Păcatul, Satan şi războiul spiritual
(Efeseni 6:10-12)
James Montgomery Boice
În urmă cu câţiva ani, citind ceva, am ajuns la următoarea afirmaţie: "Un bărbat nu-şi uită niciodată prima iubită." Nu ştiu dacă acest lucru este sau nu adevărat. Presupun că este adevărat. Bănuiesc însă că nici un predicator nu-şi va uita vreodată prima sa predică. Eu îmi aduc aminte de prima mea predică. Aveam 13 ani pe atunci şi am ales drept text pasajul la care am ajuns acum în explicarea noastră verset cu verset a Epistolei către Efeseni - acest pasaj care vorbeşte despre războiul pe care îl are de purtat creştinul. Îmi aduc aminte că am folosit şi mijloace vizuale la predica mea. Jucam fotbal (american, n.tr.) în acea vreme, astfel că mi-am adus cu mine la amvon echipamentul. În felul acesta, când am vorbit despre platoşa neprihănirii, am arătat apărătorile mele pentru umăr, când am vorbit despre coiful mântuirii am arătat casca şi aşa mai departe. Îmi aduc foarte bine aminte de acea predică. Aproape că pot şi acum să o vizualizez în minte deoarece notiţele predicii mele erau scrise pe spatele pieselor de echipament pe care le prezentam. În tot timpul scurs de atunci, aproape 35 de ani, am mai predicat o singură dată din acest pasaj, în cadrul unor serii speciale de mesaje pe care le predicam seara. Cred că acest fapt este unul nefericit, deoarece aproape că sugerează, în mod greşit, că subiectul războiului creştin, de care se ocupă aceste versete, este neimportant. De fapt, lucrurile stau exact invers.
Acest pasaj este punctul culminant al epistolei lui Pavel. Acesta începe, vă aduceţi aminte, vorbind în capitolul întâi despre planul de mântuire al lui Dumnezeu, plan care-şi are originea în trecutul veşnic. A arătat cum Dumnezeu, ducându-şi la îndeplinire scopurile, şi-a desfăşurat planul în venirea lui Isus Hristos şi în alegerea unui nou popor care să fie al Lui. Şi nu s-a oprit aici, ci a mers mai departe, aşa cum am văzut, vorbind despre ce înseamnă aceste lucruri în termenii unor relaţii inter-umane strânse. Iar acum, în încheiere, vorbeşte despre războiul care va caracteriza viaţa noastră creştină până la sfârşit. Cu siguranţă apostolul Pavel a considerat acest lucru foarte important deoarece, dacă aş putea rezuma foarte scurt, el spune că războiul creştinului este o realitate iar noi vom putea ieşi victorioşi din acest conflict spiritual numai în măsura în care vom uza de armura pe care Dumnezeu ne-a pus-o la dispoziţie şi numai dacă vom purta această bătălie prin puterea Lui.
Există printre noi un soi de creştinism care nu consideră important acest lucru şi aceasta din mai multe motive. Există un soi de creştinism care priveşte la creştin, nu atât de mult ca fiind implicat într-un conflict, ci ca unul care a ieşit din mijlocul luptei. Este un gen de filozofie care priveşte credinţa creştină ca fiind soluţia tuturor problemelor noastre. Dacă ai vreo problemă, vino la Isus. Isus va rezolva problemele tale. Eşti descurajat? Isus te va face fericit. Eşti deprimat? Isus te va ridica. Bineînţeles, există o parte de adevăr în toate aceste răspunsuri. Însă, uneori, acest adevăr este prezentat într-un mod atât de simplist încât unii ar putea crede că a deveni creştin înseamnă pur şi simplu să porneşti pe o cale uşoară şi plăcută. Sau să porneşti într-o călătorie pe nişte mări liniştite şi plăcute. Pavel spune însă că viaţa creştină este, de fapt, un război.
Mai este un gen de teologie a vieţii creştine ce are anumite implicaţii, chiar dacă nu cele intenţionate. Mă gândesc aici la studiul Epistolei către Efeseni al învăţătorului şi predicatorului chinez Watchman Nee. Watchman Nee a scris un scurt studiu al Epistolei către Efeseni, intitulat "Sit, Walk, Stand" [Stai, Mergi, Ridică-te, n.tr.]. Acest studiu este atât prezentarea succintă a Epistolei către Efeseni, aşa cum îl prezintă Nee, cât şi o teologie a vieţii creştine. Nee susţine că în primele capitole ale epistolei ni se prezintă ce a făcut Isus Hristos. Ducându-şi la îndeplinire lucrarea, El S-a aşezat în locurile cereşti. Poziţia teologică a lui Nee este aceea că viaţa creştină începe prin a ne aşeza împreună cu Isus Hristos. Adică a profita de ceea ce El a realizat deja pentru noi şi a ne odihni în El. A doua parte a epistolei s-ar ocupa de umblare, anume de trăirea vieţii creştine. Şi acesta este un lucru care ni se cere să-l facem. Apoi Nee ajunge la sfârşit, la problema războiului pe care îl au de purtat creştinii, susţinând cu tărie că nu este vorba despre un război ofensiv din partea noastră, ci mai degrabă, aşa cum îl numeşte el, de unul defensiv. Cu alte cuvinte, spune el, victoria a fost deja repurtată de Isus Hristos iar datoria noastră nu este aceea de a repurta o altă victorie, ci de a sta deasupra a ceea ce Isus Hristos a cucerit deja. Apoi el susţine, pe bună dreptate, că în această secţiune cuvântul "a sta" apare în patru locuri distincte.
Există un alt mod de a înţelege această idee, cunoscut probabil mai bine prin sloganul: "Nu-ţi fă griji; lasă-L pe Dumnezeu!". Acest slogan vrea să spună că, singuri, noi nu vom realiza nimic în viaţa creştină. Ceea ce trebuie să învăţăm este să renunţăm la a face lucrurile prin propria noastră putere şi să stăm deoparte, lăsându-L pe Dumnezeu să facă aceste lucruri. Există o mare doză de adevăr aici iar dacă ar fi corect înţeles ar putea fi un lucru pe care ar trebui să-l învăţăm cu toţii. Din nefericire însă această afirmaţie sugerează în mod inevitabil, probabil doar datorită faptului că suntem atât de leneşi în natura noastră, că în viaţa creştină nu este nimic de făcut. La urma urmelor, Isus a câştigat bătăliile. Dumnezeu este acela care trebuie să dea victoria. Ei bine, atunci să-L lăsăm pe El să lupte. Noi ne vom aşeza, ne vom împreuna braţele, vom privi la lucrarea Sa iar când El o va împlini, Îl vom lăuda pe Dumnezeu, Îi vom da toată gloria fără a mai fi nevoie să luptăm.
Nu asta vrea Pavel să spună. Este adevărat că Pavel foloseşte de patru ori cuvântul "a sta". "Împotriviţi-vă" este, de fapt, ideea lui. Atunci când descrie armura creştinului el nu descrie numai armele care sunt folosite în scopul apărării (coiful, platoşa şi scutul), ci şi pe cele de atac, cum este sabia Duhului, anume Cuvântul lui Dumnezeu. Indiferent dacă este un război ofensiv sau unul defensiv, el este, totuşi, un război. Ştiu că unii dintre voi au luptat, fără îndoială, pe front. Dacă este aşa, sunt sigur că aţi putea confirma faptul că din punctul de vedere al soldatului cuprins de nelinişte nu contează deloc dacă el este cel ce atacă teritoriul inamic sau dacă inamicul este cel care îi atacă teritoriul. Oricum trebuie să te lupţi cu inamicul. Acesta este lucrul pe care, spune Pavel, trebuie să-l facem. Trebuie să ne luptăm dacă dorim să câştigăm pentru Isus Hristos.
Cred că Pavel echilibrează perfect lucrurile chiar de la începutul pasajului. Am să vă atrag atenţia în special asupra celor două porunci pe care le găsim în versetele 10 şi 11. Prima poruncă: "Întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui." A doua poruncă: "Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului." Pasajul pe care îl studiem şi combinarea celor două porunci ne spun că suntem complet neajutoraţi în luptă. Dumnezeu este Acela care trebuie să câştige bătălia. Însă Dumnezeu o câştigă prin noi, în măsura în care ne îmbrăcăm cu armura şi ne angajăm în lupta pe care el o pune înaintea poporului Său. Acesta este lucrul pe care îl spune Pavel. El spune că trebuie să privim lumea aceasta ca pe un câmp de luptă, aşa cum putem să şi observăm. Ceea ce putem observa este că anumiţi indivizi îşi exercită puterea asupra altora iar anumite forţe îşi exercită puterea asupra altora şi aşa mai departe. El mai spune că trebuie să observăm şi să recunoaştem, creştini fiind, dincolo de aceste lucruri, că adevărata luptă care se dă nu este cea vizibilă, de natură fizică, ci acea luptă spirituală care se află în spatele ei. O luptă pe care el o descrie ca fiind, nu împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac şi împotriva duhurilor răutăţii care se află în locurile cereşti.
Aşa cum spuneam, lumea nu înţelege aceste lucruri. Lumea aceasta în care trăim este una seculară şi materialistă. Secular înseamnă dependent de epocă. Prin urmare, o lume seculară este una care nu vede dincolo de epoca în care trăieşte. Pentru lumea seculară nu există ideea de eternitate prin prisma căreia să fie judecate lucrurile. Lumea materialistă este una care, filozofic vorbind, priveşte realitatea ca fiind singurul lucru pe care îl putem vedea, atinge şi măsura. Această lume nu vede sau nu recunoaşte că există asemenea lucruri cum ar fi forţele spirituale. Şi, desigur, acesta este motivul pentru care lumea nu ia în serios ideea existenţei diavolului. Este adevărat că lumea se gândeşte la Dumnezeu într-un anume sens, cu o anume consideraţie - probabil datorită tradiţiilor religioase. Dumnezeu merită puţină consideraţie. Cel puţin în cuvinte. Cât îl priveşte pe diavol, fii serios! Vrei să-mi spui că tu mai crezi în diavol? Acel omuleţ în indispensabili roşii, cu o coadă bifurcată şi cu coarne care încearcă tot timpul să le aducă necazuri oamenilor? Haide, fii serios! Dumnezeu, poate, dar ideea de diavol este complet absurdă, deoarece lumea nu-l poate vedea pe diavol. Cu toate acestea, aşa cum ne învaţă Biblia, există diavol şi acesta este un inamic puternic. Petru a spus că este ca un leu răcnind care dă târcoale, căutând pe cine să înghită.
Astfel, primul lucru pe care trebuie să-l învăţăm atunci când ne apropiem de un pasaj ca acesta este că există un asemenea inamic. Iar datoria noastră este să ne unim mâinile şi braţele într-o coaliţie împotriva lui. Găsesc interesant faptul că atunci când Pavel vorbeşte despre acest război el foloseşte cuvântul "împotriva" de patru ori. Observaţi: "Noi nu avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti." Cred că vă daţi seama că din punctul de vedere al ortografiei actuale nu este scris corect. Dacă un editor modern ar corecta acest pasaj ar elimina cel puţin trei dintre repetiţii - şi probabil multe dintre celelalte aşa numite redundanţe. Un editor modern ar spune: "Noi nu avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor ...", apoi fără nici un alt împotriva... "împotriva căpeteniilor, autorităţilor, stăpânitorilor întunericului acestui veac şi a duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti." Este doar mai uşor de scris.
Totuşi, cred că Pavel a ştiut clar ce face atunci când a repetat acest cuvânt de atâtea ori. Iar ceea ce cred că este şi mai important este că Duhul Sfânt care a inspirat epistola lui a avut un scop precis prin această repetare. Este un mod de a sublinia faptul că - dacă pot spune aşa - în viaţa de creştin noi trebuie să facem faţă unei puternice opoziţii. Noi nu suntem chemaţi la o viaţă care va fi uşoară, ci suntem chemaţi la un război iar acest război este împotriva acestor forţe. Nu-i aşa că printr-o astfel de repetiţie ideea capătă importanţă? Împotriva căpeteniilor. Împotriva autorităţilor. Împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac şi a duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.
Cum ar trebui să înţelegem aceste patru substantive: căpetenii, domnii, stăpânitori şi duhuri. Sunt unii care se uită la aceste cuvinte, spunând că s-ar referi la diferite ranguri de forţe demonice. Argumentul ar fi acesta: pe treapta cea mai de jos avem duhurile răutăţii. Aceştia ar fi nişte simpli demoni. Deasupra acestor duhuri ale răutăţii se află stăpânitorii. Stăpânitorii sunt guvernaţi de domnii (engl. autorităţi) iar autorităţile sunt guvernate de căpetenii, deasupra tuturor acestora aflându-se, probabil, diavolul. Sau poţi să o iei în sens invers: căpeteniile pe treapta de jos, apoi domniile (engl. autorităţile), apoi stăpânitorii, apoi duhurile răutăţii din locurile cereşti.
Nu cred că la asta se referă Pavel aici. Este posibil să existe ranguri între puterile demonice însă nu cred că despre asta vorbeşte Pavel aici. Pavel ia aceşti termeni în mod colectiv, să spunem aşa, pentru a spune că noi trebuie să facem faţă forţelor spirituale. Iar dacă ar fi să analizez fiecare substantiv în termenii a ceea ce a vrut să spună cu adevărat prin fiecare dintre ele aş sugera că Pavel se referă aici la modul în care diavolul operează, mai degrabă decât la anumiţi demoni sau anumite structuri ierarhice demonice. Priviţi lucrurile în felul acesta!
Mai întâi, problema conducerii (cu referire la căpetenii, n.tr.). Ce implică conducerea? Conducerea implică un teritoriu. Dacă vorbim despre conducerea pământească, vorbim despre regate pământeşti. Cel care conduce în Anglia guvernează teritoriul englez. Cel care conduce în Franţa guvernează teritoriul francez. Cel care guvernează în Statele Unite guvernează teritoriul american. Şi aşa mai departe. Cred că la asta se referă aici. Şi în mod inevitabil aşa şi este, deoarece Pavel îi are în vedere pe demoni iar demonii nu sunt ca Dumnezeu, care este omniprezent (adică Dumnezeu este prezent în orice loc în orice timp). Demonii sunt limitaţi, ei nu sunt omniprezenţi. Ei trebuie să fie într-un singur loc într-un anume timp. Prin urmare, dacă demonii conduc într-adevăr destinele omenirii, acest lucru trebuie să fie pe teritorii sau pe regiuni, lucru pe care Pavel îl are, probabil, în minte. Chiar ştim - deoarece există zone pe glob, zone geografice ale lumii în care cei răi conduc cu mână de fier - că activitatea demonică este foarte evidentă. Şi sunt alte zone pe glob unde, mai ales datorită impactului Evangheliei lui Isus Hristos, acea conducere a fost zdrobită iar evidenţa intervenţiei demonice directe este mult mai slabă. Astfel, părerea mea este că aceasta este ideea pe care o implică cuvântul "conducere."
Ce implică autoritatea? Autoritatea este diferită faţă de conducere. Conducerea implică teritoriu - control efectiv. Autoritatea are de-a face cu influenţa morală sau cu puterea şi forţa exercitată de valorile morale. Să vă dau un exemplu. Maica Tereza nu este o persoană care conduce vreun teritoriu. Nu este bogată. Nu are un imperiu. Cu toate acestea ea este o forţă morală extrem de puternică. Ea are autoritate, deşi nu conduce. Atunci când aplicăm această idee în războiul spiritual, ceea ce ne preocupă cu adevărat sunt valorile - valorile culturii noastre. Iar ceea ce trebuie să recunoaştem, creştini fiind, este că atunci când vorbim despre războiul spiritual noi vorbim de fapt despre războiul împotriva valorilor culturii seculare şi materialiste. Filozofia iubirii de sine. Filozofia plăcerii. Filozofia materialistă. Şi multe alte lucruri. Aceste lucruri se află într-un contrast izbitor cu Creştinismul. Nu este realitate. Nu este adevăr. Iar misiunea noastră, ca soldaţi creştini, este să ne împotrivim.
Stăpânitorii întunericului acestei lumi. Stăpânirea implică control. Control asupra celorlalţi. Când mă gândesc la control, mă gândesc la genul de control care este exercitat în cultura noastră de către mass-media. Ziarele, revistele, televiziunea şi alte asemenea lucruri exercită un control extrem de puternic. Bătălia se dă în această zonă. Însă, observaţi, nu doar împotriva celor care controlează mass-media ci, aşa cum vorbeşte Pavel aici, împotriva acelor forţe spirituale care se află în spatele chiar şi a celor ce exercită un asemenea puternic control în ţara noastră.
Când Pavel ajunge la ultima categorie - duhurile răutăţii din locurile cereşti - este evident, că el nu vorbeşte doar de oameni răi, ca şi cum ar vorbi despre Adolf Hitler, de exemplu, care a fost un stăpânitor al întunericului acestei lumi. El vorbeşte despre duhurile răutăţii care sunt în locurile cereşti. Mai mult, este perfect evident că el vorbeşte despre duhurile răutăţii deoarece aceasta este expresia pe care o foloseşte. Nu că nu ar putea exista o forţă spirituală bună. De fapt, chiar există. Aceasta este forţa exercitată de Dumnezeul Atotputernic. Iar ceea ce spune Pavel aici este că trebuie să stăm în puterea acestui Dumnezeu, împotrivindu-ne puterii duhurilor răutăţii. El spune că influenţa acestor forţe demonice în lume este una negativă şi trebuie recunoscută ca atare. Ea nu va apărea ca fiind o influenţă negativă. Diavolul nu va umbla peste tot spunând: "Sunt un tip rău şi te voi duce cu mine în iad", cu toate că noi glumim pe seama acestor lucruri. Diavolul spune: "Uite, aceasta este calea corectă. Aceasta este cărarea plăcerii. Aici vei primi iluminare. Nu urma acel mod de gândire vechi, ignorant şi superstiţios pe care creştinii l-au urmat secole la rând. Umblă pe cărarea iluminată." Însă iluminarea promisă de diavol este, de fapt, întuneric spiritual iar cei care îl urmează se afundă din ce în ce mai mult în întuneric şi în moarte spirituală. Trebuie să luptăm împotriva acestei influenţe. Asta vrea să spună Pavel. Trebuie să luptăm nu prin puterea noastră, ci prin puterea lui Dumnezeu.
Căutând să înţelegem acest lucru - şi îl vom studia mai în detaliu - vom analiza fiecare element. Însă aş vrea să observaţi - şi sunt sigur că deja aţi observat - că de la început chiar, atunci când vorbim despre armura pe care trebuie s-o folosească creştinii în această luptă, fiecare element ne îndreaptă privirile înspre Isus Hristos. Cunoaşteţi cum a aşezat Martin Luther acest adevăr în versurile acelui imn extraordinar din perioada Reformei, în strofa a doua:
În puterea noastră încrezători,
pierdută ne-ar fi fost lupta,
de partea noastră de n-ar fi fost dreptul om,
omul ales de Însuşi Dumnezeu.
Nu-ntrebi cine-ar putea fi-Acesta?
Hristos Isus, El este Acesta;
Domnul Oştirilor pe nume,
din veac în veac acelaşi,
El trebuie să câştige lupta.
(Did we in our own strength confide,
our striving would be losing,
were not the right man on our side,
the man of God's own choosing.
Dost ask who that may be?
Christ Jesus, it is he;
Lord Sabbaoth, his name,
from age to age the same,
and he must win the battle.)
Uită-te la componentele armurii şi întreabă-te de unde le poţi obţine. Cingătoarea adevărului. Avem nevoie de adevăr? Sigur că da. Unde-l putem găsi? Îl găsim în Isus Hristos, care a spus: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine." Platoşa neprihănirii. Avem nevoie de neprihănire? Sigur că avem nevoie de neprihănire. Unde o găsim? O găsim în Isus Hristos, care este făcut pentru noi neprihănire, înţelepciune şi răscumpărare. Evanghelia păcii. Unde o găsim? O găsim în Isus Hristos, deoarece Evanghelia aceasta este Evanghelia Lui. Credinţa. Unde o găsim? Avem nevoie de ea. O găsim în Isus Hristos. Este credinţa în El. Coiful mântuirii. Avem nevoie de un coif? Sigur că avem. Unde-l putem găsi? În Isus Hristos, deoarece El este făcut pentru noi mântuire. Chiar şi rugăciunea, cu care Pavel încheie, este ceva care este făcut posibil pentru noi de către Isus Hristos care ne-a deschis uşa de intrare în prezenţa lui Dumnezeu. Atâta timp cât trăim, tu şi eu, suntem angajaţi într-un război spiritual. Vom fi victorioşi numai în măsura în care folosim armura lui Dumnezeu şi purtăm lupta în puterea Lui.
Să ne rugăm. Tată, te rugăm să binecuvântezi aceste studii, pe care le începem acum, pentru inimile şi minţile noastre. Te rugăm să ne înveţi ce avem nevoie să ştim cu privire la războiul spiritual. Învaţă-ne să nu fim intimidaţi şi înfricoşaţi de duşmanul nostru, ci să ne întoarcem înspre Isus Hristos, singurul în care poate fi găsită puterea de care avem nevoie pentru luptă. Ajută-ne să creştem prin aceste studii. Ajută-ne să creştem chiar în aceste lucruri pe care le-a menţionat Pavel: în adevăr, în neprihănire, în credinţă şi în cunoaşterea Evangheliei. Şi mai presus de toate, învaţă-ne cum să folosim sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a putea promova cauza Ta şi Împărăţia Ta, în parte, prin noi, în măsura în care suntem găsiţi credincioşi. În numele lui Isus. Amin.
Tradus de Tiberiu Pop