Incepand cu Romani 1:18 si pana in Romani 3:20, Pavel a prezentat vestea rea a conditiei umane. Citand o lunga lista de texte din Psalmi si din Profeti, Pavel isi incheie rechizitoriul impotriva rasei umane. Nimeni nu e neprihanit. Nu este nici unul care sa aiba pricepere. Nu este nimeni care sa-L caute pe Dumnezeu. Nu e nimeni care sa faca binele. Nu, nu e nici macar unul din rasa cazuta a lui Adam care sa faca binele, fie el evreu sau dintre Neamuri. Toti s-au indepartat de Dumnezeu si au ajuns niste oameni de nimic. In aceasta sectiune din Romani a vestilor rele, Pavel a demonstrat ca Legea, care este sfanta, neprihanita si buna, are de fapt rolul sa ne descopere pacatul. Problema nu e cu Legea. Problema e ca nu ascultam de poruncile lui Dumnezeu si, in consecinta, intram sub incidenta blestemului lui Dumnezeu. Intr-adevar, Dumnezeu a promis ca ne va rasplati pe fiecare dupa cum am lucrat. Mai mult, Dumnezeu a promis sa-i indreptateasca pe toti cei ce asculta de Lege. Dar nu-i va indreptati pe cei ce doar aud Legea. Astfel, dupa ce Pavel termina cu aceasta sectiune, starea in care se gaseste omenirea e de-acum clara pentru oricine este gata sa accepte verdictul lui Dumnezeu. Evrei si Neamuri laolalta stau condamnati inaintea unui Dumnezeu sfant. Nimeni nu e neprihanit inaintea lui Dumnezeu. Evreul nu a ascultat de Legea scrisa pe tablele de piatra mai mult decat a facut-o ne-evreul, care nu a ascultat de Legea inscrisa in fiecare inima omeneasca. Atat evreii cat si Neamurile s-au indepartat. Chiar daca evreii au avut toate avantajele, pentru ca lor li s-au dat chiar oracolele lui Dumnezeu in Sfanta Scriptura, ei au presupus in mod gresit ca prin simpla posedare a Legii si a semnului legamantului, taierea imprejur, vor fi scutiti de judecata care va veni asupra intregii lumi. Legea nu poate indreptati, pentru ca nu ascultam de ea. Dimpotriva, ea da in vileag pacatosenia noastra si nevoia noastra de un Mantuitor.
Pavel ne aduce acum vestea buna a Evangheliei. Incepand in Romani 3:21, Pavel ne spune ce a facut Dumnezeu in Isus Hristos ca sa ne mantuiasca de pacatele noastre. Daca vestea rea e cu adevarat rea, si intr-adevar este, atunci vestea buna e de o dulceata binecuvantata. Exista o neprihanire care poate indreptati pacatosii vinovati. Acea neprihanire Luther a numit-o "o neprihanire straina". Este o neprihanire care nu ne apartine. Deci, Pavel incepe acum aceasta sectiune din Romani, sectiunea vestii bune, in aceasta mareata scrisoare catre Biserica din Roma. Totusi, tot ce urmeaza se bazeaza si chiar implica descrierea conditiei umane pacatoase, prezentata in Romani 1:18 pana in Romani 3:20. Dupa ce a aratat vinovatia omenirii inaintea lui Dumnezeu, Pavel prezinta acum Evanghelia ca fiind cea care ne descopera o neprihanire de la Dumnezeu, o neprihanire care implineste si satisface cerintele drepte ale lui Dumnezeu pentru o neprihanire desavarsita, o neprihanire care poate rezista cercetarii Lui in ziua judecatii. Asa cum spunea Charles Hodge, ceea ce urmeaza in Romani 3:21 se bazeaza pe faptul ca "dupa ce Pavel a dovedit ca indreptatirea pe baza ascultarii de Lege sau a meritelor personale este imposibila, el merge mai departe si prezinta metoda mantuirii asa cum este ea descoperita in Evanghelie." Aici, apoi in urmatoarea sectiune din Romani, care ne va purta pana la sfarsitul capitolului 5, gasim Evanghelia dupa Apostolul Pavel. Si, asa cum scria Martin Luther pe marginea faimoasei traduceri germane a Noului Testament in greceste: "Acesta e punctul principal, centrul Epistolei, de fapt centrul intregii Biblii."
Aceasta sectiune condensata din Romani include o discutie a mai multor lucruri care au fost prezentate succint in Romani 1:17. Pavel discuta despre neprihanirea lui Dumnezeu, cat si despre felul in care aceasta neprihanire este primita prin credinta. El vorbeste despre indreptatirea pacatosilor, atat evrei cat si neevrei, demonstrand ca aceasta elimina orice lauda a evreilor si aratand ca aceasta Evanghelie, odata ce e inteleasa corect, nu anuleaza Legea ci ne ajuta sa intelegem ce este Legea cu adevarat, invatatorul care ne arata ce este pacatul, precum si regula recunostintei. E de asemenea vital ca noi sa observam ca Pavel prezinta Evanghelia concentrandu-se asupra lucrarii facute de Dumnezeu pentru noi in Isus Hristos, nu asupra lucrarii pe care o face Dumnezeu pentru noi sau in noi acum, in acest moment. Discutia lui Pavel despre indreptatire vine inaintea discutiei despre sfintire, si asta din mai multe motive importante, deoarece indicativul divin, ceea ce suntem noi in Isus Hristos, intotdeauna precede imperativul divin, ce facem in Isus acum ca suntem crestini si felul in care traim vieti de recunostinta inaintea Lui. Intr-adevar, in Romani 6-8 Pavel va discuta despre felul in care se aplica Evanghelia in viata zilnica a credinciosului. Dar Pavel nu stie nimic despre o viata crestina pe doua nivele, in doua etape, o viata tipica pentru o parte atat de mare a evanghelicilor de azi. Pentru Pavel, fiecare pacatos indreptatit este un pacatos care parcurge procesul sfintirii. Pavel n-ar fi putut niciodata concepe aceasta idee gresita ca cineva Il poate accepta pe Isus ca Mantuitor fara sa-L primeasca in acelasi timp ca Domn. Pavel predica un Isus care este Profet, Preot si Rege. Prin credinta Il primim asa cum ne este descoperit in Scripturi, altfel nu L-am primit deloc.
Putem imparti textul nostru in doua sectiuni. Prima include materialul din Romani 3:21-26, unde Pavel vorbeste despre doua teme principale: indreptatirea si neprihanirea. Apoi, in Romani 3:27-31 el se va ocupa de mijlocul prin care este primita aceasta neprihanire si prin care suntem indreptatiti: credinta si numai credinta. Inainte sa privim la text, trebuie sa fim constienti ca pasajul este incarcat cu termeni teologici cheie. Asa cum ne aminteste un scriitor, Pavel va vorbi despre neprihanirea lui Dumnezeu de patru ori. El va folosi verbul "socotit neprihanit" de doua ori iar adjectivul "neprihanit" o data. In aceste cateva versete este concentrat mult material important. Luther a avut perfecta dreptate atunci cand a spus: "Intelegeti corect aceste versete din Romani si veti intelege Evanghelia. Intelegeti gresit aceste versete si veti avea mult de pierdut in incercarea de intelegere a Evangheliei."
Legatura dintre aceasta sectiune si textul dinainte, descrierea pacatului omenesc, poate fi vazuta in versetul 21, unde Pavel scrie: "Dar acum s-a aratat o neprihanire pe care o da Dumnezeu, fara lege, despre ea marturisesc Legea si Prorocii."
"Dar acum", aceasta conjunctie scurta, micuta si simpla, indica mult mai mult decat o simpla legatura logica intre cele doua sectiuni, ca si cum Pavel ar spune: "Iata ce urmeaza. Iata ce se intampla fara Lege." Dimpotriva, ea indica faptul ca a avut loc o schimbare foarte importanta in istoria rascumpararii, o trecere de la o era prezenta, rea si in care suntem dominati de pacat, la era mantuirii, ale carei zori s-au ivit in Persoana si lucrarea lui Isus Hristos. Este clar pentru Pavel ca acest eveniment decisiv a avut loc odata cu venirea lui Isus. Ceva ce transcende un simplu contrast intre indreptatirea prin credinta si indreptatirea prin fapte. Nu e doar imposibil sa fii indreptatit prin fapte bune, din cauza pacatului uman, venirea lui Isus inseamna si ca darul neprihanirii lui Dumnezeu este descoperit prin Evanghelie pentru toti cei ce cred. Aceasta schimbare majora in structura istoriei rascumpararii are legatura cu venirea lui Isus pentru a implini tot ce a fost promis in Vechiul Testament. Aceasta era este una dominata de sclavia noastra sub pacat; orice tine de ea, orice lucru asociat cu ea va avea parte de mania lui Dumnezeu. Dar, odata cu venirea lui Isus Hristos a inceput o noua era, veacul viitor, insa trebuie sa asteptam implinirea ei finala atunci cand Domnul nostru se va intoarce la sfarsitul acestui veac. Insa era ce va veni este era mantuirii, in care neprihanirea lui Dumnezeu este descoperita pentru toti cei ce raspund Evangheliei cu credinta. Dumnezeu a actionat intr-un mod decisiv. Dumnezeu a actionat odata pentru totdeauna prin viata desavarsita, moartea sacrificiala si invierea triumfanta a lui Isus Hristos. Mania cedeaza acum locul neprihanirii.
Asa cum am vazut atunci cand ne-am ocupat de declaratia rezumativa din Romani 1:17, expresia "neprihanirea pe care o da Dumnezeu" este incarcata cu semnificatii, dar este si foarte controversata. In Romani 1:17 Pavel ne-a spus ca neprihanirea data de Dumnezeu se descopera prin predicarea Evangheliei. Pentru ca, in definitiv, Evanghelia este proclamarea faptelor si mortii lui Isus Hristos in numele poporului Sau. Si, pentru aceleasi motive pe care le-am mentionat atunci cand am studiat aceasta expresie in Romani 1:17, exista foarte putine dubii in legatura cu faptul ca Pavel se refera si aici la o neprihanire de la Dumnezeu, nu la neprihanirea lui Dumnezeu. Aceasta neprihanire este ceva ce Dumnezeu ne da prin credinta, fara Lege. Contrastul pe care il face Pavel este intre neprihanirea lui Dumnezeu si felul in care ea se manifesta prin credinta si prin predicarea Evangheliei, in contrast cu Legea si poruncile, nu e un contrast intre doua feluri de neprihaniri, adica neprihanirea credintei si neprihanirea faptelor. Mai mult, aceasta neprihanire de la Dumnezeu a fost proclamata in tot Vechiul Testament, pentru ca Pavel ne spune ca atat Legea cat si Profetii au marturisit despre ea. "Legea si Profetii" este o expresie foarte des folosita pentru a vorbi despre Vechiul Testament in totalitatea lui. Asta inseamna ca, inca de la inceputul istoriei rascumpararii, de fapt chiar de la prima promisiune a Evangheliei, rostita imediat dupa cadere in Geneza 3:15, unde Domnul a spus in fata cuplului cazut: "Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei. Aceasta iti va zdrobi capul si tu ii vei zdrobi calcaiul" - inca de la acea promisiune pana la promisiunea finala dinainte de venirea lui Isus, in Maleahi 4: "Dar pentru voi, care va temeti de Numele Meu, va rasari Soarele neprihanirii si tamaduirea va fi sub aripile Lui; veti iesi si veti sari ca viteii din grajd. Si veti calca in picioare pe cei rai, caci ei vor fi ca cenusa sub talpa picioarelor voastre, in ziua pe care o pregatesc Eu, zice Domnul ostirilor", a existat o singura Evanghelie. A existat un singur plan de mantuire. A existat un singur legamant al harului, un singur mijlocitor al legamantului, pentru ca intregul Vechi Testament marturiseste despre Isus Hristos, desi o face intr-un mod tipizat si voalat.
Dar atunci ce vrea sa spuna Pavel prin cuvintele "Dar acum s-a aratat o neprihanire pe care o da Dumnezeu, fara Lege"? Ei bine, Pavel vrea sa arate cel putin faptul ca, din moment ce noi toti suntem pacatosi si nu putem implini Legea, statutul de neprihanire trebuie sa ne vina printr-un alt mijloc, nu prin Lege, ca sa putem fi indreptatiti. Noi nu ascultam de Lege, prin urmare Legea ne condamna. Pacatosilor trebuie sa li se ofere o indreptatire printr-un alt mijloc - si anume, prin lucrarea lui Isus Hristos asa cum ne este ea proclamata in Evanghelie. Dar, asa cum ne amintesc in ultima vreme mai multi comentatori cu multa intelepciune, Legea nu poate indreptati, pentru ca ea apartine vechii ordini a lucrurilor, care trece chiar acum sau a trecut odata cu venirea lui Isus. Prin urmare, Legea, legamantul pe care l-a incheiat Dumnezeu cu poporul Israel la Sinai, trece odata cu venirea Celui spre care a indicat acel legamant - Isus Hristos. Dar, desi sistemul mozaic nu mai este efectiv odata cu venirea lui Hristos, asta nu inseamna ca crestinii nu mai trebuie sa asculte de cele Zece Porunci. Pentru ca, intr-adevar, cele Zece Porunci reprezinta republicarea, elaborarea termenilor originali ai legamantului faptelor, care ramane efectiv pana la sfarsitul veacului. Despre aceste porunci tocmai ne-a spus Pavel ca sunt scrise pe fiecare inima omeneasca. Mai mult, toate cele Zece Porunci, asa numita lege morala, fiecare din aceste Zece Porunci sunt reafirmate in Noul Testament ca fiind obligatorii pentru crestin, in acest dublu sens de invatator despre pacat si regula de recunostinta.
Ca asa stau lucrurile devine si mai clar in versetele 22-24, unde Pavel scrie: "Neprihanirea data de Dumnezeu vine prin credinta in Isus Hristos, pentru toti si peste toti cei ce cred in El. Nu este nici o deosebire. Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea, care este in Hristos Isus."
Daca aceasta neprihanire de la Dumnezeu nu vine prin Lege si nici prin legamantul pe care l-a facut Dumnezeu cu Israel la Sinai, atunci ea trebuie sa vina prin alt mijloc, si anume prin credinta in Isus Hristos, spune Pavel, "pentru toti cei ce cred". Chiar daca un numar din ce in ce mai mare de invatati argumenteaza ca expresia "credinta in Isus Hristos" ar trebui tradusa "credinta lui Isus Hristos", ca o referire la credinciosia lui Hristos, nu exista nici un motiv sa respingem interpretarea traditionala. E atat de centrala pentru Evanghelie. Pentru ca, prin credinta in Isus Hristos, Dumnezeu ofera gratuit un statut de neprihanire pentru toti cei ce Il accepta prin credinta, pentru toti cei ce se incred in Hristos. Desi aceasta neprihanire care indreptateste este disponibila gratuit pentru toti, ea nu poate fi gasita niciunde in alta parte, decat in Persoana lui Isus Hristos - Fiul lui Dumnezeu, despre care Pavel ne-a spus in 1Corinteni 1:30 ca este neprihanirea noastra. Nu exista nici o deosebire intre evreu si neevreu in ce priveste vestea rea a pacatului sau in ce priveste vestea buna a Evangheliei. Pentru ca, in lumina rechizitoriului divin pronuntat impotriva omenirii si prezentat in detaliu in versetele anterioare, este cat se poate de clar ca atat evreii cat si Neamurile au pacatuit si atat evreii cat si Neamurile sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu - slava lui Dumnezeu avand legatura cu crearea noastra originala dupa chipul lui Dumnezeu si cu contributia noastra la patarea acestei glorii originale prin pacatul lui Adam din gradina, dar si prin propriile noastre pacate. Insa, in ciuda consecintelor pacatului uman, atat evreii cat si Neamurile sunt indreptatiti cu generozitate prin rascumpararea indeplinita pentru noi de Domnul nostru Isus Hristos. Ajungem astfel la insasi esenta vestii bune a Evangheliei. Chiar daca am pacatuit, chiar daca am desfigurat imaginea divina, cu toate acestea, prin credinta si nu prin faptele Legii, si doar pentru ca Dumnezeu este indurator fata de pacatosii dintre evrei si dintre Neamuri, nu pentru ca am fi meritat sa primim ceva de la El, Dumnezeu ii indreptateste cu generozitate pe toti cei ce se incred in Isus Hristos prin rascumpararea pe care Insasi Isus a realizat-o pentru noi si in locul nostru.
Evident, aici mai trebuie adaugate cateva lucruri foarte importante. Aceasta e prima data in Romani cand Pavel foloseste verbul "a indreptati" in legatura cu mantuirea crestina. Spre deosebire de evanghelicii care vorbesc despre "a deveni mantuit" sau al caror discurs este predominant despre o relatie personala cu Isus, Pavel, de cealalta parte, vorbeste cel mai des despre indreptatire. Verbul tradus aici prin "socotit neprihanit" se refera la o declaratie instantanee facuta despre un pacatos. Cu alte cuvinte, el sau ea are o pozitie neprihanita inaintea lui Dumnezeu pentru ca lui sau ei i s-a dat, sau i s-a trecut in cont, o neprihanire desavarsita prin credinta. Verbul nu se refera in nici un fel la un proces. Aceasta este eroarea romano-catolicismului. Nici nu se refera la o simpla iertare de pacate, chiar daca aceasta e importanta. Nu, a fi indreptatit, sau socotit neprihanit, inseamna a fi iertat de pacate si a fi recunoscut sau considerat neprihanit intr-un mod categoric. Nici nu e indreptatirea o simpla fictiune legala, asa cum i-a acuzat din totdeauna Roma pe protestanti, spunand ca Dumnezeu intr-un mod fals il declara pe pacatos ca fiind neprihanit, desi persoana este inca pacatoasa.
Indreptatirea, asa cum arata Pavel in Filipeni 3:9, se gaseste in Hristos. Ea inseamna ca nu am o neprihanire proprie capatata prin Lege, ci una primita prin credinta in Hristos, o neprihanire care vine de la Dumnezeu si este prin credinta. Aceasta declaratie glorioasa ca pacatosul primeste de la Dumnezeu o neprihanire care il indreptateste, fiind prin urmare o neprihanire autentica, nu una fictiva, nu este doar centrul istoric al intregii teologii Reformatoare, aceasta declaratie este chiar esenta Evangheliei biblice. Atunci cand suntem indreptatiti, Dumnezeu ne priveste ca si cum am fi cu desavarsire neprihaniti, chiar daca ramanem pacatosi. De aici au extras protestantii care il urmau pe Luther expresia "simul iustus et peccator" (simultan neprihanit si pacatos). Daca nu intelegem ca suntem in acelasi timp indreptatiti, desi ramanem pacatosi, atunci nu intelegem Evanghelia.
Observati ca in acest verset Pavel a alaturat doua adverbe. Suntem socotiti neprihaniti "fara plata". Suntem socotiti neprihaniti "prin harul Sau", pentru a accentua ideea ca indreptatirea este un dar gratuit. Mai mult, nu pentru actul credintei ne considera Dumnezeu neprihaniti, ca si cum credinta ar fi singura fapta pe care trebuie sa o facem ca sa fim indreptatiti. Dimpotriva, e prin credinta. De aceea, vechiul termen scolastic "cauza instrumentala" se potriveste perfect aici. Prin credinta, prin mijlocul credintei, primim noi declaratia bazata pe rascumpararea indeplinita de Hristos pentru noi. Atunci cand Pavel vorbeste aici despre rascumpararea indeplinita pentru noi de Hristos, el se refera la faptul ca moartea Domnului nostru este un fel de plata care asigura eliberarea captivilor, eliberarea sclavilor si prizonierilor. Asta nu inseamna in nici un fel ca moartea lui Hristos este o plata facuta lui Satan, asa cum au argumentat unii in asa-numita "teorie a rascumpararii", ci inseamna ca moartea Domnului nostru a platit pretul necesar pentru ca pacatosii sa fie eliberati de condamnarea la moarte. Moartea lui Hristos elibereaza captivii. El ne rascumpara de vina si puterea pacatului.
Ideea ca nu credinta noastra ci lucrarea mantuitoare a lui Hristos pe cruce este baza pentru indreptatirea noastra, reiese cat se poate de evident din versetul 25. Pavel spune: "Pe El (pe Isus) Dumnezeu L-a randuit mai dinainte sa fie, prin credinta in sangele Lui, o jertfa de ispasire." Fara indoiala, m-ati auzit si cu alte ocazii spunand ca traducerea in versiunea NIV [New International Version] a cuvantului "hilasterion" prin "jertfa de ispasire" este cat se poate de nefericita (as indrazni sa spun chiar groaznica). Cuvantul grecesc "hilasterion" este mult mai bine tradus in notele marginale din NIV - "Cel ce indeparteaza mania Sa, inlaturand pacatul." Sau, pentru cei care apreciati mai mult versiunile King James, ESV [English Standard Version] sau New American Standard ale Bibliei, moartea lui Isus Hristos este cea care aduce impacarea, iertarea de pacat. Cu adevarat, din scrierile unor profeti ca Ezechiel, asa cum am citit in lectia noastra din Vechiul Testament in aceasta dimineata, vedem ca mania lui Dumnezeu este turnata peste cel neascultator din cauza justitiei divine. Aceasta idee poate fi observata pe fundalul discutiei lui Pavel de aici. In alte cuvinte, daca Isus este impacarea pentru pacatele noastre, atunci Isus ofera o jertfa, pe Sine Insusi, care indeparteaza mania lui Dumnezeu, indreptata pana acum catre pacatosi. In cuvinte simple, Isus Hristos indura mania lui Dumnezeu pe cruce pentru ca pacatosul sa nu mai fie nevoit sa o faca. Din texte ca acesta, cel putin in parte, dezvoltam ideea unei ispasiri inlocuitoare. Hristos a murit in locul pacatosilor, fiind pedepsit in locul nostru.
Din moment ce nu ne putem castiga mantuirea prin faptele Legii, Pavel repeta spunand ca mijlocul prin care suntem indreptatiti este credinta. De data asta, prin credinta in sangele lui Hristos, si anume, credinta in natura eficace si mantuitoare a impacarii realizate de Hristos pentru noi. Trebuie sa ne fie foarte clar aici ca suntem indreptatiti de catre obiectul credintei noastre, adica de crucea lui Isus Hristos, nu pe baza actului credintei. Suntem indreptatiti prin meritele Celui in care am crezut. Nu suntem indreptatiti prin meritele credintei. Si acest punct este elaborat mai pe larg in ultima jumatate a versetului 25, unde Pavel explica o parte a scopului din spatele lucrarii mantuitoare a lui Hristos. Isus a devenit jertfa de ispasire pentru pacatele noastre "ca sa-si arate neprihanirea Lui; caci trecuse cu vederea pacatele dinainte, in vremea indelungii rabdari a lui Dumnezeu; pentru ca, in vremea de acum, sa-si arate neprihanirea Lui in asa fel incat, sa fie neprihanit, si totusi sa socoteasca neprihanit pe cel ce crede in Isus." Ideea subliniata de Pavel e foarte simpla. Dumnezeu e drept. El trebuie sa pedepseasca pacatul. Iar pentru ca atat evreii cat si Neamurile au incalcat Legea si merita mania lui Dumnezeu, Dumnezeu trebuie sa-Si mantuiasca poporul in asa fel incat sa satisfaca dreptatea Sa, demonstrand in acelasi timp ca este indurator fata de cei pe care intentioneaza sa-i mantuiasca. Putem vedea acest lucru in faptul ca Dumnezeu este indelung rabdator cu rasa umana pacatoasa si nu-i pedepseste pe oameni cu razbunarea Sa vesnica in clipa in care ei pacatuiesc. Dimpotriva, pe cruce Dumnezeu Isi demonstreaza dreptatea. Hristos moare pentru pacatele poporului Sau platind datoria pe care ei o datoreaza si luand asupra Sa mania lui Dumnezeu impotriva pacatului. Cei ce isi exercita credinta in Isus Hristos primesc indurarea, pentru ca Isus Hristos a primit dreptatea. Cu adevarat, toti cei ce resping acest dar gratuit al neprihanirii desavarsite a lui Hristos vor primi la randul lor dreptatea. Numai ca dreptatea pe care o vor primi va veni sub forma unei pedepse vesnice, pentru ca vor fi pedepsiti pentru propriile lor pacate si Dumnezeu va sta inaintea lor ca Judecator, nu Mantuitor.
Evident, daca ne gandim putin, acest text prezinta un argument foarte puternic in sustinerea notiunii Reformei numita "ispasire limitata" sau, mai bine, "rascumparare particulara". Moartea lui Isus rascumpara si impaca in acelasi timp mania lui Dumnezeu impotriva celor pentru care a murit Hristos. Moartea Lui nu are rolul de a-i pregati pe oameni pentru mantuire daca acestia indeplinesc anumite conditii, si anume daca ei cred. Dimpotriva, despre moartea lui Hristos ni se spune aici ca rascumpara intr-un mod efectiv, indeparteaza intr-un mod efectiv mania lui Dumnezeu de la cei pentru care a murit Hristos. Vrem noi oare cu adevarat sa spunem la fel ca universalistii, ca Isus Hristos a murit in locul pacatosului dar pacatosul sufera pedeapsa vesnica pentru ca nu a indeplinit o anumita conditie? Daca Hristos rascumpara pe unii si indeparteaza mania lui Dumnezeu de la ei, atunci pe ce baza mai pier ei, din moment ce motivul maniei lui Dumnezeu impotriva lor a fost inlaturat? Daca spuneti ca e din cauza ca oamenii nu cred, atunci ajungeti sa afirmati ca Hristos a murit pentru unele pacate, insa exista cu siguranta un pacat pentru care El nu a murit, pacatul necredintei. Astfel ca, pana la urma, daca credeti in iad, trebuie sa limitati ispasirea, fie in ce priveste extinderea ei (Hristos moare pentru cei alesi), sau trebuie sa limitati ispasirea cu privire la eficacitatea ei (Hristos moare pentru unii oameni pe care n-a intentionat niciodata sa-i mantuiasca si care comit anumite pacate de care El e incapabil sa-i mantuiasca).
Si astfel ajungem la a doua parte a sectiunii noastre de aici din Romani: versetele 27-31, si anume discutia lui Pavel despre mijlocul prin care primim indreptatirea, care este credinta. Dupa ce si-a demonstrat cu mare putere afirmatiile facute anterior, Pavel revine acum la practica sa des folosita de punere de intrebari retorice, venind imediat cu raspunsul, pentru a-si intari spusele, asa cum gasim si aici in versetul 27: "Unde este, deci, pricina de lauda? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credintei." Daca Isus Hristos a facut tot ce era necesar pentru ca pacatosii sa fie indreptatiti, unde mai ramane loc de lauda? Putem presupune ca e vorba aici de o referire la increderea oamenilor in fortele proprii, prin care pot face ceva ca sa castige favoarea lui Dumnezeu. Asa cum ne aminteste Charles Cranfield, "Nu se pune problema ca vreun om sa-L faca pe Dumnezeu dator." Atunci cand Pavel intreaba daca ne putem lauda cu tinerea Legii, cu faptele noastre bune, raspunsul sau accentuat este "Nu". E un negativ emfatic, care e imediat urmat de un alt adversativ, credinta. Nu ne putem lauda ca facem fapte bune, pentru ca nu ascultam de Lege. Pavel tocmai ne-a spus ca Legea ne face constienti de pacatele noastre. De fapt, nu ne putem lauda cu nici un lucru pe care l-am facut. Odata ce Legea ne-a indreptat privirile catre Isus Hristos, care este neprihanirea noastra, si Il acceptam prin credinta, primind tot ce avem nevoie ca sa putem sta in picioare inaintea lui Dumnezeu in ziua judecatii, cu ce ne mai putem lauda? Nu ne putem lauda cu ceva ce ne-a fost daruit cu generozitate, si anume ascultarea lui Hristos.
Versetul 28 este considerat unul dintre versetele de cumpana din istoria teologiei crestine. In context, Pavel ofera aceste cuvinte ca suport pentru ce tocmai a afirmat. "Pentru ca noi credem ca omul este socotit neprihanit prin credinta, fara faptele Legii." Asa cum probabil cunoasteti, Martin Luther a considerat ca Pavel a fost atat de clar in aceasta privinta, ca suntem indreptatiti prin credinta si nu prin fapte, incat a inserat in traducerea acestui verset micutul cuvant "numai". Din traducerea lui Luther avem expresia protestanta "sola fide", indreptatiti numai prin credinta. Daca ati discutat vreodata cu apologeti romano-catolici, stiti ca ei sustin ca inserarea acestui cuvant e nefondata si ca distorsioneaza semnificatia cuvintelor lui Pavel. Dar as vrea sa le amintesc ca nimeni altii decat Origen, Hillary, Basil, Abrosiaster, Chrysostom, Cyrils din Alexandria si chiar cel mai mare teolog al Romei, Thomas Aquinas, toti au fost de acord cu Luther ca adverbul "numai" este cerut de context. Si, pana la urma, lasati dezbaterile teologice, lucrurile stau cat se poate de simplu: suntem mantuiti numai prin credinta, nu prin fapte.
Dupa ce a demonstrat acest fapt cat de clar putea, Pavel isi reia linia de intrebari si raspunsuri. Daca nu exista nici o diferenta intre evreu si neevreu in ce priveste mantuirea noastra, atunci Dumnezeul lui Israel este Dumnezeul tuturor. Acesta e conceptul prezentat in versetul 29 si dezvoltat prin urmatoarea intrebare: "Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este si al Neamurilor? Da, este si al Neamurilor..." Daca exista un singur Dumnezeu, atunci El este judecatorul tuturor oamenilor, evrei si Neamuri, ceea ce il face pe Pavel sa concluzioneze in versetul 30 ca, daca exista un singur Dumnezeu, atunci exista o singura Evanghelie. "...deoarece Dumnezeu este unul singur si El va socoti neprihaniti, prin credinta, pe cei taiati imprejur, si tot prin credinta si pe cei netaiati imprejur." Prin urmare, evreii si Neamurile primesc neprihanirea in exact acelasi fel. Toti sunt indreptatiti prin credinta, nu prin faptele Legii. Exact acesta e punctul care separa crestinismul biblic de toate celelalte religii, precum si crestinismul protestant istoric de romano-catolicism si ortodoxismul rasaritean.
Intrebarea finala a lui Pavel si raspunsul din versetul 31 sunt la fel de importante pentru audienta sa originala ca si pentru noi astazi. "Deci, prin credinta desfiintam noi Legea? Nicidecum. Dimpotriva, noi intarim Legea." Daca nu putem fi indreptatiti prin faptele Legii, atunci la ce mai e buna Legea? De ce sa nu ne descotorisim de ea, sa traim fara ea - ceea ce noi numim "antinomianism". Aceasta intrebare a fost una presanta in special pentru cititorii evrei ai lui Pavel, care credeau ca in Lege ei posedau cu adevarat intruchiparea voii lui Dumnezeu. Daca Legea nu poate indreptati, atunci ce rol joaca ea in viata crestinului, chiar si in viata unui evreu convertit la crestinism? Tinand cont de negarea accentuata a lui Pavel atunci cand scrie ca credinta nu anuleaza ci, dimpotriva, intareste Legea, ar trebui sa fie la fel de clar atat pentru evreu cat si pentru neevreu ca, in ciuda faptului ca Legea nu poate indreptati, poruncile lui Dumnezeu nu pot fi pur si simplu ignorate. Insa, dupa ce Pavel tocmai a spus ca Legea si Prorocii sunt martori ai Evangheliei, orice rol continuu al poruncilor trebuie sa fie vazut in lumina zorilor acestei noi ere a mantuirii. Amintiti-va, in Matei 5:17 ni se spune ca Isus Hristos a implinit Legea. A facut acest lucru prin viata Sa - ascultand de porunci intr-un mod desavarsit si implinind astfel cerintele neprihanite ale Legii. El a facut acest lucru si prin moartea Sa - inlaturand blestemul de la noi. Inlaturand blestemul de la toti cei ce-si pun increderea in El. Doar atunci cand vedem Legea in lumina venirii lui Hristos, intelegem adevaratul scop al Legii, care este sa ne descopere pacatele si sa ne arate felul in care trebuie sa traim ca popor al lui Dumnezeu, daca vrem sa traim vieti de recunostinta inaintea Lui in aceasta noua era a mantuirii.
Pentru ca Pavel vorbeste aici in mod specific despre poruncile Legii, el foloseste expresia "faptele Legii" asa cum a facut-o in Romani 2, iar pentru ca Pavel va continua sa vorbeasca in Romani 8 si in Romani 13 despre crestinii care asculta de aceleasi porunci, John Murray are probabil perfecta dreptate atunci cand vorbeste despre credinta ca fiind cea care intareste Legea, in sensul ca Legea morala ramane obligatorie pentru crestin, din moment ce e o descoperire a voii lui Dumnezeu, chiar daca pazirea Legii nu poate indreptati. De aceea, desi cerintele Legii sunt indeplinite in Isus Hristos si odata cu venirea Sa intregul sistem Mozaic devine depasit, cu toate acestea Legea morala ramane obligatorie. Toate cele Zece Porunci sunt afirmate ca parte a invataturii etice a Noului Testament. Desi Legea nu poate indreptati, numai credinta in Isus Hristos poate, totusi, aceeasi credinta care indreptateste le atrage atentia credinciosilor ca nu pot pur si simplu sa respinga Legea ca regula pentru trairea crestina. Credinta indreptatitoare intareste Legea morala, nu sistemul Mozaic, ca norma dupa care noi ca si crestini trebuie sa ne traim vietile, dupa ce am fost indreptatiti prin credinta, nu prin fapte.
Aplicatia din aceasta sectiune a cartii Romani ar trebui sa fie imediat vizibila. Vestea rea e ca Legea nu poate indreptati pentru ca nu putem asculta de ea. Pentru ca nu putem asculta de Lege, ajungem sub blestemul ei. Si astfel, in loc sa primim binecuvantarile ei de neprihanire si viata, primim condamnarea. Cu totii suntem vinovati, evrei si Neamuri laolalta. Suntem vinovati inaintea lui Dumnezeu si meritam condamnarea Lui dreapta. Asa cum spune Pavel, prin Lege am devenit constienti de pacatele noastre. Dar vestea buna a Evangheliei este ca Isus Hristos a indeplinit in locul nostru ceea ce era necesar pentru ca pacatosii sa fie indreptatiti inaintea lui Dumnezeu. Pentru ca, pe cruce, Isus Hristos ne-a rascumparat de pacatele noastre, platind datoria si eliberandu-ne atat de vina pacatului cat si de sub puterea pacatului. Insa nu doar atat. Moartea lui Isus Hristos ni se spune ca reprezinta ispasirea, impacarea pentru pacatele noastre. O jertfa pe care El Insusi o aduce - o jertfa care indeparteaza mania lui Dumnezeu, indreptata pe drept impotriva noastra din cauza pacatelor noastre. Isus Hristos este neprihanirea noastra pentru ca numai in El se gaseste tot ce trebuie sa primeasca pacatosii vinovati ca sa poata sta neprihaniti inaintea lui Dumnezeu. Deoarece Hristos a facut toate aceste lucruri pentru noi, noi suntem indreptatiti prin credinta in sangele Lui, nu prin vreo incercare firava, de fapt vreo incercare pacatoasa din partea noastra de a castiga bunavointa lui Dumnezeu prin faptele noastre bune. Datorita lucrarii lui Isus Hristos in locul nostru poate spune Pavel cu atata simplitate: "Pentru ca noi credem ca omul este socotit neprihanit prin credinta, fara faptele Legii." Asa primesc pacatosii de la Dumnezeu o neprihanire care indreptateste - numai prin credinta si nu prin fapte. Martin Luther nu a fost primul care i-a invatat pe altii doctrina indreptatirii "sola fide", Pavel a fost primul. Si acest lucru iese in evidenta in aproape fiecare verset din Romani capitolele 3 pana la 5. Doctrina indreptatirii prin credinta prezentata de Pavel aduce fiecarui pacatos nadejdea cerului. Pentru ca tot ce cere Dumnezeu de la noi prin Lege si prin porunci, El ne ofera cu generozitate in Evanghelie. Trebuie doar sa o primim cu credinta. Indreptatirea este un dar gratuit, care este oferit pacatosului pentru ca Dumnezeu este indurator. Acest dar se bazeaza pe meritele lui Hristos, nu pe meritele faptelor umane, nici macar pe meritele credintei. Dimpotriva, credinta primeste in smerenie aceasta neprihanire de la Dumnezeu care indreptateste. Aceasta este neprihanirea lui Insusi Isus Hristos. Asta este evanghelia. De aceea e o veste atat de glorioasa pentru pacatosi.
Haideti sa ne rugam. Tata din ceruri, ne-am confruntat cu cuvintele care spun ca nimeni nu este neprihanit, nu este nimeni care sa inteleaga, nimeni care sa caute. Ne-am confruntat cu cuvintele care ne spun ca noi toti ne-am indepartat, am facut raul si suntem condamnati. Dar, o Doamne, vestea glorioasa este ca Isus Hristos a venit si a implinit toate poruncile intr-un mod desavarsit. A suferit in locul nostru pentru fiecare ocazie in care am incalcat Legea Ta. El a platit pentru fiecare din pacatele noastre. Ne-a castigat o neprihanire care ne indreptateste. O neprihanire pe care ne-o ofera cu generozitate prin simpla credinta. Da-ne inimi recunoscatoare. Da-ne inimi pline de bucurie, o Doamne, acum cand meditam la aceasta minunata veste buna, care ne spune ca tot ce ceri de la noi, Tu ne dai gratuit in Isus. O Doamne, daca sunt persoane aici in aceasta dimineata care nu-L cunosc pe Hristos, Te rugam ca Tu sa lucrezi chiar acum in inimile lor. Ajuta-i sa inteleaga ca, din cauza pacatului lor, ei nu pot sta neprihaniti inaintea Ta, dar Tu oferi aceasta neprihanire tuturor pacatosilor prin credinta. Pentru aceasta veste minunata, o Doamne, Iti aducem recunostinta si lauda, nu asa cum ar trebui, ci asa cum putem. Facem acest lucru din cauza scumpului Tau Fiu, in al Carui Nume iti aducem aceasta jertfa de lauda si recunostinta. Amin.
Tradus de Florin Vidu