Dupa cum stiti, nu poate exista vestea buna a Evangheliei fara vestea rea a pacatului. Pentru ca, daca nu realizam gravitatea pacatului omenesc si neputinta conditiei umane, nu vom intelege niciodata harul lui Dumnezeu pentru noi in Isus Hristos. Incepand cu Romani 1:18 si continuand pana in Romani 3:20, Pavel descrie conditia umana dupa caderea rasei lui Adam in pacat. Cand Pavel termina, intreaga rasa umana, evrei si neevrei deopotriva, stau condamnati sub acuzatiile drepte ale lui Dumnezeu. Am acoperit deja o mare parte a primului capitol din Romani, unde sunt incluse salutul (versetele 1-7), observatiile personale ale lui Pavel adresate Bisericii in versetele 8-15 si declaratia din versetele 16-17 ce rezuma intreaga scrisoare. Va amintiti ca in acele doua versete Pavel scrie: "Caci mie nu mi-e rusine de Evanghelia lui Hristos; fiindca ea este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede: intai a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece in ea este descoperita o neprihanire, pe care o da Dumnezeu, prin credinta si care duce la credinta, dupa cum este scris: 'Cel neprihanit va trai prin credinta.'" Desi este confruntat cu nenumarate tentatii sa se rusineze de Evanghelie, deoarece Evanghelia este o nebunie pentru greci si o piatra de poticnire pentru evrei, lui Pavel nu-i este rusine de Evanghelie. Pavel stie ca mesajul despre Hristos rastignit este singurul mijloc prin care Dumnezeu ii aduce pe pacatosi intr-o stare dupa voia Lui; singurul mijloc prin care Dumnezeu creeaza viata, creeaza credinta si Isi izbaveste poporul de mania care va veni peste intreaga lume.
Trecem acum la o noua si destul de lunga sectiune din Romani, in care Pavel ne descrie cu multe si inspaimantatoare detalii gravitatea conditiei umane. Ce ne spune Pavel aici nu e o veste buna. Pavel vorbeste mai intai neevreilor, in Romani 1:18 pana la versetul 32, inainte sa indrepte reflectorul legii lui Dumnezeu asupra evreilor, din Romani 2 pana in Romani 3:8. Apoi, in versetele 9-20 din Romani 3 Pavel ia acelasi reflector si il indreapta asupra tuturor, atat evrei cat si neevrei. Inainte ca Pavel sa termine, nimeni nu mai ramane in picioare. Nimeni nu e neprihanit. Nu este nimeni care sa-L caute pe Dumnezeu. Pacatul ne infecteaza din cap pana in picioare si, prin Lege, care e sfanta, neprihanita si buna, devenim constienti de pacatul nostru. E un pasaj in care Pavel face o evaluare neinduratoare a naturii umane care este in directa opozitie cu o mare parte a culturii americane si a traditiei noastre democratice. Pavel ii vede pe oameni ca fiind niste pacatosi razvratiti, in timp ce americanii ii considera pe oameni ca fiind esentialmente buni. Pavel ii vede pe oameni ca fiind creati dupa chipul lui Dumnezeu, explicand de ce pacatosenia umana este o atat de mare tragedie, in timp ce prietenii nostri americani contemporani considera ca fiintele umane ocupa treapta cea mai de sus a scarii evolutiei, eliminand in esenta orice diferenta dintre oameni si animale, pentru ca toti actioneaza pe baza impulsurilor si instinctelor fizice. Pavel vede solutia pentru problema omenirii in crucea lui Isus Hristos, in timp ce fiecare american eficient si prosper crede ca pozitia lui Pavel referitor la pacat si mantuire nu e nimic altceva decat un mit primitiv care trebuie respins ca o relicva a trecutului.
Am spus toate acestea ca sa arat ca ce gasim in aceasta sectiune din Romani ne va confrunta cu pacatele noastre si vinovatia noastra fata de un Dumnezeu sfant, ofensand in acelasi timp pe multi dintre contemporanii nostri. Dar, fara constientizarea adevaratei noastre conditii inaintea unui Dumnezeu sfant, crucea lui Isus Hristos nu va avea o prea mare semnificatie pentru noi. Va ramane un scandal. Va ramane o piatra de poticnire. Va ramane o nebunie.
Deci, intorcandu-ne la prima parte a textului nostru din aceasta dimineata, la Romani capitolul 1, versetele 18-25, Pavel descrie aici natura adanca si permanenta a necredintei. Motivul pentru care oamenii nu cred in Dumnezeu si in Evanghelie este pur si simplu acela ca nu vor sa creada in Dumnezeu si in Evanghelie. Dar Dumnezeu S-a descoperit tuturor prin ordinea creatiei. Totusi, oamenii inabusa in nelegiuire adevarul revelatiei lui Dumnezeu. Versetul 18 incepe o noua sectiune a acestei epistole, dar in multe privinte acest verset slujeste si ca o explicare a ultimei parti din versetul 17, care spune: "Cel neprihanit va trai prin credinta." Observati paralela dintre versetul 17, "in Evanghelie este descoperita o neprihanire pe care o da Dumnezeu" si ce urmeaza in versetul 18: "Mania lui Dumnezeu se descopera din cer impotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si impotriva oricarei nelegiuiri a oamenilor, care inabusa adevarul in nelegiuirea lor." In lumina acestei paralele directe trebuie spuse doua lucruri. In primul rand, faptul ca mania lui Dumnezeu se descopera chiar acum impotriva pacatului omenirii, impotriva nelegiuirii si rautatii oamenilor, inseamna cat se poate de clar ca nu exista absolut nici o cale prin care sa putem sta indreptatiti inaintea lui Dumnezeu in afara credintei. Intr-adevar, daca nu primim de la Dumnezeu darul neprihanirii prin credinta, Dumnezeu ne priveste ca pe niste nelegiuiti si stricati si, prin urmare, supusi dreptei Sale judecati. Mai mult, la fel ca in versetul 17, si in versetul 18 verbul "se descopera" este la timpul prezent, facand legatura directa dintre descoperirea maniei lui Dumnezeu si descoperirea neprihanirii lui Dumnezeu in Evanghelie. Desi suntem tentati, asa cum fac multi, sa credem ca Pavel ne arata aici cum mania lui Dumnezeu se descopera prin dezastre naturale care au loc pe pamant din cauza rautatii si nelegiuirii oamenilor, in felul acesta am intelege total gresit ideea pe care o subliniaza Pavel aici, aceea ca descoperirea maniei lui Dumnezeu vine din aceeasi sursa ca si descoperirea neprihanirii Sale - si anume predicarea Evangheliei. Ori de cate ori este predicata crucea, avem o descoperire a neprihanirii lui Dumnezeu si o descoperire a maniei lui Dumnezeu impotriva pacatului. Mai mult decat orice altceva, crucea adevereste faptul ca Dumnezeu in mod necesar trebuie sa pedepseasca fiecare incalcare a Legii Sale. Daca pacatosii ar putea fi salvati prin orice alt mijloc in afara de moartea Fiului fara pacat al lui Dumnezeu, cu siguranta Dumnezeu ar fi gasit o alta metoda. Vedem ca nu exista alta metoda atunci cand Dumnezeu Isi varsa mania asupra Fiului Sau, care moare in locul poporului Sau. Dar crucea ne mai aminteste si ca o astfel de manie vine asupra celor ce refuza sa-si puna credinta in Isus Hristos. Prin urmare, in cruce, mania lui Dumnezeu impotriva nelegiuirii oamenilor, care va culmina in judecata finala, se descopera chiar acum.
Asa cum ne aminteste Leon Morris, "Daca nu exista ceva de care sa fim mantuiti, nu are rost sa vorbim despre mantuire." Morris are absoluta dreptate. Vestea rea trebuie sa stea inaintea ochilor nostri inainte sa putem intelege vestea buna a Evangheliei. Simpla mentionare a maniei lui Dumnezeu ii incomodeaza pe americanii moderni. Pentru a inlatura aceasta ofensa, unii comentatori insista ca mania lui Dumnezeu este doar un fel de principiu divin al reciprocitatii. In alte cuvinte, ce semeni, aceea vei secera. Un comportament rau va duce la consecinte rele. Dar cei mai multi comentatori inteleg corect ca Pavel se refera la faptul ca mania lui Dumnezeu se descopera in prezent. Iar descoperirea acestei manii acum ne indreapta privirile spre viitor, spre descoperirea finala a maniei lui Dumnezeu in ziua judecatii. Asa cum ne aminteste un scriitor: "Judecata lui Dumnezeu in istorie anticipeaza culminarea maniei Sale in ziua judecatii."
Trebuie insa sa intelegem foarte clar ca mania lui Dumnezeu impotriva intregii nelegiuiri si stricaciuni a barbatilor si femeilor isi are originea in faptul ca Dumnezeu este sfant, El trebuie sa pedepseasca tot pacatul. Dumnezeu nu se manie in acelasi fel in care se manie oamenii pacatosi. Noi ne maniem pentru ca ne enervam foarte usor, pentru ca nu ni se face pe plac, pentru ca n-am dormit suficient sau pentru ca nivelul glucozei din sange este scazut. Dumnezeu se manie pe pacat pentru ca El este sfant. Iar crucea ne arata foarte clar ce atrage dupa sine o astfel de sfintenie, suferinta lui Hristos si mania lui Dumnezeu impotriva pacatului, atat in prezent cat si in ziua judecatii.
E de asemenea important sa observam ca exista aici un fel de progresie in argumentatia lui Pavel. Lipsa de evlavie duce la rautate (mai precis nelegiuire), care este opusul neprihanirii descoperite in Evanghelie. Pana la urma, asta se intampla pentru ca oamenii sunt fara Dumnezeu. Ei comit pacate prin care inabusa adevarul. Cred ca ne este de folos sa notam si ca aceste categorii pe care le prezinta Pavel aici, necinstirea lui Dumnezeu si nelegiuirea oamenilor, reflecta cele doua table ale Legii. Necinstirea lui Dumnezeu, sau lipsa de evlavie, reflecta pacatele impotriva primei table a Legii, care defineste indatoririle noastre fata de Dumnezeu - acestea sunt primele patru porunci din cele Zece Porunci. Nelegiuirea, lipsa de neprihanire, se refera la pacate impotriva altora - asa-zisa a doua tabla a Legii, poruncile de la cinci la zece care vorbesc despre indatoririle fata de aproapele nostru.
Trebuie sa mai observam si faptul ca, in limba greaca, cuvantul tradus aici prin "inabusa" exprima ideea suprimarii unui lucru, a impiedicarii sau a sufocarii acestuia. Timpul prezent inseamna ca aceasta inabusire a adevarului este incercata dar nu este niciodata pe deplin realizata. Oamenii incearca fara succes sa inabuse adevarul lui Dumnezeu pentru ca sunt pacatosi si pentru ca urasc ceea ce stiu ca este adevarat. Ioan ne spune ca oamenii iubesc mai mult intunericul decat lumina pentru ca faptele lor sunt rele. Pentru noi toti, asta inseamna simplu si practic ca nu exista atei. Exista doar oameni care incearca sa inabuse ceea ce stiu ca este adevarat despre Dumnezeu dar nu vor sa creada. Aceasta inabusire intentionata si vinovata a adevarului este motivul pentru care mania lui Dumnezeu se descopera din cer chiar acum. Barbati si femei, toti barbatii si toate femeile cunosc adevarul. Dar, despartiti de harul lui Dumnezeu si de Isus Hristos, ei in mod inevitabil aleg sa-L respinga pe Dumnezeu si pe Hristosul Sau, preferand sa traiasca in nelegiuire, preferand sa continue sa pacatuiasca impotriva lui Dumnezeu si impotriva aproapelui lor.
Aceasta spirala descendenta a necredintei si gravitatea mereu crescanda a razvratirii umane care rezulta din inabusirea adevarului sunt explicate simplu, intr-un mod grafic, de catre Pavel in ultima parte a capitolului. De fapt, Pavel vorbeste de trei ori despre faptul ca Dumnezeu ii lasa pe oameni sa sufere consecintele pacatelor lor dupa ce ei schimba adevarul lui Dumnezeu pentru o minciuna. Putem vedea acest lucru in versetele 19-20, unde Pavel ne arata ca motivul pentru care oamenii nu cred in Dumnezeu, motivul pentru care ei resping Evanghelia, se gaseste inauntrul lor si nu este acela ca Dumnezeu nu S-a descoperit suficient de mult. Pavel scrie: "Fiindca ce se poate cunoaste despre Dumnezeu, le este descoperit in ei, caci le-a fost aratat de Dumnezeu. In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui, se vad lamurit, de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele in lucrurile facute de El. Asa ca nu se pot dezvinovati."
Observati ca Dumnezeu se descopera in natura intr-un mod specific, pe care Pavel il va defini pentru noi. El nu se refera la o cunoastere innascuta despre Dumnezeu, cu care barbatii si femeile se nasc, ci la o cunoastere a lui Dumnezeu capatata direct prin contactul cu ordinea creatiei. Faptul ca Dumnezeu ne-a facut cunoscut acest lucru, inca de la facerea lumii, inseamna ca exista o descoperire constanta a lui Dumnezeu in ordinea creatiei si a existat chiar de la inceputul timpului. Asta intelegem atunci cand vorbim despre revelatia generala in contrast cu revelatia speciala care se refera la Sfintele Scripturi.
Dar nu numai ca Dumnezeu S-a facut cunoscut, aceasta revelatie este simpla. In alte cuvinte, revelatia lui Dumnezeu prin natura este clara si accesibila. Se exclude astfel o cunoastere launtrica a lui Dumnezeu, desi Pavel va sustine o cunoastere launtrica a lui Dumnezeu in Romani capitolul doi. Faptul ca aceasta revelatie este vazuta cu claritate, este inteleasa din ce a fost creat, ne arata ca Pavel se refera la ceva din exteriorul nostru; altfel spus, la ceva ce noi observam in creatie. Asta inseamna ca nu trebuie sa fim filozofi sau teologi ca sa obtinem aceasta cunoastere. Orice om care are cel mai mic contact cu lumea primeste aceasta descoperire de la Dumnezeu. El stie ca Dumnezeu exista. Pentru ca in acest caz intreaga creatie ne descopera ca exista un Dumnezeu. Iar Dumnezeu S-a facut cunoscut tuturor in mod vizibil prin ceea ce El a creat. Prin urmare, intreaga creatie, tot ce exista, reflecta gloria intrinseca a lui Dumnezeu ca si Creator al tuturor lucrurilor. De aceea, Romani 1:19 ar trebui de fapt inteles ca un puternic ecou al Psalmului 19 (lectia noastra din Vechiul Testament). Cerurile declara intr-adevar slava lui Dumnezeu. Iar pamantul vesteste lucrarea mainilor Lui.
Dar, ca si cum n-ar fi fost suficient de clar, in finalul versetului din Romani 1:19 Pavel mai accentueaza o data ca Dumnezeu S-a facut cunoscut tuturor barbatilor si femeilor, descoperindu-Se in natura. Dumnezeu li s-a aratat in mod simplu si clar. Asta inseamna ca oricine poate vedea si intelege aceasta revelatie a lui Dumnezeu pentru ca toti barbatii si toate femeile au fost creati in asa fel incat sa poata primi aceasta descoperire pe care o ofera Dumnezeu in natura. Tocmai aceasta cunoastere a lui Dumnezeu capatata din natura incearca oamenii pacatosi sa o inabuse si o schimba pentru o minciuna prin comportamentul lor nelegiuit. La acest lucru se refera teologii reformati atunci cand vorbesc despre autonomie. Adica noi respingem adevarul lui Dumnezeu si ne devenim lege noua insine. Definim adevarul nu in lumina revelatiei lui Dumnezeu ci luam ca punct de referinta propria noastra pacatosenie. Devenim autonomi. Ne devenim lege noua insine.
In versetul 20 Pavel ne informeaza ca aceasta revelatie a lui Dumnezeu are un continut foarte specific. Insusirile nevazute ale lui Dumnezeu. In creatie noi vedem atat puterea eterna a lui Dumnezeu cat si un al doilea termen, tradus aici prin "dumnezeirea Lui", un termen specializat ce rezuma diversele atribute divine care constituie divinitatea. Deoarece exista o revelatie a atributelor invizibile ale lui Dumnezeu in creatie, orice persoana in viata stie ca Dumnezeu este vesnic, stie ca El este atotputernic, stie ca El poseda toate atributele divinitatii. Asa cum spunea un scriitor, "In natura Il vedem pe Dumnezeul naturii."
Dar consecintele acestei inabusiri a adevarului despre Dumnezeu in nelegiuire devin de-acum clare. Pavel le accentueaza puternic la sfarsitul versetului 20: "Asa ca nu se pot dezvinovati." E extrem de important sa ne amintim ca, desi fiecare are o cunoastere a lui Dumnezeu capatata din natura, aceasta cunoastere in ea insasi nu este suficienta ca sa mantuiasca. Dar aceasta cunoastere a lui Dumnezeu e suficienta ca sa ne condamne. Intr-adevar, exact acesta este scopul revelatiei lui Dumnezeu in creatie: nimeni sa nu se poata dezvinovati. De aceea lucrarea misionara este atat de importanta. Evanghelia, care nu este revelata in natura, trebuie dusa inaintea tuturor celor ce nu au auzit de Mantuitorul, pentru ca oamenii nu pot veni la cunoasterea salvatoare a lui Dumnezeu fara mesajul Evangheliei, prin care Dumnezeu creeaza viata si credinta, descoperind neprihanirea pe care o da Dumnezeu.
In versetele 21-25 Pavel vorbeste despre aceasta serie de consecinte care rezulta din spirala mereu descendenta a pacatoseniei umane. Observati modelul. Oamenii schimba adevarul lui Dumnezeu pentru o minciuna, apoi Dumnezeu ii lasa in voia lor, ii abandoneaza in seama consecintelor pacatelor acestora. Pavel spune: "Fiindca, cu toate ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit; ci s-au dedat la gandiri desarte si inima lor fara pricepere s-a intunecat. S-au falit ca sunt intelepti si au innebunit; si au schimbat slava Dumnezeului nemuritor intr-o icoana care seamana cu omul muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si taratoare. De aceea, Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca isi necinstesc singuri trupurile; caci au schimbat in minciuna adevarul lui Dumnezeu si au slujit si s-au inchinat fapturii in locul Facatorului, care este binecuvantat in veci! Amin."
In aceste versete Pavel repeta cateva din ideile pe care le-a prezentat deja, dar acum expune mai in detaliu consecintele pacatului uman si consecintele suprimarii adevarului lui Dumnezeu. In versetul 21 Pavel accentueaza din nou aceasta idee, ca si cum n-am fi inteles-o deja. Toti oamenii Il cunosc pe Dumnezeu. Prin urmare, ei nu au nici un fel de scuza. Din cauza pacatului, oamenii nu Il slavesc pe Dumnezeu asa cum ar trebui sa o faca. Nici nu Ii dau lauda si onoarea care I se cuvin, deoarece, spune Pavel, ei inabusa ceea ce stiu ca e adevarat. Gandurile necrestinilor devin desarte iar inima lor fara pricepere devine din ce in ce mai intunecata. Respingand Creatorul, necrestinii nu vor intelege niciodata pe deplin creatia. Dar e important sa nu pierdem din vedere ce vrea Pavel sa intelegem aici atunci cand spune despre inima omului ca este intunecata. Pavel nu se refera la muschiul care pompeaza sange, ci la adevaratul ei interior. Adevarata identitate a unei persoane. Pentru un vorbitor de limba greaca, inima era considerata ca fiind adevaratul sediu al starii sufletesti a unei persoane. Aceasta include nu doar emotiile, ci si intelectul si vointa. De aceea, atunci cand Pavel spune ca inima omului este intunecata, intreaga persoana este intunecata, din punct de vedere intelectual, moral, spiritual si emotional. Nici o parte a naturii umane nu ramane neafectata de aceasta spirala care coboara spre pacat.
Fiind in aceasta conditie intelectuala si morala, cei ce se cred intelepti de fapt demonstreaza ca sunt fara pricepere. Astfel de oameni schimba slava lui Dumnezeu pentru idolatrie; imagini modelate dupa chipul oamenilor muritori, pasarilor, animalelor si reptilelor. Prin urmare, aceasta suprimare a adevarului duce la desertaciune intelectuala. Insa aceasta desertaciune intelectuala este inevitabil urmata de idolatrie. In loc sa se inchine Creatorului, oamenii se inchina lucrurilor create. De aceea Calvin spune pe buna dreptate despre mintea cazuta a barbatilor si femeilor ca e o fabrica de idoli. Intr-adevar, pentru ca barbatii si femeile poseda adevarata cunoastere a lui Dumnezeu, care ii tradeaza la fiecare miscare, singurul mod in care pot impiedica aceasta cunoastere sa-i faca sa-si piarda controlul este sa incerce sa respinga ceea ce stiu ca e adevarat si sa traiasca intr-o deplina inconsecventa a necredintei. Mult mai multi sunt cei ce remodeleaza aceasta cunoastere in idoli; dar de cele mai multe ori e vorba de idolul unui zeu bland si binevoitor care nu vine cu pretentii morale sau care are pretentii morale foarte usor de indeplinit. Un astfel de zeu seamana inevitabil cu creatorul sau. Aceasta cunoastere suprimata a lui Dumnezeu serveste de asemenea ca baza pentru toate religiile false; astfel se explica de ce oamenii sunt incurabili de religiosi si atat de predispusi spre idolatrie.
Desi aici Pavel se refera in mod clar la paganism, nu trebuie sa pierdem din vedere faptul ca un idol este orice lucru pe care il folosim ca sa ne punem in centru pe noi, nu slava Creatorului. Gloria Dumnezeului etern poate fi directionata catre o creatura. Poate fi directionata catre o parte a creatiei (soarele sau luna), o statuie, un stalp totemic, chiar si o celebritate. Dar idolul nostru preferat, idolul pe care il iubim cel mai mult, suntem noi insine; idolul caruia i ne inchinam, idolul pe care il rasfatam, idolul pe care il adoram, pentru ca inabusim cunoasterea lui Dumnezeu, Caruia ar trebui sa-I dam toata slava, gloria si onoarea ce I se cuvin Lui, nu noua. Nu putem fi mantuiti de pacatele noastre prin idolatrie. Dimpotriva, idolatria sta la radacina celor mai multe pacate omenesti.
Astfel, ca o consecinta a schimbarii slavei lui Dumnezeu pentru idolatrie, citim in versetul 24 ca "Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca isi necinstesc singuri trupurile." Dumnezeu ii abandoneaza pe oameni - ce cuvinte infricosatoare! Pavel le repeta de trei ori in urmatoarele cateva versete. Acesta e un act pozitiv al lui Dumnezeu prin care El inceteaza sa mai restrictioneze rautatea umana si o lasa sa-si urmeze cursul, sa-si atinga adancimea maxima. Charles Hodge vorbeste despre acest lucru spunand: "Dumnezeu ii pedepseste pe oameni pentru apostazia lor atunci cand ii abandoneaza sub biciul pacatului. El indeparteaza de la cei rai restrictiile providentei si harului Sau si ii lasa sub domnia pacatului. Vedem cum pacatele vin unul dupa altul, ca o razbunare." Astfel, in acest caz Dumnezeu ii abandoneaza pe cei ce au schimbat gloria Sa pentru idolatrie. Rezultatul este o imoralitate sexuala in crestere necontrolata, ce duce la degradarea trupurilor noastre; ceva tipic pentru paganism si pentru secularismul modern. Si, asa cum Pavel va clarifica in versetele urmatoare, aceasta spirala descendenta a pacatoseniei umane coboara la niveluri din ce in ce mai mari de depravare si perversiune umana.
Desi toate acestea sunt adevarate, trebuie sa avem foarte mare grija aici pentru ca in urechea noastra expresia "Dumnezeu i-a abandonat" are o finalitate sinistra. Pavel spune ca pacatul uman si idolatria au consecinte inevitabile in care Dumnezeu isi retrage restrictiile pe care le-a pus tragerii in jos realizata de pacat. Dar asta nu inseamna ca la astfel de oameni harul lui Dumnezeu nu mai poate sa ajunga. De aceea trebuie sa avem tot timpul in minte cuvintele lui Pavel din 1Corinteni 6:9-11: "Nu stiti ca cei nedrepti nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu? Nu va inselati in privinta aceasta: nici curvarii, nici inchinatorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomitii, nici hotii, nici cei lacomi, nici betivii, nici defaimatorii, nici hraparetii nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu." Dar trebuie sa citim si urmatorul verset. "Si asa erati unii din voi! Dar ati fost spalati, ati fost sfintiti, ati fost socotiti neprihaniti, in Numele Domnului Isus Hristos si prin Duhul Dumnezeului nostru." Da, vom culege consecintele actiunilor noastre. Dar Dumnezeu ii va mantui pe alesii Sai. El ii va transforma din idolatri in oameni care Ii dau lauda si multumirea ce I se cuvin. Asta inseamna ca nu exista nimeni care sa fie prea pacatos sau care s-a indepartat prea mult ca sa mai poata fi salvat de Dumnezeu din pacatele lui. De fapt, tocmai cand ni se pare ca Dumnezeu a renuntat la cineva, El in realitate incepe sa salveze acea persoana.
In versetul 25 Pavel rezuma esenta pacatoseniei umane, facand legatura dintre ce a fost mai inainte si ce urmeaza in continuare. In ciuda faptului ca Dumnezeu Isi descopera mania impotriva pacatului oriunde este proclamata crucea lui Hristos, si in ciuda faptului ca toti oamenii Il cunosc pe Dumnezeu deoarece El S-a descoperit prin creatie, Pavel spune: "[Ei] au schimbat in minciuna adevarul lui Dumnezeu si au slujit si s-au inchinat fapturii in locul Facatorului, care este binecuvantat in veci! Amin." Pavel contrasteaza aici adevarul lui Dumnezeu si minciuna, desertaciunea unei vieti traite in slujirea propriului eu si in slujirea lucrurilor create in locul Creatorului. Din nou, Pavel are in vedere aici lipsa de onestitate a necredintei. Adevarul este schimbat pentru ceva fals. "A sluji" se refera la ideea indatoririlor religioase indeplinite in diversele religii misterioase din timpul lui Pavel, cu sarbatori minutioase si ritualuri cultice. Inchinarea se refera atat la practicile religioase si actele de venerare cat si la sentimentele interioare de evlavie si reverenta care decurg dintr-o astfel de inchinare. Ideea este ca paganii schimba inchinarea si slujirea in fata unui Dumnezeu viu si adevarat pentru ceva ce e fals, ajungand astfel in sclavia pacatului lor, in sclavia lor insisi si in sclavia lucrurilor create.
In versetele 26-27, spirala mereu in coborare a comportamentului uman continua pe masura ce Pavel descrie consecintele inevitabile ale schimbarii adevarului lui Dumnezeu pentru o minciuna. Pentru ca Dumnezeu ii abandoneaza pe oameni in seama unor niveluri si mai mari, sau mai degraba in seama unor si mai mari adancimi de depravare. In acest caz, sexualitatea umana devine pervertita. Tinand cont de opinia curenta referitoare la homosexualitate in cultura americana, in care homosexualitatea este prezentata ca un fel de lupta nobila impotriva moralismului victorian din vremurile demult apuse, chiar si mentionarea acestui subiect cu referire la faptul ca Dumnezeu il considera un pacat si o manifestare a depravarii umane ii face pe multi oameni sa alerge in directie opusa. Dar Pavel se ocupa direct de acest subiect in versetul 26. El scrie, din pricina aceasta, din cauza ca ei au respins adevarul si au imbratisat minciuna, "Dumnezeu i-a lasat in voia unor patimi scarboase; caci femeile lor au schimbat intrebuintarea fireasca a lor intr-una care este impotriva firii; tot astfel si barbatii, au parasit intrebuintarea fireasca a femeii, s-au aprins in poftele lor unii pentru altii, au savarsit parte barbateasca cu parte barbateasca lucruri scarboase si au primit in ei insisi plata cuvenita pentru ratacirea lor."
E o absurditate sa argumentam ca Pavel condamna aici promiscuitatea homosexuala sau homosexualitatea doar in relatie cu paganismul, nu actele homosexuale ca atare, nici relatiile homosexuale monogame. Problema aici este ca actele homosexuale sunt pacatoase si sunt contrare naturii. La fel ca adulterul, care este relatia sexuala din afara casatoriei, cat si curvia, care este o relatie sexuala inaintea casatoriei, toate pacatele sexuale sunt pacate impotriva trupurilor noastre. De aceea, pacatele sexuale sunt insotite de o anumita masura de vinovatie si rusine mult mai mare decat in cazul altor pacate. Din cauza ca sexualitatea umana este unul din cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu care ne aduce mari beneficii si placeri atunci cand este exercitat in cadrul legamantului casatoriei, este extrem de important sa nu se abuzeze de aceasta sexualitate. Insa atunci cand adevarul lui Dumnezeu este respins in favoarea unei minciuni, sexualitatea umana, in special cand este privita prin lentila paganismului, devine un stapan crud care ii conduce pe barbati si femei spre niveluri si mai mari de depravare pentru a-si satisface poftele. Acesta e marele paradox al pacatului. In incercarea de a ne satisface poftele, comitem pangarirea suprema a trupurilor noastre. Insa consecintele pacatelor homosexuale, descrise aici de Pavel, sunt cu adevarat mai mari decat consecintele curviei sau adulterului, pentru ca actele homosexuale incalca in plus ordinea naturala. Pentru Pavel, ele sunt manifestarea respingerii adevarului si acceptarea minciunii. Nu sunt doar pacate ale pasiunii si pacate ale slabiciunii firii pamantesti. In contextul argumentatiei lui Pavel de aici, actele homosexuale sunt consecinta acestei spirale descendente a pacatului uman si a abandonarii oamenilor de catre Dumnezeu in seama acestuia.
Dar trebuie sa fim foarte clari in privinta faptului ca actele homosexuale sunt pacatoase si nu putem lasa cultura sa ne spuna altceva. De asemenea, trebuie sa ne fie la fel de clar ca actele homosexuale pot fi iertate si ele nu sunt mentionate de Pavel ca fiind partea cea mai de jos a spiralei coborarii rasei umane in pacat, pentru ca pacatosenia umana continua sa se manifeste in moduri si mai intunecate. Unele din aceste moduri ni se par absolut inofensive, dar ele sunt tratate cu extrema seriozitate de catre Dumnezeu. De fapt, in versetele 28-32 Apostolul continua descrierea acestei spirale, o spirala care isi atinge punctul cel mai de jos in aprobarea faptelor pacatoase de catre cei ce ei insisi cunosc caile neprihanite ale lui Dumnezeu, cei ce incurajeaza un comportament pacatos in altii desi ei nu fac astfel de lucruri. In versetele 28-32 Pavel descrie aceasta ultima manifestare a pacatului uman si a inabusirii adevarului prezentand o lista de pacate care ilustreaza adancimile depravarii umane. Pavel scrie: "Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neingaduite. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lacomie, de rautate; plini de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de porniri rautacioase; sunt soptitori, barfitori, uratori de Dumnezeu, obraznici, trufasi, laudarosi, nascocitori de rele, neascultatori de parinti, fara pricepere, calcatori de cuvant, fara dragoste fireasca, neinduplecati, fara mila. Si, cu toate ca stiu hotararea lui Dumnezeu, ca cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totusi, ei nu numai ca le fac, dar si gasesc de buni pe cei ce le fac."
Asa cum invatam aici in versetul 28, oamenii care nu Il pastreaza pe Dumnezeu in cunostinta lor dau la o parte ceea ce stiu ca este adevarat si actioneaza in conformitate cu ceea ce stiu ca e fals. Asta inseamna simplu ca oamenii resping perspectiva lui Dumnezeu asupra lucrurilor, pentru ca aceasta cunoastere a lui Dumnezeu interfereaza inevitabil cu cautarea placerilor, aceasta cunoastere aducand cu ea convingerea de pacat. Inca o data citim ca Dumnezeu ii abandoneaza pe oameni in seama consecintelor respingerii adevarului. De aceasta data, in seama unei minti depravate. Asta inseamna ca gandirea unei astfel de persoane este atat de stricata si de corupta incat constiinta acelei persoane nu mai functioneaza ca o busola morala. Astfel de oameni nu mai au nici un ghid moral si ajung sa faca exact acele lucruri care n-ar trebui facute. In astfel de circumstante, toate deciziile morale sunt luate din perspectiva acestei minti intunecate si impietrite, deoarece cunoasterea lui Dumnezeu a fost respinsa si a fost schimbata pentru o minciuna.
Pacatele specifice care izvorasc dintr-o minte depravata sunt listate de Pavel aici in versetele 29-31: curvia (o referire la pacatul sexual), viclenia, nelegiuirea (opusul indreptatirii inaintea lui Dumnezeu), lacomia (dorinta nesatioasa de a avea mai mult pe seama altora), inselaciunea (indicand siretenia si tradarea), rautatea (cineva care prezinta orice lucru in cea mai proasta lumina posibila), barfa (in sens strict, cineva care toarna otrava impotriva aproapelui sau), ura de Dumnezeu (aceasta ura de Dumnezeu ii descrie pe toti cei ce nu s-au increzut in Hristos, conform cu Romani 8. Pavel foloseste aici acest termen intensificandu-i semnificatia. Acesti oameni Il urasc cu adevarat pe Dumnezeu), obraznicia (termenul contine un amestec de cruzime si mandrie. Mandria si obraznicia se manifesta in dispretuirea altora, in cruzime si in bucuria gasita in suferinta altora), trufia sau aroganta (persoana care se increde in propriile forte, care s-a ridicat pe un piedestal deasupra celorlalti, chiar deasupra lui Dumnezeu), lipsa milei (in sens strict lipsa sensibilitatii, a gingasiei; termenul vine dintr-un cuvant care inseamna o lipsa de orice sentimente de tandrete, gingasie, blandete. Acest termen a fost folosit de Seneca, contemporan cu Pavel, pentru a descrie pruncuciderea. Oamenii care fac asa ceva sunt lipsiti de inima).
Pavel spune ca oamenii de pe aceasta lista inventeaza noi metode de a face raul. Ei sunt neascultatori de parinti, primul simptom al tendintei de respingere a autoritatii legitime. Scopul acestei asa-numite lista de pacate sau lista de vicii... (si mai sunt si altele in scrierile lui Pavel. Intr-adevar, am avut deja una in 1Corinteni 6)... scopul acestor liste este sa demonstreze ca neevreii stau condamnati inaintea Dumnezeului lui Israel. Cu adevarat, cine dintre noi poate privi in jur, spunand: "Hei, eu nu sunt pe lista"? Nu, cu totii ne regasim in aceste liste. Dar, daca adancimea absoluta a depravarii umane nu se gaseste aici, o gasim in schimb in versetul 32. Neamurile "stiu hotararea lui Dumnezeu, ca cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte..." Dar oare se pocaiesc? Nu, spune Pavel, partea cea mai de jos a spiralei este atinsa de cei care "nu numai ca le fac, dar si gasesc de buni pe cei ce le fac." Deci, cei ce fac raul vor simti ranile provocate de faptele lor, in timp ce aceia care incurajeaza raul in altii vor evita acele rani, insa in ochii lui Dumnezeu ei sunt chiar mai vinovati decat primii. Si astfel am ajuns la baza spiralei descendente a depravarii umane.
Asa ii priveste Dumnezeu pe neevrei, pe cei din afara liniei legamantului lui Dumnezeu. E clar pentru toti cei de aici ca Pavel nu a acuzat doar anumite pacate si anumite categorii de oameni, Pavel m-a acuzat pe mine si Pavel te-a acuzat pe tine. Noi suntem cu totii vinovati inaintea lui Dumnezeu. E ca si cum juriul s-a intors dupa deliberari, se citeste sentinta si noi tocmai am auzit verdictul - vinovat. Sentinta a fost pronuntata - moartea. Va veni o zi a maniei si judecatii, pentru ca Dumnezeu ni S-a revelat prin ceea ce a creat, dar noi nu I ne inchinam. Nu Il slujim. Nu Ii multumim asa cum ar trebui sa o facem. Am schimbat adevarul lui Dumnezeu pentru o minciuna. Iar Dumnezeu ne-a abandonat. Nu, Evanghelia nu are o prea mare semnificatie pentru oamenii care inabusa adevarul in nelegiuire si care au schimbat adevarul pentru o minciuna. Dar pentru cei ce inteleg ca vina si murdaria pacatului ne acopera din cap pana in picioare si ca am infaptuit in inimile noastre tot ce a trecut Pavel in aceasta lista, daca nu cumva le-am facut chiar si cu mainile noastre, si suntem vinovati de tot ce suntem acuzati, atunci crucea este cel mai binecuvantat mesaj pe care il putem auzi. Pentru ca pe cruce Dumnezeu ne anunta ca Si-a turnat mania peste pacatele noastre, punandu-le asupra lui Isus Hristos, care a fost pedepsit pentru toate acele lucruri rele pe care le-am facut. Iar pentru ca mania lui Dumnezeu a fost turnata asupra lui Isus Hristos, noi nu ne vom mai confrunta vreodata cu mania lui Dumnezeu care se descopera ori de cate ori se predica Evanghelia. Pentru ca Isus Hristos a purtat aceasta manie pentru noi si in locul nostru. De aceea, in cazul nostru, atunci cand se predica Evanghelia, noi auzim vorbindu-se despre indreptatirea noastra inaintea lui Dumnezeu. Auzim ca Dumnezeu creeaza viata. Auzim ca Dumnezeu creeaza credinta. Si auzim ca Evanghelia este puterea lui Dumnezeu, nu pentru manie, ci pentru mantuire.
Tradus de Florin Vidu