Cartea profetului Ţefania

(cont.)

Ca o încununare a tuturor acestor probleme stă apatia spirituală a celor mulţi. Aşa cum stă vinul pe drojdiile lui şi stagnează tot aşa nemişcaţi şi letargici sunt unii în credinţa lor. Aceştia nu neagă existenţa lui Dumnezeu prin cuvinte, dar o fac prin fapte (ateism practic), crezând că este lipsit de putere, sau cel puţin, inactiv.

Rugaţi-vă lui Dumnezeu să vă ferească de blestemul unei inimi împietrite. spune Andrew Bonar.²

Ţefania continuă să prevestească judecata asupra locuitorilor Ierusalimului şi Iudeii:

7 ,,Tăcere înaintea Domnului Dumnezeu. Căci ziua Domnului este aproape, căci Domnul a pregătit jertfa, Şi-a sfinţit oaspeţii.
8 În ziua jertfei Domnului voi pedepsi pe voivozii şi fiii împăratului, şi pe toţi cei ce poartă haine străine.
9 În ziua aceea, voi pedepsi şi pe toţi cei ce sar peste prag, pe cei ce umplu de silnicie şi de înşelăciune casa stăpânului lor.
10 În ziua aceea, zice Domnul, se vor auzi strigăte de jale la poarta peştilor, urlete în cealaltă mahala a cetăţii, şi un mare prăpăd de dealuri.
11 Văitaţi-vă locuitori din Macteş. Căci toţi cei ce fac negoţ sunt nimiciţi, toţi cei încărcaţi cu argint sunt nimiciţi cu desăvârşire.

"Pragul" (casei Domnului, stăpânul lor) se credea că posedă puteri supranaturale datorită prăbuşirii asupra lui în trecut a unui idol filistean numit Dagon.

Găsim explicaţia acestei superstiţii în,

1 Samuel 5:1-5 Filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu, şi l-au dus din Eben-Ezer la Asdod. După ce au pus mâna pe chivotul lui Dumnezeu, Filistenii l-au dus în casa lui Dagon (Zeul peşte) şi l-au aşezat lângă Dagon. A doua zi, Asdodenii, cari se sculaseră dis de dimineaţă, au găsit pe Dagon întins cu faţa la pământ, înaintea chivotului Domnului. Au luat pe Dagon, şi l-au pus înapoi la locul lui. Şi a doua zi, sculându-se dis de dimineaţă, au găsit pe Dagon întins cu faţa la pământ, înaintea chivotului Domnului; capul lui Dagon şi cele două mâini ale lui erau tăiate pe prag, şi nu-i rămăsese decât trunchiul. De aceea, până în ziua de azi, preoţii lui Dagon şi toţi cei ce intră în casa lui Dagon, la Asdod, nu calcă pe prag.

"Macteş" (1:11) probabil era o celebră piaţă de afaceri a Ierusalimului. Un loc asemănător burselor din zilele noastre. Ce spune profetul aici seamănă cu a prevesti nenorocire afaceriştilor (crah financiar) de pe Wall Street-ul din New York. Precis mesajul său nu a provocat prea mare plăcere bogătaşilor şi comercianţilor din Ierusalim.

Ţefania continuă prin a deplânge lipsa de integritate a conducătorilor civili şi religioşi care se folosesc de poziţiile lor în folosul intereselor lor personale:

3:3-4 Căpeteniile ei în mijlocul ei sunt nişte lei cari răcnesc; judecătorii ei sunt nişte lupi de seară cari nu mai lasă nici un os până dimineaţa. Proorocii ei sunt uşuratici şi înşelători; preoţii ei pângăresc lucrurile sfinte, calcă Legea.

Datorită acestor atitudini şi a multor alte cauze, Dumnezeu se ridică să-şi judece poporul Său.

"Domnul" utilizat de Ţefania este Numele lui Dumnezeu
Ce merită observat este şi faptul că numele lui Dumnezeu Iehova este cel folosit de Ţefania de la început la sfârşit în profeţia sa. Apare nu numai în frazele de deschidere ale cărţii, ci şi la sfârşit. Într-adevăr, în lumina acestui nume trebuie privite şi înţelese toate profeţiile sale.

Acesta este numele Său de legământ prin care s-a făcut cunoscut pe Sine poporului pe care şi l-a întemeiat, şi nu numele universal de "Dumnezeu", fapt care ne confirmă că este un nume restrâns doar la cei ce-i sunt apropiaţi personali.

Faptul acesta are o dublă semnificaţie într-o profeţie a judecăţii şi speranţei. Judecata urmează sfidării unei relaţii personale întemeiate în mod voluntar de ambele părţi: trădarea legământului. Judecătorul lor nu este un necunoscut ci este un apropiat personal intim lor, pe care l-au trădat. În ciuda pedepsei binemeritate Domnul se descoperă lor ca şi Iehova, care deşi trebuie să-şi judece poporul totuşi nu-l părăseşte. El nu-i poate lăsa, şi nici nu rupe legământul cu ei pentru că este credincios.

Pe locuitorii Ierusalimului şi Iudei îi va judeca pentru idolatrie. Să mai zăbovim puţin asupra subiectului.

Într-o epocă tehnologică şi informaţională ca a noastră ar părea inutil să mai condamnăm idolatria. Şi totuşi este foarte oportun să ne oprim puţin asupra idolatriei. Ea este prezentă în mijlocul nostru, în jurul nostru, în afara noastră, este predominantă în marile religii creştine şi este sufletul religiilor păgâne ale lumii.

Definiţie: Idolatria este un devotament al inimii în care cinstea cuvenită numai şi numai Dumnezeului Bibliei este acordată unora dintre creaturile Sale, sau unor invenţii ale lor. O definiţie oferită de J.C. Ryle ce a trăit la sfârşitul sec. al XIX-lea, dar care este atât de actuală. Fie în adorarea statuilor fecioarei Maria, a icoanelor sfinţilor, sau a statuilor lui Buda, principiul fundamental al idolatriei este la lucru. În fiecare dintre aceste cazuri cinstea datorată lui Dumnezeu este deviată de la El şi îndreptată spre ceea ce nu este Dumnezeu. Oriunde se face lucrul acesta, în bisericile creştine declarate sau la altarele păgâne, înseamnă idolatrie.

Observaţia lui Ţefania este universal valabilă: nu este necesar ca omul să-l nege pe Dumnezeul adevărat şi pe Domnul Isus Hristos pentru a fi idolatru. Nici un pic.

De fapt respectul declarat pentru Biblie şi idolatria sunt perfect compatibile (şi din păcate, în inima împărţită a omului se găseşte loc pentru amândouă). Adesea se manifestă umăr la umăr. Iată de pildă cum în timp ce, într-adevăr cu indiferenţă, poporul Iudeii i se închina Dumnezeului lor, se închina la idoli, la zei falşi, la constelaţii cereşti, la plăceri şi la bani (la "macteş").

Ţefania 1:4 ,,Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda, şi împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului; voi nimici cu desăvârşire din locul acesta rămăşiţele lui Baal, numele slujitorilor săi şi preoţii împreună cu ei,
5 pe cei ce se închină pe acoperişuri înaintea oştirii cerurilor, pe cei ce se închină jurând pe Domnul, dar cari jură şi pe împăratul lor Malcam,
6 pe cei ce s-au abătut de la Domnul, şi pe cei ce nu caută pe Domnul, nici nu întreabă de El."

"Inima omului este cea mai productivă fabrică de idoli", a spus un mare reformator.

Evreii s-au remarcat de-a lungul istoriei lor pentru această dublă venerare, atât a Dumnezeului lor (de fapt singurul adevărat) cât şi a unei mulţimi de idoli păgâni.

Ex.32:4-5 El i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta, şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: ,,Israele iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului." Când a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui, şi a strigat: ,,Mâine, va fi o sărbătoare în cinstea Domnului."

În aceea situaţie, istorică dealtfel, copiilor lui Israel nu le-a trecut deloc prin cap să-l renege pe Dumnezeul care tocmai i-a scos din Egipt atunci când l-au înduplecat pe Aaron să le construiască un viţel de aur. Aaron punctează atitudinea lor declarând ocazia ca însemnând, "o sărbătoare în cinstea Domnului". Cum? Făcând exact ce-i displace Domnului?

La fel au făcut şi pe vremea împăratului Ieroboam care nu a cerut celor 10 triburi din regatul de nord să renunţe la supunerea faţă de Domnul, ci atunci când le-a făcut viţeii de aur le-a zis:

1 Regi 12:28-29 După ce s-a sfătuit, împăratul a făcut doi viţei de aur, şi a zis poporului: ,,Destul v-aţi suit la Ierusalim; Israele. Iată Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului." A aşezat unul din aceşti viţei la Betel, iar pe celălalt l-a pus în Dan.

De fapt, din teama de a vedea poporul respectându-l pe David, ca rege în Ierusalim, le-a făcut "lăcaş de cult" în Betel şi Dan, în regatul Israelului.

Nu sunt rivalii lui Iehova Dumnezeu.
În ambele cazuri vedem că idolii nu au fost ridicaţi ca rivali ai lui Iehova, ci sub pretenţia de a fi de folos în închinarea adusă Acestuia, o punte de legătură cu Dumnezeul adevărat, exact aşa cum sunt interpretate icoanele în unele biserici şi mijlocirea sfinţilor la care se roagă unii. Însă în ambele cazuri, s-a săvârşit un mare păcat. Cinstea (onoarea) datorată doar lui Dumnezeu a fost atribuită unor opere a mâinilor noastre. Maiestatea lui Iehova a fost ofensată. A doua poruncă a fost încălcată, un act flagrant de idolatrie.

Ţefania vine şi declară că, din nou, a venit vremea ca Domnul Dumnezeul lor să-i judece pentru aceasta (cum a mai făcut-o în istoria lor) trimiţându-i în robia babiloniană. Principiul evident care operează în viaţa acestui popor şi care trebuie să-l reţinem noi este că, odată cu privilegiul dat şi descoperirea făcută sporesc răspunderea şi judecata de care copiii lui Dumnezeu au parte.

Aplicaţie: La câţi dumnezei le dăm noi cinstea şi devotamentul nostru unic? Pe câţi îi mai iubim în paralel cu Domnul? Noii "dumnezei" ai acestui veac, spun nişte buni predicatori, sunt confortul şi plăcerea. La aceştia doi, putem vedea clar că creştinii de azi nu ar renunţa nici în ruptul capului ca să mai facă un ucenic, să mai câştige un suflet.

Nu, noi nu ne închinăm la idoli... dar avem totuşi idoli. Mai rafinaţi, mai ascunşi, mai disimulaţi, dar totuşi nişte idoli.

J.C. Ryle comentează măiestru: "Să luăm notă de următorul fapt: este timpul să renunţăm în mintea noastră la acele concepţii generale despre idolatrie, atât de populare în zilele noastre. Noi nu trebuie să credem, cum o fac mulţi, că există doar două categorii de idolatrie. Idolatria spirituală în care omul îşi iubeşte mai mult soţia, copilul, banii, decât pe Dumnezeu, şi cea publică, grosolană, în care omul se pleacă înaintea unui chip de lemn, piatră sau metal fiindcă numai atâta ştie. Putem să fim siguri că idolatria este un păcat care ocupă un domeniu mult mai vast decât acestea. Ea nu este o caracteristică a ţărilor necreştine despre care am auzit şi care o deplângem la întâlnirile misionarilor noştri, şi nici nu este un aspect limitat la inimile noastre pe care-l mărturisim la scaunul îndurării... Dimpotrivă este o ciumă care bântuie în biserica Viului Isus Hristos mai acut decât îşi imaginează unii. Este răul, care asemenea omului păcatului (fărădelegii) se "înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, se aşează în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu".

2Tes. 2:4 potrivnicul, care se înalţă mai pe sus de tot ce se numeşte ,,Dumnezeu", sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.

Este păcatul împotriva căruia trebuie să punem strajă permanentă inimilor noastre şi împotrivă căruia Isaia a spus:

Is.66:3 Cine junghie un bou ca jertfă, nu este mai bun decât cel ce ucide un om; cine jertfeşte un miel este ca cel ce ar rupe gâtul unui câne, cine aduce un dar de mâncare, este ca cel ce ar vărsa sânge de porc, cine arde tămâie, este ca cel ce s-ar închina la idoli; toţi aceştia îşi aleg căile lor...

Acesta este păcatul care a atras unele dintre cele mai severe judecăţii asupra bisericii vizibile. A adus asupra Israelului armatele Egiptului, Asiriei, şi Babilonului. A cauzat risipirea celor zece seminţii, a incendiat Ierusalimul, a dus Iuda şi Israelul în robie. A atras asupra bisericii toate relele proferate de Domnul în cele şapte scrisori către biserici ale Apocalipsei şi explică letargia şi apatia de care suferă astăzi.

Este ceea ce decretează Domnul prin intermediul lui Ţefania:

Ţefania 2:11 Domnul va fi grozav împotriva lor, căci va nimici pe toţi dumnezeii pământului; şi fiecare se va închina înaintea Lui în ţara lui, în toate ostroavele neamurilor."

Apoi, mai târziu, prin Zaharia:

Zaharia 13:2 În ziua aceea-zice Domnul oştirilor-voi stârpi din ţară numele idolilor, ca nimeni să nu-şi mai aducă aminte de ei; voi scoate de asemenea din ţară pe proorocii mincinoşi şi duhul necurat.

Printre temele care se ies în evidenţă în cartea lui Ţefania avem:

1. Ce fel de zi va fi Ziua Domnului?

Ţefania abundă în descrieri ale acestei zile:

Ţefania 1:7-18
7...
14 Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape şi vine în graba mare. Da, este aproape ziua cea amarnică a Domnului, şi viteazul ţipă cu amar.
15 Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz şi de groază, o zi de pustiire şi nimicire, o zi de întuneric şi negură, o zi de nori şi de întunecime,
16 o zi în care va răsuna trâmbiţa şi strigătele de război împotriva cetăţilor întărite şi turnurilor înalte.
17 Atunci voi pune pe oameni la strâmtoare, şi vor bâjbâi ca nişte orbi, pentru că au păcătuit împotriva Domnului; de aceea le voi vărsa sângele ca praful, şi carnea ca gunoiul.

Cu câteva zeci de ani mai târziu multe din ameninţările prevestite de Ziua Domnului s-au împlinit odată cu invazia babiloniană şi ducerea în robie a Iudeii. Totuşi multe aspecte ale acesteia nu s-au împlinit, de aceea se aşteaptă o împlinire deplină a ei la sfârşitul vremurilor.

2. O prevestire a judecării tuturor neamurilor pământului

Ziua Domnului are şi o dimensiune mondială, nu doar una locală Ţefania arătându-ne că Dumnezeu va judeca şi alte naţiuni printre care el enumeră:

Filistenii:
2:4-7 ,,Căci Gaza va fi părăsită, Ascalonul va fi pustiit, poporul din Asdod va fi izgonit ziua namiaza mare, şi Ecronul va fi smuls din rădăcini. Vai de locuitorii de pe malurile mării, vai de neamul Cheretiţilor. Aşa a vorbit Domnul împotriva ta, Canaane, ţara Filistenilor: ,Te voi nimici şi nu vei mai avea locuitori. Malurile mării vor ajunge izlazuri de păşunat, locuinţe pentru păstori, şi târle de oi. Malurile acestea vor fi pentru rămăşiţele casei lui Iuda; acolo vor paşte; se vor odihni seara în casele Ascalonului; căci Domnul, Dumnezeul lor, nu-i va uita, şi va aduce înapoi pe prinşii lor de război.'

Moabiţii, amoniţii:
2:8 ,,Am auzit ocările Moabului şi batjocurile copiilor lui Amon, când defăimau pe poporul Meu, şi se ridicau cu trufie împotriva hotarelor lor. De aceea, pe viaţa Mea, zice Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, că Moabul va fi ca Sodoma, şi copiii lui Amon ca Gomora: un loc acoperit cu mărăcini, o groapă de sare, un pustiu veşnic; rămăşiţa poporului Meu îi va jefui, rămăşiţa neamului Meu îi va stăpâni. Lucrul acesta li se va întâmpla pentru mândria lor, pentru că au batjocorit şi au fost semeţi cu poporul Domnului oştirilor. Domnul va fi grozav împotriva lor, căci va nimici pe toţi dumnezeii pământului; şi fiecare se va închina înaintea Lui în ţara lui, în toate ostroavele neamurilor."

Etiopieni:
2:12 ,,Chiar şi voi, Etiopienilor, veţi fi străpunşi cu sabia Mea.

Asirieni:
2:13 El Îşi va întinde mâna şi spre miazănoapte, va nimici Asiria, şi va preface Ninive într-o pustietate, într-un pământ fără apă ca pustia. În mijlocul cetăţii se vor culca turme de vite de tot felul; pelicanul şi ariciul vor rămânea noaptea pe coperişurile stâlpilor ei. La ferestre se vor auzi ţipetele lor, pustiirea va fi în prag, căci căptuşeala de cedru va fi scoasă. Iată dar cetatea aceea veselă, care stătea plină de încredere, şi zicea în inima ei: ,Eu şi nici una afară de mine.' Vai. Cum s-a prefăcut în pustiu şi în culcuş de fiare. Toţi cei ce trec pe lângă ea fluieră şi arată cu mâna."
Ceea s-a şi întâmplat.

Asupra tuturor neamurilor, în general:
3:6-8 Am nimicit neamuri, le-am dărâmat turnurile, le-am pustiit uliţele şi nu mai trece nimeni pe ele. Cetăţile lor sunt pustiite, nu mai au nici un om în ele, şi nimeni nu mai locuieşte în ele. Ziceam: ,Dacă ai voi măcar să te temi de Mine, şi să ţii seama de mustrare. Nu ţi-ar fi nimicită locuinţa, şi n-ar veni peste tine toate pedepsele cu cari te-am ameninţat.' Dar ei s-au grăbit să-şi strice toate faptele. ,,De aceea aşteptaţi numai, zice Domnul, până în ziua când Mă voi scula la pradă: căci am hotărât să strâng neamurile, să adun împărăţiile, ca să-Mi vărs urgia peste ele, toată aprinderea mâniei Mele; căci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Mele."

3. Un îndemn oportun la pocăinţă
Ţefania oferă un îndemn (extrem de potrivit -- Ziua Domnului bate la uşă) de a-l căuta pe Domnul cât mai este vreme:

Ţefania 2:1-3 Veniţi-vă în fire, şi cercetaţi-vă, neam fără ruşine, până nu se împlineşte hotărârea-ca pleava trece vremea-până nu vine peste voi mânia aprinsă a Domnului, până nu vine peste voi ziua mâniei Domnului. Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, cari împliniţi poruncile Lui. Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia. Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului."

"Ziua Domnului" este soluţia aleasă de Dumnezeu şi comunicată profetului pentru a o face cunoscută poporului acesta vinovat de o perfidie nemaiîntâlnită.

Dacă vă amintiţi profetul Amos vorbeşte de răspunderea ce o poartă cei ce-i aparţin Lui. Tocmai de aceea Domnul va pune capăt acestor abateri. Nu ar fi fost drept ca Israelul să beneficieze doar de relaţia lor stabilită cu Dumnezeu prin legământ şi să fie poporul legământului Său fără să aibe parte de o judecată mai aspră ca Neamurile. Binecuvântarea Sa depindea de ascultarea lor, şi nu de legătura istorică şi ereditară.

5. Perspectiva optimistă a Zilei Domnului
Totuşi aceea zi nu este doar una de judecată, ci şi una de speranţă şi răsplătire. De aceea, pe lângă avertismentele severe de judecată Ţefania oferă şi promisiunile restaurări şi binecuvântării.

Ţefania 3:18-20 ,,Voi strânge pe cei întristaţi, cari sunt departe de adunarea sfântă, pe cei ieşiţi din sânul tău, asupra cărora acum apasă ocara. Iată, în vremea aceea, voi lucra împotriva tuturor asupritorilor tăi; voi izbăvi pe cei şchiopi şi voi strânge pe cei ce au fost izgoniţi, şi îi voi face o pricină de laudă şi de slavă în toate ţările unde sunt de ocară acum. În vremea aceea, vă voi aduce înapoi; în vremea aceea, vă voi strânge; căci vă voi face o pricină de slavă şi de laudă între toate popoarele pământului, când voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război supt ochii voştri, zice Domnul."

Dumnezeu este atât un Dumnezeu al dreptăţii şi al sfinţeniei, judecându-i pe aceia care-i strâmbă căile, cât şi Unul al dragostei şi milei binecuvântându-i pe aceia care i se dovedesc credincioşi.

Din nou revine în atenţia noastră "teologia" rămăşiţei (vezi, ce se spune de un alt profet despre ea)
În ciuda perspectivei întâi deznădăjduite asupra Zilei Domnului prin judecata Sa, Domnul va păstra şi va salva o rămăşiţă, un grup mic de oameni care-i vor sluji cu credincioşie. Această nădejde este ca un adăpost în mijlocul furtunii mâniei lui Dumnezeu încurajând credincioşia celor aleşi.

Ţefania înseamnă "ascunsul Domnului" şi profetul vorbeşte ca şi cum ar fi fost un reprezentant al rămăşiţei credincioşilor - acei câţiva oameni care vor rămâne fideli lui Dumnezeu şi credincioşi Cuvântului său în timpul necazului care urma să vină pe pământ. Ei vor fi ascunşi, cum au fost, de Dumnezeu însuşi între popoarele pământului şi, Dumnezeu va veghea asupra lor pentru a-i păstra în credinţă în tot acest timp. Cartea profetului Ţefania scrie despre aceşti oameni, şi în special despre acea zi care vine, ziua Domnului, care este viu descrisă de către profet.

Ultimul capitol conţine două părţi distincte ale zilei Domnului: o zi de judecată cât şi una de restaurare. Este clar că Israelul beneficiază de binecuvântările conţinute în legământ.

Cei 5 "Eu voi" ai restaurării

1. Eu voi strânge
3:18 ,,Voi strânge pe cei întristaţi, cari sunt departe de adunarea sfântă, pe cei ieşiţi din sânul tău, asupra cărora acum apasă ocara.

2. Eu voi lucra
3:19 Iată, în vremea aceea, voi lucra împotriva tuturor asupritorilor tăi...

3. Eu voi izbăvi (mântui)
3:19 ... voi izbăvi pe cei şchiopi...

4. Eu voi rândui la laudă
3:19 ...şi voi strânge pe cei ce au fost izgoniţi, şi îi voi face o pricină de laudă şi de slavă în toate ţările unde sunt de ocară acum.
3:20 ...căci vă voi face o pricină de slavă şi de laudă între toate popoarele pământului

5. Eu voi aduce înapoi
3:20 În vremea aceea, vă voi aduce înapoi; ...când voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război supt ochii voştri, zice Domnul."

Această judecată ca şi descoperire a mâniei lui Dumnezeu asupra răutăţii lumii nu reprezintă unicul subiect al Zilei lui Dumnezeu şi nici al mesajului acestui profet. Domnul îşi va vărsa mânia asupra tuturor naţiunilor exact cu scopul de a-şi curăţi un popor al Său extras dintre toate neamurile Pământului şi care să-i cheme Numele. Acesta este conceptul "rămăşiţei". Lucru care a fost prevăzut şi de ap. Petru:

1 Petru 2:9-10 Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, cari odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, cari nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare.

De aceea, judecata nu vedem că este tratată de Ţefania ca fiind un scop în sine. Ceva de felul, "Domnu' distruge tot că-i mânios, asta e ... n-avem cum să ne opunem" trasând astfel o perspectivă pesimistă, chiar disperată asupra existenţei, ci judecata este chiar mijlocul prin care îşi va purifica o "rămăşiţă" şi va inaugura Împărăţia Sa dreaptă în lume.

Această judecată de purificare (sau, curăţire), de care au vorbit şi alţi profeţi, vedem că în cartea lui Ţefania ocupă un loc central.

"Fiecare judecată teribilă a lui Dumnezeu din istoria lumii a fost un act sfânt de păstrare (conservare) a ei." A.W. Tozer

Instituirea unui grai curat.
Acesta este calmul instituit după furtună. De trei ori profetul vorbeşte de o rămăşiţă care va fi mântuită (2:3,7; 3:12-13), şi de două ori despre întoarcerea lor din robie (2:7; 3:20) toate încununate de instituirea unui grai curat şi unitate în închinarea adusă lui Dumnezeu, două aspecte care lipsesc în zilele noastre mai ceva ca ploile în vara asta.

3:9 ,,Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să-I slujească într-un gând.

Ieri am jucat un pic de fotbal între blocuri, lângă parc. Am fost uluit de cât de murdar poate fi limbajul unor adolescenţi ai căror părinţi precis susţin că sunt creştini ortodocşi şi că ei îl respectă pe Dumnezeu.

Auzim astăzi un grai curat? Avem noi unitate în creştinism? Nu. Nu. Poate Papa de la Roma să le instituie înainte de vreme? Nu. Este o treabă pe care doar Domnul o va face şi numai după judecată.

Marea "omisiune" cu motiv a lui Isus.

Comparând cu textul citit de Isus în sinagogă în Nazaret vedem că Domnul nu a citit o porţiune conţinută în profeţia lui Isaia, pasajul paralel celui din ev. după Luca, cap.4.
A uitat oare (lapsus)? Sau, l-a omis cu voie?

⁶A venit în Nazaret, unde fusese crescut; şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească, ¹⁷şi I s-a dat cartea proorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris: ¹⁸,,Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, ¹⁹şi să vestesc anul de îndurare al Domnului." ²⁰În urmă, a închis cartea, a dat -o înapoi îngrijitorului, şi a şezut jos. Toţi cei ce se aflau în sinagogă, aveau privirile pironite spre El. ²¹Atunci a început să le spună: ,,Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe cari le-aţi auzit."

Isaia 61:1-2 ,,Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi;

Putem să vedem clar că Isus nu a mai inclus intenţionat şi ultima parte a promisiunii lui Dumnezeu pentru vremurile din urmă şi care privea o "zi de răzbunare a Dumnezeului nostru". Nu a proclamat venirea acelei zile pentru că în momentul citirii şi împlinirii de către El a profeţiei lui Isaia El inaugura un "astăzi" care era ziua mântuirii şi nu a răzbunării lui Dumnezeu, "astăzi" care mai e valabil şi astăzi.

Cineva a spus că Dumnezeu nu judecă niciodată fără ca mai întâi să ofere şansa evitării mâniei Sale -- cu alte cuvinte, Dumnezeu este fair-play. Este ceea ce El a făcut în Nazaret în aceea zi şi ceea ce face şi astăzi. Dar când va expira timpul harul, va inaugura ziua răzbunării.

Ţefania este cel rânduit de Dumnezeu să reia această temă a Zilei de răzbunare a Dumnezeului nostru, chiar Isus Hristos Însuşi a vorbit pe larg de ea descriind mai mult iadul decât cerul în lucrarea Sa pământească şi ambii prevăd venirea ei sigură.

Totuşi între timp, Dumnezeu să le deschidă mintea şi inima la cât mai mulţi ca să fugă de mânia acesta ce vine. Acum, pentru fiecare din noi se pot împlini prematur aceste cuvinte ale profetului care privesc soarta viitoare a Ierusalimului:

Ţefania 3:14-17 Strigă de bucurie, fiica Sionului. Strigă de veselie, Israele. Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului. Domnul a abătut de la tine pedepsele tale, a îndepărtat pe vrăjmaşul tău; Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; nu trebuie să te mai temi de nici o nenorocire. În ziua aceea, se va zice Ierusalimului: ,,Nu te teme de nimic. Sioane, să nu-ţi slăbească mâinile. Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine.

Reţinând versetele cheie ale cărţii puteţi avea o imagine fidelă a cărţii profetului Ţefania:

Ţefania 1:14-18
14 Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape şi vine în graba mare. Da, este aproape ziua cea amarnică a Domnului, şi viteazul ţipă cu amar.
15 Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz şi de groază, o zi de pustiire şi nimicire, o zi de întuneric şi negură, o zi de nori şi de întunecime,
16 o zi în care va răsuna trâmbiţa şi strigătele de război împotriva cetăţilor întărite şi turnurilor înalte.
17 Atunci voi pune pe oameni la strâmtoare, şi vor bâjbâi ca nişte orbi, pentru că au păcătuit împotriva Domnului; de aceea le voi vărsa sângele ca praful, şi carnea ca gunoiul.

1. John F. MacArthur, Jr., The MacArthur Study Bible, (Dallas: Word Publishing) 1997.
2. Bonar, Andrew A., Memoirs of McCheyne, (Escondido, CA: Ephesians Four Group) 1999.

Teodor Macavei

Studii Generale Asupra Carţilor Vechiului Testament | 1