In capitolele de inceput din Romani, Pavel zugraveste o imagine foarte sumbra a conditiei umane. Apostolul a aratat deja ca Neamurile se gasesc sub condamnarea lui Dumnezeu, pentru ca ele incearca sa inabuse adevarul lui Dumnezeu prin fapte nelegiuite; au schimbat adevarul despre Dumnezeu pentru o minciuna si refuza sa I se inchine lui Dumnezeu, asa cum ar trebui sa o faca. Din acest motiv, Dumnezeu a lasat Neamurile in voia lor, iar acestea au alunecat pe o spirala descendenta, din ce in ce mai abrupta, spre adancimile pacatului omenesc descrise in Romani 1 versetele 18-32.
In Romani 2:1-16 Pavel isi indrepta acum privirea spre evreii care priveau cu dispret la felul de viata al Neamurilor, in tot acest timp facand si ei exact aceleasi lucruri pentru care condamnau Neamurile.
Iar apoi, din a doua jumatate a lui Romani 2 si pana in Romani 3:8, Pavel continua sa se concentreze asupra evreilor care nu au reusit sa slujeasca drept ghid Neamurilor si care cred ca, fiindca au Legea si semnul taierii imprejur, vor fi scutiti de judecata viitoare a lui Dumnezeu. Daca problemele cu care se confrunta Biserica din Roma au de-a face cu natura Evangheliei si cu rolul pe care evreii si Neamurile il vor juca in viitorul istoriei rascumpararii, atunci Pavel trebuie sa arate clar gravitatea pacatului omenesc ca un decor in fata caruia sa prezinte indurarea lui Dumnezeu in Isus Hristos, asa cum este ea descoperita in Evanghelie.
Astfel, indreptandu-se spre Neamuri in capitolul 1, Pavel arata ca Neamurile inabusa adevarul despre Dumnezeu in nelegiuire. Drept consecinta a refuzului lor de a-L recunoaste pe Dumnezeu, in versetele 28-32 Pavel prezinta un catalog de pacate. Cand a terminat, nimeni nu mai poate ramane in picioare. Dar Neamurile nu stau singure sub condamnarea lui Dumnezeu; in aceeasi situatie se gaseste si poporul lui Pavel, poporul evreu. In Romani 2:1 Pavel isi schimba directia si indreapta reflectorul cerintelor neprihanite ale lui Dumnezeu, prezentate in Lege, asupra lui Israel. Desi evreii recunosc pacatele Neamurilor, ei nu reusesc sa recunoasca faptul ca si ei fac exact aceleasi lucruri de care acuza Neamurile. Pentru a demasca ipocrizia si pentru a demonstra ca evreii sunt la fel de pacatosi ca Neamurile, in Romani 2:6 Pavel le aminteste cititorilor sai unul din principiile fundamentale ale intregii revelatii biblice, si anume ca Dumnezeu va rasplati fiecaruia dupa faptele pe care le-a facut. Apostolul arata clar acest lucru in versetele 7-10, unde ne spune ca toti cei ce staruiesc in facerea binelui vor castiga viata vesnica, in timp ce aceia care continua sa faca raul vor suferi o pierdere vesnica. Insa, privind inapoi la aceste cuvinte din Romani 2:6-10 prin perspectiva textului din Romani 3:9-20 unde Pavel rezuma tratarea subiectului pacatoseniei umane, este clar ca pentru Pavel nimeni nu a facut binele, nici macar unul. Toti s-au indepartat, evrei sau Neamuri. Nimeni nu este neprihanit, nici macar unul. Toti s-au abatut. Daca Dumnezeu trebuie sa rasplateasca fiecaruia dupa faptele lui, binecuvantare pentru ascultare si blestem pentru neascultare, atunci intreaga rasa umana este condamnata. Noi toti ne-am indepartat.
Pavel dezvolta mai pe larg acest principiu binecuvantare-blestem in Romani 2:13, unde scrie: "Pentru ca nu cei ce aud Legea, sunt neprihaniti inaintea lui Dumnezeu, ci cei ce implinesc legea aceasta, vor fi socotiti neprihaniti." Daca evreii asculta de Lege, vor fi socotiti neprihaniti. Prin urmare, daca evreii nu asculta de poruncile care le-au fost date, ei nu vor fi socotiti cu nimic mai neprihaniti decat Neamurile. Parca auzim deja ascultatorii sau cititorii evrei ai lui Pavel intreband: "Bine, daca noi trebuie sa tinem Legea ca sa fim neprihaniti, cum ramane cu Neamurile care nu au Legea? Cum vor fi ele indreptatite? Ce standard va aplica Dumnezeu in cazul lor?" Desi Neamurile n-au facut niciodata parte din legamantul pe care Dumnezeu l-a facut cu Israel pe Muntele Sinai, astfel ca Neamurile n-au primit de la Dumnezeu tablele de piatra ale Legii, cu toate acestea Neamurile au totusi Legea lui Dumnezeu scrisa pe inimile lor, si asta din cauza ca toti barbatii si toate femeile sunt creati dupa chipul lui Dumnezeu, fiind astfel sub legamantul faptelor pe care Dumnezeu l-a incheiat cu Adam in numele intregii rase umane. Chiar daca unii oameni incearca sa inabuse adevarul despre Dumnezeu prin faptele lor nelegiuite, ei stiu ca faptele lor sunt rele si ca Dumnezeu are tot dreptul sa-i condamne. Acesta e motivul pentru care Neamurile inventeaza tot felul de religii false care sa-i ajute sa inlature din mintea lor faptul ca vine o zi a judecatii.
Ajungem astfel la ultima parte a capitolului 2 din Romani, versetele 17-29 si primele 8 versete din Romani 3. Dupa ce Pavel isi incheie pledoaria impotriva evreilor, el continua si citeaza in urmatoarea sectiune o lista lunga de pasaje din Vechiul Testament, in Romani 3:9-20, care demonstreaza in mod hotarator ca atat evreii cat si Neamurile se gasesc sub pacat. Daca n-ar fi indurarea lui Dumnezeu, nici unul dintre noi nu ar merita mantuirea. Cu totii meritam condamnarea lui Dumnezeu. Dar, dupa ce vine cu vestea rea despre pacatul omenesc, incepand cu Romani 3:21 el prezinta cu mare putere si claritate vestea buna a Evangheliei, in care se descopera o neprihanire de la Dumnezeu. Apostolul va demonstra ca Dumnezeu salveaza pacatosii in Persoana Fiului Sau prin predicarea Evangheliei, in care se descopera puterea lui Dumnezeu si prin care toti cei ce se incred in Isus Hristos vor fi izbaviti de ziua maniei. Astfel, pentru a incepe sa parcurgem textul nostru din aceasta dimineata, Romani 2 versetul 17 pana la Romani 3:8, incepem cu versetele 17-20 unde Pavel se ocupa de sentimentul fals de incredere pe care il aveau evreii in Legea lui Dumnezeu, o incredere care in realitate nu era nimic altceva decat ipocrizie.
In versetul 17, Pavel ii identifica pentru prima data specific pe evrei pe nume, desi e clar ca a vorbit despre ei inca de la inceputul capitolului 2. E foarte probabil ca in toate aceste versete Pavel sa foloseasca referitor la pretentiile evreilor exact acelasi limbaj pe care acestia il foloseau atunci cand se laudau cu superioritatea lor fata de Neamuri. Acest lucru e evident din felul in care Pavel isi prezinta cazul incepand cu versetul 17: "Tu, care te numesti Iudeu, care te rezemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tau..."
Situatia indicata de limbajul lui Pavel implica cel putin faptul ca evreii se lauda sau se mandresc inaintea Neamurilor ca ei sunt poporul lui Dumnezeu, pentru ca lor le-a dat Dumnezeu Legea Sa. Haideti sa clarificam aici un lucru. Pavel nu spune ca a fi poporul ales al lui Dumnezeu sau a avea Legea este un lucru rau. De fapt, nu e un lucru rau nici sa te lauzi cu ce a facut Dumnezeu. Dar e un lucru rau sa te lauzi cu aceste lucruri bazandu-te pe falsa presupunere ca, deoarece evreii au fost alesi de Dumnezeu si au primit Legea, ei sunt scutiti cumva de judecata lui Dumnezeu. Primirea Legii nu e acelasi lucru cu ascultarea de Lege.
Aceasta tema a demascarii ipocriziei evreilor continua in versetul 18, unde Pavel scrie: "... care cunosti voia Lui, care stii sa faci deosebire intre lucruri, pentru ca esti invatat de Lege;..." Pavel adauga acum inca doua trasaturi distinctive ale unui evreu, cu care evreii se mandreau inaintea Neamurilor. Prima dintre acestea este cunoasterea voii lui Dumnezeu care, desigur, este descoperita in Lege. A doua trasatura distinctiva este inrudita indeaproape cu prima. Deoarece evreul cunoaste poruncile lui Dumnezeu, prin urmare evreul trebuie sa cunoasca ce e superior, adica ce e cel mai bun. Iar Pavel prezinta cinci binecuvantari in versetele 17-18 de care evreii s-au bucurat in istoria lor si cu care ei se lauda, insa in versetele 19-20 Pavel arata patru domenii in care evreii ar trebui sa fie exemple pentru Neamuri, dar nu sunt. Astfel, Pavel intreaba: "...tu, care te magulesti ca esti calauza orbilor, lumina celor ce sunt in intuneric, povatuitorul celor fara minte, invatatorul celor nestiutori, pentru ca in lege ai dreptarul cunostintei depline si al adevarului..." Atunci, sugereaza implicit Pavel, ar trebui sa te mai gandesti o data.
Primul dintre aceste domenii se refera la faptul ca evreii sunt convinsi ca, deoarece ei au Legea, ei sunt o calauza pentru cei orbi, adica pentru Neamurile care nu au Legea. Evreul este convins de acest lucru. Mai mult, evreul este convins ca el ofera lumina pentru cei ce traiesc in intuneric si este capabil sa-i invete pe cei nestiutori, a caror gandire este la nivelul unor copii, despre cunoasterea voii lui Dumnezeu. In cuvinte simple, asta inseamna ca evreul poseda in poruncile primite insasi intruchiparea voii lui Dumnezeu si a adevarului despre aceste lucruri.
De aceea, daca noi ca si fapturi create vrem sa stim ce cere Dumnezeu de la noi, trebuie sa privim pur si simplu la Lege. Dumnezeu nu Si-a ascuns voia Sa de noi. El a publicat-o pe table de piatra, dar a intiparit-o si pe inimile noastre. Asta inseamna ca noi nu trebuie sa depindem de cei care ne spun ca ei cunosc care este voia lui Dumnezeu pentru vietile noastre sau care pretind ca au primit descoperiri secrete de la Dumnezeu. Dumnezeu ne-a spus in Cuvantul Sau tot ce trebuie sa cunoastem.
In ciuda tuturor acestor privilegii pe care Dumnezeu le-a dat lui Israel, evreii au devenit mandri de faptul ca ei poseda aceste lucruri, spre deosebire de Neamurile care nu le au. Evreul este mandru pentru ca el nu traieste in intuneric, la fel ca Neamurile. E mandru pentru ca el cunoaste voia lui Dumnezeu si pentru ca aceasta voie a fost descoperita lui Israel sub forma celor Zece Porunci. Evreul a fost crutat intr-adevar de aceasta spirala mereu descendenta inspre adancimile din ce in ce mai mari ale pacatului, pe care aluneca Neamurile. Dar evreul a uitat ca nu e meritul lui ca are toate aceste lucruri. Evreul le are pentru ca le-a primit in dar de la Dumnezeu, si prin urmare Legea si cunoasterea voii lui Dumnezeu nu sunt lucruri cu care evreul se poate lauda. Ele sunt binecuvantari de la Dumnezeu si trebuie primite cu recunostinta, in smerenie. Mai mult, aceste lucruri sunt binecuvantari care aduc impreuna cu ele o mai mare responsabilitate, asa cum se vede din faptul ca cei ce se lauda cu ele incalca in realitate chiar poruncile pe care le-au primit de la Dumnezeu.
Din acest motiv, in versetele 21-24 Pavel renunta la structura propozitiei folosite anterior - aceasta structura de tipul "daca" "atunci" - ca sa se ocupe acum de faptul ca evreii au falimentat lamentabil sa traiasca la nivelul poruncilor pe care Dumnezeu li le-a dat. Pavel pune acum o serie de intrebari foarte precise, incepand cu versetele 21-22, care dezvaluie faptul ca evreul nu a trait la nivelul cerintelor care le-au fost incredintate.
Cum te poti lauda cu Legea, daca tu insuti n-o implinesti? Pavel intreaba: "tu deci, care inveti pe altii, pe tine insuti nu te inveti? Tu, care propovaduiesti: "Sa nu furi" furi? Tu care zici: "Sa nu preacurvesti" preacurvesti? Tu, caruia ti-e scarba de idoli, le jefuiesti templele?"
Prima intrebare pe care o ridica Pavel aici tinteste chiar esenta relatiei pe care ar trebui Israel sa o aiba cu Neamurile. Din moment ce evreilor li s-a incredintat voia lui Dumnezeu sub forma celor Zece Porunci, Israel trebuie sa slujeasca drept invatator pentru popoarele dintre Neamuri. De aceea, Pavel ii intreaba direct pe evrei: "Voi, cei ce invatati pe altii, ati invatat voi oare aceste lucruri?" A doua intrebare se refera la furt. "Aceia dintre voi care predica impotriva hotiei, voi insiva furati?" Cuvantul "a fura" se refera la actiunile unui hot sau bandit care se furiseaza. De aceea, referinta la furt include probabil toate formele de necinste. Iar a treia intrebare are de-a face cu adulterul, care era interzis printre evrei dar era practicat pe scara larga in lumea greco-romana. De aceea, Pavel intreaba: "Voi, evreii ii condamnati pe cei dintre Neamuri care au amante, dar voi insiva va luati amante?" A patra intrebare vine intr-un fel ca o mica surpriza. Cum ramane cu idolatria, pe care Legea o condamna si care era lucrul cel mai condamnat de catre evrei in felul de viata al Neamurilor? E interesant ca Pavel nu ii intreaba pe evrei daca si ei se inchina la idoli in felul Neamurilor. Evreii nu faceau acest lucru si nu l-ar fi facut niciodata. Insa Pavel ii intreaba pe evrei daca jefuiesc temple. Se refera probabil la faptul ca despre anumiti evrei se stia ca produc si vand Neamurilor obiecte de inchinare la idoli, realizand astfel castiguri destul de mari. Dar e in joc aici un principiu mult mai mare. A condamna practicile pagane ale Neamurilor, castigandu-ti in acelasi timp existenta sprijinind aceste practici era pentru Pavel un act de ipocrizie fatisa, la care se refera atunci cand vorbeste despre jefuirea templelor, in sensul neacordarii inchinarii care I se cuvine de drept lui Dumnezeu.
Aceasta lipsa de consecventa dintre cuvintele si faptele evreilor este evidenta in versetul 23, unde Pavel intreaba simplu: "Tu, care te falesti cu Legea, necinstesti pe Dumnezeu prin calcarea acestei Legi?" Ideea subliniata de Pavel aici e foarte simpla. Voi, evreii, va laudati ca aveti poruncile, incercand sa va demonstrati astfel superioritatea fata de Neamuri. Dar in tot acest timp voi incalcati poruncile si dezonorati Dumnezeul despre care spuneti ca v-a ales pe voi, nu pe Neamuri. Spuneti un lucru dar faceti altceva. Iar consecinta acestei ipocrizii este prezentata tragic in versetul 24, unde Pavel se plange: "Caci "din pricina voastra este hulit Numele lui Dumnezeu intre Neamuri" dupa cum este scris." Aceasta tendinta a Neamurilor sa huleasca impotriva Dumnezeului lui Israel nu e evidenta doar din circumstantele care existau intre evrei si Neamuri in mare parte din lumea primului secol, Pavel are chiar si suport biblic pentru afirmatiile sale, citand din Isaia 52:5. Starea curenta a evlaviei lui Israel (deplorabila) a fost prezisa de profetii lui Israel. Iar pe vremea lui Pavel, la fel ca in zilele noastre, orice forma de ipocrizie din partea poporului lui Dumnezeu constituie nu doar un obstacol in calea marturiei Bisericii in fata lumii si in calea predicarii Evangheliei, crestinii mai pierd si orice pozitie de superioritate morala de pe care s-ar putea ocupa de problemele teologice si etice ale zilei. Aceasta este starea bisericii evanghelice din America.
De aceea, ca sa poata confrunta ipocrizia evreilor, e evident ca Pavel trebuie sa se ocupe de Lege. Insa Pavel n-a mentionat inca semnul apartenentei in cadrul legamantului, care e taierea imprejur, sau circumcizia. De aceea, in versetele 25-29 Pavel vorbeste acum despre semnificatia taierii imprejur, in special despre faptul ca acest semn al legamantului avraamic nu are nici o valoare despartit de realitatea spre care indica. In versetul 25, Pavel scrie: "Taierea imprejur, negresit, este de folos, daca implinesti Legea; dar daca tu calci Legea, taierea ta imprejur ajunge netaiere imprejur."
Daca evreii erau increzatori pentru ca lor li s-a dat Legea, aceasta incredere gresita era puternic sustinuta de semnul legamantului, si anume taierea imprejur. Din nou, raspunsul lui Pavel pentru evrei are perfecta logica. In lumina principiului binecuvantare-blestem, despre care am discutat in versetul 6, Dumnezeu va rasplati fiecaruia dupa faptele lui. Ideea subliniata de Pavel in legatura cu taierea imprejur este foarte simpla si clara daca privim la acel principiu din Romani 2:6. Daca esti evreu si asculti de Lege, atunci taierea imprejur are o mare valoare. Este semnul care confirma ca ai respectat Legea, ai pazit poruncile lui Dumnezeu si astfel esti indreptatit. Esti neprihanit inaintea lui Dumnezeu si ai castigat viata. Insa problema e ca evreii n-au ascultat de Lege. La fel ca Neamurile, si ei sunt pacatosi, asa cum se poate vedea din comportamentul lor fatarnic. In ciuda increderii pe care si-o pun evreii in taierea imprejur, din moment ce evreii au incalcat Legea lui Dumnezeu, taierea lor imprejur nu mai are acum nici o valoare. Si astfel, marea ironie este ca evreii se gasesc in aceeasi situatie cu Neamurile pagane pe care le dispretuiesc. Si, din moment ce sunt pacatosi, la fel ca Neamurile, Dumnezeu ii considera ca si cum n-ar fi fost niciodata taiati imprejur.
Sa nu uitam ca si opusul acestui lucru este de asemenea adevarat, pentru ca intreaga problema depinde de principiul binecuvantare-blestem din Romani 2:6. Asa cum prezinta Pavel situatia in versetul 26: "Daca deci, cel netaiat imprejur (cel dintre Neamuri) pazeste poruncile Legii, netaierea lui imprejur nu i se va socoti ea ca o taiere imprejur?" Dumnezeu ii va binecuvanta cu adevarat pe cei ce staruiesc in facerea binelui. Ii va binecuvanta cu viata vesnica, indiferent daca au primit sau nu semnul apartenentei la legamant. Gasim acest lucru prezentat clar in prima parte a versetului 27, unde Pavel spune: "Cel netaiat imprejur din nastere, care implineste Legea (cel dintre Neamuri), nu te va osandi el pe tine (evreul), care o calci, cu toate ca ai slova Legii si taierea imprejur?"
Pavel nu are de gand sa-l lase pe cititorul sau evreu sa scape prea usor. Cel dintre Neamuri, care asculta de Legea lui Dumnezeu scrisa pe inima lui, il va condamna pe evreul care incalca Legea, chiar daca evreul a primit toate avantajele de care cel dintre Neamuri nu a avut parte: Legea, acest cod scris, si taierea imprejur. Deoarece este vorba de principiul de baza al legamantului, acela ca Dumnezeu binecuvanteaza ascultarea si blestema neascultarea, odata ce evreul este in ochii lui Dumnezeu un calcator de Lege, el este considerat de asemenea de catre Dumnezeu ca si cum n-ar fi fost niciodata taiat imprejur. Poate ca este un cetatean al natiunii Israel, dar el nu e membru al adevaratului Israel, o distinctie pe care Pavel o va face in Romani 9:6. De aceea, prin urmare, posedarea Legii si trecerea printr-o operatie chirurgicala (taierea imprejur) nu il poate scuti pe evreu de judecata, deoarece evreul a pacatuit, asa cum nici pacatosul dintre Neamuri nu va fi scutit de judecata ce urmeaza sa vina.
Dar, daca nu posedarea Legii si primirea semnului taierii imprejur il face pe cineva un adevarat evreu si parte din poporul lui Dumnezeu, atunci care este acel lucru? Pavel se ocupa direct de aceasta problema in versetele 28-30, facand o deosebire foarte importanta intre actul sau semnul exterior, taierea imprejur, si realitatea interioara, ceea ce este cineva cu adevarat in inima lui. Astfel, Pavel spune in versetul 28, "Iudeu nu este acela care se arata pe dinafara ca este Iudeu; si taiere imprejur nu este aceea care este pe dinafara, in carne. Ci Iudeu este acela care este Iudeu inauntru; si taiere imprejur este aceea a inimii, in duh, nu in slova; un astfel de Iudeu isi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu."
Aceasta distinctie dintre semn si realitate nu e ceva inventat de Pavel. In Levitic 26:40-46, lectia noastra din Vechiul Testament, Moise a vorbit despre efortul lui Israel de a se pocai ca fiind rezultatul direct al unei inimi netaiate imprejur, adica a lipsei de incredere in puterea si promisiunea lui Dumnezeu de a mantui pacatosii. Astfel, realitatea, taierea imprejur a inimii, duce la raspunsul credintei, acela promis in semnul exterior. Insa semnul legamantului fara realitatea interioara, care este o inima taiata imprejur, aduce doar condamnarea. Iar tocmai acesta e lucrul pe care nu-l intelege evreul. De fapt, taierea imprejur este atat un semn al binecuvantarii cat si o avertizare a blestemului. Promisiunea ilustrata in taierea imprejur este aceea ca, prin credinta in promisiune, Dumnezeu Isi va mantui poporul in mijlocul varsarii de sange care va insoti venirea lui Mesia, Mijlocitorul legamantului. Insa taierea imprejur este de asemenea un semn al blestemului pentru toti cei care accepta acest semn dar nu cred promisiunea. Pentru ca, mai mult decat orice altceva, taierea imprejur este imaginea grafica a necredinciosului si a tuturor urmasilor lui care sunt taiati din poporul lui Dumnezeu de-a lungul generatiilor care vor urma. Pavel spune ca Dumnezeu nu e deloc impresionat de actele religioase din exterior, de inlaturarea unei anumite parti a pielii. Aceste lucruri nu sunt meritorii, nici nu ne vor scapa de mania lui Dumnezeu revarsata asupra pacatelor noastre, asa cum presupuneau in mod gresit evreii. A fi un adevarat evreu si un mostenitor al tuturor lucrurilor bune promise lui Avraam inseamna sa crezi promisiunea lui Dumnezeu, aceea ca El Isi va rascumpara poporul de vina si puterea pacatului.
Insa persoana care crede promisiunea face acest lucru pentru ca beneficiaza de lucrarea interioara a Duhului Sfant, care, vorbind la modul figurat, ii taie imprejur inima astfel incat pacatosul crede promisiunea si renunta la propria lui neprihanire. Prin urmare, orice persoana care crede promisiunea lui Dumnezeu ca va mantui pacatosii nu urmareste lauda oamenilor prin faptele religioase exterioare pe care le face. Dimpotriva, Dumnezeu binecuvanteaza raspunsul credintei, adica lucrul pe care il vede El in aceasta inima taiata imprejur si care este creat in acea inima prin puterea Duhului Sfant, folosindu-se de predicarea Evangheliei despre care Pavel ne-a spus ca e puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea tuturor celor ce cred.
Acum ca Pavel a dat in vileag ipocrizia evreilor in relatia lor cu Neamurile si ca evreul il judeca pe cel dintre Neamuri chiar daca si el face exact aceleasi lucruri pe care le fac Neamurile, in versetele 1-8 din Romani 3 Pavel trebuie sa se ocupe de intrebarea daca exista sau nu vreun avantaj in faptul ca esti evreu, precum si de un numar de alte intrebari ridicate de aceasta linie de gandire. Pentru ca, tinand cont de situatia pe care Pavel tocmai a descris-o, cititorul evreu ar putea ramane cu impresia ca e mai bine sa faci parte dintre Neamuri, daca primirea Legii si taierea imprejur nu l-au ajutat pe Israel sa scape de dreptatea lui Dumnezeu. De fapt, aceste lucruri l-au facut pe evreu pasibil de o si mai mare judecata. Asa cum face adesea, Pavel isi sustine ideea punand o intrebare retorica si la care vine imediat cu raspunsul. Dupa ce a aratat ca posedarea Legii si taierea imprejur nu il va scuti pe evreu de judecata, Pavel intreaba acum in versetul 1, "Care este, deci, intaietatea Iudeului sau care este folosul taierii imprejur?" In alte cuvinte, daca aceste daruri primite de la Dumnezeu l-au facut pe Israel sa fie cu atat mai vinovat inaintea lui Dumnezeu, nu ar fi mai bine sa faci parte dintre Neamuri? Raspunsul accentuat al lui Pavel "Oricum, sunt mari", indica faptul ca Dumnezeu isi tine promisiunile facute poporului Sau. Posedarea atat a Legii cat si a semnului legamantului, teme majore in discutia noastra din Vechiul Testament despre rascumparare, sunt o mare binecuvantare de la Dumnezeu, in special pentru acel evreu care se increde acum in Isus Hristos si care vede aceste lucruri in lumina venirii lui Mesia. De aceea poate Pavel sa confirme cel putin un avantaj al faptului ca esti evreu, in versetul 2: "...mai intai de toate, prin faptul ca lor le-au fost incredintate cuvintele lui Dumnezeu." Spre deosebire de Neamurile care au doar revelatia generala prin lucrurile create, Dumnezeu i-a incredintat lui Israel Cuvantul Sau in forma scrisa. Aceasta e o afirmatie uimitoare a lui Pavel pentru ca inspiratia Scripturii trece mai departe de gandurile si ideile scriitorilor biblici, chiar pana la cuvintele pe care le-au scris. Asa cum va spune Pavel in 2Timotei 3:16 (verset pe care il stiti cu totii): "Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire..." Cuvintele profetilor sunt chiar cuvintele lui Dumnezeu, rostite de Dumnezeu si care ii dau lui Israel o cunoastere a voii lui Dumnezeu pe care nici o natiune dintre Neamuri nu a avut-o vreodata. Aceasta e o mare binecuvantare si l-a scapat pe Israel de multe din consecintele acestei spirale descendente a pacatului despre care a vorbit Pavel cu referire la Neamuri.
Ei bine, atunci cum se face ca evreii nu au raspuns cu credinta la promisiunile continute in acel Cuvant? Demonstreaza oare acest lucru pacatosenia lui Israel sau inseamna oare ca Dumnezeu nu e credincios promisiunilor Sale? Si astfel, in versetul 3 Pavel pune pentru prima data acea intrebare critica pentru care va folosi trei capitole intregi, Romani 9-11, ca sa raspunda. "Si ce are a face daca unii n-au crezut? Necredinta lor va nimici ea credinciosia lui Dumnezeu?" De data asta raspunsul lui Pavel este unul puternic negativ: "Nicidecum! Dimpotriva, Dumnezeu sa fie gasit adevarat si toti oamenii sa fie gasiti mincinosi, dupa cum este scris: "Ca sa fii gasit neprihanit in cuvintele Tale si sa iesi biruitor cand vei fi judecat.""
Pavel nici nu vrea sa se gandeasca la faptul ca aceasta conditie spirituala prezenta a lui Israel ar putea fi rezultatul incalcarii de catre Dumnezeu a promisiunilor Sale facute poporului ales. Pavel neaga aceasta idee cat de accentuat poate. El afirma insa ca judecatile lui Dumnezeu sunt intotdeauna drepte. Judecata lui Dumnezeu prevaleaza. Si pentru ca asa stau lucrurile, daca cineva afirma contrariul, este un mincinos. Evreul se gaseste sub judecata lui Dumnezeu pentru ca si el, la fel ca Neamurile, este un pacatos si prin urmare intra sub incidenta blestemului lui Dumnezeu.
Astfel, intrebarile ridicate de linia argumentului lui Pavel continua sa vina in versetul 5. Desi urmatoarea intrebare ar putea fi inca una ipotetica pe care Pavel simte ca trebuie sa o adreseze, cu toate acestea intrebarea pare a fi una pe care ar putea sa o puna cineva din biserica. Am auzit si noi aceasta intrebare. "Dar, daca nelegiuirea noastra pune in lumina neprihanirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept cand Isi dezlantuie mania? Vorbesc in felul omului."
Raspunsul lui Pavel din versetul 6 este din nou unul puternic negativ. "Nicidecum! Pentru ca, altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea?" Gasim aici o obiectie care era probabil des intalnita pe vremea lui Pavel, la fel ca si in zilele noastre. Daca ne gasim in aceasta conditie din vina noastra si ea demonstreaza faptul ca Dumnezeu trebuie sa se indure de pacatosi, atunci de ce mai suntem considerati raspunzatori pentru faptele noastre, daca noi nu putem face nimic in privinta asta? In raspunsul sau, Pavel numeste pur si simplu acest argument unul "in felul omului" si il respinge ca pe o absurditate, reamintindu-i cititorului sau ca Dumnezeu va judeca locuitorii acestei lumi dupa cum au lucrat. Da, Dumnezeu este indurator, dar asta nu inseamna ca harul elimina dreptatea, pentru ca Dumnezeu este si sfant, El trebuie in mod necesar sa pedepseasca tot pacatul. Daca Hristos nu este pedepsit in locul nostru, atunci trebuie sa stam inaintea lui Dumnezeu la judecata, unde vom fi judecati dupa binele sau raul pe care l-am facut; ne asteapta pedeapsa.
Intrebarea finala este ridicata in versetul 7 si isi primeste raspunsul in versetul 8. Numai ca de aceasta data intrebarea nu mai e nici pe departe ipotetica. Cineva o pune si ii raspunde intr-un fel care il provoaca pe Apostol la manie. "Daca, prin minciuna mea, adevarul lui Dumnezeu straluceste si mai mult spre slava Lui, de ce mai sunt eu insumi judecat ca pacatos? Si de ce sa nu facem raul ca sa vina bine din el, cum pretind unii, care ne vorbesc de rau, ca spunem noi? (Raspunsul lui Pavel) Osanda acestor oameni este dreapta."
Aceasta intrebare este din aceeasi categorie cu intrebarile pe care le-ati auzit de la sceptici. "Poate Dumnezeu sa faca o stanca atat de mare incat nici El sa n-o poata ridica?" Sau, si mai bine, "Ai incetat sa-ti mai bati sotia?" Oricum ai raspunde la aceasta intrebare, ai cazut in capcana. Problema cu aceste lucruri este ca premisa intrebarii e gresita, la fel ca aici. Este harul lui Dumnezeu amplificat prin faptele noastre pacatoase? Daca da, atunci ar trebui sa pacatuim cu atat mai mult, sau sa ne afundam in si mai mari adancimi de depravare, ca sa demonstram cat de indurator este de fapt Dumnezeu. Ar trebui sa facem raul, pentru ca binele sa abunde. Premisa falsa e urmatoarea: doar pentru ca Dumnezeu e indurator, pacatosenia umana poate fi scuzata. Insa harul lui Dumnezeu si sfintenia lui Dumnezeu nu pot fi starnite una impotriva celeilalte. Acesta e genul de intrebari puse de cei ce urasc faptul ca mantuirea noastra de pacate depinde de indurarea si harul lui Dumnezeu, nu de bunatatea sau efortul omenesc. Pavel scrie despre cei ce il acuza de astfel de lucruri: "Osanda acestor oameni este dreapta." Poate ca lui Pavel i-ar place ideea unui evanghelic glumet, care spunea ca in iad Dumnezeu ii pune pe cei care pun astfel de intrebari sa scrie pe peretii iadului de trei miliarde de ori: "A fost o intrebare prosteasca."
Intr-adevar, inainte ca Pavel sa termine, evreii si Neamurile stau condamnati si, ca si cum n-ar fi aratat cititorului sau acest lucru cu suficienta claritate, in Romani 3:9-20 (textul nostru pentru data viitoare) Pavel va deschide Vechiul Testament si va dovedi cititorului sau ca nici un descendent din rasa lui Adam nu si-a castigat dreptul sa ramana in picioare inaintea lui Dumnezeu. Ei bine, exista o exceptie: Isus Hristos, care a implinit in mod desavarsit Legea lui Dumnezeu si care nu a facut absolut nici un pacat.
Acum, la incheiere, cu ce ramanem din aceasta portiune a cartii Romani? Ar trebui sa ne fie clar de-acum ca intreaga rasa umana a falimentat in incercarea de a implini poruncile lui Dumnezeu, asa cum au fost ele revelate atat in natura cat si in Scripturi. Si, chiar daca evreul are avantajul ca a primit Cuvantul lui Dumnezeu, cele Zece Porunci, si semnul legamantului, taierea imprejur, evreul a ajuns sa creada intr-un mod gresit, tragic de gresit, ca mantuirea vine prin posedarea acestor lucruri, nu prin ascultarea de Dumnezeul care le-a dat. De aceea, atunci cand Isus Hristos a venit ca al doilea Adam sa implineasca legamantul faptelor si sa asculte de Legea lui Dumnezeu, evreii n-au reusit sa priceapa semnificatia acestui lucru. Ei le spunea celor dintre Neamuri: "Vedeti, noi avem Cuvantul lui Dumnezeu. Avem poruncile. Ne-am insemnat trupurile cu semnul legamantului, taierea imprejur. Evreul e superior neevreului." Insa, asa cum explica Pavel, doar cei ce implinesc poruncile vor fi indreptatiti. Posedarea Legii si taierea imprejur n-au nici o valoare pentru pacatosi. Iar evreii sunt la fel de pacatosi ca si Neamurile. Aceste lucruri nu ne pot scapa de pacatele noastre. Pana cand cititorii evrei ai lui Pavel nu vor intelege faptul ca sunt pacatosi si au nevoie de un Mantuitor, un Mantuitor care nu numai sa moara pentru toate pacatele lor, dar care sa le poata asigura si o neprihanire desavarsita prin care sa implineasca cerintele neprihanite ale lui Dumnezeu, pana nu vor pricepe acest lucru ei sunt ca si cum n-ar fi fost niciodata evrei, n-ar fi primit niciodata Legea, n-ar fi fost niciodata taiati imprejur. Sunt la fel de vinovati ca Neamurile pe care au ajuns sa le dispretuiasca. Lucrul de care au ei nevoie nu este o inlaturare a unei bucati de piele, ci o taiere imprejur a inimii, prin care Dumnezeu le inlatura solzii de pe ochi si ii face sa inteleaga adevarata lor conditie inaintea Lui, ca sa poata cauta neprihanirea de la Dumnezeu in Persoana lui Isus Hristos.
Impotrivindu-se acestei lucrari a Duhului Sfant, ei vor continua sa se increada in ce putem taia cu cutitul, in ce putem face cu mainile noastre, si in faptul ca noi nu facem lucrurile ingrozitoare pe care le fac cei dintre Neamuri. Ei vor continua sa speculeze. Vor continua sa puna intrebari ridicole. Vor continua sa ii priveasca de sus pe altii, iar faptele lor ii vor condamna, in loc sa-i mantuiasca. Acesta e motivul pentru care nu poate exista vestea buna a Evangheliei fara vestea rea a pacatului omenesc. Pana nu realizam ca stam goi inaintea lui Dumnezeu si ca faptele noastre de piosenie exterioara si ceremoniile noastre religioase nu au nici o valoare in ce priveste mantuirea noastra de pacat, nu vom privi niciodata la Isus Hristos pentru iertarea de pacatele noastre si pentru darul neprihanirii desavarsite. Insa, odata ce am inteles adevarul despre pacatul nostru, unde altundeva putem privi decat la Fiul lui Dumnezeu care ne daruieste tot ce avem nevoie ca sa putem sta inaintea lui Dumnezeu in ziua judecatii si sa putem auzi acest cuvant binecuvantat: "Nevinovat".
Haideti sa ne rugam.
Tata ceresc, ne amintim de cuvintele Apostolului despre gravitatea pacatului nostru si cat de lipit este acesta de fiecare parte a fiintei noastre. Cat de predispusi suntem si noi sa facem la fel ca evreii, sa privim cu superioritate la altii in timp ce si noi facem aceleasi lucruri, daca nu cu mainile noastre atunci cu siguranta in inimile noastre. De aceea marturisim, o Doamne, ca nu avem nimic cu care sa venim inaintea Ta. Nu putem face nimic ca sa-Ti castigam bunavointa. Insa Tu L-ai trimis pe Isus Hristos sa faca toate acele lucruri pe care nu le putem face noi insine pentru noi. In El avem iertarea pentru pacatele noastre si avem acea desavarsita neprihanire care ne face sa fim ca si cum n-am fi pacatuit niciodata si ca si cum am fi pazit poruncile Tale in fiecare clipa a vietilor noastre. De aceea, atunci cand auzim aceste cuvinte in ziua judecatii, ca Tu vei rasplati fiecaruia dupa cum a lucrat, vom putea spune ca noi am pazit Legea pentru ca Isus Hristos a pazit poruncile Tale. In Numele Lui glorios si binecuvantat iti oferim acum lauda si recunostinta. Da-ne Duhul Tau Sfant, o Doamne, ca sa putem merge inainte cu recunostinta, traind vieti placute Tie, ca sa nu spuna altii despre Biserica: "Din pricina voastra este hulit Numele lui Dumnezeu intre Neamuri." Cerem toate aceste lucruri in Numele scumpului Tau Fiu, care a murit pentru pacatele noastre si a inviat pentru indreptatirea noastra. Amin.
Tradus de Florin Vidu