In Ioan 15, din nou Isus atentioneaza mladita lui Iuda, credinciosul temporar, ucenicul temporar: "Ramaneti in Mine, si Eu voi ramanea in voi. Dupa cum mladita nu poate aduce roada de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa nici voi nu puteti aduceti roada, daca nu ramaneti in Mine. Eu Sunt Vita, voi Sunteti mladitele. Cine ramane in Mine, si in cine raman Eu, aduce multa roada; caci despartiti de Mine, nu puteti face nimic. Daca nu ramane cineva in Mine, este aruncat afara, ca mladita neroditoare, si se usuca; apoi mladitele uscate Sunt stranse, aruncate in foc, si ard." Exista unii care stau pentru o vreme si apoi dispar.

Si apoi cel mai clar din toate pasajele cu privire la problema credintei, sa ne uitam putin la Iacov 2, versetul 14: "Fratii mei, ce-i foloseste cuiva" o afirmatie foarte importanta "ce-i foloseste cuiva sa spuna ca are credinta, daca n-are fapte?" Ce folos? "Poate oare credinta aceasta sa-l mantuiasca?"
Poate o astfel de credinta sa mantuiasca? Ce folos? Poate o credinta neinsotita de un caracter moral sa mantuiasca? Poate o credinta neinsotita de o purtare fara prihana sa mantuiasca? Bineinteles ca nu.
Versetul 19 merge drept la tinta. "Tu crezi ca Dumnezeu este unul, si bine faci; dar si dracii cred si se infioara!" Este o afirmatie grozava. Tu crezi ca Dumnezeu este unul? Bine faci. Si dracii de asemenea cred si se infioara. ei sunt cu un pas inaintea ta, ei cred si se infioara. Tu crezi si zici ca esti mantuit, dar ei sunt inaintea ta, demonii au cu totii o teologie corecta, ei nu se vor apleca in fata domniei lui Hristos, nu se vor pleca in fata suveranitatii lui Dumnezeu pentru ca au ales rebeliunea, urasc binele si nutresc raul. Intr-un anumit sens, credinta moarta este inferioara credintei demonilor. Cel putin ei tremura.

Asa ca puteti vedea din aceste versete ca exista o credinta care nu mantuieste, care este temporara, partiala, necorespunzatoare. Aceasta este diferita de credinta care mantuieste. Ioan 3:16, cuvantul "crede", "oricine crede in El, sa nu piara", cuvantul "crede" este acelasi cuvant ca in Ioan 2:24 tradus "increde... increde". Este ceva mai mult decat a crede niste fapte, este de a-ti incredinta viata, de a te intoarce de la pacate, de a te supune lui Hristos, iar Duhul lui Dumnezeu face totul si produce o viata schimbata. Vedeti, mantuirea si credinta mantuitoare este mai mult decat a vrea iertarea, este mai mult decat a dori cerul, este de a fi gata sa te intorci de la pacat si sa te supui lui Hristos. Totusi, iubitilor, socant, si spun asta ca pe un sfat, socant este ca sunt invatatori ai bibliei si predicatori in evanghelismul fundamental care nu permit nici o legatura necesara intre credinta si fapte. Si deci ei sunt fortati sa primeasca ca autentica, in principiu, orice profesiune de credinta. Daca nu este necesara o corelatie intre credinta si fapte orice profesiune de credinta este valida.

Un scriitor, Ray Sanford, in Ghidul evanghelizarii personale (The Handbook of Personal Evangelism) spune: "Credinta moarta poate mantui." Credinta moarta poate mantui? Sunt demonii mantuiti? Ei au o credinta mai buna decat credinta moarta.

Zane Hodges declara in cartea sa Evanghelia sub asediu (The Gospel Under Siege), ca orice ar insemna Iacov 2:14-26 nu poate spune ca faptele bune sunt evidenta esentiala a unei credinte adevarate. Vai...cum poate spune asta? Si incerca sa ne faca sa credem ca credinta lor moarta a fost candva vie si a murit. El spune ca a fost vie cand au luat decizia initiala dar s-a sfarsit prin moarte, totusi mantuirea lor vesnica este sigura. Cu alte cuvinte, el spune ca nu exista asa ceva ca perseverenta sfintilor, poti crede un moment si apoi sa nu mai crezi niciodata.

Acum exista alti scriitori care vor spune ca exista un fel de credinta neroditoare si nefolositoare, un fel de recunoastere academica a adevarului, dar ei ezita sa defineasca credinta in conditiile care implica supunere sau dedicarea vietii cuiva. Asa ca ei spun ca exista o credinta care nu mantuieste, dar ei spun ca nu este necesar sa ai o credinta care pocaieste sau se dedica. Asa ca banuiesc ca undeva intre credinta fara dedicare si o credinta necorespunzatoare este o mica despartitura prin care te poti strecura sa fi mantuit.

Nu altul decat Charles Ryrie a spus: "Mesajul credintei plus dedicarea vietii nu poate fi evanghelie." si Hodge spune din nou ca credinta salvatoare nu este nimic mai mult decat un raspuns la o invitatie divina. Mai departe spune, ca este sustinut de multi in crestinismul modern ca, credinta unui crestin autentic nu poate sa esueze. Dar asta nu este o afirmatie care poate fi verificata de Noul Testament. Nu exista nimic, spune el, sa sustina punctul de vedere ca perseverenta in credinta este un rezultat inevitabil al mantuirii adevarate. O afirmatie incredibila. Uimitor, nu exista nimic care sa sustina ideea ca perseverenta in credinta sau credinta continua este un rezultat inevitabil al adevaratei mantuiri? Eu am crezut asta toata viata mea. Eu cred ca daca ai credinta care mantuieste, aceea credinta persevereaza.

Veti spune: "Ei bine, invata asta Biblia?" Da, cu siguranta. Nu pot sa inteleg cum poate el sa spuna ca nu este nimic in Scriptura sa sustina asa ceva. Ascultati, de exemplu, o, nici nu stiu de unde sa incep ca sunt asa de multe locuri: "Va fac cunoscut, fratilor", 1 Corinteni 15:1, "Evanghelia pe care v-am propovaduit-o pe care ati primit-o, in care ati ramas,"....ascultati la asta..."si prin care Sunteti mantuiti, daca o tineti asa dupa cum v-am propovaduit-o; altfel, degeaba ati crezut." Cat de clar este? Esti mantuit daca o ti tot asa.

Ce spuneti de Coloseni 1:21: "Si pe voi, care odinioara erati straini si vrajmasi prin gandurile si prin faptele voastre rele, El v-a impacat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca sa va faca sa va infatisati inaintea Lui sfinti, fara prihana si fara vina." Cu alte cuvinte, ati fost mantuiti, versetul 23, "...daca ramaneti si mai departe intemeiati si neclintiti in credinta, fara sa va abateti de la nadejdea Evangheliei pe care ati auzit-o." Si daca nu ramai neclintit, si daca nu ai continuat in credinta si daca ti-ai luat speranta de la evanghelie, in mod contrar, nu ai fost niciodata mantuit. Perseverenta este o parte a lucrari mantuitoare a lui Dumnezeu. El nu numai ca ne asigura de decretele Sale divine, dar El persevereaza prin Duhul Sau in noi in credinta.

Uitati-va la Evrei, sa ne uitam la o serie de versete. Deschideti Biblia la Evrei capitolul 2, vom trece destul de repede peste mai multe versete pentru a confirma acest lucru in mintea dumneavoastra. Evrei 2:1: "De aceea, cu atat mai mult trebuie sa ne tinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca sa nu fim departati de ele. Caci, daca Cuvantul vestit prin ingeri s-a dovedit nezguduit, si daca orice abatere si orice neascultare si-a primit o dreapta rasplatire, cum vom scapa noi, daca stam nepasatori fata de o mantuire asa de mare?" Cu alte cuvinte, mesajul aici este: fiti atenti, mai bine avem o mantuire de la care sa nu fim luati sau altfel nu vom scapa de judecata lui Dumnezeu. De ce? Pentru ca daca ne departam de ceea ce odata am crezut, ne indreptam spre judecata si asta este evidenta ca niciodata nu am fost salvati.
Capitolul 3 versetul 14, este foarte clar. "Caci (imi place asta) ne-am facut partasi ai lui Hristos, daca pastram pana" (cand?) "la sfarsit..." In 4:14: "Astfel, fiindca avem un Mare Preot insemnat, care a strabatut cerurile -pe Isus, Fiul lui Dumnezeu -sa ramanem tari in marturisirea noastra." Capitolul 6, versetul 11: "Dorim insa ca fiecare din voi sa arate aceeasi ravna, ca sa pastreze pana la sfarsit o deplina nadejde, asa incat sa nu va leneviti, ci sa calcati pe urmele celor ce, prin credinta si rabdare, mostenesc fagaduintele." Capitolul 10, versetul 34, din nou acelasi concept: "In adevar, ati avut mila de cei din temnita si ati primit cu bucurie rapirea averilor voastre, ca unii care stiti ca aveti in ceruri o avutie mai buna, care dainuieste." In versetul 35: "Sa nu va parasiti, deci, increderea voastra ...aveti nevoie de rabdare...sa puteti capata ce v-a fost fagaduit," versetul 36. Intre timp, "Inca putina, foarte putina vreme", (versetele 37 -39) ,,si Cel ce vine va veni, si nu va zabovi.  Si cel neprihanit va trai" (prin ce?)"prin credinta, dar daca da inapoi, sufletul Meu nu gaseste placere in el. Noi insa nu Suntem din aceia care dau inapoi ca sa se piarda,", (iata ce scrie) "ci din aceia care au credinta pentru mantuirea sufletului."
Evrei 12:14, este asa clar: "Urmariti pacea cu toti si sfintirea...(adica sa fi pus de-o parte, evlavia, virtutea), fara care nimeni nu va vedea pe Domnul." Si toti cei ce vad pe Dumnezeu vor fi sfintiti.

Si apoi in Iacov 1:2-4: "Fratii mei, sa priviti ca o mare bucurie cand treceti prin felurite incercari, ca unii care stiti ca incercarea credintei voastre lucreaza rabdare. Dar rabdarea trebuie sa-si faca desavarsit lucrarea, ca sa fiti desavarsiti, intregi, si sa nu duceti lipsa de nimic." Cu alte cuvinte, cand incercarile vin ele iti arata caracterul. Si versetul 12: "Ferice de cel ce rabda ispita. Caci dupa ce a fost gasit bun, va primi cununa vietii, (adica viata vesnica), pe care a fagaduit-o Dumnezeu", celor ce au crezut in El la un moment dat in trecut, asa scrie? Nu! "celor ce-L iubesc." Celor ce-L iubesc, celor ce-L asculta, celor care persevereaza in credinta, ei sunt adevaratii credinciosi.

In 2 Timotei 2:12 scrie ca daca rabdam vom si trai cu El, vom imparatii cu El daca rabdam pana la sfarsit. Credinciosia lui Dumnezeu este o binecuvantare pentru credinciosii ce indura cu loialitate. Dar uitati-va la 2 Timotei 2:13, de fapt a doua jumatate a versetului 12: "Daca ne lepadam de El, si El Se va lepada de noi." Vedeti, daca rabdam, vom imparatii iar daca ne lepadam de El in orice moment, credinta noastra moarta niciodata nu a existat macar. A fost o imitatie de credinta, o credinta iluzorie, o credinta falsa. El se va lepada de noi. "Daca Suntem necredinciosi, totusi El ramane credincios." Ce inseamna asta? Ei bine, ideea de credinciosie a lui Dumnezeu are de-a face cu judecata. Noi putem fi necredinciosi, dar El va fi credincios promisiunii sale de a judeca necredinciosii. Asta vrea sa insemne. Daca vom rabda, vom imparatii, daca ne lepadam, El ne va lepada. Noi putem fi necredinciosi, adica noi putem sa nu ne tinem promisiunea, dar El si-o va tine pe a Lui. Si noi putem face la un moment dat o promisiune lui Hristos si sa n-o tinem niciodata, dar cand Dumnezeu face o promisiune de a pedepsi pacatul, El si-o va tine!

Si deci, acele versete dau o binecuvantare credinciosilor loiali care rabda si pronunta un blestem asupra sufletelor neloiale si necredincioase. Ioan 3 este probabil sursa acestui gand. Cel ce nu crede este deja condamnat deoarece nu crede. Este in natura credintei mantuitoare ca atunci cand Dumnezeu da aceasta credinta El sa o si sustina, si daca vine un punct in care o persoana inceteaza sa creada, credinta n-a fost niciodata credinta pe care o da Dumnezeu.

Cum ne apropiem de sfarsit, sa ne uitam acum mai indeaproape la aceasta credinta mantuitoare. Ce este ea? Ce este credinta mantuitoare? Permiteti-mi sa va mai spun un gand, vreti? Deoarece atunci cand le spui oamenilor ca credinta mantuitoare include pocainta si dedicare lui Hristos, ei iti vor spune: "Ei, adaugi fapte, este orice numai credinta nu, numai sa crezi...spune cantecul...numai sa crezi, numai sa crezi, asta este tot. Si daca adaugi ceva, adaugi fapte. Faptul este, departe de a sustine adevarul ca faptele umane nu au loc in mantuire, aceea credinta usoara moderna s-a facut in intregime o lucrare umana. De ce spui asta? Deoarece este fragila si temporara, poate sa dureze sau nu si nu asta e adevarul pe care Il da Dumnezeu. Realizati acest lucru? Asa ca aceasta este o mantuire prin fapte pe care o poate capata omul si apoi sa o lase dupa cheful lui. Dar daca crezi ca manuirea este prin harul lui Dumnezeu si ca Dumnezeu da aceasta credinta, atunci credinta pe care o da Dumnezeu nu este temporara, este de durata si nu este dupa toanele omului. Nu exista nici un alt motiv sa crezi ca un om ce traieste viata crestina isi poate anula credinta data de Dumnezeu, decat daca omul si-a generat credinta de la pentru a fi salvat. Daca este de la Dumnezeu, este divina. Daca este de la Dumnezeu, este de durata. Si credinta usoara nu scapa evanghelia de fapte, ea devine o mantuire prin fapte prin care cineva crede sau nu dupa propria vointa. Aceasta nu este o credinta biblica. Nu are sens sa spui cs cineva a avut credinta in momentul mantuirii, ca un dar de la Dumnezeu, dar a aruncat-o atunci cand a vrut. Asta neaga lucrarea lui Dumnezeu, neaga ca Dumnezeu este cel ce da si sustine harul ce face credinta sa dureze."

Permiteti-mi sa va dau cateva lucruri ce trebuiesc retinute. O definitie a credintei mantuitoare, foarte simpla: unu, este un dar de la Dumnezeu. In Efeseni 2, cunoasteti, versetele 8 si 9: "Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni." Credinta este un dar de la Dumnezeu.
Acum care este darul lui Dumnezeu in acest verset? Unii spun ca este credinta. Unii spun ca nu este credinta. Invatatul grec B.F. Wescott spune ca darul lui Dumnezeu este energia mantuitoare a credintei. Altii simt ca nu poti lua asta in greaca pentru ca ceea ce avem aici este la neutru sau la feminin. De exemplu: "Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta," credinta este la genul feminin, "aceasta" este neutru. Nu poti folosi un pronume neutru pentru a defini un substantiv feminin. Asa ca unii se vor simti mai confortabil spunand ca "aceasta" trebuie sa cuprinda intreg actul salvarii. Bine, minunat. Stiti ce face parte din intreg actul salvarii? Sunteti mantuiti prin dar, prin credinta, asta nu vine de la voi asa ca daca vrei sa o iei ca cuprinzand tot, harul, credinta, mantuirea, totul este un dar, de unde? De la Dumnezeu. Ma simt bine cu un astfel de punct de vedere. Cuprinde tot. In orice fel, credinta este inclusa. Isus a spus lui Petru in versetul 17 din Matei 16: ,,Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindca nu carnea si sangele ti-a descoperit lucrul acesta, ci Tatal Meu care este in ceruri." Ce vrea sa spuna? Petru tocmai spusese: "Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!" Aceasta este o marturisire. Aceasta este marturisirea de credinta si Isus ii spune, tu nu stii lucrul asta de la carne si de la sange, Tatal Meu ti-a dat aceasta credinta, Tatal Meu ti-a dat aceasta revelatie. Dumnezeu Tatal face pe cineva sa creada. Omul blocat adanc in moartea pacatului sau nu-si poate genera credinta.

In Ioan 6:44: "Nimeni nu poate veni la Mine," implicand credinta, "daca nu-l atrage Tatal, care M-a trimis." Versetul 47: "Adevarat, adevarat, va spun, ca cine crede in Mine, are viata vesnica." Aceste doua versete impreuna spun ca Tatal iti da credinta, Tatal te atrage producand in tine credinta, este un dar de la Dumnezeu. Credinta este un dar de la Dumnezeu si nu poate fi mai putin de atat pentru ca natura cazuta nu poate genera credinta in Dumnezeu. Auzi cateodata oamenii spunand ca credinta este un lucru natural. Nu este asa. Credinta naturala nu te poate mantui, doar credinta supranaturala poate, ea vine de la Dumnezeu.

Ascultati versetul 16 din Fapte 3, Petru predica: "Prin credinta in Numele lui Isus, a intarit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeti si-l cunoasteti; credinta care vine prin El", adica Isus Hristos, "a dat omului acestuia o tamaduire deplina, cum vedeti cu totii." Stiti de ce a fost acel om vindecat? Pentru ca a crezut. Stiti de unde avea credinta, de la cine? De la Hristos. Aceasta credinta care vine prin El, Domnul Isus Hristos.

Filipeni 1:29: "Caci cu privire la Hristos, voua vi s-a dat harul nu numai sa credeti in El, ci sa si patimiti pentru El." Ascultati din nou: "voua vi s-a dat harul nu numai sa credeti..."Nu este minunat? Este un dar de la Dumnezeu. Nu poti crede de unul singur, credinta este data in mod suveran.

2 Petru 1:1: "Simon Petru, rob si apostol al lui Isus Hristos, catre cei ce au capatat o credinta de acelasi fel cu a noastra." Petru stia ca credinta este un dar. Celor ce au primit credinta de acelasi fel cu a noastra, acestora le scrie. Credinta este un dar de la Dumnezeu.

In al doilea rand, este permanenta. Ca un dar divin nu este nici trecatoare nici fara putere, este permanenta... este permanenta.. Nu este ceva ce Dumnezeu da si ia inapoi, nu este ceva produs de om ca apoi sa o piarda. De ce? Romani 1:17: ,,Cel neprihanit va trai prin" (ce?)"credinta." El continua sa traiasca prin credinta pentru ca Dumnezeu continua sa-i dea acea credinta perseverenta. Credinta adevarata nu poate murii, este un dar de la Dumnezeu, este permanenta. Galateni 3:11 spune acelasi lucru: ,,cel neprihanit prin credinta va trai." Evrei, cred ca capitolul 10 versetul 38, l-am mentionat putin mai devreme, "Si cel neprihanit va trai prin credinta: dar daca da inapoi, sufletul Meu nu gaseste placere in el." El nu este unul dintre ai Mei.

Va amintiti Filipeni 1:6? "Sunt incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare, o va" (ce?) "ispravi pana in ziua lui Isus Hristos."

In al treilea rand, credinta salvatoare este ascultatoare. Credinta pe care o da Dumnezeu genereaza ascultare. Vedeti, credinta pe care o da Dumnezeu include atat vointa cat si puterea de a te conforma Cuvantului Sau. Asa este, "Caci Dumnezeu", Filipeni 2:13, "este Acela care lucreaza in voi, si va da, dupa placerea Lui, si vointa si infaptuirea." Nu este minunat lucrul acesta? Cand Dumnezeu te mantuieste, El iti da o credinta pe care El o energizeaza sa aiba puterea si vointa sa asculte. Minunat.

W. E. Vine spune cu privire la credinta: "Este o convingere ferma, este o predare personala si o comportare insufletita de o astfel de predare." Si el a comentat termenul pisteuo, a crede. De fapt el compara peitho si pisteu, care sunt apropiate etimologic, diferenta in sens este ca primul inseamna ceea ce produce al doilea, ascultare si credinta. El spune ca atunci cand un om asculta de Dumnezeu, el da singura evidenta posibila a faptului ca in inima lui el crede in Dumnezeu. Ati inteles? Cand un om asculta de Dumnezeu, el da singura evidenta posibila a faptului ca in inima lui el crede in Dumnezeu. Vreau sa spun, la ce bun este sa stai aici si sa spui: "Cred in Dumnezeu, cred in Dumnezeu, cred in Dumnezeu, dar nu-mi pasa ce spune El?" O? El spune ca peitho din Noul Testament sugereaza un rezultat exterior real al convingerii launtrice si o consecinta a credintei. Credinta asculta. O, dar nu asculta perfect, asa e? Credinta ta nu asculta perfect. Ea doreste sa asculte si asculta, dar nu in mod perfect. In Romani 7, Pavel spune nu fac ceea vreau si fac ceea ce nu vreau sa fac si lupt cu carnea mea, dar am dorinta, (imi place acest verset 18, Romani 7), am dorinta sa fac binele, vreau sa ascult, doresc sa ascult, nutresc sa ascult. A crede este a asculta.

De fapt, doar in cuvinte, poti merge la marea lucrare a lui Kittel si cuvantul pisteuo este tratat de Rudolph Bultman care este un invatat liberal din Germania, si el arata in toata tratarea acestui termen ca a crede inseamna a asculta. Daca spui: cred si nu asculti este a spune ca nu crezi, deoarece daca ai crede ai si face ceea ce crezi. Te comporti dupa ceea ce crezi, nu este adevarat? Ceea ce crezi ca este adevarat guverneaza ceea ce faci. Sa spui cred si sa nu te comporti ca atare este total contradictoriu. Pavel spune in Romani 6: este asa de minunat ca atunci cand ati fost mantuiti ati incetat sa mai fiti niste slujitori ai pacatului si prin harul lui Dumnezeu ati devenit slujitori ai neprihanirii, ascultatori. De fapt, in Ioan 3, cred ca exact la sfarsitul capitolului, versetul 36, scrie: "Cine crede in Fiul, are viata vesnica; dar cine nu crede in Fiul, nu va vedea viata." Credinta si ascultarea sunt folosite interschimbabil, daca crezi atunci si ascuti. Nu crezi, nu asculti.

Uitati-va la Tit, trebuie sa va arat 1:15 si 16, deoarece sunt foarte importante si apoi vom incheia. Tit 1:15: "Totul este curat pentru cei curati; dar pentru cei necurati si necredinciosi, nimic nu este curat: pana si mintea si cugetul le Sunt spurcate. Ei se lauda ca cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Il tagaduiesc, caci Sunt o scarba, nesupusi, si netrebnici pentru orice fapta buna."

Vreti sa auziti ceva uimitor? Hodges in cartea sa spune: "Acesti oameni sunt adevaratii credinciosi care sunt bolnavi spiritual." Adevaratii credinciosi sunt bolnavi spiritual, murdari, necredinciosi, impuri, detestabili, neascultatori si fara valoare pentru vre-o fapta buna. Nu! Pavel spune: "Uitati-va, oamenii care vor sa-L cunoasca pe Dumnezeu si pretind acest lucru, dar Il neaga prin ceea ce fac sunt detestabili, neascultatori si fara valoare deoarece sunt pierduti." Ei sunt necredinciosi, mintea lor, constiinta lor este murdara. Neascultarea demonstreaza necredinta iar ascultarea demonstreaza credinta. Vedeti, credinta si credinciosia nu sunt concepte substantial diferite in primul secol al crestinismului, deoarece ceea ce crezi dicteaza cum asculti. Daca ai credinta, esti credincios credintei ce o ai.

Lightfoot, marele invatat, leaga acestea doua cand spune: "Cei ce au credinta in Dumnezeu sunt statornici si fermi pe calea datoriei. Cei credinciosi sunt cei ce asculta cu credinciosie."

Asa ca este un dar. Este permanenta. Este ascultatoare. Si in ultimul rand, un alt element al credintei mantuitoare, si voi incheia cu aceasta, este supunerea, este smerenia. Pentru aceasta trebuie numai sa ne uitam la Beatitudes: "Binecuvantati sunt cei saraci in duhul." El merge mai departe sa vorbeasca despre saracia duhului, zdrobirea, pocainta, durerea, blandetea, foamea, setea de neprihanire, binecuvantati sunt cei milosi, binecuvantati sunt cei cu inima curata, binecuvantati sunt cei impaciuitori, binecuvantati sunt cei prigoniti pentru neprihanire. Vedeti, atentie acum, adevarata credinta incepe in umilinta, in zdrobire, in durere, in pocainta si in saracia in spirit, si se termina in ascultare si rabdare. Este supunere...este supunere. Credinta mantuitoare este ca aceea a unui copilas, daca nu veniti la Mine, spune Isus in Matei 18:4, ca un copilas, nu puteti intra in Imparatia Mea. Este smerenie, ascultare, este permanenta si este un dar de la Dumnezeu. Nu o poti starni tu, Dumnezeu ti-o da si tot El o sustine.

Si oamenii care se agata de memorie, de o salvare bazata pe memoria unui sentiment emotional candva in trecut dar nu au dragoste pentru Hristos si nu au o dorinta adanca de a asculta de El, nu Ii apartin. Si din nou va amintesc de acel verset grozav de obsedant, 1 Petru 2:7: "Celor ce au crezut, El este pretios." Va spun cum puteti identifica un crestin: acelei persoane Hristos ii este (cum?) pretios. Nu trebuie sa dezbati daca trebuie sa se predea lui Hristos, El ii este pretios, el doreste sa I se predea. Si oamenii care nu cred, indiferent de trecut, nu sunt mantuiti. De aceea spune Pavel in 2 Corinteni 13:5: "Pe voi insiva incercati-va daca Sunteti in credinta." Fie ca Dumnezeu sa-ti dea adevarata credinta salvatoare, un dar permanent care incepe in smerenie si cu sufletul sfarmat din cauza pacatului si sfarseste in ascultare spre neprihanire. asta este adevarata credinta. Si este un dar pe care numai Dumnezeu Il poate da, si daca il doresti, roaga-te si cere ca El sa ti-l dea. Sa ne plecam impreuna.

Tata, iti multumim pentru timpul din seara aceasta. Iti multumim pentru Cuvantul Tau pentru noi. Iti multumim pentru tot ce spune Scriptura asa de clar despre aceasta problema. Si noi ne-am uitat numai la suprafata. Fa-ne credinciosi, o, Doamne, sa tinem acea credinta adevarata, sa vorbim clar evanghelia mantuitoare a lui Hristos intr-un mod placut Tie, astfel incat barbati si femei sa nu fie inselati, ci mantuiti. Ne rugam in harul Tau ca Tu sa salvezi pacatosi chiar in aceasta seara, in numele lui Hristos. Amin.

Copyright 1997 Har Tie
GC 90-21
Folosit cu permisiune