(cont.)

2. Prevenire

Patricia şi cu mine am fost preocupaţi de "răsplătire", având de a face, evident, cu copiii pe care îi creştem. N-am cruţat nuiaua; am atins copii şi i-am pedepsit pentru binele lor, când am crezut de cuviinţă. Dar am fost foarte preocupaţi şi de prevenire. Adică, am vrut să construim câteva legi în jurul copiilor noştri pentru ai proteja de eventualele pericole. Am vrut să îi protejăm. Au existat anumite lucruri pe care nu le permiteam să le facă; anumite locuri în care nu le permiteam să mergă; anumiţi oameni cu care nu îi lăsam să aibă legătură.

Copii văd lucrul acesta ca o răutate. Niciodată nu ţi-a spus copilul: "De ce nu? Toată lumea este aşa." Odată am auzit următoarea: "Hai, tată! Cutare o să facă acest lucru, cutare şi cutare o să facă - de ce eu nu am voie s-o fac?" De exemplu, niciodată să nu depăşească bordura - deoarece locuim pe o stradă aglomerată şi era o măsură de protecţie preventivă de a spune copiilor: "Nu depăşiţi niciodată bordura." Ocazional, când erau mici şi depăşeau bordura erau altoiţi. Aşa că îi puteai vedea fugind cu toată viteza si apoi oprindu-se brusc când atingeau vreo bordură. Cam aşa stăteau lucrurile - şi voi ştiţi, şi ei vor şti - ca au fost cu adevărat liberi în viaţă când au fost suficient de mari să depăşească bordura. Ştiţi, e un fel de admitere la vârsta adultă.

Ei bine, faceţi astfel de lucruri pentru că ţineţi la ei, aşa e? Faceţi aşa deoarece vă iubiţi copii şi acestea sunt măsuri preventive. Apostolul Pavel ştia asta. Cum David este o ilustraţie a disciplinării lui Dumnezeu pentru răsplătire datorată păcatului, Pavel este o ilustraţie a disciplinării preventive a lui Dumnezeu. N-am găsit nicăieri în Noul Testament - şi am cam studiat Scriptura cu privire la Pavel - n-am găsit nicăieri unde să scrie că Dumnezeu a adus vreo pedeapsă în viaţa lui Pavel ca urmare a vreunui păcat ascuns. El nu era perfect, dar şi-a rezolvat problemele de păcat din viaţa lui. Dar el a suferit. Adică vedem lucrul acesta în 2 Corinteni, nu-i aşa? A fost bătut, a naufragiat - a fost biciuit de către liderii evrei şi bătut cu nuiele de romani, a fost lovit cu pietre şi lăsat să moară, a fost urât şi dispreţuit, a fost alungat din oraş şi a început să facă răzmeriţă şi au încercat să-l omoare - ştiţi toate astea.

Au fost toate astea pentru păcat? În 2 Corinteni 12, versetul 7, Pavel spune: "mi-a fost pus un ţepuş în carne", şi foloseşte cuvântul ţeapa, ca o suliţă - "Dumnezeu efectiv mi-a înfipt o suliţă în carne." E un lucru foarte dureros. Cu alte cuvinte, dacă doriţi, "Dumnezeu m-a străpuns". "Dumnezeu mi-a dat o imensă durere," şi ne spune de ce în acelaşi verset. 2 Corinteni 12:7 spune - "ca să", vă aminţi?, "ca să nu mă umflu de mândrie." Asta nu e răsplătire - asta e prevenire.

Dumnezeu aduce lucruri în vieţile noastre pentru a ne feri de păcatul mândriei. Ajungi să te simţi autosuficient, ajungi să te simţi aproape omnipotent: în stare să controlezi tot din lumea ta şi Dumnezeu va aduce ceva în viaţa ta doar pentru a te smeri - doar să te ferească de mândrie.

Pavel a avut multe viziuni - multe revelaţii - spune chiar în acest capitol. El chiar a fost în cer. Vă amintiţi că a fost dus până în al treilea cer, a văzut lucruri despre care nu a putut să vorbească, lucruri pe care nu le putea explica şi i-a fost interzis să vorbească. Dumnezeu i-a permis să vadă lucruri incredibile. A avut numeroase ocazii, după înălţarea lui Isus Hristos şi după convertirea lui, să-L vadă pe Hristos înălţat. I-a apărut pe drumul Damascului şi în alte câteva rânduri şi Pavel spune: "Din cauza acestor revelaţii, care ar putea să mă facă mândru, Domnul a trebuit să aducă în viaţa mea durere şi suferinţă, pentru ca să mă smerească."

Cred că, din când în când, şi voi trebuie să treceţi pe acolo. După ce te-ai uitat la motivul răsplătire trebuie să te uiţi la prevenire şi trebuie să te întrebi: "Oare Domnul înceacă să-mi amintească de faptul că nu am altă suflare numai dacă El îmi dă? Am nevoie să-mi fie amintit faptul că nu eu am controlul vieţii mele, că nu eu sunt stăpânul soartei mele, nu eu sunt căpitanul destinului meu, nu eu chem loviturile - este Dumnezeu care îmi dă dreptul să trăiesc; în El am viaţa, mişcarea şi fiinţa? Într-adevăr, chiar am nevoie să mi se amintească lucrul acesta, eu nu sunt nimic şi, ca Pavel, învăţ: "Când sunt slab, atunci sunt tare şi puterea Lui este făcută desăvârşită în slăbiciunile mele." Când ajung la capătul puterilor mele, când nu am unde să mă duc, mă arunc în mila lui Dumnezeu, şi atunci sunt persoana care trebuie să fiu."

Eu chiar cred că Dumnezeu aduce aceste restricţii în vieţile noastre - aduce disciplinare şi dificultăţi în vieţile noastre, probleme şi traume, pentru a ne feri de acea mândrie, un fel de invincibilitate, ce se câştigă aşa uşor. El vrea să ne simţim dependenţi de El. El vrea să ne protejeze. Cred că Domnul aduce câteodată disciplinare ca să ne protejeze de ceva ce am fi făcut şi ar fi fost împotriva voii Lui. Cine ştie în ce moduri Îşi protejează El copii, cine ştie? El ştie, noi nu.

Pavel spune, după cum ştiţi, în 2 Corinteni 12: "De trei ori m-am rugat Domnului să-mi scoată această ţepuşă, să-mi înlăture durerea, şi de trei ori Domnul a spus: 'Nu, deoarece ai nevoie să fi smerit.' De trei ori Domnul a spus: 'Este mai bine pentru tine să ai această ţepuşă în viaţa ta, deoarece te va feri de a fi mândru, şi te va face folositor, şi binecuvântat.'" Aşa că, toată viaţa, Pavel - adică din momentul convertirii pe drumul Damascului, când a devenit un predicator al evangheliei, până când capul i-a fost tăiat în Roma de către un soldat roman (a fost executat) - în întreaga lui viaţa şi slujire a suferit, aşa e? Cred că toată această suferinţă - nu este menţionat în Noul Testament că ar fi un fel de răsplătire pentru păcatele acestui om - este, cum mai des este menţinonat, un fel de prevenire. Îl ţinea smerit, pentru că altfel ar fi fost foarte mândru. El era înainte de convertire, vă amintiţi, un om foarte foarte mândru, nu-i aşa?

3. Educare

Iată al treilea motiv în disciplinarea lui Dumnezeu, nu deosebită de a unui tată: aceasta este educarea. Răsplătirea este primul, prevenirea al doilea şi educarea este al treilea. Cum aş putea să vă spun astfel încât să înţelegeţi? Eu cred că dacă nu suferi în vicisitudinile vieţii, nu ai cum să-L experimentezi pe Dumnezeu. Există lecţii teribile de învăţat. Poţi citi în Biblie anumite lucruri, ştii, de exemplu: "...dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii," sau "Eu voi fii Păstorul cel Bun şi voi fi acolo," şi totul este bine. Astea sunt vorbe pe hârtie, le credem mintal, dar nu sunt personalizate până nu treci tu însuţi prin valea umbrei morţii. Corect? Dacă ai fost în vale şi moartea şi-a aruncat umbra asupra ta şi ai ajuns să treci de partea cealaltă, în lumina soarelui, poţi citi psalmul 23 şi nu mai sunt doar vorbe pe hârtie, ci deodată ţi se strânge inima, deoarece ai fost acolo.

Daca spui că Biblia zice: "Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos," şi eşti ca William Carey, locuieşti în India şi ai o soţie bolnavă şi trei băieţi mici şi bolnavi, şi locuieşti în India cu nimic de mâncare, nici un ban, doar îi ceri lui Dumnezeu să-ţi furnizeze următoarea masă şi Dumnezeu te susţine şi nu pierzi niciodată o masă în 35 de ani de misionarism şi cineva îţi spune: "Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre," - este asta teologie sau experienţă?

Dacă niciodată n-ai avut o astfel de experienţă, atunci aceasta teologie niciodată nu-ţi strânge inima. Când intri şi vezi că micuţul bebeluş a murit în leagăn, că mica comoară este albastră şi şti că viaţa l-a părăsit, atunci vei afla de ce este Dumnezeu în stare, nu-i aşa? Atunci vei afla dacă Dumnezeu poate să-ţi dea pacea care întrece orice înţelegere - pacea pentru care nu există nici o explicaţie omenească.

Dacă Dumnezeu îţi schimba necazul în bucurie, dacă Dumnezeu este suficient - dacă întrebi un cuplu care n-a avut niciodată o astfel de experienţă: "Crede-ţi că Dumnezeu este suficient?" vor zâmbi şi vor spune: "Biblia spune că este suficient, cred că e suficient." Dar dacă întrebi cuplul ce a pierdut copilul: "Este Dumnezeu suficient?" ei vor spune: "Biblia spune aşa şi eu am experimentat că El e suficient." Unul din motivele pentru care Dumnezeu ne trece prin astfel de probleme în viaţă este pentru a putea experimenta suficienţa Lui.

Pentru a ilustra lucrul acesta ne întoarcem la prietenul nostru Iov. Iov este aici jos pe pământ şi totul merge rău. Prietenii lui îi dau sfaturi proaste şi nu poate căpăta de la nimeni un sfat bun de ceva. Soţia lui îi spune doar: "Bleastămă pe Dumnezeu, şi mori!" Asta nu-l ajută cu nimic. Prietenii îi spun că el e problema; ea îi spune că Dumnezeu e problema. Nici un răspuns. Dumnezeu niciodată nu i-a spus ce se petrecea; niciodată n-a ştiut până n-a ajuns în cer. El n-a ştiut ce se petrecea. El nu a ştiut de ce se întâmplau acele lucruri.

Dar ştiţi ceva? El a pierdut totul, toţi copiii, totul. El a pierdut totul şi, în final, şi-a pierdut şi prietenii deoarece ei s-au săturat să-i tot spună lucruri pe care el nu le asculta. El era absolut singur; toţi ceilalţi erau de cealaltă parte: soţia, prietenii - toţi! El era absolut singur şi niciodată n-a ştiut de ce se întâmplau toate astea. Şi ştiţi, tocmai v-am amintit, că nu depinde de tine să ştii de ce se întâmplă, ci depinde de tine să şti Cine este Acela care ţine suficient la tine ca să te treacă prin astea. Nu putem şti de ce în fiecare caz. O, poţi şti, dacă treci prin răsplătire şi vezi un păcat în viaţa ta - dar poate fi prevenire şi nu poţi şti de ce te fereşte Dumnezeu, din moment ce te fereşte - nu poţi şti.

Dar ce a învăţat Iov? N-a existat nici un moment în care Dumnezeu sa-i spuna lui Iov: "Apropo, Iov, îţi voi spune ce se petrece. Am avut această conversaţie cu satan şi fac toate astea să-i demonstrez ceva." El niciodată nu i-a spus aşa ceva lui Iov. Niciodată. În final, ştiţi ce i-a spus lui Iov? "Taci, Iov. Nu mai întreba. Cine eşti tu? Cine eşti tu? Ai fost tu când am creat Eu lumea? Cine eşti tu? Taci. Nu mai spune nimic." Iov îşi cere scuze pentru întrebări.

Apoi - acesta este punctul culminant - la sfârşitul cărţii, la sfârştul istoriei lui Iov, care este aşa de incredibilă, Iov spune următoarele - şi aici este marea lecţie a cărţii Iov - Iov se uită la Dumnezeu şi spune: "Nu cunosc acum mai mult ca la început, în afară de următorul lucru: auzisem despre Tine cu urechile mele" - atunci nu exista nici o Scriptură scrisă. El spune: "Auzisem despre Tine, Dumnezeule. Mi s-a spus cine eşti Tu. Mi s-a spus cum erai. Am auzit că Tu eşti Dumnezeul viu şi adevărat, Creatorul cerului şi al pământului cu tot ce este în ele. Am auzit despre Tine, că eşti un Dumnezeu al neprihănirii, că eşti un Dumnezeu al milei şi dreptăţii ... Am auzit despre asta cu auzul urechii mele." Apoi el spune: "Dar acum ochiul meu Te-a văzut."

Ce s-a întâmplat cu Iov? O educare privată şi personală. El a fost instruit de Dumnezeu. Este Dumnezeu în stare să susţină un om când acesta pierde tot ce are? Iov vă poate da răspunsul. Care îi este răspunsul? "Da." Este Dumnezeu în stare să te facă să depăşeşti sfaturile proaste ale prietenilor şi diagnoza greşită la problemele tale? "Da." Este Dumnezeu suficient când ai o boală extrem de dureroasă, ce evoluează din ce în ce mai mult fără nici o uşurare? Este Dumnezeu suficient - mai există vreun loc pentru pace, bucurie, credinţă şi încredere în inima ta? Şi răspunsul lui Iov este: "Da," şi niciodată n-ar fi ştiut asta dacă n-ar fi experimentat. În final, el spune, "mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă. Dumnezeule, iartă-mă pentru întrebări."

Ştiţi ce spunea? "Nu mi-a plăcut excursia, dar sfârşitul a făcut să merite. Finalul merită exerciţiul. În acest sens, acum îl cunosc pe Dumnezeu personal. Mă întrebi: 'Poate Dumnezeu să te susţină în pierderile vieţii? Poate Dumnezeu să te susţină când îţi mor copii? Poate Dumnezeu să te susţină când soţia se întoarce împotriva ta? Poate Dumnezeu să te susţină când pierzi tot, inclusiv prietenii? Poate Dumnezeu să te susţină când devii jenat, când devii un motiv de râs, când îţi este ruşine să fii văzut de cineva din cauza condiţiei tale groaznice? Poate Dumnezeu să te susţină prin toate astea?'" Răspunsul: "Acum Te văd, Dumnezeule, într-un mod în care niciodată nu Te-am cunoscut, " şi asta e ceea ce am spus mai devreme, aşa e? Dacă nu treci prin astfel de vremuri, nu ştii dacă Dumnezeu te poate susţine.

El a căpătat, de asemenea, o nouă înţelegere a compasiunii faţa de alţii. Pavel spune acelaşi lucru în 1 Corinteni 1 unde spune: "Dumnezeu m-a trecut prin toate aceste suferinţe pentru ca să fiu în stare să vă învăţ şi pe voi cum să suferiţi. Aşa că eu am fost educat ca să vă pot ajuta şi pe voi." Dar adevărata educare în sine stă în însăşi durerea. Dacă n-ai trecut niciodată printr-o operaţie de inimă înspăimântătoare, care îţi ameninţă viaţa sau o operaţie de cancer de orice fel, atunci n-ai fost niciodată în stare să experimentezi pacea, pe care ştii că Bibila o promite, dar care tu n-ai experimentat-o. Vorbeşti cu cineva care a trecut prin aşa ceva şi se poate bucura într-o teologie foarte personalizată - Dumnezeu i-a stat alături şi i-a dat ceea ce El spune în Scriptură că dă.

Aceasta face parte din disciplinarea Domnului: ştii că El este acolo, ştii că El este în stare. Aceasta face parte din instructajul pe care El vrea să-l facă în viaţa ta. Iov este o ilustrare a acestui fel de disciplinare cum Pavel este o ilustrare a prevenirii şi David o ilustrare a răsplătirii.

V-am spus că am citit această biografie a lui William Carey care mi-a captivat mintea. Mă gândesc la faptul de a merge în India ca misionar. Este o poveste incredibilă. Ascultaţi! William Carey, un om needucat, era cizmar - repara pantofi în Anglia - pleacă în India. El, care era la nivelul cel mai de jos al scării sociale, pleacă în India unde, bineînţeles, intră direct în sistemul de caste, şi este sub nivelul celei mai de jos caste, deoarece nu este Indian. Pleacă în India - teribil de dificil acolo - şi se decide să traducă Biblia. Înainte să termine, 34 de ani mai târziu, tradusese Biblia în 18 limbi pe care nici nu le cunoştea când a ajuns acolo. El a devenit cel mai mare învăţător în sanscrită deoarece sanscrita este limba de bază pentru toate celelalte limbi şi dialecte indiene, cum latina este baza pentru limbile romanice.

Aşa că el munceşte ani şi ani la rând ca să traducă Biblia în sanscrită şi apoi din sanscrită în toate celelalte limbi. Apoi decide că dacă vrea să răspândească Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să construiască o tipografie. Aşa că ei iau un tipograf numit Marshman, din Anglia, şi construiesc această tipografie. Aduc toată hârtia, care era foarte greu de căpătat, au presa rulantă, fac literele din plumb şi îşi pregătesc toate pentru traducerea în aceste limbi - caracterele, nu numai litere englezeşti, aşa că este o trebă foarte laborioasă pentru a face toate astea în fiecare din aceste limbi. Ei pornesc răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu peste tot, construiesc această mare tipografie - aveau, nu ştiu, până la 200 de oameni ce munceau acolo, lucrurile mergeau foarte bine şi Domnul este Cel ce a făcut toate astea.

În interiorul clădirii erau multe din hârtiile cu traducerile originale la care muncise munca traducerilor finale - totul era acolo şi, într-o noapte, un incendiu a ars totul până la temelii. Toate literele s-au topit şi toată munca lui de-o viaţă, toate originalele, s-au dus pentru totdeauna - de neînlocuit.

Ce reacţie aţi avea voi? Este o experienţă asemănătoare cu a lui Iov, nu-i aşa? Ştiţi ce au făcut? S-au adunat şi L-au lăudat pe Dumnezeu deoarece aveau sa-L vadă pe Dumnezeu Însuşi implicat. Dacă îl întrebi pe William Carey: "De ce s-a întâmplat asta?" el îţi va spune: "Eu nu ştiu. Poate Dumnezeu a avut o conversaţie cu Satan şi încercă să-i demonstreze din nou. Nu ştiu." El nu ştie. Până la sfârşit, el n-a ştiut de ce - cine poate şti de ce s-a întâmplat? De ce Dumnezeu care putea să prevină un astfel de incendiu a permis să aibă loc?

Dar, în sfârşit, lucrurile au mers mai departe. Când au început să pună iar lucrurile împreună, într-un an, tipografia a fost în întregime operaţională şi scoteau Biblii pe care le trimiteau peste tot - orice misionar care mergea oriunde în lumea de acolo era dependent de munca acestor băieţi. Se muncea în jurul lui William Carey, şi tot ce ştiu este că toţi s-au strâns şi au avut un serviciu de laudă deoarece vedeau mâna lui Dumnezeu la lucru. Ei au văzut pe Dumnezeu făcând lucruri care, dacă n-ar fi avut loc incendiu, niciodată nu L-ar fi văzut făcând, ceea ce a fost o educare formidabilă în cunoaşterea Dumnezeului lor.

4. Anticipare

Acest motiv mi-a venit în minte chiar în această dimineaţă - anticiparea. Cred că veţi înţelege aceasta: câteodată Domnul aduce disciplinarea în viaţa noastră doar pentru a ne depărta puţin de această planetă şi să sporească anticiparea cerului. Ştiţi că, cu cât treceţi mai mult prin viaţă cu atât mai dulce devine cerul? Am scris o carte despre cer - nici un adolescent n-a cumpărat-o. Adolescenţi nu sunt pregătiţi să meargă în cer. Ei vor să se căsătorească şi să-şi facă treburile; dar noi, cei mai bătrâni, am cumpărat-o. Noi suntem gata. Ştiţi cine cumpără o carte despre cer? Oamenii care sunt bolnavi, aşteaptând cerul, oamenii în vârstă care înţeleg într-adevăr că cerul nu este aici şi sunt nerăbdători să mergă, şi oamenii care au deja pe cineva iubit acolo.

Aşa era Ioan, în Apocalipsa. El este o ilustrare a anticipării. El predica Evanghelia şi ei l-au dat afara din biserică, l-au pus pe un vapor şi l-au târât într-un loc numit Patmos, care este o stâncă. Chiar aşa, am fost acolo: este o stâncă în Marea Mediterană - doar o stâncă, şi nu una foarte mare. Era un loc unde erau exilaţi prizonierii; era o închisoare unde spărgeau pietre şi făceau alte munci, şi el a fost un prizonier în insula Patmos.

El era acolo suferind - era o mare suferinţă. Pe vremea când era acolo, lucrurile nu mergeau bine. Era mijlocul anilor '90 ai primului secol: Biserica era neajutorată şi slabă. Existau şapte biserici în Asia, unde a fost Ioan; cinci dintre ele abundau în păcate - inima îi era foarte descurajată. Era persecuţie peste tot - creştinii erau ucişi, apostolii au fost torturaţi - nu mergea bine. Nu părea că vor putea vreodată să câştige lumea cu acest mesaj creştin. Ioan stătea acum pe o stâncă ca prizonier - era chiar greu.

Şi în capitolul patru, ce face Domnul? Vorbeşte din cer şi spune: "Vino aici sus, Ioan, vreau să-ţi arăt la ce să te aştepţi." Orice grup persecutat de credincioşi înţeleg aceasta; cu siguranţă evreii ar înţelege. Aceasta este anticiparea. Ştiţi că la sfârşitul cărţii Apocalipsa, după ce Dumnezeu îi prezintă toate aceste adevăruri despre cer şi tot ce va veni din cer pe acest pământ la sfârşitul vremurilor - Ioan, la sfârşitul cărţii Apocalipsa, face o însumare a toate. Isus spune: "Da, Eu vin curând." Care este răspunsul lui Ioan? "Amin! Amin! Vino, Doamne Isuse. Ia-mă de aici."

Cred că pe măsură ce înaintezi în viaţă şi acumulezi toate luptele, vicisitudinile, problemele, necazurile şi durerile vieţii, cerul devine din ce în ce mai dulce. Nu-i aşa? Noi, conform textului din Romani 8, "...aşteptăm ... răscumpărarea trupului nostru." În 1 Corinteni 15 scrie: " aşteptăm ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire," sau ca acest proces ce moare "să fie înghiţit de viaţă." Aceasta este anticiparea.

Concluzie

Aşa că atunci când lucruri rele se întâmplă oamenilor buni, poate fi răsplătire, poate fi prevenire, poate fi educare - poate avea nici un alt scop decât să te ducă unde a fost şi Iov, să fi în stare să spui: "Dumnezeule, te-am cunoscut intelectual, dar acum te cunosc personal şi profund. Ştiam despre Tine - scris pe paginile unei Biblii, dar acum Te cunosc pentru că mi-ai atins personal viaţa în procesul acestei suferinţe." Şi poate fi anticipare. Poate fi doar să te ridice un pic de aici de jos. Poate fi doar să îţi desprindă un pic picioarele de pe pământ şi să te facă să aştepţi gloria ce va veni.

Spui, cum de ştiu toate astea? Ei bine, de unde iau eu toate astea? De unde vine istoria lui David? De unde vine istoria lui Iov? De unde vine istoria lui Pavel? De unde vine istoria lui Ioan? Toate vin din Biblie. Uitaţi-vă iar la text şi vom încheia cu aceasta.

În Evrei 12, versetul 5, spune că dacă nu luaţi suferinţa în acest mod, dacă nu acceptaţi faptul că Dumnezeu vă disciplinează - spune următoarele: "aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii." Spune: "Iată, aţi uitat sfatul?" şi care este sfatul? Autorul îl spune: "Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El." De unde a luat acest sfat? Proverbe 3:11. El vrea să amintească cititorului cuvintele din Proverbe 3:11. "Aţi uitat ce spune Biblia?" spune el.

Dacă vreţi să vă vedeţi problemele din punctul de vedere al lui Dumnezeu, trebuie să vă uitaţi la Scriptură. Dacă vă uitaţi la problemele voastre din punctul de vedere al lumii din jur, poţi spune: "Ei bine, asta e persecuţie," sau "sunt microbii," sau "a fost un accident - acea maşină m-a lovit, acea persoană e de vină," sau ceva de genul ăsta. Dacă te uiţi la probleme din punctul tau de vedere - "Este durere mea, este suferinţa mea," dar dacă vrei să vezi suferinţa din punctul lui Dumnezeu de vedere trebuie să mergi la Scriptură. Aşa că, el spune: "Iată, trebuie să vă întoarceţi, pentru că aţi uitat ce spune Scriptura. Scriptura spune că voi veţi fi disciplinaţi - nu priviţi ca un lucru uşor, nu vă pierdeţi inima când aceasta vine, deoarece Dumnezeu este la lucru."

Observaţi - este aşa de minunat - apelul autorului este la Cuvântul lui Dumnezeu şi Biblia este autoritatea finală, este instanţa supremă pentru orice problemă. Când vrei instrucţiuni, vrei să inţelegi viaţa şi elementele ei bune şi rele, mergi la Cuvântul lui Dumnezeu. Exită un verset pe care îl iubesc în Romani, 15:4, care spune următoarele: "Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră." Ei bine: "Tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângîierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde." Ce splendidă declaraţie!

Vrei să fii în stare să înduri suferinţele tale? Vrei să ai mângâiere când treci prin suferinţă şi să-ţi menţii speranţa? - Prin Scriptură! Aşa că te întorci la Scriptură pentru speranţă, te întorci la Scriptură pentru rezistenţă. Te întorci la Scriptură pentru mângâiere pentru că Scriptura vorbeşte.

Uitaţi-vă la versetul 5! Vă este adresat ca unor fii. Nu ştiu dacă voi vedeţi Biblia în acest fel; eu nu văd Biblia ca o carte aruncată aici jos pentru oricine. Eu chiar citesc Cartea asta într-un mod foarte personal - sper că şi voi. Eu văd această Carte ca darul lui Dumnezeu pentru mine. Văd această Carte adresându-se mie ca fiind fiul Lui, copilul Lui; ea îmi vorbeşte. Este pentru mine, pentru a putea interpreta problemele vieţii.

Şi el spune acestor credincioşi evrei - le spune: "Aţi uitat Scriptura. Întorceţi-vă şi veţi găsi acolo rezistenţă, veţi găsi acolo mângâiere şi veţi găsi acolo speranţă, pentru că veţi găsi acolo: instrucţiuni (aşa cum v-am dat în această dimineaţă) despre ce face Dumnezeu prin suferintă. Toate sunt pentru binele şi gloria vostră, în final, în eternitate.

Ei bine, asta este introducerea. Duminica următoare, vom intra în mesaj. Rugaţi-vă cu mine.

Rugăciune:

Tată, ce minunat este să ai o stâncă pe care să stai, o ancoră pentru sufletele noastre în Adevărul Tău. Îi plângem pe cei ce trec prin toate suferinţele vieţii: pierzând oameni prin moarte şi accidente, suferind traumele unei iubiri destrămate, pierzând copii, divorţând şi suferind devastatoarele rezultate ale păcatului... toate supărările şi durerile ce umplu lumea, şi ei nu au unde să fugă - nu au unde să se întoarcă. Este pur şi simplu mizerabil, este întunecime, este doar durere. Câteodată, prin lovituri răzbunătoare încearcă alinarea suferinţei, dar ea nu vine. Atunci, Doamne, îi plângem pe aceşti oameni şi nu putem decât să ne rugăm să vină la cunoştinţa adevărului, să te cunoască pe Tine.

Noi Îţi mulţumim, Doamne, că Te cunoaştem şi când vedem astfel de lucruri petrecându-se, nu le vedem din punctul de vedere uman - al altora sau al nostru - ne uităm din punctul Tău de vedere. Aşa că îmbrăţişăm suferinţele vieţii, îmbrăţişăm durerile vieţii, pentru efectul lor retributiv, ce pedepseşte păcatele noastre şi ne aduce durerea ce ne face să evităm în viitor orice de genul asta şi ne întoarce spre neprihănire. Îţi mulţumim pentru suferinţele din viaţa noastră care ne feresc de a fi mândri şi suficienţi nouă înşine şi încrezători în propriile puteri. Îţi mulţumim pentru acea suferinţă ce ne educă dimensiunea personală pe măsură ce Tu vii în durerea noastră, ne dai tot ce ne trebuie, ne susţii şi astfel Te cunoaştem în mod personal şi intim, cum nu te-am putea cunoaşte fără aceasta. Îţi mulţumim pentru modul în care suferinţa ne face inimile să ajungă gloria ce va veni - minunile cerului, să ştim că vom locui acolo fără durere, fără suferinţă, fără lacrimi, fără plânset, şi fără moarte, pentru totdeauna în plinătatea bucuriei din prezenţa Ta. Cum tânjim după asta! Doamne, noi suntem doar păcătoşi fără valoare ce am primit binecuvântarea de a fii copiii Tăi şi primind disciplinarea Ta plină de dragoste. Îţi mulţumim pentru ea. Ştim că ai adus-o din dragoste pentru a-ţi împlini scopurile în vieţile noastre, ceea ce ne va face foarte folositori pentru Tine şi ne va da nouă cea mai mare bucurie şi împlinire. Aşa cum facem şi noi copiilor noştri, Tu aduci disciplinarea din dragoste şi noi Îţi mulţumim. În numele lui Hristos, Amin.

Copyright 1998
Folosita cu permisiune.
Traducerea: Cristina Mihet


Umblarea Creştinului | 1