Continuam acum examinarea recentului document publicat intitulat "Evanghelia lui Isus Hristos - o celebrare evanghelica." Si dupa cum am mentionat mai inainte, acest document este impartit in doua parti. Prima parte este un preambul in care se specifica natura si esenta Evangheliei in limbaj simplu, obisnuit. Si exista 18 articole, iar noi am incheiat pe primele 15 si astazi ne concentram atentia asupra articolului 16. Articolul 16 spune astfel:
Afirmam ca credinta mantuitoare include consimtamantul mental fata de continutul Evangheliei, recunoasterea propriului tau pacat si a nevoii, si incredere personala in Hristos si lucrarea Sa.Negam faptul ca credinta mantuitoare include doar acceptarea mentala a Evangheliei, si ca indreptatirea este asigurata doar printr-o declartie verbala a credintei. Negam mai departe si ca vreun element al credintei mantuitoare este o lucrare merituoasa si castiga mantuirea pentru noi.
Acum, acest articol 16 contine cateva idei critice. Face referire specifica, mai inainte de toate, la consimtamantul mental. Si ceea ce se are in vedere aici este problema ce a aparut in Reforma din secolul XVI cand Luther, dupa cum stim, a cristalizat esenta doctrinei justificarii declarand ca noi suntem indreptatiti doar prin credinta. Aceasta, bineinteles, a creat tot felul de controverse si a existat multa confuzie despre ceea ce insemna aceasta idee de a fi justificat doar prin credinta. Pentru ca unii oameni au auzit pe Luther si pe reformatori spunand, "Oh, tot ceea ce trebuie sa faceti este sa aveti un fel de afirmare mentala aroganta pentru a fi mantuiti." Si voi spuneti simplu, "Oh, da, eu afirm adevarul Evangheliei" si aceasta va va duce in cer. Deci a fost necesar ca reformatorii din secolul XVI sa priveasca mai atent la elementele esentiale ale adevaratei credinte mantuitoare. Si dupa cum am discutat in celelate programe radio "Reinnoieste-ti mintea", si am detaliat aceste elemente, le voi trece din nou in revista acum.
Cele trei elemente aduse de reformatori si care compun credinta mantuitoare, au fost numite notitia sau uneori notae, assensus si fiducia. Aceste trei elemente sunt definite dupa cum urmeaza. Notitia sau notae se refera la informatia sau continutul ce este crezut in Evanghelie. Noi nu credem ca oamenii sunt mantuiti prin credinta in orice. Exista crezul modern ca, "Nu conteaza ceea ce crezi atat timp cat esti sincer." Aceasta este in opozitie cu invatatura Noului Testament despre credinta. Conteaza si are importanta vesnica ceea ce credem si cine este acela in care ne punem increderea. Si astfel cand Noul Testament vorbeste despre justificarea prin credinta se are in vedere credinta sau increderea in anumite adevaruri, si cel mai important, intr-o anumita persoana. Noi trebuie sa credem in Hristos. Oamenii din Vechiul Testament credeau in Baal. Dar ei nu erau indreptatiti pentru ca informatia sau continutul credintei lor nu era placut inaintea lui Dumnezeu. Si atunci cand Evanghelia este proclamata, Evanghelia insasi are anumite informatii despre Isus, despre cine este El si despre ceea ce a facut El. El a murit pe cruce si a inviat din morti si asa mai departe. Toate acestea fac parte din informatia sau notae sau notitia credintei mantuitoare.
Al doilea element este elementul din prima parte a articolului 16, si care este numit, istoric, annuo si care este un elegant cuvant in limba latina ce inseamna consimtamant; consimtamant intelectual sau mental. Daca spun, "Crezi ca Isus a inviat din morti?", te intreb daca afirmi in mod pozitiv, in mintea ta adevarul propozitiei ca Isus care a murit si a fost inmormantat, s-a intors dintre morti in mod real si istoric, ca a inviat.
Daca am spus, "Crezi ca George Washington a fost primul Presedinte al Statelor Unite?", te-am intrebat daca iti dai consimtamantul la afirmatia ca George Washington a fost, intr-adevar, primul dintr-o serie de presedinti ai natiunii noastre. Si daca spui "Da", atunci aceasta inseamna ca esti de acord cu adevarul proclamat in acea propozitie.
Deci, cu siguranta credinta mantuitoare implica consimtamant mental. Daca nu cred ca Isus este Mantuitorul; adica, daca nu sunt convins de adevarul acestei idei sau cred ca El este inca mort sau ca rastignirea Lui a fost un accident sau o simpla executie normala a unui criminal in antichitate si nu cred ca moartea Lui a fost o ispasire, atunci nu posed ceea ce Biblia si reformatorii au numit "credinta mantuitoare." Eu trebuie sa fiu de acord in mintea mea ca afirmatiile despre Isus si despre lucrarea Lui sunt afirmatii adevarate.
Si astfel, articolul 16, spune, "Afirmam ca credinta mantuitoare include consimtamantul mental fata de continutul Evangheliei..." Ea include acest lucru. In alte cuvinte, nu poti avea mantuire fara acest consimtamant mental. Dar vom vedea in cateva momente ca desi include notitia si include consimtamantul mental; faptul ca noi avem aceste doua elemente ale credintei nu inseamna ca am obtinut deja credinta mantuitoare. Pentru ca ne amintim de Iacov si comentariul sau cumva aspru din epistola cand spune, "Tu crezi ca Dumnezeu este unul, si bine faci..." si sarcasmul coboara din penita lui. "...si dracii cred... si se infioara!" Ceea ce spune Iacov aici este ca nu inseamna mare lucru sa afirmi propozitia existentei lui Dumnezeu. Diavolul stie ca Dumnezeu exista. Si la fel, daca ai o convingere mentala ca Isus a fost cine a afirmat El ca este si ca El a murit pe cruce o moarte ispasitoare si ca a fost inviat din mormant si crezi ca toate acestea sunt adevarate, tot ce face acest lucru este ca te califica doar la nivelul de demon, pentru ca si demonii inteleg acestea. Satan a stiut adevarul acestor afirmatii. Si desi nu poti fi indreptatit fara acest consimtamant mental, doar existenta lor nu garanteaza indreptatirea. Mai exista un element care trebuie inclus si acest element a fost numit de catre reformatori fiducia sau "incredere personala," Aici, cand Scripturile vorbesc despre primirea lui Hristos sau acceptarea lui Hristos, sau venirea la Hristos in credinta, aceasta inseamna nu numai ca eu cred ca El este un Mantuitor, ci ma incred in El sa fie Mantuitorul meu. Eu ma bazez pe El, pe lucrarea Lui, pe neprihanirea lui penru mine, pentru rascumpararea mea. Aceasta inseamna incredere sau fiducia.
Si astfel, articolul 16 spune, "Afirmam ca credinta mantuitoare include consimtamantul mental fata de continutul Evangheliei, recunoasterea pacatului si nevoii noastre..." Eu nu ma pot increde in Hristos ca Mantuitor al meu daca nu recunosc faptul ca am nevoie sa fiu mantuit. Si apoi, in final, "...incredere personala in Hristos si lucrarea Sa."
"Negam ca credinta mantuitoare include doar acceptarea mentala a Evangheliei, si ca indreptatirea este asigurata doar printr-o declaratie verbala a credintei," Acum, permiteti-mi sa ma opresc la acest punct si sa comentez.
Biblia ne spune ca daca credem in inima noastra si marturisim cu gura noastra ca Hristos este Domnul vom fi mantuiti. Si in numeroase ocazii Scripturile cheama oamenii lui Dumnezeu la o declaratie verbala a credintei. Pot exista biserici in lume care vor accepta oameni in randul membrilor lor fara o declaratie publica a credintei. Dar eu nu cunosc nici una. In fiecare biserica la care m-am alaturat, pentru ca o persoana sa faca parte oficial din ea, pentru a deveni un membru al bisericii, se cerea ca la un anumit moment dat sa stea in fata congregatiei si sa raspunda la intrebari sau, in vreun fel, sa depuna o marturie publica a credintei lor. Acum, acesta este un lucru care are loc fara sa se spuna ca este de asteptat de la urmasii lui Hristos sa doreasca sa isi declare credinta in mod public. Dar avem, din nou, aceasta idee ce penetreaza cultura noastra, si care spune ca crestinismul este o religie personala si particulara. Si oamenii spun, "Eu nu doresc sa depun marturie vreodata despre credinta mea religioasa in Hristos. Aceasta este o problema personala si particulara pentru mine." Ei bine, nu voi contrazice afirmatia ca crestinismul este ceva personal. Nu ma pot gandi la ceva mai personal decat legatura pe care o persoana o are cu Hristos in urma credintei. Dar o categorie la care crestinismul nu se incadreaza, sunt lucrurile particulare, oricat de personal ar fi. Noi am fost mereu chemati, ca si urmasi ai lui Dumnezeu sa fim dispusi sa exprimam clar in mod public calitatea noastra de slujitori ai lui Hristos. Si primim avertismente serioase de la Isus in Noul Testament referitor la aceasta, ca daca ne rusinam de El in public, El se va rusina de noi in fata Tatalui. Daca noi nu suntem doritori sa marturisim inaintea oamenilor ca El este Rascumparatorul nostru, El nu va marturisi despre noi in fata Tatalui. Deci, pentru crestin, declaratia publica si marturisirea credintei in Hristos nu este o optiune. Noua ni se porunceste sa facem aceasta.
Punctul negatiei aici, este asupra unui alt aspect. Mai inainte de a continua cu el dati-mi voie sa adaug ca Hristos a dat avertismente serioase celor care fac o marturisire de credinta in El care nu este sincera sau adevarata. Domnul nostru a spus, "Acest popor ma cinsteste cu buzele dar inimile lor sunt departe de Mine." Si, probabil cel mai infricosator mesaj pe care Isus l-a spus vreodata si care a fost apogeul predicii de pe Munte, va amintiti ca el a spus, "Multi Imi vor zice in ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am facut noi asta si cealalta in numele Tau?" Si El a spus, "Eu le voi spune 'departati-va de la Mine voi toti cei care lucrati faradelege... niciodata nu v-am cunoscut.'" Domnul nostru ne avertizeaza cu seriozitate despre posibilitatea foarte reala ca cineva sa dea o marturie verbala a credintei lor in Hristos in timp ce de fapt nu au o credinta autentica in el. Cu alte cuvinte, asa cum am mai spus de multe ori, noi nu suntem indreptatiti printr-o declaratie a credintei ci prin posedarea credintei. Si noi o putem declara fara a o poseda. Nu o putem poseda fara a o declara dar o putem declara fara a o avea. Si aceasta se are in vedere in aceasta negatie din articolul 16 care neaga faptul ca indreptatirea este obtinuta sau asigurata doar printr-o declaratie verbala a credintei.
Haideti sa privim practic la aceasta pentru un moment. Motivul pentru care este atat de important sa intelegem bine aceasta are legatura cu metodele care au fost adoptate in evanghelismul din America, in special in tehnicile de evanghelizare in masa unde, dupa ce este predicata Evanghelia, se face o chemare - noi o numim de obicei o chemare la altar, chiar daca nu exista un altar propriu-zis - prin care chemam oamenii sa vina in fata sau sa-si ridice mainile sau sa semneze un cartonas sau sa spuna o rugaciune, spunandu-le ca daca se roaga aceasta rugaciune - presupunerea tacita este ca daca se roaga aceasta rugaciune si chiar cred ceea ce spun - atunci vor fi rascumparati. Sau daca fac aceasta marturisire de credinta si sunt seriosi, atunci vor fi cu siguranta indreptatiti. Dar in dinamica evanghelizarii, chiar daca este de la persoana la persoana (sa nu mai vorbim de evanghelizarile in masa), este intotdeauna posibil sa faci oamenii sa fie intr-o stare foarte emotionala si din multe motive ale acestei presiuni, o persoana poate fi miscata, pentru moment, si poate face o marturisire de credinta exterioara, poate merge in fata la o intalnire evanghelistica sau poate ridica mana sau semna un cartonas sau spune o rugaciune. Si trebuie sa intelegem ca Biblia nu invata ca suntem justificati in fata lui Dumnezeu prin simpla recitare a unei rugaciuni. Noi nu suntem justificati doar prin ridicarea unei maini. Nici nu suntem justificati pentru ca mergem in fata la altar. Noi suntem justificati prin credinta. Aceste elemente pe care tocmai le-am descris sunt indicatori exteriori ai unei profesiuni de credinta ce poate avea loc fara ca adevarata credinta sa fie prezenta. Noi trebuie sa avem grija ca doar pentru ca mergem in fata sau ridicam mana sau spunem o rugaciune, sa nu presupunem ca in consecinta suntem in siguranta in Hristos pentru ca am aplicat aceste tehnici sau am urmat aceste metode speciale. Acestea sunt doar indicatori a ceea ce este adevarata cerinta, credinta.
In sfarsit, negatia spune, "negam ca orice element al credintei mantuitoare este o lucrare merituoasa sau castiga mantuirea pentru noi." Acum, exista putina confuzie aici pentru ca Isus a fost intrebat odata, "Ce inseamna sa faci lucrarea lui Dumnezeu?" El a raspuns la aceasta intrebare spunand, "Sa crezi in Acela pe care Dumnezeu L-a trimis." Unii oameni au luat aceasta drept singura fapta buna care ne indreptateste si anume lucrarea credintei si ca exista vreun fel de merit atasat cu credinta adevarata. Si in aceasta privinta, apoi, distinctia dintre credinta si fapte s-ar prabusi si s-ar dizolva in virtutea acestei confuzii cand oamenii, in mintea lor, incep sa transforme credinta intr-o fapta, si mai ales o fapta merituoasa.
Cand aveti discutii teologice cu oamenii si le spuneti, "Consideri ca credinta este o lucrare merituoasa?", marea majoritate a crestinilor din aceasta lume ar sti destul incat sa spuna, "Bineinteles ca nu. Eu nu cred ca este o fapta merituoasa. De fapt, increderea mea este in faptele merituoase ale lui Isus." Totusi, noi putem gazdui usor in inimile noastre ideea ca am facut ceva prin virtutea profesarii credintei, ceea ce face pe Dumnezeu sa vada aceasta ca o virtute pe care El o rasplateste datorita meritului credintei noastre. Deseori intreb pe oameni, "De ce tu esti crestin si altcineva nu este?" Sau, "De ce tu crezi si vecinul tau nu crede? Se datoreaza aceasta faptului ca tu esti mai bun decat vecinul tau? Este pentru ca ai facut un lucru cinstit in timp ce vecinul tau nu a facut?" Din nou, majoritatea oamenilor se va abtine in teroare de la a spune in mod public, "Ei bine, sunt crestin pentru ca sunt mai bun decat vecinul meu." Dar uneori aceasta idee se strecoara in mintea noastra si este o inselaciune mortala pentru noi sa credem pentru un moment ca exista vreun merit sau vreo virtute in faptul ca am venit la credinta mantuitoare. Augustus Toplady a spus bine in cantecul "Rock of ages, cleft for me" cand a spus "Eu de adus nu am nimic, Ci doar de crucea Ta ma prind." Credinta este receptorul prin care primim meritul altcuiva, nu ceva ce ne este dat pentru a cere harul mantuitor lui Dumnezeu prin virtute sau prin vreun fel de merit.
Comentarii in incheiere
Privind la elementele credintei mantuitoare, din nou, este important pentru noi sa intelegem ca mantuirea noastra este de la Domnul. Si mantuirea noastra se bazeaza pe harul lui Dumnezeu si pe lucrarea lui Hristos. Nu este lucrarea mea. Nu lucrarea ta este ceea ce satisface cerintele neprihanirii lui Dumnezeu. Doar prin lucrarea lui Hristos. Si ceea ce face credinta este ca pur si simplu se deschide si primeste meritul pe care altcineva l-a castigat pentru noi. Si noi trebuie sa ne protejam cu pretul vietii impotriva ideii care s-ar putea strecura in mintea noastra si in inima noastra ca suntem binecuvantati de Dumnezeu pentru ca, in vreun fel, o meritam. Cumva am castigat favoarea Lui. La urma urmei, noi am crezut. Si chiar la fel de dezastruoasa este siguranta falsa care vine de la gandul ca noi suntem mantuiti pentru ca pur si simplu am ridicat mana sau am raspuns la o chemare la altar sau am recitat o anumita rugaciune. Din nou, cu riscul de a ma repeta incat va scoate din minti, dati-mi voie sa va reamintesc ca noi suntem indreptatiti prin credinta, prin posedarea credintei autentice si nu prin simpla marturisire a ei.
Si in cele din urma, da-mi voie sa-ti reamintesc astazi ca este datoria ta ca si crestin sa nu fii un serviciu secret crestin. Trebuie sa fii dispus sa nu te rusinezi de Hristos ci sa permiti oamenilor sa cunoasca credinta ta in El.
Tradus de Cristian Cotovan