Duminica, 19 mai, 2002
Autor: Teodor Macavei

Cum sa mentii linistea constiintei tale, sa afli si sa inlaturi pacatele ajunse obisnuinta


Cum sa obtii biruinta asupra lor, si despre strategia de lupta
(un "curs" de lupta impotriva pacatului)

Un studiu tematic



Intii vreau sa spun cum nu prefer sa fac acest fel de studii, tematice, ci sa apelez la Biblie pentru inspiratia asupra subiectelor pe care sa le discutam in biserica, insa cred de asta data ca Dumnezeu ne indeamna sa ne aplecam asupra acestui subiect al biruintei noastre asupra pacatului si a luptei impotriva lui in noi, mai inaintea altor cauze pe care sa ni le propunem singuri!

In confruntarea cu pacatul toti crestinii pierdem si cistigam batalii, dar soarta razboiului este stiuta de la bun inceput. Hristos a invins pentru noi! De aceea, viata crestina este posibila, insa doar in puterea invierii lui, si nu in puterea firii omenesti pamantesti.

"Drag cititor nu te lasa inselat asupra acestei chestiuni vitale. A omori poftele firii, a fi rastignit fata de lume, a-l birui pe diavolul, a muri zilnic fata de pacat si a trai pentru neprihanire, a fi bland si smerit cu inima, credincios si rabdator, evlavios si integru, plin de dragoste si ingaduinta, intr-un cuvant, sa fii un crestin adevarat, sau asemenea lui Hristos, este o sarcina care depaseste cu mult slabele resurse ale bietei firi omenesti."

Pacatele repetate...

Ca si crestin de citiva ani, marturisesc ca uneori ma lupt cu unele pacate care se repeta si care imi provoaca multa durere ascunsa si deznadejde. De aceea, in primul rand imi propun mie insumi sa studiez acest subiect, sa aflu cum sa intrerup ciclul pacatului din viata mea, sa mai aflu cateva metode biblice de lupta impotriva lor si cum se pot invinge, iar daca din asta mai sunt unii cistigati, slava Domnului!

Studiul acesta rezulta dintr-o experienta proasta, negativa, a mea. Stiti cum unii vin si spun ca au avut niste experiente spirituale senzationale si descoperiri nemaipomenite despre care vorbesc crestinilor, fara a-i lasa cu nimic care sa-i ajute in lupta impotriva pacatului...

Experienta mea proasta in care ma confrunt cu realitatea pacatelor mele repetate si chiar a celor devenite obisnuinta imi aminteste intr-adevar de harul lui Dumnezeu care este senzational, nemaipomenit si asupra lui va atrag atentia.

Insa pentru moment dati-mi voie sa va vorbesc despre... aceasta constanta batalie cu pacatul si cum sa invingem in ea! Cu se poate intrerupe ciclul pacatului...

Astfel, iata un motto al studiului:

Evrei 12:4 Voi nu v-ati impotrivit inca pana la sange, in lupta impotriva pacatului.

In primul rand sa recunoastem ca intristarea provocata de pacatul repetat este o dovada esentiala a unei reale convertiri la Hristos. Cand, ea lipseste, sau cand este de forma, sufletul nu este nascut din nou si nu este convertit la Hristos.

Prin a studia cum sa o rupem cu pacatul nu facem decat sa trecem la o aplicatie practica directa a mantuirii noastre: Isus a venit ca sa-si mantuiasca poporul din pacate! Asta este ceea ce si inseamna numele Sau:

Matei 1:21 "Ea (fecioara) va naste un Fiu, si-i vei pune numele Isus, pentru ca El va mantui pe poporul Lui de pacatele sale"

"Daca sufletul cuiva este alipit de pacat toata credinta din lume nu-l va salva pe acela, caci dovada convertirii se vede in urarea pacatului si-n departarea de faradelege. Hristos nu a salvat inca pe acela care este atasat, indragostit de pacatul lui! Insa este gata sa-i mantuiasca pe aceia care s-au scirbit de pacatul lor, care tanjesc sa fie curatiti de murdaria lui, si care vor sa fie scapati din tirania lui asupritoare." (Arthur Pink, Saving Faith)

In fata realitatii aproape omniprezente a pacatului in vietile noastre de crestini sa aflam,

...CUM PUTEM SA AVEM O CONSTIINTA IMPACATA (IN SENSUL DE LINISTITA, TOTUSI NU AMAGITA!), SA MENTINEM LINISTEA EI, IN PLUS, CUM SA INTRERUPEM CICLUL PACATULUI DIN VIATA NOASTRA.

CUM DETERMINAM CAND PACATUIM SAU POFTIM (DOAR UN SINONIM!), DACA NU SAVARSIM ACELE PACATE REPETATE (DE CARE UN CRESTIN ADEVARAT NU AR TREBUI SA FIE CARACTERIZAT), SAU DACA NU CUMVA ESTE STAPANIT DE PACAT?

Cand un crestin in mod obisnuit pacatuieste, sau pofteste, cum stie daca nu face pacate repetate, sau nu este stapanit de un anume pacat?

Stim din 1 Ioan 3 ca,

6 Oricine ramaine in El, nu pacatuieste; oricine pacatuieste, nu L-a vazut, nici nu L-a cunoscut.
7 Copilasilor, nimeni sa nu va insele! Cine traieste in neprihanire, este neprihanit, cum El insus este neprihanit.
8 Cine pacatuieste, este dela diavolul, caci diavolul pacatuieste dela inceput. Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului.
9 Oricine este nascut din Dumnezeu, nu pacatuieste, pentruca samanta Lui ramaine in el; si nu poate pacatui, fiindca este nascut din Dumnezeu.
10 Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu si copiii diavolului. Oricine nu traieste in neprihanire, nu este dela Dumnezeu;

Sufera oare un crestin adevarat de ambivalenta (are sentimente contrarii, chiar opuse in aceasta viata de credinta), adica, cand este un om al lui Dumnezeu, cand este un rob al pacatului?

Cunoaste cand ura fata de pacat, cand placerea?

Sa fie el oare caracterizat de o viata dubla, sa fie un om cu doua fete?

Ambivalenta este chiar si o tulburare psihica care consta in manifestarea simultana a unor sentimente si afecte contradictorii, chiar diametral opuse (vezi, iubire si ura). (Dictionarul Enciclopedic)

Inainte de a raspunde la o astfel de intrebare, trebuie facute niste REMARCI DE INTRODUCERE.

Toate poftele si dorintele stricate isi gasesc originea si radacina in firea pamanteasca. Apostolul Iacov a spus atunci cand a zis,

Iacov 1:14 Ci fiecare este ispitit, cand este atras de pofta lui insus si momit.

Astfel fiecare este urmarit de pofta lui insusi si fiecare atac al poftelor de care are parte cineva isi gaseste sursa numai si numai in el insusi! Astfel, nu putem da vine pe nimic din exteriorul nostru pentru poftele pe care le avem. Ele sunt manifestarile active ale unei naturi pacatoase de care Hristos a inceput sa ne separe, daca a venit in viata noastra si ne-am facut ucenicii Lui!

Asadar chiar dupa convertire, crestinului ii ramaine sa se confrunte cu aceasta realitate a vietii lui caci poftele si toate dorintele stricate rezida in firile noastre pamantesti pe care le purtam inca cu noi. De aceea, Pavel a fost indemnat sa afirme ca,

Gal.5:17 ...firea pamanteasca pofteste impotriva Duhului, si Duhul impotriva firii pamantesti: sunt lucruri protivnice unele altora, asa ca nu puteti face tot ce voiti.

Deci iata ca ne gasim foarte adesea intr-un impas dramatic in viata crestina: NU PUTEM FACE TOT CE DORIM! Uneori dorim raul si Duhul Sfint nu ne lasa, iar alteori (sper cat mai des!) dorim binele si firea nu ne lasa! Aceasta este o realitate cu care orice credincios se poate identifica. Lista lucrurilor pe care firea si Duhul, fiecare in parte le "pofteste", se gaseste mai jos:

19 Si faptele firii pamantesti sunt cunoscute, si sunt acestea: preacurvia, curvia, necuratia, desfranarea,
20 inchinarea la idoli, vrajitoria, vrajbile, certurile, zavistiile, maniile, neintelegerile, desbinarile, certurile de partide,
21 pizmele, uciderile, betiile, imbuibarile, si alte lucruri asemanatoare cu acestea. Va spun mai dinainte, cum am mai spus, ca cei ce fac astfel de lucruri, nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu.
22 Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia,
23 blandeta, infranarea poftelor. Impotriva acestor lucruri nu este lege.

Sa infruntam realitatea! In credincios, firea pofteste toate acele lucruri de mai sus. Cei mai buni, tari, crestini trebuie avertizati asupra acestor lucruri si nu doar cei slabi!

Isus a considerat necesar sa avertizeze toti credinciosii asupra unor pacate greu de crezut ca pot pune stapanire pe niste urmasi ai Sai:

Luca 21:34, 35 Luati seama la voi insiva, ca nu cumva sa vi se ingreuieze inimile cu imbuibare de mancare si bautura, si cu ingrijorarile vietii acesteia, si astfel ziua aceea sa vina fara veste asupra voastra. Caci ziua aceea va veni ca un lat peste toti ceice locuiesc pe toata fata pamantului.

Este limpede ca Dumnezeu stie cum stau lucrurile cu noi si sper ca pericolul "ingreunarii" inimii fiecaruia este unul la care noi luam seama!

Crestinii declarati nu sunt intr-un mai mare pericol decat acesta, si anume de a avea inima ingreunata de pacate aparent neinsemnate, care actioneaza ca un lat si pentru care nimicirea, judecata, vine ca o surpriza! Este de subinteles ca trebuie sa luam seama la noi insine!

Sau,

Rom.7:18 Stiu, in adevar, ca nimic bun nu locuieste in mine, adica in firea mea pamanteasca,

Este de asemenea un lucru stiut ca aceasta radacina a pacatului ce se gaseste in noi, va cauta sa profite de slabiciune pentru a se manifesta in tot felul de rele practice in vietile noastre. Lucrul acesta ar trebui sa ne preocupe sa aratam gelozie dupa voia lui Dumnezeu pentru sufletele noastre cat si unii pentru altii! Lucrul acesta a trebui sa faca din indemnul biblic de a "omori" madularele noastre o preocupare zilnica a noastra! Daca astfel de forte se gasesc la lucru in firile noastre, omorarea madularelor de care ele se folosesc devine o necesitate si indatorire de baza dusa la indeplinire in cate zile avem!

Coloseni 3
1 Daca deci ati inviat impreuna cu Hristos, sa umblati dupa lucrurile de sus, unde Hristos sade la dreapta lui Dumnezeu.
2 Ganditi-va la lucrurile de sus, nu la cele de pe pamant.
3 Caci voi ati murit, si viata voastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu.
4 Cand Se va arata Hristos, viata voastra, atunci va veti arata si voi impreuna cu El in slava.
5 Deaceea, omoriti madularele voastre cari sunt pe pamant: curvia, necuratia, patima, pofta rea, si lacomia, care este o inchinare la idoli.

"Madularele" se refera la ceea ce este pamantesc, fireste in noi...exact asa suna traducerea literara si-n romaineste, nu? "Madularele voastre care sunt pe pamant". Nu se refera la amputarea picioarelor... despre asa ceva se vorbeste intr-un alt loc unde sugestia este intr-adevar deliberat socanta pentru a sublinia gravitatea pacatului si necesitatea masurilor drastice luate impotriva lui:

Matei 5:27-30 Ati auzit ca s-a zis celor din vechime: ,,Sa nu preacurvesti." Dar Eu va spun ca ori si cine se uita la o femeie, ca s-o pofteasca, a si preacurvit cu ea in inima lui. Daca deci ochiul tau cel drept te face sa cazi in pacat, scoate-l si leapada-l dela tine; caci este spre folosul tau sa piara unul din madularele tale, si sa nu-ti fie aruncat tot trupul in gheena. Daca mana ta cea dreapta te face sa cazi in pacat, taie-o si leapada-o dela tine; caci este spre folosul tau sa piara unul din madularele tale, si sa nu-ti fie aruncat tot trupul in gheena.

Marcu 9:45-47 Daca piciorul tau te face sa cazi in pacat, taie-l; este mai bine pentru tine sa intri in viata schiop, decat sa ai doua picioare, si sa fii aruncat in gheena, in focul care nu se stinge, unde viermele lor nu moare, si focul nu se stinge. Si daca ochiul tau te face sa cazi in pacat, scoate-l; este mai bine pentru tine sa intri in Imparatia lui Dumnezeu numai cu un ochi, decat sa ai doi ochi si sa fii aruncat in focul gheenei,

Crestinul este totusi un om care traieste intre doua lumi -- cetatean al cerurilor si "razboinic" cu pacatul aici. Biblia ne arata in textul de fatsa ce privilegii am primit pe cealalta (unde suntem asezati in locurile ceresti impreuna cu Isus; Efes.1), in acelasi timp ne arata ce se intimpla cu noi aici (ati murit) si ce indatorire ne revine aici: "umblati dupa lucurile de sus", "ganditi-va la ele", si subliniez aici, "omoriti"!!

Cu alte prilejuri am vorbit despre primele, acum, voi vorbi despre cea din urma.

Un anume pacat nu devine obisnuinta decat in imprejurarile favorabile pe care noi i le cream. Nu devine obisnuinta decat daca profita de niste avantaje particulare. Firea omeneasca este stricata in mod egal in toate partile ei si nu trebuie sa dam vina pe personalitatile noastre pentru acele pacate carora le cedam usor si le repetam.

Exemplu: pentru unele pacate multi obisnuiesc sa spuna, "asa sunt eu", sau, "eu am caracter puternic, astfel ma enervez usor"!?

Deci, un pacat nu dobindeste un statut de obisnuinta si prinde putere (ajungand sa ne stapaneasca) in vietile noastre decat daca-i oferim ocazii favorabile specifice. Nu voi starui asupra lor, dar cineva nu trebuie decat sa se intrebe cand pacatuieste si in ce situatii, la ce ore, unde, privind la ce, sau in timp ce facea ce? ... pe ce strada te plimbi? (ghinion ca-n Petrosani este doar una!)

Particularitatile personalitatilor noastre intr-adevar ofera din start anumite ocazii pacatului sa prinda prilej si sa-si faca "lucrarea" in noi. Astfel, date fiind caracterele lor personale, unii pot fi mai inclinati spre invidie, mandrie, manie, sau senzualitate, altii, spre lacomie, betie, si altele. Intr-adevar, temperamentul poate agrava pacatele cuiva, insa, niciodata, dar niciodata, nu poate fi prezentat ca scuza, sau cauza a lor. Este o minciuna a diavolului sa dam vina pe temperament pentru pacat!

Mai mult, trebuie sa recunoastem ca daca harul lui Dumnezeu nu ne invata sa o rupem cu pacatele temperamentului, putem spune fara sa gresim ca nu ne-a invatat inca nimic! Acesta nefiind un handicap al harului, ci o dovada a faptului ca regenerarea noastra spirituala nu s-a produs.

Exemplu: daca unul nu se opreste din injuratul obisnuit temperamentului sau, sau nu se smereste, ci se poarta in continuare arogant si nesuferit cu altii, este foarte probabil ca harul lui Dumnezeu sa nu-i fi atins inima, sursa tuturor relelor lui, si sa-i fi luat luat locul pe tron pacatului!

Un caracter "inflamabil"?
Marea schimbare a firii este produsa launtric de venirea neprihanirii in sufletele noastre, care se vede in exterior prin renuntarea indeosebi la "pacatele temperamentale" care de aici incolo nu ar trebui sa ne mai caracterizeze. Daca nu devenim caracterizati, mai degraba de dragostea de Dumnezeu prin interiorizarea neprihanirii, decat de dragostea de sine prin exteriorizarea constanta a temperamentului nostru, nu putem spune ca suntem crestini.

Circumstantele in care ne punem singuri acorda puteri enorme unor pacate ce rezida in fire. Unele sunt imputernicite de imprejurarile nefaste in care ne aducem singuri prin neglijenta aratata fata de timp, de prietenii, relatii, si prioritati.

Astfel unele pacate prind prilej de manifestare profitand de educatie. De pilda, daca ne educam copii sa fie individualisti si egoisti ("esti cel mai frumos, cel mai destept, esti mai cuminte decat copii altora ..., etc."), "turnam benzina" pe un foc ce arde mocnit in madularele lor inca de la nastere, si care va fi intetit in clipa cand poftele lor proprii il vor aprinde si-i vor mistui in flacarile mandriei.

Anumite medii sociale fac anumite pacate "inflamabile" din noi, sa ia foc si sa arda cu putere in madularele noastre.

Proverbe 30:9 Ca nu cumva, in belsug, sa ma lepad de Tine, si sa zic: ,,Cine este Domnul?" Sau ca nu cumva in saracie, sa fur, si sa iau in desert Numele Dumnezeului Meu. -

Drept solutie sa ascultam ce sfaturi ne da Biblia:

Efes. 5:16 Rascumparati vremea, caci zilele sunt rele.
Col. 4:5 Purtati-va cu intelepciune fata de cei de afara; rascumparati vremea.
1 Cor.15:33 Nu va inselati: ,,Tovarasiile rele strica obiceiurile bune".
Prov. 9:6 Lasati prostia, si veti trai, si umblati pe calea priceperii!"
Prov. 13:20 Cine umbla cu inteleptii se face intelept, dar cui ii place sa se insoteasca cu nebunii o duce rau.
Fereste-te de cei ce barfesc : Prov.20:19 Cine umbla cu barfeli da pe fata lucrurile ascunse; ti cu cel ce nu-ti poate tinea gura sa nu te amesteci.

Fereste-te de cei iuti la manie, lipsiti de caracter: Prov.22:24-25 Nu te imprieteni cu omul manios, si nu te insoti cu omul iute la manie, ca nu cumva sa te deprinzi (OBISNUINTA?) cu cararile lui, ti sa-ti ajunga o cursa pentru suflet.

Ce altceva sunt pacatele savarsite din obisnuinta, daca nu o cursa pentru sufletul cuiva? Nu le poate marturisi, nu scapa de ele, il tin sub condamnare, se simte tot timpul vinovat, ce mai, sunt o cursa groaznica, o capcana nemiloasa cum nu s-a mai vazut!!!

Fereste-te de cei dedati la bautura si lacomie: Prov.23:20-21 Nu fi printre ceice beau vin, nici printre ceice se imbuibeaza cu carne. Caci betivul si cel ce se deda la imbuibare saracesc, ti atipirea te face sa porti zdrente.

Fereste-te de cei schimbatori, capriciosi (nesupusi, rebeli, certati cu legea): Prov.24:21-22 Fiule, teme-te de Domnul si de imparatul; ti sa nu te amesteci cu cei neastimparati! Caci deodata le va veni pieirea, ti cine poate tti sfarsitul amandorora!

Fereste-te de cei mincinosi, nemilosi, indiferenti, lipsiti de incredere: Prov.25:18-20 Ca nebunul care arunca sageti aprise si ucigatoare, ata este omul care inteala pe aproapele sau, ti apoi zice: ,,Am vrut doar sa glumesc!``

Cu aceasta prefata incheiata doresc sa raspund intrebarii de debut: CUM STIM DACA UN PACAT, SAU POFTA, AU DEVENIT OBISNUITE SI NE STAPANESC?

Un pericol care ameninta in fiecare clipa...
Poftele care se gasesc in madularele noastre, care locuiesc in firea pamanteasca (Pavel: Rom.7:18 "Stiu, in adevar, ca nimic bun nu locuieste in mine, adica in firea mea pamanteasca..."), cele mai ingrozitoare chiar asupra carora Domnul ne-a avertizat sa le omoram, pot lucra chiar acum in gandurile si inimile celor mai onorabili dintre noi.

O anume pofta poate oprima in mod obisnuit sufletul cuiva, dar sa nu se manifeste inca in mod extern din anumite motive. Daca observi ca mintea si sufletul iti sunt chinuite frecvent si apasate de o anume pofta, sau dorinta stricata, nu te grabi sa crezi ca respectivul pacat a devenit obisnuinta, sau ca a si pus stapanire pe tine! Poate sa fie doar o perioada de grea incercare si ispitire a ta. Pacatul care locuieste in membrele tale in conjunctie cu ispitirea ta, vor lupta insa cu putere, constant si viguros pentru a te subjuga robiei pacatului (cand pacatuiesti din obisnuinta, esti victima, o pasare in latul vanatorului!).

Sa presupunem ca ai ajuns in aceasta situatie nefericita (de a te lupta cu ispite si a fi viguros asaltat).

Cum deosebesti intre ispite in general si inrobirea ta de catre un anume pacat? Poti sa-ti dai seama ca NU faci pacatul care a devenit obisnuinta, dupa urmatoarele repere:

  1. daca esti mai mult intristat de el, decat murdarit, atunci nu-i decat o ispita (inca!). In acest caz, atat harul cat si pacatul lucreaza simultan in membrele tale, cu toate ca au scopuri foarte opuse. Scopul harului este sa-ti smereasca sufletul, iar scopul pacatului, este sa ti-l pangaresca, murdareasca. Sufletul este insa murdarit atunci cand pacatului ii este dat consimtamantul. O ispitire activa la nivelul gandului, nu produce pangarirea ta spirituala, ci doar ispitirea care obtine consimtamantul vointei tale o face. Fie ca vointa ta a participat de la "bun" inceput, fie a vrut pacatul dupa o mai lunga perioada de ispitire, acest consimtamant al vointei este cel care te pangareste. Cu toate acestea, daca esti doar mai mult intristat decat pangarit de el, poti sa-ti dai seama ca pacatul nu a devenit obisnuinta. Tentatia poate fi indelunga, chinuitoare, si aparent fara sfarsit, dar atata vreme cat sufletul tau refuza sa-i dea acordul, sufletul tau ramaine neprihanit in mijlocul atacului.
  2. daca poti sa privesti cu adevarat asupra pacatului tau, ca fiind cel mai mare si mai ucigator dusman al tau. Daca acesta este intr-adevar modul in care-ti privesti pacatul (sa-l urasti asa cum Dumnezeu il uraste!), atunci te gasesti in puterea ispitei (sub influenta ei), dar nu in stapanirea unui pacat repetat.
  3. daca porti razboiul si lupta cu el fara incetare, indeosebi prin acele strategii fara egal ale rugaciunii si studiului Cuvantului. Cand sufletul este ispitit sa se departeze (sa se lase) de acestea, in mod sigur pacatul poate fi declarat invingatorul! (Un crestin norvegian a spus ca, "aceasta Carte te va tinea departe de pacat, iar pacatul te va tine departe de aceasta Carte!") Totusi atata vreme cat conflictul este mentinut prin exercitarea obiceiurilor harului, pacatul respectivului poate fi considerat o ispita si nu un pacat devenit obisnuinta.


<-- Umblarea Crestinului | Urmatoarea pagina