Multi dintre noi, atunci cand ne adunam pentru inchinare, afirmam ca noi "credem in Duhul Sfant, Domnul si Datatorul Vietii, care purcede de la Tatal si de la Fiul, care impreuna cu Tatal si Fiul primeste inchinarea si slava." Aceasta declaratie straveche, sustinuta pentru prima data in anul 325 i.Hr., s-a ivit ca raspuns la ereziile ce aveau tendinta sa nege dumnezeirea Duhului Sfant si a personalitatii Sale distincte in cadrul Divinitatii. La celalalt capat al spectrului au stat intotdeauna cei care, asemenea montanistilor, au indreptat reflectorul spre Duhul Sfant in loc sa recunoasca faptul ca "membrul timid al Trinitatii" este trimis sa indrepte atentia catre Persoana si lucrarea lui Hristos. Cineva s-ar putea gandi la simbolurile din multe biserici carismatice. Aici, in California de Sud, un vizitator al unei mega-biserici va putea descoperi conturul enorm al unui porumbel in fata auditoriului, dar nu exista in tot sanctuarul nici o cruce. Ca o ironie, simbolul reprezentativ al Trinity Broadcasting Network, cea mai mare retea de posturi crestine independente din lume, e un porumbel ce pare "rastignit" pe o cruce. O erezie straveche purta numele de "patri-patimism", pentru ca aderentii sai credeau ca Dumnezeu Tatal era Cel ce a indurat suferinta crucii. Dar s-ar putea ca acesta sa fie primul secol in care "pneuma-patimismului" (rastignirii Duhului Sfant) i se confera un simbol atat de proeminent.
Tendinta, in mijlocul acestui fanatism cu privire la Duhul Sfant, este sa devenim cinici referitor la Persoana si lucrarea Sa. Insa, daca facem acest lucru, nu doar vom abandona sursa vietii lui Hristos in noi, ci vom nega si ceva esential pentru credinta noastra, punandu-ne astfel in pericol propriile suflete. Am inteles ca exista chiar si un tricou pentru anti-carismatici, cu o dunga trasa printr-un cerc asezat deasupra unui porumbel, semanand foarte mult cu indicatorul "fumatul interzis". Ca reactie impotriva hiper-spiritualismului, multi se fac vinovati cel putin de blasfemie.
Te inchini Duhului Sfant? Cat timp ti-a trebuit ca sa raspunzi? Ai avut nevoie de o clipa ca sa te gandesti inainte sa raspunzi? E vremea sa reexaminam serios la ce ne referim atunci cand rostim in Crezul Niceean, "Cred in Duhul Sfant, ... care impreuna cu Tatal si Fiul primeste inchinarea si slava." Dumnezeu Duhul Sfant e Creatorul si Sustinatorul (Gen. 1:2; Ps. 104:30), autorul intruparii din fecioara a Domnului nostru (Luca 1:35), Cel prin care profetii si apostolii au rostit Cuvantul Domnului (2 Tim. 3:16; Efes. 3:5; 2 Petru 1:21), autorul si sustinatorul nasterii din nou (Ioan 1:13; 6:63; Fapte 1:5; Rom. 8:4, 9; 1 Cor. 2:14; 12:13; 2 Cor. 1:22; 5:5; Efes. 1:13). Duhul Sfant este Dumnezeu (Ps. 139:7; 2 Cor. 3:17; Efes. 2:22; 4:30): impartasind egalitatea, substanta si eternitatea cu Tatal si cu Fiul. Prin urmare, nu numai ca e vrednic de inchinarea noastra, dar o si cere prin insasi esenta si atributele Sale. Nu e o forta sau un principiu al Divinitatii, ci o Persoana divina la fel ca Tatal si ca Fiul.
O a doua caracteristica pe care o putem prelua din definitia istorica a Duhului Sfant este concentrarea acesteia asupra activitatii Sale in mantuire si descoperire. In mantuire, El e "Domnul si Datatorul Vietii". De n-ar fi El, marile bogatii ale lucrarii Fiului ar ramane pastrate in siguranta in vistieria cerului. El e Cel ce ia ascultarea activa si pasiva a Fiului si se asigura ca e trecuta in contul nostru prin credinta pe care tot El ne-o da. Nimeni nu crede cu de la sine putere. Nu exista nimic ce poate fi numit "libera vointa", daca prin aceasta expresie cineva intelege ca noi avem puterea sa ne regeneram singuri prin credinta. Cei ce argumenteaza ca am fost nascuti din nou pentru ca am luat o decizie pentru Hristos neaga, in mod indirect, aceasta afirmatie din marturisirea de credinta biblica si istorica a bisericii: "Cred in Duhul Sfant, ...Domnul si Datatorul Vietii."
E ciudat ca wesleyenii, penticostalii si carismaticii sunt considerati aparatorii Duhului Sfant. Desigur, acest lucru e de inteles daca privim dintr-o perspectiva istorica: evanghelicii ortodocsi sunt cam nelinistiti cand vine vorba de A Treia Persoana, din cauza exceselor din timpul trezirilor spirituale. Cu toate acestea, ambele grupuri procedeaza gresit in aceasta privinta. Wesleyenii, penticostalii si cei mai multi carismatici sunt arminieni in teologia lor. Adica ei cred ca vointa umana este cea care da viata; Dumnezeu doar o ofera. Dumnezeu nu poate crea unilateral o viata noua fara aportul creatiei. Dar oare nu limiteaza aceasta conceptie puterea si autoritatea Duhului Sfant in problema mantuirii, tagaduind texte clare care sugereaza contrariul (Ioan 1:13; 6:37, 44, 63; 10:14, 25-30; Fapte 13:48; Rom. 8:30; 9:10-26; 1 Cor. 2:14; Efes. 2:1-10; Filip. 2:13, etc.)? Iar a sugera ca lucrarea Duhului Sfant depinde de activitatea umana, nu doar in regenerare, ci si in mentinerea zilnica a acestei vieti noi, pare sa sublinieze mai mult puterea omului decat puterea Duhului Sfant. Nu inteleg cum arminienii pot avea o doctrina inalta despre Duhul Sfant, desi ei vorbesc des despre rolul acestuia in vietile lor.
In final, Crezul afirma invatatura biblica despre Duhul Sfant care "a vorbit prin profeti". Din nou, nu intampinam nici o dificultate atunci cand afirmam activitatea intensa a Duhului Sfant in cadrul crestinismului ortodox, dar ea se concentreaza asupra altui lucru. Asa cum au spus si altii referitor la acest aspect, Duhul Sfant se foloseste de anumite mijloace in lucrarea Sa. El a vorbit "prin profeti". Asa cum scria Petru, "Fiindca mai intai de toate, sa stiti ca nici o proorocie din Scriptura nu se talcuieste singura. Caci nici o proorocie n-a fost adusa prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, manati de Duhul Sfant" (2 Petru 1:20-21). La fel ca nasterea din nou, nici revelatia divina nu-si are originea in vointa umana. Dumnezeu nu i-a inspirat doar pe profeti si apostoli influentandu-le emotiile si plasand idei in mintea lor; El si-a insuflat cuvintele si acestea au prins viata prin slujirea fiintelor umane care in acele momente poate credeau ca-si trec pe hartie propriile ganduri si cuvinte. Asa cum arata Kim Riddlebarger, celor ce limiteaza suveranitatea lui Dumnezeu asupra vointei umane nu le va fi usor sa explice inspiratia biblica si regenerarea biblica.
Inca o data, traditia Reformei nu e de aceeasi parere cu fratii si surorile ei care (a) minimalizeaza omnipotenta Duhului Sfant si (b) trec cu vederea faptul ca Duhul Sfant mantuieste si vorbeste folosindu-se de anumite mijloace: fapte istorice (exodul, rastignirea, invierea si inaltarea, a doua venire si judecata); semne si peceti fizice (apa, painea si vinul, hartia si cerneala). "Spiritualistii" din toate veacurile au cautat sa treaca mai departe de taramul istoric si fizic, sa traiasca pe un taram "spiritual", unde pot comunica cu Dumnezeu fara a avea nevoie de cerneala si hartie, paine si vin, de apa, si de rememorarea maretelor acte de rascumparare infaptuite de Dumnezeu in istorie. Tot ce conteaza sunt "eu si relatia mea personala cu Dumnezeu", iar aceasta e hranita direct de Duhul Sfant, fara alte mijloace considerate esentiale de crestinii din veacurile trecute.
Fratii si surorile noastre carismatice presupun uneori ca noi minimalizam rolul Duhului Sfant pur si simplu fiindca nu vorbim despre darul tamaduirii, al limbilor si al profetiei. Dar aceasta ar fi o greseala. Chiar daca am putea gresi afirmand ca astfel de daruri au incetat, e o eroare sa identifici lucrarea Duhului Sfant exclusiv sau chiar in principal prin aceste activitati spectaculoase. Pentru crestinii Reformei, indiferent de pozitiile lor cu privire la daruri, cea mai importanta activitate a Duhului Sfant nu consta in invierea mortilor aici si acum, ci in aducerea la viata spirituala a celor ce erau "morti in greseli si pacate" (Efes. 2:1) si in desavarsirea lucrarii de rascumparare prin invierea la sfarsitul veacului a trupurilor celor morti; nu in vindecarea astmei, ci in vindecarea rupturii dintre Dumnezeu si fiintele umane; nu in acordarea puterii de a lega fortele demonilor, ci in acordarea puterii de a fi martorii lui Hristos.
Fara a subaprecia importanta evenimentelor miraculoase si spectaculoase, crestinii Reformei vad activitatea Duhului Sfant in viata obisnuita, de zi cu zi. Nasterea din nou e la fel de supranaturala ca si invierea fizica. O rugaciune care a primit raspuns e un dar spiritual. Daca nu consideram centrul activitatii Duhului Sfant ca fiind miracolul regenerarii, darul credintei, unirea cu Hristos, sfintirea, Cuvantul si sacramentele, atunci am inteles total gresit Persoana si lucrarea acestui membru al Divinitatii. Dumnezeu Se descopera prin Cuvantul insuflat de Duhul Sau si prin acesta El ne lumineaza sa-i pricepem semnificatia. Odata ce intelegem aceste lucruri, nu ca activitati ale noastre, nici ca rezultate ale vointei noastre firesti sau ale efortului nostru, atunci incepem cu adevarat sa fim impresionati de activitatea intensa a Duhului Sfant in propria noastra experienta si in vietile celor din jurul nostru.
In concluzie, ca urmare a celor de mai sus, doua lucruri devin evidente: Primul, noi ca "Protestanti ortodocsi", adesea nu afirmam in practica faptul ca Duhul Sfant primeste "inchinarea si slava" impreuna cu Tatal si cu Fiul, chiar daca o facem in teorie. Totusi, nici credinciosul penticostal si nici cel carismatic adesea nu afirma puterea si autoritatea Duhului Sfant intr-un astfel de mod incat sa prezinte A Treia Persoana ca fiind vrednica de inchinare si admiratie. In ambele cazuri, maretia si slava Duhului Sfant, pe care Scriptura I-o atribuie fara rezerve, e minimalizata iar biserica e mai saraca din acest motiv.
Unul din lucrurile de care avem nevoie in zilele noastre este o recuperare a doctrinei biblice despre Duhul Sfant, o refamiliarizare revolutionara, desigur, dar una necesara. El ne va deranja pe toti: ii va contrazice pe arminieni in pozitia lor cu privire la puterea si autoritatea Sa; ne va nelinisti pe ceilalti in respingerea practica a libertatii Sale. In definitiv, ce-ar fi daca ar avea loc ceva neobisnuit, ceva neplanificat si pentru care nu suntem pregatiti? L-am respinge din aceleasi motive ca si vecinii nostri din lume, pur si simplu pentru ca e supranatural? Dintre toti oamenii, noi, cei ce ne pretindem succesorii bogatei mosteniri evanghelice, ar trebui sa impartasim devotamentul fratilor si surorilor noastre fata de aceasta misterioasa Persoana a Divinitatii. Duhul Sfant este activ in secolul 20. Fara El, nu ar exista nici o convertire, pocainta, indreptatire sau infiere de noi copii in familia credintei; nu ar exista sfintirea. Acestea sunt activitati centrale ale Duhului Sfant, si probabil ca, cel putin in parte, lipsa de entuziasm a evanghelicilor traditionali cu privire la aceste adevaruri importante a creat o prapastie atat de mare pe care au umplut-o cei ce tanjesc sa vada un Dumnezeu activ. Duhul Sfant este Cel ce ne va conduce in tot adevarul, ne va pazi de greseli, ne va conduce spre biruinta asupra pacatului si a mortii, si ne va pastra in credinta. In definitiv, El e Cel ce marturiseste despre Hristos, Autorul si Desavarsitorul credintei noastre.
Tradus de Florin Vidu