E trist, intr-adevar, sa intalnesti crestini practicanti care par a considera mania lui Dumnezeu ca ceva pentru care sunt nevoiti sa se scuze, sau care ar dori cel putin sa nu existe un astfel de lucru. In timp ce unii n-ar merge chiar atat de departe incat sa admita in mod direct ca privesc mania lui Dumnezeu ca fiind o pata pe caracterul divin, totusi sunt departe de a o privi cu incantare; le-ar placea sa nu se gandeasca la ea si rareori aud mentionandu-se despre ea fara sa nu li se revolte in inimi un resentiment ascuns impotriva ei. Chiar si dintre cei care sunt mai sobri in judecata lor, nu putini par a-si imagina ca exista o asprime cu privire la mania lui Dumnezeu care o face sa fie prea inspaimantatoare pentru a constitui o tema de meditatie rentabila. Altii intretin iluzia ca mania lui Dumnezeu nu s-ar potrivi cu bunatatea Sa, cautand astfel s-o izgoneasca din gandurile lor.
Da, multi sunt cei care refuza sa priveasca o viziune a maniei lui Dumnezeu ca si cum ar fi chemati sa priveasca spre vreun cusur al caracterului divin sau spre vreo pata care s-ar afla pe guvernarea divina. Insa ce spun Scripturile? Intorcandu-ne la Scripturi gasim ca Dumnezeu n-a incercat niciodata sa ascunda ceea ce tine de mania Sa. Lui nu-I este rusine sa faca cunoscut faptul ca razbunarea si furia sunt ale Lui. Provocarea Sa este urmatoarea:
Sa stiti dar ca Eu sunt Dumnezeu, si ca nu este alt dumnezeu afara de Mine; Eu dau viata si Eu omor, Eu ranesc si Eu tamaduiesc, si nimeni nu poate scoate pe cineva din mana Mea. Caci Imi ridic mana spre cer si zic: "Cat este de adevarat ca traiesc in veci, atat este de adevarat ca atunci cand voi ascuti fulgerul sabiei Mele si voi pune mana sa fac judecata, Ma voi razbuna impotriva potrivnicilor Mei si voi pedepsi pe cei ce Ma urasc." (Deut. 32:39-41).
Un studiu al concordantei ne va arata ca sunt mai multe referinte in Scriptura la supararea, furia si mania lui Dumnezeu decat la dragostea si blandetea (sensibilitatea) Lui. Pentru ca Dumnezeu este sfant, El uraste orice pacat; si pentru ca El uraste toate pacatele, mania Lui se aprinde impotriva pacatosului (Psalmul 7:11).
Mania lui Dumnezeu este perfectiune divina tot atat de mult precum este si credinciosia, puterea sau mila Sa. Asa si trebuie sa fie, deoarece nu este nici o pata, nici cel mai mic cusur in caracterul lui Dumnezeu; totusi, ar putea fi, daca i-ar lipsi "mania". Indiferenta fata de pacat este un cusur moral, iar cel care nu uraste pacatul este lepros din punct de vedere moral. Cum ar putea El, care e Esenta a tot ceea ce este excelenta, sa priveasca cu aceeasi satisfactie asupra virtutii si asupra imoralitatii, asupra intelepciunii si asupra prostiei? Cum ar putea El, care este de o sfintenie infinita, sa nesocoteasca pacatul si sa refuze a-Si arata "severitatea" impotriva lui? Cum ar putea El, care-Si gaseste placerea numai in ceea ce este pur si frumos, sa nu deteste si sa nu urasca ceea ce este impur si imoral? Tocmai natura lui Dumnezeu face din realitatea iadului o necesitate, atat de imperios si de-a pururi necesar precum este si raiul. Nu numai ca nu este nici o imperfectiune in Dumnezeu, ci in El nu este nici o perfectiune care sa fie mai putin perfecta decat cealalta.
Mania lui Dumnezeu este ura Sa vesnica cu privire la tot ceea ce este nedreptate. Este iritarea si indignarea dreptatii divine in fata raului. Este sfintenia lui Dumnezeu starnita impotriva pacatului. Este cauza care porneste acea sentinta divina care se va abate peste cei care fac raul. Dumnezeu este manios pe pacat deoarece acesta este o rebeliune impotriva autoritatii Sale, o ofensa adusa suveranitatii sale absolute. Cei ce se revolta impotriva guvernarii lui Dumnezeu vor fi facuti sa inteleaga ca Dumnezeu este Domnul. Vor fi facuti sa simta cat este de mareata acea Maiestate pe care au dispretuit-o, si cat este de teribila acea manie amenintatoare de care le-a pasat atat de putin. Nu ca mania lui Dumnezeu ar fi o revansa rauvoitoare si rautacioasa, pricinuind rau de dragul de a face rau, sau ca represalii la raul care i-a fost facut. Nu, desi Dumnezeu Isi va apara autoritatea de Guvernator al universului, El nu va fi razbunator.
Faptul ca mania divina este una din dovezile de perfectiune ale lui Dumnezeu este un lucru evident nu numai din argumentele prezentate in randurile de mai sus, ci este de asemenea un fapt clar stabilit prin afirmatiile clare ale propriului Sau Cuvant: "Mania lui Dumnezeu se descopera din cer" (Rom. 1: 18). Robert Haldane comenteaza acest verset in felul urmator:
A fost descoperita atunci cand sentinta mortii a fost pentru prima oara pronuntata, cand pamantul a fost blestemat, iar omul alungat din paradisul pamantesc, iar dupa aceea prin astfel de exemple de pedeapsa precum Potopul si distrugerea Oraselor Campiei prin foc din cer insa in special prin domnia mortii peste tot in lume. A fost proclamata in blestemul legii asupra oricarui calcator-de-lege si a fost prefigurata in institutia jertfelor si in toate slujbele dispensatiei mozaice. In capitolul 8 al acestei epistole, apostolul atrage atentia credinciosilor asupra faptului ca intreaga creatie a devenit supusa desertaciunii, suspinand si suferind durerile nasterii (Rom.8:22). Aceeasi creatie care declara ca exista un Dumnezeu si care-I vesteste slava, dovedeste de asemenea ca El este Vrajmasul pacatului si Razbunatorul crimelor facute de oameni. Insa, mai presus de toate, mania lui Dumnezeu se coboara pentru a manifesta caracterul divin, acea manie aratandu-se in suferinta si in moartea Lui intr-un mod mult mai grozav decat s-a aratat in toate instantele precedente in care Dumnezeu Si-a manifestat indignarea fata de pacat. Pe langa aceasta, pedeapsa viitoare si vesnica a celor rai este acum declarata in termeni mult mai seriosi si expliciti decat inainte. In noua dispensatie sunt doua revelatii date din cer, una a maniei si alta a harului.
Din nou, faptul ca mania lui Dumnezeu este o dovada a perfectiunii divine este in mod clar demonstrat de ceea ce citim in Psalmul 95:11: "De aceea am jurat in mania Mea." Exista doua ocazii cu care Dumnezeu "jura": atunci cand face promisiuni (Gen. 22:16); si atunci cand pronunta judecati (Deut.1:34 si urmatoarele). In primul caz, el jura din mila pentru copiii Sai; in al doilea caz, el jura sa deposedeze o generatie rea de mostenirea ei, din cauza cartirii si a necredintei. Un juramant este o asigurare serioasa (Evrei 6:16). In Geneza 22:16 Dumnezeu spune: "Pe Mine Insumi jur". In Psalmul 89:35 El declara: "Am jurat odata pe sfintenia Mea.", in timp ce in Psalmul 95:11 El afirma: "Jur in mania Mea.". Astfel, Insusi maretul Iehova apeleaza la "mania" Lui ca la o perfectiune egala cu "sfintenia" Lui; El jura pe una asa cum jura si pe cealalta! Din nou, deoarece in Hristos "locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii" (Col.2:9) si deoarece intreaga perfectiune divina este aratata in mod stralucit de catre El (Ioan 1:18), prin urmare citim despre "mania Mielului" (Apocalipsa 6:16).
Mania lui Dumnezeu este o perfectiune a caracterului divin asupra careia avem nevoie sa cugetam frecvent. In primul rand, inimile noastre pot fi in mod corect impresionate de aversiunea lui Dumnezeu impotriva pacatului. Noi avem intotdeauna tendinta sa privim pacatul in mod neserios, sa ignoram hidosenia lui, sa ne scuzam pentru el. Insa cu cat studiem si cugetam mai mult la sila lui Dumnezeu fata de pacat si la razbunarea Sa grozava asupra lui, cu atat mai mult ajungem sa realizam ticalosia lui. In al doilea rand, trebuie sa zamislim in noi o adevarata teama de Dumnezeu: "Sa ne aratam multumitori si sa-L slujim pe Dumnezeu intr-un mod placut lui, cu reverenta si cu teama plina de evlavie; fiindca Dumnezeul nostru e un foc mistuitor." (Evr. 12:28-29). Nu putem sa-L slujim intr-un mod placut Lui pana ce nu avem o "reverenta" potrivita fata de Maiestatea Sa inspaimantatoare si o "teama plina de evlavie" in fata furiei Sale care este dreapta; iar aceste lucruri sunt cel mai bine promovate daca ne reamintim mereu ca "Dumnezeul nostru este un foc mistuitor". In al treilea rand, trebuie sa implicam sufletele noastre intr-o rugaciune infocata pentru a fi izbaviti de "mania viitoare" (1 Tes. 1:10).
Dorinta sau ezitarea noastra de a cugeta la mania lui Dumnezeu devine un test sigur pentru adevarata atitudine a inimilor noastre fata de El. Daca nu ne bucuram cu adevarat in Dumnezeu pentru ceea ce este El in El Insusi, adica din pricina intregii perfectiuni care din vesnicie salasluieste in El, atunci cum ar putea sa locuiasca in noi dragostea lui Dumnezeu? Fiecare dintre noi avem nevoie sa ne rugam mai mult pentru a fi paziti sa nu concepem in mintea noastra o imagine a lui Dumnezeu care este modelata in conformitate cu propriile noastre inclinatii spre rau. Cu mult timp in urma Dumnezeu se plangea ca "Ti-ai inchipuit ca sunt ca tine."(Ps.50:21). Daca nu ne bucuram la "aducerea aminte a sfinteniei Lui" (Ps. 97:12), daca nu ne bucuram stiind ca intr-o Zi care va veni in curand Dumnezeu va face o mult mai glorioasa expunere a maniei Sale, razbunandu-Se pe toti cei care acum I se opun, acest lucru e dovada faptului ca inimile noastre nu Ii sunt supuse Lui, ca suntem inca in pacatele noastre si ca suntem pe calea care duce la o mistuire vesnica.
Neamuri, cantati laudele poporului Lui! Caci Domnul razbuna sangele robilor Sai, El Se razbuna impotriva potrivnicilor Sai (Deut. 32:43).
Si din nou citim:
Dupa aceea am auzit in cer ca un glas puternic de gloata multa, care zicea: "Aleluia! A Domnului, Dumnezeului nostru, este mantuirea, slava, cinstea si puterea! Pentru ca judecatile Lui sunt adevarate si drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pamantul cu curvia ei, si a razbunat sangele robilor Sai din mana ei." Si au zis a doua oara: "Aleluia!" (Apoc. 19:1-3).
Mare va fi bucuria sfintilor in acea zi in care Domnul Isi va reabilita maiestatea, Isi va exercita stapanirea infricosatoare, Isi va preamari dreptatea si ii va dobori pe rebelii trufasi care au indraznit sa-L sfideze.
"Daca ai pastra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta in picioare, Doamne?" (Ps. 130:3). Fiecare dintre noi am putea foarte bine sa punem aceasta intrebare, deoarece este scris ca "cei rai nu pot tinea capul sus in ziua judecatii" (Ps. 1:5). Cat de suferind a fost sufletul lui Hristos, stiind ca Dumnezeu I-a imputat nelegiuirile poporului Sau, atunci cand acestea erau pe umerii Lui! El era "inspaimantat si foarte mahnit" (Marcu 14:33). Agonia Sa teribila, sudoarea de sange, strigatele si implorarile lui puternice (Evr. 5:7), rugaciunea Sa repetata ("Daca este posibil, departeaza paharul acesta de la Mine"), ultimul Sau strigat inspaimantator ("Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?"), toate acestea demonstreaza ce constientizare plina de cutremur a avut El fata de ceea ce era pentru Dumnezeu "nelegiuiri imputate". Ar putea foarte bine sarmanii pacatosi sa strige "Doamne, cine ar putea sta in picioare?", deoarece Insusi Fiul lui Dumnezeu a tremurat sub povara maniei lui Dumnezeu! Daca tu, cititorule, nu "ai fugit pentru adapost" la Hristos, singurul Mantuitor, "ce te vei face in volbura Iordanului?" (Ier.12:5).
Cand imi dau seama cum abuzeaza cea mai mare parte a umanitatii de bunatatea lui Dumnezeu, nu pot decat sa fiu de acord cu cel care spune ca "Cel mai maret miracol din lumea aceasta este rabdarea lui Dumnezeu si marinimia Lui fata de o lume nerecunoscatoare. Daca un print are un dusman care s-a inchis intr-o cetate, nu-i va trimite provizii, ci va asedia strict acel loc, facand tot ceea ce-i sta in putinta pentru a-l infometa. Insa maretul Dumnezeu, care ar putea intr-o clipa sa-Si distruga vrajmasii, este rabdator cu ei si cheltuieste zi de zi pentru a-i sustine. De aceea are dreptate poruncindu-ne sa-i binecuvantam pe cei ce ne blestema, din moment ce El Insusi le face bine celor rai si nerecunoscatori. Sa nu credeti insa, pacatosilor, ca astfel veti scapa; rasnita lui Dumnezeu functioneaza incet, insa macina marunt. Cu cat este de admirabila rabdarea si marinimia Lui acum, cu atat va fi mai inspaimantatoare si de nesuportat acea manie care se ridica din bunatatatea Sa abuzata. Nimic nu este mai linistit decat marea, totusi cand este starnita de furtuna, nimic nu se manifesta mai violent decat ea. Nimic atat de dulce ca rabdarea si bunatatea lui Dumnezeu, si nimic atat de teribil ca mania Sa atunci cand se aprinde." (William Gurnall, 1660).
Deci fugi, cititorule, fugi la Hristos; "fugi de mania viitoare" (Matei 3:7) inainte sa fie prea tarziu. Sa nu crezi, te rugam fierbinte, ca acest mesaj ii este destinat altcuiva. Este pentru tine! Nu te multumi presupunand ca ai alergat deja la Hristos. Convinge-te! Implora-L pe Domnul sa-ti cerceteze inima si sa-ti arate o imagine corecta despre tine.
Un cuvant pentru predicatori:
Fratilor, oare predicam noi, in lucrarea noastra de predicare, despre acest serios subiect la fel de mult pe cat ar trebui? Profetii Vechiului Testament le spuneau adesea celor care-i ascultau ca vietile lor pacatoase Il provoaca pe Sfantul lui Israel, si ca ei isi aduna o comoara de manie care se va intoarce impotriva lor in ziua maniei. Iar circumstantele din lumea de azi nu sunt mai bune decat cele de atunci. Nimic nu este atat de precis, pentru a destepta neglijenta si a-i face pe invatatorii firesti sa-si cerceteze inimile, ca o expunere pe ideea ca "Dumnezeu este manios in fiecare zi pe cel rau." (Ps. 7:11). Inainte-mergatorul lui Hristos si-a avertizat ascultatorii sa "fuga de mania viitoare" (Matei 3:7). Mantuitorul le-a cerut staruitor celor ce-L ascultau: "Temeti-va de Acela care, dupa ce a ucis, are puterea sa arunce in ghena; da, va spun, de El sa va temeti." (Luca 12:5). Apostolul Pavel a spus: "Ca unii care cunoastem, deci, frica de Domnul, pe oameni cautam sa-i incredintam." (2 Cor.5:11). Credinciosia cere ca sa vorbim la fel de clar despre Iad ca si despre Rai.
Tradus de Tiberiu Pop