Astazi ne continuam studiul din Romani 12 si ajungem la ultima parte a versetului unu. Vom trece la versetul doi data viitoare. Ultima parte a versetului unu ne spune: "aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca." Vreau sa incep spunand un lucru, care l-am observat din experienta ca adesea provoaca confuzie printre oameni. Ma refer la faptul ca expresia din limba greaca ce sta in spatele acestor cuvinte poate fi tradusa in doua feluri. Mai bine zis, poate avea doua intelesuri diferite. Daca veti compara diversele traduceri ale Noului Testament, veti observa ca acest lucru e adevarat. Problema e urmatoarea. Cuvantul tradus "slujba" in expresia "slujba duhovniceasca" este cuvantul latreia. Acest cuvant poate insemna fie "slujba", fie "inchinare". Daca la aceasta s-ar rezuma problema, n-ar fi prea grav, pentru ca intelegem cum Il slujim pe Dumnezeu inchinandu-ne Lui. Problema apare insa la adjectiv, care este cuvantul logikos, din care avem cuvantul "logic". Acest cuvant poate fi tradus fie "rezonabil", fie "spiritual". Cand combinam acest adjectiv cu substantivul obtinem traduceri diferite. Versiunea King James a Bibliei traduce aceasta expresie "slujirea voastra rezonabila". Dar multe din traducerile moderne ale Bibliei, printre care si Noua Versiune Internationala, traduc expresia prin "inchinarea voastra spirituala". Ajungem astfel la intrebarea: "Cum e corect: "slujire rezonabila" sau "inchinare spirituala"? Sau poate "inchinare rezonabila" si "slujire spirituala"?" Din aceasta expresie pot fi obtinute patru combinatii diferite. Intelegem atunci confuzia provocata in acest punct.
Cu toate acestea, eu cred ca daca cineva m-ar obliga sa aleg o traducere sau alta, as prefera "slujire rezonabila", pentru ca e cel mai evident si mai literal inteles al expresiei. Motivul pentru care cred ca si voi ar trebui sa o alegeti pe aceasta este ca versetul imediat urmator incepe sa vorbeasca despre minte. El spune: "Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin innoirea mintii voastre". Astfel, in acest context cel mai logic este sa ne gandim ca lucrurile la care se refera textul sunt motivele pentru care trebuie sa Il slujim din toata inima pe Dumnezeu, asa cum ne indeamna prima parte a versetului. Aceste cuvinte au o adanca semnificatie in ce priveste inchinarea si slujirea. In alte cuvinte, inchinarea si slujirea adusa fara implicarea mintii nu e o inchinare reala, conform invataturii pe care ne-o da Biblia. Pavel incearca sa ne ajute sa avem o gandire corecta in legatura cu aceste lucruri. El spune ca daca nu incepi sa gandesti ca un crestin, daca nu iti dezvolti o minte crestina, vei ajunge sa te conformezi lumii. De fapt, acesta e inceputul, atunci cand te conformezi modului de gandire al lumii si felului de comportament al acesteia. Innoirea trebuie sa inceapa dinauntru si este rationala. E un lucru rezonabil si astfel slujirea pe care I-o aducem lui Dumnezeu este si ea cel mai rezonabil lucru.
Asta vrem sa studiem acum si in acest sens sunt doua lucruri pe care trebuie sa le intelegem. In primul rand, trebuie sa examinam ce fel de slujire se cere. Ce ne indeamna Pavel sa facem? In al doilea rand, dupa ce am vazut ce trebuie sa facem, trebuie sa intelegem de ce acest lucru e atat de rezonabil. De ce o slujire atat de solicitanta e un lucru rezonabil pe care noi trebuie sa il facem.
Deci, sa incepem cu primul. La ce se refera aceasta slujire? Ei bine, am invatat deja despre aceasta. Are de-a face cu jertfa. Iar atunci cand am studiat-o mai devreme, am vazut diversele adjective pe care Pavel le foloseste in legatura cu ea pentru a descrie ce fel de jertfa este. In primul rand, este o jertfa vie. Pe vremea lui, cand cineva se gandea la o jertfa, se gandea la ceva mort. Asa ceva se aducea ca jertfa. Animalul era adus la preot iar acesta il omora. Era o jertfa moarta. Oamenii gandeau astfel in mod natural. Dar, Pavel spune, nu, jertfa pe care o vrea Dumnezeu este una vie. El nu va vrea morti. Vrea sa functionati pentru El. Deci, acesta e primul lucru.
In al doilea rand, el spune ca e o jertfa a trupului. Trebuie sa Ii dati lui Dumnezeu trupurile voastre. Stim la ce se gandeste cand spune asta pentru ca mai devreme in scrisoarea sa el incepe sa vorbeasca despre acelasi lucru, spunand ca el implica membrele individuale ale trupului nostru. Acesta e modul in care el se refera la partile trupului. Primul lucru despre care el vorbeste este mintea. Trebuie sa I-o dati pe aceasta lui Dumnezeu ca sa poata fi umpluta cu gandurile Lui, ganduri dupa voia Lui. Trebuie sa incercati sa ganditi ca un crestin. Apoi trebuie sa-I dati lui Dumnezeu ochii vostri, ca sa vedeti ce vrea El sa vedeti. Sa cititi lucruri sanatoase. Urechile voastre trebuie sa auda lucruri ce merita auzite. Mainile trebuie sa faca lucruri corecte, si asa mai departe. E o jertfa a trupului. Trupurile noastre trebuie daruite Lui.
In al treilea rand, jertfa trebuie sa fie sfanta. O jertfa adusa lui Dumnezeu trebuie sa fie sfanta. Asta inseamna ca trebuie sa fie consacrata Lui. Ce ne spune el in acest verset (sunt o multime de lucruri in acest verset, nu-i asa?) este ca daca vom face asa, daca ne vom aduce pe noi insine ca jertfe vii, sfinte, daca ne vom aduce trupul ca jertfa, acest lucru va fi placut inaintea lui Dumnezeu. Uimitor cuvant, "placut". Sa te gandesti ca vreun lucru facut de noi Ii face placere lui Dumnezeu. Dar asa este. Asa ni se spune aici.
Deci, acesta e felul de jertfa ce trebuie adus. Vedeti insa, problema nu e faptul ca nu intelegem aceste lucruri. Daca esti un urmas al lui Isus Hristos, esti bine incredintat de faptul ca El este Mantuitorul si Domnul, si ca daca vrei sa Il urmezi trebuie sa o faci pana la capat. Problema e ca nu vrem sa facem asa. Facem compromisuri si, in loc sa Il urmam pe Isus Hristos din toata inima, preferam sa o facem treptat, sau sa Ii oferim lucruri si parti ale trupului nostru, in loc sa ne oferim pe noi insine in intregime. Astfel, Ii acordam o mica parte a timpului nostru, daca ni se cere acest lucru. Ne oferim voluntari pentru anumite slujbe din cadrul bisericii, sau altceva de genul acesta. Sau Ii dam o mica parte din banii nostri, daca trebuie neaparat sa o facem. Dar nu I ne daruim pe noi insine. Si pentru ca nu ne-am daruit pe noi insine, nici timpul sau banii pe care ii oferim nu sunt prea multi. Dar incercam sa ne amagim ca facem ce trebuie. Aminteste-ti insa ca atunci cand Isus Hristos a murit, El n-a murit pentru banii tai sau pentru timpul tau, El a murit pentru tine. Iar atunci cand ni se spune in Biblie ca Dumnezeu ne iubeste, El ne iubeste pe noi, nu lucrurile noastre. Prin urmare, niciodata nu vom intelege ce implica aceasta slujire pana cand nu vom ajunge in punctul in care ne vom preda inimile, mintile si sufletele noastre inaintea Lui.
Ce stim noi sa facem este sa oferim lucruri. Am folosit uneori o excelenta ilustratie din Vechiul Testament pentru a arata ce facem noi. A trecut ceva timp de cand nu am mai vorbit despre ea, dar dati-mi voie sa o impartasesc cu voi acum. E istoria lui Iacov, care se intoarce din desertul indepartat in care a fugit ca sa scape de fratele sau Esau, care ameninta sa il ucida. Iacov s-a purtat foarte urat fata de fratele sau. Acesta avea motive intemeiate sa il urasca si ameninta ca il va ucide, asa ca Iacov a fugit de acasa. A locuit timp de 20 de ani departe de el, in desert, impreuna cu unchiul sau Laban, iar in acest timp s-a imbogatit. A sosit insa vremea sa se intoarca acasa. Douazeci de ani inseamna mult timp. In aceste doua decade, el a uitat, mai mult sau mai putin, fapta pe care a facut-o. Dar cand a pornit spre casa, pas cu pas, in timp ce se apropia de teritoriul lui Esau (pentru ca Esau a ramas acasa, acolo unde l-a lasat), Iacov a inceput sa-si aminteasca ce a facut. In cele din urma a ajuns pe malul raului Iaboc, chiar la marginea teritoriului lui Esau, si a inceput sa tremure. "Ei bine", si-a zis el, "inainte sa trec de partea cealalta ar fi bine sa aflu cate ceva despre Esau." Asa ca si-a trimis cativa mesageri inainte si le-a spus: "Aflati tot ce puteti." Acestia s-au intors si i-au raportat: "Da, Esau e inca acolo si da, stie ca vii. A aflat, si da, vine inaintea ta. Si a, da, inca ceva. Are cu el 400 de oameni inarmati." Pentru Iacov, asta insemna o armata. Era ingrozit. Ce avea sa faca? S-a gandit cat de rapid putea si a zis: "Ii voi trimite daruri." Asa ca si-a adunat toate animalele si din ele a luat 200 de capre pe care le-a trimis inaintea lui cu un slujitor ca un dar pentru Esau. Slujitorului i-a dat urmatoarele instructiuni: "Cand fratele meu Esau te va vedea si va intreba al cui esti, unde mergi si ale cui sunt toate aceste animale dinaintea ta, sa ii raspunzi: "Sunt ale fratelui tau Iacov. Sunt un dar din partea lui pentru domnul meu Esau, iar el vine in urma noastra."" Pe urma a mai trimis 20 de tapi, apoi 20 de berbeci, iar in urma lor a trimis tot restul animalelor, asa cum sunt listate in Genesa 32. Treizeci de camile cu manjii lor, 40 de vaci, 10 tauri, 20 de magarite si 10 magarusi. Fiecare grup era in grija unui slujitor, toti urmand sa se intalneasca cu Esau. Trebuie sa fi fost tare caraghios. Toate averile lui Iacov, traversand desertul in aceste grupuri mici si indreptandu-se in directia din care i s-a spus ca vine Esau, fratele sau, impreuna cu alti 400 de oameni.
Si asta nu era tot. Vedeti, mai avea si familia cu el. Mai avea si doua neveste. O avea pe Rahela, nevasta lui favorita. Apoi mai era si Lea, care nu era asa de favorita. Asa ca s-a intors catre Lea si i-a spus: "Acum, Lea, e randul tau." Astfel ca Lea si-a luat copiii si a pornit sa traverseze desertul. Pe urma s-a intors catre Rahela si i-a spus: "Ei bine, draga, a fost frumos, dar vezi, e randul tau." Asa ca si ea a plecat, impreuna cu fiul ei. In cele din urma, Iacov a ramas singur langa raul Iaboc, tremurand. Nu stiu ce fel de cantari erau pe vremea aceea, dar probabil ca Iacov stia una asemanatoare cantarii "Ii dau totul" ("I surrender all"). Pentru ca probabil asta canta. Sau poate mai degraba o ingana in soapta. "Ii dau totul", spunea el, "Ii dau toate caprele, ii dau toate oile, ii dau toate vacile, toti boii, toate camilele, ii dau chiar si toti magarii, nevestele si copiii..." Dar inca nu s-a dat pe sine insusi. In acea noapte, pe cand era intuneric, Dumnezeu Si-a trimis ingerul sa se lupte cu el ca sa il aduca pana in punctul supunerii personale.
Asa facem multi dintre noi. Multi crestini fac acelasi lucru. Vedeti, ne daruim lucrurile, iar daca Dumnezeu insista, renuntam la inca ceva, iar daca inca ne preseaza, mai daruim inca putin, dar ultimul lucru din lume pe care vrem sa I-l daruim suntem noi insine. Cand va veni ingerul sa se lupte cu tine ca sa te aduca in acel punct? Vedeti, la aceasta se rezuma textul din Romani 12:1.
A doua jumatate a acestui text se ocupa de cuvantul "rezonabila". Si asta e o mare intrebare, nu-i asa? De ce ar fi un astfel de lucru rezonabil? Pentru ca, daca stam sa ne gandim bine, noi trebuie sa traim pentru noi insine, nu-i asa? Avem numai o viata, nu-i asa? Trebuie sa o traim din plin si sa o exploatam la maximum, nu-i asa? Vedeti, acesta e modul de gandire al lumii. De acest mod de gandire trebuie sa ne debarasam. E o gandire nechibzuita. Nu e deloc rezonabila. E irationala. Gandirea rationala iti spune sa te daruiesti lui Dumnezeu. De ce sa o faci? Ei bine, iata cinci motive.
In primul rand, e un lucru rezonabil din cauza a ce a facut deja Dumnezeu pentru noi. Eram neajutorati in pacatul nostru. Eram supusi maniei lui Dumnezeu, mergand pe o cale ce cobora spre distrugere, fara speranta si incapabili sa ne salvam singuri. De fapt, nici macar nu aveam dorinta sa ne salvam. Fugim de Dumnezeu. Reprimam adevarul despre Dumnezeu. Nu-L vrem pe Dumnezeu in vietile noastre. Asa suntem noi. Iar daca Dumnezeu ne-ar fi lasat sa continuam in acest fel, ne-am fi indreptat spre iad fara sa aruncam o privire macar inapoi peste umar. In loc sa ne lase pe acel drum, Dumnezeu L-a trimis pe Isus sa moara pentru noi. Sa achite plata pentru pacatele noastre. Sa suporte El pedeapsa noastra. Iar apoi Dumnezeu L-a trimis pe Duhul Sfant sa faca in noi acea lucrare de regenerare si sa ne dea o inima plina de cainta. De aceea ne intoarcem de la pacat si Il imbratisam pe Isus Hristos ca Mantuitor al nostru. Mai mult, Duhul Sfant ne-a unit cu Isus Hristos astfel incat avem natura Lui inauntrul nostru si nu ne mai putem intoarce la ce am fost. Asta a facut Dumnezeu atunci cand ne-a mantuit.
Acum, ne spune Pavel, vedeti, exista un motiv pentru care trebuie sa mergeti cu Dumnezeu. Iata ce spune el: "Priviti, priviti la ce a facut Dumnezeu. Nu e oare rezonabil sa va daruiti in intregime ca jertfe pentru Dumnezeu? El S-a daruit in intregime si S-a jertfit pentru voi." Vedeti, daca intelegeti Evanghelia, acest fel de slujire este cel mai rezonabil lucru din lume.
Iata acum al doilea motiv. E rezonabil din cauza a ce continua Dumnezeu sa faca. Vedeti, mantuirea pe care o asigura Dumnezeu nu tine doar de domeniul trecutului. Nu se rezuma la faptul ca Isus a murit cu mult timp in urma ca sa ne scape de pacatele noastre. Dumnezeu lucreaza in noi acum. Asta face Duhul Sfant. Asta inseamna sfintirea. Dumnezeul care face aceste lucruri nu le incepe si apoi le lasa balta. Dumnezeu nu incepe nici un lucru pe care sa nu-l duca pana la capat. Si, prin urmare, daca El a inceput o lucrare buna in voi, o va aduce la indeplinire pana in ziua lui Isus Hristos. Acum, nu e oare rational sa fim de acord cu Dumnezeu si sa cooperam cu El in timp ce lucreaza la ea? E inutil sa ne opunem, sa luptam impotriva Lui. Cel mai rezonabil lucru din lume este sa te daruiesti din toata inima lui Dumnezeu din acest motiv.
Al treilea motiv. E rezonabil pentru ca o astfel de slujire este voia lui Dumnezeu pentru noi, iar voia Lui este buna, placuta si desavarsita. Aceasta anticipeaza urmatorul verset. Vom privi la el in detaliu pe masura ce trecem mai departe. El spune: "Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavarsita."
De multe ori ne agatam de aceasta problema a voii lui Dumnezeu si vrem sa cunoastem detaliile voii lui Dumnezeu, specific pentru viata noastra. Problema, desigur, e ca Dumnezeu nu ne-a descoperit-o niciunde. Uneori circumstantele ne slujesc ca indicii, iar alte lucruri ne ajuta in acest sens. Dar El nu ne-a descoperit-o niciunde. Biblia nu iti spune cu cine sa te casatoresti, ce slujba sa cauti, unde sa locuiesti si altele asemenea. Trebuie sa judeci singur aceste lucruri, cat de bine poti, ca un crestin, stiind care e voia generala a lui Dumnezeu pentru viata ta. Dar, vezi, acesta e lucrul cel mai important, voia generala a lui Dumnezeu pentru viata ta. Iar daca o vei comprima in cateva cuvinte, vei vedea ca Dumnezeu vrea sa fii ca Isus Hristos. Aceasta e voia lui Dumnezeu pentru tine. Vezi, Pavel a spus deja acest lucru in al optulea capitol din Romani. "De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau..." Vei spune, care e scopul Sau? Iata raspunsul. "Caci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a si hotarat mai dinainte sa fie asemenea chipului Fiului Sau, pentru ca El sa fie cel intai nascut dintre mai multi frati." Deci, planul lui Dumnezeu este sa te faca asemenea lui Isus Hristos. Asta ne spune acest verset.
Cand ne gandim la voia lui Dumnezeu, fie ne agatam de detalii si uitam de imaginea in ansamblu, fie privim la imginea in ansamblu dar incepem sa ne gandim ca voia lui Dumnezeu pentru noi este, prin urmare, grea, dificila si nerezonabila. De fapt, ne spune Pavel, lucrurile nu stau chiar asa. Dimpotriva. Sa mergi pe drumul tau e greu, dificil si nerezonabil. Voia lui Dumnezeu, spune el (si foloseste trei adjective pentru ea) este buna, placuta si desavarsita.
Ganditi-va putin la acest lucru. Voia lui Dumnezeu pentru voi e buna. E buna. Cand Dumnezeu spune ceva... Dumnezeu e maestrul modestiei... Daca spune "buna", El intelege "Buna", cu "B" mare. Se refera la cel mai bun lucru posibil care poate exista vreodata. Cum poti sa te gandesti ca ai putea face ceva care sa imbunatateasca voia lui Dumnezeu pentru tine? Ce ar putea fi mai bun decat sa fii ca Isus Hristos?
Si "placuta". Ce vrea sa spuna aici? E placuta. Oare inseamna ca e placuta lui Dumnezeu? Bineinteles ca e placuta lui Dumnezeu. Se subintelege acest lucru. Doar e voia Lui. Nu asta vrea sa spuna Pavel aici. El vrea sa spuna ca e placuta pentru tine. Daca vei merge pe drumul Lui, vei descoperi ca voia lui e placuta. Vei spune: "Da, da, e buna. E placuta. Ma bucur sa o accept, pentru ca stiu ca e buna."
In cele din urma, ultimul cuvant pe care el il foloseste este "desavarsita". Vedeti, nici un lucru pe care tu si cu mine il facem nu este desavarsit. Singurul lucru desavarsit este Dumnezeu si voia lui Dumnezeu. Atunci de ce vrei sa te multumesti cu ceva care nu e desavarsit? Da-mi voie sa pun astfel problema. Cel mai rational lucru pe care il poti face este sa te daruiesti lui Dumnezeu, pentru ca aceasta e voia lui Dumnezeu pentru tine.
Iata acum al patrulea motiv. E rezonabil pentru ca Dumnezeu merita cele mai bune eforturi ale noastre. Dumnezeu le merita. Gandeste-te cum se incheie Biblia in cartea Apocalipsei. Acolo, in capitolele patru si cinci gasim ostile ceresti, rascumparatii, ingerii, cele patru fapturi vii, cei douazeci si patru de batrani, toti Il lauda pe Dumnezeu. Il lauda pentru ca o merita, e vrednic de lauda. Asta inseamna ca I se inchina. Il considera pe Dumnezeu vrednic de inchinare. Iata ce spun ei in capitolul patru: "Vrednic esti Doamne si Dumnezeul nostru, sa primesti slava, cinstea si puterea, caci Tu ai facut toate lucrurile, si prin voia Ta stau in fiinta si au fost facute!" Ei Il lauda pentru ca este Creatorul. Ei spun: "Esti vrednic pentru ca Tu esti Autorul tuturor lucrurilor. Tu le-ai facut pe toate. Iti apartinem. Suntem poporul Tau, turma pasunii Tale."
Daca mergem la urmatorul capitol, ii vedem laudandu-L pe Isus Hristos cu aceleasi cuvinte: "Vrednic esti Tu...", spun ei, "...sa iei cartea si sa-i rupi pecetile: caci ai fost jungheat, si ai rascumparat pentru Dumnezeu, cu sangele Tau, oameni din orice semintie, de orice limba, din orice norod si de orice neam. Ai facut din ei o imparatie si preoti pentru Dumnezeul nostru, si ei vor imparati pe pamint!" "Esti vrednic, Doamne Isuse Hristoase." Apoi, doua versete mai departe, in versetul 12. "Vrednic este Mielul, care a fost jungheat, sa primeasca puterea, bogatia, intelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda!" Aceasta e marturia ostilor ceresti. E marturia celor rascumparati. Vedem ca El e vrednic. Daca e vrednic, nu merita El oare cele mai bune eforturi ale noastre? Nu e oare aceasta chemare la o slujire jertfitoare, trupeasca, sfanta, pe care Pavel ne-o descopera aici in Romani 12, cel mai rezonabil lucru din intreaga lume?
Problema e, dupa parerea mea, ca noi nu credem acest lucru. O spunem. Venim la biserica si spunem: "O, da, Isus e vrednic." Dar nu o credem pentru ca pe urma iesim din biserica si traim pentru noi insine. Ne zadarnicim astfel marturia. Spunem, de fapt, nu, nu credem ca El e vrednic. Daca am crede, am trai pentru El si lumea ar vedea acest lucru.
Ultimul punct este acesta. E rezonabil pentru ca numai lucrurile spirituale dureaza. Toate celelalte, toate lucrurile pe care punem mana, tot ce vedem, tot ce atingem, chiar lucrurile pe care le poftim si pentru care unii isi vand sufletele, toate vor trece. Toate vor disparea. Isus a spus: "Cerurile si pamantul vor trece..." Daca tot cerul si tot pamantul vor trece, cu siguranta lucrurile mici si trecatoare pe care tu si cu mine punem atata pret vor trece si ele. Intr-o zi totul va disparea. Insa Biblia mai spune: "Lumea si pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, ramane in veac." In alte cuvinte, cine face voia lui Dumnezeu nu va trece, si nici ce a facut el nu va trece. In Apocalipsa ni se spune: "Ferice de acum incolo de mortii care mor in Domnul! Ei se vor odihni de ostenelile lor, caci faptele lor ii urmeaza!" Daca am invatat sa gandim in acest fel inseamna, intr-o anumita masura, ca am invatat sa gandim biblic sau spiritual. Asta inseamna sa incepi sa-ti dezvolti o minte crestina.
In incheiere, vreau sa va prezint doua ilustratii. Foarte scurte. Prima este despre Jim Elliot, acel tanar misionar. Poate cele mai cunoscute cuvinte pe care le-a rostit Jim Elliot vreodata sunt urmatoarele: "Nu e nebun cel ce renunta la ce nu poate pastra ca sa castige ce nu poate pierde." Jim Elliot si-a daruit viata lui Dumnezeu. A considerat ca e o slujire rezonabila si a cules o rasplata vesnica.
Iata celalalt exemplu. Tot despre un misionar. Numele lui era William Borden. El provenea dintr-o familie bogata si privilegiata. A studiat la Universitatea din Yale. Inaintea lui statea o cariera minunata si foarte profitabila. Dar el era crestin si a auzit chemarea de a sluji ca misionar in China. Asa ca a plecat pe campul de misiune, chiar daca familia si prietenii l-au considerat nebun pentru ca pleaca. Nici unul din familia sa nu a apreciat si nu a inteles ce facea el. La scurta vreme dupa ce a plecat, chiar inainte sa ajunga in China, el a fost lovit de o boala fatala si a murit. A renuntat la tot ca sa-L urmeze pe Isus. A murit neavand nici un lucru din aceasta lume. Insa Borden din Yale nu a regretat aceasta, si stim acest lucru pentru ca, pe cand era pe moarte, a scris cateva cuvinte pe o bucata de hartie care a fost gasita langa patul sau. Pe acel bilet scria: "Fara rezerve. Fara retrageri. Fara regrete."
Asta ne spune si Pavel in Romani 12:1. Borden, la fel ca multi altii, a descoperit ca slujirea lui Hristos este rezonabila in cel mai inalt grad, si a castigat astfel o rasplata vesnica.
Tradus de Florin Vidu