Rugăciunea

(Efeseni 3:20,21)

James Montgomery Boice


Când studiem uneori Biblia suntem aduşi într-o stare de smerenie deoarece ea ne descoperă păcatul. Şi atunci strigăm după îndurare. Alteori, studiind Biblia, suntem înălţaţi şi emoţionaţi deoarece ea ne îndreaptă privirile înspre Domnul Isus Hristos şi lucrarea Sa ca soluţie pentru rezolvarea problemei păcatelor noastre şi, în acelaşi timp, ne oferă tot ceea ce avem nevoie pentru a trăi o viaţă din abundenţă în El. Prin studiul Bibliei suntem învăţaţi. Prin studiul Bibliei suntem mustraţi. Prin studiul Bibliei suntem motivaţi spre fapte măreţe. Când studiem uneori Biblia avem impresia că se deschide un capac deasupra iadului şi putem avea o licărire despre cât de groaznică poate fi viaţa fără Dumnezeu. Alteori, însă, simţim că ni se deschide o uşă spre ceruri.
Această din urmă experienţă este aceea pe care o avem atunci când ajungem la sfârşitul capitolului 3 din Efeseni - la acea extraordinară binecuvântare şi doxologie cu care Pavel îşi încheie rugăciunea. Înainte de aceasta el s-a rugat pentru creştinii din Efes, precum şi pentru creştinii de pretutindeni. Iar rugăciunea sa a mers atât de departe pe cât ar putea merge imaginaţia sau mintea umană. El s-a rugat, nu numai ca ei să poată fi întăriţi şi fundamentaţi şi să li se dea cunoaştere, ci, chiar la sfârşitul rugăciunii, el s-a rugat ca ei să poată fi umpluţi cu măsura plinătăţii lui Dumnezeu. Acest lucru este ceva ce întrece, putem spune, cele mai bogate imaginaţii ale noastre. Când ajungi la acest punct stai, în sens propriu, la marginea infinitului. Şi, totuşi, Pavel nu este mulţumit cu aceasta. Observăm lucrul acesta pentru că, după ce se roagă în aceşti termeni, Pavel izbucneşte în această măreaţă doxologie, această extraordinară laudă la adresa lui Dumnezeu, spunând:

"Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim, a Lui să fie gloria în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin."

În această doxologie, aşa cum scria odată Charles Hodge, puterea lui Dumnezeu, nu rugăciunile noastre sau cele mai mari aşteptări ale noastre, este măsura dorinţei lui Pavel pentru noi. De aceea, aşa cum a mai spus Hodge, această doxologie conţine mai mult din lucrurile cereşti decât din cele pământeşti.

Atunci când am studiat versetele precedente am spus că acestea se aseamănă cu o rugăciune-scară. În această rugăciune apostolul Pavel ne conduce, pas cu pas sau treaptă cu treaptă, spre marea lui dorinţă pentru noi, anume să fim umpluţi în Dumnezeu cu toată plinătatea care este posibilă, prin Isus Hristos. Doxologia aceasta este asemănătoare cu rugăciunea lui Pavel. Aş numi-o doxologie-scară, deoarece Pavel, începând să-L laude pe Dumnezeu pentru ceea ce El poate să facă, dezvoltă această idee de bază cuvânt după cuvânt şi concept după concept. Ruth Paxson, în studiul ei pe această extraordinară epistolă către Efeseni, aranjează această doxologie sub forma unei piramide, care ar fi alcătuită în felul acesta: primul rând - "A Lui (a Celui ce)"; al doilea rând - "poate să facă"; al treilea rând - "tot ceea ce cerem sau gândim"; al patrulea rând - "mai mult decât cerem sau gândim"; al cincilea rând - "mult mai mult decât cerem sau gândim"; al şaselea rând - "nespus mai mult decât cerem sau gândim"; iar ultimul rând - "prin puterea care lucrează în noi".
Ceea ce doresc să sugerez este că un pasaj ca acesta merită cea mai atentă observare.
Haideţi să analizăm pe rând fiecare idee.

Prima idee este aceea că Dumnezeu poate să facă ceva. Pavel foloseşte termenul "poieo" pe care adesea îl traduceţi cu "a face", însă acesta este un termen foarte complex. Unul dintre dicţionarele pe care le avem la dispoziţie îl traduce cu "a face, a cauza, a provoca, a produce, a realiza, a îndeplini, a asigura, a crea" etc. Aceasta este ceea ce spune Pavel că poate Dumnezeu să facă. El Îl prezintă pe Dumnezeu ca un lucrător.

Urcaţi împreună cu mine încă o treaptă pe această doxologie-scară. Pavel începe prin a spune că Dumnezeu poate să facă, adică, El este activ. Acum el spune că Dumnezeu poate să facă ceea ce noi Îi cerem. Evident, acesta este un pas înainte. Dumnezeu poate face ceva semnificativ - aceasta face din El Dumnezeu, cel puţin atunci când El poate să facă ceea ce alţii nu pot. Însă Dumnezeu ar putea, desigur, să spunem aşa, să petreacă întreaga eternitate văzându-şi de treburile Lui, fără să-I pese deloc de noi. Însă Pavel spune că nu este aşa. Acest Dumnezeu nu este unul distant, un Dumnezeu imaginar, din punctul de vedere al experienţei noastre. Nu, spune el, acest Dumnezeu poate să facă ceea ce noi Îi cerem. Adică, acest Dumnezeu ne implică în activitatea Sa. Aceasta este o afirmaţie extraordinară cu privire la capacitatea, voinţa şi activitatea reală a lui Dumnezeu în a răspunde rugăciunilor poporului Său.
În general, suntem foarte precauţi în rugăciunile noastre. Şi cred că ştiu şi de ce. Deoarece, aşa cum spune Iacov, adesea ne rugăm greşit. Adică, cerem lucruri rele. Iacov o spune într-un limbaj mai direct. El spune: "Cereţi lucruri rele cu gândul de a le risipi în plăcerile voastre păcătoase." Nu ne prea place să recunoaştem lucrul acesta, însă multe dintre rugăciunile noastre sunt de genul acesta. Deoarece sunt rugăciuni greşite, rugăciuni pentru lucruri rele, având în spate motivaţii rele, Dumnezeu nu răspunde la acestea. Cel puţin nu ne dă ceea ce Îi cerem. Prin urmare, suntem precauţi în rugăciunile noastre, deoarece dacă Dumnezeu nu ne va da ceea ce Îi cerem, vom şovăi să-i cerem alte lucruri. Nu dorim să-l supărăm nici pe Dumnezeu şi nici pe noi înşine.
Totuşi, dacă observăm tot ceea ce are de spus Biblia despre rugăciune, ideea este aceea că, dacă Îl căutăm cu adevărat pe Dumnezeu şi voia Sa, ar trebui să fim, nu precauţi, ci îndrăzneţi în rugăciune. Unul dintre pasajele mele favorite care vorbesc despre rugăciune este capitolul 3 din 1 Ioan, unde Ioan vorbeşte despre propria lui experienţă în rugăciune, spunând: "Fraţi şi surori, eu întotdeauna primesc ceea ce cer." Apoi explică şi de ce. "Deoarece", spune el, "păzesc poruncile lui Dumnezeu şi fac ceea ce-I este plăcut." Aceasta este o formulă prin care primim binecuvântare în urma rugăciunii. Ioan spune că dacă păzeşti poruncile lui Dumnezeu, adică dacă, citind Scriptura - în care afli ceea ce vrea Dumnezeu de la tine - o înţelegi şi o împlineşti, căutând, pe măsură ce o citeşti, să înţelegi ceva din caracterul şi căile lui Dumnezeu, încercând să umbli pe căile care crezi că Îi plac lui Dumnezeu, încercând să împlineşti acele lucruri care sunt mai presus de poruncile negative sau chiar pozitive ale lui Dumnezeu, dacă încerci într-adevăr să faci lucrul acesta, atunci Dumnezeu va face tot ceea ce Îi ceri în rugăciune. Este o mare promisiune. Şi acest lucru îl spune şi Pavel. El izbucneşte în laudă la adresa lui Dumnezeu care, spune el, poate să facă ceea ce Îi cerem. Pavel doreşte să fim încurajaţi de lucrul acesta.

Şi, totuşi, este mai mult decât atât. Mai urcăm o treaptă pe scară. El spune nu numai că Dumnezeu poate să facă ceea ce Îi cerem, ci Dumnezeu poate să facă ceea ce Îi cerem sau chiar ne imaginăm, adică gândim. Sunt sigur că sunt momente în care trăiţi experienţa de a vă gândi la un lucru despre care ştiţi că este genul de lucru pe care Dumnezeu ar dori să-l faceţi. Pare în acord cu dorinţele Lui şi, desigur, nu este în contradicţie cu Scriptura. Cu toate acestea, sunteţi precauţi în rugăciunile voastre pentru acel lucru deoarece, se poate să fie un lucru bun, însă să nu fie ceea ce vrea Dumnezeu să vă ofere sau să nu fie timpul pentru acel lucru. Astfel, vă gândiţi la acel lucru însă nu vă rugaţi pentru el. Uneori eu fac lucrul acesta. Sunt lucruri pentru care mă rog cu îndrăzneală deoarece ştiu că Scriptura doreşte să le facem sau deoarece sunt promisiuni pe care Dumnezeu le va împlini pentru noi. Cu siguranţă este dorinţa lui Dumnezeu să biruim păcatul şi, prin urmare, putem să ne rugăm hotărât şi cu încredere pentru acest lucru. Putem numi fiecare păcat iar Dumnezeu ne va da putere să le biruim pe fiecare. Atunci când predic Cuvântul mă rog ca Dumnezeu să-l binecuvânteze deoarece El a spus că este dorinţa Sa ca al Său Cuvânt să nu se întoarcă fără rod, ci întotdeauna să împlinească scopul lui Dumnezeu. Mă rog pentru lucrul acesta. Cred că Dumnezeu face lucrul acesta zi de zi, duminică de duminică şi lună de lună. Însă sunt alte lucruri, lucruri despre care cred că Dumnezeu ar dori să le facă însă pentru care uneori sunt reţinut în a mă ruga în mod specific. Te întreb dacă tu ai avut vreodată această experienţă. Nu spun că ceea ce fac eu este bine. Probabil că ar trebui să fiu puţin mai îndrăzneţ în rugăciunile mele.
Însă uneori sunt reţinut în rugăciunile mele. În asemenea situaţii este o mare mângâiere şi bucurie să citesc versete ca acesta. Pentru că acest verset nu spune doar că Dumnezeu ştie la ce ne gândim, lucru care este sigur. Însă în acelaşi context în care ni se promite că Dumnezeu va răspunde rugăciunilor noastre, ni se spune că Dumnezeu poate să facă nu numai ceea ce Îi cerem în rugăciune, ci chiar şi lucrurile la care ne gândim. El va răspunde rugăciunilor noastre în conformitate cu voia Sa perfectă. El va răspunde rugăciunilor noastre la timpul potrivit. Însă Dumnezeu ştie chiar şi lucrul la care te gândeşti. Iar dacă doreşti să faci lucruri mari pentru El, poţi găsi încurajare într-un text ca acesta: "Iar a Celui ce poate să facă ceea ce cerem sau gândim ...".

Şi, totuşi, ştiţi că el spune mai mult decât atât, nu-i aşa? Apostolul Pavel nu spune numai că Dumnezeu poate să facă ceea ce cerem sau gândim. El spune că Dumnezeu poate să facă tot ceea ce cerem sau gândim. Iar aceasta este următoarea treaptă. Acest lucru înseamnă că Dumnezeu poate să facă nu doar 99 de procente din ceea ce I-am putea cere, deşi chiar şi în cazul acesta ar fi minunat. Sau că Dumnezeu poate să facă doar 90 de procente sau 50 de procente, jumătate din ceea ce Îi ceri. Nu, promisiunea este aceea că, dacă ceri în conformitate cu voia lui Dumnezeu şi Îi păzeşti poruncile şi cauţi să faci ceea ce Îi este plăcut, Dumnezeu va face tot ceea ce Îi ceri, orice, în proporţie de 100 de procente.
Ori de câte ori mă gândesc la o asemenea promisiune îmi aduc aminte de ceva ce mi-a spus odată socrul meu. El era funcţionar la o bancă din New York şi obişnuia să-mi spună glumele pe care le spuneau funcţionarii între ei. Una dintre aceste glume era despre un funcţionar care se ocupa de împrumuturi, post pe care şi socrul meu îl avea. Acest funcţionar s-a pensionat şi, pensionar fiind, s-a gândit să-şi deschidă o benzinărie, lucru pe care l-a şi făcut. În afacerile bancare s-a descurcat foarte bine, însă ca proprietar de benzinărie a eşuat. Iată din ce motiv. Ori de câte ori venea un client şi cerea: "Îmi puteţi da 40 de litri de benzină?" el îi răspundea: "Vă puteţi descurca cu 20?"
Dumnezeu nu procedează în felul acesta cu noi. Dacă venim la Dumnezeu cu cererile noastre şi îi spunem: "Doamne, am nevoie de zece lucruri?" Dumnezeu nu spune: "Două nu îţi sunt de ajuns?" Nu, Pavel spune că Dumnezeu poate să facă tot ceea ce Îi cerem sau gândim, prin puterea Lui care este la lucru în noi. Chiar dacă Pavel nu ar mai fi scris altceva, acesta ar fi fost, totuşi, un extraordinar motiv de laudă, nu-i aşa? Dumnezeu poate să facă. Dumnezeu poate să facă ceea ce Îi ceri. Dumnezeu poate să facă ceea ce Îi ceri sau gândeşti. Dumnezeu poate să facă tot ceea ce Îi ceri sau gândeşti.

Însă Pavel nu se opreşte nici măcar aici. Pavel spune că Dumnezeu poate să facă mai mult decât cerem sau gândim. Sunt sigur că oricât de mult sau puţin timp ai trăit cu Domnul ţi-ai dat seama că acest lucru este adevărat. Uneori, aşa cum spuneam, cerem lucruri care sunt greşite iar Dumnezeu desigur că nu ne dă acele lucruri pentru că ar putea să ne facă rău. Alteori, pentru a-Şi atinge anumite scopuri, Dumnezeu aduce frustrări în vieţile noastre. Sunt lucruri pe care ne-ar plăcea să le avem, care sunt bune şi pe care Dumnezeu în cele din urmă ni le dă însă El întârzie în a ni le da. Sunt sigur însă că dacă aţi trăit cu Domnul, oricât de mult, şi vă uitaţi în urmă în vieţile voastre, veţi ajunge la concluzia că, la modul general, Dumnezeu, răspunzând rugăciunilor noastre, nu ne-a dat doar ceea ce I-am cerut, ci ne-a dat mult mai mult decât orice am fi putut cere sau ne-am fi putut chiar imagina.
Acest lucru este dovedit fără îndoială în vieţile personajelor biblice. Să-l luăm pe Avraam, de exemplu, omul lui Dumnezeu care a umblat cu El mulţi, mulţi ani. Nu ştiu ce a înţeles Avraam din promisiunile pe care i le-a făcut Dumnezeu atunci când l-a chemat să iasă din Urul Caldeii. Dumnezeu a spus că-l va binecuvânta, îl va face o mare naţiune şi îi va da o ţară. Ştim, din modul în care se desfăşoară naraţiunea, că promisiunile lui Dumnezeu se refereau la venirea lui Mesia şi la un mare popor spiritual. Însă presupun că la început Avraam nu se gândea la promisiunile lui Dumnezeu în felul acesta. Ştiţi însă că Dumnezeu Şi-a dus la îndeplinire promisiunile făcute lui Avraam într-un mod care era dincolo de orice ar fi gândit Avraam în acele vremuri timpurii. Deoarece împlinirea promisiunilor făcute lui Avraam nu s-a materializat doar în faptul că Dumnezeu i-a dăruit un fiu, pe Isaac, fiul promis ... . Nu, Isaac a devenit doar o prefigurare a lui Hristos, Mesia. Promisiunea se referea la Mesia. Avraam a început să înveţe ceva din acele realităţi spirituale prin experienţa pe care a avut-o cu fiul său. Şi, deşi este adevărat că Dumnezeu a făcut din Avraam o mare naţiune, fizic vorbind, adevărata binecuvântare nu a constat în binecuvântarea şi în întemeierea naţiunii israelite, ci în faptul că Dumnezeu a făcut din Avraam o naţiune spirituală - aceia care, dintre evrei şi dintre neamuri, vin la credinţa în Mesia, Isus Hristos - a alcătuit, ca suprem scop al istoriei, marea familie a lui Dumnezeu adunată din fiecare naţiune, din fiecare limbă şi din fiecare neam. Aceştia sunt cei care sunt la fel de numeroşi ca stelele cerului sau ca nisipul mării. Dacă l-am chema pe Avraam ca martor, acesta ne-ar spune: "Dumnezeu poate să facă mai mult decât tot ceea ce aş fi putut cere sau gândi. A făcut lucrul acesta în cazul meu."

Sau mă gândesc la David. David, băiatul-păstor, mezinul familiei, cel mai mic dintre fii, cel care era trimis să pască oile familiei. Dumnezeu l-a uns pe David să fie regele lui Israel. David a fost un om mare. David a aşteptat ca Dumnezeu să-l confirme ca rege. Nu a încercat să fie un uzurpator. Şi Dumnezeu l-a confirmat ca rege, a făcut din el un rege mare, i-a dat o faimă mare iar Israel a prosperat sub conducerea lui. Dar să ne apropiem de acea minunată scenă care se petrece spre sfârşitul vieţii lui David, în care Dumnezeu îi promite binecuvântare, spunându-i: "Te voi binecuvânta în aşa fel încât prin urmaşii tăi ..." (Dumnezeu se referea în cele din urmă la Mesia) "... tronul şi regatul tău vor fi întărite pe vecie." Iar David, în răspunsul pe care I-l dă lui Dumnezeu, admite că acest lucru este ceva ce întrece chiar imaginaţia omului. David spune: "Cum se va întâmpla acest lucru? Omul nu poate fi întărit în nici un fel pe vecie. Tot ce ţine de om trece. Toate regatele se prăbuşesc." Însă David era un om al credinţei. A zis: "Dacă acesta este lucrul pe care Îl vei face, aşa să fie. Tu eşti Cel care îl faci. Prin urmare, gloria se cuvine Numelui Tău." Cred că David ar fi mărturisit imediat că Dumnezeu poate să facă mai mult decât putem noi cere sau ne putem imagina.

Astfel ajung la voi. L-aţi experimentat pe Dumnezeu în felul acesta? N-aţi vrea să învăţaţi lucrul acesta despre Dumnezeu? N-aţi vrea să trăiţi atât de aproape de Cel Preaînalt încât, atunci când vă rugaţi, atunci când căutaţi să vedeţi ce face Dumnezeu în vieţile voastre, să începeţi să experimentaţi că Dumnezeu face într-adevăr ceea ce este dincolo chiar de cele mai arzătoare dorinţe ale noastre.

Am ajuns aproape în vârful scării. Înălţimea parcă vă ameţeşte. Mai este doar o treaptă, una singură. Pavel spune: "A Celui ce poate să facă, nu doar tot sau mai mult decât cerem sau ne imaginăm, ci a Celui ce poate să facă nespus mai mult decât tot ceea ce putem cere sau ne putem imagina." Acesta este unul dintre acele cazuri din Scriptură în care Pavel creează un cuvânt. El vrea să exprime ceva pentru care limba greacă nu îi oferă un cuvânt potrivit. Prin urmare, inventează un cuvânt. Este unul lung, aşa cum vă aşteptaţi probabil - huperekperissou. Este tradus: "cu mult mai mult, nespus mai mult etc", în diferite traduceri ale Bibliilor noastre. Te întrebi: "Ce înseamnă că Dumnezeu va face nespus mai mult decât tot ceea ce putem cere sau ne putem imagina?"
Putem înţelege ideea că Dumnezeu va face mai mult decât cerem sau ne imaginăm deoarece noi ne gândim la puţin. Şi chiar dacă, prin harul lui Dumnezeu, am fi titani ai credinţei, ca Avraam, Moise sau David, chiar şi în cazurile lor nu ai spune că ceea ce Dumnezeu a făcut a fost incomensurabil. Ne-ar lua mult timp să descriem ceea ce a făcut Dumnezeu. Ar lua mult, dacă ai putea, să măsori şi să cântăreşti, în sens propriu, ceea ce a făcut Dumnezeu. Însă nu este incomensurabil. Putem spune, dacă am avea timp şi informaţii, în detaliu şi precis, ce a făcut Dumnezeu.
Ne întrebăm dacă nu cumva Pavel foloseşte în cazul acesta doar o hiperbolă. Oare vorbeşte la sensul propriu? Oare nu este doar că, uitându-se după un limbaj care să exprime ceva atât de grandios nu a găsit nici o bază în realitate? Nu cred că aşa stau lucrurile. El nu vorbeşte în aceste versete despre viaţa aceasta, ci despre viaţa viitoare. Pavel vorbeşte despre eternitate. Şi pentru că eternitatea este infinită, Dumnezeu poate, literal vorbind, să-Şi binecuvânteze poporul, să răspundă cererilor lor şi să le îmbogăţească vieţile într-un mod incomensurabil pentru că, dacă nu poţi măsura eternitatea, nu poţi măsura nici plinătatea darurilor lui Dumnezeu pe care le are pentru poporul Său în eternitate. În versetul 20 el spune exact ceea ce, cu alte cuvinte, spusese în versetul 19. El se roagă, în versetul 19, să putem cunoaşte această dragoste care întrece orice cunoaştere şi să putem fi umpluţi cu măsura plinătăţii lui Dumnezeu, care este atotputernic, infinit şi veşnic.

Presupun că atunci când ajungem la sfârşitul studiului unei asemenea doxologii avem tendinţa să ne retragem timizi şi să spunem: "Aceste lucruri pot fi adevărate pentru titanii credinţei. A putut fi adevărat pentru Avraam şi poate pentru Moise, pentru David, pentru Isaia şi pentru ceilalţi, însă aceste cuvinte nu au de-a face cu mine." Pavel nu ne permite să ne eschivăm în felul acesta. Pentru că, observaţi ce vrea el să spună. Discutând despre acele măreţe lucruri pe care Dumnezeu, nu numai că poate să le facă, ci le şi face, Pavel le aplică în mod personal celor cărora le scrie; ni le aplică nouă, spunând că toate acestea sunt făcute prin puterea care deja lucrează în noi. Cu alte cuvinte, el spune că aceasta nu este o experienţă păstrată pentru eternitate, în cazul în care vei ajunge acolo. El spune că aceasta nu este o experienţă rezervată unei elite din cadrul creştinismului. Ci, spune el, dacă ai venit la credinţa în Isus Hristos, mântuirea ta este, în consecinţă, o înviere din moarte. Puterea care a lucrat în Hristos ca să-L învie din moarte, în mod fizic, este puterea care lucrează în tine pentru a te aduce din moarte, în mod spiritual, şi prin aceeaşi putere (adică prin aceeaşi esenţă a acelei puteri) Dumnezeu va face acele lucruri, nu numai în această viaţă, ci în mod continuu, pe parcursul întregii eternităţi.
Cu alte cuvinte, spune el, dacă eşti un adevărat credincios în Hristos, dacă eşti cu adevărat mântuit, dacă ai fost adus din moarte la viaţă, atunci tu deja cunoşti acea putere care este la lucru în tine. Şi prin acea putere Dumnezeu poate să facă acele lucruri incomensurabile.

Doxologia se încheie, aşa cum şi trebuie, cu atribuirea laudei lui Dumnezeu. "A Lui să fie gloria." John Stott spune pe bună dreptate în comentariul său că: "Toată puterea vine de la El; prin urmare, toată gloria trebuie să meargă spre El." Şi cu siguranţă aşa va fi. "A Lui să fie gloria în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin."

Tradus de Tiberiu Pop


Cuprins | Studii Biblice