Natura credintei salvatoare

Versete selectate

In seara asta ne vom referi la tema "Domnia lui Hristos", pe care am inceput-o in ultima duminica. As vrea sa aveti bibliile pregatite, vom lua in considerare cateva versete selectate pe masura ce vom discuta din seria "Domnia lui Hristos" despre natura credintei salvatoare. Va marturisesc ca am mult mai multe de spus decat as putea intr-o singura seara, daca as putea sa aleg, mi-as da acum sufletul pana la primele ore ale diminetii pe acest subiect. Dar stiind bine ca in cateva luni cartea Evanghelia dupa Isus (The Gospel According to Jesus) in care va fi inclus acest material va fi in mainile voastre, o voi lasa pe ea sa va trateze in intregime acest subiect si eu va voi prezenta in aceasta seara doar ce se va putea.

Sunt sigur ca majoritatea dintre voi sunteti familiari cu vechiul imn al lui Charlotte Eliot intitulat "Asa cum sunt". Acel imn, mai mult ca oricare altul din lumea crestina, a fost ani de-a randul un imn de invitatie in intrunirile de evanghelizare. El a fost scris in 1836, deci are ceva vechime si a fost cantat si recantat. De fapt, probabil a fost cantat in fiecare ora a fiecarei zile undeva in lume printre vorbitorii de limba engleza. Numai Billy Graham timp de peste 40 de ani a folosit acest imn in cruciade, pentru a face oamenii sa dea curs invitatiei facute dupa predica sa.
Cel mai cunoscut vers al acestui familiar imn este "Asa cum sunt", primul vers si acesta continua astfel: "Asa cum sunt fara nici o justificare, doar a sangelui Tau ce a curs pentru mine; si pentru ca Tu m-ai chemat sa vin la Tine, O Mielule eu vin, eu vin." Gandurile pe care aceste cuvinte vor sa le acopere sunt realitati biblice. Este simplu o chemare a pacatosilor sa vina, sa vina la Hristos care si-a varsat sangele pentru ei, ei trebuie sa vina asa cum sunt. Asta vrea sa insemne "Asa cum sunt". Numai pe baza credintei trebuie sa vina si El ii va salva, "Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica." Si Isus a spus: "si pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afara," in Ioan 6:37. Imnul vrea sa declare ca pacatosul care vrea sa vina poate veni asa cum este prin credinta sa-L imbratiseze pe Hristos.

Destul de interesant, totusi, eroziunea evangheliei din zilele noastre i-a dat acelui vers si imnului o intorsatura insinuanta. Limba mesajului modern suna vag similar la "Asa cum sunt", dar diferenta in sens este chiar profunda. Pacatosii astazi, vedeti, aud nu numai ca Hristos ii primeste asa cum sunt, dar si ca El ii lasa sa ramana asa. Multi cred in mod gresit ca pot veni la Hristos, pot primi iertarea de pacate si pot sa primeasca darul imortalitatii, sau cerul, si apoi sa continue sa traiasca asa cum vor, chiar alegand, cum un bine cunoscut invatator al bibliei, scriitor si teolog spune: "Sa-l lase pe Dumnezeu si sa traiasca conform vechii naturi." Iubitilor, aceasta este evanghelia pe care o auzim astazi: vino asa cum esti si pleaca asa cum esti, Isus te va accepta asa cum esti. De fapt, El te va lasa sa stai asa.

La o conferinta biblica cu cativa ani in urma, un bine cunoscut vorbitor a adus un mesaj despre salvare. El argumenta ca a spune unor oameni nemantuiti ca trebuie sa se predea lui Hristos este acelasi lucru cu a predica salvarea prin fapte. El definea mantuirea ca "darul neconditionat al vietii vesnice dat oamenilor ce cred evenimentele despre Hristos, indiferent daca aleg sau nu sa asculte de El." Si unul din principalele lui puncte era ca "salvarea poate sau nu sa afecteze purtarea cuiva. Caracterul transformat," spune el, "este de dorit, dar chiar daca nu vine nici o schimbare in stilul de viata al celui ce a crezut evenimentele evangheliei si l-a primit pe Hristos, el poate sta linistit avand certitudinea iertarii si a cerului." Acest lucru este raspandit in societatea noastra.

Predicand astazi, multimile se apropie de Hristos in baza acestor termeni. Ei cred ca nu trebuie sa plateasca nici un pret si raspund cu nerabdare cand le este oferita iertarea, ei raspund cu nerabdare cand le este oferita perspectiva cerului, victoria asupra mortii. Nu au nici o idee despre cat de severa este vina lor inaintea lui Dumnezeu, nu au nici o dorinta sa fie eliberati de sclavia pacatului si cu siguranta ca nu au nici o dorinta coplesitoare de a asculta de Hristos. Si sunt convins ca astfel de oameni sunt inselati de o evanghelie corupta. Credinta pe care o primesc si pe care se bazeaza este numai o consimtire intelectuala sau poate acceptarea emotionala a cuiva sau ceva care sa le rezolve problemele dar care nu mantuieste. Totusi aceasta este cea mai intalnita forma de evanghelism, si multi predica astfel de mesaj slab si amagitor.

Cred ca trebuie sa raspundem la o intrebare; este ceva nou? Si raspunsul sincer, nu e deloc nou. Un capitol care va fi inclus in carte este un capitol al evangheliei conform istoriei bisericii, iar daca urmaresti istoria bisericii incepand cu parintii care au trait in biserica primara pana astazi, vei gasi ca o astfel de evanghelie de credinta usoara intotdeauna a fost adoptata. Oamenii au reactionat la aceasta in intreaga istorie, postuland si afirmand diferentele dintre aceasta evanghelie si cea adevarata.

De exemplu, sa luam una din luminile stralucitoarea din istoria bisericii crestine pe nume Martin Luther. Martin Luther vine din catolicismul Roman, a luptat mai mult ca oricine pentru adevarul ca omul este salvat (prin ce?) prin credinta si nu prin fapte. El niciodata nu a ezitat in insistenta sa ca faptele, totusi, sunt necesare pentru validarea credintei.
De exemplu, in prefata la Comentariu la Romani a lui Martin Luther (Martin Luther's Commentary on Romans) scrie: "Credinta nu este ceva la care ai visat, o iluzie umana, desi prin acest termen multi oameni inteleg asta. Ori de cate ori ei inteleg asa nu este urmat de nici o imbunatatire in morala sau fapte bune. in timp ce multe au fost spuse despre credinta, ei cad in eroarea de a declara credinta ca nesuficienta, ca trebuie sa facem fapte daca vrem sa devenim drepti si sa ajungem la mantuire. Motivul este ca atunci cand aud evanghelia ei pierd esentialul. In inimile lor si din resurse proprii ei isi creeaza o idee pe care o numesc crez si o trateaza ca pe o credinta adevarata. Totusi este doar o fabricare umana, o idee fara o experienta corespunzatoare in adancul inimii. Este deci ineficace si nu este urmata de o viata mai buna."
Asta nu e deloc credinta desi ei o numesc credinta. Luther continua si scrie in comentariul la Romani: "Credinta, totusi, este ceva ce Dumnezeu efectueaza in noi. Ne schimba si suntem renascuti din Dumnezeu. Credinta il omoara pe vechiul Adam si ne face oameni diferiti la nivelul inimii, mintii si in toate puterile noastre, si aceasta este acompaniata de Duhul Sfant. O, cand se ajunge la credinta, ce lucru de viata plin de putere, creativ si activ este. Ea nu poate face decat bine tot timpul. Nu asteapta niciodata sa intrebe daca este ceva bun de facut, in schimb inainte de a se pune intrebarea, ea a facut fapta si continua sa faca. Un om care nu este activ in felul acesta este unul fara credinta. El bajbaie dupa credinta si cauta fapte bune dar nu stie nici ce este credinta nici ce sunt faptele bune. Este intr-adevar imposibil sa separi faptele de credinta asa cum este imposibil sa separi caldura si lumina de foc."

Asa a spus Martin Luther. Exista o credinta falsa, o credinta iluzorie, o iluzie care nu schimba nimic, asta nu este credinta salvatoare. Ajungem in timpurile moderne si citesti scriitor, dupa scriitor, dupa scriitor afirmand necesitatea unei credinte adevarate care rezulta intr-o viata transformata total si absolut. Exista miliarde de citate care pot fi date sa demonstreze ca acesta a fost caracterul doctrinei bisericii de-a lungul anilor inca din vremea Noului Testament.

Ajungand in timpurile moderne, auziti un citat de A.W. Pink care a spus multe pe marginea acestui subiect. Auziti ce a scris in 1937: "Conditiile mantuirii lui Hristos sunt eronat enuntate de evanghelistul zilelor noastre"...asta era cu 50 de ani in urma, aceeasi problema... ,,cu exceptii foarte rare, evanghelistul zilelor noastre spune ascultatorilor sai ca mantuirea este prin har si este primita ca un dar fara plata, ca Hristos a facut totul pentru pacatos si nimic nu mai ramane decat sa crezi, sa te increzi in meritele infinite ale sangelui Lui. Si aceasta conceptie predomina in cercurile ortodoxe, si asa de des a fost repetata la urechile lor, s-a inradacinat asa de adanc in mintile lor, ca daca cineva ii provoaca si o denunta ca fiind necorespunzatoare si pe de-o parte ca fiind eronata si amagitoare, este pentru el ca si cum ar atrage asupra lui rusinea de a fi eretic si raspunzator ca a dezonorat lucrarea terminata a lui Hristos prin imprimarea salvarii prin fapte."
Exact aceeasi problema. A existat in zilele acelea un mesaj al evanghelistilor care chema la credinta si care nu aducea nici o schimbare, si oricine vorbea impotriva acestui mesaj era acuzat de a predica salvarea prin fapte. Pink a spus: "Salvarea este prin har, doar prin har. Cu toate acestea, harul divin nu este exersat separat de sfintenie pentru ca niciodata nu se compromite cu pacatul. Este de asemenea adevarat ca mantuirea este un dar fara plata. Dar o mana goala trebuie sa-l primeasca, nu o mana care inca se agata cu putere de lume. Ceva mai mult decat a crede este necesar pentru salvare. O inima care este otelita in rebeliune impotriva lui Dumnezeu nu poate crede in mod salvator, mai intai trebuie zdrobita, si numai cei ce sunt orbi spiritual vor declara ca Hristos il va salva pe vre-unul ce dispretuieste autoritatea si refuza jugul Lui. Acei predicatori care spun pacatosilor ca pot fi salvati fara a renunta la idolii lor, fara sa se pocaiasca, fara sa se predea domniei lui Hristos sunt tot la fel de eronati si periculosi ca cei ce insista ca salvarea este prin fapte si ca cerul trebuie sa fie castigat prin eforturi proprii."

Aceiasi problema...aceiasi problema. O puteti vedea in primele crezuri ale bisericii, o vedeti exprimata de cineva ca W. Griffith Thomas care a fost unul din fondatorii Seminarului din Dallas, strigand pentru o credinta sub domnia lui Hristos. Mesajului bisericii intotdeauna a avut in centru acest lucru.
De ce nu au ascultat oamenii? De ce nu au ascultat de primii parinti care au expus o credinta care transforma viata? De ce nu au ascultat de Martin Luther? De ce nu l-au ascultat pe unul ca A.W. Pink sau W.H. Griffith Thomas? De ce nu asculta astazi? De ce oamenii nu aud cand spunem ca evanghelia care nu afirma pocainta si spovedania si predarea lui Hristos ca Domn nu este completa?

Ei bine, cred ca raspunsul este urmatorul: chemarea la o credinta usoara obtine rezultate exterioare. Ati inteles? Eu cred ca ei obtin rezultate exterioare: faci evanghelia usoara, oamenii raspund, oamenii vin, ei inainteaza printre randuri, le calculezi numarul, si asa multi au fost salvati. Dar ceea ce avem astazi este o forma de evanghelism care a fost stilat si popularizat cu adevarat de Charles G. Finney, care a dezvoltat sistemul de a face invitatii la ceea ce cunoastem astazi, exact pe vremea cand Eliot a scris "Asa cum sunt", in mijlocul anilor 1830.

Charles G. Finney a fost un avocat la Upstate New York cu nici o pregatire teologica oficiala. El avea o minte competenta si logica. A fost convertit in 1821 si a devenit un evanghelist cunoscut si unul care a trezit biserica. El a crezut in intregime ca salvarea este un rezultat al alegerii umane, a crezut ca omul poate face acea alegere umana deoarece el nu este prin natura corupt ci doar are o inclinare sigura spre pacat dar nu asta e constitutia sa, si deci are in el insusi abilitatea de a alege ce este drept. Si asa Finney a stabilit ca din moment ce omul poate face ce este bine, din moment ce el n-a fost nascut pacatos, ceea ce ai de facut este sa lucrezi la vointa omului, caci daca poti activa vointa omului, sau daca poti motiva vointa omului el va face alegerea corecta. De asemenea poti folosi aproape orice mijloc legitim sau nelegitim, inclusiv manipulatia si emotiile. Astfel el a dezvoltat ceea ce a devenit cunoscut ca "banca nelinistitilor" si a inceput sa cheme oamenii in fata.. Aceasta era ceva nou. Inainte de aceasta, pe vremea marii treziri a lui George Whitfield si Jonathan Edwards, nu se faceau astfel de lucruri, dar Finney a inceput sa cheme oamenii in fata la ceea ce el a numit "banca nelinistitilor". Mai tarziu a fost cunoscut in metodism ca "altar" si oamenii au devenit atunci obiectivul. Si cum predicatorul ajungea la concluzie, incepea sa cheme oamenii in fata, pentru ca vroiau sa vada ceva vizibil din moment ce lucrarea de regenerare nu putea fi vazuta.
Raspunsul la lucrarea sa si la puterile sale logice si convingatoare a fost mare. Oamenii veneau la banca nelinistitilor si el a avut un succes exterior prin aducerea lor in fata. De fapt a avut asa de mult succes incat oameni erau sovaitori sa spuna ceva impotriva lui temandu-se sa spuna ceva impotriva Duhului Sfant a lui Dumnezeu. Dar daca mergi dincolo de scena sa verifici ce a ramas in urma lucrarii lui Finney, colegii de lucrare n-au putut sa nu realizeze numarul mic de convertiti care au ramas credinciosi. Intr-o scrisoare catre Finney datata in 25 decembrie 1834, James Boyle a pus aceste intrebari: "Sa ne uitam peste campurile de misiune pe care tu si altii si eu ne-am muncit ca misionari ai renasterii, si sa vedem care este acum starea lor morala? Care a fost starea lor dupa trei luni dupa ce am plecat? Am vizitat si revizitat multe din aceste campuri si am gemut in duhul cand am vazut starea de tristete, de raceala, fireasca si de cearta in care au cazut bisericile si au cazut imediat ce noi am plecat din mijlocul lor."

De fapt, multi din cei ce au evaluat lucrarea lui Finney au fost convinsi ca pacatosii treziti emotional dar nu spiritual, au devenit impietriti si sceptici. Pacatosul, de exemplu, care s-a dedicat obiectiv lui Hristos intr-o experienta emotionala, in curand a descoperit ca, contrar promisiunilor evanghelistului, nimic nu s-a schimbat, inima lui era la fel, si valul de descarcare emotionala pe care l-a experimentat n-a facut nici o schimbare. Aceasta descoperire care nu a rezolvat nimic in viata lui a facut pacatosul si mai impietrit in pacatul lui, mai sceptic la evanghelie, mai sceptic fata de alti ce profeseaza crestinismul, crezand ca el care a fost inselat era membrul unui grup de oameni care la randul lui era sau a fost inselat.
Nu vreau sa reduc total lucrarea lui Finney. Sunt sigur ca au fost oameni mantuiti. Dar ajungand el insusi la sfarsitul vietii lui si uitandu-se inapoi, a spus ca daca ar fi s-o ia de la capat n-ar mai predica niciodata doctrina salvarii fara doctrina sfintirii.

Acum permiteti-mi sa va spun un lucru pe care as vrea sa-l auziti. Cineva poate fi salvat fara sa inteleaga tot adevarul despre pocainta. Cineva poate fi salvat fara sa patrunda intreaga realitate despre domnia lui Hristos. Cineva poate fi salvat fara sa inteleaga pe deplin chemarea la ascultare pentru ca nimeni nu i-a spus despre asta. Dar fiti atenti, nici unul care este salvat nu va fi nepocait sau nesupus sau neascultator. Asta este problema.
Cineva a venit la mine duminica trecuta seara si mi-a spus: "stiti cand mi-a fost prezentata evanghelia, nimeni nu mi-a spus despre domnia lui Hristos, nimeni nu mi-a spus despre pocainta, nimeni nu mi-a spus ca viata mea trebuie sa-I fie supusa in ascultare." Ei bine, singura intrebare este, te-ai pocait? Vrei sa te supui lui Hristos? Inima ta tanjeste sa-L asculte? Daca raspunsul este da, atunci multumeste lui Dumnezeu ca salvarea a fost reala chiar daca mesajul a fost incomplet.

In introducerea cartii am facut o afirmatie care cred ca este importanta. Unii pot crede ca pun la indoiala autenticitatea oricui care este convertit la Hristos si care nu are o intelegere deplina asupra domniei Lui Nu este cazul. De fapt, sunt sigur ca din moment ce unii inteleg mai mult ca altii, nici unul care este mantuit nu intelege pe deplin toate implicatiile domniei lui Isus in momentul convertirii. Dar sunt la fel de sigur ca nimeni nu poate fi mantuit daca nu este dornic sa asculte sau este in mod constient razvratit domniei lui Hristos, iar semnul adevaratei mantuiri este ca intotdeauna produce o inima care stie si simte responsabilitatea de a raspunde realitatii mereu prezente a domniei lui Hristos.

Nu exista nici un motiv real pentru a proclama o evanghelie superficiala. Nu exista nici un motiv pentru care sa nu spui oamenilor despre domnia lui Hristos, pentru care sa nu le spui sa se intoarca de la pacatele lor si sa se pocaiasca. Nu exista nici un motiv pentru care sa nu le spui sa-si supuna viata lui Hristos, pentru care sa nu le spui sa renunte la tot ce au pentru tot ceea ce este El.
Veti spune: "Ei bine, daca le spui toate astea, probabil ca nu vor accepta." Daca acesta este cazul, Duhul lui Dumnezeu nu este la lucru in inima lor. Ce castigi daca le spui un mesaj incomplet si obtii un raspuns? Nu este de loc o adevarata convertire. Daca adevarul ii indeparteaza pe oameni atunci spune-le adevarul si departeaza-i astfel incat atat ei cat si tu sunteti pe deplin convinsi ca ei resping, nu ca accepta a credinta falsa si apoi traiesc sub iluzia ca sunt mantuiti, cand de fapt nu sunt.

Deschide-ti pentru un moment la Luca capitolul 14 versetul 25: "Impreuna cu Isus mergeau multe noroade. El S-a intors, si le-a zis:", aici Isus le face o invitatie evanghelica, ,,Daca vine cineva la Mine, si nu uraste pe tatal sau, pe mama-sa, pe nevasta-sa, pe copiii sai, pe fratii sai, pe surorile sale, ba chiar insasi viata sa, nu poate fi ucenicul Meu." Cum pare asta pentru o invitatie? Vreau sa spun, daca cineva va spune: "Vreau sa te duci in dupaamiaza asta si sa prezinti evanghelia la toti acesti oameni din parc si sa le spui, daca vine cineva la Hristos si nu-si uraste tatal si mama si sotia si copiii si fratii si surorile si nu-si uraste chiar viata nu poate fi ucenicul Lui." Veti crede ca si-a pierdut mintile, veti spune ca nu se pot castiga oamenii in felul acesta.
Apoi El spune in versetul 27: "Si oricine nu-si poarta crucea, si nu vine dupa Mine, nu poate fi ucenicul Meu." ,Cu alte cuvinte, dornic sa moara, "Caci, cine dintre voi, daca vrea sa zideasca un turn, nu sta mai intai sa-si faca socoteala cheltuielilor, ca sa vada daca are cu ce sa-l sfarseasca? Pentruca nu cumva, dupa ce i-a pus temelia, sa nu-l poata sfarsi, si toti ceice-l vor vedea, sa inceapa sa rada de el, si sa zica: ,,Omul acesta a inceput sa zideasca, si n-a putut ispravi." Sau care imparat, cand merge sa se bata in razboi cu un alt imparat, nu sta mai intai sa se sfatuiasca daca va putea merge cu zece mii de oameni inaintea celui ce vine impotriva lui cu douazeci de mii? Altfel, pe cand celalalt imparat este inca departe, ii trimite o solie sa ceara pace. Tot asa, oricine dintre voi, care nu se leapada de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu."

Ei bine, asta este o invitatie care cere: uraste-ti familia, fi gata sa-ti dai viata, fi gata sa-ti dai tot ce ai, fa-ti calcul. Eu cred in mantuirea prin credinta, numai prin har, dar cand Dumnezeu in harul Sau lucreaza o mantuire adevarata ea contine astfel de ingrediente. Vedeti, mantuirea autentica cere credinta adevarata, nu este suficient sa ai o credinta imaginara, o credinta iluzorie, o credinta care este o iluzie, trebuie sa fie o credinta care este cea adevarata, asta este problema. Da, Pavel spune temnicerului din Filipi, daca vrei sa fi mantuit crede in Domnul Isus Hristos si vei fi mantuit. Oricine crede va fi mantuit, dar intrebarea este ce fel de credinta, despre ce fel de credinta vorbim?

Inainte de toate, inainte de a raspunde la aceasta intrebare, trebuie sa spunem ca exista o credinta care nu mantuieste. Sa mergem la evanghelia dupa Ioan capitolul 2. Putem folosi o multime de ilustratii, dar vreau sa urmariti indeaproape. In Ioan 2:23 cand Isus era in Ierusalim in timpul praznuirii Pastelor, multi au crezut in numele Lui. Vreti sa notati asta? Multi au crezut in numele Lui, adica in cine era El. Fara indoiala ei credeau ca El este un mare profet, probabil multi dintre ei au crezut ca El este Mesia. Ei au crezut in numele Lui vazand semnele ce le facea, dar Isus nu se incredea in ei pentru ca ii stia pe toti oamenii, nu avea nevoie de nici unul sa-i fie martor pentru ca stia ce este in om si stia ca credinta lor nu era credinta adevarata. Ei au crezut, dar crezul lor nu era adecvat, nu era autentic. Nu era credinta mantuitoare.
Mai simplu spus, El nu credea in credinta lor. Ei credeau ca El este Mesia, dar asta nu inseamna ca si-au predat sufletele domniei Lui, nu inseamna ca ei vroiau sa se intoarca de la pacatele lor. El stia ca ei aveau o credinta superficiala si ca nu era lucrarea autentica a Duhului lui Dumnezeu, iar daca ar fi vorbit de sacrificiu, de pocainta, si de cruce, ei ar fi plecat. Isus nu ar accepta decizia emotionala de moment, El n-ar accept o credinta nascuta din egoism.

Mergeti la Ioan capitolul 6. Oricui i-ar place iertarea de pacat si promisiunea vietii vesnice in cer, dar asta nu se poate naste din pur egoism. In Ioan 6:14 cand oamenii au vazut semnele pe care le facea Isus, au spus: "Cu adevarat", si asta era bineinteles miracolul painilor si al pestilor, "Cu adevarat, acesta este prorocul..." Profetul, cel promis in Vechiul Testament, Mesia care trebui sa vina in lume. "Isus, fiindca stia ca au de gand sa vina sa-L ia cu sila ca sa-L faca imparat, S-a dus iarasi la munte, numai El singur." El nu vroia sa aiba de-a face cu o astfel de credinta. Ei credeau ca El este Mesia, ei vroiau sa-L includa cu forta in planurile lor dar El nu vroia sa aiba de-a face cu asa ceva.
In versetul 66 al capitolului, observati va rog, dupa invatatura Lui foarte puternica ca trebuie sa mancati carnea Mea si sa beti sangele Meu, trebuie sa acceptati moartea Mea, sacrificiul Meu si acele lucruri pe care le-a enumerat ca fiind conditiile dedicarii lor, spune: "...multi din ucenicii Lui s-au intors inapoi, si nu mai umblau cu El." Si El i-a separat de cei adevarati cand a spus celor 12: "Voi nu vreti sa va duceti?", ,,Doamne", I-a raspuns Simon Petru, (reprezentativ pentru credinciosii adevarati), ,,la cine sa ne ducem? Tu ai cuvintele vietii vesnice.  Si noi am crezut, si am ajuns la cunostinta ca Tu esti Hristosul, Sfantul lui Dumnezeu." Dar Isus a spus, da, mai putin unul dintre voi care este un drac. Asa ca, chiar in mijlocul celor ce-l urmau pe Isus, erau unii care au crezut momentan si vroiau sa-L faca rege, erau unii care au crezut pentru un timp, dar cand vorbirea a devenit dificila au plecat. Si mai era si Iuda care niciodata n-a crezut cu adevarat in mantuire, dar a stat in preajma pana la sfarsit ca sa capete ce se putea.

Uitati-va la Ioan 8 versetul 30. Din nou Isus converseaza cu liderii evrei. "Pe cand vorbea Isus astfel, multi au crezut in El.", suna bine, poate suna a mantuire la unii, "Si a zis Iudeilor, care crezusera in El: ,,Daca ramaneti in cuvantul Meu, Sunteti intr-adevar ucenicii Mei."" Cam direct. Aceasta mica sectiune din Scriptura a fost prima mare introducere pe care am avut-o la acest subiect. Esti un ucenic adevarat daca ramai in Cuvantul Lui.

Uitati-va la capitolul 12, versetul 42: "Totusi, chiar dintre fruntasi, multi au crezut in El". Din nou "au crezut". "Dar de frica Fariseilor nu-L marturiseau pe fata". Ei nu L-ar fi marturisit in mod public "Ca sa nu fie dati afara din sinagoga. Caci au iubit mai mult slava oamenilor decat slava lui Dumnezeu." Ei doreau aprobarea oamenilor. Ei erau...erau gata sa creada pana la un punct.
In versetul 26 si pana la el: "Daca Imi slujeste cineva, sa Ma urmeze." Sa ma urmeze... daca Imi slujeste cineva, sa Ma urmeze.