor ne aduce binecuvantarea; in acest caz, viata. In timp ce neascultarea acelorasi porunci in mod necesar aduce blestemul, sau moartea. La asta pare sa se gandeasca Pavel aici. In mod clar, aceste cuvinte sunt ecou al Predicii lui Isus de pe Munte in Matei 5-7. Daca cineva de aici in aceasta dimineata ar asculta in mod desavarsit de poruncile legamantului mozaic, cele Zece Porunci, ar primi ca rasplata viata. De aceea e necesar ca Isus sa vina ca mijlocitor al legamantului harului pentru a implini in mod desavarsit Legea, astfel incat pacatosii sa poata fi indreptatiti, pentru ca neprihanirea lui Hristos este trecuta in contul nostru prin credinta.
Din acest motiv, Pavel poate declara in versetul 12: "Asa ca Legea, negresit, este sfanta si porunca este sfanta, dreapta si buna." Am vazut in lectia noastra din Vechiul Testament in aceasta dimineata ca, atunci cand profetul Isaia si-a dat seama ca se gasea in prezenta lui Dumnezeu, nu a inteles doar ca Dumnezeu e sfant, el a inteles si ca este un pacatos sortit pierzarii pentru ca statea inaintea unui Dumnezeu sfant. Legea reflecta sfintenia Autorului ei. Problema nu e la Lege, care descopera voia si caracterul sfant al lui Dumnezeu. Legea este sfanta, chiar daca aduce moartea. Problema e cu pacatosenia omeneasca, care este demascata, starnita, inrautatita de Legea care in ea insasi e sfanta, neprihanita si buna, la fel ca voia lui Dumnezeu pe care o descopera. Isaia a fost coplesit de vina lui in prezenta unui Dumnezeu sfant. De aceea si noi suntem convinsi de pacatele noastre atunci cand suntem confruntati cu poruncile sfinte ale lui Dumnezeu.
In versetul 11 Pavel repeta o mare parte a celor deja spuse in versetul 8: "Pentru ca pacatul a luat prilejul prin ea, m-a amagit si prin insasi porunca aceasta m-a lovit cu moartea." Inca o data, pacatul foloseste poruncile lui Dumnezeu ca un fel de baza de operatiuni. Insa de data asta atentia se indreapta catre faptul ca pacatul l-a inselat pana si pe Pavel. Limbajul folosit aici este in mod clar un ecou al capitolului 3 din Geneza, in care sarpele i-a spus Evei: "Hotarat ca nu veti muri." Amintiti-va ca in relatarea din Geneza Satan s-a concentrat asupra negativului. "Oare a zis Dumnezeu cu adevarat: 'Sa nu mancati din toti pomii din gradina?'" - mutand atentia de la declaratia pozitiva data de Dumnezeu lui Adam si Eva: pot manca din orice copac din gradina, cu o singura exceptie. Pacatul ne amageste pana in punctul in care aduce asupra noastra blestemul. Poruncile lui Dumnezeu fiind directionate catre dobandirea vietii, pacatul nostru e acela care prinde prilejul si ne ucide prin ceva ce e bun. Astfel, desi poruncile sunt sfinte, neprihanite si bune, desi ne sunt date cu scopul de a ne aduce viata, ele starnesc pacatul si aduc moartea. Pacatul se trezeste la viata folosind aceste porunci drept baza de operatiuni. Poate ca am crezut ca suntem in conformitate cu voia lui Dumnezeu. Insa atunci cand vine porunca, pacatul se trezeste la viata iar noi murim.
Asa cum a facut mai devreme in versetul 7, Pavel cauta sa demonstreze acest lucru punand din nou o intrebare retorica in versetul 13: "Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea?" Unii vad aceasta intrebare ca fiind aceeasi cu cea din versetul 7, insa exista o mare diferenta intre ele. Acolo Pavel era preocupat daca Legea era sau nu un lucru pacatos. Modul in care a respins acea pozitie i-ar putea face pe unii sa traga concluzia ca porunca era cea care i-a adus moartea. Intr-adevar, era cat pe ce sa spuna tocmai acest lucru in versetul 10: "Si porunca, ea, care trebuia sa-mi dea viata, mi-a pricinuit moartea." Insa Pavel niciodata nu a intentionat ca noi sa vedem Legea intr-o lumina negativa. Pavel spune ca Legea este buna. Intrebarea lui de aici este: Cum se face ca un lucru bun aduce moartea? Deci putem spune astfel: Daca Legea este buna si totusi din prezenta ei a rezultat moartea, inseamna oare ca un lucru bun a devenit moarte pentru mine, e vinovat de moartea mea? La aceasta intrebare primim din nou raspunsul categoric al lui Pavel: "Nicidecum!" Legea este un lucru bun. Legea nu poate fi invinovatita pentru moartea mea. Chiar daca noi toti suntem socotiti pacatosi in Adam, ideea subliniata de Pavel aici este ca doar pe propriul nostru pacat, doar pe propriile noastre incalcari intentionate ale Legii lui Dumnezeu putem da vina pentru sentinta mortii care atarna asupra noastra, daca nu suntem in Isus Hristos.
In versetul 13 Pavel reafirma aceasta relatie dintre pacat si Lege. "Dar pacatul, tocmai ca sa iasa la iveala ca pacat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca pacatul sa se arate afara din cale de pacatos, prin faptul ca se slujea de aceeasi porunca." Desi exista si alte motive pentru care Legea trebuie predicata, din comentariile lui Pavel de aici descoperim declarate explicit cel putin doua scopuri ale Legii. Unul din motivele pentru care Dumnezeu a dat Legea este ca prin Lege sa recunoastem ce este pacatul in realitate - un pacat. Voia lui Dumnezeu nu mai este ascunsa de noi, nu mai este doar o opinie, nu mai este dosita in vreun colt al inimii noastre sub forma unui vag simt al binelui si raului. Voia lui Dumnezeu a fost publicata in cele Zece Porunci ca sa o putem vedea cu totii, iar orice incalcare a vreuneia din aceste porunci prin gandire, vorbire sau fapta, este pacat. Celalalt motiv este ca prin Lege pacatosenia pacatului sa fie intensificata si mai mult. Pacatul nu este un simplu defect de caracter sau o greseala de judecata, cum incerca John Wesley sa argumenteze intr-un mod foarte neconvingator. Legea a fost data pentru ca pacatul sa poata fi vazut asa cum este in realitate. Fara Lege nu am fi recunoscut adancimile rautatii pacatului. Nu l-am fi vazut ca o razvratire personala impotriva poruncilor lui Dumnezeu. Prin urmare, ori de cate ori citim sau auzim Legea lui Dumnezeu, nu numai ca stim ce este pacatul, stim si ca propriul nostru pacat este o tradare personala impotriva Creatorului si Rascumparatorului nostru. Pentru ca Legea lui Dumnezeu e sfanta iar poruncile Lui sunt sfinte, neprihanite si bune, pacatul nostru poate fi vazut drept ceea ce este in realitate - pacat. Un pacat din cale-afara de pacatos.
De aceea, pentru ca vreunul din fiii sau vreuna din fiicele lui Adam sa fie eliberati de pacat si moarte, trebuie sa fim eliberati de condamnarea Legii. Poruncile au venit. Ele ne-au starnit sa pacatuim. Ne-au aratat si mai mult ca am incalcat Legea si suntem sub blestemul lui Dumnezeu daca nu Il avem pe Isus Hristos, doar prin credinta. Insa, daca suntem uniti cu Isus Hristos prin credinta, am fost ingropati impreuna cu El prin botez si am fost inviati impreuna cu El la o viata noua. Implinirea desavarsita a Legii de catre Isus este trecuta in contul nostru ca si cum ar fi a noastra. Moartea Lui plateste pentru vina tuturor ocaziilor in care ne-am razvratit impotriva poruncilor, care sunt sfinte, neprihanite si bune. Prin credinta in Isus Hristos am fost eliberati de condamnarea Legii, pentru ca in Isus Hristos suntem vazuti de-acum drept sfinti, neprihaniti si buni, pentru ca sfintenia, neprihanirea si bunatatea lui Hristos a fost trecuta in contul nostru. Chiar daca Legea inca ne descopera pacatul si inca ne starneste catre niveluri si mai mari de pacat, in Isus Hristos am fost eliberati de puterea de condamnare a Legii. In loc sa pronunte blestemul lui Dumnezeu asupra noastra, Legea declara acum ca am fost eliberati, pentru ca Hristos a implinit aceste porunci. Iar poruncile care odata ne condamnau, acum ne invata voia lui Dumnezeu pe care nu am fi cunoscut-o, astfel incat suntem liberi sa-L ascultam pe Dumnezeu cu inimile pline de recunostinta. Chiar daca nu am fi stiut ce este pacatul daca n-ar fi fost Legea, nu am fi stiut nici ce este harul despartiti de Isus Hristos, care a murit pentru fiecare din acele ocazii in care Legea Lui sfanta, neprihanita si buna ne-a starnit catre niveluri si mai mari de pacat si ne-a descoperit cine si ce suntem cu adevarat. Acelasi Isus ne-a dat binecuvantatul Sau Duh Sfant astfel incat acum suntem liberi sa ascultam aceleasi porunci care sunt inscrise pe inimile noastre. Legea ne-a descoperit pacatul, insa acum suntem in Isus Hristos, care ne descopera nu condamnarea ci cum sa traim vieti de recunostinta inaintea unui Dumnezeu sfant. Pentru ca am fost eliberati de Cel sfant, neprihanit si bun care ne-a socotit drept sfinti, neprihaniti si buni, liberi sa ascultam poruncile cu o recunostinta adevarata. Amin.
Tradus de Florin Vidu