Pavel este nerabdator sa ajunga la Roma ca sa predice Evanghelia. Si, da, el stie prea bine ca Evanghelia este o piatra de poticnire pentru evrei, stie ca e o nebunie pentru greci. El mai stie ca crestinii sunt dispretuiti pe tot cuprinsul Imperiului Roman din cauza scandalului proclamarii unui Mantuitor rastignit. Insa in ciuda ostilitatii fata de mesajul crucii venite din partea culturii greco-romane si in ciuda ispitei foarte reale de a se rusina de Isus Hristos, lui Pavel nu-i este rusine de Evanghelie. Pavel stie ca Evanghelia pe care a fost chemat sa o predice este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede, evreu sau neevreu. Atunci cand se predica Evanghelia, se descopera o neprihanire pe care o da Dumnezeu. In versetele 1-7 din capitolul de inceput al Epistolei catre Romani gasim salutul lui Pavel precum si o serie de remarci personale pe care le adreseaza Pavel Bisericii din Roma in versetele 8-15. Pavel nu a intalnit nici unul din crestinii carora le scrie, dar a auzit de credinta lor mare care a ajuns vestita in toate bisericile din Imperiul Roman; este o buna reputatie de credinciosie fata de Evanghelia lui Hristos, venita din partea unei biserici asezate in chiar inima paganului Imperiu Roman. Nu e de mirare atunci ca Pavel doreste sa viziteze Roma, desi pana acum el ne spune ca a fost impiedicat sa o faca. Apostolul nu e incurajat doar de ce a auzit despre Biserica din Roma, el stie si ca vizitand acea congregatie va putea sa-i incurajeze pe credinciosii de acolo. Din moment ce Pavel a fost chemat sa fie un Apostol al Neamurilor, tine de chemarea sa apostolica sa pastoreasca acele congregatii din grija sa. Deci, unul din motivele pentru care doreste sa mearga la Roma este sa poata imparti adunarii de acolo daruri duhovnicesti care sa intareasca Biserica din Roma si sa confirme credinta celor care se clatina. Dar motivul principal pentru care Pavel doreste sa mearga la Roma este sa predice Evanghelia. Aceasta Evanghelie a fost promisa mai dinainte in tot Vechiul Testament, dar ea se refera la Isus Hristos care, in ce priveste natura Sa umana, este un urmas al lui David, iar in virtutea invierii Sale din morti a fost declarat Fiul lui Dumnezeu prin puterea Duhului Sfant.
Dupa ce am trecut in revista salutul lui Pavel si comentariile sale personale adresate credinciosilor din Roma, ne intoarcem acum la textul din aceasta dimineata pe care il gasim in Romani 1:16-17, unde gasim prezentata declaratia ce sintetizeaza intreaga scrisoare a lui Pavel. Desi aceste doua versete sunt intr-un fel o continuare a remarcilor de deschidere din versetele 8-15, nu e nepotrivit sa le insemnam ca fiind declaratia care, in multe privinte, rezuma intreaga teologie a lui Pavel. De fapt, aceste doua versete prezinta nu doar motivul pentru care Pavel este nerabdator sa ajunga la Roma, dar in ele Pavel declara in termeni foarte precisi tema organizatoare ce confera unitate tuturor subiectelor ridicate in intreaga Epistola catre Romani si care sunt prezentate in mai mare detaliu in capitolele ce urmeaza. Desi Pavel se ocupa in Romani de un numar de probleme cu care s-au confruntat evreii si neamurile din prima Biserica, in particular Biserica din Roma, toate aceste intrebari, toate aceste probleme isi gasesc in cele din urma raspunsul in modul in care pacatosii evrei si neevrei sunt impacati cu Dumnezeu. Iar pentru ca aceste versete sunt un rezumat atat de concentrat al Evangheliei lui Pavel, ele au cu adevarat o importanta mult disproportionata fata de lungimea lor. Pentru ca in aceste doua versete exista atat de multa informatie, haideti sa parcurgem aceasta declaratie expresie cu expresie si chiar cuvant cu cuvant, pentru a scoate la iveala cateva din lucrurile pe care ni le spune Pavel aici.
Primul lucru pe care il spune Pavel este ca lui nu-i e rusine de Evanghelie. De fapt, e nerabdator sa ajunga la Roma tocmai cu scopul precis de a predica Evanghelia. Dar, daca Evanghelia este o asa de mare ofensa pentru evrei, pentru greci si pentru romani, ne-am gandi ca Pavel ar trebui sa fie ceva mai reticent in intreprinderea unei calatorii catre chiar inima Imperiului Roman, unde sa predice o Evanghelie care de mai multe ori l-a aruncat in inchisoare si a provocat revolte, un mesaj care dezbina familii. Charles Cranfield, in comentariul sau la cartea Romani, ne aminteste ca aceste cuvinte reflecta, citez: "Recunoasterea foarte sobra de catre Pavel a faptului ca Evanghelia este ceva de care, prin insasi natura cazului, crestinii vor fi ispititi constant in aceasta lume sa se rusineze." Pavel stie foarte bine ca ispita de a te rusina de Evanghelie este inevitabila, tinand cont de continua ostilitate a lumii fata de Dumnezeu, pe de o parte, iar pe de alta parte, tinand cont de insasi natura Evangheliei, de caracterul ei deloc impresionant in contrast cu cel atat de impresionant al lumii. Intotdeauna va exista ispita, din motive pure sau nu, de a adapta Evanghelia sau de a schimba Evanghelia pentru a inlatura ofensa din Evanghelie. Dar pentru a evita ofensa crucii si pentru a face produsul mai atractiv noi trebuie sa-i rotunjim muchiile si sa inlaturam scandalul. Insa atunci cand facem asa, nu mai ramane nimic din Evanghelie. Aceasta a fost ispita lui Pavel si e si ispita noastra.
Atunci de ce e Pavel atat de nerabdator sa predice un astfel de mesaj ofensator si controversat? Motivul pentru care lui Pavel nu-i e rusine de Evanghelie este foarte simplu. Evanghelia, definita prin moartea, ingroparea si invierea lui Isus Hristos, dupa Scripturi, este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede. Pavel stie ca Evanghelia este mijlocul hotarat de Dumnezeu prin care El Isi cheama poporul la credinta in Isus Hristos. Prin urmare, in ciuda faptului ca Evanghelia este un scandal, in ciuda faptului ca Evanghelia pare o nebunie atat de mare pentru pagani, Evanghelia este demonstrarea puterii lui Dumnezeu in salvarea pacatosilor. Pentru ca Evanghelia asigura singurul mijloc prin care pacatosii, barbati si femei, pot fi eliberati de mania unui Dumnezeu sfant. De aceea Pavel poate vorbi despre Evanghelie ca fiind puterea lui Dumnezeu, acel dunamis al lui Dumnezeu, pentru mantuire.
Ideea ca Dumnezeu ii poate mantui pe pacatosi, pentru ca ei nu se pot mantui singuri, este o tema proeminenta in toate scrierile lui Pavel. In 1Corinteni 1:18 Pavel spune aproape acelasi lucru ca aici in Romani. "Fiindca propovaduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzarii: dar pentru noi, care suntem pe calea mantuirii, este puterea lui Dumnezeu." Pavel e cat se poate de clar aici. Toata puterea mantuitoare, toata puterea pentru mantuirea oamenilor consta in puterea lui Dumnezeu manifestata in predicarea lui Hristos rastignit. O astfel de putere nu se gaseste si nu se poate gasi in abilitatea naturala a oamenilor de a crede Evanghelia. Mortii nu se pot invia singuri. Pavel subliniaza cu claritate aceeasi idee si in alta parte. In Efeseni capitolul 2, in primele cinci versete Pavel scrie: "Voi erati morti in greselile si in pacatele voastre. Dar Dumnezeu, care este bogat in indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos." De asemenea, in Coloseni 2:13: "Pe voi, care erati morti in greselile voastre si in firea voastra pamanteasca netaiata imprejur, Dumnezeu v-a adus la viata impreuna cu Hristos." Pavel vrea sa intelegem ca Dumnezeu actioneaza asupra pacatosului pe cand pacatosul este inca mort si incapabil sa creada. Prin urmare, mesajul Evangheliei este mijlocul prin care Dumnezeu creeaza credinta. La asta se refera Pavel atunci cand vorbeste despre propria sa chemare, impreuna cu cea a credinciosilor din Roma. Dumnezeu i-a chemat prin Evanghelie. Ei au ascultat acea chemare atunci cand au crezut. De fapt, in Romani 10:17 Pavel merge mai departe, facand si mai explicita aceasta idee: "...credinta vine in urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvantul lui Hristos." Deci, predicarea Evangheliei este mijlocul ales de Dumnezeu prin care El creeaza credinta. De aceea, aici in Romani 1:16 Pavel vorbeste despre Evanghelie ca fiind manifestarea puterii lui Dumnezeu pentru mantuirea tuturor celor ce cred.
Pentru ca puterea si mantuirea erau amandoua teme foarte proeminente in religia elenistica, o religie greaca, era foarte important ca Pavel sa vorbeasca despre aceste idei, deoarece religiile pagane erau atat de interesate si preocupate de ele. Dar puterea lui Dumnezeu nu se manifesta prin experiente religioase extatice. Puterea lui Dumnezeu nu se manifesta prin stari de constienta modificata. Puterea lui Dumnezeu nu se manifesta printr-o intelepciune secreta. Puterea lui Dumnezeu este manifestata in cruce. Pentru ca in acest mesaj Dumnezeu invie pacatosii si ii aduce la credinta in Isus Hristos, ca sa poata fi mantuiti de mania Lui.
Cum sa devii mantuit este o tema foarte proeminenta printre evanghelicii americani contemporani. Dar eu cred ca foarte putin din ceea ce inteleg contemporanii nostri atunci cand vorbesc despre cum sa devii mantuit are de-a face cu doctrina lui Pavel despre mantuire. Semnificatia primara a cuvantului tradus prin "mantuire" in tot Noul Testament, soterion, este una escatologica. Ganditi-va in felul acesta. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu care ne elibereaza sau ne mantuieste de mania lui Dumnezeu care se va revarsa asupra intregii lumi prin judecata. Putem vedea acest lucru in faptul ca in toate scrisorile lui Pavel verbul "a mantui" si substantivul "mantuire" sunt folosite doar cu referire la relatia omenirii cu Dumnezeu, un alt verb fiind folosit pentru a vorbi despre eliberarea dintr-o primejdie trecatoare, cum ar fi salvarea dintr-o cladire in flacari. "Soterion", mantuire, este intotdeauna folosit cu referire la eliberarea de mania lui Dumnezeu in ziua judecatii. Asta inseamna ca o parte a mantuirii o constituie eliberarea de mania lui Dumnezeu. Gasim acest lucru prezentat cu claritate in toate scrisorile lui Pavel.
In 1Corinteni 5:5, cunoasteti pasajul in care Pavel vorbeste despre disciplina bisericii si despre excomunicarea celui care traia cu nevasta tatalui sau. Pavel spune: "...un astfel de om sa fie dat pe mana Satanei, pentru nimicirea carnii, ca duhul lui sa fie mantuit in ziua Domnului Isus." Mai tarziu in cartea Romani, in Romani 5:9, Pavel scrie: "Deci, cu atat mai mult acum, cand suntem socotiti neprihaniti, prin sangele Lui, vom fi mantuiti prin El de mania lui Dumnezeu." Iar in 1Tesaloniceni 5:8 citim: "Dar noi, care suntem fii ai zilei, sa fim treji, sa ne imbracam cu platosa credintei si a dragostei, si sa avem drept coif nadejdea mantuirii." In toate aceste versete a fi mantuit inseamna a fi eliberat de mania lui Dumnezeu care va veni asupra lumii atunci cand Domnul se va intoarce la sfarsitul veacurilor. Aceasta e ziua judecatii. Este ziua invierii. Este ziua in care Dumnezeu re-creeaza cerurile si pamantul. Dar pentru poporul lui Dumnezeu este ziua mantuirii.
Dar acest cuvant, mantuire, nu include doar eliberarea de judecata finala, el include si restaurarea slavei pe care am avut-o si pe care am pierdut-o prin cadere. In Filipeni capitolul 3 Pavel vorbeste despre Hristos, Mantuitorul nostru. El spune: "Cetatenia noastra este in ceruri, de unde si asteptam ca Mantuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul starii noastre smerite, si-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Si supune toate lucrurile." Astfel, mantuirea atrage in parte dupa sine restaurarea noastra dupa chipul lui Insusi Hristos, care ne mantuieste prin puterea Lui. Iar asta inseamna ca mantuirea este legata in ultima instanta de glorificarea noastra. Stim asta din Romani 8.
Dar, desi de obicei despre mantuire se vorbeste la timpul viitor, il vedem pe Pavel vorbind despre mantuire si la timpurile trecut si prezent. In Romani capitolul 8 Pavel vorbeste despre nadejdea noastra ca si crestini: Si el spune " Caci in nadejdea aceasta am fost mantuiti (timpul trecut). Dar o nadejde care se vede, nu mai este nadejde: pentruca ce se vede, se mai poate nadajdui?" Asta inseamna ca Hristos deja ne-a asigurat mantuirea noastra prin virtutea mortii si invierii Sale. Pavel poate vorbi despre mantuirea noastra ca despre ceva ce deja a fost facut pentru noi. Pentru ca Hristos a murit pentru pacatele noastre. Pentru ca El a inviat pentru indreptatirea noastra. Noi am fost mantuiti la cruce si in mormantul din gradina. Si acest termen apare la timpul prezent in 2 Corinteni 2:15. Pavel spune, "Noi suntem, inaintea lui Dumnezeu, o mireasma a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mantuirii (timpul prezent) si printre cei ce sunt pe calea pierzarii." Prin urmare, mantuirea poate fi folosita pentru a descrie nadejdea prezenta a credinciosului, asteptarea si lupta lui pe masura ce se apropie telul spre care tanjeste. Deci, pentru Pavel, mantuirea are o tripla semnificatie. Asta inseamna sa fii mantuit. Despre mantuire se poate vorbi la timpul trecut, pentru ca Dumnezeu ne-a asigurat deja mantuirea de mania Sa prin lucrarea lui Isus Hristos pe cruce. In al doilea rand, mantuirea este posesiunea prezenta a fiecarui credincios crestin. Suntem chiar acum in Isus Hristos, prin credinta, desi tanjim dupa ziua cand ne vom atinge scopul, care este rascumpararea si glorificarea trupurilor noastre. Iar, in al treilea rand, mantuirea finala e in viitor. Intr-adevar, cand Isus Hristos va reveni in ultima zi, pentru noi El nu va fi un judecator manios. Il vom vedea ca pe un Mantuitor milostiv. Iar El, intr-o clipa, ne va transforma din tarana in glorie. Si astfel, in acea glorioasa zi a mantuirii, vom fi rascumparati pe deplin. Vom fi eliberati de toata vina si de puterea pacatului, vom fi inviati cu aceeasi slava pe care a avut-o Insusi Isus Hristos. La asta se refera Pavel atunci cand vorbeste despre Evanghelie ca fiind puterea lui Dumnezeu pentru mantuire. Si, din moment ce Dumnezeu face aceste lucruri prin Evanghelie si numai prin Evanghelie, de aceea lui Pavel nu-i e rusine de ea. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede.
Ultimele cuvinte - "fiecaruia care crede" - sunt foarte importante. Mesajul crucii este puterea lui Dumnezeu pentru mantuire. Acest mesaj ii cheama pe toti cei ce il aud la credinta in Isus Hristos. Iar cei ce cred atunci cand se predica Evanghelia, demonstreaza ceea ce Pavel numeste "ascultarea credintei". Evanghelia ii mantuieste intr-adevar pe cei ce cred, dar numai pe aceia. Pavel nu vorbeste aici despre cazuri exceptionale, cum ar fi ce se intampla cu copiii credinciosilor care mor inainte sa vina la credinta, si asa mai departe. Ideea subliniata aici de Pavel este ca Evanghelia cheama la credinta. Iar cei ce asculta de aceasta chemare si cred, sunt mantuiti, in timp ce aceia care sunt chemati dar nu cred vor avea de infruntat mania lui Dumnezeu in judecata. De aceea e corect sa spunem ca cei ce resping Evanghelia sunt neascultatori fata de Dumnezeu.
Mai este un lucru aici care trebuie luat in considerare. In micul dar minunatul sau comentariu la cartea Romani, scriitorul luteran suedez Andres Nygren subliniaza un lucru foarte, foarte important. El scrie: "Evanghelia si credinta sunt de nedespartit. De aceea, nu putem vorbi despre credinta ca fiind ceva ce poate exista separat de Evanghelie. Credinta nu e o stare a sufletului pe care trebuie sa o aiba un om si cu ajutorul careia el sa poata primi Evanghelia. Evanghelia e prima, ea creeaza credinta si o trezeste in noi. Atunci cand cineva aude Evanghelia si e cucerit de ea, asta inseamna credinta. Credinta nu vine inaintea Evangheliei si nu e independenta de ea. Credinta apare doar in urma intalnirii unei persoane cu Evanghelia." Daca Nygren are dreptate in ceea ce spune, si eu nu ma indoiesc ca asa e, atunci credinta mantuitoare poate apare doar in urma predicarii Evangheliei. Asta inseamna ca credinta nu e contributia noastra la mantuire, nici nu e acea singura lucrare pe care Dumnezeu o cere de la noi pentru a fi mantuiti. Dimpotriva, credinta este creata de Dumnezeu in inimile noastre prin predicarea crucii, care este puterea lui Dumnezeu. Si totusi, pana la urma, desi credinta este ceva ce Dumnezeu creeaza prin auzirea Evangheliei, in acelasi timp, credinta este raspunsul nostru personal, autentic si intens, la promisiunea lui Dumnezeu de eliberare de mania Sa, datorita libertatii autentice pe care o restaureaza Dumnezeu in noi prin puterea Evangheliei. Credinta nu e o lucrare omeneasca. Credinta nu face nimic. Credinta primeste ce ne ofera gratis Dumnezeu in Isus Hristos.
Deoarece mantuirea este promisa fiecaruia care crede, cuvantul "fiecaruia" de aici accentueaza faptul ca nu exista deosebiri etnice cand e vorba de promisiunea lui Dumnezeu referitoare la mantuire. Pavel continua imediat, amintindu-ne foarte importanta realitate istorica a rascumpararii. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede, mai intai a iudeului, apoi a grecului. Bazandu-ne pe cursul anterior de istorie a rascumpararii si mantuirii, e incontestabil faptul ca evreii au avut o prioritate distincta in planul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu i-a ales pe incasi, nici pe azteci, nici pe mongoli, nici pe normanzi, franci sau saxoni ca sa primeasca Scripturile si intre ei sa se nasca Mesia. Dumnezeu i-a ales pe evrei sa fie acel popor prin care mantuirea avea sa ajunga pana la marginile pamantului, inclusiv la neevrei. Intr-adevar, acest subiect este unul atat de important incat Pavel ii va dedica trei capitole intregi din Romani, capitolele 9-11, ca sa trateze aceasta intrebare presanta despre locul evreilor si neevreilor in planul lui Dumnezeu de rascumparare. Dar aici, in Romani 1:16 Pavel se refera la faptul ca Evanghelia a venit intr-adevar mai intai la Israel, a fost predicata mai intai lui Israel si abia apoi a ajuns la cei dintre neamuri. Dar Pavel sugereaza insistent ca Israel va continua sa ocupe un rol in planul lui Dumnezeu de rascumparare. El va explica acest lucru mai pe larg in Romani 11, unde vorbeste despre mantuirea intregului Israel.
Si asa ajungem la prima propozitie din Romani 1:17. Aceste minunate si foarte importante cuvinte: "Deoarece in ea [in Evanghelie] este descoperita o neprihanire, pe care o da Dumnezeu." Evanghelia, asa cum am vazut de atatea ori pana acum (repet acest lucru pentru ca vreau sa devina a doua voastra natura), Evanghelia este mesajul lui Hristos rastignit pentru pacatosi. Insa aici Pavel adauga faptul foarte important ca neprihanirea lui Dumnezeu se descopera prin predicarea Evangheliei. Daca stiti cate ceva despre Romani, atunci nu veti fi surprinsi sa aflati ca semnificatia expresiei "neprihanirea pe care o da Dumnezeu" este absolut critica pentru intelegerea corecta a Evangheliei lui Pavel. Si, la fel ca orice afirmatie critica, la fel ca orice verset critic din Romani, si acesta este disputat cu aprindere si necesita ceva mai multe explicatii. Pozitia protestanta traditionala afirma simplu ca, atunci cand Evanghelia este predicata, Dumnezeu ofera pacatosilor in dar un statut de neprihanire prin credinta. Aceste cuvinte, "neprihanirea pe care o da Dumnezeu", ar trebui traduse ca in NIV (Noua Versiune Internationala), "o neprihanire de la Dumnezeu". De la Dumnezeu. Asta intelegem atunci cand vorbim despre indreptatirea doar prin har, numai prin credinta, bazata pe fapta lui Hristos. La asta se gandea Luther atunci cand a vorbit despre o neprihanire straina, adica o neprihanire care nu vine de la noi, ci ne este data in dar de Dumnezeu prin credinta in Isus Hristos. Iar, pentru ca verbul folosit aici este la timpul prezent, "este descoperita", intelegem ca ori de cate ori este predicata Evanghelia, Dumnezeu confera o pozitie de neprihanire celor ce cred in ea. Acest statut de neprihanire se refera atat la achitarea de vinovatia pacatului (adica acordarea verdictului "nevinovat"), cat si la faptul ca cel achitat in felul acesta este considerat intr-o deplina conformitate cu o norma. In acest caz, este considerat ca fiind intr-o ascultare perfecta de Legea lui Dumnezeu. Deci, acest statut de neprihanire este conferit de Dumnezeu tuturor celor ce se incred in Isus Hristos. La asta ne referim atunci cand vorbim despre indreptatire. Cand suntem indreptatiti Dumnezeu ne considera ca si cum vina pacatului nostru a fost inlaturata. Suntem achitati si suntem intr-o deplina conformitate cu poruncile lui Dumnezeu, chiar daca ramanem inca pacatosi. La asta se gandea Luther atunci cand spunea despre crestini ca sunt simul justus et peccator. Adica, suntem simultan indreptatiti si pacatosi. Mai inseamna si ca Pavel se refera la o declaratie instantanee facuta de Dumnezeu in legatura cu un pacatos in lumina crucii, nu la un proces de transformare morala a pacatosului, asa cum gresit si inselator invata Biserica Romano-Catolica. Daca nu suntem clari in aceasta privinta, nu vom intelege cu claritate Evanghelia.
In ultimii aproximativ 50 de ani, un numar tot mai mare de invatati protestanti au acceptat ideea ca neprihanirea data de Dumnezeu, la care se refera Pavel aici, nu se refera deloc la un statut conferit de Dumnezeu pacatosului, ci are legatura cu o activitate a lui Dumnezeu prin care Dumnezeu Isi extinde suveranitatea Sa asupra intregii lumi prin Hristos. Conform acestei pozitii, expresia "neprihanirea pe care o da Dumnezeu" trebuie inteleasa ca "neprihanirea lui Dumnezeu". E obiectiva. E o neprihanire pe care o are Dumnezeu, nu pe care o da Dumnezeu. In alte cuvinte, in Evanghelie Dumnezeu ne demonstreaza ca El este neprihanit. Atunci cand Isus moare pe cruce, cand El invie din nou dintre morti, Dumnezeu isi justifica scopurile pe care le are pentru poporul Israel. El ne arata ca va scoate din radacini tot raul si nedreptatea din intreaga creatie. Desi exista un numar de argumente ridicate in sustinerea acestei pozitii, motivul principal pentru care ni se spune ca trebuie sa citim textul in acest fel este acela ca Pavel a folosit in Romani aceasta expresie exact in acelasi fel in care a fost folosita in intreg Vechiul Testament in ceea ce este numit "iudaismul celui de-al doilea templu". Adica in iudaismul primului secol si mai devreme. Intr-adevar, un numar de pasaje din Vechiul Testament fac legatura dintre neprihanirea lui Dumnezeu si credinciosia Sa fata de legamant si fata de intreaga creatie. Astfel, citim din nou si din nou ca Pavel foloseste expresia "neprihanirea lui Dumnezeu" in acelasi fel in care o folosesc evreii pentru a se referi la dreptul suveran al lui Dumnezeu prin care isi revendica intreaga creatie, nu se refera la pozitia neprihanita a pacatosului.
Exista un numar de motive pentru care ultima interpretare, aceea ca neprihanirea lui Dumnezeu se refera la o activitate divina si nu la pozitia neprihanita a pacatosului, nu e in concordanta cu teologia lui Pavel. Exista in acest sens cateva versete pe care pur si simplu trebuie sa le luam in considerare. Luati, de exemplu, Romani 10 versetele 3-4, unde Pavel scrie despre compatriotii sai evrei: "Intrucat n-au cunoscut neprihanirea pe care o da Dumnezeu, au cautat sa-si puna inainte o neprihanire a lor insisi si nu s-au supus astfel neprihanirii pe care o da Dumnezeu. Caci Hristos este sfarsitul Legii, pentru ca oricine crede in El, sa poata capata neprihanirea." In acest text Pavel spune in mod clar despre neprihanire, cel putin despre acea neprihanire care indreptateste, ca vine de la Dumnezeu si este primita prin credinta. El nu este ecoul Vechiului Testament si nici al modului in care evreii din primul secol au inteles neprihanirea. Dimpotriva, Pavel corecteaza felul de gandire al evreilor, aceasta neintelegere a neprihanirii lui Dumnezeu, in lumina venirii lui Hristos. Exact acelasi lucru il gasim in Filipeni 3:9, un pasaj pe care probabil il cunoasteti bine si in care Pavel vorbeste despre dorinta de a fi gasit in Hristos. "...nu avand o neprihanire a mea pe care mi-o da Legea, ci aceea care se capata prin credinta in Hristos, neprihanirea pe care o da Dumnezeu, prin credinta." Din nou, neprihanirea despre care vorbeste Pavel vine de la Dumnezeu prin credinta. Nu vine prin ascultarea de Lege. Aceasta e ideea pe care o sustine Pavel si pe care evreii au inteles-o gresit. Citim apoi in 1Corinteni 1:30: "Si voi, prin El, sunteti in Hristos Isus. El a fost facut de Dumnezeu pentru noi intelepciune, neprihanire, sfintire si rascumparare." Din acest text reiese clar ca neprihanirea pe care o da Dumnezeu in dar prin credinta este neprihanirea lui Isus Hristos, care este neprihanirea noastra. Aceste texte, cred eu, ca vorbesc nu doar despre neprihanirea lui Dumnezeu ca fiind statutul pacatosului, dar in chiar urmatoarele cuvinte din Romani 1:17 Pavel va vorbi despre aceasta neprihanire, care este descoperita in evanghelie, ca si ceva care vine la noi - prin ce? - prin credinta. Mi se pare ca acest argument este foarte decisiv in favoarea interpretarii protestante istorice. Insusi faptul ca scriitorii Vechiului Testament vorbesc despre neprihanirea lui Dumnezeu ca fiind o activitate divina are perfecta logica atunci cand ne gandim la ce face Dumnezeu acum pentru pacatosi in Persoana lui Isus Hristos. Dumnezeu indreptateste oamenii pacatosi declarandu-i neprihaniti prin inlaturarea pacatului si achitarea lor. De unde rezulta ca Dumnezeu ii socoteste pe pacatosi neprihaniti si o face in dar. Apoi ii uneste cu Persoana Fiului Sau prin credinta, Cel ce a murit pentru ei, a fost inviat pentru indreptatirea lor si in El, ni se spune, ei au viata vesnica.
Prin urmare, in Evanghelie este descoperita o neprihanire pe care o da Dumnezeu. O neprihanire despre care Pavel spune ca este prin credinta, de la inceput la sfarsit. In mod literal, in textul din limba greaca, citim "din credinta si in credinta", sau "din credinta catre credinta". Ideea esentiala este ca neprihanirea data de Dumnezeu este descoperita ori de cate ori se predica Evanghelia iar scopul acestei Evanghelii este credinta si darul neprihanirii. Pavel accentueaza faptul ca acest statut de neprihanire, acordat prin credinta si in credinta nu vine din alta sursa, decat credinta. Asta inseamna ca prima expresie, "prin credinta", este intarita de a doua expresie, "care duce la credinta", si este in multe privinte foarte asemanatoare cu ceea ce intelegem atunci cand vorbim despre sola fide, numai prin credinta. Credinta este singurul mod, singura cale prin care poate fi primit de la Dumnezeu darul neprihanirii. De aceea, ca sa concluzionam tot ce am spus pana acum, eu il inteleg pe Pavel spunand ca, ori de cate ori este predicata Evanghelia, Dumnezeu descopera un statut de neprihanire ca un dar oferit gratuit pacatosilor prin credinta si prin nimic altceva, in special nu prin fapte.
Pavel sustine acest lucru citand din Habacuc 2:4, care a fost o parte a lectiei noastre din Vechiul Testament, atunci cand spune: "...dupa cum este scris: 'Cel neprihanit va trai prin credinta.'" In profetia originala din Habacuc, Habacuc vorbea referindu-se la evreii care vor supravietui datorita credinciosiei lor fata de Yahweh, in timp ce paganii din jurul lor vor pieri, vor muri de mana dusmanilor lor. Dar Pavel interpreteaza aceste cuvinte (sau mai bine zis reinterpreteaza aceste cuvinte) in lumina venirii lui Hristos, aratand ca toti cei ce cred in Hristos atunci cand se predica Evanghelia primesc o neprihanire de la Dumnezeu si vor trai. Altfel spus, vor lua parte la viata din veacul viitor, chiar si acum in prezent. Trebuie sa intelegem ca Pavel spune simplu ca cel facut neprihanit prin credinta va trai; adica va poseda viata vesnica. Dupa ce au fost achitati de crimele lor, vinovatii nu vor muri, asa cum merita. Dimpotriva, din cauza statutului lor de neprihaniti, ei vor trai. Nu trebuie sa se teama de ziua judecatii, care pentru ei este ziua mantuirii. Acesta e motivul pentru care in cruce si numai in cruce este manifestata puterea lui Dumnezeu. Cand este predicata crucea, mortii invie. Vinovatii sunt achitati. Ei sunt eliberati de mania lui Dumnezeu care va veni asupra intregii lumi.
In concluzie, cu ce ramanem din acest pasaj foarte important din Sfanta Scriptura? Primul lucru pe care trebuie sa il spunem este ca, la fel ca Pavel, nu trebuie niciodata sa ne fie rusine de Evanghelie, in ciuda ispitelor mari. Da, mesajul crucii este un scandal. Da, crucea este o nebunie pentru greci, e o piatra de poticnire pentru evrei. E cel putin la fel pentru americani. Si, din pacate, pentru o mare parte a evanghelicilor Evanghelia este un mesaj despre cum Dumnezeu se face acceptabil pentru pacatosii cu o neprihanire proprie, nu despre modul in care Dumnezeu ii face pe pacatosi acceptabili in fata Lui. Desi predicatorii, invatatorii si evanghelistii au tot dreptul sa fie la curent cu cultura din jurul lor si sa comunice Evanghelia in termenii acestei culturi, nu avem niciodata dreptul sa schimbam Evanghelia pentru a ne acomoda acestei culturi. Puterea lui Dumnezeu se descopera atunci cand se predica Evanghelia, nu atunci cand slujitorii lui Dumnezeu incearca sa distreze multimea, sa fie la moda, sa fie relevanti sau sa se ingrijeasca de nevoile ascultatorilor. Pana cand Biserica lui Hristos nu isi recupereaza increderea in predicarea crucii, nu vom avea niciodata o Biserica sanatoasa. Nu vom vedea niciodata o Biserica sanatoasa si nici nu vom fi martorii unei reforme autentice. De aceea, haideti sa dorim cu sinceritate si sa ne rugam fierbinte ca sa urmam exemplul lui Pavel iar noua, atat ca si credinciosi individuali in marturia noastra inaintea prietenilor si familiilor noastre nemantuite, cat si ca biserica in comunitatea noastra, sa nu ne fie niciodata rusine de Evanghelie. Pentru ca Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede iar predicarea acestei Evanghelii este mijlocul prin care Dumnezeu mantuieste pacatosii.
O ultima aplicatie este aceea ca trebuie sa intelegem foarte clar natura Evangheliei lui Pavel. Cuvintele si expresiile folosite aici de Pavel, uneori prepozitii, alteori verbe, sunt serioase, ele conteaza, si trebuie sa le intelegem foarte bine pentru ca, atunci cand Evanghelia, care este mesajul ca Hristos a murit pentru pacatele noastre, a fost inviat pentru indreptatirea noastra, cand este predicat acest mesaj, Dumnezeu confera un statut de neprihanire tuturor celor ce renunta la propria lor neprihanire si o primesc pe aceea oferita noua de Dumnezeu prin credinta in Isus Hristos, adica neprihanirea desavarsita a lui Hristos Insusi. In Evanghelie este descoperita o neprihanire pe care o da Dumnezeu tuturor celor ce cred, indiferent ca sunt evrei sau neevrei. Cand este predicata aceasta Evanghelie, vedem o demonstratie a puterii lui Dumnezeu care da viata, creeaza credinta si ii elibereaza de ziua judecatii viitoare pe toti cei ce se incred in Isus Hristos. Pentru ca in Evanghelie este descoperita o neprihanire pe care o da Dumnezeu, o neprihanire fara de care nici unul dintre noi nu vom vedea vreodata cerul. Dar, daca credem promisiunea lui Dumnezeu ca ne va salva de mania ce va veni, Dumnezeu ne priveste acum ca si cum nu am fi pacatuit niciodata si ca si cum am fi tinut poruncile Lui intr-un mod desavarsit. Pavel le-a spus corintenilor ca mesajul crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzarii, dar pentru noi, care suntem pe calea mantuirii, ea este puterea lui Dumnezeu. Pentru ca in mesajul crucii este descoperita o neprihanire pe care o da Dumnezeu, o neprihanire care il transforma pe cel mai mare pacatos intr-un om la fel de neprihanit ca Fiul lui Dumnezeu, Cel fara pacat.
Haideti sa ne rugam. Dumnezeul nostru milostiv si Tata ceresc, cu totii ne regasim in comentariile lui Pavel despre cei ce se rusineaza de Evanghelie. De aceea, Dumnezeul nostru milostiv, Te rugam ca sa nu ne mai rusinam niciodata de cruce, pentru ca stim ca in mesajul lui Hristos rastignit este descoperita neprihanirea Ta. Iti multumim si Te laudam, o Doamne, pentru ca ne-ai adus la viata. Ti-ai demonstrat puterea in mijlocul nostru. Ai promis ca ne vei elibera de ziua cea mare a maniei ce va veni. Ne-ai oferit in dar neprihanirea scumpului Tau Fiu. Ai creat credinta in inimile noastre, acolo unde era doar pacat, unde era doar necredinta, unde era doar impotrivire. De aceea Iti dam Tie, Dumnezeul nostru milostiv, toata lauda, slava si onoarea. Pentru ca ne rugam in Numele scumpului tau Fiu, Isus Hristos, neprihanirea noastra. Amin.
Tradus de Florin Vidu