Dezbrăcare şi îmbrăcare

(Ephesians 4:25-30)

James Montgomery Boice


În al patrulea capitol din Efeseni, apostolul Pavel începe să vorbească despre viaţa creştină şi despre ce fel de trăire ar trebui să arate creştinii, numai pentru simplul fapt că sunt creştini. Însă el ne conduce la această idee în mod indirect. Pavel începe, înainte de toate, vorbind despre viaţa noastră de dinainte. Adică de dinainte să fim convertiţi, când trăiam, ca să folosim termenii lui, la fel ca păgânii, anume ignorându-L pe Dumnezeu. Apoi descrie care era situaţia noastră de dinainte de regenerare, când aveam inima împietrită şi, drept consecinţă, Îl ignoram pe Dumnezeu. Aveam o gândire deşartă şi eram străini de Dumnezeu. Din acestea au rezultat pierderea sensibilităţii morale, senzualitatea şi tot felul de impurităţi. Fiecare dintre noi poate să protesteze, individual, spunând că el nu este aşa, însă cultura în care trăim proclamă, în mod sigur, cu putere opusul. Aşa arată lumea, departe de Isus Hristos. Iar Pavel le aduce aminte credincioşilor din Efes că aşa stau lucrurile şi în cazul lor.

În al doilea rând, Pavel vorbeşte despre ce a însemnat schimbarea produsă de cunoaşterea, de către ei, a lui Hristos. El îşi bazează îndemnul pe acest adevăr. Ei l-au cunoscut pe Hristos iar Hristos este complet diferit de lume şi de modul ei de viaţă. Apoi, le spune el, în mod sigur voi L-aţi auzit şi aţi fost învăţaţi în El în conformitate cu adevărul care este în Hristos Isus. Aceasta deoarece ei L-au întâlnit pe Hristos şi au învăţat de la Hristos că trebuie să trăiască asemenea Lui. Pe baza acestor lucruri Pavel merge mai departe şi vorbeşte în termeni foarte specifici despre cum trebuie să trăiască creştinii.

Am putea să ne întrebăm: cum trebuie să procedăm? Ce înseamnă să fii un adept al lui Hristos? Care sunt lucrurile pe care le-am învăţat de la Isus, în mod specific? Ce înseamnă că trebuie să facem unele lucruri iar pe altele nu? Tot restul cărţii răspunde la aceste întrebări într-un fel sau altul însă în aceste versete care concluzionează capitolul patru Pavel oferă cinci exemple de trăire creştină corectă, prefaţându-le cu o ilustraţie care are menirea de a ne învăţa cum să renunţăm la modul de viaţă fals şi să adoptăm un nou mod de viaţă. Imaginea pe care o foloseşte este aceea a îmbrăcăminţii. El spune să ne dezbrăcăm şi să ne îmbrăcăm. El exprimă lucrul acesta în felul următor: "Aţi fost învăţaţi cu privire la modul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi, care se strică după poftele înşelătoare, şi să vă înnoiţi în atitudinea minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o dreptate şi o sfinţenie pe care o dă adevărul."
Apoi, după ce prezintă acest contrast, anume acela dintre a te dezbrăca de o formă de comportament ca de o haină învechită, şi a te îmbrăca cu o formă diferită de comportament, ca şi cu un nou rând de haine, el merge mai departe în mod specific, spunând: "De aceea, fiecare dintre voi să se lase de falsitate ...", clădindu-şi exemplele de comportament pe acest contrast.

Ar trebui să înţelegem lucrul acesta. Astăzi este un lucru obişnuit pentru noi, mai ales în cultura americană, să ne îmbrăcăm ne-formal. Însă avem suficient de multe ocazii când trebuie să ne îmbrăcăm formal, făcând deosebirea între îmbrăcăminte, ca de exemplu, în cazul unui serviciu funerar sau în cazul unei nunţi. Pentru nuntă te îmbraci în haine strălucitoare şi atractive. Pentru un serviciu funerar te îmbraci în haine mai sobre. Modul în care te îmbraci reflectă ceva despre locul în care te afli şi starea sufletească pe care se presupune că trebuie s-o ai. Sau, din nou, sunt anumite tipuri de haine care corespund anumitor profesii. Doctorii şi asistentele poartă un anumit tip de îmbrăcăminte. Soldaţii şi marinarii au o uniformă pe care o poartă. Deţinuţii au o anumită uniformă prescrisă de sistemul penal. Iar când sunt eliberaţi din închisoare, singurul lucru pe care vor să-l facă este să scape de acea îmbrăcăminte ponosită de deţinut şi să se îmbrace cu nişte haine noi şi normale. Prin urmare, putem să înţelegem foarte bine ceea ce spune Pavel, deoarece este ceva obişnuit în experienţa noastră.
Cu siguranţă, aceasta este ideea pe care doreşte Pavel s-o comunice. Există un anume tip de comportament care este corespunzător. Niciodată în ochii lui Dumnezeu, dar cel puţin corespunzător cu ceea ce eraţi în lume, separaţi de Hristos. Însă voi trebuie să scăpaţi de acesta deoarece acum nu mai sunteţi la fel. Sunteţi o nouă creaţie în Hristos, sunteţi ucenicii Săi şi trebuie să-L urmaţi. Însă aici este ceva mai mult decât atât. Daţi-mi puţin răgaz să vă explic ce lucruri sunt implicate aici.

Coloseni 3:9,10 vorbeşte despre acest lucru în felul următor: "... v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut ...". Observaţi, aici este o idee diferită. Se referă la ceva ce s-a petrecut deja cu noi prin harul lui Dumnezeu. Are de-a face cu convertirea noastră, cu faptul că am fost făcuţi o făptură nouă în Hristos. Aici nu spune: "dezbrăcaţi-vă şi îmbrăcaţi-vă", ci spune: "v-aţi dezbrăcat şi v-aţi îmbrăcat". Toate acestea s-au întâmplat deja. Tu nu mai eşti persoana care erai. Prin urmare, pentru că nu mai eşti persoana care erai, separată de Hristos, fii atent ca, în practică, să te dezbraci într-adevăr de tot ceea ce nu este potrivit cu noua ta natură.
Aceasta este o idee foarte importantă. Nu este doar moralism. Lumea este plină de moralişti. Moralişti care îţi pot spune ce trebuie să faci: "Trebuie să faci cutare lucru. N-ar trebui să faci acest lucru". Totul este foarte frumos. Uneori sfatul este foarte bun. Problema este însă că noi nu putem să urmăm aceste sfaturi. Ceea ce spune Pavel este că Dumnezeu a făcut deja ceva cu tine. Nu mai eşti ceea ce erai înainte. Eşti o nouă creaţie. Eşti regenerat. Ai în tine Duhul Sfânt. Apoi Pavel afirmă - ceea ce este complet adevărat şi inevitabil - că, în felul acesta, nu numai că ar trebui să trăiţi, ci trebuie să trăiţi în mod diferit. Pe această bază oferă el cele cinci exemple.
Aş mai spune, atâta timp cât folosim imaginea dezbrăcării şi a îmbrăcării, că această situaţie este similară celei în care Hristos l-a înviat pe Lazăr din morţi. Lazăr era un cadavru, fiind îmbrăcat în hainele în care a fost înmormântat, haine potrivite pentru statutul său de om mort. Înainte ca Dumnezeu să ne mântuiască, noi suntem morţi în păcatele şi în greşelile noastre. Când Hristos l-a înviat pe Lazăr dintre cei morţi, primul lucru pe care l-a spus a fost: "Dezbrăcaţi-l de hainele în care a fost înmormântat!". Iar apoi, se presupune, a fost îmbrăcat cu alte haine. Aş spune, dacă aplicăm acest lucru într-un mod spiritual, că atunci când suntem aduşi la viaţă în Hristos, acele haine ponosite, cu care eram înmormântaţi, sunt date la o parte şi suntem îmbrăcaţi în propria dreptate a lui Hristos, haină care ni se potriveşte pentru acea măreaţă petrecere de la nunta Mielului. Şi, pentru că Dumnezeu a făcut deja lucrul acesta, deoarece este ceva ce a avut loc în trecut, ceva ce El a realizat deja, noi trebuie să ne purtăm ca unii care luăm parte deja la petrecerea de la nuntă. Despre această purtare începe Pavel să vorbească acum.

Pavel dă cinci exemple care, în cea mai mare parte, sunt atât negative, cât şi pozitive. Aceasta pentru că vorbeşte despre ele în aşa fel încât să corespundă cu imaginea dezbrăcării şi a îmbrăcării. Pe de-o parte, există ceva ce trebuie să dezbrăcăm iar pe de altă parte, există ceva ce trebuie să îmbrăcăm în schimb. Iată cum vorbeşte Pavel despre aceste lucruri.
În primul rând, în versetul 25, el spune că noi trebuie să ne dezbrăcăm de falsitate şi să ne îmbrăcăm, în schimb, cu adevăr. Trebuie să fim oameni ai adevărului, trebuind să vorbim sincer semenilor noştri deoarece, spune el, suntem mădulare ale aceluiaşi trup. Acest cuvânt, "falsitate", din versetul 25, poate fi tradus şi cu "minciună", iar în limba greacă este prefaţat de articolul hotărât. Se traduce: "minciuna". Trebuie să ne dezbrăcăm de minciună, spune el. Acest lucru ne duce cu gândul la prima epistolă a lui Ioan, unde acesta vorbeşte exact în acelaşi fel atunci când discută despre antihrist şi despre păcatul lui, acela de a pune pe altcineva în locul lui Hristos. Marea minciună este aceea care neagă că Dumnezeu este Dumnezeu punând, în schimb, în locul lui Dumnezeu altceva, probabil propriile noastre persoane sau un idol, un dumnezeu fals. Aceasta este minciuna cea mai mare. Iar dacă Pavel a avut în minte lucrul acesta - nu sunt sigur de aceasta - dacă acest lucru l-a avut Pavel în minte aici, când vorbeşte despre minciună (că trebuie să ne dezbrăcăm de minciună), atunci ceea ce face, probabil, este să ne ofere o extraordinară ilustraţie a exact ceea ce a spus când a făcut contrastul dintre schimbul care a avut deja loc şi, ca rezultat al acestui schimb, schimbările care trebuie să aibă loc. Ar fi putut spune, cu alte cuvinte: "Dacă sunteţi creştini, voi aţi respins deja minciuna iar în locul minciunii aţi găsit adevărul, anume pe Isus Hristos, care Se descrie pe Sine ca fiind Calea, Adevărul şi Viaţa." Apoi Pavel ar fi putut spune: "Pentru că voi aţi respins deja minciuna şi aţi găsit adevărul, atunci în mod evident vorbirea voastră trebuie să fie caracterizată întotdeauna de adevăr."

Avem nevoie să cultivăm acest lucru în cercurile creştine. Suntem foarte dezordonaţi în multe domenii ale vieţii noastre. Iar unul dintre domeniile în care suntem foarte dezordonaţi este vorbirea noastră. Nu vorbim cu sinceritate. Pe de-o parte exagerăm iar pe de altă parte minimalizăm. Denaturăm faptele. Filtrăm lucrurile, să spunem aşa, prin sita propriilor noastre percepţii. Avem nevoie să practicăm sinceritatea în vorbirea noastră. Cred că adesea, poate de cele mai multe ori, oamenii din lume mint din propriile lor motive, care sunt josnice. Însă lucrul acesta poate fi valabil şi în cercurile creştine. Nu este neapărat că, în mod deliberat, creştinii decid să nu spună adevărul, să denatureze faptele, să calomnieze sau orice altceva, ci doar că nu sunt sinceri atunci când vorbesc. Şi iată-l pe Pavel încurajându-ne să vorbim sincer cu semenul nostru. Iar dacă trebuie să facem lucrul acesta, atunci aceasta este ceva ce trebuie să cultivăm.
Observaţi motivul pe care ni-l dă pentru a trăi în felul acesta: "Pentru că suntem cu toţii mădulare ale trupului Său." Suntem un singur trup. Adică Biserica, despre care a vorbit în versetele precedente. Dacă vă uitaţi înapoi, peste acele versete, veţi găsi că marea preocupare a lui Pavel este ca trupul să poată fi edificat sau zidit. Iar lucrul acesta se va întâmpla, spune el, atunci când creştinii de pretutindeni vor spune adevărul în dragoste. Acesta este, aici, raţionamentul său. Dacă nu suntem obişnuiţi să spunem întotdeauna adevărul sau dacă ne-am dezobişnuit să spunem adevărul, atunci în mod evident trupul va suferi. Însă dacă suntem preocupaţi de Biserică şi de zidirea ei, atunci vom practica dreptatea în acest domeniu.

Al doilea exemplu al lui Pavel se ocupă de mânie. El spune: "Nu vă mâniaţi!". Acesta este cazul în care nu ne oferă un contrast. În fiecare dintre celelalte exemple există contrastul, pentru a corespunde ideii de dezbrăcare şi îmbrăcare. Trebuie să vă dezbrăcaţi de minciună şi să spuneţi adevărul. Nu mai trebuie să furaţi, ci să lucraţi. Şi aşa mai departe. Ne vom uita la fiecare dintre aceste exemple. Cu acest exemplu, însă, nu face aşa. Cu toate acestea, contrastul este implicit. Iar contrastul este unul interesant deoarece ceea ce spune Pavel aici nu este "Nu vă mâniaţi, ci faceţi tot ceea ce ar putea fi opusul mâniei!". Însă ceea ce spune în realitate, citând din Psalmul patru, versetul patru, este: "Nu vă mâniaţi într-un mod greşit ...". Iar ceea ce dă de înţeles, prin contrast, este că atunci când te mânii trebuie să fii sigur că o faci într-un mod corect, drept.
Aceasta este o distincţie importantă. Studiind acest subiect în Scriptură, ne dăm seama că mânia în sine nu este rea. De exemplu, Dumnezeu este descris de nenumărate ori ca fiind mânios pe cei răi. Domnul Isus Hristos s-a mâniat în diferite circumstanţe. Atunci când Pavel citează acest Psalm, "În mânia voastră să nu păcătuiţi!", el face în mod clar pentru noi distincţia între ceea ce este o mânie dreaptă, nefiind păcătoasă şi ceea ce este o mânie nedreaptă, fiind păcătoasă. Una dintre problemele pe care le avem în bisericile creştine este aceea că suntem atât de toleranţi faţă de rău şi nedreptate încât pur şi simplu ne retragem şi nu ne mâniem atunci când creştinii ar trebui să fie mânioşi împotriva lucrurilor rele care se petrec în lume. Aceasta este o problemă dar, general vorbind, nu este cea mai mare dintre problemele noastre. Cea mai mare problemă este aceea că ne mâniem atunci când nu ar trebui. Cu alte cuvinte, avem propria noastră mândrie, propria noastră părere despre noi înşine, propria noastră supraapreciere cu privire la noi înşine, care ne determină să reacţionăm greşit în faţa celorlalţi. Trebuie să mărturisim lucrul acesta. Trebuie să căutăm iertare şi toate acele lucruri despre care vorbeşte Pavel. Presupun că dacă aţi pune întrebarea: "Cum îmi tratez propria mânie?", vor fi multe, multe lucruri care vor putea fi spuse. Însă este interesant că singurul lucru pe care îl spune Pavel aici este că trebuie să ne ocupăm repede de ea. Deoarece ideea lui este că mânia e un lucru periculos. Mânia este acel lucru care creşte rezultând din ea duşmănia şi calomnia şi care, deoarece dă naştere la alte păcate, îi asigură un sprijin diavolului, aşa cum spune Pavel. Astfel, ceea ce vrea să spună el este că trebuie să ne stăpânim mânia şi trebuie s-o facem repede.

Al treilea exemplu se ocupă de hoţie: "Cine fura, să nu mai fure; ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun." Fiecare dintre aceste exemple poate, într-un fel sau altul, să fie legat de cele zece porunci. Şi aceasta deoarece aceste zece porunci sunt un cod legislativ fundamental. Din aceste zece principii fundamentale poţi deriva aproape toate celelalte lucruri ce pot fi spuse. În unele cazuri legătura cu cele zece porunci este indirectă. Însă nu şi în cazul acesta. Aici Pavel pune în alte cuvinte porunca a opta: "Să nu furi!". Pavel se întoarce spre creştinii din Efes şi le spune: "Aduceţi-vă aminte de porunca a opta. Dacă doriţi să mergeţi pe calea lui Isus Hristos şi să vă dezbrăcaţi de felul vechi de viaţă, fiţi siguri că aţi făcut lucrul acesta şi în domeniul acesta. Nu furaţi! Ci, dimpotrivă, lucraţi pentru a putea avea ceva câştigat cu propriile voastre mâini, ceva din care să puteţi da şi altora."
Sunt diferite moduri în care putem fura. Atunci când începi să te gândeşti la această poruncă şi s-o relaţionezi la Dumnezeu, la alţii sau chiar la tine însuţi, vei realiza imediat că furăm în fel şi chip. Furăm de la Dumnezeu atunci când nu-L venerăm aşa cum se cuvine. Atunci când spunem lucruri care sunt contrare voii şi căii Lui, când nu mărturisim despre harul Său, când ne plângem, furăm din gloria lui Dumnezeu. Furăm de la alţii atunci când nu le plătim cinstit pentru ceea ce ne oferă ei. Când, angajaţi fiind, nu folosim în mod cinstit timpul în care trebuie să lucrăm pentru angajatorul nostru. Sau, angajatori fiind, când nu respectăm timpul şi ceea ce datorăm angajaţilor noştri. Mai furăm unul de la altul atunci când calomniem o altă persoană. Îi furăm reputaţia. Furăm chiar de la noi înşine atunci când ne risipim talentele, darurile, averea şi orice altceva ne-a mai dat Dumnezeu. Sunt foarte, foarte multe căi prin care poţi fura. Însă, aici, Pavel se referă în primul rând la cei care nu lucrează. Şi probabil din cauză că nu lucrează ei iau, în sens propriu, lucruri care nu le aparţin, pentru a le folosi pentru ei. El spune că acest lucru nu trebuie să fie o caracteristică a creştinilor.

Pe de altă parte, creştinii trebuie să lucreze. Iar motivul pentru care trebuie să lucreze este ca să poată avea ce să dea şi altora. Nu este interesant faptul că Pavel oferă justificare şi motivare în felul acesta? Nu este ceea ce ţi-ar spune lumea. Lumea ţi-ar spune: "Trebuie să lucrezi deoarece aceasta este calea spre afirmare." Sau ţi-ar spune: "Ştii, dacă vrei să ai lucruri, dacă vrei să duci o viaţă bună, singurul mod în care poţi avea această viaţă bună, dacă nu ai moştenit-o, este să munceşti tu însuţi pentru ea. Prin urmare, merită să faci lucrul acesta. Deci, lucrează din greu pentru ca să-ţi fie uşor la bătrâneţe." Pavel nu oferă acest tip de argumentare. Pavel spune, în contrast: "Dacă eşti un creştin ar trebui să lucrezi pentru a avea posibilitatea de a da celor care sunt în nevoie." Cei care pur şi simplu nu vor să lucreze nu intră, în mod necesar, în această categorie. Ei ar putea lucra şi ar putea avea însă pur şi simplu nu fac lucrul acesta. Ei nu intră în mod necesar în categoria celor care trebuie ajutaţi material. Însă există mulţi oameni care sunt într-adevăr în nevoie. Iar dacă suntem sensibili în ceea ce-i priveşte pe cei care ar putea lucra dar nu o fac, ar trebui să nu fim insensibili faţă de cei care au cu adevărat nevoie. Ar trebui să fim sensibili faţă de aceştia şi să lucrăm din greu astfel încât din abundenţa noastră, pe care o avem, să putem avea mijloacele necesare să dăm şi altora. Despre aceasta vorbeşte Pavel aici, în această importantă listă cu lucrurile care îl caracterizează pe un adevărat creştin şi care ne conduc, creştini fiind, în această lume.

Al patrulea exemplu se află în versetul 29 în care spune: "Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire." Acest cuvânt, "stricat" este interesant. În limba greacă este sapros, cuvânt care era folosit pentru fructe, de exemplu. Pavel spune că există vorbire care este stricată, vorbire care descompune lucrurile, care le distruge. El spune că aşa este vorbirea neatentă. Aşa este vorbirea păcătoasă. Este o vorbire care răneşte. Una care sfâşie în loc să zidească. Însă, spune el, prin contrast, creştinii sunt într-o lucrare de zidire, aşa cum este şi Dumnezeu. Dumnezeu Îşi edifică Biserica, adică Şi-o zideşte. Aşa trebuie să faceţi, spune el, atunci când vorbiţi. Asigură-te că atunci când vorbeşti nu-ţi foloseşti cuvintele pentru a răni pe altcineva sau pentru a critica o lucrare care merge înainte. În schimb, foloseşte-ţi cuvintele pentru a clădi ceva, pentru a edifica, pentru a arăta spre Isus Hristos şi spre ceea ce face El în această lume, prin poporul Său.
Unii dintre comentatori se întreabă de ce apostolul Pavel face referire, la acest punct, în versetul 30, la Duhul Sfânt: "Să nu-L întristaţi pe Duhul Sfânt cu care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării." Cred că răspunsul este de două feluri. Pe de-o parte, acest lucru ar fi putut fi spus în orice alt context. Nu se relaţionează la ceva anume. Deci, întrebarea este: de ce aici? Pe de altă parte, această referire la Duhul Sfânt seamănă cu o întrerupere în dezvoltarea argumentului. În termenii paralelei dintre dezbrăcare şi îmbrăcare, cu siguranţă această referire vine ca o scurtă întrerupere. Eu cred că motivul pentru care Pavel Îl menţionează aici pe Duhul Sfânt este acela că lucrarea de căpătâi a Duhului Sfânt este aceea de zidire a Bisericii prin dezvoltarea caracterului lui Isus Hristos în poporul Său. Mai mult, principalul mod în care Duhul Sfânt face lucrul acesta este prin cuvinte. Ai auzit vreodată de lucrarea Duhului Sfânt în felul acesta? Unul dintre marile lucruri pe care le-a făcut Duhul Sfânt a fost să ne dea Biblia - Vechiul şi Noul Testament. Cuvinte - cuvintele lui Dumnezeu în limbaj omenesc. Mai mult, pe măsură ce acest cuvânt este predicat, Duhul Sfânt lucrează prin el pentru a-Şi duce la îndeplinire planurile, planurile spirituale, în vieţile altor oameni. În felul acesta sunt convertiţi oamenii - prin predicarea Cuvântului. În acest mod sunt zidiţi Creştinii - prin predicarea Cuvântului. Dacă aşa stau lucrurile, atunci cu siguranţă că Duhul Sfânt este întristat atunci când cuvintele care sunt menite să edifice sunt de fapt folosite pentru a dărâma. În orice caz, el spune: "Nu-L întristaţi pe Duhul Sfânt!"

Apoi, în cele din urmă, în versetele 31 şi 32, există un contrast între grupe de lucruri. Mai multe lucruri sunt puse laolaltă aici. Pavel spune, pe de-o parte: "Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru." Patru vicii. Însă pe de altă parte, el spune: "Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi, în Hristos." Trei virtuţi. Am observat că în comentariul său, la acest punct, John Stott face o observaţie interesantă care este ideea cu care doresc să închei. "Aţi observat", spune el - iar întrebarea ni se adresează, desigur, nouă - "aţi observat că în acest pasaj, atunci când Pavel insistă asupra unei trăiri evlavioase din partea celor care sunt creştini, el face lucrul acesta întotdeauna cu referire la Trinitate." Pavel face acest lucru de mai multe ori. Vedem aceasta la începutul cărţii, foarte explicit în primul capitol şi, de asemenea, în al doilea. Însă el face lucrul acesta şi aici, când începe să vorbească despre etică. El vorbeşte despre Tatăl, vorbeşte despre Fiul şi vorbeşte despre Duhul Sfânt. Iar fiecare dintre aceste referinţe este menită să ne motiveze. Observaţi versetul imediat următor, Efeseni 5:1: "Aşadar, imitaţi-L pe Dumnezeu!" Adică pe Dumnezeu Tatăl. Deoarece este vorba despre caracterul lui Dumnezeu. Despre cum arată Dumnezeu. Iar dacă vrem să fim poporul lui Dumnezeu, trebuie să fim ca Dumnezeu. Aceasta este o extraordinară motivaţie.
În al doilea rând, se referă la Isus Hristos. Versetele precedente celor pe care le-am studiat acum au vorbit despre cum L-am învăţat pe Hristos, despre cum L-am cunoscut pe Hristos şi despre adevărul care este în Hristos. El spune că Isus ne învaţă să privim lucrurile în mod diferit şi, pe lângă toate acestea, Isus este minunatul model a ceea ce este acest caracter când este pus în practică. Astfel, şi aceasta este o extraordinară motivaţie.
Apoi, în al treilea rând, aşa cum tocmai am văzut, el vorbeşte despre Duhul Sfânt. Spune: "Nu-L întristaţi pe Duhul Sfânt!" Sarcina Duhului Sfânt în noi este să ne facă asemenea lui Hristos. Să ne facă imitatori ai lui Dumnezeu. Să ne zidească prin învăţătura Cuvântului, pe măsură ce acesta vorbeşte inimilor noastre într-un mod personal şi într-un mod convingător supranatural. Astfel, spune el, dacă acest lucru nu se întâmplă, aceasta îl întristează pe Duhul Sfânt. Iar dacă sunteţi cu adevărat copiii lui Dumnezeu ar trebui să fiţi mâhniţi şi să doriţi ceva mai bun. Într-adevăr, pentru Numele lui Dumnezeu ar trebui să trăim în felul acesta. Aceasta este ceea ce spune Pavel cu adevărat. Noi vorbim în mod colocvial. Însă el ar fi spus: "Trăiţi ca nişte creştini, pentru Numele lui Dumnezeu!" Pentru Numele lui Dumnezeu în sens propriu. Şi, de asemenea, în puterea Dumnezeului suveran.

Tradus de Tiberiu Pop


Cuprins | Studii Biblice