Ori de cate ori ajungem la subiectul pacatului originar si discutam despre natura decazuta a fiintelor umane, in mod inevitabil cineva pune intrebarea: "Stai putin. Daca suntem nascuti pacatosi, cum poate Dumnezeu sa ne considere raspunzatori pentru ca pacatuim daca tot ce facem este sa ne urmam impulsurile naturale?" Altfel spus, daca pacatul e atat de fundamental pentru natura noastra, cum poate Dumnezeu sa ne judece pentru ca pacatuim, din moment ce nu putem face nimic altceva decat sa pacatuim? Ei bine, aceasta e cu siguranta o intrebare indreptatita, si una care in mod evident se ridica in lumina doctrinei despre pacatul originar. De aceea, trebuie sa privim putin la modul in care aceasta natura pacatoasa se transmite sau se transfera de la Adam catre urmasii sai. Iar primul lucru pe care trebuie sa il spunem cu privire la aceasta este ca Biblia ne arata cat se poate de clar ca exista o legatura aici. Putem explora diversele moduri in care poate fi inteleasa aceasta legatura, dar haideti sa privim mai intai la capitolul cinci din scrisoarea lui Pavel catre romani, incepand cu versetul 12, unde Apostolul scrie:
De aceea, dupa cum printr-un singur om a intrat pacatul in lume, si prin pacat a intrat moartea, si astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricina ca toti au pacatuit... (Caci inainte de Lege pacatul era in lume. Dar pacatul nu este tinut in seama cata vreme nu este o lege. Totusi moartea a domnit, de la Adam pana la Moise, chiar peste cei ce nu pacatuisera printr-o calcare de lege asemanatoare cu a lui Adam, care este o icoana preinchipuitoare a Celui ce avea sa vina.
Apoi continua si spune:
Daca deci, prin greseala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, in toata plinatatea, harul si darul neprihanirii, vor domni in viata prin acel unul singur, care este Isus Hristos!)...Astfel dar, dupa cum printr-o singura greseala, a venit o osanda, care a lovit pe toti oamenii, tot asa, printr-o singura hotarare de iertare a venit pentru toti oamenii o hotarare de neprihanire care da viata.
Pavel face aici un contrast, o comparatie intre al doilea Adam, Hristos, si primul Adam. El prezinta relatia paralela prin care, prin neprihanirea unui om, si anume a lui Hristos, noi suntem rascumparati in acelasi fel in care prin nelegiuirea altui om noi suntem aruncati in ruina iar moartea intra in lume, si toate celelalte. Daca nu ne plangem prea mult de transferul inlocuitor al neprihanirii de la Hristos catre noi, in schimb transferul nelegiuirii de la Adam catre noi este cel care ne face atatea probleme.
Au existat diferite teorii cu privire la modul in care are loc acest transfer, sau aceasta tranzitie. In teologia liberala este populara urmatoarea opinie: povestea lui Adam si Eva e un mit. Nu a existat in istorie un Adam sau o cadere, iar, intr-un sens, relatarea din capitolul trei al Genezei este o pilda care ne prezinta un scenariu pe care il traim in vietile noastre, si anume acela ca fiecare fiinta umana se naste buna, se naste neprihanita, dar toti trecem prin propriile noastre ispite si cadem. Fiecare individ reproduce, in viata lui sau a ei, ceea ce Scriptura ne spune, sub forma de pilda, ca au facut Adam si Eva atunci cand au fost ispititi.
Desigur, exista mai multe probleme cu aceasta teorie. Ea neaga complet ceea ce Scriptura ne invata si acest lucru e o suficienta problema in el insusi. Dar, pe langa aceasta, Pavel se straduieste sa explice in capitolul cinci din Romani ca el incearca sa argumenteze in acest pasaj si faptul ca legea a existat in lume de la inceput, inainte de Moise. Care e dovada in acest sens? El spune ca dovada e pacatul care era in lume si a domnit de la Adam pana la Moise. Iar ideea pe care o subliniaza Pavel e ca, daca nu exista o lege, nu poate exista o incalcare a legii, nu poate exista pacatul. Iar daca nu exista pacatul, nu poate exista o pedeapsa dreapta pentru pacat. Acesta e rationamentul lui Pavel. El spune ca stim ca moartea a domnit de la Adam la Moise. Oamenii au murit si inainte de Muntele Sinai. Nu numai oamenii maturi, dar si copiii au murit. Daca e adevarat, asa cum sugereaza liberalii, ca Adam si Eva nu sunt persoane istorice si e vorba doar de un mit, atunci ei trebuie sa explice mortalitatea infantila. De ce sa moara bebelusii? Explicatia pe care o aduc ei este ca nu exista cu adevarat o legatura intre pacat si moarte. Cu cat incerci sa promovezi acest argument, cu atat te vei izbi frontal de mai multe si mai multe versete din Scriptura.
Totusi, si pentru cei care iau in serios revelatia biblica si sustin existenta istorica a lui Adam si a caderii, chiar si printre acestia exista o dezbatere serioasa cu privire la "cum" are loc aceasta transmitere a pacatului originar. Cele doua opinii mai renumite si mai populare (care au si ele la randul lor mai multe nuante) cu privire la transferul vinii de la Adam pot fi numite scoala "realismului" si scoala "federalismului". Scoala realismului are atat un punct de vedere mai redus cu privire la realism cat si o versiune mai sofisticata si mai filozofica. De aceea am sa le mentionez pe amandoua, cel putin in trecere.
Realistii vin cu urmatoarea argumentatie: singurul mod in care Dumnezeu ne poate pedepsi cu dreptate pentru pacat, atunci cand ne nastem cu o natura pacatoasa, este daca acea natura pacatoasa reprezinta pedeapsa dreapta pentru ceva ce noi am facut. De exemplu, cand Adam pacatuieste si Dumnezeu il lasa prada unei naturi pacatoase ca parte a pedepsei pentru pacatul sau, intelegem ca aceasta e o pedeapsa dreapta, aceea in care Dumnezeu lasa o persoana in voia lucrului pe care aceasta vrea sa-l faca. Una e ca Dumnezeu sa il lase pe Adam in voia unei naturi pacatoase dupa ce Adam pacatuieste si alta e sa-i lase pe copiii lui Adam in voia unei naturi pacatoase din cauza a ceva facut de tatal lor. Amintiti-va ca in Ezechiel oamenii se plangeau ca parintii au mancat agurida si copiilor li s-au sterpezit dintii. Iar unul din mesajele lui Ezechiel spune ca Dumnezeu nu va pedepsi o persoana pentru pacatul comis de altcineva. Daca acest principiu e adevarat, cum se aplica el la intrebarea noastra cu privire la natura decazuta pe care o mostenim?
Realistii spun ca singurul mod in care Dumnezeu ar fi indreptatit sa ne impuna aceasta natura decazuta ar fi daca noi am fi cazut cu adevarat impreuna cu Adam in gradina. Poate ca nu iti amintesti sa fi fost vreodata acolo. Nu exista nici o inregistrare in jurnalul tau care sa ateste prezenta ta in gradina Edenului. Si totusi, pozitia realistilor, intr-un sens, invata ca tu ai fost acolo, ai fost acolo in realitate. Acesta e unul din motivele pentru care vorbim de "realism". Pentru ca acest lucru sa se fi putut intampla, ar insemna ca sufletul tau, care s-a unit cu trupul tau (probabil la conceptie in pantecul mamei tale), sufletul tau sa fi preexistat inainte de incarnarea ta si sufletul sa fi fost viu si prezent in gradina Edenului. Ai luat parte, in sufletul tau preexistent, la caderea lui Adam si Eva.
Argumentul biblic folosit in sprijinul unei astfel de pretentii este luat din cartea Evrei, din relatarea, intrucatva misterioasa, a intalnirii lui Avraam cu Melhisedec in Vechiul Testament. Va amintiti ca in cartea Evrei una din sarcinile cu care se confrunta autorul cartii Evrei este sa valideze pretentia Noului Testament ca Isus este Marele nostru Preot. Noul Testament Il proclama pe Isus nu numai ca Mantuitor al nostru, ci si ca Regele nostru si Preotul nostru. Pentru ca El sa fie Rege, trebuia sa se fi nascut din semintia lui Iuda, pentru ca imparatia davidica este promisa descendentilor semintiei lui Iuda. David a fost din semintia lui Iuda. Saul a fost din semintia lui Iuda. Noul Testament intocmeste genealogia lui Isus si arata ca si El este din semintia lui Iuda, calificandu-se astfel ca Rege al lui Israel. Dar daca e din semintia lui Iuda, atunci nu poate fi in acelasi timp din semintia lui Levi. Acestei semintii a lui Levi i-a fost data preotia in Vechiul Testament. Asa numita preotie levitica sau preotie aaronica, numita asa dupa Aaron primul mare preot, este limitata in Vechiul Testament la membrii semintiei lui Levi.
De aceea, atunci cand Noul Testament Il declara pe Isus ca Marele nostru Preot, scriitorii sunt confruntati cu aceasta problema a genealogiei Lui biologice. Raspunsul pe care il da autorul cartii Evrei se gaseste in mai multe citate din Vechiul Testament, in special din Psalmii Mesianici. In Psalmul 110 Dumnezeu declara, cu privire la Mesia, ca Il va face pentru totdeauna un rege si un preot in felul lui Melhisedec. Iar argumentul cartii Evrei este ca in Vechiul Testament mai este mentionata o alta preotie in afara de preotia levitica, si aceasta mentionare este acea referire criptica la slujirea acestei persoane misterioase numite Melhisedec, al carui nume inseamna "regele neprihanirii", si care este prezentat ca rege al Salemului, sau rege al pacii, fara mama si fara tata. Aceasta mentiune ar putea insemna pur si simplu ca nu exista vreo inregistrare genealogica cu privire la trecutul lui, sau, asa cum cred unii comentatori, ar putea fi o referire criptica la faptul ca el nu avea o descendenta umana obisnuita si e posibil sa fi fost o aparitie a lui Hristos in Vechiul Testament anterioara intruparii Lui. E o teorie foarte populara. In orice caz, acest Melhisedec se intalneste cu Avraam si in timpul intalnirii lor se intampla doua lucruri. Avraam ii da zeciuiala lui Melhisedec si Melhisedec il binecuvanteaza pe Avraam. Ce ne spune de fapt autorul cartii Evrei, intr-o maniera evreiasca, este ca cel mic ii da zeciuiala celui mare iar cel mare ii da binecuvantarea celui mic. Din moment ce nu Melhisedec ii da zeciuiala lui Avraam ci Avraam ii da zeciuiala lui Melhisedec, si nu Avraam il binecuvanteaza pe Melhisedec ci Melhisedec il binecuvanteaza pe Avraam, modul evreiesc de gandire de aici este ca in mod clar aceasta stabileste superioritatea lui Melhisedec asupra lui Avraam. In acelasi fel, autoritatea lui Avraam, in genealogia evreiasca, il face mai mare decat fiul sau Isaac, Isaac este mai mare decat fiul sau Iacov si Iacov este mai mare decat fiii sai, printre care este si Levi. Astfel, daca Avraam este mai mare decat Levi iar Melhisedec este mai mare decat Avraam, atunci evident ca Melhisedec, in acest mod de gandire, este mai mare decat Levi. Daca Isus este preot in felul lui Melhisedec, El are o preotie care nu e mai mica sau inferioara preotiei levitice, ci e superioara si mai mare decat preotia levitica. Acesta e argumentul adus aici de autorul cartii Evrei. Dar ce legatura are aceasta cu caderea si transmiterea vinovatiei? Ei bine, in contextul acestui argument citim:
Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuiala de la Avraam, si a binecuvantat pe cel ce avea fagaduintele. Dar fara indoiala ca cel mai mic este binecuvantat de cel mai mare. Si apoi aici, cei ce iau zeciuiala, sunt niste oameni muritori; pe cand acolo, o ia cineva, despre care se marturiseste ca este viu. Mai mult, insusi Levi, care ia zeciuiala, a platit zeciuiala, ca sa zicem asa, prin Avraam; caci era inca in coapsele stramosului sau, cand a intampinat Melhisedec pe Avraam.
Prin extinderea argumentatiei sale, autorul arata ca intr-un sens, sau "ca sa zicem asa", Levi a platit zeciuiala lui Melhisedec pe cand era inca in coapsele tatalui sau Avraam. Realistii simpli spun ca singurul mod in care poate fi inteles acest text este acela ca Levi era intr-adevar acolo cand Avraam a platit zeciuiala si ca acest text dovedeste preexistenta sufletului uman. Eu cred ca e o mare exagerare, pentru ca exista precizarea: "ca sa zicem asa", sau "intr-un sens". Putem spune ca, genetic, stra-stranepotii mei sunt deja prezenti in trupul meu. Dar asta nu inseamna ca stra-stranepotii mei sunt acum prezenti in mine ca fiinte umane individualizate. Nu gasim nicaieri in Scriptura aceasta idee.
O versiune mai sofisticata a realismului, care nu depinde de o preincarnare literala, pentru care exista extrem de putine dovezi biblice, este un fel de realism filozofic, asa cum ati putea gasi la Plato, Augustin sau Jonathan Edwards, care spune ca, in mintea lui Dumnezeu, voi ati preexistat inainte sa va fi nascut, pentru ca Dumnezeu, din eternitate, stie perfect cine sunteti. El va cunoaste din vesnicie. Iar ideile lui Dumnezeu despre persoane sunt idei reale, ele incorporeaza in mintea Lui realitatea completa a cine sunteti si ce sunteti. Astfel ca, in mintea lui Dumnezeu, daca erati acolo in mintea Lui cu acea ocazie, voi erati acolo in realitate, pentru ca nimic nu este mai real decat conceptia lui Dumnezeu despre lucruri.
Acest punct de vedere face o multime de presupuneri filozofice. Asa cum am spus, el include o conceptie caracteristica lui Plato cu privire la idei si o mentionez doar in trecere. Dar e o optiune, si inca o optiune pe care multi au imbratisat-o in istoria Bisericii. Una pe care eu o gasesc fascinanta.
Cu toate acestea, opusul realismului este asa-numitul "federalism", care pune accentul pe caracterul reprezentativ al lui Adam. Adam functioneaza ca un inlocuitor pentru noi, ca un reprezentant al nostru, ca un conducator federal al rasei umane. La fel cum oficialii unei republici federale sunt alesi ca reprezentanti iar republica e reprezentata de cei cu roluri de conducere in guvern si in structurile federale, tot asa in Biblie Il avem pe Isus, de exemplu, care intra intr-o solidaritate colectiva cu Israel. El devine Israel. El reprezinta natiunea lui Israel si prin lucrarea Sa pe cruce El este inlocuitorul nostru delegat care sta in locul nostru. Dumnezeu ne socoteste neprihaniti pentru ca Dumnezeu ne transfera neprihanirea lui Isus si transfera lui Isus vinovatia noastra. In mantuirea noastra este implicat astfel un dublu transfer. Toata mantuirea noastra se bazeaza pe valabilitatea unui fel de reprezentare. Daca obiectam in principiu cu privire la reprezentarea noastra inaintea lui Dumnezeu, ne pierdem mantuirea. Pentru ca singurul mod in care putem fi mantuiti este prin lucrarea reprezentativa a altuia.
Dar aceasta e doar prima problema. Cealalta problema este Adam, al carui nume "Adam" inseamna "omenire" si care e un singur individ dar care actioneaza acolo ca si conducator federal al rasei umane, reprezentandu-se pe sine insusi si pe toti oamenii care se vor naste dupa el. Testul la care este supus este testul intregii rase umane, nu doar al lui Adam. Asa ca, daca el cade, nu cade singur, ci impreuna cu el cad si cei pe care-i reprezinta. Dar reclamatia cu care vin oamenii este: "Totusi, de ce sunt socotit responsabil pentru ce a facut o alta persoana?" Eu raspund, pentru ca acea persoana te reprezenta si pe tine. Tu spui, "Ei bine, eu nu l-am ales pe el." "Nu vrem blestem fara o reprezentare aleasa" este strigatul persoanei in acest punct. Eu spun, ai dreptate. De ce vrei sa-ti alegi oficialii prin alegeri libere? De ce vrei sa ai dreptul sa-ti alegi proprii reprezentanti?
Cu ocazia razboiului revolutionar cu Anglia, atunci cand regulile s-au schimbat cu privire la Parlament si la Regele George, colonistii au cerut ca reprezentantii lor sa faca parte din Parlament. Ei au spus: "Nu vrem taxe fara reprezentanti." Sa presupunem ca regele le-ar fi raspuns: "Bine, vreti reprezentanti in Parlament? Foarte bine, ma voi ingriji sa fiti reprezentati. Cumnatul meu va va reprezenta." Oamenii ar fi deschis imediat focul. Pentru ca ei spuneau: "Nu, vrem dreptul sa ne alegem proprii reprezentanti." Acesta e dreptul nostru sacru in aceasta natiune. Dar de ce vrem acest drept? Il vrem ca sa fim siguri ca suntem reprezentati corect. Nu avem incredere in altcineva sa ne numeasca reprezentantii. Vrem sa fim siguri, atat cat putem, ca cel pe care il alegem sa ne reprezinte o va face corect. Vi s-a intamplat cumva sa votati pentru un candidat care, dupa ce a fost ales, sa nu va mai reprezinte asa cum doreati? Se intampla tot timpul.
Trebuie insa sa recunoastem ca in federalism Dumnezeu este cel ce ne alege reprezentantul. Dar aceasta e singura ocazie, cu exceptia crucii, in toata istoria omenirii, cand ati fost perfect reprezentati. Pentru ca reprezentantul ales de Dumnezeu a fost, mai intai, alegerea neprihanita a unei Fiinte perfect sfinte si a fost facuta pe baza cunostintei Sale perfecte si a omniscientei Sale, cunoscandu-va mai dinainte si cunoscandu-va si reprezentantul. De aceea, nu Ii putem spune lui Dumnezeu ca Adam nu ne-a reprezentat corect. Aceasta e presupunerea pe care o facem atunci cand incercam sa evitam transferul vinovatiei. Incercam sa ne magulim singuri spunand: "Daca eu as fi fost acolo in gradina si as fi fost confruntat cu ispita sarpelui, as fi fost suficient de inteligent sau suficient de bun ca sa spun nu ispitei. Atunci de ce trebuie sa sufar consecintele faptei lui Adam?" Pentru ca Adam te-a reprezentat si te-a reprezentat perfect si ireprosabil, pentru ca el era reprezentantul ales de Dumnezeu.
Tradus de Florin Vidu