Pavel nu i-a intalnit niciodata pe crestinii din Roma carora le scrie, dar a auzit multe despre ei. Credinta lor mare era vestita in toate bisericile si Pavel stie ca vizita sa in biserica din Roma va fi o mare incurajare pentru ei. Dar intalnirea cu crestinii romani va fi cu siguranta o mare incurajare si pentru Pavel. De aceea, Pavel doreste sa viziteze Roma si sa le dea un dar duhovnicesc pentru a-i intari. Dar, mai important, Pavel e nerabdator sa ajunga in Roma pentru a predica Evanghelia.
Capitolul introductiv al cartii Romani incepe in versetele 1-7 cu salutul lui Pavel, cu cuvinte de salut pentru cititorii sai, urmate apoi de o serie de remarci personale, in versetele 5-8. Data trecuta am parcurs primele patru versete din Romani 1, iar in aceasta dimineata vom incheia salutul lui Pavel din versetele 5-7 inainte de a trece la celelalte comentarii personale ale lui Pavel despre nadejdea pe care o are pentru lucrarea din cetatea Romei.
Amintiti-va ca in Romani 1:1-4 Pavel subliniaza chemarea sa pentru neamuri. El a fost chemat si pus deoparte de Isus Hristos pentru Evanghelie, o Evanghelie pe care Dumnezeu a promis-o mai dinainte prin Moise si prin Profeti. Intr-adevar, aceeasi Evanghelie pentru care Pavel a fost pus deoparte ca s-o predice a fost promisa pentru prima oara cu mult timp inainte, in Geneza 3:15, imediat dupa caderea rasei umane in pacat. Iar aceeasi Evanghelie a fost descoperita cu si mai mare claritate in tot Vechiul Testament, pana cand, la implinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub Lege, ca sa rascumpere pe cei ce erau sub Lege. Acelasi Rascumparator, care a fost promis de-a lungul intregii istorii a rascumpararii, i-a aparut lui Pavel pe Drumul Damascului si l-a chemat sa fie Apostolul neamurilor.
De aceea, Evanghelia lui Pavel este centrata in persoana si lucrarea lui Isus, despre care Pavel spune: "Nascut din samanta lui David, in ce priveste trupul, iar in ce priveste duhul sfinteniei dovedit cu putere ca este Fiul lui Dumnezeu, prin invierea mortilor; adica pe Isus Hristos, Domnul nostru." Acest Mantuitor care i-a aparut lui Pavel si l-a pus deoparte pentru Evanghelie nu e doar pe deplin om, urmarindu-si ascendenta pana la David, cel mai mare imparat al lui Israel, dar in virtutea invierii Sale din morti, calitatea de Fiu divin a lui Hristos este revendicata de puterea Duhului Sfant. Asta inseamna ca Isus Hristos nu numai ca implineste toate profetiile Vechiului Testament cu privire la Mesia lui Israel, dar El este si Dumnezeu in trup uman. Astfel, intruparea lui Hristos nu e nici pe departe o curiozitate teologica. Ea este esentiala pentru Evanghelia lui Pavel. Mantuitorul trebuie sa fie in totalitate om pentru a putea fi identificat cu rasa cazuta a lui Adam, dar El trebuie sa fie in totalitate Dumnezeu ca sa poata achita o plata suficienta pentru vina pacatului omenesc.
Pavel este de asemenea categoric atunci cand spune ca adevarul Evangheliei atarna de invierea in trup a lui Isus Hristos dintre cei morti. Invierea lui Isus este justificarea intregii Sale slujiri mesianice. Ea constituie primele roade ale marelui seceris care va veni. Atunci cand Isus biruie moartea si mormantul, acest fapt asigura invierea ulterioara a tuturor celor care se vor increde in El, cu o credinta simpla. Prin urmare, invierea Sa marcheaza rasaritul unei noi ere a mantuirii, care va aduce intr-o zi sfarsitul tuturor lucrurilor atunci cand acelasi Isus va reveni ca sa judece lumea, sa invie mortii si sa faca toate lucrurile noi. Astfel, invierea lui Hristos nu constituie doar fundamentul Evangheliei pe care o predica Pavel, ea marcheaza nasterea unei noi creatii in care noi, ca si copii ai lui Dumnezeu, suntem chemati sa participam prin Cuvant si sacramente.
Revenim la textul nostru din aceasta dimineata si observam cum incepand cu versetul 5 atentia lui Pavel trece dintr-o data de la natura obiectiva a Evangheliei (si anume, ce a facut Dumnezeu in istorie pentru noi ca pacatosi prin Persoana lui Hristos) la aplicarea acestei Evanghelii in viata fiecarui credincios crestin. Prin predicarea lui Hristos si a Lui rastignit, Dumnezeu cere un raspuns la aceasta Evanghelie, si anume credinta in Isus. Pavel explica astfel lucrurile in versetul 5: "[...] am primit harul si apostolia, ca sa aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credintei pe toate Neamurile." Deci, in aceste cuvinte Pavel repeta o idee anterioara, aceea ca datorita chemarii lui Hristos si pentru slava suprema a lui Hristos Pavel a primit harul (care este favoarea nemeritata a lui Dumnezeu) si apostolatul, adica aceasta sarcina specifica la care a fost chemat. Pavel nu se straduia sa devina un apostol. Nimic din ceea ce face nu izvoraste din ambitia sa personala. Dimpotriva, chemarea plina de har a lui Dumnezeu este cea care l-a pus deoparte pe Pavel si l-a echipat pentru insarcinarea sa apostolica. Iar scopul este ca Hristos, nu Pavel, sa primeasca toata slava. Pentru ca Pavel a fost chemat in aceasta slujba, el, la randul lui, are datoria sa cheme oameni din toate neamurile la ascultarea care vine prin credinta. Pavel este chemat de Hristos sa fie un predicator al Evangheliei inaintea neamurilor.
Expresia tradusa in versiunea New International Version a Bibliei prin "ascultarea care vine prin credinta", la fel ca multe altele pe care le vom gasi in toata cartea Romani, pe langa ca are o mare insemnatate, intelesul ei este subiectul unor dispute aprinse. Desi exista un numar de feluri in care poate fi interpretata aceasta expresie, doar doua dintre acestea sunt relevante pentru discutia noastra din aceasta dimineata. Un mod de interpretare a acestei expresii este sa intelegem ca Pavel vorbeste despre o ascultare insotita de credinta. Inteleasa in felul acesta, Evanghelia ne cheama la o credinta care este ascultatoare, o credinta care asculta poruncile lui Dumnezeu. Daca il intelegem pe Pavel in felul acesta, atunci il vom citi pe Pavel ca pe un ecou al pasajului din Iacov, capitolul 2 versetele 14-24, unde Iacov declara ca suntem indreptatiti printr-o credinta vie (adica o credinta insotita de fapte bune). Celalalt mod de interpretare a acestei expresii este sa intelegem ca, pentru Pavel, insasi Evanghelia este cea care ne cheama la credinta. De aceea versiunile New American Standard si English Standard Version ale Bibliei [de asemenea, versiunea Cornilescu din limba romana -n.trad.] traduc aceasta expresie, corect as putea adauga eu, prin "ascultarea credintei". Inteleasa in felul acesta, Pavel spune ca noi ascultam de chemarea Evangheliei (adica porunca sa credem aceasta Evanghelie atunci cand e predicata) atunci cand o credem. Astfel, actul credintei si nu faptele credintei formeaza ascultarea despre care vorbeste Pavel aici. Prima interpretare este in general cea a Bisericii romano-catolice, in timp ce teologii reformati insista de obicei asupra celei de-a doua. Pavel va continua in Romani 1:5, facand legatura dintre sfintire si acelasi act al credintei la care cheama Evanghelia. Totusi, Apostolul subliniaza ideea ca raspunsul potrivit, cu adevarat potrivit, la chemarea lui Dumnezeu, care vine in si prin Evanghelie, este sa credem ca Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu pe baza invierii Sale.
Mai mult, aceasta intelegere a expresiei "ascultarea credintei" se potriveste perfect cu cuvintele Domnului nostru care, atunci cand a fost intrebat in Ioan 6:28 "Ce sa facem ca sa savarsim lucrarile lui Dumnezeu?", a raspuns in versetul 29: "Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: sa credeti in Acela, pe care L-a trimis El." Potrivit scriitorilor reformati, faptele care rezulta din credinta nu reprezinta ascultarea despre care vorbeste Pavel aici. A crede Evanghelia atunci cand e predicata, a asculta de chemarea care o insoteste, acel asa-numit imperativ evanghelic de a te pocai si a crede, inseamna sa asculti de Evanghelie. La asta se refera Pavel aici.
In versetele 6-7 Pavel face acum legatura dintre propria sa chemare si cea a crestinilor din Roma. Pavel le aminteste cititorilor sai ca, deoarece au fost chemati de Dumnezeu si au ascultat de acea chemare prin credinta, ei sunt in acelasi fel pusi deoparte pentru scopurile specifice ale lui Dumnezeu. De aceea, Pavel spune astfel: "[Neamurile], intre care sunteti si voi, cei chemati sa fiti ai lui Isus Hristos. Deci, voua tuturor, care sunteti prea iubiti ai lui Dumnezeu in Roma, chemati sa fiti sfinti..." Pavel nu concepe chemarea sa apostolica drept una izolata de chemarea celorlalti membri ai Bisericii lui Hristos. Pavel a fost chemat de Hristos sa fie un apostol si a fost pus deoparte pentru scopul specific al lui Dumnezeu, si anume acela de a predica Evanghelia. Dar toti crestinii sunt chemati intr-un mod asemanator in diverse pozitii si la diverse slujbe in Biserica lui Hristos. In virtutea acestei credinte, ei Ii apartin lui Hristos, ca sclavi, pentru ca El este Creatorul si Domnul lor. La fel ca in cazul lui Pavel, aceasta chemare nu se bazeaza in nici un fel pe vreun lucru bun sau virtuos din ei, care sa serveasca drept baza pentru aceasta chemare. Dimpotriva, Pavel accentueaza faptul ca nu credinciosii sunt cei ce-L iubesc pe Dumnezeu, ci Dumnezeu este Acela care-i iubeste. Dumnezeu este Cel care-i iubeste. Iar aceasta chemare este legata de dragostea lui Dumnezeu. Asta inseamna ca toti crestinii au fost chemati la credinta de catre Dumnezeu prin Evanghelie. In aceasta chemare se manifesta harul lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu cheama oameni morti in pacat, oameni plini de tot felul de stricaciuni si rautati, care nu pot face nimic pentru a se salva singuri si care nu merita de fapt nimic altceva decat judecata. Astfel, singurul motiv, unicul motiv pentru care cineva de aici in aceasta dimineata este crestin este din cauza ca Dumnezeu te-a chemat la credinta in Isus Hristos prin Evanghelie. Iar acest lucru se bazeaza in totalitate pe faptul ca Dumnezeu este plin de dragoste si de har, nu pentru ca tu l-ai meritat sau l-ai castigat.
De asemenea, e clar ca doctrina lui Pavel despre chemare s-a ridicat direct din asteptarile mesianice ale Vechiului Testament. In Isaia 49, lectia noastra din Vechiul Testament pentru aceasta dimineata, profetul vorbeste despre o vreme in viitor cand Evanghelia va ajunge la marginile pamantului si va aduce mari binecuvantari tuturor natiunilor. "Ascultati-Ma, ostroave! Luati aminte, popoare departate! Domnul M-a chemat din sanul mamei si M-a numit de la iesirea din pantecele mamei." Mergem direct la ultima parte a versetului 6: "De aceea, te pun sa fii Lumina neamurilor, ca sa duci mantuirea pana la marginile pamantului. Asa vorbeste Domnul, Rascumparatorul, Sfantul lui Israel, catre Cel dispretuit si urat de popor, catre Robul celor puternici: 'Imparatii vor vedea lucrul acesta, si se vor scula, si voivozii se vor arunca la pamant si se vor inchina, din pricina Domnului, care este credincios, din pricina Sfantului lui Israel, care Te-a ales.'" Venirea lui Mesia este legata de faptul ca acele popoare dintre neamuri care in trecut au asuprit poporul lui Dumnezeu sunt acum chemate sa li se alature ca inchinatori ai lui Dumnezeu. Isus Hristos, care este adevaratul Rob al lui Iehova, despre care vorbeste Isaia, El este lumina neamurilor. El este Cel ce-i va chema pe alesii Sai la credinta. Iar imparatia Sa mesianica va veni si va zdrobi imparatii si va zdrobi imperii. Dar va converti printi. De aceea, atunci cand Pavel aminteste Bisericii din Roma ca Dumnezeul Suveran i-a chemat la credinta in Mesia lui Israel prin Evanghelie, Pavel este martor al implinirii profetiei lui Isaia. Capitala celui mai mare imperiu pagan este acum casa Bisericii crestine, plina de neamuri din locuri indepartate, toti inchinandu-se de-acum Dumnezeului lui Israel. Si e uimitor acest lucru, chiar daca pentru noi, traind 2000 de ani mai tarziu, este mai usor sa pierdem din vedere semnificatia acestei idei foarte importante.
Mai mult, chemarea lui Hristos, prin care pacatosii sunt chemati la Evanghelie, are un obiectiv sau un scop particular. Aceia care asculta chemarea Evangheliei prin credinta sunt numiti sfinti. Iar termenul care apare in NIV (Noua Versiune Internationala) a Bibliei pentru "sfinti" vine din cuvantul grecesc "hagios" sau "sfant". Semnificatia primara a lui "hagios" in intregul Nou Testament este aceea ca pe baza chemarii lui Dumnezeu credinciosii sunt acum chemati si pusi deoparte pentru scopurile specifice ale lui Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu ne-a chemat prin Evanghelie, noi suntem acum considerati sfinti. Nu sfintenia personala este cea despre care vorbeste Pavel aici. Desi vietile transformate ale celor pe care Dumnezeu i-a chemat sa fie sfinti sunt cu siguranta o consecinta a chemarii lui Dumnezeu. Dar in nici un fel nu este sfintenia noastra baza pentru chemarea noastra. De fapt, orice sfintenie autentica pe care o manifestam reprezinta efectul chemarii lui Dumnezeu si roada indreptatirii noastre sau roada faptului ca acum stam in picioare la dreapta lui Dumnezeu. Asta inseamna ca oricine este chemat la credinta in Isus Hristos prin Evanghelie este pus deoparte pentru scopurile lui Dumnezeu si este atat declarat sfant (indreptatire) cat si, progresiv, de-a lungul timpului, este facut sfant (adica sfintirea). Fiecare crestin, prin urmare, fiecare persoana de aici care se increde in Isus Hristos este un sfant. Da, stiu ca unii dintre voi va ganditi, este oare adevarat? Da, fiecare persoana de aici in aceasta dimineata care se increde in Hristos este un sfant pe baza chemarii pline de har a lui Dumnezeu. Astfel, titlul de "sfant" nu este rezervat doar pentru acei cativa care ating niveluri inalte de sfintenie personala, asa cum gresit invata Biserica romano-catolica.
In toate scrierile lui Pavel, sfintirea este discutata din doua perspective diferite - sfintire definitiva si progresiva. Vorbim despre sfintirea definitiva in texte precum Romani 1:7, unde Pavel ii numeste sfinti pe toti crestinii. Sfintirea definitiva inseamna simplu ca, din cauza chemarii pline de har a lui Dumnezeu pentru o persoana sa vina la credinta, acea persoana este acum unita cu Isus Hristos, care este sfintirea noastra. In 1Corinteni Pavel spune astfel: "Si voi, prin El (Dumnezeu), sunteti in Hristos Isus. El a fost facut de Dumnezeu pentru noi intelepciune, neprihanire, sfintire si rascumparare." In alte cuvinte, fiecare credincios in Isus Hristos primeste toate beneficiile mantuirii aduse de El si are vinovatia pacatului platita in intregime prin moartea lui Hristos. Credinciosii sunt declarati sfinti din cauza neprihanirii desavarsite a lui Hristos, care este acum trecuta in contul lor prin credinta. Din cauza impacarii lor cu Dumnezeu, toti credinciosii sunt sfinti pe baza unirii noastre cu Hristos. Am primit neprihanirea desavarsita a Insusi Domnului Isus Hristos. Astfel, intrebarea "Poate o persoana, care a fost considerata neprihanita, sa devina mai neprihanita decat este deja, prin faptele ei bune, dupa ce a primit neprihanirea desavarsita a lui Hristos?" are ca raspuns evident "nu". Crestinii sunt priviti chiar acum ca fiind "hagios", sfinti. Suntem sfinti. Suntem neprihaniti. La asta ne referim atunci cand vorbim despre sfintirea definitiva.
Al doilea aspect al sfintirii este sfintirea progresiva. Aici in centrul atentiei trece sfintirea ca proces pe toata durata vietii, in care credinciosul crestin devine asemenea chipului lui Hristos in virtutea aceleasi uniri cu Hristos. Pentru ca am murit impreuna cu Hristos, pentru ca am fost inviati impreuna cu El in invierea Lui, de aceea ne porunceste Apostolul fiecaruia dintre noi sa murim zilnic fata de pacat si zilnic sa inviem pentru viata noua impreuna cu Hristos. Astfel, in sfintirea progresiva, omul cel nou este intarit incontinuu in timp ce vechea natura pacatoasa, firea veche, este incontinuu subjugata. Pavel va relua acest subiect cu ceva mai multe detalii in Romani capitolele 6-8.
Ultimul punct al partii introductive il constituie salutul lui Pavel din versetul 7, "Har si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Isus Hristos!" Aceasta formula, precum si altele asemanatoare, se regasesc in toate scrisorile lui Pavel. Intr-un fel, e usor sa treci pe langa ele fara sa le acorzi prea multa atentie. Dar aceste cuvinte insumeaza cu adevarat tot ce ne descopera Dumnezeu in Evanghelie. Pentru ca "harul" este favoarea nemeritata acordata de Dumnezeu pacatosilor si demonstrata in crucea lui Isus Hristos. Iar "pacea" este un salut semitic legat de faptul ca in cruce Dumnezeu aduce impacarea dintre El si pacatosi si dintre pacatosi si El. Astfel, toate aceste lucruri, harul si pacea, ne sunt aduse prin Evanghelie.
Mai exista aici si un puternic element cristologic, pentru ca Pavel vorbeste despre Dumnezeu si despre Hristos nu doar ca fiind egali, dar intr-un anume sens ca fiind una. In Romani 9:5 Pavel va explica mai pe larg aceasta legatura atunci cand vorbeste despre Isus ca fiind "mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvantat".
In Romani 1:8-15 ajungem la o serie de remarci personale pe care le adreseaza Pavel cititorilor sai si care ne spun cate ceva despre biserica din Roma. Ele ne dezvaluie motivul pentru care Pavel scrie aceasta scrisoare. Ne spun cate ceva despre planurile sale viitoare. Si, cel mai important, ne vorbesc despre pasiunea sa pentru predicarea Evangheliei. Printre vorbitorii de limba greaca din primul secol era o practica obisnuita sa se invoce binecuvantarea zeilor peste destinatarii unei scrisori. Desi Pavel se conformeaza conventiilor literare prin felul in care isi organizeaza scrisoarea, caracterul si continutul remarcilor sale personale nu sunt catusi de putin conventionale. Pavel nu vorbeste despre sanatatea si prosperitatea destinatarilor scrisorii sale. El nu invoca binecuvantarea zeilor asupra lor. In schimb, el vorbeste despre faptul ca credinta cititorilor sai este vestita in toata lumea, in toate bisericile, iar astfel de vesti glorioase misca inima sa de pastor. Astfel, el scrie in versetele 8-10: "Mai intai multumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toti, caci credinta voastra este vestita in toata lumea. Dumnezeu, caruia Ii slujesc in duhul meu, in Evanghelia Fiului Sau, imi este martor ca va pomenesc neincetat in rugaciunile mele, si cer totdeauna ca, prin voia lui Dumnezeu, sa am in sfarsit fericirea sa vin la voi."
Pavel isi incepe remarcile personale multumindu-i lui Dumnezeu pentru credinta bisericii din Roma. Desi e usor sa le trecem cu vederea, observatiile lui Pavel indica o relatie cu Dumnezeu foarte adanca si trainica. Pentru ca Pavel vorbeste aici despre "Dumnezeul meu" ca si cum Apostolul ar spune: "Eu sunt al Lui si El e al meu." Un rabin nu ar vorbi niciodata despre Yahweh in astfel de termeni intimi. Dar, fiind crestin, Pavel poate vorbi despre Dumnezeu in astfel de termeni intimi din cauza unirii sale cu Hristos, care este Insusi Fiul lui Dumnezeu. Desi credinta crestinilor din Roma este cea care ii misca inima, Pavel nu isi indreapta multumirile catre cititorii sai, ci catre Dumnezeu, care, in harul Lui, le-a dat credinta acestor crestini.
Imagineaza-ti pentru cateva clipe ca esti un crestin din primul secol si locuiesti undeva in Imperiul Roman, sub o asuprire severa. Ar fi o mare incurajare sa auzi de credinta acestor crestini care locuiesc in inima acestui mare imperiu pagan, care te asupreste. Astfel, in mijlocul intunericului din Roma pagana, credinciosii stralucesc ca un far. Calvin ne aminteste ca Pavel le lauda credinta intr-un fel care sugereaza ca ea a fost primita de la Dumnezeu. De aici invatam ca credinta este un dar de la Dumnezeu. Pentru ca, daca recunostinta este recunoasterea unei binefaceri, oricine Ii multumeste lui Dumnezeu pentru credinta recunoaste ca ea este darul lui Dumnezeu. Ideea ca credinta este un dar se gaseste in toate scrierile lui Pavel si ar trebui sa interpretam ca despre asta vorbeste Pavel aici.
Atunci cand Pavel Il invoca pe Dumnezeu ca martor, el de fapt depune un juramant pentru a demonstra sinceritatea lucrurilor pe care le va spune in continuare. El merge apoi mai departe si vorbeste despre slujirea inaintea lui Dumnezeu folosind un verb interesant care este folosit in intreg Noul Testament cu un sens specific religios, pentru serviciul religios. Un astfel de serviciu consta din lucruri precum inchinarea sau sarcini de natura specific religioasa, cum ar fi rugaciunea, slujba si asa mai departe. Dar versiunea NIV din nou ascunde ceva ce Pavel incearca sa spuna aici, pentru ca expresia din limba originala "in duhul meu" este tradusa in NIV prin "din toata inima mea". Exista aici o diferenta care nu e redata in versiunea NIV. Pentru ca expresia din limba greaca, "in duhul meu", se refera la indatoririle interioare ale lui Pavel, si anume la faptul ca in mod constant el aminteste biserica din Roma in rugaciunile lui, in timp ce slujirea lui Pavel din exterior, "Ii slujesc", indica pasiunea lui Pavel pentru predicarea Evangheliei lui Hristos. Astfel, inauntrul lui, Pavel se roaga pentru cititorii sai in timp ce in exterior el le slujeste predicandu-le Evanghelia lui Isus Hristos. Asta inseamna ca pentru Pavel chemarea lui apostolica e multilaterala. Intreaga lui viata este o viata de slujire a lui Hristos, stapanul lui, fie prin rugaciuni pentru biserici, fie prin predicarea Evangheliei inaintea lor.
Observati si ca Pavel, in acelasi verset, isi exprima dorinta din toata inima sa ajunga in Roma, daca aceasta va fi voia lui Dumnezeu. Uneori dorintele noastre se implinesc intr-un fel diferit de cel la care ne-am gandit noi, pentru ca putin stia Pavel ca dorinta sa se va realiza dupa ce va fi arestat la Ierusalim si adus la Roma pentru a fi judecat, scriindu-si apoi scrisorile din Roma fiind legat in lanturi. Intr-adevar, Pavel va muri zece ani dupa scrierea acestei scrisori catre biserica din Roma, ca un martir pentru Isus Hristos, probabil decapitat de Nero in anul 66 d.Hr.
Incheindu-si remarcile personale din versetele 11-15, Pavel explica acum motivele pentru care e asa de nerabdator sa ajunga la Roma. "Caci doresc sa va vad, ca sa va dau vreun dar duhovnicesc pentru intarirea voastra, sau mai degraba, ca sa ne imbarbatam laolalta in mijlocul vostru, prin credinta, pe care o avem impreuna, si voi si eu. Nu vreau sa nu stiti, fratilor, ca de multe ori am avut de gand sa vin la voi, ca sa culeg vreun rod printre voi, ca printre celelalte neamuri, dar am fost impiedicat pana acum. Eu sunt dator si Grecilor si Barbarilor, si celor invatati si celor neinvatati. Astfel, in ce ma priveste pe mine, am o vie dorinta sa va vestesc Evanghelia voua celor din Roma."
Un motiv pentru care Pavel doreste sa viziteze biserica din Roma este ca sa le dea un dar spiritual pentru zidirea Bisericii. Ce vrea sa spuna Pavel prin "dar duhovnicesc"? Dupa cum stiti, exista multe pareri in legatura cu astfel de lucruri. Termenul "charisma" are trei semnificatii de baza in toata cartea Romani. In Romani 5:15, el se refera la darul plin de har al mantuirii, primit de la Dumnezeu. Citim despre Isus Hristos, darul, "charisma". In Romani 11:29 Pavel foloseste forma la plural pentru a vorbi despre darul plin de har al lui Dumnezeu pentru Israel. "Darurile lui Dumnezeu si chemarea Lui sunt irevocabile." Apoi, in Romani 11:26 Pavel vorbeste despre un dar dat unui membru al Bisericii lui Hristos, ca sa poata fi folosit in serviciul lui Hristos si al Imparatiei Lui. Pavel spune: "Avem felurite daruri, dupa harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, sa-l intrebuinteze dupa masura credintei lui." De aceea, probabil ca Pavel vorbeste despre darul pe care vrea sa-l dea romanilor folosindu-se de acest ultim sens al cuvantului, ca o binecuvantare sau un beneficiu acordat membrilor acelei biserici prin intermediul pozitiei apostolice a lui Pavel. Un astfel de dar are scopul de a intari biserica din Roma si de a confirma credinta lor in evanghelie. Deci atunci cand Pavel vorbeste de daruri spirituale, trebuie sa intelegem ca el se refera la aceste daruri binevoitoare care isi au originea in voia Duhului Sfant si sunt mediate de catre Pavel bisericii. Dar scopul acestor daruri nu este ca sa-i determine pe oameni sa faca lucruri stranii, ci ca sa intareasca Biserica si sa le confirme credinta.
Pentru ca Pavel a fost atat de incurajat de vestile pe care le-a auzit despre credinta crestinilor din Roma, el spera sa-i incurajeze si el pe ei. Calvin explica acest lucru astfel: "Pavel vorbeste cu toata seriozitatea. Pentru ca nu exista nimeni in Biserica lui Hristos care sa fie atat de lipsit de daruri incat sa nu poata contribui intr-o anumita masura la progresul nostru spiritual. Singurele lucruri care ne pot impiedica sa ne ajutam reciproc sunt reaua vointa si mandria." Nimic nu e mai placut decat sa auzi de lucrurile minunate pe care le face Dumnezeu in mijlocul nostru si in celelalte biserici. Suntem miscati sa-l auzim pe misionarul nostru, Bill Green, vorbindu-ne despre lucrurile minunate pe care le face Dumnezeu in America Centrala si de Sud. E o mare incurajare sa auzim cum lucreaza Dumnezeu prin postul de radio White Horse Inn si sa ascultam oamenii relatandu-si calatoria catre teologia Reformei. E o bucurie sa auzim ce face Dumnezeu in proiectul de plantare de biserici in toata California de Sud. Si e o bucurie, o mare bucurie, sa auzim cum lucreaza Dumnezeu in vietile membrilor acestei biserici. De aceea, haideti sa facem un obicei din a ne incuraja unul pe altul cu aceste rapoarte glorioase despre binecuvantarea lui Dumnezeu in vietile noastre si in intreaga Biserica. E un lucru minunat.
In versetele 13-14 Pavel informeaza acest grup de crestini pe care nu i-a intalnit niciodata, pe fratii din Roma, despre marea sa dorinta sa vina si sa-i intalneasca. Desi pana acum a fost impiedicat sa o faca, el stie ca il asteapta un mare seceris atunci cand in sfarsit va ajunge acolo, asa cum a vazut si in alte cetati, cum ar fi Corintul sau Efesul. Ca Apostol al neamurilor, Pavel respinge deosebirile rasiale, sociale sau de clasa din cultura greco-romana, care erau mult mai proeminente pe vremea lui decat in zilele noastre. Probabil din acest motiv Pavel vorbeste in aceasta scrisoare despre greci si despre cei ce nu erau greci. Cuvantul folosit pentru cei din a doua categorie este barbari si se refera la cei ce traiau in afara granitelor Imperiului Roman. Dupa cum stiti, Pavel are obiceiul sa foloseasca termeni in contrast pentru a accentua o idee. La fel si in cazul acestor doua cuvinte grecesti, grecii (oamenii civilizati) si barbarii (oamenii de care ne protejam ridicand ziduri), Pavel foloseste aceste doua cuvinte impreuna pentru a-i mentiona pe toti cei dintre neamuri. Pentru ca Isus Hristos a daramat barierele rasiale, sociale si economice, impacandu-i pe pacatosi cu Dumnezeu si apoi impacandu-i pe pacatosi intre ei, la fel si Pavel vrea sa predice Evanghelia tuturor, fara a tine cont de acele deosebiri economice si sociale care erau institutionalizate in cultura greco-romana. Aceste cuvinte ale lui Pavel sunt absolut revolutionare si sunt o indicatie a faptului ca Dumnezeu creeaza o noua societate prin predicarea Evangheliei. In aceasta noua societate nu mai exista evrei sau greci, sclavi sau oameni liberi, barbati sau femei. Suntem cu totii una in Hristos.
Cuvintele finale ale lui Pavel din versetul 15 exprima dorinta sa vie de a predica Evanghelia in Roma. Cred ca e interesant sa observam ca Pavel are o dorinta vie sa predice Evanghelia unei biserici formate din oameni care sunt deja convertiti si sunt deja cunoscuti pentru marea lor credinta. Pavel doreste sa ii incurajeze si sa le intareasca credinta. El planuieste sa realizeze in parte acest lucru predicandu-le Evanghelia. Desi Pavel vorbeste intr-adevar de un seceris (cu siguranta el vorbeste despre intentia sa de a se angaja in lucrarea de evanghelizare pe perioada cat va fi in cetate), e important, si eu cred ca e foarte important, sa nu pierdem din vedere accentul pus pe predicarea Evangheliei in biserica, Bisericii. Prea adesea noi asociem Evanghelia cu un mesaj pe care il folosim la evanghelizarea necrestinilor. De aceea, ca sa nu uitam acest lucru, si crestinii trebuie sa auda Evanghelia in mod regulat. Pentru ca prin Evanghelie Dumnezeu ii cheama pe ai Sai la credinta, intareste si sustine credinta celor care sunt deja uniti cu Hristos. Predicarea Evangheliei si nu predicarea Legii creeaza dorinta si puterea de a asculta de poruncile lui Dumnezeu. Deci, pentru Pavel, pana la urma, predicarea Evangheliei inseamna totul. El are o dorinta vie sa ajunga in Roma ca sa Il poata predica pe Isus Hristos in inima Imperiului Roman. Si el stie ca va avea un mare seceris, stie ca Biserica va fi intarita si incurajata prin vizita sa. Haideti deci sa urmam exemplul lui Pavel si sa tinem Evanghelia, pe Hristos rastignit, in centrul a tot ce facem. Pentru ca acest mesaj al lui Hristos, si al Lui rastignit, va confirma credinta noastra. Ne va intari ca biserica. Si vom fi in mod constant si reciproc incurajati de acele lucruri pe care Dumnezeu le va face in mijlocul nostru prin predicarea crucii. Prea iubitilor, daca avem o dorinta vie pentru crucea lui Isus Hristos, vom vedea pacatosii venind la credinta. Ii vom vedea pe cei cu inima zdrobita primind alinare. Ii vom vedea pe cei indurerati cum sunt mangaiati. Ii vom vedea pe cei descurajati primind speranta si vom vedea cum cei mandri si fatarnici sunt zdrobiti. Iar marturia noastra cu privire la ceea ce face Dumnezeu in mijlocul nostru prin predicarea Evangheliei va fi o mare incurajare pentru noi si va fi o mare incurajare pentru toate celelalte biserici cu care suntem in contact. Da, Evanghelia e totul. Si fie ca noi sa avem o dorinta vie pentru aceasta Evanghelie, asa cum a avut si Pavel.
Haideti sa ne rugam. Tatal nostru care esti in ceruri, ne aducem din nou aminte de cuvintele Apostolului care spune ca singurul motiv pentru care suntem aici si suntem in Hristos este din cauza chemarii Tale pline de har cu care ne-ai chemat. Nu exista nimic bun in noi, Doamne, atunci cand ne cercetam inimile si descoperim ca ne incredem in Isus Hristos pentru ca Tu esti bun si indurator. De aceea Te rugam, O Doamne, sa putem reflecta cu adevarat acea credinta despre care vorbeste Pavel in aceasta scrisoare. Fa-ne sa fim un trup si sa ne incurajam unul pe altul cu aceste cuvinte glorioase. Fa sa vedem pacatosii venind la Mantuitorul. Fa sa-i vedem pe cei cu inima zdrobita cum sunt mangaiati. Fie ca toti cei ce se simt descurajati si nenorociti sa primeasca speranta. Si fie ca noi toti sa fim intariti si imbarbatati in credinta noastra pentru ce ai facut in Persoana Fiului Tau, care a murit pentru pacatele noastre si a inviat pentru indreptatirea noastra. Amin.
Tradus de Florin Vidu