Socotind Preţul
James Montgomery Boice
Dr. Neil Thompson, un misionar în Tailanda, comenta cu privire la practica misionară din acea parte a lumii. Oamenii implicaţi în lucrarea de acolo erau, după opinia sa, foarte serioşi, foarte dedicaţi şi foarte sinceri. Dar, spunea el, era un lucru care, după opinia sa, părea că lipseşte. Spunea că îi iubim pe oameni aşa de mult şi vrem aşa de mult ca ei să devină creştini, încât se pare că diluăm conţinutul evangheliei în aşa măsură încât, până la urmă, a deveni creştin abia dacă mai înseamnă ceva.
Exact, mi-am spus, este exact acelaşi lucru care se întâmplă şi aici cu mult din ceea ce numim predicarea evangheliei. Încercăm să facem evanghelia atât de atractivă, încercăm să-L prezentăm pe Cristos într-un mod atât de mult îndreptat către nevoile imediate ale oamenilor din societatea noastră, încât orice lucru neliniştitor despre evanghelie este eliminat şi, mai presus de toate, orice menţiune cu privire la plătirea unui preţ. Este, aşadar, surprinzător, atunci când începi să te gândeşti la aceste lucruri, să treci prin Evanghelii şi să studiezi ce spune Cristos şi să găseşti cât de multe a avut El de spus cu privire la preţul uceniciei. Şi calea Lui nu a fost calea popularităţii. Nu a fost calea succesului. Nu a fost calea care aduce admiraţie din partea lumii. A-L urma pe El însemna un fel de negare. Şi El a spus clar acest lucru. A spus: ,,trebuie să te lepezi de tine. Trebuie să-ţi iei crucea atunci când mă urmezi". Iar în caz că ei n-au auzit bine, a continuat să spună tot felul de lucruri pe care le întâlnim în texul nostru pentru acest studiu.
,,Căci, cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească?
Sau care împărat, când merge să se bată în război cu un alt împărat, nu stă mai întâi să se sfătuiască dacă va putea merge cu zece mii de oameni înaintea celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii?
Tot aşa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu."
În conformitate cu aceste versete, Isus spune foarte clar că există un preţ pentru a fi ucenic. În al doilea rând, spune că, din cauză că nu sunt gata să plătească preţul, mulţi încep, dar mai târziu se pierd şi pier. Şi apoi, în al treilea rând, spune că trebuie să plăteşti preţul dacă vrei să-L urmezi.
Acum, ce mânie stârneşte acest lucru în unele cercuri evanghelice! Să vorbeşti despre a plăti un preţ... vai de mine!... să vorbeşti despre a plăti un preţ înseamnă să spui că trebuie să ne câştigăm mântuirea. Şi oricine ştie că nu tu îţi câştigi mântuirea. De aceea, a vorbi despre plătirea unui preţ... ei bine, nu putem înţelege de ce ar fi vorbit Isus aşa. Dar dacă asta a vrut să spună, atunci el ar fi spus ceva greşit. Noi nu asta vrem să spunem. Cineva a scris: ,,Orice învăţătură care cere o schimbare de conduită fie faţă de Dumnezeu fie faţă de om, în vederea mântuirii, înseamnă adăugare de fapte sau de efort uman la credinţă. Şi acest lucru contrazice Scriptura şi este un mesaj blestemat." Cu alte cuvinte, un mesaj care învaţă că trebuie să gândeşti diferit şi să ai o relaţie diferită cu Dumnezeu decât cea pe care ai avut-o înainte, pentru a fi un urmaş al lui Cristos, un asemenea mesaj este blestemat. Acum, aceşti oameni sunt bine intenţionaţi. Ceea ce încearcă ei să facă este să apere ceea ce ei consideră a fi puritatea evangheliei. Dacă ar fi s-o exprime, ar spune că ,,noi luăm poziţie pentru sola scriptura (numai prin Scriptură), sola fide (numai prin credinţă) şi sola gratia (numai prin har)". Desigur, intenţiile lor sunt bune şi preocuparea pentru aceste lucruri este bună. Dar ceea ce vreau să spun este: gândeşte-te ce înseamnă să trăieşti, aşa cum credem că trebuie să trăieşti, doar prin Scriptură, doar prin credinţă, doar prin har. Ia-o pe fiecare la rând. Ce înseamnă?
Sola Scriptura. Sola Scriptura înseamnă că Cuvântul scris al lui Dumnezeu, din Bibliile noastre, trebuie să fie judecătorul întregii gândiri şi conduite. Şi acest lucru înseamnă că trebuie să fie judecător chiar şi peste tradiţiile Bisericii, chiar şi peste practicile religioase. Dacă facem ceva, dacă gândim ceva sau dacă moştenim un anumit model de comportament, fie că este din Biserică, fie că este din lume, sau din altă parte, sau dintr-un cămin model, sau de oriunde ar fi, dacă acel lucru este contrar Scripturii trebuie să fie corectat prin Scriptură, întrucât Scriptura este judecătorul. Pentru că Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu şi Dumnezeu este judecătorul. Asta înseamnă sola scriptura. Dar dacă aşa stau lucrurile, cum s-ar putea să susţii principiul sola scriptura fără să laşi deoparte toate acele idei greşite? Înseamnă, aşa cum a spus Pavel când le-a scris corintenilor, să faci orice gând rob ascultării de Isus Cristos. Dacă avem vreo idee cu privire la Dumnezeu şi pe care Scriptura o contrazice, acea idee falsă trebuie îndepărtată. Dacă avem vreo idee despre dreptate şi pe care Scriptura o contrazice, acea idee greşită trebuie îndepărtată. Şi tot aşa.
Şi doctrina pocăinţei este implicată în sola scriptura. Acesta este unul dintre lipsurile Bisericii Protestante Evanghelice contemporane. Eşecul de a predica pocăinţa. O, da, bisericile noastre predică iertarea. Spun că, dacă vii şi-ţi mărturiseşti păcatul, vei găsi iertare de la Dumnezeu. Şi, desigur, acest lucru este absolut adevărat. Aşa învaţă Scriptura. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire (1 Ioan 1:9). Dar, vedeţi, iertarea nu este pocăinţă. Pocăinţa este ceva mai mult. Iertare înseamnă mărturisire şi primirea iertării. Pocăinţa înseamnă întoarcere de la păcat. Şi nu poţi mărturisi cu adevărat păcatul dacă, mai întâi de toate, nu te pocăieşti. Când începi să te uiţi prin Noul Testament, vei descoperi că toată predicarea pe care o găseşti acolo are, ca notă predominantă, necesitatea pocăinţei. Când Ioan Botezătorul a ieşit pentu prima dată să predice, a predicat pocăinţa, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu era aproape.. Când Isus a început să predice, a predicat acelaşi lucru. Pocăiţi-vă, spunea El, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este aici. Vei descoperi că Petru a predicat pocăinţa în ziua Rusaliilor, iar Pavel a predicat pocăinţa pe Dealul lui Marte din Atena. Şi tot aşa, prin toată Scriptura. Pocăinţa înseamnă, literal, a-ţi schimba mintea. Asta înseamnă cuvântul. Acum, întreb: cum poate cineva predica pocăinţa, dacă nu avem sola scriptura? Pentru că aceasta este baza pentru schimbarea minţii. Şi cum putem avea sola scriptura, dacă nu predicăm pocăinţa? Acestea două merg împreună. Astfel, atunci când vorbeşti despre un preţ, cu siguranţă că în acest domeniu este vorba de un preţ.
Sau, din nou, este marele principiu sola fide (numai prin credinţă). Aceasta înseamnă că nu suntem salvaţi pe nici o altă cale decât prin acea unire prin credinţă cu Isus Cristos, care este Domn şi Mântuitor. Poţi spune: ce înseamnă să ai credinţă în Isus Cristos? Nu este vorba doar de un accent intelectual. Am mai vorbit despre acest lucru mai devreme. Nu este nici doar felul de răspuns la ceea ce a spus Isus şi ne-a încălzit inimile, sau, probabil, ne-a adus lacrimi în ochi. Ci este acel fel de răspuns care înseamnă o întoarcere de la păcat pentru a ne lipi de Isus. Şi a-L urma, nu doar pentru o săptămână, sau o lună, sau şase luni, sau un an, ci pentru toată viaţa şi pentru toată veşnicia. Aceasta este credinţa mântuitoare. Vezi, nu poţi face asta. Nu te poţi apuca să-L urmezi pe Isus Cristos, în acest sens, cu aces fel de credinţă, cu această credinţă mântuitoare, fără să renunţi la ceea ce ţi-ar putea oferi lumea. Pentru că Isus a zis: iată, lumea nu M-a cunoscut -- şi dacă lumea nu M-a cunoscut, nu vă va cunoaşte nici pe voi. Isus a zis: lumea M-a urât, şi pentru că lumea Mă urăşte te va urî şi pe tine, dacă eşti cu adevărat urmaşul Meu. Şi astfel, atunci când vorbim despre credinţă simplă, ceea ce descoperim nu este aşa de simplu, ci descoperim că este implicat un mare, mare preţ.
Ce putem spune despre sola gratia? Înseamnă ,,numai prin har". Suntem salvaţi numai prin harul lui Dumnezeu. Nu prin faptele noatre omeneşti. ,,A, spun unii, nu prin fapte. Exact asta spunem şi noi. Când voi vorbiţi despre o schimbare. Când vorbiţi despre un preţ. Când vorbiţi despre a renunţa la ceva, de fapt vorbiţi despre fapte. Şi ceea ce vrem noi să spunem este sola gratia, prin har, fără fapte." Ah, vezi, dar acest lucru înseamnă să înţelegi greşit. Pentru că asta este exact ceea ce înseamnă sola gratia. Înseamnă să renunţi la faptele tale. La propria ta dreptate. Trebuie să plăteşti acest fel de preţ. Nu este greu să fii un creştin de faţadă. La urma urmei, are chiar şi unele avantaje, întrucât ai parte de părerea bună a oamenilor din jurul tău. Dar a-L urma pe Cristos, a fi un ucenic al lui Isus Cristos, nu este acelaşi lucru. Pentru a fi un urmaş al lui Cristos, trebuie să te lepezi de tine. Trebuie să renunţi la propria ta dreptate şi să începi să mergi după El.
Vreau să vorbesc, în al doilea rând, despre ce învaţă Isus aici, şi anume că sunt mulţi din aceia care, pentru că nu stau să socotească mai întâi preţul, pornesc după Isus, dar mai târziu se îndepărtează şi pier. Sunt multe exemple de oameni care, aşa cum îi descrie şi Isus în pilda Lui, sunt ca seminţele care cad pe pământ tare şi pe care le culeg păsările. Sau ca seminţele care cad pe un pământ puţin adânc şi răsar repede. Dar imediat ce iese soarele -- persecuţiile sau greutăţile vieţii --, se usucă, planta se veştejeşte şi nu aduce rod.
Nu trebuie să căutăm prea mult pentru a găsi astfel de exemple. Gândeşte-te la vremea lui Isus Cristos, la zilele de la începutul lucrării sale, când a apărut mai întâi pe scenă, o persoană cuceritoare, învăţând cum n-a mai învăţat nimeni niciodată înainte. Multe, multe mii de oameni s-au dus după El -- şi s-au dus după El mai ales după ce au descoperit că poate face minuni. În Galileea, a luat acea micuţă bucăţică de pâine şi peştele şi le-a frânt, le-a înmulţit şi a hrănit mii de oameni. Este o platformă politică pe care ar invidia-o orice partid democratic. Şi Isus făcea asta. Oamenii au zis: ,,Hei, asta vrem! Acesta este Mesia. Să-L urmăm!" Dar imediat ce a început să dea învăţătură, imediat ce învăţăturile Lui au devenit clare, imediat ce oamenii au început să înţeleagă ceea ce vroia El să spună despre ucenicie, ni se spune în Ioan 6 că mulţi s-au întors şi nu L-au mai urmat. Şi au pierit. Cred că sunt multe asemenea exemple şi astăzi. Vedeţi, când Isus a vorbit despre socotirea preţului, El vorbea despre ceva foarte real. Spunea: ,,Iată, există oameni care n-o fac." Şi astfel ei încep -- şi ţi se pare că totul e în regulă cu ei, dar se îndepărtează şi pier şi-şi pierd sufletele.
Bun, aceasta este o faţă a monedei. Vorbesc despre preţ şi despre eşecul unora de a plăti preţul. Vreau să spun că există un preţ, dar sunt sigur că înţelegi că motivul pentru care Isus vorbeşte astfel şi motivul pentru care eu vorbesc astfel încercând să învăţ ceea ce învaţă El este că ar trebui să fim gata să plătim preţul pentru că ceea ce vom culege este mult mai mult decât ceea ce semănăm. Doar să ne gândim la ce trebuie să plătim pentru a fi creştini.
Mai întâi, trebuie să plătim preţul propriei noastre dreptăţi. Ne place să avem o părere bună despre noi înşine. Ne place să credem că dacă facem acest lucru, sau acel lucru, ni-L facem cumva dator pe Dumnezeu. Şi dacă Dumnezeu ne este dator, atunci trebuie să-Şi plătească datoria. Ceea ce înseamnă că El trebuie să ne ducă în cer pe baza a ceea ce am făcut noi. Nimeni, niciodată, nu va ajunge în cer pe această cale. Dacă îţi pui încrederea în propria dreptate, eşti un om pierdut. Propria ta dreptate trebuie să se dea la o parte. Nu te poţi agăţa de nici un fel de faptă bună ca bază pentru ca Dumnezeu să te primească în cer. Însă, în schimbul propriei tale dreptăţi, la care uneori doare mai tare să renunţi decât orice altceva ţi-ai putea imagina, în locul propriei tale dreptăţi primeşti dreptatea lui Isus Cristos Însuşi, dată ţie de Dumnezeu. O dreptate care va rezista testului veşniciei şi în care poţi sta înaintea Dumnezeului de trei ori sfânt (Apoc. 4:8).
Pentru a fi un urmaş al lui Cristos, trebuie să plăteşti preţul păcatelor tale. Trebuie să renunţi la ele. La toate. Nu poţi spune: ,,Bine, o să renunţ la cele mari şi o să le păstrez pe cele mici." Nu poţi spune: ,,O să renunţ la cele mici şi o să le păstrez pe cele mari." Nu poţi spune: ,,Bine, voi încerca să renunţ la toate, în afară de acesta. Nu cred că aş putea renunţa la aceasta." Trebuie să renunţi la toate păcatele. Isus nu te ia în alţi termeni. Nu poţi veni la Isus şi să-I spui: ,,Doamne Isuse, vreau să cred în Tine şi vreau să Te urmez, dar de la distanţă." Trebuie să renunţi la tot. Şi ce primeşti în locul păcatelor? Primeşti sfinţenia lui Cristos, fără de care nici un om nu-L va vedea pe Domnul.
Pentru a fi un ucenic al lui Isus Cristos, trebuie să plăteşti preţul propriei tale înţelegeri cu privire la viaţă. Propria ta idee cu privire la care ar trebui să fie priorităţile. Cu privire la cine eşti tu. Cu privire la cine este Dumnezeu şi cu privire la ce înseamnă viaţa. Trebuie să renunţi la toate acestea. Pentru că acestea sunt idei omeneşti. Idei false. Idei strâmbe. Trebuie să vii la Scriptură. Şi trebuie să spui: ,,Ce-mi spune mie Dumnezeu în cartea aceasta? Ce-mi spune Dumnezeu despre Sine? Ce-mi spune Dumnezeu despre mine? Ce-mi spune Dumnezeu despre locul meu în viaţa aceasta? Cu ce scop sunt aici? Ce vrea Dumnezeu cu mine?" Trebuie să renunţi la toate ideile greşite. La toate. Şi ce găseşti în schimb? Vei găsi adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Şi, odată cu aceasta, vei găsi adevărata eliberare, pentru că Isus a zis: ,,Veţi cunoaşte adevărul, dacă sunteţi ucenicii Mei, şi adevărul vă va face liberi."
Pentru a fi urmaş al lui Isus Cristos, trebuie să plăteşti preţul prieteniei acestei lumi. Puţin mai devreme spuneam că nu te poţi bucura şi de prietenia lumii şi de prietenia lui Cristos în acelaşi timp. Lumea Îl urăşte pe Cristos. Lumea urăşte dreptatea. Lumea urăşte evanghelia creştină. O, s-ar putea s-o tolereze, atâta vreme cât n-o sâcâi cu lucrurile acestea. Dar încearcă să insişti cu aceste porunci ale lui Cristos, în faţa unei persoane nemântuite, şi vei vedea că ura şi opoziţia sunt acolo. Trebuie să plăteşti preţul prieteniei acestei lumi. Însă ce găseşti? Găseşti, în schimb, prietenia lui Isus Cristos. Acel prieten care, după cum ni se spune în Scriptură, ne este mai aproape decât un frate. Isus a spus: ,,De acum, nu vă mai numesc slujitori, pentru că un slujitor nu ştie ce face stăpânul său. Ci v-am numit prieteni."
Pentru a fi un urmaş al lui Isus Cristos trebuie să plăteşti preţul propriilor tale planuri de viaţă. Toţi avem planuri. Ce vrem să facem cu viaţa noastră. Cum credem că ar trebui să arate viaţa noastră. Dacă vrem să reuşim în acest domeniu sau în altul. Pentru a-L urma pe Cristos trebuie să renunţi la aceasta. S-ar putea ca Isus să lucreze în tine într-un mod care să coincidă cu unele dintre lucrurile pe care le-ai fi făcut şi fără Isus Cristos. Nu ştiu. Dar nu poţi veni la El cu această condiţie. Nu poţi spune: ,,Doamne Isuse, Te voi urma atâta vreme cât mă laşi să fac cutare lucru." Isus nu-Şi ia ucenici în aceşti termeni. Trebuie să renunţi la aceasta. Trebuie să spui: ,,Doamne, am avut planuri. Am avut idei cu privire la ceea ce am vrut să fiu şi să fac. Dar este mult mai important să Te urmez pe Tine -- şi sunt gata să renunţ la acestea." Ce se întâmplă când o faci? Ei bine, descoperim nu planurile noastre, ci planul perfect al lui Isus. Cel pentru care ne-a creat. Acel plan pentru care El ne va folosi toate talentele şi darurile pe care ni le-a dat şi ne va binecuvânta şi ne va folosi pentru a-i ajuta pe alţii.
Pentru a fi urmaş al lui Isus Cristos, trebuie să plătim preţul voinţei noastre egoiste, păcătoase. Trebuie să renunţăm la a vrea ceea ce vrem. ,,O, vei spune, asta este greu!" Da, este greu. Dar ce găseşti în schimb? Descoperim că suntem în stare să testăm ceea ce spune în Romani 12:2: ,,voia bună, plăcută şi desăvârşită a lui Dumnezeu."
Cînd am început acest studiu m-am referit la Dr. Neil Thompson, un medic misionar, şi la conversaţia pe care am avut-o cu el şi în care mi-a vorbit despre ceea ce el considera ca fiind scăpările modului în care era prezentată evanghelia în zona misionară respectivă. Pe măsură ce conversaţia înainta, el a ridicat o întrebare pe care spunea că o are în minte de mai mult timp. A spus: ,,Mă gândesc de mai multă vreme la ce constituie, de fapt, minimul evangheliei. Care este minimul pe care trebuie să-l creadă cineva pentru a fi creştin?" M-a întrebat ce părere am despre acest lucru. I-am spus: ,,Ei bine, sincer vorbind, trebuie să spun că dacă m-ai fi întrebat acest lucru cu cinci ani mai devreme, sau chiar mai puţin, ţi-aş fi spus ceea ce sunt sigur că majoritatea creştinilor evanghelici din această ţară ţi-ar spune astăzi. Aş fi spus: ,,Nu prea multe. Este un miez al evangheliei. Trebuie să-ţi recunoşti păcatul. Că ai greşit împotriva lui Dumnezeu. Şi trebuie să recunoşti că Isus Cristos este răspunsul lui Dumnezeu cu privire la păcatul tău. El a murit pe cruce pentru păcatul tău. Şi trebuie să I te dedici în mod personal."" Am spus, cred că aş fi spus ceva de genul acesta. Desigur, toate acestea sunt absolut adevărate şi Dumnezeu salvează oameni cu cunoştinţe nu mult peste această înţelegere, pentru că Dumnezeu ne ia de unde suntem şi ne mântuie -- ne naşte din nou -- şi ne face să creştem începând din acel moment încolo. ,,Dar, am spus, ştii, cred că dacă îmi pui astăzi această întrebare, după felul cum gândesc astăzi, n-aş răspunde în aceşti termeni. De fapt, cred că nici n-aş răspunde în termenii unui ,,minimum". Aş spune: ,,A fi creştin nu cere un minimum, ci un maximum. Cere absolut totul. Trebuie să renunţi la absolut totul. Şi trebuie să-L urmezi pe Isus Cristos cu absolut totul. Să nu laşi nimic deoparte. Însă ceea ce vei descoperi atunci când vei face aşa va fi că în Isus Cristos, Domnul gloriei, primeşti totul."
S-ar putea să fie momente, în viaţa noastră de creştini, după ce am venit la Cristos şi am început să-L urmăm, când să privim în urmă la perioade de depresie, perioade în care lucrurile au mers prost şi ne-am putea întreba dacă am făcut într-adevăr o afacere profitabilă. Dar vin zile, chiar în viaţa aceasta -- şi cu siguranţă în veşnicie --, când vedem că preţul n-a fost prea mare. De fapt, comparat cu gloriile cerului, nici măcar n-a fost un ,,preţ". Şi a fost un chilipir nespus de înţelept să renunţăm la orice pentru El, care le are pe toate.
Să ne rugăm.
Tatăl nostru, Te rugăm să lucrezi în inimile celor care se gândesc la lucrurile spirituale şi se întreabă ce înseamnă cu adevărat să fii creştin. Şi probabil dau înapoi pentru că nu sunt gata să renunţe la ceea ce este păcătos, dar îndrăgit. Tatăl nostru, ne rugăm ca, prin harul Tău, să înfrângi această împotrivire şi să îi aduci pe mulţi la punctul capitulării personale înaintea Celui care este Domnul tuturor şi să-i umpli cu bucuria acestui fel de evanghelie. De dragul Domnului Isus, Amin.
Tradus de Simona Sabou