In Romani capitolul 1 Pavel descrie nelegiuirea si spirala descendenta a pacatului omenesc, care e consecinta faptului ca Neamurile au ales sa schimbe adevarul lui Dumnezeu pentru o minciuna. Iar apoi, in Romani capitolul 2, Pavel tinteste ipocrizia evreilor, impreuna cu falsa lor presupunere ca posedarea Legii si a semnului legamantului, taierea imprejur, ii scuteste cumva de judecata lui Dumnezeu. De fapt, daca evreii nu asculta de poruncile primite de la Dumnezeu, Dumnezeu ii considera calcatori de lege si netaiati imprejur. Iar acum, in Romani 3, versetele 9-20, Apostolul deschide Vechiul Testament si descrie conditia umana dupa cadere folosind limbajul necrutator al Psalmistului si al profetilor lui Israel. De data asta insa Pavel nu se indreapta spre evrei sau Neamuri; Pavel se ocupa de amandoua categoriile. Intr-adevar, inainte ca Pavel sa termine, intreaga lume este raspunzatoare inaintea lui Dumnezeu iar Legea lui Dumnezeu ne-a dat in vileag pacatosenia. Pentru Pavel nu poate exista o intelegere clara a vestii bune a Evangheliei fara o intelegere prealabila a consecintelor pacatului uman.
Pavel a contrastat deja neprihanirea data de Dumnezeu si descoperita in Evanghelie cu mania lui Dumnezeu impotriva pacatului uman, descoperita in aceeasi Evanghelie (pentru ca crucea este pentru noi imaginea a ceea ce L-a costat pe Fiul lui Dumnezeu sa ne mantuiasca de pacatele noastre). Insa crucea le aminteste si necredinciosilor de faptul ca Dumnezeu este sfant si ca El trebuie sa pedepseasca pacatul uman. Astfel, fie Isus Hristos este pedepsit pentru noi, fie noi trebuie sa stam inaintea lui Dumnezeu la judecata si El trebuie sa ne pedepseasca pentru propriile noastre pacate. Pavel a aratat deja clar ca Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea celor ce cred si ca in aceasta Evanghelie este descoperita o neprihanire pe care o da Dumnezeu, o neprihanire care este prin credinta de la inceput la sfarsit.
Portiunea finala a rechizitoriului lui Pavel impotriva rasei umane in Romani 3 versetele 9-20 este o sectiune remarcabila a cartii Romani, vorbind din punct de vedere teologic. Pavel nu doar listeaza un veritabil catalog de pasaje din Vechiul Testament pentru a-si demonstra ideea, el descrie si felul in care intreaga persoana este afectata de pacat: mintile noastre, inimile noastre si vointele noastre. Din aceasta descriere a naturii umane cazute, traditia Reformei si-a dezvoltat, in parte, doctrinele inabilitatii totale si a depravarii totale. Din aceste versete aflam noi despre gravitatea conditiei umane si despre cat de mult a distorsionat pacatul fiecare aspect al existentei umane. Mai mult, descoperim ca cel putin unul din scopurile Legii lui Dumnezeu (pe care ni-l va spune Pavel mai tarziu in Romani 7:12) este sa fie sfanta, neprihanita si buna. Cel putin unul din scopurile acestei Legi este sa ne constientizeze de faptul ca suntem pacatosi si ca avem nevoie disperata de un Mantuitor.
Tot in aceasta sectiune din Romani gasim raspunsurile la cateva din intrebarile ridicate mai devreme in capitolele 2 si 3, unde Pavel face apel la acel principiu de baza al legamantului - Dumnezeu va rasplati fiecaruia dupa faptele lui. Pe cei ce persista in facerea binelui, Pavel spune ca Dumnezeu ii va rasplati cu viata vesnica. Cei ce fac raul vor primi ceea ce merita. Iar acum Pavel ne spune cat de simplu si clar poate ca noi toti ne-am indepartat de Dumnezeu, indiferent daca suntem evrei sau dintre Neamuri. De fapt, nici unul nu am persistat in facerea binelui, nici unul macar.
Asa cum spune Andres Nygren, comentatorul luteran suedez, in micul dar bunul sau comentariu la cartea Romani, "Aceasta intreaga sectiune din Romani, incepand cu 1:18 si pana la sfarsitul lui 3:20, unde avem descrisa conditia umana dupa cadere, este menita sa ne arate ca totul in acest veac, fara exceptie, este supus maniei lui Dumnezeu. Totul si toti intram sub incidenta maniei lui Dumnezeu." Astfel, in timp ce evreii incercau sa evite sa fie pusi in aceeasi categorie cu Neamurile pe care le dispretuiau, Pavel citeaza acum 6 pasaje direct din Scripturile lui Israel, Vechiul Testament, pentru a dovedi pacatosenia universala a rasei umane. Daca Neamurile nu sunt scutite de judecata lui Dumnezeu, nici evreii nu sunt.
Haideti sa deschidem acum la prima parte a textului nostru din aceasta dimineata, Romani capitolul 3, versetele 9-12, unde Pavel citeaza din textul Psalmilor 14 si 53 pentru a trata chestiunea pacatoseniei umane. Inainte sa citeze direct din Scripturile lui Israel, Pavel vrea sa arate clar ca aduce inca o proba in cazul sau continuu pentru demonstrarea pacatoseniei umane universale. In versetele 1-8 din Romani 3, el raspunde la intrebarea pe care a ridicat-o mai devreme in Romani 3:1: "Care este, deci, intaietatea Iudeului?" Ce avantaj este in faptul ca esti evreu? Unul din avantaje este ca evreilor le-au fost date chiar cuvintele lui Dumnezeu, oracolele lui Dumnezeu, Scripturile. Dar aici in versetul 9 Pavel pare ca se ocupa inca de subiectul avantajelor evreilor. Insa de data asta, ideea subliniata de Pavel este ca avantajele pe care le au evreii, asociate faptului ca lor le-au fost date Scripturile, nu ii acorda in nici un fel evreului vreun avantaj fata de ne-evreu atunci cand e vorba sa fim judecati dupa faptele noastre. Pentru ca, atunci cand vine vorba de pacat, evreul nu are nici un avantaj fata de ne-evreu. Posedarea Scripturilor, posedarea Legii, posedarea semnului legamantului, taierea imprejur, nu il vor scuti in nici un fel pe evreu sa fie judecat dupa faptele lui sau ale ei.
Pentru a demonstra aceasta idee, in versetul 9 Pavel pune inca o intrebare retorica si vine imediat cu raspunsul: "Ce urmeaza atunci? Suntem noi mai buni decat ei? Nicidecum. Fiindca am dovedit ca toti, fie Iudei, fie Greci, sunt sub pacat."
Exista cateva lucruri importante pe care trebuie sa le luam in considerare, pentru ca, in contextul argumentului sau general in legatura cu natura pacatului uman, pe care l-a inceput in Romani 1:18, Pavel a aratat clar ca evreii nu se gasesc intr-o stare mai buna, nu au nici un avantaj fata de nimeni, inclusiv fata de Neamuri. Va puteti imagina cat de greu le-a fost fatarnicilor si piosilor dintre cititorii lui Pavel sa auda acest mesaj. Nimic nu-l deranjeaza pe un ipocrit mai mult decat sa-i fie data in vileag adevarata fata. Intotdeauna genul de oameni religiosi sunt cei care urasc cel mai mult Evanghelia harului gratuit. De aceea Il urau fariseii pe Isus. De aceea il urau iudaizatorii pe Pavel. De aceea atat de multi americani sunt ofensati de doctrina indreptatirii prezentata de Pavel, in special de partea care ii lasa pe fatarnici sa infrunte mania lui Dumnezeu la judecata. Oamenii nu vor sa auda adevarul ca prostituatele si vamesii, care isi recunosc pacatele si se pocaiesc, vor ajunge in cer pentru ca Hristos a murit pentru ei si ii acopera cu neprihanirea Sa desavarsita, in timp ce oamenii neprihaniti, oamenii religiosi (judecatori, doctori si pastori) care nu-si recunosc pacatele nu vor ajunge in cer. Acest lucru ii supara pe americani.
Pentru ca vorbim de pacat, Pavel foloseste aici pentru prima data in Romani termenul de "pacat". Pentru Pavel, "pacat" inseamna un fel de putere care controleaza barbatii si femeile si care isi are originea in caderea rasei umane din Geneza capitolul 3. Foarte rar vorbeste Pavel despre pacate la plural - despre actele pacatoase pe care le facem, desi acesta e modul predominant in care este folosit termenul in restul Noului Testament. Prin urmare, pentru Pavel pacatul nu inseamna atat de mult ceea ce facem noi. Pacatul este ceea ce suntem noi. Pacatuim pentru ca suntem pacatosi. Ca rezultat direct al caderii rasei umane in Adam, noi suntem pacatosi prin natura noastra. Pentru ca suntem pacatosi prin natura noastra, intotdeauna vom alege sa pacatuim. Este un punct de care Pavel se va ocupa in mai mare detaliu in Romani capitolul 5, versetele 12-19. De fapt, in Romani 7:14 Pavel va descrie conditia umana ca fiind vanduta in robie. Asta ne face pacatul. Ne tine captivi, suntem sclavii lui, suntem inrobiti de el pana cand Isus Hristos ne elibereaza atat de vina lui cat si de sub puterea lui.
In versetul 10 Pavel introduce un citat din textul Septuagintei al Psalmilor 14 si 53. Septuaginta este traducerea in limba greaca a Vechiului Testament in ebraica. Psalmul 53 este lectia noastra din Vechiul Testament pentru aceasta dimineata. El recita aceste versete folosind formula pe care o gasim in intreaga Biblie: "Este scris..." - care indica autoritatea divina a versetelor ce vor urma. Listarea unei serii de versete pentru a-ti sustine cazul era o practica rabinica foarte obisnuita care, asa cum ne aminteste Edersheim, este ca si cum ai insira o serie de perle pe un fir de ata. Un scriitor vorbeste despre aceasta serie de texte ca fiind o "punere sub acuzare a pacatoseniei umane, in care loviturile parca sunt date cu un ciocan pneumatic". El mai spune ca "celor ce le-au fost incredintate oracolele lui Dumnezeu, evreilor, le este oferit astfel privilegiul paradoxal de a afla din aceleasi oracole adevarul despre propria lor depravare."
In continuare, Pavel incepe sa prezinte concluziile rechizitoriului divin impotriva rasei umane, aratand in versetul 10 ca "Nu este nici un om neprihanit, nici unul macar." Este semnificativ faptul ca Pavel incepe cu aceste cuvinte, pentru ca ne-a spus in declaratia rezumativa a epistolei catre Romani ca ori de cate ori este predicata Evanghelia se descopera o neprihanire pe care o da Dumnezeu. Motivul pentru care o astfel de neprihanire trebuie descoperita de Dumnezeu in Evanghelie este prezentat aici: nu exista nici un om neprihanit, nu e nimeni indreptatit, nu e nimeni care sa poata sta in picioare inaintea lui Dumnezeu. Pentru a face si mai clar acest adevar, Pavel accentueaza: "nici unul macar." Asta inseamna ca din cauza pacatului uman nimeni nu poseda o neprihanire care sa-i dea dreptul sa ramana in picioare inaintea lui Dumnezeu in ziua judecatii si sa-si sustina nevinovatia. Dimpotriva, din cauza pacatului nimeni nu este neprihanit, nici macar intr-un sens moral. Suntem vinovati, suntem corupti. Pacatul nu ne permite sa ramanem in picioare inaintea lui Dumnezeu, de aceea ne meritam condamnarea si nu ne mai ramane nici o neprihanire personala sau morala in fata judecatii.
Dar Pavel de-abia incepe. Pacatul nu doar ne-a furat neprihanirea, el ne-a lasat si intr-o ignoranta completa in ce priveste lucrurile lui Dumnezeu. Astfel ca Pavel spune in versetul 11: "Nu este nici unul care sa aiba pricepere." Nu e vorba de unii care nu inteleg, ci nu este nici unul care sa inteleaga. Pacatul a lasat rasa lui Adam intr-o conditie atat de deplorabila incat Pavel poate spune intr-o epistola ulterioara, in Efeseni 4:18-19, "...avand mintea intunecata, fiind straini de viata lui Dumnezeu, din pricina nestiintei in care se afla in urma impietririi inimii lor. Ei si-au pierdut orice pic de simtire, s-au dedat la desfranare si savarsesc cu lacomie orice fel de necuratie." Acestea nu sunt vesti bune. Pacatul aduce fiecaruia dintre noi o anume impietrire a inimii. Din cauza pacatului, suntem orientati acum catre pacat si catre noi insine in loc sa ne indreptam catre Dumnezeu si catre scopurile Sale. Despre asta vorbea Luther atunci cand spunea ca, fiind aplecati asupra noastra insine, incercam sa suprimam adevarul lui Dumnezeu prin fapte nelegiuite. Schimbam bucurosi adevarul lui Dumnezeu pentru o minciuna. Prin urmare, suntem in necunostinta in ce priveste lucrurile lui Dumnezeu. Nu le intelegem asa cum ar trebui sa o facem. Nu le intelegem asa cum ar trebui pentru ca nu vrem sa le intelegem asa cum sunt in realitate. De aceea le spune Pavel corintenilor in 1Corinteni capitolul 2: "Omul firesc nu primeste lucrurile Duhului lui Dumnezeu, caci, pentru el, sunt o nebunie; si nici nu le poate intelege, pentru ca trebuiesc judecate duhovniceste." Daca Dumnezeu nu ne da o intelegere a lucrurilor spirituale prin lucrarea Duhului Sfant, noi nu le vom intelege niciodata. Evanghelia va ramane o mare nebunie. Iar toate acestea sunt consecintele pacatului uman.
Al treilea cui batut in sicriu este aceasta ultima declaratie din versetul 11. "Nu este nici unul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu." Din nou, este vital sa observam ca Pavel nu spune ca sunt unii care nu-L cauta pe Dumnezeu, sau sunt multi care nu-L cauta pe Dumnezeu. Dimpotriva, Pavel spune ca nu este nici unul care sa-L caute pe Dumnezeu. De ce? Motivul pe care ni-l aduce Ioan este ca oamenii iubesc mai mult intunericul decat lumina, pentru ca faptele lor sunt rele. Oamenii nu-L cauta pe Dumnezeu pentru ca Dumnezeu este sfant iar noi suntem pacatosi. Daca n-ar fi harul regenerator al lui Dumnezeu si chemarea pe care ne-a adresat-o prin Evanghelie, L-am uri pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este sfant. Lui Ii datoram ascultarea, pentru ca suntem fapturile Lui, dar ne-am razvratit impotriva Lui in Eden atunci cand primul din rasa noastra si-a ridicat pumnul in fata lui Dumnezeu si L-a sfidat, mancand din pomul din care i s-a interzis sa manance. Ii datoram lui Dumnezeu totul, iar El nu ne datoreaza nimic. Am ramas cu o datorie pe care nu o putem plati vreodata, iar sfintenia lui Dumnezeu nu-L lasa sa o treaca pur si simplu cu vederea. De aceea, pentru ca Dumnezeu este sfant si pentru ca El trebuie sa ne pedepseasca pentru pacatele noastre, noi Il uram. Acesta e motivul pentru care, daca nu avem parte de actul harului si indurarii divine, noi nu-L vom cauta niciodata pe Dumnezeu.
De fapt, in prima parte a versetului 12, Pavel continua si spune: "Toti s-au abatut si au ajuns niste netrebnici." Verbul pe care-l foloseste Pavel aici vorbeste despre o evitare intentionata. Intreaga rasa umana (cuvantul "toti" cuprinde atat evreii cat si Neamurile) s-au abatut intr-un mod premeditat si intentionat de Dumnezeu, iar drept rezultat am ajuns cu totii, asa cum spune Pavel, niste netrebnici, niste oameni fara valoare. Nu avem nici o neprihanire, nu avem nici un lucru pe care sa-l putem aduce inaintea tronului lui Dumnezeu.
In Efeseni 2:1-5 Pavel vorbeste despre aceasta conditie folosind termeni putin diferiti, dar cu acelasi efect. El scrie: "Voi erati morti in greselile si in pacatele voastre, in care traiati odinioara, dupa mersul lumii acesteia, dupa domnul puterii vazduhului, a duhului care lucreaza acum in fiii neascultarii. Intre ei eram si noi toti odinioara, cand traiam in poftele firii noastre pamantesti, cand faceam voile firii pamantesti si ale gandurilor noastre si eram din fire copii ai maniei, ca si ceilalti. Dar Dumnezeu, care este bogat in indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, cu toate ca eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos (prin har sunteti mantuiti)." Prin urmare, suntem morti in pacat. Daca nu ne invie Dumnezeu in Isus Hristos, noi vom ramane morti. Mortii nu pot invia singuri. Spre asta tinteste Pavel atunci cand vorbeste despre Evanghelie ca fiind puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea tuturor celor ce cred. Pentru ca doar Evanghelia poate aduce viata acolo unde este numai moarte.
Ca si cum cineva din biserica din Roma mai putea crede inca in mod gresit ca pacatosii, barbati si femei, pot continua sa faca binele castigand astfel viata vesnica, asa cum se afirma mai devreme in Romani 2:6, in ultima propozitie din versetul 12 Pavel ne spune cu exactitate cati oameni vor primi binecuvantarea legamantului pentru ca au facut binele. "Nu este nici unul care sa faca binele, nici unul macar." Inca o data, din cauza pacatului uman ne-am indepartat cu totii de Dumnezeu. Cu totii am facut raul. Suntem niste netrebnici. Ne-am pierdut neprihanirea. Traim in ignoranta in ce priveste lucrurile lui Dumnezeu. Prin urmare, conform termenilor originali ai legamantului faptelor pe care l-a incheiat Dumnezeu cu Adam in numele intregii rase umane, stam condamnati. Nici unul dintre noi nu a facut binele. Nici unul dintre noi nu L-a cautat pe Dumnezeu. Nici unul dintre noi nu are vreo neprihanire. Nici unul dintre noi nu merita viata vesnica. Singurul lucru pe care il meritam de la Dumnezeu este moartea.
Deci, dupa ce a demonstrat consecintele grave ale pacatului, cu referire la vinovatia noastra inaintea lui Dumnezeu, in versetele 13-18 Pavel trece acum sa arate cititorului sau ca fiecare parte a naturii umane a fost infectata, patata si corupta de pacat. Citand din Psalmul 5:9, "gatlejul le este un mormant deschis", Pavel foloseste aici un cuvant ca sa arate ca gatlejul omului este ca un mormant care, in loc sa fie sigilat, este lasat deschis. Asta inseamna ca din gatlejul omului ies in mod constant lucruri necurate. Mai departe, spune Pavel, "se slujesc de limbile lor ca sa insele". Daca raul iese dinauntrul nostru, atunci imaginea limbii omului care practica inselaciunea este cu siguranta prezentata pentru a ne arata cum cineva pe fata ne linguseste cu cuvintele lui dar inauntrul lui spera, chiar unelteste, sa ne faca rau. Astfel de oameni "sub buze au venin de aspida", un citat din Psalmul 140:3 care ne arata cum, ca un sarpe otravitor, cuvintele care ies dinauntrul nostru sunt intentionate sa distruga. Astfel, Pavel spune in versetul 14, citand din Psalmul 10, "gura le este plina de blestem si de amaraciune". Aceasta e forma concreta pe care o iau gatlejul deschis, limba inselatoare si veninul de pe limbile noastre. Incontinuu Il blestemam pe Dumnezeu. Incontinuu ne plangem de circumstantele in care ne gasim. Incontinuu il vorbim de rau pe aproapele nostru. Rostim cuvinte care au un gust amar si dezgustator, iar acest lucru e adevarat, spune Pavel, atat in ce priveste evreii cat si Neamurile. Asa cum spune Iacov, "limba nici un om n-o poate imblanzi. Ea este un rau, care nu se poate infrana, este plina de o otrava de moarte." Deci, asa cum vede Pavel lucrurile, cuvintele noastre descopera ce se gaseste cu adevarat in inimile noastre. Iar ce iese din gurile noastre nu e nimic altceva decat expresia raului care zace inauntrul nostru.
In versetele 15-17 Pavel citeaza din Isaia 59, versetele 7-8, un text in care profetul Isaia descrie pacatele lui Israel: "au picioarele grabnice sa verse sange; prapadul si pustiirea sunt pe drumul lor; nu cunosc calea pacii". De ce se concentreaza Pavel asupra picioarelor? O face ca sa arate ca actiunile unei persoane sunt in perfecta armonie cu gatlejul, gura, limba si buzele. Faptele noastre ne oglindesc cuvintele. Oamenii pacatosi sunt predispusi sa verse sange. Altfel spus, sa comita acte de violenta. Aceasta consecinta a furiei umane este ca ruina si nenorocirea urmeaza, astfel incat nu e vorba de un comportament exceptional, vorbim aici de comportamentul uman caracteristic. Suntem predispusi la acte de violenta, astfel ca pacea dispare. Pacea devine exceptia, in loc sa fie regula. Asa cum spunea teologul elvetian Carl Bart in comentariul sau asupra cartii Romani (pe care l-a scris la sfarsitul Primului Razboi Mondial); el spune: "In aceste versete descoperim ca intregul curs al istoriei omenirii se incrimineaza singur pronuntand aceasta acuzare." Aceste cuvinte sunt atat de adevarate, daca privim la trecutul civilizatiei occidentale.
Pasajul final reprezinta rechizitoriul lui Pavel pe care il gasim in versetul 18 unde citeaza din Psalmul 36:1: "Frica de Dumnezeu nu este inaintea ochilor lor." Fiind plini de pacat din cap pana in picioare, dupa ce au suprimat adevarul prin acte nelegiuite, dupa ce au schimbat adevarul lui Dumnezeu pentru o minciuna, oamenii devin atat de obisnuiti cu pacatul lor incat Pavel poate spune ca nu se mai tem de Dumnezeu. Oamenii nu se mai gandesc ca vine o zi in care Dumnezeu va judeca lumea. Nu se mai tem de Dumnezeu. Dar ar trebui sa o faca. Parca ii auzim pe unii din cititorii lui Pavel, ascultatori din audienta, spunand, atunci cand s-a citit inaintea lor aceasta scrisoare, "Bine, aceste lucruri sunt adevarate in ce priveste Neamurile, dar cum ramane cu evreii?" Pavel continua si arata cat se poate de clar ca evreii sunt la fel de vinovati ca si Neamurile, chiar daca lor le-au fost incredintate poruncile. De fapt, acesta e motivul pentru care Dumnezeu i-a dat lui Israel Legea - ca sa-i sensibilizeze si ca sa expuna pacatul uman. Implicatiile din versetele pe care Pavel tocmai le-a citat din Psalmi si din Profeti ar trebui sa fie evidente.
Pavel incheie in prima parte a versetului 19, "Stim insa ca tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege." Tinand cont de faptul ca nici unul din versetele citate mai devreme nu sunt din Pentateuh (primele cinci carti ale Vechiului Testament), referirea lui Pavel la Lege in acest verset este probabil o referire la Lege in cel mai larg sens al acesteia, un fel de Tora sau Vechiul Testament. Chiar daca Pavel de obicei vorbeste despre Lege in cel mai restrans sens al acesteia (cele Zece Porunci), e o practica rabinica foarte obisnuita sa vorbesti despre intregul Vechi Testament ca fiind Tora, sau Legea. Acesta pare sa fie cazul aici, in toata aceasta sectiune din Romani. Ideea prezentata de Pavel este ca Legea vorbeste celor ce sunt sub ea. Adica, celor ce sunt in Lege (literal, in text), evreii. Din moment ce evreii au fost binecuvantati cu avantajul de a fi in Lege (lor le-au fost date Scripturile), avantajul lasa loc acum responsabilitatii care insoteste aceasta binecuvantare. Evreii sunt in Lege, prin urmare tot ce spune Legea le spune evreilor ca natiune. Ce spune Legea atunci cand porunceste si descopera voia lui Dumnezeu, le spune in mod specific celor ce sunt in legamant. Asa cum a aratat in mod clar Pavel, Legea ii condamna pe cei ce nu o asculta. Deoarece Israel poseda acest cuvant de la Dumnezeu, evreii, mai mult decat oricare alta natiune, ar trebui sa fie constienti ca aceasta descriere a naturii umane cazute li se aplica in primul rand si in principal lor.
Rezultatul faptului ca Israel este in Lege e "pentru ca orice gura sa fie astupata si toata lumea sa fie gasita vinovata inaintea lui Dumnezeu." Deoarece Dumnezeu Isi descopera voia lui Israel folosindu-se de Cuvantul Sau, Scripturile, adica Legea in acest sens larg, Israel nu se mai poate lauda cu posedarea Legii si a semnului legamantului, taierea imprejur. Israel nu se mai poate lauda cu superioritatea morala asupra Neamurilor, chiar daca tot ce a spus Pavel despre Neamuri in Romani 1 e absolut adevarat. Evreii nu se mai pot adresa Neamurilor cu un increzut sentiment de securitate atunci cand e vorba de judecata ce urmeaza sa vina. Pentru ca, odata ce Dumnezeu a vorbit in Cuvantul Sau, El are ultimul cuvant. Evreii trebuie acum sa taca si sa accepte verdictul lui Dumnezeu si in ceea ce-i priveste. Cuvintele lor si laudele lor nu mai conteaza. Odata ce vinovatia lui Israel este vazuta ca fiind egala cu cea a Neamurilor, atunci atat evreii cat si Neamurile, intreaga lume, stau raspunzatori inaintea lui Dumnezeu. Nimeni nu este neprihanit. Nimeni nu L-a cautat pe Dumnezeu. Nimeni nu a facut binele. Dumnezeu va rasplati fiecarei persoane dupa cum a lucrat. Iar toti am facut raul, evrei si Neamuri. Deoarece suntem raspunzatori inaintea lui Dumnezeu in acest sens suntem pasibili de acuzare. Vine o zi a judecatii in care atat evreii cat si Neamurile vor da socoteala pentru faptele lor. Si nu va fi o zi buna. Acestea nu sunt vesti bune.
Verdictul final este anuntat de Pavel in versetul 20 cand Pavel face aluzie la Psalmul 143:2 de unde aflam ca Legea si-a indeplinit lucrarea, "Caci nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin lege vine cunostinta deplina a pacatului." Prin faptele Legii. Nu din cauza ca ceva nu e in regula cu Legea, ci pentru ca noi suntem pacatosi si nu ascultam de Lege. De aceea, intram sub incidenta blestemului lui Dumnezeu. Din punct de vedere istoric, protestantii au crezut din totdeauna ca aceasta expresie folosita de Pavel, "faptele Legii", se refera la acele fapte bune pe care Dumnezeu le cere de la noi si pe care, din cauza pacatului uman, in realitate nimeni nu este in stare sa le faca. Evreii au inteles gresit adevaratul scop al Legii in acest sens, asa cum a facut si Biserica Romana medievala. Acesta e motivul pentru care a fost atat de usor pentru Reformatori sa mearga inaintea romanilor si sa respinga catolicismul roman datorita unui astfel de limbaj. Nu putem fi indreptatiti prin faptele Legii, asa cum invata Roma.
Cu toate acestea, recent avocatii acestei asa-numite "noi perspective asupra lui Pavel"... (veti auzi mai multe despre aceasta in anii ce urmeaza. E deja perspectiva predominanta chiar si in seminariile evanghelice, si asta pe baza scrierilor lui E.P. Sanders si James Dunn), aceasta noua perspectiva sustine ca expresia "faptele Legii" nu se refera catusi de putin la faptele bune in sens traditional. Dimpotriva, ea se refera la lucrurile culturale - asa numitele "borne de hotar" care ii despart pe evrei de Neamuri. Astfel, faptele Legii se presupune ca includ lucruri precum taierea imprejur, respectarea legilor dietetice, tinerea zilelor de sarbatoare, si asa mai departe. Deci, daca acest lucru e adevarat, atunci Pavel nu ii condamna pe evrei pentru ca nu asculta de Lege, el ii condamna pe evrei pentru ca folosesc Legea si taierea imprejur, zilele de sarbatoare si legile dietetice ca sa excluda cu fatarnicie Neamurile de la a face parte din legamant, atunci cand Neamurile au ajuns sa creada in Mesia lui Israel. Pentru o multime de motive (nu avem timp sa le discutam in aceasta dimineata), aceasta noua perspectiva asupra lui Pavel esueaza lamentabil incercand sa explice chiar si sensul cel mai de baza al scrisorilor lui Pavel. Nu poate oferi vreo explicatie pentru contextul istoric care a dus la scrierea acestor scrisori, nici nu poate descrie intr-un mod adecvat iudaismul celui de-al doilea templu - adica iudaismul de pe vremea lui Isus si a lui Pavel. Dar, mai important pentru discutia noastra din aceasta dimineata, avocatii acestei noi perspective nu pot explica deloc limbajul folosit deja de Pavel in Romani 2:13. "Pentru ca nu cei ce aud Legea, sunt neprihaniti inaintea lui Dumnezeu, ci cei ce implinesc legea aceasta, vor fi socotiti neprihaniti." Din moment ce nimeni, evrei sau Neamuri, nu au implinit Legea, nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea lui Dumnezeu. Pavel nu ii mustra pe evrei pentru ca exclud Neamurile din legamant. El ii mustra pe evrei pentru presupunerea gresita ca posedarea Legii e acelasi lucru cu implinirea Legii. Insa doar cei ce implinesc Legea vor fi indreptatiti. Iar, din moment ce nimeni nu a implinit Legea, prin urmare nimeni nu va fi indreptatit. E cat se poate de simplu.
Care a fost atunci adevaratul scop al Legii? Motivul pentru care Legea, care este neprihanita si buna, nu ne indreptateste este pentru ca nu o tinem. Din Legea lui Dumnezeu aflam ce cere Dumnezeu de la noi. Mai aflam ce fapte bune trebuie sa facem ca sa putem castiga viata ce ne-a fost promisa prin legamantul original al faptelor, republicat in cele Zece Porunci. Problema nu e cu Legea. Problema e cu noi. Atunci cand ne dam seama ca nu am implinit Legea si cand ne dam seama ca am persistat in facerea raului, e inevitabil de clar (cel putin ar trebui sa fie, si va rog staruitor sa va asigurati ca asa este) ca meritam condamnarea dreapta a lui Dumnezeu. Acesta este adevaratul scop al Legii - asa-numita "a doua utilizare" a Legii, discutata aici. Legea ne invata despre pacat. Ea ne spune ce e pacatul si cat de pacatosi suntem. De aceea poate spune Pavel, "prin lege vine cunostinta deplina a pacatului". Legea ne arata cat de departe suntem de ceea ce cere Dumnezeu de la noi si cat de adevarat este ca suntem vinovati de pacatele noastre. Daca ne masuram comparandu-ne unii cu altii, asa cum faceau evreii cu Neamurile, ne-am putea considera in mod gresit ca suntem neprihaniti. E usor sa privesti in jur si sa gasesti oameni cu probleme, apoi sa spui: "E sunt cu mult mai bun decat ei." Si reciproca e adevarata, oamenii pot privi la mine, gandindu-se: "Sunt cu mult mai bun decat el." Dar nu acesta e standardul pe care-l va folosi Dumnezeu ca sa ne masoare. Standardul pe care-l va folosi Dumnezeu in ziua judecatii este Legea, iar noi niciodata nu ne vom ridica la cerintele ei neprihanite. De aceea poate declara Pavel atat de accentuat, "Nu este nici un om neprihanit, nici unul macar." Ei bine, exista Unul care a tinut Legea si care este cu desavarsire neprihanit, si in versetele urmatoare ne vom ocupa de ce a facut El pentru noi. Insa nu poate exista vestea buna a lucrarii mantuitoare a lui Isus Hristos fara vestea rea a pacatului uman. Si haideti sa fim cat se poate de clari in aceasta privinta, vestea rea e cu adevarat rea.
Ce ar trebui atunci sa luam cu noi ca o aplicatie in aceasta dimineata, dupa un pasaj atat de vesel cum e cel pe care tocmai l-am parcurs? Incepem simplu cu faptul ca in acest pasaj Pavel ne spune multe lucruri despre conditia umana din perspectiva lui Dumnezeu. Nu exista nici un om neprihanit, nici unul macar. Nu este nici unul care sa inteleaga lucrurile lui Dumnezeu. Nu exista nici unul care sa-L caute pe Dumnezeu. Pentru ca toti s-au indepartat. Deoarece intram sub incidenta acestui rechizitoriu divin, suntem cu totii niste oameni lipsiti de orice valoare, in ce priveste neprihanirea morala care castiga favoarea lui Dumnezeu. Nimeni de aici, nimeni de pe acest pamant nu a persistat in facerea binelui astfel incat sa poata castiga viata vesnica respectand termenii legamantului original pe care Dumnezeu l-a facut cu Adam; sau macar ai legamantului pe care Dumnezeu l-a facut cu Israel pe Muntele Sinai. Asta inseamna ca noi, ca si crestini, trebuie sa respingem acest optimism increzator cu privire la bunatatea si capacitatea umana, atat de tipic pentru cultura americana si atat de raspandit printre evanghelicii americani. Desi aceasta evaluare optimista a naturii umane este o componenta cheie a culturii si vietii americane, realitatea este ca conceptia lui Pavel este mult diferita de cea a lui Thomas Pane, a lui Thomas Jefferson sau chiar a lui Charles Finney, toti tragandu-si seva din izvoarele Iluminismului, institutionalizand aceasta idee a bunatatii umane in viata americana. Conceptia lui Pavel nu este aceeasi cu cea a culturii americane.
Aceste versete ne mai spun clar ca, din cauza pacatului, nimeni nu-L cauta pe Dumnezeu. Acest lucru ar trebui sa ne modeleze doctrina despre pacat si cu siguranta ar trebui sa aiba un impact asupra felului in care abordam evanghelizarea. Nu vreau sa spun prea multe despre asta, dar absurditatea ideii de organizare a unui serviciu de inchinare crestin care sa ii atraga pe asa-numitii "cautatori", atunci cand nu exista nici un astfel de cautator, ar trebui sa fie cat se poate de evidenta. Insa, datorita faptului ca americanul de rand vede natura umana ca fiind buna in esenta, noi credem ca toti oamenii au nevoie de cateva stimulente ca sa devina crestini. Insa, daca nimeni nu-L cauta pe Dumnezeu, nici macar unul, la ce mai servesc aceste stimulente? Lucrul pe care spune Pavel ca trebuie sa-l auda astfel de pacatosi este Evanghelia. Si asta pentru ca numai Evanghelia poate da viata celor ce sunt morti in pacat. Dupa cum spune Pavel, nu exista notiunea de pacatos care Il cauta pe Dumnezeu. Dimpotriva, Pavel ne invata ca Insusi Dumnezeu este evanghelistul. Totusi, in mod cert Dumnezeu se poate folosi de instrumente umane. Dumnezeu cauta pacatosii si ii cauta prin Evanghelie. Pentru ca in Evanghelie Dumnezeu descopera inaintea pacatosilor neprihanirea desavarsita a lui Isus Hristos, care este disponibila in mod gratuit tuturor celor ce cred. Evanghelia, nu vointa umana, este puterea lui Dumnezeu pentru mantuire. Pavel e cat se poate de clar in aceasta privinta. Si asa trebuie sa fim si noi.
Iar apoi, in final, in acest pasaj - repetand cele spuse in Romani 2:6-13 - Pavel ne invata ca Dumnezeu ne va judeca dupa faptele noastre. De aceea, va rog insistent, niciodata, niciodata sa nu cereti dreptatea lui Dumnezeu. Pentru ca s-ar putea sa primiti ce ati cerut. Daca ceri sa ti se faca dreptate, vei fi privit ca un calcator de lege. Vei intra sub condamnarea dreapta a lui Dumnezeu si nu vei mai avea nici o nadejde sa ajungi in cer. Evanghelia nu e mesajul ca Dumnezeu uita legamantul original al faptelor, ca uita toate acele ocazii in care am incalcat Legea Lui si ca ne iarta de pacatele noastre prin simpla ignorare a ce am facut. Dimpotriva, mesajul Evangheliei este despre moartea lui Isus Hristos pentru pacatele noastre, despre pedeapsa pe care a primit-o pentru pacatele noastre, implinind cerintele neprihanite ale Legii prin ascultarea Sa desavarsita de toate poruncile lui Dumnezeu in gandire, in cuvant si in fapta, in fiecare moment al vietii Sale. Aceasta e Evanghelia. Cu adevarat, in Evanghelie Dumnezeu ne daruieste in mod gratuit ceea ce ne-a cerut prin Lege. E vorba de neprihanirea desavarsita a lui Isus Hristos, care ii face pe pacatosii vinovati ca noi sa fie considerati oameni cu desavarsire neprihaniti, care au pazit poruncile lui Dumnezeu in fiecare moment al vietii.
Dar nu vom intelege niciodata ce este de fapt Evanghelia, vestea buna, daca nu suntem zdrobiti mai intai de aceste cuvinte: "Nu este nici un om neprihanit, nici unul macar. Nu este nici unul care sa aiba pricepere. Nu este nici unul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toti s-au abatut si au ajuns niste netrebnici. Nu este nici unul care sa faca binele, nici unul macar." Insa in Evanghelie se descopera o neprihanire desavarsita de la Dumnezeu. O neprihanire care este prin credinta, de la inceput la sfarsit.
Haideti sa ne rugam.
Tata ceresc, suntem zdrobiti de aceste cuvinte ale Apostolului, care ne amintesc de gravitatea pacatului nostru; ne amintesc de situatia noastra disperata; ne amintesc ca, fara lucrarea mantuitoare a lui Isus Hristos, nu avem nici o speranta sa ajungem in cer. Si totusi, o Doamne, cat de minunata e vestea ca Isus Hristos nu a pacatuit niciodata; ca El este cu desavarsire neprihanit; ca a murit pentru toate acele ocazii in care am incalcat poruncile Tale; si ca prin credinta in El Tu ne ierti de pacatele noastre, ne imbraci cu neprihanirea Lui desavarsita si ne privesti ca si cum am fi la fel de neprihaniti ca scumpul Tau Fiu. Ajuta-ne, o Doamne, sa ne cantarim in lumina acuzatiilor Tale. Ajuta-ne, o Doamne, sa ne agatam de acea promisiune glorioasa a Evangheliei, ca Tu ne daruiesti tot ce ceri de la noi. De aceea ne putem apropia fara teama, fara sa fim ingroziti, stiind ca pacatele noastre sunt iertate si ca suntem cu adevarat implinitori ai Legii, nu calcatori de Lege. In Numele glorios si cu desavarsire neprihanit al lui Hristos ne rugam acum si Iti aducem multumiri. Amin.
Tradus de Florin Vidu