Pavel spune ca neamurile stau condamnate inaintea Dumnezeului lui Israel. Desi neamurile nu faceau parte din legamantul lui Dumnezeu cu Israel, cu toate acestea Dumnezeu se descopera oricarui om prin ce a creat, astfel incat nici un barbat si nici o femeie nu se poate dezvinovati. Prin contactul cu creatia, prin ceea ce noi numim revelatia generala, toti barbatii si toate femeile stiu ca Dumnezeu exista si ca El poseda atributele divinitatii. Dar, din cauza pacatoseniei umane, ei inabusa in mod inevitabil aceasta cunoastere a lui Dumnezeu in nelegiuire si schimba adevarul lui Dumnezeu pentru o minciuna. Neacordandu-I lui Dumnezeu multumirea si lauda care I se cuvin, Dumnezeu ii lasa in voia consecintelor pacatului lor. In Romani 1, versetele 18-32, Pavel a descris aceasta spirala descendenta a pacatoseniei umane, care se manifesta in mai multe feluri, inclusiv prin homosexualitate si diversele pacate prezentate in versetele 28-32. Inainte ca Pavel sa incheie lista acuzatiilor aduse neamurilor, nimeni nu mai ramane in picioare. Cu totii stam condamnati inaintea lui Dumnezeu. Suntem vinovati de toate capetele de acuzare.
Dar Pavel n-a terminat. De fapt, incepand cu Romani 1:18-32, textul nostru de data trecuta, si continuand pana in Romani 3:20, Pavel se ocupa de pacatosenia rasei umane, atat evrei cat si neamuri. Nu poate exista vestea buna a Evangheliei fara vestea rea a pacatului omenesc. Nu putem incepe sa intelegem si nu putem incepe sa apreciem ce a facut Dumnezeu pentru noi in Persoana lui Isus Hristos, daca nu intelegem gravitatea si consecintele pacatelor noastre. Pentru ca, atunci cand Hristos moare pe cruce, El poarta in trupul Sau mania lui Dumnezeu impotriva tuturor incalcarilor Legii Sale sfinte. Astfel, in mesajul lui Hristos rastignit, Evanghelia, vedem ca Dumnezeu este sfant si ca El trebuie sa pedepseasca fiecare infractiune impotriva Legii Sale. Fie Hristos sufera pentru noi si in locul nostru, fie noi insine va trebui sa infruntam mania lui Dumnezeu in acea zi a judecatii spre care chiar acum ne indica predicarea Evangheliei. Pentru ca, atunci cand este predicata Evanghelia, avem descoperirea simultana a darului gratuit al indreptatirii din partea neprihanirii Sale, cat si o descoperire a maniei lui Dumnezeu impotriva pacatului.
In Romani 1:18-32 Pavel ofera aceasta evaluare sumbra a statutului neamurilor, adica a acelora ce sunt despartiti de linia legamantului. Incepand cu Romani 2:1 si continuand pana in Romani 3:8, Pavel le aminteste evreilor, celor ce sunt descendentii biologici ai lui Avraam, ca ei nu sunt cu nimic mai buni decat neamurile. Si asta in ciuda faptului ca ei au fost alesi de Dumnezeu sa fie mijlocul prin care El va da intregii lumi Scripturile si pe Mesia.
Pentru a demonstra efectiv ca evreii sunt la fel de vinovati ca si neamurile, Pavel trateaza mai multe teme de care se foloseste pentru a expune siguranta de sine a acelor evrei care se considerau scutiti de judecata lui Dumnezeu prin simplul fapt ca ei au fost alesi de Dumnezeu sa fie mijlocul prin care El va binecuvanta intreaga lume. De aceea, in Romani 2:1-11, Pavel trebuie sa se ocupe mai intai de aceasta problema a propriei neprihaniri. Desi evreii condamna modul de viata al neamurilor, si asta pe buna dreptate, totusi ei trebuie intrebati: nu cumva si voi faceti tocmai acele lucruri pe care le condamnati in altii? Apoi, in versetele 12-16, Pavel mentioneaza pentru prima data Legea, cele Zece Porunci. Pavel sustine ideea ca simpla cunoastere a Legii nu protejeaza in nici un fel pe cineva de judecata lui Dumnezeu. De fapt, chiar opusul este adevarat. Cunoasterea Legii expune si mai mult pacatosenia noastra. Si, asa cum va continua Pavel sa spuna in Romani 2:13, cei ce cunosc poruncile lui Dumnezeu sunt obligati sa le implineasca.
De asemenea, in aceste versete Pavel vorbeste despre cunoasterea innascuta sau naturala a lui Dumnezeu, avandu-si originea in faptul ca Legea lui Dumnezeu este scrisa pe fiecare inima umana, pentru ca toti suntem creati dupa chipul lui Dumnezeu. Prin urmare, chiar daca Neamurile nu au facut parte din istoria legamantului harului, cu toate acestea si ele cunosc poruncile lui Dumnezeu, pentru ca aceste porunci sunt scrise pe inima omului si pentru ca si ei fac parte a legamantului faptelor, pe care Dumnezeu il face cu intreaga creatie. De fapt, un astfel de legamant al faptelor este un element esential al relatiei dintre Creator si creatia Sa. Pentru ca toate fapturile create au datoria sa asculte de Creatorul lor, asa cum e si drept de altfel.
Apoi, cu voia Domnului, in urmatoarele Zile ale Domnului ne vom ocupa si de alte subiecte, cum ar fi ipocrizia evreilor in versetele 17-24, cat si modul gresit in care au inteles evreii circumcizia, sau taierea imprejur, in versetele 25-29, inainte sa vedem care este de fapt valoarea acestor lucruri in versetele 1-8 din capitolul 3.
Ne indreptam acum spre prima parte a textului nostru, primele 11 versete din Romani 2. Faptul ca Pavel se adreseaza evreilor si nu neamurilor reiese clar din schimbarea de subiect din versetul unu. "Asadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poti dezvinovati; caci prin faptul ca judeci pe altul, te osandesti singur; fiindca tu, care judeci pe altul, faci aceleasi lucruri." Comentatorii s-au straduit mult sa explice legatura dintre aceasta sectiune si cea precedenta, dar eu cred ca aceasta legatura este destul de evidenta. Cu siguranta, cititorii evrei ai lui Pavel erau de acord cu fiecare critica pe care Pavel tocmai a adus-o impotriva paganilor dintre neamuri. De fapt, aproape ca ii poti auzi pe crestinii evrei din Roma aclamandu-l pe Pavel pe masura ce el listeaza acuzatiile pe care Dumnezeu le aduce impotriva neamurilor. Problema e ca Pavel nu se opreste la neamuri. Aceasta schimbare de subiect din capitolul 2 inseamna ca el continua si se adreseaza evreilor.
Exista multe ecouri in Romani capitolul 2, in aceste prime 16 versete, din asa-numita "Carte a Intelepciunii". Cartea Intelepciunii, cunoscuta si sub numele de "Intelepciunea lui Solomon", este o carte evreiasca apocrifa, scrisa inainte de Hristos si cu care cititorii lui Pavel erau foarte familiari. Exista un numar de ecouri sau reflexii din Cartea Intelepciunii in toata aceasta sectiune din Romani, cat si in cea precedenta. De aceea, e clar ca Pavel se refera la evrei, desi el nu-i mentioneaza in mod explicit pana in versetul 12.
Lucrul semnificativ in legatura cu aceasta este ca Pavel foloseste tocmai acele cuvinte pe care evreii le foloseau impotriva neamurilor pentru a sustine ideea ca evreii fac exact aceleasi lucruri de care ii acuza pe cei dintre neamuri. Prin urmare, evreii sunt exact la fel de vinovati inaintea lui Dumnezeu. La fel ca neamurile pe care le acuzau cu atata fatarnicie. Astfel, atunci cand evreii il aclama pe Pavel pentru ca prezinta lipsa de evlavie a neamurilor, ei trebuie sa fie foarte atenti, pentru ca Dumnezeu ii va masura dupa acelasi standard pe care il folosesc ei ca sa masoare neamurile. In acest fel, ipocrizia este expusa intr-o asa de mare masura incat Pavel poate scrie: "Voi, evreii, nu va puteti dezvinovati." Pentru ca cei ce ii judeca pe cei dintre neamuri fac exact aceleasi lucruri pe care le condamna in altii. Ca asa stau lucrurile se poate vedea clar din versetele 2 si 3, unde Pavel scrie: "Stim, in adevar, ca judecata lui Dumnezeu impotriva celor ce savarsesc astfel de lucruri, este potrivita cu adevarul. Si crezi tu, omule, care judeci pe cei ce savarsesc astfel de lucruri si pe care le faci si tu, ca vei scapa de judecata lui Dumnezeu?"
Deci, evreii din Roma care acuza cu atata fatarnicie neamurile pot aduce aceasta judecata doar pe baza aparentelor exterioare. Insa Dumnezeu cunoaste toate lucrurile. El judeca, nu pe baza aparentelor, ci pe baza cunoasterii absolute si infailibile a faptelor. Nici un secret nu ramane ascuns de Dumnezeu. Asta nu inseamna doar ca va exista o judecata finala, ci si ca Judecatorul vede tot si cunoaste tot, spre deosebire de oamenii pacatosi care pot pronunta cu fatarnicie sentinte asupra altora, desi ei nu se gasesc in pozitia sa-i judece pe altii.
In versetul 4 Pavel introduce subiectul pocaintei, atunci cand il intreaba pe cititorul sau evreu: "Sau dispretuiesti tu bogatiile bunatatii, ingaduintei si indelungii Lui rabdari? Nu vezi tu ca bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta?" Pentru ca evreul se credea fara pacat in aceasta privinta, pana acum el n-a considerat ca are nevoie de pocainta. Pentru ca Dumnezeu este bun, tolerant si rabdator, oricine crede in mod gresit ca este deasupra judecatii nu a inteles ca de fapt Dumnezeu este bun, tolerant si rabdator chiar cu acea persoana. De aici rezulta ca evreii ajung sa-si bata joc de bunatatea, toleranta si rabdarea lui Dumnezeu atunci cand nu reusesc sa inteleaga ca Dumnezeu demonstreaza toate acestea pentru ei. Evreul il judeca cu fatarnicie pe neevreu, fara sa stie ca de fapt Dumnezeu este bun tocmai cu evreul.
Multi oameni sunt foarte confuzi in legatura cu subiectul pocaintei. Cei influentati de spiritul trezirilor religioase, in special oamenii ca Charles Finney, definesc pocainta ca fiind incetarea imediata a unor pacate. Dar aceasta definitie nu e corecta. In esenta, pocainta este o schimbare a mintii, o schimbare in gandire. In mod specific, in ce priveste pacatul. Pacatosul nu mai considera trairea in pacat o optiune atractiva. Faptele pacatoase sunt vazute ca un lucru rau si sunt de-acum respinse. Dar, pe langa aspectul negativ al pocaintei, intoarcerea de la pacat, exista si un element pozitiv, intoarcerea catre noua viata in Hristos. Astfel, pocainta nu este o simpla parere de rau pentru pacat ci o schimbare de directie care are ca rezultat parasirea pacatului. De aceea vorbesc crestinii reformati despre pocainta ca fiind un rod al credintei. Pentru ca, daca cineva isi pune credinta in Isus Hristos si este indreptatit, acea persoana se va intoarce de la pacat si va cauta iertarea si curatirea - lucruri care fac parte din acest proces de sfintire.
Dar nu cumva sa credeti ca noi suntem indreptatiti prin aceasta intoarcere de la pacat. Noi suntem indreptatiti doar prin credinta in Isus Hristos, care este neprihanirea noastra. Aceasta lipsa a pocaintei este cea care aduce cu sine groaznicele consecinte prezentate acum in versetul 5. "Dar, cu impietrirea inimii tale, care nu vrea sa se pocaiasca, iti aduni o comoara de manie pentru ziua maniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu." Din cauza aceluiasi pacat uman care infecteaza neamurile, evreii au devenit impietriti. Cuvantul folosit aici pentru impietrire este un termen din care avem cuvantul modern "scleroza". E un cuvant aplicat lui Israel in Septuaginta, in Deuteronom 9. Inseamna o impietrire, o intarire a inimii. Evreii nu vor nici sa se pocaiasca, asta insemnand ca nu le pare rau pentru faptele lor si refuza sa se intoarca de la ele. Ei continua in pacatul lor. Din cauza ca asa stau lucrurile, evreii aduna de fapt manie impotriva lor insisi in ziua judecatii. Cuvantul folosit pentru "a aduna" este unul pitoresc, asa cum spune un comentator, si are legatura cu ideea de acumulare a bogatiilor pe toata durata vietii. Numai ca de data asta nu e vorba de bogatie, ci de manie. In alte cuvinte, impietrirea inimii este demonstrata de lipsa pocaintei. Acesta e motivul pentru care pacatul uman are consecinte atat de grave, pentru ca, daca nu ne pocaim, vina noastra creste pe zi ce trece. Chiar daca Evanghelia este predicata si vedem bunatatea si rabdarea lui Dumnezeu fata de pacatosi atunci cand El Isi varsa mania asupra Fiului Sau ca sa-i salveze pe oameni de mania ce va veni, celor ce nu cred promisiunea si nu se intorc de la pacatele lor li se aminteste prin acelasi mesaj cat de serios priveste Dumnezeu pacatul si ca El trebuie sa-l pedepseasca, si o va face. De aceea, in loc sa adune bogatii, cei ce nu se pocaiesc aduna de fapt mania lui Dumnezeu pentru ziua judecatii. In acea zi se va descoperi judecata neprihanita a lui Dumnezeu, pentru ca El judeca dupa adevar, nu dupa neprihanirea pe care cred oamenii pacatosi ca o au.
In versetul 6, un pasaj foarte important, Pavel expune principiul elementar ce sta la baza modului in care Dumnezeu lucreaza cu rasa lui Adam, manifestat mai intai in legamantul faptelor, iar apoi republicat in legamantul de pe Sinai, unde Dumnezeu i-a dat lui Israel cele Zece Porunci. Principiul e foarte simplu si e fundamental. Exista binecuvantare pentru ascultarea de poruncile lui Dumnezeu si exista blestem pentru neascultarea de poruncile lui Dumnezeu. Pavel va explica si va elabora acest principiu in versetele 7-11. Dar principiul binecuvantare-blestem este prezentat foarte clar in versetul 6. "Dumnezeu 'va rasplati fiecaruia dupa faptele lui.'" Pavel citeaza din Psalmul 62:12, lectia noastra din Vechiul Testament pentru aceasta dimineata, si explica foarte clar aici un lucru peste care s-ar putea foarte usor sa trecem fara sa-l observam. E vorba aici de o chestiune personala, nu de o pedeapsa colectiva. Dumnezeu va rasplati fiecarei persoane, fiecaruia dintre ascultatorii lui Pavel, fiecaruia dintre noi, individual, dupa ceea ce am facut. Ideea ca atat evreii cat si neamurile vor fi judecati dupa faptele lor se gaseste in tot Vechiul si Noul Testament. Eu am numarat peste 20 de texte. Nu putem scapa de faptul ca va veni o judecata si ca vom fi judecati cu totii dupa faptele noastre. Iar standardele dupa care vom fi masurati sunt acelea scrise in inimile noastre sau acelea descoperite in Scripturi (legamantul faptelor sau cele Zece Porunci).
Desigur, intrebarea presanta pentru ascultatorii lui Pavel din Roma este: "Daca Dumnezeu ne va judeca dupa faptele noastre, oare ce am facut cu ce ne-a incredintat Dumnezeu?" E o intrebare foarte semnificativa in special pentru evreii din adunare, in lumina faptului ca Dumnezeu le-a dat Legea Sa, care e codificarea in scris a ce fusese scris mai inainte pe inima omului. De aceea, in mod indirect dar cu mare putere, Pavel accentueaza problema. Am castigat rasplata promisa pe baza conditiei ascultarii sau meritam blestemul care ne ameninta pentru ca n-am fost ascultatori? Ca sa ne ajute sa raspundem la aceasta intrebare, Pavel devine ceva mai specific. Cei ce vor primi binecuvantarea sunt descrisi in versetul 7. "Va da viata vesnica celor ce, prin staruinta in bine, cauta slava, cinstea si nemurirea." Cei ce merita blestemul sunt definiti in versetul 8: "Va da manie si urgie celor ce, din duh de galceava, se impotrivesc adevarului si asculta de nelegiuire."
Foarte simplu. Rasplatile si blestemele sunt descrise si in versetele urmatoare. In versetul 9, Pavel scrie despre cei ce fac raul, "Necaz si stramtorare va veni peste orice suflet omenesc care face raul: intai peste iudeu, apoi peste grec..." Din moment ce evreilor le-a fost data Legea lui Dumnezeu, ei sunt pasibili de judecata inaintea neamurilor carora nu le-a fost data Legea. In acelasi fel, binecuvantarea este explicata in versetul 10. "Slava, cinste si pace va veni insa peste oricine face binele: intai peste iudeu, apoi peste grec."
Prin urmare, desi evreii au o prioritate istorica a rascumpararii, si prin urmare o mai mare responsabilitate, realitatea este ca, deoarece legamantul faptelor a fost incheiat de Dumnezeu cu Adam in numele intregii rase umane, acest legamant este universal. Se aplica tuturor barbatilor si tuturor femeilor, indiferent daca sunt evrei sau dintre neamuri. Pavel ne aminteste acest adevar in versetul 11, unde ne scrie: "Caci inaintea lui Dumnezeu nu se are in vedere fata omului."
N-ar trebui sa ne surprinda faptul ca semnificatia acestor versete este disputata cu mare aprindere. Unii cred ca lucrurile pe care le spune Pavel aici despre binecuvantarea pentru ascultare si blestemul pentru neascultare sunt in contradictie cu declaratiile sale din alte pasaje referitoare la mantuirea prin har, prin credinta. Altii cred ca situatia descrisa aici este una ipotetica, acestea sunt conditiile care s-ar aplica daca Dumnezeu n-ar fi indurator. Mai sunt altii care inteleg ca acest pasaj se aplica acelor crestini care au fost deja indreptatiti. Argumentul adus in sprijinul acestei pozitii este ca, desi suntem mantuiti prin neprihanirea lui Hristos, cu toate acestea noi vom fi judecati dupa faptele noastre ca si crestini, iar aceste fapte mentionate aici de Pavel sunt expresia credintei noastre. Sau, aceste cuvinte se refera la o demonstrare a puterii lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu ne face sa fim ceea ce ne-a declarat ca suntem atunci cand am fost indreptatiti, si anume fapturi noi.
In ciuda diverselor grade de popularitate, toate aceste interpretari esueaza lamentabil, pentru ca nu exista nici o dovada aici ca Pavel se contrazice singur sau ca vorbeste despre vreo situatie pur ipotetica. Problema cu toate aceste interpretari este ca ele se aplica intr-un sens la persoane deja indreptatite. Neajunsurile acestor pareri sunt atat de evidente incat sunt surprins sa constat cat de multi sunt cei ce nu le observa. Daca aceste interpretari ar fi adevarate, cum masuram cu exactitate binele si raul de care vorbeste Pavel? Atunci cand vorbeste despre staruinta in facerea binelui pentru a castiga viata vesnica, la ce se refera oare? Cranfield, un comentator foarte rational si echilibrat, spune ca aceasta expresie in limba originala trebuie inteleasa ca "o perseverenta constanta in fapte bune". In regula. Cat de perseverent trebuie sa fiu eu in fapte bune ca sa castig viata vesnica? Sa-mi spuna cineva, va rog. Si cum este castigarea vietii vesnice o exprimare a credintei? Cate fapte bune trebuie sa fac pentru a fi rasplatit? Sa-mi spuna cineva, va rog, ca sa le pot face. Daca aceste versete se refera la cineva care este indreptatit, cum mai poate castiga acea persoana viata pe care o are deja? Amintiti-va, in Predica de pe Munte Isus ne-a spus ca, pentru a castiga o viata asa cum este cea descrisa aici, trebuie sa fim desavarsiti, asa cum Tatal nostru din ceruri este desavarsit. Aceste cuvinte ridica stacheta la o inaltime considerabila. Iar ca sa spunem ca Pavel vorbeste aici despre noua ascultare a unui crestin este o nepotrivire clara cu restul contextului.
Nu, Pavel nu vorbeste despre crestini. El vorbeste despre condamnarea evreilor si a neamurilor. Mai mult, discutia de aici este o problema asa de mare pentru ca nu numai binecuvantarea este in joc aici. Cum ramane cu blestemul? De cate ori trebuie sa resping adevarul, sau de cate ori trebuie sa cedez in fata dorintelor pacatoase pentru a primi blestemul? Sa-mi spuna cineva, va rog. Aceasta interpretare foarte gresita a principiului binecuvantarii si blestemului prezentat de Pavel nu numai ca ridica intrebari foarte dificile din punct de vedere pastoral, ea cu certitudine nu se incadreaza in ce urmeaza in urmatoarele versete, nici in ce citim in restul epistolei catre Romani. Si oare problema pe care o aveau evreii carora le scria Pavel nu era cumva tocmai aceea ca aveau impresia gresita ca perseverau in fapte bune si ca ei evitau toate relele pe care le faceau neamurile? Exact aceasta atitudine spune Pavel ca izvoraste dintr-o inima impietrita si care nu vrea sa se pocaiasca. Asa se explica de ce mania lui Dumnezeu se aduna impotriva lor, daca nu se pocaiesc.
Cea mai buna interpretare a acestor versete este si cea mai simpla. Aceasta ia comentariile lui Pavel cu semnificatia lor evidenta. Dumnezeu rasplateste ascultarea de poruncile Sale si aduce blestemul peste cei ce nu asculta de poruncile Sale. Dumnezeu va da fiecaruia dupa ce a facut. E foarte simplu. Din acest motiv, intrebarea critica nu poate ramane fara raspuns. Cine dintre noi a perseverat in fapte bune, asa cum ar fi trebuit sa o faca? Raspunsul este: nimeni. Cine dintre noi nu a ascultat de adevar si a facut raul? Raspunsul este: toti. Ideea esentiala prezentata de Pavel in Romani 3:21 si in continuare este ca, totusi, Dumnezeu ne va binecuvanta cu viata vesnica, pentru ca exista Cineva care a implinit cu adevarat toate cerintele legamantului faptelor, care a ascultat de cele Zece Porunci si a castigat binecuvantarea lui Dumnezeu. Exista Cineva care a evitat raul in fiecare clipa a vietii Sale. De fapt, incepand cu Romani 3:21 Pavel ne va spune cum se face ca Dumnezeu mantuieste evreii pacatosi si neamurile pacatoase, desi nici unul dintre ei nu a castigat rasplata, dimpotriva, fiecare dintre ei merita blestemul. Raspunsul nu poate fi gasit in ascultarea noastra, nici chiar in acea noua ascultare care izvoraste din unirea noastra cu Hristos. El trebuie cautat in neprihanirea lui Dumnezeu. Acea neprihanire care este descoperita ca un dar pentru toti cei ce cred in Isus Hristos prin predicarea Evangheliei. Pentru ca in Evanghelie Dumnezeu ne da in dar tot ce cere de la noi prin Lege. Aceasta deosebire dintre Lege si Evanghelie, atat de clar prezentata aici in versetele 7-10 nu este nici pe departe o inventie a lui Martin Luther. E o distinctie facuta de Apostolul Pavel si intreaga intelegere a cartii Romani depinde de aceasta.
In versetele 12-16 ajungem la un nou paragraf si la o noua serie de acuzatii pe care le aduce Pavel evreilor, in care mentioneaza pentru prima oara Legea cu scopul de a arata ca simpla cunoastere a Legii nu il protejeaza pe cineva de judecata lui Dumnezeu. Versetul 12 este clar legat de versetul 11, ca o explicatie a faptului ca Dumnezeu nu are favoriti. "Caci (cuvantul lipseste in NIV, dar exista in original) toti cei ce au pacatuit fara lege, vor pieri fara lege; si toti cei ce au pacatuit avand lege, vor fi judecati dupa lege." Mentinand distinctia pe care a facut-o in versetele precedente, cei fara Lege sunt neamurile, iar cei sub Lege sunt evreii. Prin urmare, ori de cate ori Pavel foloseste termenul "Lege" in cartea Romani, eu inteleg ca se refera la cele Zece Porunci. Chiar daca cei dintre neamuri nu au facut niciodata parte din legamantul lui Dumnezeu cu Israel, totusi ei sunt considerati pacatosi. Pavel ne va spune de ce in versetele 14-15. Dar Israel, care a primit Legea, va fi judecat dupa Lege. E de-ajuns sa spunem ca motivul pentru care evreii si neamurile se gasesc in prezent sub mania lui Dumnezeu este ca nu au ascultat de poruncile lui Dumnezeu, scrise atat in inimile lor cat si pe tablele de piatra.
In versetul 13 ni se arata clar ca judecata evreilor si a neamurilor are loc dupa principiul binecuvantarii si blestemului, prezentat in versetul 6. "Pentru ca nu cei ce aud Legea sunt neprihaniti inaintea lui Dumnezeu, ci cei ce implinesc legea aceasta vor fi socotiti neprihaniti." Pavel nu poate fi mai clar de-atat. Cei ce asculta de Lege vor fi declarati neprihaniti iar cei ce nu o asculta nu vor fi declarati neprihaniti. Pavel se va referi din nou la aceasta idee dupa ce va termina de tratat pacatosenia umana, atunci cand scrie in Romani 3:9-12: "Fiindca am dovedit (referindu-se la acest text) ca toti, fie Iudei, fie Greci, sunt sub pacat, dupa cum este scris: 'Nu este (decat un numar mic... nu) nici un om neprihanit (iar in caz ca n-am priceput, Pavel accentueaza), nici unul macar. Nu este nici unul care sa aiba pricepere. Nu este nici unul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. (Unii s-au abatut... nu) Toti s-au abatut si au ajuns niste netrebnici. Nu este nici unul care sa faca binele, nici unul macar.'"
Din aceste comentarii in Romani 3 reiese clar ca, atunci cand Pavel rezuma acuzatiile pe care le-a adus atat evreilor cat si neamurilor, el crede ca nimeni, nici dintre evrei, nici dintre neamuri, nu a facut binele si nu a ascultat de Lege ca sa fie indreptatit si sa primeasca viata vesnica. De aceea, in aceste versete Pavel nu poate vorbi despre ceea ce un comentator numeste "inceputul ascultarii recunoscatoare a unei persoane care priveste la Dumnezeu cu credinta". Pavel afirma cat de clar poate ca cei ce asculta de Legea lui Dumnezeu vor fi declarati neprihaniti iar cei ce nu fac asa, nu vor fi. Prin urmare, pentru ca cineva sa poata primi indreptatirea inaintea lui Dumnezeu, acea persoana trebuie sa asculte de Legea lui Dumnezeu, si in aceasta privinta nu poate exista compromis. Asculti de poruncile lui Dumnezeu sau esti nimicit. Si, asa cum spune bunul nostru prieten Rod Rosenbladt, "La examenul final pentru viata vesnica, Dumnezeu nu te va nota in functie de performantele celorlalti."
Acesta e motivul pentru care declaratia lui Pavel din Romani 1:16-17 e o veste atat de buna. Pentru ca, in Evanghelie, Dumnezeu ofera in dar o indreptatire pacatosilor care merita sa fie pedepsiti pentru ca nu au facut binele. Intr-adevar, Pavel tocmai ne-a spus ca, atunci cand ne evaluam dupa standardul lui Dumnezeu care este Legea, nici unul nu va fi indreptatit. Cine dintre noi a facut binele, ca sa castige binecuvantarea vietii? Pavel spune ca nici unul. Si cine dintre noi s-a ferit de rau, ca sa evite blestemul mortii? Pavel spune ca nici unul. Toti s-au abatut. Si impreuna, evrei si neamuri, au devenit fara valoare.
Dar cum ramane cu neamurile, care n-au avut o astfel de Lege? Asa cum tocmai am mentionat, Pavel se ocupa de situatia lor in versetele 14 si 15. "Cand Neamurile, cu toate ca n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, isi sunt singuri lege; si ei dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa in inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gandurile lor, care sau se invinovatesc sau se dezvinovatesc intre ele." Daca neamurile nu fac parte din istoria legamantului din Vechiul Testament si nu cunosc poruncile lui Dumnezeu, cum fac ei din fire lucrurile cerute de Lege? Pavel tocmai ne-a spus. Prin contactul cu creatia, toti oamenii stiu ca exista un Dumnezeu, stiu ca El poseda anumite atribute divine, iar aceasta cunostinta neamurile incearca sa o inabuse dar niciodata nu sunt in stare sa o faca pe deplin. Astfel, prin natura neamurile primesc intr-adevar o anumita masura din voia lui Dumnezeu.
Mai mult, Pavel ne spune ca cerintele Legii lui Dumnezeu sunt scrise in inima omului, astfel incat constiinta depune marturie despre lucrurile lui Dumnezeu. Cu siguranta, asta e parte a ce inseamna sa fii creat dupa chipul lui Dumnezeu. Desi unii argumenteaza ca aceasta e o referire la profetia din Ieremia 31, unde ni se spune ca in Noul Legamant Dumnezeu Isi va scrie Legea Sa in inimile noastre, contextul de aici indica faptul ca Pavel vorbeste despre neamurile care sunt sub condamnarea lui Dumnezeu, nu sub binecuvantarea Lui. Iar ce este scris in astfel de inimi trebuie atunci sa se refere la termenii legamantului faptelor pe care Dumnezeu l-a facut cu toate fapturile Sale, pentru ca El le-a creat.
De aceea, constiinta (iar acesta e un punct foarte important) trebuie inteleasa ca referindu-se la simtul binelui si raului, derivat din descoperirea lui Dumnezeu si nu din intunecimea pacatoasa a inimii omenesti care respinge descoperirea lui Dumnezeu si o schimba pentru o minciuna. Pentru ca, daca ghidul nostru e constiinta si nu descoperirea lui Dumnezeu, ea ne va conduce direct in iad, deoarece constiintele noastre sunt pacatoase, sunt egoiste, urasc adevarul si au schimbat adevarul lui Dumnezeu pentru o minciuna. Deoarece neamurile, spune Pavel aici, ca si evreii, sunt create dupa chipul lui Dumnezeu, deoarece ele sunt creaturi supuse legamantului faptelor din pricina justitiei divine, deoarece ele sunt incontinuu in contact cu revelatia generala a lui Dumnezeu in natura, chiar daca nu au Legea, de aceea neamurile in general cunosc ca hotia, crima si adulterul sunt rele iar ascultarea de parinti, dragostea pentru sotie si copii si spunerea adevarului despre aproapele tau sunt lucruri bune. Fiind informata de aceasta revelatie generala si din cauza chipului lui Dumnezeu, sunt momente in care constiinta neevreului il acuza atunci cand face raul si sunt momente in care el respinge acuzatiile. Pentru ca aceste lucruri sunt adevarate, pana la urma neevreul este la fel de vinovat inaintea lui Dumnezeu ca evreul, chiar daca nu a cunoscut niciodata cele Zece Porunci. Pentru ca, la fel ca evreul, si neevreul trebuie sa asculte de Legea scrisa in inima omului si intarita prin aceasta revelatie a lui Dumnezeu in natura. Trebuie sa faca asa ca sa poata fi indreptatit. La fel ca evreul, si neevreul s-a abatut si a facut raul. Si nici unul nu este bun, spune Pavel, nici unul, evreu sau neevreu.
De aceea poate declara Pavel in versetul 16, "Si faptul acesta se va vedea in ziua cand, dupa Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor." In alte cuvinte, deoarece neamurile au Legea scrisa pe inima lor, in ziua judecatii constiintele lor ii vor acuza atunci cand vor sta inaintea lui Dumnezeu si toate secretele lor vor fi descoperite. Legatura aici intre judecata si Evanghelie i-a incurcat pe unii dintre comentatori. Dar, asa cum am vazut, daca predicarea Evangheliei este descoperirea simultana a neprihanirii lui Dumnezeu si a maniei Sale, cuvintele lui Pavel de aici sunt cat se poate de clare. Evanghelia ne spune ce trebuie sa faca Dumnezeu pentru a mantui pacatosii, aratand in acelasi timp cu claritate ca Dumnezeu trebuie sa pedepseasca tot pacatul. Probabil asta vrea Pavel sa spuna aici. Prin predicarea Evangheliei, neamurile au vazut cu cata seriozitate trateaza Dumnezeu orice incalcare a poruncilor Sale neprihanite, chiar daca tot ce cunosc ele este Legea lui Dumnezeu scrisa pe inima lor. Asta inseamna ca in ziua judecatii, atunci cand toate secretele vor fi descoperite, constiintele noastre vor marturisi si vor fi de acord ca verdictul drept dat de Dumnezeu in privinta noastra e cel corect. Stim ca suntem vinovati.
Cu ce trebuie sa ramanem atunci din textul nostru din aceasta dimineata, acum la incheiere? Pavel a fost cat se poate de clar in Romani 1:18-32, aratand ca neamurile stau condamnate inaintea lui Dumnezeu. Si, in ciuda faptului ca Dumnezeu S-a descoperit tuturor prin ceea ce a creat, neamurile au incercat sa inabuse adevarul lui Dumnezeu prin faptele lor nelegiuite. Au schimbat adevarul lui Dumnezeu pentru o minciuna si, din cauza aceasta, Dumnezeu i-a lasat in voia consecintelor pacatului lor, descrise de Pavel sub forma unei spirale descendente spre adancimile mari si intunecate ale depravarii.
Dar in Romani 2:1-16 Pavel isi indreapta atentia asupra evreilor. In ciuda faptului ca Dumnezeu le-a dat Legea, evreii sunt ipocriti, judecand comportamentul celor dintre neamuri chiar daca si ei fac exact aceleasi lucruri de care ii acuza. Acest lucru il face pe Pavel sa afirme unul din cele mai fundamentale principii din intreaga Scriptura - Dumnezeu ii binecuvanteaza pe cei ce Il asculta si ii blestema pe cei ce nu Il asculta. Si, din moment ce toti au fost neascultatori, asta inseamna ca nici evreul, nici neevreul nu poate sta inaintea lui Dumnezeu la judecata, pretinzand ca este indreptatit. Daca Dumnezeu ne da ce meritam, vom pieri cu totii. Nici unul dintre noi nu va fi indreptatit.
Dar Pavel a vorbit si despre bunatatea lui Dumnezeu, care duce la pocainta pentru toate acele ocazii cand am privit de sus, cu ipocrizie, la cei din jurul nostru. Nici unul dintre noi nu a facut binele. Nici unul dintre noi nu s-a ferit de rau. Noi nu ne-am castigat indreptatirea. Nu ne-am castigat viata vesnica. Cu totii meritam judecata lui Dumnezeu. Prin urmare, cine suntem noi sa-i condamnam pe altii? De aceea uraste Dumnezeu ipocrizia. Fie ca se gaseste intre evreii care privesc cu dispret la neamuri, in timp ce fac si ei exact aceleasi lucruri, fie ca se gaseste printre crestinii care privesc cu un aer de superioritate la oamenii rai, in tot acest timp uitand ca aceeasi rabdare si bunatate pe care Dumnezeu o arata pacatosilor i-a condus candva si pe ei la pocainta. Ipocrizia, in toate formele ei, este un pacat pe care trebuie sa-l marturisim ca pacat si trebuie sa ne pocaim de el.
Dar bunatatea lui Dumnezeu, pe care Pavel o descrie in alta parte folosind termeni ca har si indurare, sta in spatele faptului ca Dumnezeu L-a trimis pe Isus Hristos pe pamant ca sa implineasca cerintele legamantului faptelor si sa asculte intr-un mod desavarsit de Legea lui Dumnezeu. De aceea, sa nu va inselati in privinta aceasta, noi suntem mantuiti prin fapte bune. Intrebarea e, ale cui fapte bune? Isus Hristos a venit, a implinit Legea, a facut binele si a castigat viata vesnica. El n-a facut nici un rau, desi primeste blestemul pentru pacat din cauza ca vina pentru pacatele noastre Ii este imputata Lui. Din pricina ca a Lui este neprihanirea lui Dumnezeu, care se descopera ori de cate ori se predica Evanghelia, noi avem credinta, avem viata si nu trebuie niciodata sa ne temem de ziua judecatii ce va veni.
De aceea binecuvantarea legamantului vine de la Isus Hristos, care este adevarata noastra binecuvantare a legamantului, din cauza ca Isus Hristos a indepartat blestemul de la noi. Prin credinta in El, Dumnezeu pune in contul nostru neprihanirea Lui, astfel incat Dumnezeu ne vede ca si cum am fi ascultat in mod desavarsit de poruncile Lui, si ca si cum am fi implinit toate cerintele legamantului faptelor. De aceea Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru toti cei ce cred, pentru ca in aceasta Evanghelie este descoperita o neprihanire pe care o da Dumnezeu si care indreptateste pacatosii. Sa nu uitam niciodata ca bunatatea lui Dumnezeu este cea care ne-a condus la Mantuitorul, Cel care ne-a asigurat aceasta neprihanire desavarsita.
Tradus de Florin Vidu