O analiză nepenticostală a lucrării Duhului Sfânt

partea a III-a


RECAPITULARE:
De două duminici seara, la rând, studiem ceea ce spune Biblia despre rolul Duhului Sfânt de interpret şi revelator al Scripturilor. Care este relaţia dintre El şi Scriptură. Am studiat de asemenea personalitatea Lui (deci, faptul că El este o Persoană, nu o forţă impersonală). Data trecută am început să studiem relaţia dintre El şi credincios, lucrarea lui în credincios (şi anume, aceea de transformare lăuntrică a lui - în timp ce privim în Cuvântul Lui, DS ne transformă - 1Cor.3:18), vorbind despre necesitatea imperioasă a lucrării Lui, şi despre ce este Duhul Sfânt pentru creştin: dovada înfierii lui, o pecete şi o arvună a mântuirii sale. Am concluzionat că, Duhul Sfânt este atât înfrumuseţătorul sufletelor (MARELE COSMETICIAN AL SUFLETELOR!), dovada posesiunii lor de către Dumnezeu cât şi garanţia dată lor că vor ajunge cu siguranţă în ceruri.

A spune aşa cum fac adventiştii că pecetea lui Dumnezeu este Sabatul, că Dumnezeu ne-a pecetluit cu Sabatul, înseamnă a dispreţui dragostea lui Dumnezeu şi a călca în picioare jertfa Fiului Său!! A minimaliza interesul pe care ni-l arată.
- "Dumnezeu ne-a pecetluit cu o altă Persoană a Dumnezeirii, şi nu cu o altă zi a săptămânii!"

"HEDONISMUL" SPIRITUAL. El nu ne-a fost dat ca şi o jucărie pe care să o manipulăm cum vrem şi nici ca o putere mistică pe care să o exploatăm în goana noastră după senzaţii şi putere personală!

LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎN RUGĂCIUNEA CREŞTINULUI
Romani 8:26-27
spune:

"Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu"

De asemenea: Iuda 20 şi Efes.6:18.

Importanţa Duhului Sfânt în rugăciune este clar subliniată în acest pasaj. Slăbiciunea despre care vorbeşte Pavel priveşte viaţa noastră de rugăciune. DS, ne spune Pavel, ne ajută în această slăbiciune a noastră. Iată că fără Duhului nu doar că nu putem avea o viaţă spirituală, dar nu putem avea nici una de rugăciune.

Cuvântul grecesc tradus "ajută" indică o mână de ajutor întinsă. Marta a folosit acelaşi cuvânt atunci când a apelat la Isus să-i spună Mariei să-i dea o mână de ajutor la treaba din casă (Luca 10:40).

Rolul Duhului Sfânt în rugăciunea creştinului este de a-i da o mână de ajutor în slăbiciunea lui. Când ne rugăm El ne dă mâna să ne ajute, ca să ne purtăm povara firii noastre neobişnuită cu rugăciunea şi truda spirituală.

Dar, slăbiciunea despre care Pavel vorbeşte aici are două aspecte:
- pentru ce să ne rugăm, şi
- cum să ne rugăm (forma şi maniera rugăciunii noastre)

"CE"
NU ŞTIM "CE" Să NE RUGĂM. Nu avem o cunoaştere intuitivă a "lucrului" pentru care trebuie să ne rugăm. Nu ştim ce să-i cerem lui Dumnezeu în rugăciune. Pentru exemplificare, veniţi doar la o adunare a noastră de rugăciune, joia la 7, seara! Într-adevăr cunoaştem subiectele generale ale rugăciunilor noastre, cum ar fi mântuirea celor fără Hristos, sfinţirea credincioşilor sau împlinirea nevoilor noastre zilnice. Dar, pentru a şti exact ce vrea Dumnezeu să ne rugăm în clipa rugăciunii, aceasta implică o cunoaştere profundă a voii Sale pentru situaţiile date din vieţile noastre (sau ale altora), iar de regulă această cunoştinţă în mod natural, ne lipseşte. Aici intervine Duhul Sfânt în ajutorul nostru suplinind această ignoranţă a noastră cu cunoaşterea de către El a voii lui Dumnezeu:

1 Cor.2:11 "...tot aşa nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu".

"CUM"
Pentru ca Dumnezeu să îşi facă voia noastră prin rugăciunile noastre, este necesar ca noi să avem această cunoştinţă a voii Lui. Dar pentru că nu o avem, este necesar ca noi să fim atât de controlaţi de Duhul încât acesta să-şi poată face lucrarea în rugăciunile noastre, aducând în rugăciunile noastre, lucrurile pe care Dumnezeu vrea să le facă. Este clar atunci că pentru a ne ruga cum trebuie, noi trebuie să fim plini de Duhul, stăpâniţi de El şi atenţi la îndemnurile Lui.

EL MIJLOCEŞTE
Cuvântul grecesc care descrie mijlocirea Duhului este foarte pitoresc. Este folosit pentru cel care dă peste un om în necaz, şi cere ajutor în numele acestuia. După cum Alford ne spune:

"Duhul Sfânt al lui Dumnezeu ce locuieşte în noi, cunoscându-ne mai bine nevoile, se roagă pentru noi, având aspiraţii şi năzuinţe mai înalte şi mai sfinte decât cele pe care noi le putem exprima în cuvintele noastre. Această mijlocire îşi găseşte exprimarea doar în suspinele şi gemetele Duhului. Dumnezeu Tatăl care cercetează inimile sfinţilor Săi în vederea rugăciunii, interpretează aceste suspine negrăite ale Duhului Său din noi conforme voii Sale."

CONCLUZIA la care suntem conduşi este că, pentru a avea o adevărată viaţă de rugăciune, vieţile noastre trebuie să fie stăpânite de Duhul Sfânt, iar inimile noastre pline de El. Doar atunci rugăciunile noastre vor avea putere, vor fi spirituale, inteligente şi eficiente. Vom şti "ce" să cerem în rugăciune şi "cum" s-o facem!

EXEMPLE: priviţi la vieţile de rugăciune ale unor sfinţi din trecut
- Iacov : genunchi tăbăciţi!
- Apostolul rugăciunii : "praying Hyde", etc.
- Ilie: Iacov 5:17-18 "un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi"

Ce anume le-au energizat acestor oameni rugăciunile lor şi le-au adus atât de multe răspunsuri la ele? Ce anume însoţea îndeosebi rugăciunea unuia despre care se spunea că se roagă atât de intens încât oamenilor le era insuportabil să-l audă rugându-se? Că erau îngroziţi auzindu-l cum se roagă şi că simţeau cerul căzând peste ei?

APLICAŢIE: Aceşti oameni au cunoscut lucrarea Duhului Sfânt în viaţa lor de rugăciune. Erau familiarizaţi cu mijlocirea Lui pentru ei. La fel trebuie să devenim şi noi. Dar pentru asta, şi noi trebuie să fim plini de Duhul!

CÂT DE MULT DUH AVEM NEVOIE?
A city dweller moved to a farm and bought a cow. Shortly after he did, the cow went dry. When he reported this fact to a neighbor farmer, the farmer expressed surprise. The city man said he was surprised too. "I can't understand it either, for if ever a person was considerate of an animal, I was of that cow. If I didn't need any milk, I didn't milk her. If I only needed a quart, I only took a quart." The farmer tried to explain that the only way to keep milk flowing is not to take as little as possible from the cow, but to take as much as possible. Is that not also true of the Christian life? Those who only turn to God in need miss the real joy that flows from a daily infilling of His Spirit.
See: Psa 81:10; Rom 5:5; Eph 3:20-21; 1 Tim 1:14

Idee care ne conduce la următoarea idee.

PLINĂTATEA DUHULUI, O CERINŢĂ ÎN VEDEREA SFINŢIRII NOASTRE

Efes.5:18 "fiţi plini de Duhul"

Privitor la această poruncă a lui Dumnezeu se pot afirma următoarele:

ESTE IMPERATIVĂ, OBLIGATORIE, odată fiindcă Dumnezeu ne porunceşte şi în al doilea rând, fiindcă altfel suntem plini de sine, sau de lume. Avem un gol care trebuie umplut şi dacă nu-l umplem cu Dumnezeu în mod natural îl vom umple cu altceva. Dumnezeu ştie de ce ne-a dat această poruncă!

În al doilea rând, DOAR PLINĂTATEA DUHULUI FACE POSIBILĂ ASEMĂNAREA CREŞTINULUI CU HRISTOS. Din nou, ea este necesară pentru că acum îl reprezentăm pe El şi trebuie s-o facem cât mai bine. Doar atunci când Duhul locuieşte din belşug în inimile noastre, Dumnezeu poate să ducă mai departe sfinţirea noastră şi să-l exprime pe Hristos prin noi.

Limba greacă ne spune că umplerea aceasta de Duhul nu este o acţiune de un moment dat, ci o acţiune continuă - fiţi plini încontinuu. Umplerea cu Duhul nu poate fi doar o experienţă de criză, o umplere spasmodică, care se face doar atunci când creştinul urmează să slujească lui Dumnezeu în predicare, evanghelizare, ajutorare sau rugăciune în biserică. Trebuie să fim plini, şi să fim plini în permanenţă, clipă de clipă a vieţii noastre creştine. Plinătatea Duhului în noi este trăsătura de bază a experienţei creştine de zi cu zi. Nici un creştin nu poate trăi o viaţă biruitoare asupra păcatului, şi nu poate să reziste ispitelor, dacă nu cunoaşte această umplere ce ar trebui să fie permanentă, cu Duhul.

O PRECIZARE FOARTE IMPORTANTĂ TREBUIE FĂCUTĂ! ESTE O LUCRARE A LUI, NU A OMULUI. Ea este necesară fiindcă de multe ori avem impresia că noi suntem puşi în situaţia să-l forţăm pe Duhul să ne umple, sau să-l convingem să rămână în noi. Umplerea noastră cu Duhul nu este o lucrarea omului. Nu vine în urma stăruinţelor noastre îndelungate, a mărturisirii tuturor păcatelor sau a rugăciunilor isterice. Nu putem sub nici o formă să ne aducem în starea în care Duhul poate privi la noi şi să spună, "acum este destul de sfânt, am să vin în viaţa lui!" Duhul este cel ce ne va umple şi doar El este activ în săvârşirea acestei acţiuni. Nimic din ceea ce noi facem nu poate să ne umple cu El!

TOT CEEA CE NOI PUTEM SĂ FACEM, este conform lui Ioan 7:37-39, să credem, conform lui Luca 11:13, să ne rugăm şi să-i cerem lui Dumnezeu Tatăl! Rom.8:5 "să trăim după îndemnurile Duhului", Rom.8:6 "să umblăm după lucrurile Duhului", Rom.8:13 "să mortificăm...", Gal.5:16 "cârmuiţi de Duhul", Rom.6:12 "să..."

DAR CE ÎNSEAMNĂ TOTUŞI "A FI PLINI DE DUHUL", SAU A "AVEA PLINĂTATEA LUI"? Să vorbim în limbi, să profeţim, să scoatem demoni, să facem semne şi minuni? Etc. Cred că vom fi ajutaţi să găsim răspunsul şi să înţelegem mai bine, privind la Iacov 4:5

"Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul Sfânt, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine"

Vedeţi, toate acele lucruri le vrem cu gelozie, pentru noi.
Cuvântul grecesc care descrie această "invidie" a Lui pentru a ne avea doar pentru Sine, mai înseamnă şi "pofteşte". Retraducându-l am avea: "Duhul...ne pofteşte ("a dori cu putere, cu sinceritatea sau cu pasiune" - K.Wuest), să ne aibă doar pentru El".

Deşi noi vrem cu gelozie cele mai bune daruri pentru noi, Duhul Sfânt, ne vrea, cu gelozie, în schimb pe noi!! În timp ce noi ne "batem" în Biserică pentru a avea cele mai bune daruri, şi El se "bate" pentru noi, dar în alt fel.

Ce anume doreşte sau pofteşte cu pasiune Duhul până la gelozie? Contextul ne ajută să înţelegem. Iacov a vorbit de curvia spirituală, de adulterul spiritual cu lumea al unor credincioşi care nu trăiau separaţi de lume şi puşi deoparte pentru Dumnezeu. Aceştia au comis adulterul spiritual înşelându-l pe Domnul şi întreţinând legături ascunse cu lumea. Au îngăduit unor plăceri şi pasiuni ascunse să le controleze inimile, să-i mistuie lăuntric de dorinţe şi pofte. Duhul Sfânt este gelos pe orice control natura păcătoasă poate să exercite asupra celui pe care l-a răscumpărat şi pus deoparte pentru El. Gelozia Sa se îndreaptă asupra gândurilor, dorinţelor şi sentimentelor acestora. El doreşte ca credinciosul să depindă de lucrarea Lui în el, pentru a arăta loialitate deplină, neprefăcută lui Dumnezeu.

G.D.Watson citat de Wuest, spune în lucrarea lui "Cuvinte Vii" spune:
"Duhul Sfânt va pune o strajă foarte strictă asupra ta dintr-o dragoste geloasă, te va mustra pentru cuvinte nefolositoare sau sentimente greşite, pentru risipirea timpului tău, pentru lucruri de care alţi creştini nu se simt niciodată deranjaţi. De aceea să nu crezi că Dumnezeu este un Suveran infinit şi are dreptul să facă se doreşte cu ai Săi (ciudat? În relaţia cu noi, putem spune că nu se comportă aşa - n.tr.). El s-ar putea să nu-ţi explice mii de lucruri care-ţi dau de gândit din ceea ce face în viaţa ta, dar dacă I te dăruieşti cu totul să fii robul dragostei Lui, El te va învălui într-o dragoste geloasă şi va turna asupra ta binecuvântările pe care le primesc doar cei din cercul său apropiat. De aceea, să vă fie clar că dacă veţi avea o legătură directă cu Duhul Sfânt atunci va trebui să-I acordaţi privilegiul de a vă lega limba, de a-ţi înlănţui (lega, reţine) mâna sau a vă închide ochii (la unele lucruri - n.tr.), aşa cum nu o face cu alţii. Doar atunci când eşti, în felul acesta, stăpânit în lăcaşul tainic al inimii tale de Dumnezeul cel viu, mulţumit şi încântat de această strajă personală, privată, geloasă şi deosebită în administrarea Duhului Sfânt asupra vieţii tale, înseamnă că ai descoperit într-adevăr antecamera (vestibulul) cerului."

CINE SE "BATE" PENTRU NOI?
Conform lui Galateni 5:17 mai este cineva care ne "pofteşte" şi "se bate" pe noi (de fapt, nici nu trebuie să depună mare efort, date fiind inimile noastre păcătoase!). Putem spune că acela este diavolul, dar totuşi este mai degrabă vorba de firea pământească :

"Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva firii pământeşti...".

Disputa pentru noi, pentru stăpânirea noastră, se poartă între Duhul şi firea pământească.

Pofta constantă a firii este de a păcătui şi prin asta de a ne subjuga ei. De a ne stăpâni vieţile şi a ne controla dorinţele. Natura doreşte să folosească dorinţele creştinului pentru a satisface poftele firii pământeşti.

Duhul, în schimb, vrea să folosească dorinţele noastre pentru a ne face ai Lui şi pentru a-l căuta pe Dumnezeu. El vrea să pună stăpânire pe dorinţele noastre, să ne schimbe în asemenea fel aspiraţiile încât cu dorinţele noastre să-l vrem pe El. El "pofteşte", vrea cu gelozie, controlul dorinţelor inimilor noastre pentru a le folosi pentru gloria lui Dumnezeu.

EL ESTE ELIBERATORUL NOSTRU DIN TIRANIA FIRII!!

ASTFEL O MARE RESPONSABILITATE ne revine nouă creştinilor: aceea de a alege cine să ne stăpânească dorinţele. Decizia de ceda Duhului şi bizuirea pe călăuzirea Lui, duce la înfrângerea poftelor firii păcătoase, producând în credincios o viaţă plăcută lui Dumnezeu (vezi, Rom.8!). De aceea, plinătatea Duhului constă în controlul deplin al lui Dumnezeu asupra vieţii credinciosului şi se manifestă prin dorinţa de a asculta de îndemnurile Lui. Nu printr-un dar anume, sau un comportament bizar.

"Acţiunile graţioase ale Duhului asupra sufletului nu au fost prevăzute să înlocuiască asumarea responsabilităţii de către creştin, în principal aceea de a decide să i se supună" (A.W.Pink)

Să citim, Rom.8:4-9 ...

1. CARE ESTE SENSUL EXACT AL CUVÂNTULUI "PLINĂTATE" ATUNCI CÂND ESTE FOLOSIT CU PRIVIRE LA DS? Expresii de felul "plini de DS" sau "umpluţi de DS" sunt familiare în terminologia Noului Testament. Thayer în lexiconul său grec-englez spune că un verb folosit este pimplemi care înseamnă că, "ceea ce pune stăpânire totală asupra minţii, o umple". O ilustraţie a folosirii verbului cu acest sens este Luca 5:26 - "plini de frică". De aceea, acesta fiind istoricul semnificaţiei verbului "a umple" în NT, expresia "plini de DS" descrie stăpânirea, posesiune, pe care Duhul Sfânt o are asupra minţii şi inimii credinciosului. Această posesiune sugerează controlul deplin pe care El îl are asupra minţii şi inimii creştinului. Astfel cuvintele "plin" şi "umplut" se referă la controlul pe care Duhul îl exercită asupra credinciosului care spune că este umplut de El.

De aceea, acele manifestări bizare şi sinistre atribuite astăzi DS, (caracterizate de lipsa controlului fie de sine, fie al Duhului asupra comportamentului persoanelor ce spun că sunt "umplute" cu El) nu pot fi rezultatul posesiunii depline a acestora de către Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, ci de către un alt duh, în cel mai rău caz, sau a pierderii controlului de sine, în cel mai fericit caz.

2. Celălalt verb folosit este pleroo. Este folosit în Fapte 13:52 şi Efeseni 5:18. Un exemplu al folosirii lui care nu are legătură cu Duhul Sfânt se găseşte în Ioan 16:6, unde Isus anunţându-le ucenicilor imediata lui plecare dintre ei le spune: "întristarea v-a umplut inima". Thayer ne spune că aici termenul semnifică o "pătrundere" a sentimentului întristării în inima ucenicilor, pătrundere care a dus la stăpânirea inimii de întristare. De aceea, la fel cum această întristare a pătruns în inimile lor, Duhul Sfânt se presupune să pătrundă şi să pună stăpânire pe credinciosul care este plin de El.

3. Un substantiv, pleres, este folosit în Luca 4:1, Fapte 6:3, 5, 7:55, 9:17, 11:24. În Fapte 6:5, este folosit în fraza "plin de credinţă". Din nou, Thayer spune despre această utilizare că semnifică, "umplerea completă a lui Ştefan (cu credinţă), până în punctul în care este posedat sau controlat de ea". Astfel, umplerea cu Duhul Sfânt se referă la controlul Său asupra credinciosului care spune că este umplut de El.

Privind la GRAMATICA LIMBII (cazul genitiv) putem extrage alte comori de înţelegere a utilizării cuvântului. Există un singur caz în NT unde "umplut de DS" nu este urmat de cazul genitiv. Este vorba de Efes.5:18 unde apare "cazul instrumental" care desemnează mijlocul prin care acţiunea din verb este dusă la îndeplinire. Acţiunea verbului din acest caz descrie controlul exercitat asupra credinciosului. Duhul Sfânt este instrumentul divin, sau mijlocul prin care este exercitat acest control. De aceea, expresia "umplut cu Duhul Sfânt" descrie exercitarea controlului lui Dumnezeu, prin intermediul Duhului Sfânt, asupra celui ce este umplut cu El. Această expresie se poate traduce şi : "Fiţi controlaţi, stăpâniţi de Duhul Sfânt".

Dar nu trebuie să ne gândim la DS că ne umple inimile la fel cum apa umple un pahar, sau aerul umple vidul, nucile, un coş, etc.! Inima creştinului nu este un rezervor, un recipient ce trebuie mai întâi golit pentru ca apoi Duhul Sfânt să-l poată umple. Iar DS nu este o substanţă care să umple un recipient gol. El este o Persoană care doreşte să controleze o altă persoană, şi anume, credinciosul. El nu umple viaţa creştinului cu El Însuşi, ci o controlează, o stăpâneşte.

La urma urmei, de ce are nevoie creştinul de DS? Să aibe experienţe ecstatice sau daruri supranaturale (şi pentru astea!), sau să jongleze cu El ca şi un circar? Nu să-l convingă de păcat şi să-l învingă, în viaţa lui? De El, de DS, trebuie să depindă pentru a scăpa de păcat!
DS este cel ce curăţă viaţa celui ce cooperează cu El. El îl va exprima pe Domnul Isus şi tot DS îl va face pe credincios să trăiască o viaţă sfântă, separată de lume!

INIMA ESTE UN SIMBOL folosit la descrierea voinţei, raţiunii şi emoţiilor omului. De aceea, Duhul Sfânt posedă sau stăpâneşte activităţile volitive, (deciziile) raţionale (gândurile) şi emoţionale (sentimentele), celui ce este umplut cu El. Toate acestea El le supune şi le conformează Cuvântului lui Dumnezeu. (Duhul Sfânt este MARELE CONVINGĂTOR şi MÂNUITOR de oameni - PERSUASIV - EXERCITĂ MAREA PERSUASIUNE DIVINĂ) De aceea, când vorbim de umplerea unui credincios cu DS, nu facem decât să descriem controlul pe care această Persoană divină, DS, îl are asupra unui om, a creştinului.

"INVAZIA" DIVINĂ (în loc de "invazia păgână"!)
- Dumnezeu nu se înşeală cu privire la noi şi la naturile noastre: El nu aşteaptă ca întâi să ne "golim" de păcate, ca El să poată apoi veni să locuiască prin DS, în vieţile noastre. Ştie că avem nevoie de puterea Lui întâi pentru a-I face cât de cât loc. Are nevoie de un cap de pod! Ca "Un pod prea îndepărtat" sau ca "Debarcarea în Normandia" - la fel avem nevoie ca El să "debarce" la ţărmul sufletelor noastre pentru a începe curăţenia şi "invazia divină" din viaţa unui om. Întâi "un cap de pod", apoi "ocupaţia totală" a teritoriului! Desigur, aceasta nu o face fără "colaboraţionismul" nostru!!!

Ceea ce vă trebuie unora, în vieţile voastre, nu este să luptaţi cu şi mai multe păcate şi să vă forţaţi să scăpaţi de mai multe, ci să-I îngăduiţi lui Dumnezeu să înainteze ocupând şi mai mult teritoriu. Când "rezistenţa" din spatele liniilor păcatului a slăbit este nevoie ca Dumnezeu să înceapă ofensiva pe linia frontului. Atunci voi (sufletele voastre) vor avea răgaz şi vor putea prinde din nou puteri pentru viitoarele hărţuieli! Propria voastră "rezistenţă" nu plăteşte doi bani fără o ofensivă frontală puternică a Lui asupra poziţiilor păcatului din vieţile voastre. Veţi fi trădaţi şi veţi slăbi, în final fiind anihilaţi! Este o luptă fără viitor! Fără sorţi de izbândă.

De aceea, creştinul este îndemnat să fie "plin de Duhul" (Efes.5:18) sau aşa cum am retradus, să fie "stăpânit, controlat de Duhul".

Tendinţa omului nemântuit este în permanenţă de a se răzvrăti, de a refuza supunerea lui Dumnezeu: "Cu toţii ca nişte oi, rătăceam" şi "fiecare îşi vedea de drumul lui" (Isaia 53). El nu ascultă de glasul Păstorului cel bun şi nu-l recunoaşte. (ca să-ţi dovedeşti, încearcă să chemi oile unui cioban la tine!). Însă această tendinţă este înfrântă când păcătosul este mântuit şi puterea naturii păcătoase este învinsă de Dumnezeu, el intrând sub o altă ocupaţie, altă influenţă, altă dominaţie. Aceea exercitată de Duhul Sfânt venit în viaţa lui şi înaintea căreia credinciosul este insistent îndemnat să se plece!

Lucrarea DS este aceea de a suprima activităţile naturii păcătoase, a cărei putere a fost înfrântă la apariţia Lui în viaţa credinciosului (devenită acum "scena confruntărilor"!?), şi de a produce roadele Sale în viaţa lui.

Dacă lucrarea Lui este atât de impunătoare şi acaparatoare, de ce totuşi mai suntem îndemnaţi să ne exercităm propria voinţă în a ne supune Lui, în a fi plini de El?

DUHUL SFÂNT NU ESTE UN RESORT AUTOMAT sau PILOT AUTOMANT AL LUI DUMNEZEU!
În primul rând, doar fiindcă a venit în viaţa credinciosului nu înseamnă că în mod automat îl controlează pe acesta în tot ceea ce face, gândeşte sau doreşte. Duhul Sfânt nu introduce automatismul şi nu operează roboţi, maşinării! Controlul pe care DS îl exercită asupra creştinului depinde de primirea şi ajustarea (cedarea, cooperarea) activă a credinciosului la îndemnurile Lui. La fel cum Domnul Isus nu ne-a salvat până ce nu l-am recunoscut ca Mântuitor şi Domn, şi ne-am încrezut în El pentru mântuire, la fel nici Duhul Sfânt nu ne controlează în sensul de a ne pătrunde voinţa, raţiunea, şi sufletul, până ce nu recunoaştem că El este cel trimis de Tatăl pentru a ne sfinţi vieţile, şi nu încredem în El pentru a-şi face lucrarea în noi şi prin noi. De aceea, trebuie să existe o veşnic prezentă dependenţă conştientă de Duhul Sfânt şi supunere deliberată Lui, o cedare constantă lucrării Sale, o căutare neîncetată a călăuzirii şi puterii Sale, dacă va fi ca El să ne controleze vieţile în cea mai deplină măsură şi să producă cele mai frumoase roade ale Sale.

NU ESTE UN REFLEX!
Domnul Isus a aşteptat ca tu şi eu să-l recunoaştem ca Domn şi Mântuitor înainte ca să ne salveze. La fel şi DS care locuieşte în credincios aşteaptă să fie recunoscut ca fiind cel ce-a venit în ajutorul lui. Mântuirea este prin credinţă, de la început până la sfârşit. Este o lucrarea a lui Dumnezeu făcută pentru om. Dar El aşteaptă ca fiecare să beneficieze de mântuirea de care are nevoie, prin exercitarea credinţei sale. Vrea aceea acţiune a inimii de a se încrede în El pentru a-I pune la dispoziţie lucrarea încheiată a mântuirii. Unul din motivele pentru care Duhul Sfânt are atât de puţin control asupra vieţile multor creştini este fiindcă aceştia cred că El lucrează automat în inimile lor. Că reacţionează reflexiv la pornirile lor păcătoase şi că îi conduce instinctiv la/în sfinţenie!

Cerinţele lui Dumnezeu care trebuie îndeplinite pentru a dobândi această plinătate a Duhului Sfânt în vieţile noastre nu sunt multe şi nu sunt complicate. Domnul ne-a spus să cerem DS (Luca 11:13), dar să cerem cu lepădare de sine şi renunţare la eu. O asemenea cerere nu poate fi însoţită decât de o viaţă gata să fie pusă pe altar. Nu i se va răspunde atâta vreme cât controlul asupra ei este încă disputat între eu şi Duhul pe care-l vrem.

Mulţi păcătoşi temându-se de consecinţele pe care le pot avea păcatele lor asupra vieţilor lor, l-au chemat pe Domnul Isus în inimile lor, dar nu au vrut să renunţe definitiv la ele. Mulţi credincioşi i-au cerut Duhului Sfânt să-i umple, dorind mai multă putere pentru slujire sau mărturie, dar n-au vrut să abandoneze complet nişte obiceiuri păcătoase ale vieţilor lor şi nişte mici plăceri meschine!

Asta-i ca şi a-i cere cu "jumătate de gură"!

Mărturia pe care o faci că doreşti această plinătate a Duhului în viaţa ta ar trebuie să te forţeze să consideri lucrurile pe care vrei să le pierzi, lucrurile la care trebuie să renunţi, şi renunţarea la libertatea de a-ţi alege plăcerile.

Când ni se vorbeşte despre aşa ceva multora ar trebui să ni se spună să nu ne grăbim să ne rugăm, să ridicăm mâna, sau să venim în faţă până ce nu am decis abandonul definitiv al acestor lucruri. Nu putem să le avem şi în acelaşi timp să-l avem şi pe El! Nouă trebuie să ni se spună răspicat, "suflete preacurvare! Nu stiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu. Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu. Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul pe care L-a pus în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine" (Iacov 4:4)

De aceea, câtă vreme cel cu care vom disputa controlul inimilor noastre este chiar Duhul lui Dumnezeu, să nu ne aşteptăm să-I simţim sau să-i vedem prezenţa în vieţile noastre, prin darurile Sale, sau prin roadele Sale. O astfel de presupunere este zadarnică şi este jignitoare geloziei Sale.

Este de mirare de ce, chiar după ce ieşim în faţă, după ce ne rugăm, căutăm, vrem, cerem, recunoaştem, regretăm, implorăm, nu-l vedem pe Dumnezeu manifestându-se cu putere în vieţile noastre şi nu simţim vuietul ca al unui vânt puternic, şi nu trăim botezul Lui de foc? Nu este aşa pentru că nu renunţăm, nu abandonăm, nu ne împotrivim diavolului şi ispitei, nu murim faţă de sine, nu ne lepădăm, (Mat.5:29-30) nu ne tăiem mâna care ne face să cădem în păcat, nu ne scoatem şi ne lepădăm ochiul, nu ne omorâm mădularele prin Duhul (Rom.8:13) ca să trăim pentru neprihănire, şi nu ne dăruim inima cu totul? Şi nu facem lucrurile acestea doar să ne scăpăm trupul să piară dar să ni-l încredinţăm să trăiască prin Duhul? Fără pocăinţă, şi fără o pocăinţă adevărată nu avem cum să fim umpluţi de Duhul, ci poate doar de mai multă îngâmfare, de mai multe gânduri deşarte şi păreri eronate despre propria spiritualitate! Tot ceea ce poate să ni se întâmple cu o astfel de ocazie, este doar să ne mai pară rău odată, să ne mai dezamăgim odată, şi bineînţeles, să-i mai amăgim şi pe alţii, încă odată! Şi acesta devine cercul vicios în care mulţi ne învârtim. Devine felul de viaţă care nu poate să ducă la progres ci doar la resemnare, abandon, derivă şi alunecare. Dar fie, ca prin Duhul lui Dumnezeu, aceasta să fie ziua pocăinţei, ziua deciziei, a schimbării şi a umplerii noastre cu Duhul, singurul de care avem nevoie pentru a triumfa în această viaţă şi a ne duce biruitori, în cealaltă!

După cum probabil ştiţi, Pavel a folosit multe imagini din viaţă pentru a descrie viaţa creştină. Una dintre imaginile sale favorite este cea a atletismului. Preluată din jocurile elenistice ale vremii. (Filip. 3:7-16; 1 Cor.9:24-27). Acestea fără îndoială nu sunt doar descrieri exterioare a alergării creştinului, dar şi a efortului de sine, a agoniei şi disciplinei interioare la care acesta este supus pentru a câştiga premiul.
Dacă atletul trece printr-o riguroasă perioadă de ani de pregătire, de dietă, de refuzuri şi disciplină, doar pentru 10 minute de alergare, sau şi mai puţin, pentru a câştiga o cunună de crengi de laur, sau frunze de stejar, cu cât mai dispus ar trebui să fie creştinul să se supună unei discipline la fel de rigide pentru a nu-l face de ruşine pe Domnul Isus şi pentru a câştiga cununa cerească? Dar priviţi în jur şi veţi vedea cât de puţină lepădare de sine, de disciplină personală, ce puţin efort sunt cei mai mulţi dispuşi să depună, în această alergare spirituală. Pentru primitorii epistelor lui Pavel aceste ilustraţii nu şi-au pierdut din greutate.

"Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare. Iată un cuvânt adevărat şi cu totul vrednic de primit! Noi muncim într-adevăr şi ne luptăm, pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor şi mai ales al celor credincioşi. Porunceşte şi învaţă aceste lucruri" (1Tim.4:8-10)

Permiteţi-mi să vă înşirui o serie de astfel de expresii, care confirmă acest adevăr: "mă arunc spre ce este înainte", "alerg spre ţintă" (Filip.3), "să dăm la o parte orice piedică/obstacol" (Evrei 12:1), "eu, deci, alerg", "mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire" (1Cor.9), etc. Ce I-a făcut pe Pavel şi pe creştinii primului secol să trăiască această intensă experienţă a vieţii lor creştine? Strădania la care s-au supus, efortul de sine, disciplina personală pe care şi-au impus-o, îi fac de ruşine pe creştinii acestui secol, şi demonstrează că aceştia au cunoscut această plinătate a Duhului care le-a sensibilizat conştiinţele cu privire la orice păcat al vieţilor lor, le-a întronat pe Domnul Isus în inimile lor şi le-a dat o dragoste pentru El care şi-a găsit expresia în devotament şi slujire. Dacă s-ar găsi mai mulţi credincioşi care să fie umpluţi de DS clipă de clipă, să fie controlaţi de El în gând, cuvânt şi faptă, atunci am vedea o demonstraţie în Biserica zilelor noastre a Creştinismului din primul secol.

"Un singur botez, mai multe umpleri"? Nu, "un singur botez, ci umpluţi în permanenţă, stăpâniţi încontinuu"! "Controlaţi constant!" Prima jumătate a expresiei este adevărată, dar a doua jumătate nu este conformă ideii scripturale a vieţii creştine normale. El nu poate fi asemănat cu combustibilul necesar unui motor al unei maşini cu care trebuie umplut după ce a mers o vreme. Apoi trebuie din nou umplut la PECO. Această descriere ne duce cu gândul la credinciosul care este umplut pentru a se angaja în o anume lucrare, trăieşte o anume experienţă, şi în urma lor îşi epuizează puterea pe care a primit-o prin respectiva umplere. Atunci, el trebuie să vină din nou la Duhul pentru a-I cere o altă porţie de putere. Această idee este mai degrabă caracteristică timpurilor Vechiului Testament, decât Noului. Astfel, el trăieşte o viaţă caracterizată de acest proces care trebuie repetat. Ori această descriere nu se potriveşte deloc poruncii din Efeseni 5:18 care îndeamnă creştinul la o permanentă umplere, la o umblare într-o constantă plinătate a Duhului.

TIMPUL FOLOSIT DE PAVEL AICI INDICĂ CONSTANŢA ACESTEI UMPLERI. Îndemnul este de a fi umpluţi constant, clipă de clipă, cu DS. Acesta este planul lui Dumnezeu pentru o viaţă creştină normală, care ar trebui să fie o viaţă în permanenţă şi în mod conştient supusă Duhului, o viaţă caracterizată de o dorinţă mistuitoare de a avea controlul Lui (Duhului) asupra fiecărui gând, cuvânt sau faptă, care să rezulte într-o stăpânire neîntreruptă a Duhului Sfânt a conduitei personale. Creştinul are nevoie de acest control constant dacă vrea să dobândească o victorie definitivă asupra păcatului, dacă mireasma Domnul Isus este să se simtă prin el, şi frumuseţea caracterului Său să se vadă în viaţa lui, dacă vrea să umble în voia lui Dumnezeu, să trăiască o viaţă de constantă rugăciune, şi să înţeleagă Biblia aşa cum vrea. Nimic din toate acestea nu se pot realiza fără controlul constant al Duhului în viaţa lui. De aceea, având în vedere toate acestea, este un păcat a nu fi plini tot timpul de Duhul!

partea a I-a | partea a II-a


Doctrine