Trezire amară
R.C. Sproul
Încă avem o problemă. Încă îl avem pe fiul risipitor împreună cu porcii. Şi nu l-am salvat încă. Am vorbit despre motivele pentru care el rămâne încă în coteţul porcilor - pentru că se teme de mânia tatălui său. Şi ea este un motiv de teamă. Dar de asemenea am înţeles că cu fiecare secundă pe care o petrece departe de tatăl său, mânia se acumulează şi ea devine cu atât mai înspăimântătoare. Şi vedem acest cerc vicios. Cu cât este mânia mai mare, cu atât şi teama e mai mare. Cu cât e mai mare teama, cu atât mai mult el stă departe. Cu cât stă mai mult depărtat, cu atât mai rea este mânia.
Dar ideea pe care Isus nu o spune încă în istorioară este că în timp ce fiul risipitor este într-o ţară îndepărtată, în timp ce el este încă adânc adormit, adormit moral, mort din punct de vedere moral, mort din punct de vedere spiritual împreună cu porcii, Dumnezeu trimite pe Fiul Său pentru a satisface mânia Lui. Dumnezeu poartă de grijă pentru a-şi restaura fiul, acest fugar, de a-l aduce înapoi la casa Tatălui său. Şi astfel istorioara nu se încheie cu fiul risipitor rostogolindu-se în noroi cu porcii.
Astfel, Isus descrie o experienţă din viaţa fiului risipitor când acesta îşi revine. El se trezeşte. Dar nu înţelege cu adevărat. Pentru că atunci când Biblia vorbeşte despre condiţia umană, ea nu o descrie ca pe un somn. O descrie ca moarte. Moarte spirituală. Robie a păcatului. Acolo unde nu este viaţă sau dorinţă în inima ta să mergi la casa Tatălui. Nu îţi pasă de casa Tatălui. Da nu eşti atât de mort încât să fii mort şi faţă de cele ce ţi se întâmplă, nu-i aşa?
Observăm aceasta, că toţi oamenii din lume vor să fie eliberaţi, scăpaţi sau salvaţi, din aşa-zisa nefericire. Această lume este plină de nefericire. Este plină de dezamăgire. Este plină de durere. Este plină de violenţă. E plină de moarte. E plină de boli. E plină de necazuri. Şi fiecare din această lume vrea să fie salvat de nefericire. Dar de ce există nefericire în lume? Din nou, Biblia spune că motivul pentru care există nefericire în lume este pentru că păcatul este în lume. Şi dacă nu ar fi existat nici un păcat, nu ar fi nici nefericire. Aşa e? Iată problema noastră. Noi vrem să fim eliberaţi sau salvaţi din nefericirea noastră dar nu de păcatul nostru. Noi vrem să păcătuim fără nefericire la fel cum fiul risipitor vrea moştenirea fără tatăl său. El vrea să fie salvat dintre porci dar nu vrea să meargă acasă la tatăl său. Pentru că el e mort în păcatul său. El e adânc adormit faţă de sfinţenia lui Dumnezeu. Până când îşi revine. Până când primeşte o chemare. Luminile se aprind.
Eu am nevoie să mă trezesc. Asta s-a întâmplat cu mine. Este uimitor. Am mers la biserică de o mie de ori şi niciodată nu am ascultat ce auzeam. Auzeam cu urechile dar nu trecea mai adânc. Blocam cu mintea mea. Şi pentru orice trecea de mintea mea, puneam o armură pe inimă. Pentru că atunci înţelegeam, că dacă mă trezeam vreodată faţă de Dumnezeu, viaţa mea nu ar mai fi fost la fel. Viaţa mea nu mi-ar fi aparţinut de atunci înainte. Şi viaţa mea urma să trebuiască să se schimbe. Şi astfel am încercat să mă îmbăt, să adorm. Nu voiam să ascult aceste lucruri. Până când mi-am revenit, cum a făcut-o şi fiul risipitor.
Iată un lucru pe care trebuie să îl înţelegeţi. Că fiul risipitor şi-a venit în fire dar nu a făcut-o singur, nu mai mult decât Lazăr, când era în acel mormânt, nu a ieşit singur de acolo. Lazăr nu s-a trezit singur. Singurul mod în care poţi fi trezit, singurul mod în care eu pot fi trezit, singurul mod în care pot fi grăbit spre viaţă spirituală este prin puterea lui Dumnezeu Însuşi. Uneori mă amuz, dar nu sunt cu adevărat amuzat, când aud predicatori spunând, "Urcă aici, vino în faţă şi hotărăşte-te să fii născut din nou." Aceasta este ca şi când ai merge la cimitir şi ai spune cadavrelor, "Ieşiţi din acest coşciug şi hotărâţi-vă să trăiţi din nou." Ai tot atâta putere să te trezeşti singur din moarte spirituală cât are şi un cadavru să se trezească singur din moartea fizică. Singura cale prin care poţi să te trezeşti vreodată este dacă Dumnezeu te trezeşte. Dar cum face El aceasta? Ceasul cu alarmă este Cuvântul Său. Duhul trezeşte oamenii, îi grăbeşte, le dă viaţă nouă prin auzirea Cuvântului Său.
Şi astfel, fiul risipitor îşi revine. Se trezeşte. Cum ştim noi că trezirea era reală? Am văzut oameni care spuneau, "Sunt treaz. Voi răspunde la chemare. Voi face o mărturisire de credinţă. Voi fi de acord cu totul. Voi spune rugăciunea." Şi imediat ce au spus rugăciunea, îşi pun capul pe pernă şi duşi au fost. Sforăie deja. Sunt în poziţia culcat. Nu sunt mai treji faţă de lucrurile lui Dumnezeu decât o sperietoare de ciori. Pentru că nu mărturisirea credinţei te răscumpără. Nu primeşti beneficiile lui Hristos, sau moştenirea Tatălui, printr-o declaraţie de credinţă sau printr-o decizie pentru credinţă ci prin posedarea credinţei. Şi trebuie să fie reală. Ameninţarea judecăţii lui Dumnezeu este reală. Satisfacerea dreptăţii Lui prin Hristos este reală. Şi pentru ca tu să ai o mântuire reală trebuie să ai o credinţă reală. Şi dacă cineva avea o credinţă reală atunci acela era fiul risipitor. Şi cum ştiu eu asta? Pentru că primul lucru care i s-a întâmplat acestui băiat după ce s-a trezit este că a spus, "Mă voi ridica şi voi merge la tatăl meu."
Circulă o doctrină mortală prin această ţară care spune că o persoană poate deveni creştină fără să se schimbe vreodată. Nu o crede! Nu poţi rămâne în coteţul porcilor dacă eşti creştin. Dacă accepţi cu adevărat sfinţenia lui Dumnezeu şi te bucuri în măreţia lui Dumnezeu, dacă te bucuri în satisfacţia că Hristos a fost pe cruce pentru tine şi Dumnezeu, Duhul Sfânt, te-a resuscitat şi te-a adus la viaţă, El nu te va lăsa împreună cu porcii.
Am discutat cu un pastor recent. El avea o persoană în grupul de tineri şi care era, unu, implicată de obicei în traficul de droguri, şi, doi, trăia cu o fată care nu era soţia lui. Şi pastorul a spus, "Nu realizezi că acest stil de viaţă este complet inacceptabil pentru Dumnezeu?" Şi băiatul a spus, "Ei bine, şi care-i marea problemă? Toată lumea trăieşte aşa." Standardul lui Dumnezeu nu este orientat spre ce face toată lumea. Pastorul spunea că Dumnezeu interzice acele lucruri. Şi tânărul spune, "Hei, nu te îngrijora domnule pastor." El a spus, "De ce?" Şi apoi tânărul, "Eu sunt un creştin firesc." Şi de vreme ce sunt un creştin firesc, carnal, pot locui în coteţul porcilor. Nu. El nu este un creştin.
Fiul risipitor, când se trezeşte, spune "Mă voi ridica şi voi merge la tatăl meu." El a stabilit să lase viaţa veche în urmă. Şi a părăsit coteţul porcilor în aceeaşi zi. Încă mai mirosea a porci şi încă avea bălegar de porc pe haine. Şi arăta ca şi cum fusese cu porcii, mirosea ca şi cum fusese cu porcii pentru că într-adevăr acolo fusese. Şi nu poţi scăpa de petele porcilor în cinci minute. Eu nu spun că atunci când o persoană devine creştină şi se ridică şi merge la Tatăl, că acolo este sfârşitul păcatului pentru totdeauna. Aceasta este lupta din viaţa creştină, nu-i aşa? Pentru că din când în când ne mai place să călătorim până la coteţul porcilor. Cumva nu am scăpat de fascinaţia pe care o aveam pentru porci. Dar nu poţi rămâne acolo. Nu poţi trăi acolo şi să te numeşti creştin.
Fiul risipitor şi-a revenit, nu prin puterile sale, şi a spus, "Mă voi ridica. Voi ieşi de aici. Trebuie să merg acasă. Nu-mi mai este teamă de mânia Tatălui." Mă întreb cum l-a părăsit teama. El a spus, "Mă voi duce acasă şi îi voi spune tatălui meu..." Ascultaţi ce a spus el că îi va zice tatălui. "Voi merge şi îi voi spune tatălui meu că am păcătuit împotriva lui şi împotriva cerului." Opriţi-vă aici. Sunt gata să merg în coteţul porcilor şi să spun, "Tinere, nu ştiu ce ai făcut în ultimii trei ani în mijlocul acestor porci dar ai învăţat nişte teologie sănătoasă. Ţi-aş acorda o diplomă. Sunt gata să te ordinez. Tu înţelegi ceva ce majoritatea oamenilor nu vor realiza niciodată." Şi acest lucru este că de fiecare dată când păcătuieşti împotriva unui seamăn, o altă fiinţă umană la nivel orizontal, că fiecare păcat pe care îl săvârşeşti astfel este de asemenea şi unul vertical. Când te jignesc, când te mint, când spun minciuni despre tine, când fur de la tine, când te rănesc în mod nedrept, eu păcătuiesc împotriva ta dar de asemenea păcătuiesc împotriva cerului pentru că cerul îmi porunceşte să te iubesc şi să te cinstesc şi să te tratez cu sinceritate şi dreptate şi să nu îţi produc pagubă. A sosit un moment în viaţa fiului risipitor când el nu mai spunea, "Hei, eu nu rănesc pe nimeni. Pur şi simplu fac ce îmi place mie. Cui îi pasă dacă eu aleg să trăiesc cu porcii. Pe cine rănesc eu?" Tu păcătuieşti împotriva lui Dumnezeu! Trezeşte-te! Şi el se trezeşte şi spune, "Trebuie să merg acasă. Trebuie să merg la tatăl meu. Trebuie să îi spun că am păcătuit împotriva lui şi a cerului."
Şi aceasta este partea cea mai grozavă a poveştii, nu-i aşa? El merge acasă. Şi vă întrebaţi ce se petrece în mintea lui. Vă întrebaţi ce gândeşte cu cât se apropie mai mult de casă. Mă întreb dacă nu cumva el se gândeşte, "Oh, ce va spune el. Ce va face?" Şi avea discursul pregătit, vă amintiţi, chiar înainte de a pleca dintre porci. El a spus, "Mă voi întoarce acasă şi îi voi spune tatălui meu, <<Tată, nu sunt vrednic să mă mai numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din robii tăi. Dar doar lasă-mă să fiu acasă. Lasă-mă în casa ta. Ia-mi orice titulatură. Mi-am risipit deja moştenirea. Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Dar doar vreau aşa de mult să fiu acasă, vreau atât de mult să fiu în prezenţa ta încât voi accepta orice. Fă-mă un rob." Aceasta înseamnă pocăinţă!
Felul de pocăinţă pe care îl facem astăzi este spunând, "Vino la Isus. Primeşte-L. Acceptă-L." Urăsc asta. Acceptă-L pe Isus. Cât de arogant. "Da, Isus Te accept." Cine eşti tu să-L accepţi pe Domnul Isus Hristos, Regele regilor. Întrebarea este, pe tine te acceptă Isus? Nu, Îl accepţi tu pe El. Tu nu Îi faci Lui nici un serviciu, acceptându-L, găsindu-L acceptabil. O persoană care Îl acceptă pe Isus în acest sens... "of, da, Îl voi lua pe Isus. Îl voi tolera"... acea persoană nu a primit pe Isus. Acea persoană este încă între porci. Acea persoană încă este moartă, spiritual şi moral.
Dar când te pocăieşti cu adevărat, cum a făcut-o David când a fost trezit de Natan, vă amintiţi, şi Natan a spus, "Tu eşti acel om." Şi David şi-a luat pana şi a scris Psalmul 51. Tu ai nevoie să studiezi acest Psalm. Şi David a spus, "O, Doamne, dacă Tu ai ţine fărădelegea, cine ar mai sta în picioare? Doamne, nu mă trata conform dreptăţii Tale, ci tratează cu mine conform milei Tale pentru că altfel nu voi reuşi. Pentru că Tu ai dreptate când vorbeşti." Auziţi ce spune David? David spune, "Doamne, eu ştiu ce am câştigat. Ştiu ce merit."
Vedeţi, David a trecut de cea mai mare minciună dintre toate. Şi cea mai mare minciună cu care ne amăgim pe noi înşine este că noi credem că Dumnezeu ne datorează o viaţă mai bună decât cea pe care o avem. Că Dumnezeu este dator să ne răscumpere şi să ne salveze. Eu le spun mereu studenţilor mei nici să nu îndrăznească să-I ceară lui Dumnezeu ceea ce merită. S-ar putea să primiţi. Pentru că dacă El ar trata cu tine după meritul tău, eşti terminat. Dacă Domnul m-ar răsplăti pentru toate păcatele mele, eu nu mai am nici o speranţă.
Şi astfel fiul spune, "Hei, fă-mă servitor. Isus, lasă-mă să vin acasă. Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău." Nimeni în această încăpere nu este vrednic să fie numit fiu al lui Dumnezeu. Nimeni în această cameră nu este vrednic să fie numit "creştin." Ştiu că eu nu sunt. Deci, cu fiecare pas pe care îl făcea spre casa tatălui său, se îngrijora, "Ce va spune? Ce va face?" Părea că în fiecare zi bătrânul tată ieşea pe prispă şi privea cât de departe îl ţineau ochii să vadă dacă nu cumva se ridica praful de pe stradă. În fiecare zi, ca orice părinte din America.
În această dimineaţă când am luat micul dejun într-un restaurant, era această poză tragică a unui copil mic pe un afiş în restaurant. Şi semnul de deasupra spunea, "Dispărut." Nu doream să rămân acolo pentru că tot ce îmi venea în minte era oare prin ce trece un părinte când copilul dispare şi nu mai aude niciodată despre el.
Şi departe tatăl vede un nor de praf pe stradă. Şi priveşte, îşi aţinteşte privirea, nu poate distinge o faţă. Dar este un fel în care merge omul acela, ceva caracteristic în legătură cu pasul lui. Şi inima tatălui începe să sară înlăuntrul lui. Şi el spune, "Cine vine pe drum merge ca fiul meu. Se poate oare să fie fiul meu?" Şi uitând de orice protocol, el îşi ridică veşmintele deasupra genunchilor, le leagă cu o curea, năvăleşte pe uşă afară şi începe să alerge pe stradă strigând, "Fiul meu!" Şi aleargă la el şi îl strânge în braţe şi îl îmbrăţişează şi îl ridică sus în aer şi spune, "Eşti acasă." Şi fiul plânge şi spune, "Tată, am păcătuit împotriva ta. Am păcătuit împotriva cerului. Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Dar vreau să vin acasă. Te rog, pot fi robul tău?" "Oh, nu-mi vorbi mie de robi. Vino. Hai să intrăm în casă." Îl loveşte pe spate, îl împinge în sus pe scări în casă şi spune, "Hei, tăiaţi viţelul îngrăşat. Daţi-mi inelul familiei. Vino în capul mesei. Vom avea o sărbătoare. Pentru că fiul meu a venit acasă." Şi fratele spune, "Ce? Eu nu am primit viţelul îngrăşat. Eu nu am primit inelul familiei. Eu încă îmi aştept moştenirea. El a plecat şi a risipit totul şi tu îi dai o petrecere?" "Hei, tu auto-îndreptăţit respingător," îi spune el fiului său. "Tu îl dispreţuieşti pe fratele tău care a venit acasă? Acesta este fiul meu care a fost pierdut dar acum este găsit."
Întreaga zi de-a lungul acestei sesiuni, această întreagă experienţă, am fost preocupat numai de unul din ei. Şi aceasta este pentru a fi treziţi faţă de sfinţenia lui Dumnezeu. Ca să ajungem la o înţelegere despre cine este Dumnezeu şi ce a făcut El pentru noi. Astfel încât în loc să fugim de El, să ne ascundem de El, să refuzăm să venim la El, noi să venim la Tatăl nostru. Şi când venim la Tatăl şi El organizează sărbătoarea noi rămânem în casa Tatălui nostru şi vrem să Îi fim pe plac. În asta constă viaţa creştină. Noi ne supunem Lui pentru că vrem să o facem. Pentru că ne desfătăm în el şi pentru că suntem veşnic recunoscători.
Tradus de Cristian Coţovan